Anul 2023 a fost despre conexiuni, noi lecții și provocări, despre împreună, ajutor, altruism, echipă, despre oameni minunați apăruți pe drum, despre ,,mână cu mână, picătură cu picătură se face un ocean” sau în cazul nostru o frumoasă „horă melcată”. A fost un an despre curaj, despre contribuția fiecăruia dintre noi, despre oameni și nevoi și despre cum povestea programului nostru se scrie minunat mai departe prin cuvintele, emoția și dedicarea fiecărui #bloodfluencer alăturat pe parcurs.
Cum altfel am fi putut încheia acest an plin cu de toate dacă nu printr-un moment plin de emoție și căldură, atât de specific programului și misiunii noastre. Este vorba despre evenimentul pe care Grupul Coral SONG ni l-a oferit în dar în data de 15 decembrie, spectacol găzduit de Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”.
Momentul ales chiar înaintea sărbătorilor de iarnă a umplut inimile audienței cu bucurie, recunoștință și speranță. A fost un concert care ne-a reamintit importanța lui ,,împreună”, despre cât de magic poate fi atunci când ești alături de oameni care împărtășesc aceleași valori cu ale tale, aceeași deschidere, bunătate, autenticitate și bucurie. Oameni care văd lumea ca pe ceva mai presus decât propriul sine. Oameni care iubesc viața și o celebrează în toate formele ei, chiar prin propriul glas și propriul sânge.
#multumiri
Mulțumirile noastre merg către toți membrii Grupului SONG și în mod special către Vlad Hurduc, artizanul ideii care a stat la baza spectacolului! Vlad este un #bloodfluencer dedicat care donează sânge, promovează și încurajează donarea de sânge, aleargă, înoată, iar acum și cântă în susținerea cauzei noastre.
“N-avem sânge?! Ba da, avem! Toți avem sânge și e atât de simplu să salvam o viață, daruindu-l. Și cu toate astea… în Romania, e mereu criză de sânge. De aceea, acum câțiva ani, am decis să mă fac #bloodfluencer și să-i ajut când, cât și cum pot pe oamenii ăștia minunați de la Asociația HEM. Cum? Păi, dăruind câte un pic din ce am… sânge, bani, kilometri alergați. Iar acum, dăruind bucuria de a cânta împreună cu colegii mei din Grupul Coral SONG. Dăruind bucurie și emoție împreună. Exact de ziua lui Ioan Luchian Mihalea, creatorul fenomenului SONG, cel a cărui moștenire o ducem prin cântec mai departe, chiar și la 30 de ani de la moartea sa neașteptată. Dăruiți, oameni buni! Vine Crăciunul. S-aveți unul bun și plin de daruri!” – Vlad Hurduc, #bloodfluencer, Marketing Manager Easy Asset Management
#mentor
În egală măsură, prin acest concert atât de special, ne-am dorit să arătăm recunoștința față de toate momentele în care d-na Dr. Doina Goșa, care se retrage din activitate în acest final de an, a fost alături de programul nostru, încă de la înființare. O persoană specială, de la care am învățat atât de multe și pe care ne bucurăm că am avut-o ca îndrumător și mentor.
“Este o adevărata bucurie să fiu înconjurată de atâta energie pozitivă, la fiecare eveniment organizat de #bloodfluencerii de la “N-avem SÂNGE?!”. Este incredibil că te poți uita într-o sală de spectacol, așa cum este această sala I.C. Brătianu, și să poți spune colegului de scaun, pe care de fapt nu îl cunoști, “și eu vreau să dăruiesc” și să vezi totodată că și ochii lui spun același lucru. Dacă este ceva ce au reușit cei de la Asociația HEM, atunci este exact acest lucru, anume să construiască comunități mai mari sau mai mici, aflate și în legatura cu mai multe centre de transfuzie din țară, comunități bazate pe aceleași valori. Aș menționa dintre acestea generozitatea, altruismul, empatia și nu în ultimul rând optimismul.
Îmi vine greu să mă despart de voi, dragi #bloodfluenceri, însă o fac doar dintr-o perspectivă formală, pentru că voi ramane mereu lângă voi cu sufletul și poate și cu sfatul, atunci când veți avea nevoie. Vă multumesc și sunt fericită că am construit împreună ceva atât de frumos, în sprijinul VIEȚII!” – Dr. Doina Goșa, Director Centrul de Transfuzie Sanguină București.
#special
Mai departe de momentul special oferit de Grupul SONG, evenimentul a fost un bun prilej de a aduna #bloodfluenceri – donatori și vountari, dar și personal medical din centre de transfuzie, într-un cadru festiv, menit să-i impulsioneze pe cei prezenți în continuarea eforturilor de atragere și fidelizare a donatorilor sanguini.
,,Când lucrezi în curierat, luna decembrie e una plină și dificilă, suntem un fel de Moș Crăciun pe care îl așteaptă toată lumea. Și cum sa închei o nouă săptămână nebună? În compania unor oameni dragi, cu o muzica bună și un pahar de vin.
Cu mare bucurie am participat vineri, 15 decembrie, la un concert caritabil de colinde oferit de Grupul Coral Song și am povestit la un pahar de vin cu prietenii de la “N-avem Sânge?!” despre anul care se apropie de final. Le susțin din toată inima cauza și le urez pentru anul ce vine multă putere de muncă, evenimente frumoase, așa cum ne-au obișnuit, zâmbete, voie bună și o comunitate din ce in ce mai mare.
Cea mai mare bogăție este sănătatea. Indemn pe oricine să meargă să doneze sânge, dacă sănătatea îi permite, întrucât, nu există bucurie mai mare în suflet ca atunci când știi ca ai ajutat la salvarea unei vieți cu un gest atât de mic.” – Ana-Maria Mătușica (Viespea),#bloodfluencer, Sales Specialist, FAN Courier
#emotie
,,După un an de muncă interesant, complicat și plin de provocări a urmat o seară feerica de lumină și bucurie într-un colț uimitor de București, alături de prieteni #bloodfluenceri dragi și cu totul speciali.
Am serbat împreună 365 de zile de muncă, 365 de zile de preocupări, de frământări, 365 de zile de strădanie pentru a influența faptele bune, pentru a crește donarea de sânge în România. Am făcut multe împreună cu voi în anul ce a trecut, iar finalul de an a fost o adevărată încântare. Ne-am întâlnit mulți prieteni și împreună cu ei mi-am retrăit nostalgic momentele tinereții pentru că, undeva, cândva … a existat „Song”. A fost odată „Song”, a fost o rază de lumină în niște ani de întuneric, a fost un suflu de căldură în timp de frig și îngrijorare, a fost muzica unor tineri altfel, rebeli și frumoși, muzică ce ne făcea să vibrăm de entuziasm și emoție… Într-o seară magică am retrăit vibrația acelor clipe în care „Song” ne aducea bucuria în case și în suflet.
Prietenii noștri influenceri au reînviat, alături de muzica „Song”, sentimentul speranței că totul va fi bine și că lucrurile bune vor continua împreuna cu ei (cine sunt ei?: Marian, Andreea, Delia, Paul, & Comp. și mulți alți prieteni dedicați din Asociația HEM). Ascultând muzica „Song” am înțeles ce ne unește: este bucuria vieții care trebuie trăită, ca experiență unică și irepetabilă, iar donarea de sânge trebuie înțeleasă ca o contribuție a tuturor la sănătatea semenilor!
Mulțumim, dragilor, pentru bucuria vieții trăite împreună cu voi, într-o seară magică de muzică pentru suflet! Și poate că pas cu pas, inimă lângă inimă, vom clădi o Românie mai bună!!!”- Dr. Georgeta Hanganu, Director CTS Ploiești
#atmosfera
“Mi-a făcut mare placere să revăd și să ascult Corul „Song”, care își are un loc aparte în amintirile mele din perioada adolescenței. Spectacolul oferit de Asociația HEM / “N-avem SÂNGE?!” împreună cu ei mi-a mers la suflet – vocile lor plăcute și mature, atmosfera calda și veselă, publicul încântat și foarte receptiv. Mulțumesc pentru această ocazie minunată de a-i reîntâlni și mulțumesc asociației pentru tot efortul pe care îl face pentru a aduce în atenția oamenilor nevoia de donare voluntară de sânge.” – Dr. Șerban Damian, #bloodfluencer, fondator Centrul Superfit
,,15 decembrie, o seară în care oameni de suflet au oferit din talentul lor momente de emoție, căldură și nostalgie, invitaților la concertul caritabil „Song…în dar”: donatori de sânge, voluntari asociația HEM, angajați ai unor centre de transfuzie sanguină.
#speranta
Mulțumesc Asociației HEM, grupului Coral Song, donatorilor și colegilor prezenți pentru atmosfera neconvențională, prietenoasă!După peste 30 ani dedicați transfuziei, fiecare întălnire cu voluntarii HEM, mereu zâmbind, mereu politicoși, mereu găsind idei și soluții pentru susținerea donării de sânge și atrăgând prin exemplul personal oameni din comunitatea în care trăiesc sau muncesc, îmi da speranță și mă motivează să îmi duc mai departe misiunea , fidelă convingerii că nu sunt singură, că fără a ne deschide sufletul, fără a dărui mai mult decât cunoștinte, experiență, profesionalism, fără astfel de oameni alaturi cu greu poți face ca donarea de sânge să devină „momentul firesc din programul unei zile obișnuite”, pentru cât mai mulți români, așa cum ne dorim!”- Dr. Alina Dobrotă, Director CTS Constanța
#comunitate
De asemenea, mulțumim doamnei Mina Bauer și Centrului Metropolitan de Educatie si Cultură „Ioan I. Dalles”, pentru punerea la dispoziție a Sălii I.C. Brătianu, precum și partenerilor media TVR3 si Radio7.
