Loading....

Autor: Marian Costache

Oana Solomon (ambasador #bfM): “La #bloodfluencer Marathon am văzut o energie fantastică a oamenilor și o forță specială, pentru că până la urmă trebuie să dovedim că de fapt și de drept avem sânge.”

Oana Solomon este ambasador #bloodfluencer Marathon și cu siguranță că nu mai are nevoie de nicio prezentare, atât în lumea celor care iubesc alergarea și sportul în general, cât și a celor implicați social. Spunem asta în urma nenumăratelor proiecte în care a fost implicată.

La o discuție relaxată Oana se recomandă pacemaker de profesie și jurist din pasiune. Noi credem că merge foarte bine și viceversa, iar pentru că este fanul nostru de mai multă vreme am intrebat-o câteva lucruri despre Marathon-ul de la Dejani, la care a alergat anul trecut.

un interviu de Marian Costache

Implicarea ta în atât de multe evenimente îți oferă o viziune de ansamblu a ceea ce se întâmplă în România și poate nu numai. Ce crezi că are #bloodfluencer Marathon ca element diferențiator?

Cred că cel mai important lucru la #bloodfluencer Marathon sunt oamenii, oamenii care sunt implicați în aceste evenimente. Sunt oameni cu suflet și cu sânge cald, ca să zicem așa, oameni care au tot timpul sânge în instalație și dau din entuziasmul sângelui și mai departe.

Dar, dincolo de oameni, este peisajul, care este absolut incredibil, incredibil. Este o cursă pe măsura oricui, pentru că nu sunt urcări mari, nu sunt coborârile abrupte, nu este un traseu periculos, este un traseu foarte frumos, foarte pitoresc. Verdele acela incredibil de la poalele Făgărașului nu se poate compara cu absolut nimic, iar locul acela este atât de liniștit, încât doar pașii din alergare mai zguduie un pic din tăcerea și liniștea locului respectiv. Absolut minunat!  Iar în ultimii kilometri, când treci prin livadă, parcă uiți de ce ai venit acolo și dobândești așa o energie absolut necesară pentru ultimii 2 km, care sunt într-adevăr pe asfalt, dar îți dau posibilitatea să termini în forță.

Și să vezi toată creasta Făgărașilor.

Absolut! Făgărașii sunt absolut incredibili, și ai posibilitatea să vezi o parte a lor atât de frumoasă și atât de sălbatică, încât merită fiecare secundă din acest concurs.

Ai fost pe podium, la ediția de anul trecut. Cum ai simțit ceilalți alergători, că bănuiesc că ai trecut pe lângă destul de mulți? Din perspetiva unui alergător tehnic, cum ai văzut că sunt ceilalți participanți?

A fost o energie foarte frumoasă, am plecat rezervat și am avut posibilitatea să depășesc oameni, dar traseul este de asemenea natură, încât la un moment dat se intersectează cei care merg într-o direcție cu cei care vin din direcția opusă și trecem unii pe cel pe ceilalți. Am văzut o energie fantastică a oamenilor și o forță specială, pentru că până la urmă trebuie să dovedim că de fapt și de drept avem sânge.

Din perspectiva asta a activismului social, s-ar putea să fie singurul eveniment sportiv organizat de o cauză socială. Greșesc cumva?

Până la urmă, asta nu are relevanta. Ceea ce faceți voi la Dejani, prin #bloodfluencer și N-avem SÂNGE, aduce alergarea într-un colt de rai și îmbină oamenii, adică face o tranziție. Îl văd ca pe un eveniment care poate să facă tranziția pentru alergătorii de șosea, la alergarea montană, pentru că este super accesibil. Este un traseu destul de provocator, adică dacă alegi un marathon acolo, e provocator cu adevărat.

Atunci chiar îl văd ca un potential eveniment de tranziție pentru oameni, și asta cred că îl face cu adevărat special. Eu, personal, nu sunt pentru a categorisi prin ,,singurul”, ,,primul”, ,,cel mai”. Superlativele relative sau absolute mă sperie așa un pic, pentru că trebuie verificate. În meseria mea, întotdeauna trebuie să le verific și atunci mă feresc de ele, dar cu certitudine este “Probably the best marathon organized by a social cause”.

În ceea ce privește deschiderea către familii, pentru că există și o probă destinată familiilor, aceasta este mai târziu în programul zilei, special pentru ca acela care a alergat singur o cursă 10 km mai tehnică, să alerge încă una cu familia. Din ce am văzut, știu că voi ați alergat-o. De asemenea, anul trecut, ce ai văzut în ochii celorlalte familii? Ce ai văzut în ochii copiilor din celelalte familii?

Da, așa este. Am alergat anul trecut cu fetele noastre. Ne-am împărțit fetele, eu am alergat cu cea mai lentă și Gabi a alergat cu cea mai rapidă dintre fete și știu că au ieșit și foarte în față. Este o idee foarte faină de a pune părinții și copiii să alerge împreună.

O să încep cu ce n-am văzut. N-am văzut încrâncenarea pe care am văzut-o în cursele de asfalt și cele făcute în parc, pentru părinți și copii. Am văzut mult mai multă relaxare, mult mai multă bucurie, și de-o parte și de alta, și echilibru din ambele părți. Dacă unul o lua mai tare, celelalt mai tempera, și tot așa. Foarte, foarte multă bucurie pentru cei mici să alerge cu părinții, și este și o provocare pentru ei să își întreacă părinții.

Până la urmă, acesta este rolul nostru, să îi împingem în față și să ne întreacă, căci de asta îi creștem!

Asociația HEM

Asociația HEM are ca unic demers Programul Național “N-avem SÂNGE?!” (www.n-avemsange.ro), al cărui principal obiectiv este creșterea numărului de donatori sanguini, fidelizați. Principalele modalități prin care programul urmărește atingerea acestui obiectiv îndrăzneț sunt atât campaniile de promovare a beneficiilor pentru sănătate ale donării de sânge cât și creșterea comunității #bloodfluencer (=donator și/sau susținator al donării de sânge). 

#bloodfluencer Marathon este unicul eveniment de alergare dedicat exclusiv promovării donării de sânge și reprezintă încununarea celor două direcții dezvoltate in cadrul “N-avem SÂNGE?!”. Este organizat în fiecare an cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, iar ediția cu nr. 4 va avea loc în data de 15 Iunie 2024. 

Cântece și flori de Ziua Femeii, la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești

Vineri 8 Martie am petrecut cateva ore de neuitat în compania echipei minunate de la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești. Alături de oamenii speciali din transfuzia ploieșteana, am oferit donatoarelor, intrate în Centrul de Transfuzie, o floare, o gustare dulce și nu în ultimul rând un cântec. Acesta din urmă fiind oferit LIVE, alaturi de colegul George Răduțoiu.

Între melodii, așa cum era de așteptat, am strâns câteva testimoniale din public, precum și o declarație de la d-na Dr. Georgeta Hanganu, directorul centrului si gazda evenimentului.

#impreuna

“Donez din 2018, vin din 4 în 4 luni, n-am lipsit niciodată. În primul, rând vreau să fac un bine tuturor celor care au nevoie de sânge. Prima oară, la întreprindere, mai multe fete, care veneau și ele, din vorbă în vorbă ne-am strâns mai multe și am început să venim împreună să donăm. În 6 ani am adunat vreo 24 de donări.

Am vrut să facem un bine celor care au nevoie, pentru că suntem sănătoși și putem. Chiar dacă din Ianuarie a crescut recompensa pentru o donare, noi am venit de atâta timp nu pentru bani și acum e prima dată când venim cu suma asta.