“Nu avem cum să nu facem parte din comunitatea “N-avem Sânge?!”. Suntem onorați, dar avem și datoria, prin menirea instituției noastre – Centrul Metropolitan de Educație și Cultura IOAN I. DALLES, – de a fi aproape de donatori, personalul medical implicat în campaniile de donare de sânge, voluntari și oricine înțelege cât de importanta este angajarea în acest demers de a fideliza și de a trage câți mai mulți donatori.
De data aceasta, am fost aproape prin desfășurarea acestui concert susținut de Grupul SONG care a adus multă bucurie, am simțit cu adevărat spiritul acestei Sărbatori Sfinte și ne-am dovedit incă o dată că avem mult sânge și multă putere dacă rămânem uniți și dedicați acestei cauze.
Drept încheiere, așa cum se face în orice final de an, privim și noi în urmă la tot ceea ce 2023 ne-a oferit, și putem spune cu sinceritate că suntem recunoscători că avem ocazia să deservim un scop atât de mare: anume viața. Iar mai presus de toate, suntem norocoși să avem alături oameni atât de speciali și frumoși, alături de care să scriem povestea!
“Am spus-o de multe ori, însă parca nu destul, „N-avem SÂNGE?!” este pentru mine și colegii mei #bloodfluenceri, din Asociația HEM, acel proiect de suflet ce probează conexiunea la un nivel înalt și care functioneaza într-un mod ce-mi oferă speranță, de fiecare data când ne indoim sau ne este greu.
2023 abundă și el de nenumărate povești la început triste, care până la urmă au avut un final fericit, atunci când oamenii s-au pus unul lângă celalalt și au arătat că le pasă. Donarea de sânge merită făcută dintr-o altă stare de conștiință și nu doar atunci când tristețea ne dă afară din bula confort, pe care ne-am construit-o. E foarte sănătos să donezi, iar când realizezi că această donare de sânge reprezintă poate singurul act conștient, prin care poți oferi o părticică din tine, unui semen aflat în nevoie, îți dai seama ce salt puternic faci la nivel de conștiință. Totul este spre creșterea ta ca individ, o evoluție pentru care puțini dintre noi mai au timp, în rutina accelerată în care ne lăsăm cufundați în fiecare zi.
#songindar
Concertul primit în dar de la Grupul Coral SONG a reprezentat o ocazie specială de a comunica, de această dată cu o voce colectivă, cât de bine ne simțim atunci când ne putem baza unii pe alții, sprijinind mai departe un scop atât de înalt, așa cum este viața. Suntem recunoscători și ne dorim să ne reunim cât mai curând la un nou eveniment, pentru că muzica, sportul și sângele ne unește pe toți, armonios și sănătos.” – Marian Costache #bloodfluencer co-fondator “N-avem SÂNGE?!”, Președinte Asociația HEM
Să avem sărbători liniștite și un an nou cu mult bine, realizări și speranțe, și mai ales cu multe donări de sânge!
La inceputul acestui an am stat de vorba cu d-na Dr. Georgeta Hanganu, Directorul Centrului de Transfuzie Sanguina Ploiesti, centru care a generat cele mai multe inscrieri in Campania #DateToDonate (aproximativ 48%, din total), derulata impreuna cu Google Romania si Lidl Romania, la finalul anului trecut. Am vrut sa intelegem inca o data atmosfera minunata care exista in centru si de ce functioneaza atat de bine relatia cu donatorii, constituiti intr-o adevarata comunitate..
Ce-ati gandit cand ati aflat prima oara de Programul “N-avem SANGE?!” si de comunitatea de #bloodfluenceri?
Sincer, n-am avut mari sperante dar asteptarile mele foarte mici s-au dovedit a fi eronate si surpriza a fost fabuloasa! Multi au incercat sa faca lucruri pentru donarea de sange. Putini au reusit sa le duca pana la capat, si putini au reusit sa fie consecventi. Voi sunteti dintre cei mai consecventi, #bloodfluenceri care niciodata nu se lasa si niciodata nu-si termina programul, indiferent de ora, de zi si de noapte. Chiar a fost o surpriza fantastica, credeam ca va fi o chestie punctuala, de moment, si mai ales o chestie limitata la nivelul Capitalei, unde nevoia de sange este foarte mare.
Faptul ca voi ati incercat sa va extindeti usor-usor, in centrele apropiate, mi se pare extraordinar, pentru ca efortul vostru este foarte mare. Faptul ca cei care au inceput ideea de “N-avem SANGE?!” o continua si astazi, si aduna in jurul lor atatia oameni, mi se pare nemaipomenit!
#nevoieconstanta
E nevoie de cineva care sa aiba puterea de a face lucrurile pana la capat si de a nu realiza doar o campanie, ci de a realiza un lucru sustinut pentru donarea de sange. Donarea de sange realizata prin campanii nu este intotdeauna benefica. In campanii, e adevarat, vine multa lume, avem mult sange odata, dar pacientii au nevoie in permanenta si pacientii au nevoie constanta, iar oamenii trebuie sa revina constant, nu doar punctual, odata la cinci ani, cand se face o campanie.
Romania are nevoie permanenta, nu de cantitati mari care sa dea un boom in stocul centrelor de transfuzie, ci de cantitati adecvate cererii din spitale. Cantitati care sa vina permanent, din donatori care sa revina la centru, din donatori care sa fie fidelizati, care sa poata sa doneze trombocitele mult visate (componentul cel mai solicitat in Romania), donatori care sa aiba incredere in centre, iar centrele sa aiba incredere ca acei donatori vor avea analize bune si la donarea urmatoare, iar ca ceea ce au donat ei va putea fi folosit.
#lucruribune
Faptul ca cineva se ocupa ca in mod constant sa existe donatori, faptul ca in mod constant cineva se ocupa ca tinerii sa inteleaga ce este donarea de sange, este un mare lucru. Noi dupa Revolutie am ramas cu multi donatori recrutati in perioada comunista, pe care a trebuit sa-i “scoatem la pensie”. Imi pare rau sa recunosc ca in perioada comunista am avut un program de recrutare de donatori foarte bine gandit si foarte bine sustinut, iar noi am beneficiat. Cred ca trebuie sa revenim la lucrurile bune care au fost inainte, sa nu anihilam totul, si sa urmam niste exemple, chiar daca au fost ale unei alte doctrine politice.
Este foarte important sa incurajam lumea, ca oamenii sa cunoasca nevoia de sange, si asta ati facut voi, incurajand tinerii sa treaca pragul Centrului de Transfuzie. Traim in prezent dar viitorul ne ingrijoreaza foarte mult, pentru ca entropizarea mare a planetei si tot ceea ce am facut noi cu aceasta planeta atrage si numeroase boli si patologii, care sunt din ce in ce mai mari consumatoare de componente sanguine. Ori noi trebuie sa fim pregatiti, intai sa reparam planeta, s-o curatam de plastic, dar s-o pregatim pentru a avea componente de sange, pentru ca se pare ca vom avea nevoie. Pana se va inventa sangele artificial sau pana vor intra in uz componente sanguine artificiale, mult timp de-acum inainte vom avea nevoie de componente sanguine donate de semenii nostri.
#reticenta
Asta ati facut voi, #bloodfluencerii, pe care la-nceput v-am privit cu reticenta.
Faptul ca s-a adunat un grup mare de tineri, in jurul unui mic nucleu initiator, asta face ca toti cei care suntem cu mai multa experienta sa luam din suflul asta de tinerete si sa ne molipsim de entuziasm. Asta ne trebuie in donarea de sange, entuziasm si sa nu ne dam batuti. Deci, nota 10 pentru “N-avem SANGE?!” si #bloodfluenceri! Pana acum, mai vedem ce s-o intampla mai tarziu.
Centrul de Transfuzie Sanguina Ploiesti a fost #1, in Campania #DateToDonate. Dvs. ati reusit sa convingeti 48% dintre participanti. Cum simtiti asta? Discutam de cea mai importanta campanie a programului nostru, de la lansarea lui in 2016.
Din punctul meu de vedere, nu este cea mai tare campanie a echipei “N-avem SANGE?!”, asta e cea mai tare campanie care s-a intamplat de la Revolutie incoace. Pentru ca o campanie de asemenea amploare eu nu-mi aduc aminte, si lucrez in sistem doar de 31 de ani. E o campanie care a fost foarte bine gandita.
Am vazut-o ca o campanie care s-a adresat tinerilor, care intr-o perioada de pandemie, cand nu puteau sa se intalneasca la un restaurant, la un cinematograf sau la un club, au fost atrasi sa se intalneasca intr-un centru de transfuzie. Putem face impreuna lucruri, care sa fie deosebite, lucruri care sa fie WoW, si facand un bine altor oameni.
#curaj
Lucruri in care sa ne aratam curajul, sa ne aratam adrenalina, putem sa le facem intr-un centru de sange, incercand pentru prima data o donare. Eu asa am vazut campania asta. Campania asta – Da-ti Intalnire sa Donezi Sange – da-ti intalnire sa faci un lucru pe care nu l-ai mai facut niciodata, mi s-a parut extraordinara pentru tineri si o provocare.
Mai mult, am avut colective de oameni, prieteni, colegi de munca, care nu se suprapuneau pe ture si care si-au dat intalnire sa se vada la centrul de sange si sa doneze. Pentru ca aceasta campanie le-a dat ideea, hai sa ne intalnim la centru pentru ca schimbandu-se turele nu ne-am mai vazut, si datorita pandemiei am tot fost distantati. Mi s-a parut un lucru extraordinar.
Ce mi s-a parut extraordinar, ca oamenii au simtit ca societatea le multumeste pentru gestul lor. Asta ar trebui sa facem mereu, sa multumim tuturor anonimilor care vin sa doneze sange, pentru ca fac un lucru extraordinar. Toata lumea stie ca un bulevard se cheama Generalul Magheru, a luptat in razboi Generalul Magheru, a castigat batalii dar in spatele lui au fost zeci de mii de soldati anonimi, care au dus greul razboiului. Intotdeauna cand se face un transplant de ficat, la Fundeni, sigur chirurgul care face transplantul merita toata stima si toate laudele, dar in spatele lui sunt cel putin 60 de brate de donatori anonimi, care au donat componentele sanguine necesare acelui transplant.
#anonimi
Acesti oameni sunt necunoscuti, sunt niste anonimi, nici ei nu se gandesc niciodata ca fac asa un mare bine. Aceasta campanie (n.e. #DateToDonate) a incercat sa multumeasca acestor oameni nestiuti, carora poate de multe ori si noi, cei care lucram in centrele de transfuzie, nu avem cum sa le multumim, nu avem cum sa le aratam recunostinta noastra.
Campania asta a fost o campanie de provocare, hai sa donam, hai sa facem un lucru pe care nu l-am mai facut niciodata si a fost o campanie de multumire. Hai sa multumim celor care deja fac lucrul asta!
Mie mi s-a parut foarte important faptul ca VIP-uri ale momentului, oameni de cultura, oameni care au multe vizualizari au acceptat si au dorit sa se implice in aceasta campanie a fost extraordinar! In general, cei care sunt undeva la moda, in trend, au alte preocupari. Nu-i ajunge nevoia de sange, nu ajunge la ei niciodata, dar faptul ca aceasta campanie a atras oameni cunoscuti, vloggeri, oameni care vorbesc si care sunt urmariti, a fost extraordinar! Ei au dat mesajul mai departe, mesajul ca trebuie sange, mesajul ca si ei fac acest lucru si-atunci si noi ar trebui sa-l facem.
Nota 10 si pentru aceasta campanie! Eu sper sa mai continue, sa mai fie o astfel de campanie macar o data pe an, pentru ca in felul asta sa putem multumi celor care vin, sa putem sa-i incurajam pe altii, care n-au facut niciodata gestul asta. Sa-si dea intalnire la centrul de sange. Fabulos!
La aproape 45 de ani, Florin Munteanu are 100 de donari!
Cum se face asta, il lasam pe el sa ne spuna mai multe:
“Ma numesc Florin Munteanu, nascut pe 15 mai 1977 si sunt din Ploiesti. Sunt tata a doi copii minunati, un baiat de 17 ani si o fata de 12 ani.
Cum am inceput sa donez?
Acum 20 de ani, chiar de ziua mea! Am vrut sa-mi fac un cadou special! Prima afereza a facut-o tot acum 20 ani, am fost sunat de doamna doctor Georgeta Hanganu – Director @ Centrul de Transfuzie Sanguina Ploiesti – sa merg la spitalul Fundeni din Bucuresti. “
Ce spune d-na Doctor Georgeta Hanganu despre Florin Munteanu:
“Impreuna putem ajuta! Impreuna suntem alaturi de multi pacienti cu boli grave de sange. Impreuna cu domnul Florin Munteanu am reusit sa ajutam “cativa” pacienti: de ce spun “cativa”?, pentru ca in 12.01.2022 domnul Florin a implinit 100 donari, dintre care 42 au fost afereze de trombocite!
Ii multumim din tot sufletul pentru efortul dumnealui, dar mai ales pentru faptul ca raspunde mereu:” Da, vin imediat!” atunci cand il chemam special pentru pacientii cu AB negativ la care cu greu se gasesc trombocite. Sa fiti sanatos stimate domnule Florin, si sa primiti de la viata tot ce e mai bun si mai frumos! Si sa mai veniti pe la noi! La multi ani! Va vom astepta mereu cu drag!”
Stiati ca grupa AB(-) se regaseste la doar 1% din populatia Romaniei?!
Florin Munteanu vine cu un mesaj de incurajare pentru cei care inca nu s-au hotarat sa doneze sange:
“Donarea de sange este buna atat pentru donator, dar mai ales pentru cel care primeste sangele si derivatele de sange la timp! Noi, toti, ar trebui sa fim constienti de asta si sa mergem sa donam in mod constant! Sa ne invingem teama de ace si cred ca la toate centrele de sange sunt doamne deosebite cu maini usoare care te fac sa te simti bine venit! Eu, personal, la Centrul de Trasfuzie Sanguina Ploiesti ma simt ca acasa!”
In Bucuresti, programul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.
Panelul al treilea a fost dedicat oficialitatilor din sistemul de transfuzie, al Ministerului Sanatatii, cat si al Ministerului Apararii Nationale, invitati fiind:
Dr. Violeta Carmen Oancea – Director General al Institutului National de Hematologie Transfuzionala
Dr. Doina Gosa – Director al CTS Bucuresti
Colonel Farmacist Dr. Maria Cristina Ranetti – Șef al CTS MApN
Dr. Georgeta Hanganu – Director al CTS Ploiesti
Moderator Marian Costache, #bloodfluencer co-fondator „N-avem SANGE?!” – Presedinte Asociatia HEM
Oamenii de pe patul de spital au nevoie de sange, fie ca exista o perioada de pandemie, fie ca nu.
“Rigoarea sistemului medico-militar, existenta pe tot parcursul activitatii noastre profesionale, de data asta a fost accentuata datorita perioadei specifice pe care intreaga lume o traverseaza. A fost o provocare, pentru ca datorita acestei stari specifice am incercat sa facem in asa fel incat sa avem donatori, intrucat necesarul de sange a fost relativ constant. Stim ca oamenii de pe patul de spital au nevoie de sange, fie ca exista o perioada de pandemie, fie ca nu.
Sunt anumite boli grave care necesita constant transfuzia sanguina, si-atunci atat Centrul civil, cat si Centrul de Transfuzie Sanguina al MApN, au facut eforturi suplimentare ca sa asigure donatorii. Sangele este singurul medicament care nu se gaseste in farmacie si care nu poate fi fabricat.” – Colonel Farmacist Dr. Maria Cristina Ranetti – Șef al CTS MApN
Intreaga societate trebuie sa aduca un omagiu necunoscutilor care doneaza sange
“De Ziua Mondiala a Donatorului, intreaga societate trebuie sa aduca un omagiu necunoscutilor care doneaza sange. Acestia sunt niste oameni care niciodata nu vor zambi dintr-un panou publicitar, nimeni nu-i va cunoaste, dar ei isi vor oferi intotdeauna bratele, ca sa doneze sange. La multi ani stimati necunoscuti!
Prima lectie pe care am luat-o de la pandemie a fost de fapt o lovitura zdravana dupa ceafa, cum primeam in copilarie cand faceam vreo prostie. Aceasta lovitura mi-a spus foarte clar ca nimeni nu este pregatit pentru o situatie, care are sansa sa intervina pe omenire extrem de rar, dar care are un impact extraordinar de mare. Am realizat ca am facut in viata mea, in 30 de ani de transfuzie, nenumarate planuri de urgenta, atat de frumoase si de apreciate de toti cei care le-au citit, dar care in realitate nu au fost bune de nimic, la momentul unei stari cu totul deosebite. Asa cum au facut toti, am incercat din mers sa ne adaptam, acestei noi situatii.
Este nevoie sa facem o educatie a populatiei in general si a populatiei de donatori
Este nevoie sa trecem, insa, la nivelul urmator, sa facem o educatie a populatiei in general si a populatiei de donatori, care sa ne-nteleaga si sa vina cand avem noi nevoie, nu cand exista un context, cum a fost cel al pandemiei, “daca tot suntem liberi, hai sa donam sange”. Este foarte important sa facem o conexiune continua, intre necesarul de sange si donatori.” – Dr. Georgeta Hanganu – Director al CTS Ploiesti
“Am fost emotionata de ceea ce a spus mai devreme d-na Dr. Varady, ca pacientii care au nevoie de sange au biblia pe noptiera si se roaga, pentru donatorii lor. Aceasta afirmatie arata cat este de profunda aceasta nevoie de sange, la nivelul spitalelor. Legatura este foarte stransa, desi ea nu se vede, pentru ca acel donator salveaza pana la urma viata pacientului.
Undeva, la mijlocul pandemiei, numarul donatorilor a-nceput sa creasca in Bucuresti. Eu consider ca la-nceput donatorilor le-a fost teama, asa cum ne-a fost teama si noua, personalului din centrele de transfuzie. Toata lumea a fost la-nceput sub imperiul acestei frici, de COVID. Ne-am depasit cu totii aceasta frica, si noi si donatorii, ne-am protejat, nu ne-am contaminat, donatorii au prins curaj si au venit apoi in numar destul de mare.
Donarea recurenta ofera un sange mai sigur
Donarea recurenta ofera un sange mai sigur si ofera mai multe componente sanguine. De la un astfel de donator facem 3 componente si uneori chiar si mai multe, pentru copilasi, deoarece o punga pentru un copilas are 50 de mililitri. In Bucuresti avem 3 spitale de pediatrie, care din nefericire sunt pline cu copii bolnavi.