Cei care n-au donat niciodată merită să se gândească că pot face un bine oricui din țara asta, care are nevoie de sânge. Și e foarte greu acum, dacă nu găsește pe cineva din familie, măcar noi străinii să putem să ajutăm.” – Viorica Dumitrașcu, donatoare

“Am 49 de ani și donez de aproximativ 5 ani. Bunica mea era donatoare la acest centru de transfuzie, la noi asta e un fel de tradiție de familie. Am avut situații în viață, în care cunoscuți de-ai mei au avut nevoie sânge. De fapt asta a fost și motivația principală, pentru care am venit, deoarece initial am venit să donez pentru un prieten, dar ulterior interesându-mă mi-am dat seama ca e foarte bine și pentru mine. De altfel mă simt foarte bine după ce donez, am senzația că mi se accelerează putin metabolismul.

#situatii

Dintre prietenii mei doar doi donează regulat. Pe cei sănătoși care nu donează îi invit cu mare drag să doneze, să se gândească la faptul că pot fi situații de viață, în care cineva drag lor ar putea să aibă nevoie de sânge. Să nu uităm că până nu demult România a avut o criză în domeniul ăsta, respectiv lipsă de unități de produse sanguine. Eu am primit SMS-uri, de câteva ori, de la centrul de transfuzie, ca să mă prezint pentru că ar fi nevoie de grupa mea de sânge. Din acest punct de vedere invit pe toată lumea să mediteze puțin asupra faptului că nevoia de sânge poate apărea pentru oricine. Asta este principala motivație, perspectiva materiala mai puțin, deoarece, chiar dacă s-a mărit acum recompensa la 280Lei, nu cred că se îmbogățește nimeni cu banii ăștia. ”  – Florin Petrescu, donator

“Chiar dacă nu am avut vreun motiv special sau vreo situație de familie, atmosfera din colectiv și inițiativa colegilor de serviciu au fost de natură să mă convingă să donez, în urmă cu câțiva ani, iar de-atunci am continuat să vin regulat, cu mare drag. Am aproape 6 ani de cănd fac asta și mă bucur că pot să ajut.

#atmosfera

Cei care sunt sănătoși, însă n-au donat niciodată, merită să fie mai curajoși, mai optimiști, să se găndească că astfel pot face un mare bine multor oameni care au nevoie. Eu mă simt foarte bine după fiecare donare și nu întârzii niciodată mai mult de 4 luni, între donări, prin urmare invit pe oricine să incerce asta.” – Ileana Bobescu, donatoare

“Pentru ca Veșnicia nu ne-ar fi de ajuns să-i mulțumim … femeii-mame și femeii-soră, femeii ce dă viață, femeii ce trudește, femeii ce cu drag copiii își crește, femeii care vindecă și îngrijește, femeii care dă speranță și care oblăduiește, femeii care viață dăruiește, nu doar celor ce sunt ai ei, ci tuturor ce suferă și n-au putere, viață le dă, nimic la schimb nu cere…. femeii donatoare de sange!

Am ales azi, pentru EA, să avem la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești  un eveniment marca Marian Costache, care împreună cu George Răduțoiu ne-au încântat cu muzica lor si cu florile oferite doamnelor, donatoarelor noastre. Împreună cu ei am mulțumit femeilor donatoare, pentru că mereu femeile sunt primele atunci când este nevoie de sange, sunt primele când trebuie să ajute.

Am mulțumit astăzi femeilor donatoare, tuturor femeilor care știu să dăruiască viață, nu doar prin naștere ci și prin donarea de sange. Omagiul pe care l-am adus astăzi împreună cu Asociația HEM, femeii-donatoare, se înscrie în evenimentele de suflet ale bloodfluencerilor, pentru care le multumim!

Mulțumim Marian Costache si George Răduțoiu pentru clipele minunate petrecute azi împreună cu voi și cu donatoarele noastre!” – Dr. Georgeta Hanganu, Director @ Centrul de Transfuzie Ploiesti

#bloodfluencer4life

Asociația HEM are ca unic demers Programul Național “N-avem SÂNGE?!” (www.n-avemsange.ro), al cărui principal obiectiv este creșterea numărului de donatori sanguini, fidelizați. Principalele modalități prin care programul urmărește atingerea acestui obiectiv îndrăzneț sunt atât campaniile de promovare a beneficiilor pentru sănătate ale donării de sânge cât și creșterea comunității #bloodfluencer (=donator și/sau susținator al donării de sânge).

#bloodfluencer Marathon este unicul eveniment de alergare dedicat exclusiv promovării donării de sânge și reprezintă încununarea celor două direcții dezvoltate in cadrul “N-avem SÂNGE?!”. Este organizat în fiecare an cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, iar ediția cu nr. 4 va avea loc în data de 15 Iunie 2024.

Donatorii din comuna Recea au salvat luna trecută peste 150 de vieți

Luna trecută am mai scris o pagină în capitolul de bune practici al programului nostru. Recea, cea mai mare comună din județul Brașov, gazdă a #bloodfluencer Marathon, din luna Iunie, a reprezentat arealul în care am derulat la început de Noiembrie o amplă campanie de colectă de sânge.

Pare greu de crezut dar a fost pentru prima dată când aceasta frumoasă comună, cu oamenii ei primitori și gospodari, a avut parte de un astfel de eveniment. Având în vedere complexitatea acțiunii și dimensiunea resurselor implicate, putem înțelege asta. Pentru că nu e suficient ca oamenii să fie sănătoși și deschiși să doneze, ci trebuie să știe unde anume se întâmplă evenimentul, iar acolo să vină în număr cât mai mare.

Nu în ultimul rând, e important ca donarea să decurgă în siguranță, atât pentru cei care donează, cât și pentru cei care vor primi sângele donat cu atâta generozitate. Pe acest aspect al suportului tehnic/medical am fost susținuți cu bunăvoință și profesionalism de o echipă a Centrului de Transfuzie Sibiu, deplasați special la fața locului.

Pentru că a fost un eveniment foarte drag nouă, promovat atât OnLine cât și OffLine, susținut atât de autoritățile locale cât și de principalele posturi de Radio și TV din zonă, comunicat inclusiv în parohii, cu ocazia slujbelor duminicale, reprezintă în acest moment un model de succes în cadrul acțiunilor noastre. Pe parcursul său am stat de vorbă atât cu oamenii implicați, cât și cu participanți.

Irina Moroti – Medic Centrul de Transfuzie Sibiu

Cum vi s-a părut ziua de astăzi?

Este prima colectă mobilă pe care o fac de când colaborez cu Centrul de Transfuzii Sanguine Sibiu. Ca primă experiență, mi s-a părut că a fost frumoasă. Am avut multe persoane care au donat și au fost doritori destul de mulți, pentru o comună ca Recea. Ca număr de persoane care s-au prezentat a fost destul de bine.

Pe lângă că s-a făcut înainte o campanie foarte bună de a selecta donatori, condițiile de eligibilitate au fost foarte bine comunicate, au fost foști donatori care s-au bucurat de faptul că au putut dona sânge, după ani de zile de când punctul de recoltare de la Făgăraș s-a închis. S-au bucurat de faptul că au putut să doneze la ei în comună. Și din punctul ăsta de vedere, campania mi se pare că deja a avut succes: faptul că au reinițiat foștii donatori în actele donării de sânge.

Cât se recoltează într-o zi obișnuită la Centrul de Transfuzie din Sibiu?

În medie, undeva la 50 de persoane sunt eligibile de donare de sânge.

Deci noi astăzi trecem mult peste o zi obișnuită la Centrul de Transfuzie din Sibiu.

Cam da. V-am spus, este o medie pe zi. Sunt zile în care se prezintă 20, sunt zile în care se prezintă 75, 80 chiar în anumite zile, deci depinde foarte mult de zilele săptămânii.