In luna Martie 2020 au donat aproximativ 2500 de donatori, deci la jumatate, comparativ cu Martie 2019, cand au fost 5000 de donatori. In Aprilie si Mai a crescut numarul donatorilor, la 3000 si ceva, comparativ cu anul anterior, cand au fost 4800 – 5000 de donari. Donatorii sunt desigur mai multi, deoarece nu toti se incadreaza pentru donare.
A fost un numar apreciabil de donatori, care si-au invins frica, au venit la Centru si au donat sange, in perioada pandemiei. Acest lucru trebuie evidentiat si pretuit!” – Dr. Doina Gosa – Director al CTS Bucuresti
Tinerii vor sa doneze
“Am sesizat ca tinerii vor sa doneze, insa timpul lor niciodata nu este suficient, ca sa poata sa se adreseze Centrului de Transfuzie. Tocmai datorita acestui motiv, noi avem aceste autocare de colecta mobila, pe care le-am plasat in vecinatatea acestui cort militar, pentru a arata disponibilitatea noastra, de a merge si de a recolta sange, donatorilor care nu au suficient timp sa vina la noi.
Cred ca posibilitatea de a creste numarul de donatori in populatie, la nivel de tara, nu doar la nivel de Bucuresti, va fi realizabila in momentul in care tanarul va fi constientizat de importanta donarii, inca de la o varsta frageda. Daca tinerii vor fi sensibilizati in mod constant asupra faptului ca e important sa doneze, poate ca numarul de donatori va creste si la noi.” – Colonel Farmacist Dr. Maria Cristina Ranetti – Șef al CTS MApN
“In ceea ce priveste testarea anticorpilor SARS-COV-2 la nivelul centrelor de transfuzie, sunt convinsa ca va determina o crestere a numarului de donatori, pentru ca intr-adevar, am fost si noi sunati, exista un interes in randul populatiei, sa stie daca au fost bolnavi asimptomatici. Eu consider, insa, ca aceasta testare nu reprezinta o solutie pentru noi, pe termen lung, ci reprezinta doar o solutie punctuala. Ar fi un heirup, care ne-ar ajuta doar pe moment, iar apoi acei oameni, care vin sa doneze doar pentru ca vor sa fie testati pentru anticorpi, nu se vor mai intoarce la centre.” – Dr. Doina Gosa – Director al CTS Bucuresti
Sangele trebuie sa astepte pacientul
“Din punctul meu de vedere, sangele trebuie sa astepte pacientul, si nu pacientul sa astepte sangele. Cel mai bun depozit al sangelui este in corpul omului! Ce-am creat noi, in materie de frigidere si congelatoare, acestea nu pot substitui ceea ce a creat Dumnezeu, camara asta minunata care este omul si care contine sangele.
Trebuie sa avem o legatura, in permanenta, intre cererea de sange, personalizata, pe spitale, si donatori. Lucrul asta se poate face, multe centre au deja un sistem informatic integrat, de gestionare a donatorilor, a componentelor sanguine si a intregii activitati transfuzionale. Acesta trebuie extins cu un modul, care sa intre in unitatile de transfuzie din spitale, care sa fie astfel in legatura permanenta cu centrele de transfuzie.
Unele centre de transfuzie au dezvoltat aplicatii
Unele centre de transfuzie au dezvoltat aplicatii, prin care trimit mesaje donatorilor, tintit, pe-o anumita grupa. Trebuie, insa, facut la nivel national un altfel de sistem, ca sa nu fim niciodata in situatia dificila, de-a avea pacienti cu nevoi de grupa A, sa zicem, iar noi sa avem excesiv in stoc grupa AB.
Este momentul sa trecem la nivelul urmator, donatorii trebuie sa fie educati si sa-nteleaga ca e bine sa doneze, atunci cand un pacient similar, cu grup si fenotip, are nevoie.” – Dr. Georgeta Hanganu – Director al CTS Ploiesti
“Este foarte important sa stim nevoia (de sange) a spitalului, in timp real. Este foarte important sa putem sa onoram nevoia spitalului, tot in timp real. In sensul asta INHT a depus o serie de modificari legislative, catre Ministerul Sanatatii.” – Dr. Violeta Carmen Oancea – Director General al Institutului National de Hematologie Transfuzionala
“Nevoia de sange, in perioada urmatoare, este foarte mare, dupa cum s-a spus aici in repetate randuri, pentru ca se intorc pacientii cronici, care au stat in standby. Se intorc in spitale pentru a fi operati, activitatea spitalelor va creste, deci nevoia de sange va fi foarte mare. Speranta mea, in perioada urmatoare, o reprezinta colecta mobila.” – Dr. Doina Gosa – Director al CTS Bucuresti
Ceea ce primim noi, cei de la Asociatia HEM si de la ONG-urile partenere, ocupandu-ne de Programul National “N-avem SANGE?!” este speranta
“Ceea ce primim noi, cei de la Asociatia HEM si de la ONG-urile partenere, ocupandu-ne de Programul National “N-avem SANGE?!” este speranta, speranta ca vom putea trai intr-o buna zi intr-o tara mai atenta la nevoile oamenilor aflati in suferinta, ca vom trai intr-o tara cu mai multi oameni sanatosi. Este o satisfactie deosebita pe care o avem in clipa in care suntem #bloodfluenceri, voluntari in cadrul acestui program.
Va asteptam alaturi de noi, va asteptam sa donati in continuare, pentru ca este sanatos pentru trup si pentru suflet!
Aceasta transmisiune nu ar fi fost posibila, fara ajutorul companiei Blitz Technology, de la care am primit cadou toata munca pentru aceasta zi, pentru aceasta transmisie. Multumim!” – Marian Costache, #bloodfluencer co-fondator „N-avem SANGE?!” – Presedinte Asociatia HEM
In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.
Pandemia generata de COVID-19, a impus si in cadrul programului “N-avem SANGE?!” schimbarea abordarii in privinta comunicarii nevoii de sange. Am inteles ca e important sa insistam pe masurile de siguranta luate de Centrele de Transfuzie, astfel ca am pregatit atat materiale care raspund eventualelor temeri ale donatorilor, dar am inceput si demersurile pentru sustinerea centrelor in acest sens. De utilitatea pasilor nostri, ne-au convins si cuvintele de multumire primite de la Centre, multumiri pe care le transmitem si noi mai departe partenerilor nostri, Macromex si H.Essers Romania.
„Martie, aprilie, mai, iunie…?…2020. Luni de incercari pentru noi toti, inclusiv pentru centrele de transfuzie sanguina. Actiuni de colecta mobila suspendate, donatori putini, masuri si nevoi identificate din mers, de la o zi la alta, in timp ce ne-am straduit sa mentinem rutina.
Achizitionarea de echipamente de protectie si dezinfectanti
Pe langa presiunea continua generata de stocurile mici de componente sanguine si scaderea ingrijoratoare a celor care au continuat sa se gandeasca la nevoile pacientilor, donand sange, o alta mare presiune ne-a marcat: competitia cu celelalte institutii medicale in achizitionarea de echipamente de protectie si dezinfectanti, incadrarea in resursele financiare alocate, obligatia manageriala si morala de a ne proteja angajatii, donatorii, pacientii, mentinand in acelasi timp continuitatea activitatii.
#bloodfluencerii
Si totusi, in toata aceasta perioada, in ciuda dificultatilor individuale, au continuat sa ne fie alaturi voluntarii #bloodfluenceri, initiatori, sustinatori si sponsori ai proiectului „N-avem sange?!”. Prezenta lor s-a facut simtita de la distanta si in Constanta, ca si in multe alte judete din tara.
Le multumim pentru sprijinul neconditionat si prompt oferit ca raspuns la noile noastre nevoi: masti si halate de unica folosinta pentru protectia angajatilor, distantiere, materiale promotionale pentru promovarea outdoor si online a donarii de sange, facilitarea comunicarii informatiilor despre donarea de sange catre populatie, si pentru cate altele! …Oameni deschisi catre oameni…
Desigur, fara contributia esentiala a sponsorilor, asigurarea de echipamente de protectie si alte materiale pentru CRTS Constanta si alte centre de transfuzie sanguina nu ar fi fost posibila. Le multumim din suflet tuturor, #bloodfluenceri si sponsori, pentru ca ne-au insotit cu empatie in aceasta perioada!
fotoCentrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanta
Implicarea face diferenta
„Implicarea face diferenta intre vorbe si fapte! Suntem indatorati prietenilornostri de la “N-avem sange?!” pentru sustinerea oferita intr-o perioada dificila! Multumim pentru grija fata de donatori si de noi! Echipamentele de protectie sunt de mare folos! Siguranta noastra si a donatorilor este importanta pentru intreaga societate! Multi constientizeaza aceasta importanta, putini participa la realizarea ei! Printre acestia si prietenii ”N-avem sange?!”. Va multumim!” – Dr. Georgeta Hanganu, Director Centrul de Transfuzie Sanguina Ploiesti
fotoCentrul de Transfuzie Sanguina Ploiesti
“Multumim programului “N-avem SANGE?!” pentru ajutorul acordat – constand in echipamente de protectie pentru personalul nostru si benzi autocolante pentru marcarea distantei de siguranta pentru donatori – si transmitem recunostinta noastra pentru faptul ca promoveaza constant donarea de sange in Romania, comunicarea eficienta cu oamenii care vor sa devina donatori si sustin reteaua de transfuzie, de multe ori aflata in impas!” – Iulia Stanciu, director Centrul de Transfuzie Sanguina Dambovita
fotoCentrul de Transfuzie Sanguina Dambovita
Echipamentele oferite Centrelor de Transfuzie
In luna aprilie am obtinut viziere si signalistica de pastrarea distantei de siguranta pentru Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti, oferite de Paco Media si City Park Mall, iar in a doua jumatate a lunii mai, am reusit sa trimitem in cateva dintre Centrele de Transfuzie din tara, masti FFP2, halate si signalistica de pastrare a distantei, pentru achizitia carora le multumim partenerilor nostri de la Macromex si H.Essers Romania.
In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.
Am stat de vorba zilele trecute cu d-na Dr. Georgeta Hanganu, Directorul Centrului de Transfuzie Sanguina Ploiesti, despre contextul actual. La inceputul pandemiei generate de Coronavirus cererea de sange era la un nivel ridicat dar pe masura ce tot mai multe spitale au devenit spitale COVID, aceasta s-a redus considerabil.
Ce a adus nou pandemia in comportamentul donatorilor?
Motto: “Niciodata nu vom fi suficient pregatiti pentru toate provocarile vietii.” Einstein
Exista situatii imprevizibile, cu sansa extrem de redusa de aparitie, dar cu impact extrem de mare asupra intregii comunitati. Pandemia provocata de noul coronavirus ne–a luat pe toti prin surprindere: decidenti, populatie, personal din spitale, personal din centrele de transfuzie si donatori.
De cateva decade bune, inotam in aceeasi rutina: chemam donatori, recoltam sange de la publicul care raspunde apelurilor: mult sau putin, il stocam cat putem: mai mult sau mai putin, il folosim dupa cum il avem: mult sau putin.
De fiecare data, numarul respondentilor nostri este direct proportional cu contextul emotional, general sau local. In consecinta, manageriem stocuri de sange al caror volum este stabilit de respondenti, si nu de managerii centrelor de transfuzie. Noua pandemie ne-a aratat ca e cazul sa ne schimbam modul de abordare, ne-a aratat ca trebuie sa fim, mai flexibili, si mai determinati.
Asadar, ma obisnuisem in cei 30 de ani petrecuti in centru, cu aglomeratia zumzaitoare a diminetii.
Vazusem zilnic, in cei 30 de ani, sala de asteptare a centrului, plina, cu oameni multi, mai tineri sau mai varstnici, mai tacuti sau mai galagiosi, sfatuindu-se intre ei, punandu-si intrebari, intr-o agitatie usoara, inghesuindu-se unul intr-altul la fisier, curajosi sau tematori, nerabdatori uneori, incercand sa doneze mai repede, goniti mereu de viata, alergati de griji si obligatii, oprindu-se la noi pret de o clipa, sa dea o picatura de sange, si sa alerge din nou mai departe.
Si dintr-o data totul s-a schimbat.
Am impus distantarea sociala. Sala de asteptare a devenit foarte spatioasa, linistea a luat locul zumzetului de alta data, oamenii au devenit mai preocupati, mai ascultatori, poate mai tristi si ingandurati.
Ce s-a intamplat in ultimele 2 saptamani?
La inceputul pandemiei s-a inregistrat o scadere a stocurilor si odata cu apelul national pentru donare, au venit foarte multi oameni sa ajute. Au stat linistiti si rabdatori pe aleea din curte si pe strada, asteptand in frig, sa intre spre donare. Criza a transformat oamenii aceia nerabdatori, alergati de viata, in statui vii insiruite prin curte. Timpul s-a oprit in loc, si noi odata cu el. Am constatat ca toti au inteles ca e nevoie sa devina mai rabdatori. Donatorii impacientati de alta data, au inteles timpurile. Am avut zile aglomerate, cu cate 120-160 donatori, mult peste capacitatea noastra de centru judetean. Am recoltat toti donatorii eligibili fara probleme si fara suparare, a fost bine.
Din pacate datorita starii de urgenta, multi pacienti au fost externati, toate interventiile chirurgicale amanate. Stocurile de componente sanguine s-au marit mult, iar spitalelele au scazut cererile. Apelul national s-a transformat din bulgare in avalansa, si donatorii au continuat sa vina spre donare. Pentru a nu avea un efect negativ in perspectiva, am continuat sa primim donatori dar stocurile de componente, prea mari si cererile din spitale prea mici, ne-au determinat ca de cateva zile sa intervenim si sa reducem drastic colecta. 90% din oamenii care au venit sa doneze, au fost rugati sa revina dupa ridicarea starii de urgenta. Dupa trei decade, in care am nu facut altceva, decat sa chem oamenii sa doneze, acum m-am vazut in ipostaza de a ruga oamenii sa nu doneze. Multi au inteles.
Este momentul pentru o schimbare
Multumesc celor care au inteles, si au plecat, multumesc celor care au inteles si vor reveni dupa ridicarea starii de urgenta, multumesc celor care nu au inteles dar au respectat decizia institutiei noastre. Multumesc celor ce au donat componentul si grupa de care am avut nevoie.
Cred ca acum este momentul pentru o schimbare. Trebuie sa colectam sange, doar in functie de cererile spitalelor, doar dupa necesitatile pacientilor si dupa volumul stocului de componente sanguine al centrelor, nu in functie de contextul social si emotional.
Ce alte aspecte ale stocului de componente sanguine ar trebui sa stie donatorii?
Desi pungile de recoltare sange sunt moderne, desi echipamentele de stocare sunt performante, cel mai bun loc de stocare al sangelui este acolo unde l-a pus Creatorul, in vasele de sange. In corpul uman sangele este mereu proaspat, viu, reintinerit. Din acest motiv, trebuie sa ne bazam pe aceste depozite vii de stocare, oamenii, care pastreaza cel mai bine lichidul pretios, care trebuie educati sa doneze sange, doar atunci cand este nevoie sa isi ajute semenii.
Care sunt recomandarile?
Poate acum este momentul sa incepem sa educam populatia sa doneze doar la chemarile centrelor de transfuzie, sa inteleaga ideea de programare la donare, ideea de amanare si ideea de raspuns prompt la nevoie. Trebuie sa intelegem cu totii ideea de ajutor al semenilor. Ajutorul trebuie dat la momentul potrivit, pacientului potrivit.
E bine sa ajutam: sa dam sa bea unui om insetat, sa dam de mancare unui om flamand. Ajutorul are sens doar daca este nevoie de el, si cand este nevoie de el. La fel si donarea. Schimbarea de atitudine privind donarea ar trebui sa inceapa acum! Si daca ar fi sa avem un slogan, acesta ar trebui sa fie:
“Doneaza constant sange! Doneaza cand ti se cere! Programeaza-te!“
Noi iti multumim draga donatorule!
Multumim tuturor donatorilor nostri! Multumim celor ce vin constant si ne ajuta! Multumim celor ce acum stau acasa si vor veni dupa ce vom trece cu bine peste toate! Sa trecem cu bine!
In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.
Joi 14.11.2019 a avut loc o dezbatere, organizata in cadrul programului “N-avem SANGE” si transmisa LIVE in pagina noastra, din dorinta de a afla care sunt cauzele care ne tin departe de donarea de sange. La eveniment au fost prezenti directori ai catorva centre de transfuzie, medici hematologi, reprezentanti ai diferitelor asociatii implicate in promovarea donarii, ca de altfel si un grup consistent de #bloodfluenceri.
Redam mai jos cateva dintre declaratiile importante si adaugam inregistrarea dezabaterii, care la momentul la care publicam acest articol avea aproape 10.000 de vizualizari.
Multe raspunsuri
“Imi pun intrebarea “de ce nu doneaza romanii?” de ani buni si sincer nu am gasit foarte multe raspunsuri. Apreciez insa ca numarul donatorilor de sange este atat de mic in Romania datorita lipsei de informare, sensibilizare a oamenilor, si mai ales de constientizare a populatiei de nevoia de sange. Chiar daca oamenii stiu ca exista aceasta nevoie, ca trebuie sa vina sa doneze, poate-si propun sa o faca si nu au timp sau uita sa o faca. Daca, insa, ar constientiza cat de important este acest sange, pentru bolnavii din spitale, cred ca ar deveni o obisnuinta pentru ei donarea de sange.
Este important sa ne monitorizam starea de sanatate, ca sa
surprindem eventualele boli, care ar putea sa apara, si sa le surprindem in
fazele initiale, pentru ca ele sunt mult mai usor de tratat atunci. In Romania nu exista inca un
program national de preventie, romanii nu se investigheaza, si iata ca noi
putem sa venim in intampinarea romanilor, propunandu-le sa vina sistematic la
orice centru judetean sa doneze. Pentru ca donand constant nu numai ca salveaza
viata pacientilor din spitale dar isi salveaza propria viata. Avem si un
exemplu aici, in aceasta seara.
Este deci foarte important sa donezi sange deoarece iti
controlezi astfel propria sanatate.” – Dr.
Doina Gosa, Director CTS Bucuresti
Am constatat o scadere a numarului donatorilor care se prezinta in mod spontan in centrele de transfuzii
“Prahovenii nu doneaza cat ar trebui si din pacate, in ultimii ani, am constatat o scadere a numarului donatorilor care se prezinta in mod spontan in centrele de transfuzii. Rata de prezentare a donatorilor scade si cred ca asta este datorata in primul rand faptului ca dupa revolutie nu a mai existat o constanta preocupare pentru promovarea donarii de sange, intr-un mod sistematic si organizat, la nivel national.