Pentru noi, experiența colaborării cu Centrul de Tranfuzie din Sibiu a fost una minunată. Și comunicarea a decurs fantastic, la fel și ziua de astăzi. Ne-ar plăcea să continuăm.

Să știți că și pentru noi a fost extraordinar de bine. Mi-a plăcut, a fost o organizare și o comunicare foarte bună, foarte eficientă și mi-ar face plăcere să mai revin în echipa dumneavoastră.

Daniel Bobeș – Donator

Cum a decurs donarea? A fost totul bine?

E prima dată când sunt aici și donez sânge, iar totul a decurs foarte ok. Am și întrebat-o pe doamna doctor ,,gata, deja?”. A mers totul foarte fluid.

E bine că ai sângele așa de fluid.

Păi da, m-am hidratat astăzi. Am băut multă apă la serviciu, că am citit înainte, pe site, că trebuie să te hidratezi.

Ce te-a făcut să ni te alături în această dimineață la colecta mobilă? Faptul că noi colaborăm cumva pentru marathon, iar tu ești fanul marathon-ului?

Și asta, și pentru că îmi place să mai cunosc oameni și să fac ceva nou.

Și ce le-ai spune prietenilor tăi care sunt sănătoși?

Să vină și ei, să ajute persoanele care au probleme. Să și alerge, dar să și doneze sânge. Poate reușesc să atrag câțiva dinte ei, care mai aleargă, să vină la marathon.

Mulțumim Daniel!

Dragoș Trampa – Asistent Medicat Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu

Dragoș, cum ți s-a părut colecta de astăzi și cum ai văzut-o tu, în urma interacțiunilor cu oamenii care au venit?

A fost foarte bine organizată. Colecta de astăzi este una dintre cele mai bine organizate din câte am avut în ultima perioadă.

De ce? Poți să fii puțin mai specific?

Am mers foarte, foarte bine. A fost fluid totul, nu s-a stat mult la coadă. Chiar dacă nu au fost programați, pentru câte persoane au fost, a fost foarte ok.

Feedback-ul donatorilor cu care ai interacționat care a fost?  Oamenii erau avizați? Erau avizați chiar dacă erau la prima donare?

Cunoașteau destul de multe informații despre donare. Unii dintre ei au mai donat și înainte.

Ți-ai dori să revii la Recea?

Da, da, mi-aș dori să mai revenim.

Și nouă ne-ar plăcea să facem din asta un obicei!

Dănuț Viorel Miloșan – Consilier Local Primăria Recea, co-organizator eveniment

Ce ți s-a părut cel mai interesant astăzi?

Noi am fost impresionați de numărul mare de donatori care au venit să doneze. Oamenii au răspuns frumos invitației, s-au arătat binevoitori și solicită și pe viitor o altă campanie. Mai vor, deci, să facem un eveniment.

Ți s-a părut potrivit că ne-am nimerit cu aniversarea colegei noastre Delia?

Da, cel mai potrivit! Parcă le-am ales așa, la fix. Toată lumea era așa surprinsă în primă fază când ați venit cu tortul.

Acum este mai clar cu ce se ocupă N-avem SÂNGE?

Da, mult mai clar. Și iată că am închis cumva circuitul, am închis bucla. 

Dintre satele comunei, care au fost cele care au venit, care au fost mai prezente?

Dominant a fost Dejaniul. Și au mai fost mulți donatori din Făgăraș, care de fapt s-au și anunțat. Dar din toate satele comunei, Dejaniul a fost pe primul loc.

Din Recea mai puțini?  

Mai puțini, dar am avut și din Recea. Am avut din Iași, din Berivoi.

Care sunt lucrurile pe care ți le dorești pentru următoarea ediție? Și ce crezi că a funcționat mai bine din campania de promovare a evenimentului de astăzi?

Din campanie totul a funcționat bine. Am acționat pe toate palierele.

Poate merita să fim mai prezenți și în Făgăraș? Mie asta mi s-a spus.

Da, puteam să fim mai prezenți în Făgăraș, dar nu am știut cât de mult să insistăm cu publicitatea, să nu ne trezim cu oameni prea mulți aici și să-i punem să aștepte la ușă, fiind prima ediție. Acum știm cum să ne adaptăm, la o eventuală a doua ediție. Și să vorbim cu cei de la Centrul de Transfuzie probabil să-și mărească puțin programul: doar timpul fizic ne mai trebuie, personalul este suficient.

Notă: La campania de donare de sânge de la Recea s-au prezentat 82 de persoane, dintre care au putut sa doneze 61.

Evenimentul de la Recea a fost posibil cu sprijinul companiilor: MAVIDO IMPEX, MELATERA, STEFION TRANS, HG CONSTRUCT, ILOJIV, VALENCIA TRADING, LAGUNA ALBASTRĂ FĂGĂRAȘ

Parteneri media: NOVA TV și Monitorul de Făgăraș

###

Asociația HEM are ca unic demers Programul Național “N-avem SÂNGE?!” (www.n-avemsange.ro), al cărui principal obiectiv este creșterea numărului de donatori sanguini, fidelizați. Principalele modalități prin care programul urmărește atingerea acestui obiectiv îndrăzneț sunt atât campaniile de promovare a beneficiilor pentru sănătate ale donării de sânge cât și creșterea comunității #bloodfluencer (=donator și/sau susținator al donării de sânge).

#bloodfluencer Marathon este unicul eveniment de alergare dedicat exclusiv promovării donării de sânge și reprezintă încununarea celor două direcții dezvoltate in cadrul “N-avem SÂNGE?!”. Este organizat în fiecare an cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, iar ediția cu nr. 4 va avea loc în data de 15 Iunie 2024.

Am întâlnit oamenii deschiși și responsabili, cu ocazia colectei de la UiPath. Această comunitate de #bloodfluenceri adevărați ne-a convins încă o dată că demersul nostru este prețios

Săptămâna trecută am fost prezenți la UiPath, la colecta mobilă organizată de colega noastră Dana Vasiliu, Customer Success, în cadrul companiei, alaturi de o echipă de minunați profesioniști de la Centrul de Transfuzie Sanguină București, condusă de d-na Dr. Lucia Grijac. Dana se ocupă de fericirea clienților și având în vedere cum a decurs tot evenimentul, credem ca a reușit cu prisosință și de aceasta dată să facă mai mulți oameni fericiți. Am văzut oameni bucuroși că pot să doneze și să ajute, și cu siguranță că vor exista oameni fericiți să primească sângele donat, cu așa inimă deschisă. Am întrebat-o pe Dana și pe colegii ei câteva lucruri despre legătura cu donarea de sânge, precum și ce-au simțit făcând acest gest sau cu ce gânduri însoțesc punga de sânge donată.

o colecție de testimoniale culese de Marian Costache

Ce simți când organizezi aceste colecte, ce ai simțit de la început și ce simți acum în proces?

Dana Vasiliu: Bucurie, satisfacție, faptul că vezi cum vine lumea. Chiar la fiecare campanie există câte 8-9 donatori, care sunt la prima donare. Este un sentiment de satisfacție, de mulțumire și o stare de bine, de recunoștință față de mediul pentru care lucrez, de faptul că pot să fac asta: să vorbesc oamenilor despre donare și să-i încurajez să-și aducă prieteni, cunoștințe, familie și rude.

Justifică toată bătaia de cap? Pentru că nu e simplu să faci o colectă mobilă, așa cum ai organizat tu aici.

Dana Vasiliu: Fără îndoială. Și cred că pot să dau și mai mult, mai ales că este aici, în terenul meu, unde vin la serviciu. Spațiul oferă foarte multe facilități, compania ne susține foarte mult să organizăm și să avem astfel de inițiative.