Cu regret spun ca in epoca comunista sistemul de promovare era foarte bine gandit si foarte bine pus la punct. Noi acum traim cumva faptul ca donatorii, foarte multi dintre cei care sunt in varsta, recrutati in perioada comunista, imbatranesc si ies in mod natural la pensie din functia lor de donator. Din acest motiv noi incercam sa mergem mai aproape de oameni, pentru ca provocarile societatii de astazi sunt tot mai mari, si oamenii isi fac tot mai greu timp sa vina la centrele de transfuzie.
Pentru asta cred ca romanii ar trebui sa fie mai bine informati dar cred ca cei care au competenta ar trebui sa se uite si la un cadru legislativ, pentru ca o simpla informare nu este suficienta pentru a aduce in centre, ca sa-I asezi pe scaunul de donare. Trebuie create conditii legislative, care sa ofere donatorului un sentiment de siguranta la locul de munca, care sa nu-i pericliteze pozitia fata de colegi.
Un sistem de promovare la nivel national
Romanii nu sunt oameni mai rai, nu sunt oameni mai putin empatici dar sunt bombardati cu foarte multa informatie si nu pot face o selectie, nu pot prioritiza ceea ce le este vandut ca informatie buna: “faceti asta…”, “cumparati asta…” Pentru acest lucru este nevoie de un sistem de promovare la nivel national, coerent si bine pus la punct, pentru ca oamenii sa aiba o informare continua si sustinuta, nu doar o stire bomba care spune “criza de sange”. O astfel de stire mai mult alarmeaza si mobilizeaza pentru maxim doua – trei zile.
Trebuie facuta o educatie constanta si asta inseamna o
implicare foarte mare a intregii societati. Munca de recrutare a donatorilor nu
este doar munca centrelor de sange si a asociatiilor, trebuie sa fie munca
intregii societati. Noi facem acum lucruri punctuale, ne agitam foarte mult noi
toti cei din centrele de transfuzie, dar faptul ca faci un lucru punctual nu
are continuitate.
Noi incercam la nivelul judetelor ca stabilim niste contacte,
sa mentinem niste relatii, dar asta nu este suficient. Asa cum spuneam, avem
nevoie de un nou cadru legislativ si trebuie facut ceva la nivel national.” – Dr. Georgeta Hanganu, Director CTS Prahova
“Dupa 2007 ne-am confruntat cu scaderea foarte mare a
numarului de donatori, serviciul militar nemaifiind obligatoriu. Personalul
militar activ a scazut foarte mult in cei 12 ani, si am fost nevoiti sa ne
adresam si institutiilor publice sau companiilor private, pentru a creste
numarul de donatori. Asta coroborat si cu un plan de promovare a donarii de
sange la nivelul unitatilor militare, la nivelul companiilor, unde am efectuat
colecte mobile. Am luat masuri pentru a creste numarul de donatori si numarul
de componente sanguine. Colectele mobile au un avantaj prin faptul ca atrag mai
multi oameni la donare.
Trei cauze principale
La nivel de centru am identificat trei cauze principale, pentru care romanii nu doneaza. Prima ar fi teama de achizitie de infectii, asociate actelor medicale sau asa numitele infectii nosocomiale. Mediatizarea negativa a activitatii medicale din Romania a lasat o amprenta asupra populatiei.
O a doua cauza ar fi
lipsa de timp. Si asta ar trebui coroborata cu faptul ca unele firme nu permit
angajatilor sa lipseasca de la program, desi este legal.
A treia ar fi generata
de faptul ca oamenii au o perceptie gresita despre donarea de sange, despre
consecinte, despre incidentele transfuzionale. Au impresia ca cei care doneaza sange se expun unor
riscuri foarte mari. Ceea ce nu este adevarat!” – Lt. Col. Dr. Florea Vladescu, Medic Sef CTS MApN
“Sintagma “criza de sange” este excesiv utilizata in
mass-media dar nu numai. Nu ii acuzam, pentru ca poate asa au fost lasati sa
creada, pornind de la informatii venite din spitale. La nivel international
s-au tot pus intrebari in ultimii ani, despre cum ar putea fi definita o asa
zisa criza de sange. Ne confruntam si noi in Romania, fie in ansamblu, fie la
nivelul anumitor regiuni, ca si toate celelalte tari, cu o reducere a numarului
de donatori si implicit cu o reducere a disponibilului in anumite perioade
sezoniere.
In Romania nu este o reala criza de sange
In Romania nu este o reala criza de sange, lipseste insa o gestionare a disponibilului, intr-o forma organizata, la nivel national. Astfel incat, avand in vedere ca exista zone cu o dezvoltare mult mai ridicata a serviciilor medicale: chirurgie cardiovasculara, hematologie, oncologie, deci servicii medicale mari consumatoare de tratament transfuzional, si zone care nu sunt la acelasi nivel, se creaza un dezechilibru la nivel de tara.
Sunt judete in care nu se ajunge ca interventii chirurgicale
sa fie amanate, pentru ca nu se fac foarte multe, si zone precum marile centre
universitare (Bucuresti, Cluj, Targu Mures, Timisoara, Constanta) in care
solicitarea este mult mai mare.
Surplusul, din zonele in care utilizarea nu este la nivelul
disponibilului, trebuie orientat in mod rational, fara a afecta situatia din judetele
respective, catre zonele mari consumatoare. Colegele din judetele cu volum
foarte mare de utilizare tin legatura cu directorii altor centre de transfuzii
si in masura posibilului toti colegii ajuta. Subliniez ca este forma noastra de
a ne adapta situatiei, este insa nevoie de o organizare la nivel national. De
aici rezerva despre continua mentiune “criza de sange”. Avem criza poate de
multe lucruri, criza de informatii corecte, cu privire la nevoia de a dona
sange periodic, fara ca gestul donarii de sange sa fie legat de nevoia unei
cunostinte sau a unei rude.
Intrebarea retorica adresata celor prezenti dar si celor care ne urmaresc: “oare chiar n-au sange romanii?” Au sange, e nevoie de implicarea tuturor.
In Constanta si noi ne confruntam cu o reducere a numarului de persoane care vin sa doneze in timpul saptamanii, de Luni pana Vineri. Daca in 2011-2012 media era de 50 de pungi recoltate pe zi, in acest an media e de 40. In schimb, avem confirmarea a ceea ce am sustinut de ani de zile si am si implementat, oamenii doresc o flexibilizare a programului centrului de transfuzii. De la inceputul lui 2016 am implementat programul “Ultima Sambata din luna”, in care lucram la sediu, pe langa colectele din judet.
Daca in 2016 media pentru aceasta Sambata a fost de 20 de pungi, in 2019 am ajuns la peste 50 de pungi. Ba mai mult, pentru ca oamenii citesc repede mesajul, au ramas cu impresia ca in fiecare Sambata avem program la sediu. Au fost suparati la-nceput dar le-am explicat ca aproape fiecare Sambata este prevazuta cu colecta mobila in judet si au inteles.” – Dr. Alina – Mirella Dobrota, Director Centru Regional de Transfuzii Constanta
“Exista
inca nevoie de reglementare in utilizarea produselor de sange. Sunt inca cereri
de sange care exced nevoia reala. Utilizarea produselor de sange nu este
neaparat judicioasa si conform normelor. Uneori se cere sange sau se cer
produse de sange, cand nu este neaparat nevoie. Din acest motiv putem spune ca
se creaza o criza de sange, pentru anumiti pacienti care intr-adevar au nevoie
de sange sau alte produse, si de aici apar poate si povestile.
Noi avem niste norme, niste standarde pe care incercam sa le utilizam.
Sunt niste limite ale parametrilor hematologici, in care noi ne incadram cand cerem produse de sange. Sunt intr-adevar medici care cer si in afara acestor situatii. Practic este o cerere nejustificata, pentru ca vor sa aiba un confort intraoperator sau pentru un pacient care este intr-adevar intr-o situatie critica.
De exemplu, limita pentru anemie este sub 7 grame de
hemoglobina, in ghidurile internationale. Foarte mult timp s-a cerut sange si
la 10 grame.” – Dr. Horia Bumbea,
Profesor la Clinica de Hematologie a Spitalului Universitar, Vicepresedinte al
Colegiului Medicilor Bucuresti.
“Medicul
prescriptor are obligatia sa informeze pacientul sau apartinatorii ca este bine
sa doneze sange. In niciun caz nu trebuie sa i se impuna pacientului si nu
trebuie sa fie traumatizat si sa i se mai aduca inca o problema in plus,
spunandu-i “nu te operez daca n-ai sange”. Nu, asta nu trebuie sa se-ntample!
Trebuie comunicat foarte frumos pentru ca este mai important
ca oamenii sa-nteleaga si sa vina sa doneze, atunci cand pot, atunci cand simt
s-o faca si e mult mai important sa li se spuna ca trebuie sa revina sa doneze.
Pentru noi, donatorul care revine la donare este foarte confortabil
Avand analizele bune in mod repetat este un element de siguranta pentru noi. De la acesti donatori recoltam produsele pentru pacientii foarte vulnerabili, pentru nou nascuti, chiar pentru transfuziile fetale. De asta este foarte important sa inteleaga donatorii, ca merita sa revina.