Am stat apoi de vorba cu Florin Grigorescu, Program Manager UiPath, și tatăl a două fetițe.

Care este legătura cu donarea de sânge? Astăzi te-am găsit aici la colecta mobilă organizată de UiPath.

Florin Grigorescu: Dana organizează aceste colecte de mult timp. Eu sunt în companie de mai puțin de doi ani, dar cred că ăsta a fost printre primele anunțuri pe care le-am văzut când am venit în companie. Eu m-am relocat în Râmnicu-Vâlcea și mai donez acolo, și de fiecare dată se nimerea ca și colecta la UiPath să se facă după o lună după ce am donat eu acolo. Conjunctura a făcut ca eu să nu mai pot să donez o perioadă și mi-am zis că atunci când reiau, clar o să anunț și o să mă înregistrez. Iar acum, aici, când am văzut anunțul m-am trecut primul, în prima zi.

Ai vreo legătură în familie, a fost vreodată nevoie de sânge între apropiații tăi?

Florin Grigorescu: Nu, nici eu, nici familia n-am avut nevoie. Și, din păcate aș spune eu, cred că sunt primul membru al familiei care donează. Și vreau să perpetuez chestia asta mai departe. Mi se pare un obicei foarte sanatos, reciclând cumva fluxul sanguin și faptul că salvăm alte vieți.

Ai avut vreodată senzația că te conectezi pe orizontală cu oameni pe care nici nu îi știi, oameni cu care ai ocazia să fii doar contemporan?

Florin Grigorescu: Nu pot să zic că am simțit ceva în sensul asta, doar că eu știu că sângele meu o să ajungă la o persoană care chiar are nevoie; și nu puține sunt momentele care apar la știri în care se povestește de lipsa de sânge sau am mai avut cunoștințe care postau că au nevoie de sânge. Îmi dau seama că deși ne-am adunat astăzi să donăm aici, nu se rezolvă numai prin astfel de initiative, ci dacă lumea și-ar face un obicei din asta.

Ce știu prietenii tăi despre lipsa sângelui din spitalele românești?

Florin Grigorescu: Am și câțiva prieteni medici și, evident, ei sunt cei mai infocati fani ale acestor sesiuni de donare de sânge, dar în general, așa cum e în viața de zi cu zi, cred că este puțină ignoranță, pentru că asta văd și ei în familiile lor. Când le-am spus prima data că nu pot să vin astăzi pe la voi că am donat sânge și vreau să stau un pic cuminte, a existat așa un sentiment de panică: ,,Cum adică? Păi și cum te simți?”, ,,De ce a trebuit să faci asta?”, chestii din acestea preluate din bătrâni. E un obicei toxic pe care ar trebui să-l eliminăm treptat. Și cred că ăsta e cel mai fain exemplu: să îmi fac un obicei să merg constant să donez sânge și până seara mă simt bine, și m-ai mult de atât, fac bine, haideți și voi.

Dacă ar fi să pui un gând împreună cu sângele care pleacă către analiză mai întâi la Centrul de Transfuzie și apoi către spitale, un gând care să ajungă cumva către cei care vor primi sângele tău, care ar fi acela?

Florin Grigorescu: Să fie binecuvântați toti cei care care primesc sângele meu. Și un al doilea gând, să își împingă limitele și să se facă lucruri fascinante și frumoase în viață, pentru că primesc a doua șansă. Îmi place să cred ca este sânge de sportiv, pentru că am făcut sport de performanță, e sânge curajos și aș vrea să cred că se imprimă un pic și din personalitatea mea acolo cu el.

Am stat apoi de vorba cu Alexandra Petroiu, Statutory Expert @ Mars Romania.

Alexandra Petroiu: Nu mai sunt in UiPath, lucrez în Mars acum, dar datorită Danei am venit să donez acum.

Ce legătură ai cu donarea de sânge și cam cât de veche ești ca donator?

Alexandra Petroiu: Am început să donez din 2017 și am donat destul de frecvent în ultima perioadă. Din 2017-2018 am fost însărcinată și ulterior am crescut copiii, dar pot spune că memorabil în mintea mea este că după donarea din 2017 am reușit să rămân însărcinată, după 2 avorturi spontane dinainte și așa am catalogat donarea de sânge.

Acest marker somatic care a delimitat începutul de carieră ca mamă, frumos semn de carte. Ai vreo istorie în familie care te leagă de donarea de sânge, fie o nevoie de sânge, fie o tradiție ca donator?

Alexandra Petroiu: Nu n-am avut nevoie în familie de sânge. Dar din punctul meu de vedere, ceea ce m-a determinat de fapt pe mine să fac acest lucru este mai mult de a ajuta oamenii din jurul meu. Fie că nu-i cunosc, consider că am un impact în comunitatea în care trăiesc.

În afară de Dana care este catalizatorul acestei initiative în UiPath și prin care ai subscris donării de sânge ca și act voluntar social, ai mai auzit înainte de N-avem SÂNGE?! Te-ai interesat ce înseamnă titulatura de #bloodfluencer, este suficient de clar pentru tine ce facem? Vorbește-mi un pic despre percepțiile tale legate de “N-avem SÂNGE?!”

Alexandra Petroiu: Legat de “N-avem SÂNGE?!”, nu am mai auzit decât cu Dana aici la UiPath. Înainte m-am dus direct la centrul de donare fără să caut alte asociații sau fundații care se ocupă cu acest lucru și care încurajează acest lucru. Dar acum aș fi fost interesată și eu să fac parte din comunitatea asta și să fac mai departe cam ceea ce face și Dana, în alte medii, comunitați, companii.

Deci dorești să fii #bloodfluencer. Este suficient de clar ce înseamnă asta pentru tine?

Alexandra Petroiu: Mi-ar trebui puțin mai multe detalii. Am citit destul de mult pe site-ul “N-avem SÂNGE?!” dar aș dori să aflu mai multe lucruri.

#bloodfluencer este o persoană care donează și face ambasadoriat pentru donarea de sânge, în micro-comunitățile din care face parte: la birou, în familie, pe grupul de prieteni, depinde cât de conectat social este. Pe scurt, cam asta ar fi definiția. Prietenii tăi sunt la curent cu lipsa sângelui din spitalele românești?

Alexandra Petroiu: În cadrul grupului restrâns, chiar am prieteni care donează și ei destul de frecvent sânge în cadrul centrului de donare din București. Am un prieten, într-adevăr, care cred că ar fi un #bloodfluencer foarte bun, pentru că de fiecare data, înainte să doneze, ne anunță pe toți că se duce și ne invită alături de el.

Cum îl cheamă?

Alexandra Petroiu: Radu Diaconu. Și tot timpul este exact la acea limită de 3 luni. La 3 luni se duce să doneze.

Ți-ai pus vreodată problema că sângele pe care l-ai donat inclusiv astăzi nu este doar un lichid, ci este un țesut?

Alexandra Petroiu: Nu m-am gândit atât de departe, dar într-adevăr cred că ar trebui să mă gândesc și la lucrul acesta. Cred că din perspectiva asta donarea este și mai valoroasă.

Dacă ar fi nevoie să pui un gând cu sângele care pleacă astăzi spre spitale, care ar fi acest gând către cei care au nevoie și care vor primi sângele tău?

Alexandra Petroiu: Să fie transmis cu mult optimist. Eu sunt o persoană foarte optimist, și de fel văd binele și în cele mai rele lucruri, și o părticică mica din orice lucru este cu siguranță o oportunitate dacă reușim să o vedem și să o găsim. Să încerce să găsească orice lucru frumos în lucrurile care îi înconjoară.

Victor Corcodel, Solution Architect @ UiPath

Care este legătura ta cu donarea de sânge?

Victor Corcodel: Este o provocare personală să donez. Mie îmi este foarte frică de donarea de sânge, aceasta este a 7-a donare, în decurs de 5 ani de zile. De obicei donez la Spitalul Militar, centrul de la Victoriei nu îmi place, este foarte întunecat, iar oamenii sunt agitați și nu îmi dă cu bine. Și acum am avut foarte multe emoții, stăteam și râdeam pe scaun.

Mă agitam, dădeam puțin din picior, este o frică inconștientă de care vreau să scap. Sunt la a șaptea donare și deja s-a ameliorat situația, sper ca la a douăzecea să pot să donez fără niciun fel de emoție. Deci, pentru mine este un este challenge personal. Și în al doilea rând este dorința de a ajuta alți oameni. Ultima dată am donat acum opt luni de zile.

Eu pot să fac cu tine chiar în cadrul testimonialului o mică sesiune de desensibilizare. Și o să te rog să-mi dai răspunsurile care te fac să te simți confortabil, adică să nu ieși din afara zonei de confort. În general experiența asta cu sistemul medical și cu frica de ace, de unde a venit?

Victor Corcodel: Eram clasa a 4-a, eram toată clasa de copii, învățam la Mogoșoaia. Eram în școala generală, și au dus toată clasa să o vaccineze. Și băieții erau mai smiorcăiți, mai plângăcioși, eram printre ultimii care voiau să stea la vaccin. Și după ce a vaccinat doamna asistentă o clasă de 20 de copii, mai erau ultimii 4 smiorcăiți care nu voiau să se vaccineze. Dânsa probabil că era obosită, așa că mi-a spus că dacă nu stau cuminte și cu mâna moale, în momentul în care-mi face vaccinul, se rupe acul în mâna mea și va trebui să mă ducă la Spital la Grigore Alexandrescu. Uite așa mi-a rămas mie ideea în cap, cum că acele se pot rupe în mâinile oamenilor. A fost un episod, ok, dar ideea este că am câștigat o teamă inconștientă de ace.

Vrei să aducem teama asta mai în conștient, pentru că e un pas care trebuie făcut în direcția sănătoasă. Ce vârstă ai acum?

Victor Corcodel: 31 de ani.

Dacă ar fi să te uiți acum, tu bărbat adult, la copilul de atunci în mâna căruia credea că o să i se rupă acul, ce i-ai spune?

Victor Corcodel: Victoraș, că așa mă refer la mine, la copilul interior de la vârsta aceea, stai liniștit, o să fie bine, nu o se rupă niciun ac. Doamna doar nu mai are răbdare. Mergi înainte că o să fie okay.

Poți să îl iei în brațe pe Victoraș de atunci? Poți să îți iei o secundă, două, să te gândești la Victoraș de atunci, care n-avea decât 10 ani, era clasa a IV-a și era speriat. Poți să faci asta?

Victor Corcodel: Pot să înțeleg asta, da. Pot să-l iau în brațe așa mental.

Poți să-i mai spui o dată să stea liniștit, că totul e bine, și peste 20 de ani o să ajungă donator? O să fie bine!

Victor Corcodel: O sa fie bine! Mulțumesc!

Mulțumesc și eu, Victor!

Cristina Motângă, Senior Project Manager @ UiPath în departamentul COE, Centre of Excelence.

Ce face acest Centre of Excelence?

Cristina Motângă: Practic, este principalul client al produsului sau produselor pe care UiPath le livrează și suntem departamentul intern de automatizări. Încercăm să ne folosim de experiența asta ca să putem mai apoi să cerem și către clienții noștri cum să facă anumite lucruri și povești de succes despre automatizările din companie.

Adică voi sunteți de fapt locul de joacă?

Cristina Motângă: Da, pentru ideile noi, dar un loc de joacă foarte serios.

Am înțeles. Care e legătura cu donarea de sânge?

Cristina Motângă: Am trecut, acum ceva timp, printr-o intervenție chirurgicală și atunci a fost nevoie ca alții să doneze pentru mine. Cei drept, până atunci nu donasem, dar după aceea, am zis că trebuie să o fac și eu, să întorc acest serviciu, ca să zic așa.

Ce intervenție, dacă poți să ne spui, atât cât te simți tu confortabil?

Cristina Motângă: Am avut un caz destul de rar, au spus medicii. Am avut un chist foarte mare, de 10 cm diametru pe splină, orice intervenție asupra lui ar fi presupus un risc foarte mare de hemoragie și alte complicații. A fost o perioadă destul de dificilă, au încercat mai multe abordări ca să reușească să păstreze și splina. Și au reușit și atunci a fost totul bine, doar că a fost de durată și a fost nevoie de mai multe intervenții pentru care și colegii mei de muncă și alți cunoscuți au donat sânge.

Un prilej minunat ca să coaguleze comunitatea de prieteni și de colegi de birou și să puneți în valoare prietenia.

Cristina Motângă: Cred că atunci au donat o parte dintre ei prima dată și de atunci au mai donat, deci a fost cumva și pentru mine și pentru ei un punct de plecare și o conștientizare că poate are nevoie cineva apropiat. Sunt mulți alți oameni care au nevoie și poate nu au o comunitate de colegi sau de rude așa de mare.

Crezi că este nevoie de un astfel de “duș rece” pentru oamenii sănătoși din România, ca să-i facă să doneze?

Cristina Motângă: Ar fi bine să nu fie. Din punctul meu de vedere, e bine să nu dăm de lucruri grele ca să ajungem să facem gestul ăsta, dar probabil că mulți dintre ei sau o bună parte nu o vor face decât  dacă se vor lovi de un incident, în cercul lor apropiat. Probabil că nah, ca toți românii, nu mi se întâmplă mie, nu li se întâmplă celor din jur, ce rost are să-mi pierd timpul să mă duc să donez?!

Ce grupă de sânge ai?

Cristina Motângă: A pozitiv.

Este cea mai comună grupă de sânge și totodată cererea este foarte mare. Te-ai gândit mult mai serios decât altcineva la lipsa sângelui din spitale, având și perspectiva aceasta cu intervenția chirurgicală. Te-ai gândit vreodată că sângele pe care l-ai donat astăzi, inclusiv, este un țesut și nu nu doar un lichid?

Cristina Motângă: Da, și poate nu așa direct și poate nu la propriu, că nu este o apă chioară. De exemplu, mă gândesc tot timpul ce fac înainte să vin să donez și m-am gândit inclusiv în trecut, când au fost situații de răceli sau alte lucruri care m-ar fi putut opri să donez. Am încercat să am un pic de grijă înainte, știind mai ales că aici, la UiPath, Dana ne anunță cu foarte mult timp înainte. Fără să-mi dau seama, la început încercam să am un pic de grijă, să nu cumva să pățesc ceva și să nu mai pot să fac asta.

Adică uite ce buclă interesantă: ai avut parte de o încercare care ți-a consolidat cumva prieteniile și relațiile, inclusiv la birou. Chestia asta te-a determinat să donezi la rândul tău, donarea te-a ajutat să ridici nivelul de conștiință și inclusiv de vibrație. Adică numai și numai beneficii. Dacă ar fi să însoțești cu un gând pungă de sânge, care pleacă astăzi către centrul de transfuzie și mai apoi către spitalele din București, care ar fi acesta? Ce îți dorești tu să simtă oamenii în clipa în care primesc sângele tău? Ai avut vreodată perspectiva asta?

Cristina Motângă: Nu m-am gândit până acum la asta. M-am gândit doar că sunt convinsă că o să fie de ajutor cuiva și că persoana respectivă nu o să mai treacă sau poate că o să fie mai ușor pentru ea să mai treacă prin acel stres de atunci, când spun medicii că: “trebuie să te operăm, dar nu avem sânge, sună pe cine cunoști ca să vină să doneze pentru tine.”