Pe de alta parte, pe langa donarea standard, care e foarte
confortabila pentru ca dureaza efectiv 7-10 min., mai exista si alte tipuri de
donare, cum ar fi donarea prin Afereza. Merita ca donatorii sa aiba
curiozitatea ca dupa ce au donat o data sau de doua ori sa devina donatori de
Afereza. Prin Afereza se recolteaza concentrate trombocitare care sunt necesare
pentru pacientii din transplant, transplant de maduva, pacientii cu situatii
grave care au avut chimioterapie si alte tratamente agresive, sau care prin
natura bolii au devenit trombocitopedici si au nevoie de transfuzie de
trombocite.
Ideea este ca acest produs salveaza viata pacientilor si donatorii
merita sa fie curiosi si sa descopere si aceasta metoda de donare.” – Dr. Corina Posea, Hematolog la CTS
Bucuresti
Conceptul acesta “criza de sange” are un puternic caracter de autosabotaj
„Criza de sange este punctuala. Este ceva ce se intampla acum si este pe o perioada definita. Acoperim criza de sange, ne-am spalat pe maini am terminat povestea. Atunci sunt foarte multi oameni, spun asta din experienta proprie, care vin si fac niste eforturi ca sa doneze intr-un astfel de moment – isi iau o zi de concediu sau chiulesc cu forta, acolo unde angajatorul nu e de acord, gasesc o bona pentru copilul pe care nu au cu cine sa-l lase – tocmai ca sa ajute sa contribuie si ei la stingerea acestei crize.
Un exemplu de genul asta a fost dupa #colectiv, cand cohorte
intregi de oameni au facut cozi aici. Ceea ce e foarte bine. Dar partea proasta
cu aceasta “criza” este faptul ca acesti oameni, care fac aceste eforturi,
asteapta urmatoarea “criza”, ca sa se implice din nou. Ei nu vor deveni in mod
natural donatori recurenti de sange, pentru ca nu constientizeaza ca este o
nevoie permanenta de sange, ci inteleg ca uneori se intampla sa lipseasca
sange, din anumite centre.
Este inadmisibil ca medicii sa conditioneze actul medical
Al doilea lucru pe care voiam sa-l spun se refera la ceea ce spunea d-na Dr. Posea, Este inadmisibil ca medicii sa conditioneze actul medical, in functie de disponibilitatea pacientului sau apartinatorilor, de-a veni sa doneze sange. Nu e nicio diferenta din a-l forta pe omul asta de a veni cu grupuri intregi de donatori sau a nu-l opera, a nu-i salva viata, pentru ca nu are bani sa plateasca, legal sau illegal, cat vrea medicul respectiv. Se intampla din pacate foarte frecvent si este ceva ce trebuie rezolvat, pentru ca ne duce in zona de “criza”, cand oamenii se mobilizeaza sa salveze viata cuiva si apoi isi iau o lunga pauza ca au obosit, au facut niste sacrificii, si mai asteapta o tura, pana la urmatoarea “criza”.
Vina nu e neaparat la romani
Cred ca unul din raspunsurile la intrebarea “De ce nu doneaza romanii?” este acela ca vina nu e neaparat la romani. Nu e vorba neaparat de ignoranta sau de nepasare ci e vorba despre cum ajunge informatia la oameni si ce mesaje primesc ei de fapt. Nu sunt convins ca la nivel national exista aceasta perceptie, ca nevoia de sange este permanenta si ca merita sa luam in calcul donarea recurenta. Nu sunt convins ca la nivel national sunt suficient de multi oameni care sa stie de beneficiile donarii de sange si despre cum te poate ajuta pe tine ca donator.
Ar trebui pornit de la o campanie nationala, care sa nu
sublinieze nevoia de sange in criza, ci nevoia de sange constanta, plus
beneficiile care vin la pachet cu ea.” – Andi
Carlan, Activist Civic, #bloodfluencer
“Este nevoie sa transmitem mesajul corect catre apartinatori
si aici cred ca este o problema in spitale. Poate nu medicii, poate
asistentele, nu transmit corect invitatia apartinatorilor, ca sa vina sa
doneze. Eu cred ca medicii prioritizeaza punga de sange in functie de gradul de
urgenta al pacientului si nu neaparat legat de numarul de donatori.” – Dr. Doina Gosa, Director CTS Bucuresti
“Sunt unul dintre beneficiarii unui DA, da donarii! Am
beneficiat de un rinichi si iata ce inseamna generozitatea unui donator,
indiferent ca e vorba de sange sau de organe, in scop terapeutic. As vrea sa
fac referire la cultura donatorului. Trebuie promovata aceasta cultura a
donatorului. Ea trebuie facuta de toate fortele implicate, nu doar de ONG-uri,
de catre toate institutiile medicale.
Daca in spital exista
un buletin informativ prin care pacientului i se explica foarte clar ce inseamna
sa doneze sange sau un organ salvator, el va intelege. La medicul de familie de
asemenea. Sa nu uitam si rolul bisericii. Un mesaj transmis catre credinciosi
poate avea un efect extraordinar. Iata ce inseamna si putem face acest lucru
impreuna!
Da donarii de organe, da donarii de sange!
Tari avansate, precum Spania, care este pe primul loc in ceea ce priveste transplantul, au o cultura a donatorului, pe care o promoveaza in mod constant. Noi mergem anual, cu o echipa formata din cativa voluntari, in diferite orase ale tarii. Stam de vorba cu oamenii pe strada. Mergem in policlinici, in spitale. Mergem in licee, in facultati. Stam de vorba cu toti si le ducem mesajul despre ce inseamna “Da donarii de organe, da donarii de sange!” Oamenii inteleg, oamenii sunt altruisti, oamenii vor sa ajute.
Problema nr. 1 este lipsa de informare. Nu stiu care este
particularitatea legala, nu stiu cum sa procedeze, nu stiu care sunt
beneficiile acestei generozitati, pe care ei pot sa o faca. Din concluziile pe
care noi le-am tras, in urma unor astfel de actiuni, intr-adevar peste 80% sunt
de acord cu donarea.
Avem un procentaj extraordinar dar lipsa de informatii si de
accesibilitate a cetateanului duce la astfel de sincope si la astfel de
situatii, care ne situeaza pe linie de donare de organe, de exemplu, pe ultimul
loc din Uniunea Europeana.
#altruism
Ce poate fi mai frumos pentru un pacient decat sa primeasca viata de la un semen, prin donarea de sange, prin donarea de organe? Acest lucru se poate face numai prin caracterul altruist al semenilor nostri.
Stiinta a avansat pe toate palierele ei dar sange nu poate sa
produca. Merita ca printr-un efort comun sa ne unim fortele pentru o campanie
de constientizare cu privire la caracterul legal si benefic al actului donarii.
Putem sa o facem!
Este tragic sa auzi ca nu poti sa fii operat, pentru ca nu
exista sange. Este dureros, ca pacient, si te aduce in pragul disperarii.
Medicii fac si ei tot ce pot, uneori le sunt depasite capacitatile
profesionale, datorita cererilor din ce in ce mai mari. Sa nu uitam ca numarul
afectiunilor cronice creste in mod alarmant.” – Gheorghe Tache, Presedintele Asociatiei Transplantatilor din Romania
“In
generatiile noi, care sunt acum in liceu, in facultate, avem oameni care sunt
din start mai dispusi sa contribuie la binele comunitatii. In plus avem acest
carlig, donarea de sange poate sa devina “cool” pentru ei. Cam asa cum o faceti
voi la “N-avem SANGE?!” Recunosc ca mi-a luat 5 luni, din momentul in care
Matei a implinit 18 ani, pana sa fac declicul. De fapt a avut legatura cu
faptul ca a votat pentru prima data in Mai, la europarlamentare.
80% dintre donatori sunt recurenti
Hai sa nu mai lasam lucrurile astea, care tin de setarea unui obicei nou, sa le lasam doar la latitudinea donatorului. Ma bucur ca 80% dintre donatori sunt recurenti dar ma intreb daca in statistici recurenta asta nu inseamna ca venim o data la jumatate de an, o data la un an si un sfert, un an si trei sferturi.
O prima zona in care am putea sa crestem este sa transformam asta intr-un obicei nu doar recurent dar care sa semene cu intervalul medical la care se poate dona in siguranta. Pentru ca traim in secolul 21, mi-as dori sisteme informatice eficiente pentru donatori.” – Diana Maria Voicu, #bloodfluencer, Presedinte Initiativa Romania
“Mi se pare ca tinerii nu stiu despre ce este vorba in actul
donarii, fiindca la inceput nici eu nu stiam ce presupune. Am vazut un afis in
autobuz, “N-avem SANGE?!”, l-am citit, m-am intrebat ce se-ntampla dar n-am
vrut sa aflu mai mult, mai departe si am lasat-o asa. La un moment dat a
intervenit un eveniment si m-am dus sa donez impreuna cu un prieten.
Am ramas surprins atunci de ceea ce inseamna de fapt sa
donezi sange, fiindca este ceva la care nu te astepti. Pare simplu si pare ca
nu e o nevoie atat de mare, eu asa am perceput-o. Daca ar fi fost mai important
s-ar fi facut mai multe si s-ar fi batut la clasa la mine, la liceu, si ni s-ar
fi spus sa donam.
Asa cum am auzit in seara asta, nu suntem informati. De la
noi e si mai greu sa vina o initiativa in sensul asta. Cand am incercat sa
conving mai multi prieteni sa doneze, unii au spus DA, si au venit sa doneze,
altii au spus ca NU.