Sper ca prin gestul pe care îl fac să îi scap de un stres, oricât de mic, pentru că atunci când ești bolnav nu asta vrei să faci, nu te simți bine nici tu, nici părinții sau familia. Numai la asta nu stau să se gândească, să dea telefoane și să roage oameni haideți vă rog de oriunde mergeți și donați că trebuie, avem nevoie ca să poată opera cât mai curând și așa mai departe. Adică sper ca prin gestul pe care îl fac să fie mai ușor și să-i scutesc de un stres cât de mic. Până la urmă, ei au oricum alte griji în momentul ăla.

Ca cetățean al acestei Românii care a învățat, care muncește, care își plătește taxele, își vede de viața lui și nu se află la marginea societății, ci în eșalonul să zicem bine plasat, ne așteptăm ca în momentul în care ai nevoie de ceva să poți să “cazi pe spate” și să fie în spatele tău o “plasă”, numită sistem medical și care trebuie să te susțină. În România lipsește perspectiva asta. În clipa în care te “arunci pe spate”, dacă nu ai grijă unde aterizezi, poți să aterizezi pe „ciment” sau să te duci “într-o prăpastie”, de unde nu te mai scoate nimeni.

Crezi că prietenii tăi sănătoși care nu donează au această perspectivă? Că indiferent cât am blama mediul politic, sistemul medical, sângele este la oameni. Dacă lor nu suntem în stare, o inițiativă ca a noastră, de exemplu, să le ridice nivelul de conștiență și conștiință, lucrurile nu se rezolvă?

Cristina Motângă: Nu știu dacă au perspectiva asta, unii probabil că nu o au, unii probabil nici nu o să o capete. Chiar discutam cu cineva, noi am mai încercat, și aici la birou și acasă și cu prietenii care sunt în afara locului de muncă. Cel puțin eu, de când am început să donez, am încercat să discut despre asta, să spun “hei, eu mă duc să donez, uite, am fost, a fost totul bine, a fost în regulă. Vreți și voi să mergem împreună?”

O parte dintre ei, deși nu foarte mulți, au reacționat pozitiv, dar alții nu au reacționat atât de pozitiv. Chiar m-am lovit de situația în care a părut cumva un subiect mult prea personal, adică discuți despre asta: “uite, eu am donat, tu ai donat vreodată?” Îmi spuneau ,,nu n-am donat”, apoi îi întrebam de ce, “ce te oprește, ai o problemă de sănătate?” “Nu, nu am.”

Atunci oamenii deveneau destul de supărați, că le cer o explicație foarte personală, așa că a trebuit să fac un pas în spate și să port conversațiile astea tot mai cu grijă sau să nu le am, dacă văd că persoana respectivă este sensibilă. Oamenii devin destul de sensibili când îi întrebi de ce sau dacă nu știu care sunt beneficiile și așa mai departe.

Da, le pui într-o lumină mult prea pregnantă neajunsurile. Practic, ei nu își achită față de societate obligațiile.

Cristina Motângă: Probabil că următorul pas ar fi fost să spun “dar dacă ai avea tu nevoie…” Dar deja cred că asta ar fi fost prea mult, pentru că dacă devii agasant, cu atât mai mult o să primești un refuz. Și atunci…mai încerci altă dată.

Ca o concluzie a evenimentului am cules câteva opinii de la colega noastră Andreea Timofte

Andreea, cum ți s-au părut oamenii cu care ai interacționat astăzi? Căci ai fost la atâtea companii și colecte. Ai identificat o trăsătură specială aici la UiPath?

Andreea Timofte: Eu am venit cu mare drag astăzi, pentru că am mai avut ocazia să vin la o colectă mobilă organizată de Dana anterior și încă de atunci a fost o super surpriză să întâlnesc oameni cu un mindset aparte. Noi de obicei căutăm ocazii și oportunități de interacțiune cu oameni care au un profil orientat către viață, către sănătate, către bine, în general. Aici toți cei cu care am vorbit sunt exact în zona asta, au un profil foarte, foarte fain. E clar că și organizația încurajează și probabil este un mindset organizațional și aici.

Toți oamenii, nu doar că vin cu bucurie la colecta organizată de Dana, dar înțeleg foarte bine ceea ce promovăm noi și sunt dispuși să transmită mai departe exact mesajul ăsta, nu doar nevoia, ci și beneficiile pe care le are donarea de sânge, importanța donării recurente și practic, integrarea donării într-un stil de viață sănătos. Și e foarte fain. UiPath organizează colecte mobile cu o frecvență care le permite lor foarte ușor să doneze frecvent, să intre în zona de donatori fidelizați, fără să facă vreun efort suplimentar în afară de cel de a veni.

Având în vedere acest ADN al organizației, starea de aici și ceea ce spun oamenii în cadrul interacțiunilor unu-la-unu, care crezi că ar fi, din punctul tău de vedere, nivelul următor la care ar putea fi dusă comunitatea de donatori de aici?

Andreea Timofte: În primul rând, contextul și mediul în care e organizată colecta este foarte potrivit stilului lor și profilului lor. Practic, pentru că noi ne dorim să creștem și comunitatea de #bloodfluenceri și, așa cum ziceam, nu este suficient doar să donezi, este important să și vorbești despre asta. Mai mult, dacă nu ești eligibil pentru donare, căci sunt și printre ei și oameni care poate doar temporar nu pot dona, iar alții constată cu ocazia asta că au niște excluderi care îi opresc de la donare, pasul următor ar fi să urmărim să-i ducem în zona de #bloodfluenceri, de ambasadori ai donării de sânge, să le dăm o voce.

Așa cum vorbeam chiar mai devreme cu doi dintre colegii Danei, am întâlnit doi tineri care de la 18 ani au donat și deja făceau treaba asta în mod constant. În discuția noastră și-au dat seama că, de fapt, pot să facă și mai mult și pot să transmită mai departe celorlalți un alt gen de mindset în privința donării de sânge și să folosească propriul lor exemplu pentru a îi încuraja și pe ceilalți să doneze. Și eu cred că da, practic asta ar fi următorul pas, să le dăm o voce și să devină  ambasadori ai donării de sânge.

Alexandru Sânmărtinean (Ambasador #BFM): “Alerg din pasiune și văd că în jurul meu apar tot mai multe persoane faine, de la care am numai de învățat, și nu doar despre alergare.”

Alexandru Sânmartinean este Ambasador al celei de-a treia ediții a #Bloodfluencer Marathon, din 10 Iunie 2023, de la Dejani. L-am rugat pe Alexandru pentru un scurt testimonial, privind relația lui cu alergarea și comunitatea de #bloodfluenceri, alături de care a fost aproape încă de la prima ediție a evenimentului. Dacă îl cunoști pe Alex, îi poți scrie să-l rogi să te ajute cu codul lui de discount, pentru cursă. Credem că merită!

***

“Am început să alerg, pentru că luasem în greutate. După care am întâlnit doi  oameni faini, care m-au făcut să îmi placă și mai mult alergarea. Unul dintre ei este chiar Mihai Marciuc, și el Ambasador al #Bloodfluencer Marathon, de la Dejani.

De când alerg, am deprins un stil de viață mai sănătos. Băiatul meu Raul s-a îndrăgostit și el de alergare. Dacă nu făceam asta, cu siguranță că nici el nu începea.

Alerg din pasiune și văd că în jurul meu apar tot mai multe persoane faine, de la care am numai de învățat, și nu doar despre alergare. La fiecare cursă, pe unde alerg, cunosc pe cineva de la care învăț ceva interesant.