Frica de necunoscut
Mi se pare ca cei care au spus NU nu au spus asta pentru ca nu voiau sa doneze sange. Nu stiau ce presupune si aveau o frica de necunoscut, care-i impiedica sa faca acest pas. Dupa ce le-am spus ce traseu am facut la o donare si ce discutii am avut cu ocazia asta, au spus “wow, vreau sa donez si eu!”
A ajutat foarte mult
si treaba asta cu Maratonul, fiindca a fost perceput de prietenii mei drept
ceva greu de realizat. Cand le-am spus ca fac asta si ca sa promovez donatul de
sange – fiindca am purtat tricoul asta cand am alergat, cu lacrimi cu tot – au
zis ca daca eu am alergat pentru chestia asta atunci chiar e ceva important. Au
vrut apoi detalii si conversia s-a realizat.” – Benyamin Saeednia, #bloodfluencer
“Cred ca
scaderea numarului de donatori se incadreaza in aceasta scadere a spiritului
civic, pe care o resimtim in aproape toate domeniile vietii, spre exemplu
prezenta la vot, ca sa fac o paralela cu ce s-a petrecut in ultima vreme. La
fel se intampla si cu donarea, cred ca romanii nu mai au acel ceva intre ei,
care sa-i faca sa doneze. Mi-e foarte greu sa ma gandesc cum s-ar putea
revigora acest spirit civic.
Din ceea ce s-a discutat aici, sunt de acord cu nevoia de
informare, nevoia de modele – asa cum sunt bloodfluencer-ii creati de voi, prin
acest program – care prin exemplul propriu pot sa disemineze ideea ca e nevoie
ca oamenii sa se implice in procesul de donare.
Pe segmentul nostru de varsta, avand in vedere ca suntem cam
ocupati, este o idee foarte buna sa putem dona Sambata, in restul saptamanii
pur si simplu nu avem timp.
Am 10 ani de cand donez constant si m-a ajutat foarte mult ca
la Federatia de Rugby Dr. Alin Popescu a organizat periodic, de 4 ori pe an,
actiune de donare. Pentru mine acelea au fost niste repere in calendar, puse de
la inceputul anului. N-am reusit sa ma duc de 4 ori pe an dar in medie cam de 2
ori am reusit.
Altii nu au acest privilegiu, le e greu sa plece de la
serviciu, asa ca weekend-ul poate reprezenta o solutie.” – Serban Damian, Medic, Nutritionist Sportiv, #bloodfluencer
De 20 de ani asteptam de la Stat sa faca promovare si e promovarea pe care o vedeti.
„Am zis ce putem sa facem noi si am pornit o aplicatie. Am strans programatori voluntari, ca sa putem face Donorium. Apoi am fost la directorii centrelor si cu ajutorul lor am putut sa-i dam o insemnatate si o legatura aplicatiei cu centrele.
Noi de fapt vrem sa ajutam centrele si donatorii sa se
gaseasca unii pe altii, lucru care nu se-ntampla inca asa cum am vrea. Am in
continuare acelasi sfat, pentru cine vrea sa doneze, veniti la 12:00 la donare.
Pana cand guvernarea Boc a taiat donarea de Sambata, donam de
fiecare data Sambata. 5 ani de zile am venit numai Sambata, desi lucram.” – Horia Bugner, bloodfluencer, fondator
Donorium
“Avem la
Pharma Nord niste evenimente, la care stam de vorba cu specialistii despre
preventie. La evenimentul de astazi chiar mi-am permis sa includ donarea de
sange in preventie. Astazi am vorbit despre preventie din doua puncte de vedere.
O data pentru a ajuta societatea sa devina din ce in ce mai sanatoasa.
Sunt convins ca prin actul de donare exact la asta contribuim, intr-un fel sau
altul.
Am citit undeva ca donand salvezi 3 vieti, donand de 4-5 ori
pe an salvam pana la 15 vieti. Asta inseamna ca putem avea o societate mai
sanatoasa si tot progresul asta pe termen lung poate fi influentat de donarea
de sange.
Al doilea punct de
vedere atins astazi a fost cel legat de persoana donatorului, pentru ca donarea
ajuta, donatorul avand foarte multe beneficii de sanatate. In acest context,
personal cred ca este nevoie ca firmele sa se implice in promovarea donarii de
sange. Sper sa convingem
si alte companii sa se alature acestui demers.
Ca o nota funny la final, nu suntem o companie mare, n-avem
multi colegi, dar din 10 cati suntem 8 deja doneaza. Am profitat ca exista acea
zi libera si am convenit cu totii ca putem avea o saptamana de concediu in plus
pe an, pe care si-o va lua fiecare cum considera” – Lucian Blaga, Director Comercial Pharma Nord
Legatura cea mai importanta este omenia
„Sangele nu are religie, este acelasi pentru toti, nevoile sunt pentru toti cei care trec printr-o situatie delicata. Ceea ce incercam sa facem noi cu “Picatura de Viata” este sa incercam sa-i educam pe tineri, pe studenti si nu numai, sa iasa din zona lor de confort si sa faca ceva pentru cei din jurul lor.
Am inceput “Picatura de Viata” in Targu Mures si apoi am
continuat-o in Bucuresti. O facem in prezent de doua ori pe an si incercam sa
ajungem la trei editii pe an. Este organizata Duminica, in centru, la Sala
Dalles. La ultima editie au fost 103 oameni care au dorit sa doneze sange,
dintre care au reusit sa doneze 78. Ceea ce a fost foarte bine pentru 4 ore.
Sesizez doua aspecte care au legatura cu lipsa sangelui.
Intalnesc studenti care habar n-au avut de asa ceva, n-au auzit ca pot sa faca
lucrul asta. Ei vin din provincie in Bucuresti si nu stiu despre treaba asta
si-atunci cred ca o solutie este educarea lor inca din liceu, chiar daca ei nu
sunt eligibili pentru moment. Daca educatia incepe de la final de gimnaziu,
daca un profesor ar aminti de oportunitatea asta, ar fi foarte bine.
Cred ca trebuie facut un plan de informare si in licee si
facultati, cu seminarii bine puse la punct. Poate chiar vorbim si il
implementam, cu traineri, cu voluntari.
Al doilea aspect pe care il sesizez are legatura cu sistemul
medical, care este putred undeva. Chiar daca spunem ca e rar intalnit faptul,
de multe ori am vorbit cu oameni care aveau nevoie de sange pentru o
interventie, carora li s-a transmis raspicat ca nu se poate daca nu e cineva sa
doneze pentru ei. Atunci omul se mobilizeaza, in comunitatea noastra oamenii
merg si doneaza, iar apoi omul respectiv si apartinatorii au o atitudine de
delasare.
Daca am reusi sa devenim acea comunitate functionala de care
am vorbit, in care sa ne implicam noi activistii, cat si medicii, cred ca am
putea face din sistemul asta ceva util.” – Costi
Gogoneata, Pastor Biserica Adventista de Ziua a Saptea / Capelan AMiCUS
Bucuresti
#tinerii
“Cred ca noi tinerii avem un rol foarte important in campaniile de donare de sange, in primul rand cu ideea de campanii in licee si in scoli. Stiu ca la noi, in special in clasa a XI-a, se tot fac campanii pe diferite subiecte. Ceea ce observ eu cu stupoare este ca elevii vin doar ca sa scape de anumite ore, fara sa ia absente, dar nu sunt deloc atenti la cee ace se prezinta.
Importanta donarii
sangelui ar putea sa ajunga mai repede la ei daca alaturi de specialistii care
vin sa faca prezentarile sa fie si tineri ca mine si prietenii mei, ca prin
exemplele noastre sa ii convingem si pe ei si sa le aratam ca se poate, ca sunt
foarte multe beneficii de sanatate.” – Alexandra
Boboc, #bloodfluencer
“In
seara asta toata lumea a vorbit de centralizarea lucrurilor si asta este ceea ce
am incercat sa facem prin aplicatia Donorium. Am incercat cumva sa ajungem la
cat mai multa lume si am incercat sa facem proiectul acesta national. Una
dintre cele mai mari probleme a fost ca ne-am facut un set de informatii
disponibile in aplicatie si am avut surpriza ca in alte localitati decat
Bucuresti donatorii au fost respinsi cu criteriile de eligibilitate, pe care
noi le-am pus in aplicatie.
In Bucuresti sunt donatori admisi la donare cu 50kg, in tara
am avut donatori respinsi cu mai putin de 60kg. Ne-am pus problema ce-ar trebui
sa facem si n-am ajuns inca la o concluzie. Probabil aici ajungem exact la ce
spunea dl. Dr. Vladescu, in sensul ca ar trebui sa vina de undeva de mai sus
informatiile astea si sa fie foarte clare. “ – Dragos Mutascu, fondator Donorium
Concluziile dezbaterii
Pentru a dona mai mult si mai eficient ar trebui sa avem o informare sustinuta a donatorilor, cu un continut general agreat, sa avem comunicare in favoarea donarii inca de la varste mai fragede, sa o adresam adaptat si sa fim atenti la comunicarea biunivoca. Merita sa implicam companiile si sa deschidem cumva poarta catre un astfel de suport, sa digitalizam actiunile noastre si sa avem acelasi mod de lucru peste tot. E o ocazie buna sa comunicam un stil de viata sanatos, sa avem o comunitate functionala si nu in ultimul rand sa avem incredere in noi insine.
Multumim inca o data companiei Blitz Technology, care a facut posibila transmisia LIVE a dezbaterii noastre, precum si companiei Nutrivita, care ne-a oferit gustarile sanatoase. Speram sa revenim curand cu alte editii la fel de interesante.
In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.