#Bloodfluencer Marathon, de la Dejani, este o cursă care crește de la an la an și la care mă bucur că am putut să particip încă de la prima ediție. Acolo am cunoscut comunitatea de #bloodfluenceri, oamenii care-mi sunt tare dragi. Sper să avem parte de cât mai multe ediții de #bloodfluencerMarathon împreună!

În ceea ce privește motivația, văd că la fiecare concurs/antrenament  îmi fac treaba tot mai  bine  și asta mă motivează să-mi depășesc constant limitele. Sunt un exemplu permanent pentru băiatul meu, iar asta mă stimulează în plus!

Nu e un secret pentru nimeni, cred că nici pentru cei ce citesc aceste randuri, prin alergare, ca de altfel și prin donarea de sânge, câștigi sănătate și un tonus psihic formidabil. Dacă nu te-ai pornit încă, merită să încerci!” – Alexandru Sânmărtinean

Roxana Ciuhulescu: „Trebuie să-ți dorești să ajuți, să faci ceva pentru umanitate. Și nu trebuie să ajungi în poziția în care ești obligat să cauți în stânga și în dreapta (sânge) pentru unul drag de-al tău.”

Roxana Ciuhulescu este în aceasta primăvară #bloodflunecer @ Bucharest Half Marathon. La finalul săptămânii trecute a venit alături de soțul ei, Silviu Bulugioiu, la ședința foto pentru Portret de #bloodfluencer. Cei care-i cunosc știu că sunt un cuplu puternic implicat social, prin urmare ocazia ni s-a părut absolut specială, pentru a le adresa câteva intrebări, despre cum privesc donarea de sânge, din perspectivă personală.

un interviu de Marian Costache

Roxana, când ai donat pentru prima dată și de ce?

Roxana Ciuhulescu: Prima dată am donat la momentul Colectiv, când a fost o tragedie națională. Până atunci, până la momentul acela, nu știu, n-am conștientizat. Când a fost tragedia de la Colectiv mi-am dat seama că au nevoie de noi.

Ai venit în noaptea aceea la Centrul de Transfuzie București să donezi?

R.C.: Da, am stat câteva ore bune la Centrul de Transfuzie ca să pot să donez și chiar eram ușor panicată, pentru că totul se întâmpla foarte repede. Ieșeau oamenii de la donare și cădeau ca muștele în fața ușii, și mă gândeam că asta urmează să se întâmple și cu mine. La 1, 92 să pici pe jos era cam nasol, dar nu conta. Am stat și am așteptat cred că în jur de 6 ore. Acela a fost primul moment în care am donat sânge.

Apoi au urmat diferite momente, le amintesc pe cele mai importante. Mi-am dorit să pot să o salvez pe fata lui Marius Țeicu, pe Patricia Țeicu, când avea nevoie de sânge. Am donat și acum două luni jumătate pentru Turcia, și au mai fost și alte momente pentru diferiți pacienți, indiferent că erau apropiați sau erau la rugămințile altor prieteni pentru care am donat.

Ce sentiment ai atunci când intri în Centrul de Transfuzie Sanguină, București?

R.C.: Mă duc acolo cu speranța că ceva se va întâmpla cu sângele ăsta, adică va ajunge acolo unde trebuie. Nu pot să zic că am un sentiment de temere. Mă surprinde faptul că, însă, sunt foarte puțini oameni care intră să doneze, mult prea puțini.

1,8%, deci sub 2%, dintre români donează. Suntem la jumătate din media europeană.

R.C.: Acum, când am fost să donez pentru Turcia, am rugat în mediile în care sunt eu și nu am găsit nici măcar doi oameni care să vină. Veneau cu diferite scuze: “că eu sunt hipertensiv, că eu am glicemie mare, că mie îmi este teamă de ace…”

Ințeleg. Numele nostru, care ascunde cel mai relevant insight, descrie teama românilor de ace, de sistem medical. În timpul pandemiei ai donat?

R.C.: Nu, în timpul pandemiei nu am donat; și nu am mai donat nici după ce l-am născut pe Cezar, perioadă în care e lesne de înțeles de ce nu puteam dona. În timpul pandemiei mi-a fost frică să mă apropii de doctori, de tot ce înseamnă cadre medicale și cred că asta s-a întâmplat pentru cei mai mulți dintre noi.

Silviu, ce legătură ai tu cu donarea? Care este istoria ta ca donator?

Silviu Bulugioiu: Istoria mea ca donator începe în perioada studenției. Eu am început practic partea de donare, nu dintr-un motiv din acesta umanitar, ci, în primul rând, pentru că am găsit o portiță de a îmi motiva absențele. Nu în ultimul rând, după aceea am aflat că primim și o friptură cu cartofi, ceea ce era un câștig de nerefuzat. Dar din acel moment am început să donez sânge. Recunosc că majoritatea donărilor le-am făcut și eu la Centrul de Transfuzie din București. Trebuie să spun că este o diferență imensă între ce era la nivelul anilor 1980-1990 și ceea ce este acum, în ultimii 10 ani, să spunem măcar din perspectiva curățeniei, din perspectiva fluxurilor, din perspectiva ordinii, din perspectiva luminozității și alte câteva aspecte.

Este într-adevăr o problemă pe care noi o avem, că frica de ace este de fapt un motiv pentru a ne acoperi comoditatea. Nu cred că în viața lor cei care zic că le este frică de ace nu au făcut o injecție, nu au făcut o perfuzie. Deci, îmi este greu să cred că frica de ace este realul motiv, de fapt, este perdeaua după care ne acoperim comoditatea.

Silviu, ce formație ai, ce studii?

S.B.: Eu am terminat Politehnica. Dar am avut baftă de-a lungul timpului, făcând foarte mult sport, am și lucrat cu foarte mulți oameni, am avut colective foarte mari în subordine și mi-a plăcut să-i văd pe oameni și să găsesc triggerul acela, declanșatorul, care îi face să iasă din zona de confort și să facă ceva ce ar trebui să facă.

Ce crezi despre cârcoteala continuă a românilor, pentru că și aici o găsim, inclusiv la lipsa de donatori. Noi, românii avem o predilecție către o cârcoteală continuă. Și aici ne-am aștepta să fie suficient să cârcotim împotriva cuiva, a ceva, a unui organism, și să rezolve treaba asta cu donarea de sânge. Dar ghici ce, sângele există. Sângele se află pe vena celui care alege să cârcotească, în loc să doneze.

Ce crezi despre asta? Va putea vreodată să fie vreodată vindecată cârcoteala prin demersurile noastre de a scoate donare de sânge din asocierea cu jalea asta permanentă? Un Colectiv, o cine-știe-ce altă dramă; Doamne ferește de vreun cutremur în București, care ar produce într-o noapte peste 2000 de grav răniți! Deci, cârcoteala asta va putea fi cumva vindecată?

S.B.: Este o chestie endemică care pornește de la tradițiile noastre de a sta pe șanț, vestitul Radio Șanț, de a comenta tot dealul fără a face nimic sau a face prea puțin. Este mult mai simplu să comentezi decât să să iei furca în brațe și să te duci pe câmp. Este mult mai simplu să aștepti ajutorul social decât să-ți găsești ceva de lucru și să muncești ceva. E mult mai simplu să spui că celălalt a greșit fără să te uiți la tine, și în general, după cum se spune și este deja o cutumă pe care noi o transmitem tuturor: Românul este priceput la politică și fotbal. Asta înseamnă că putem să dăm sfaturi tuturor, dar când e vorba de noi înșine sau de a face noi înșine ceva, avem o problemă.

Putem exacerba și merge mai departe în zona de „să faci ce zice popa, nu ce face popa”. Deci noi avem tot felul de abordări din astea de ,,fă ce îți zic eu, nu ce fac eu”. Este un lucru care pornește de la cei 7 ani de acasă. Din păcate, generațiile de copii de care ne plângem în zilele de astăzi și de tineri de care ne plângem, sunt produsul nostru, al părinților și nu al sistemului. Copiii ajung la școală sau la grădiniță după cei 7 ani de zile cu un sistem de valori format în familie. După ’90, părinții au încercat să acopere lipsurile de dinainte de ’90, focusându-se pe ceva anume, respectiv pe a face bani, și nu educație. O să sune urât, dar copiii noștri nu au modele.

Roxana tu alegi să faci ceva. Ești #bloodfluencer, faci ceva ca să susții programul nostru, alergi weekendul viitor la Bucharest Half-Marathon, la cursa de 10 km.

R.C.: Da, m-am înscris la cursa de 10 km, sper să o și termin.

Vei fi primită ca o mare campioană la punctul nostru de hidratare, care este la Tribunalul București!

Voiam să te mai întreb câți din prietenii tăi, din cunoștințele tale, din colegii de breaslă, din contactele curente, câți aleg să facă ceva pentru donare de sânge? Câți conștientizează faptul că lipsa sângelui din spitale pentru intervenții sau pentru tratamente, ne pune pe toți sub risc, pe toți cei care contează și care fac PIB-ul României.

R.C.: Din păcate, cred că trebuie să aibă pe cineva în familie, să aibă ei un caz, ca să conștientizeze lipsa sângelui. Iar răspunzându-ți așa direct la întrebarea ta, o singură prietenă am reușit să aduc la centru de donare. O singură prietenă mi s-a aliat. Restul, din păcate, cu scuze: ba cu probleme de sănătate, ba cu frică, cred că e vorba și de nepăsare. Trebuie să-ți dorești să ajuți, să faci ceva pentru umanitate. Și nu trebuie să ajungi în poziția în care ești obligat să cauți în stânga și în dreapta pentru unul drag de-al tău.

Eu mi-am dorit să nu fac umbră pământului degeaba. Mi-am dorit asta pentru că la 10 ani mi-am pierdut tatăl, care a murit la doar 37 de ani de cancer. Și știu cât de mult se chinuie prin spitale și câte probleme de sănătate a avut. Eu tot timpul, încă din copilărie, de când mă știu, mi-am dorit ca atunci când cresc să devin cadru militar, tocmai ca să ajung să-mi salvez tatăl. Nu am reușit să fac asta. După ce l-am pierdut, inclusiv eu mi-am pierdut dorința de a mai deveni medic. Însă am zis că atunci când o să cresc mare, o să fac ceva pentru oameni. Și fac cât pot.

Înțeleg că te lovești mult de acest ,,îmi este frică, nu am timp, am probleme de sănătate….. Este foarte interesant, pentru că în cercul nostru de persoane care susțin donarea de sânge, sunt foarte mulți oameni care au reale probleme de sănătate, care nu pot dona, și totuși se implică în activități de promovare a sângelui.

Sunt curios dacă dintre persoanele din cercurile voastre, care au zis că nu pot acum, dacă și-au pus vreodată problema, de a susține altfel: prin promovare, prin ducerea mesajului mai departe, de conștientizare asupra nevoii de sânge.

R.C.: Nu, sincer, nu cred că și-au pus nicio secundă problema. Pur și simplu s-au mulțumit cu ideea sau s-au mințit că au probleme de sănătate și nu pot, drept pentru care e un subiect închis.

S.B.: O să sune urât, dar o fac dacă este o modă. Noi suntem implicați împreună destul de mult și în acțiuni umanitare, și în acțiuni ecologice, mai multe parți din acestea sociale. Și sunt oameni care nu au nicio treabă, dar pentru că vine televiziunea sau dacă este o dramă națională, atunci se mobilizează. Nu știu dacă neapărat dintr-o dorință interna sau din dorința de a fi și ei cu ceilalți. Deci nu știu dacă este convingere sau dacă este dorința de a fi parte din ce se întâmplă.

R.C.: Eu cred că daca Ministerul Sănătății ar crea mai multe campanii, ar începe să se vadă rezultatele. Să îți dau un exemplu cu Turcia, acum. Când am intrat în centrul de donare, am crezut că e închis, era pustiu, un singur om. De ce? Pentru că nu există o campanie. Eu cred că mai ales în momentul acela, și vorbim totuși de o altă țară, ca să putem ajuta, trebuie să avem întâi o campanie, să avem firme care se implică, oameni, o strategie.

S.B.: Eu zic că este vorba de responsabilitate socială, iar responsabilitatea socială trebuie de cele mai multe ori făcută acasă, la școală sau oriunde este posibil.

Cătălin Filișan (Decan Baroul Constanța): „Nu trebuie să ne mobilizăm să donăm doar atunci când o personalitate sau un apropiat nouă are nevoie, ci ar trebui să mergem la donare de oricâte ori apare posibilitatea. Donăm, ca să salvăm vieți!”

Această primăvară ne-a adus mai aproape de lumea juridică, din România, atât prin prezența la Legal Half Marathon, cât și prin acțiunea derulată la Baroul Constanța, în parteneriat cu Pharma Nord România, la invitația d-lui Decan Cătălin Filișan. Cu ocazia colectei derulată la Constanța, de Centrul Regional de Transfuzii Sanguine , am avut șansa să discutăm cu profesioniști din instituțiile de forță ale statului și să aflăm astfel, inclusiv din perspectivă personală, cum este privită lipsa sângelui pentru transfuzii din spitalele românești.

un articol de Marian Costache

Ovidiu Popovici (Locotenent Comandor): ,,Nouă, ca nație, ne lipsește spiritul de camaraderie și de a-ți ajuta cu adevărat aproapele. Cred că soluția ar fi încurajarea acestui spirit de camaraderie și a altruismului.”

De când donați?

G.C.C., judecător, 29 ani: Cred că de când eram în facultate, când eram aici la facultate am început să donez.

Și ce anume v-a determinat să o faceți?

G.C.C.: Sincer, am aflat că am grupa zero negativ. Mi-am dat seama că sunt donator universal și m-am gândit că fac bine pentru oricine. Știam că este o grupă destul de rară și destul de căutată pentru unitățile spitalicești care se ocupă cu transfuzii. Cred că fac un bine și este bine și pentru sănătatea mea: se regenerează sângele, scade incidența unor boli grave, a unor accidente vasculare, până la cancer.

Nu știu dacă știați: dacă leșină cineva pe stradă și nu se poate contacta un aparținător și nu este evidentă grupa de sânge, primește zero negativ.

G.C.C.: Da, exact așa știam si eu.

Știți cam cât la sută din populația totală are grupă de sânge cu RH negativ? 15% din populația globală are acest RH. Sunteți la curent cu lipsa sângelui din spitale?

G.C.C.: Da. De fiecare dată când văd câte un eveniment de genul acesta sau când văd câte o persoană apropiată care solicită ajutor, încerc să merg să donez, pentru că știu că este nevoie. Dar nu înțeleg de ce oamenii nu fac chestia asta, pentru că știu că este bine, atât pentru sănătate, cât și pentru binele comunității. Nu știu, poate și în lipsa faptului că nu se face foarte multă reclamă pe tema aceasta și oamenii nu sunt interesați sau nu cunosc care sunt beneficiile donării.

Daniela Crișan (Avocat Baroul Constanța): ,,Nu cred că este cazul să dăm vina pe Stat, pe autorități sau pe oricine altcineva pentru lipsa de donatori și de sânge. Cred că fiecare dintre noi ar trebui să aibă simț civic și să venim să donăm.”

Ați aflat, bănuiesc, de această campanie, pentru că a fost promovată în comunitatea locală a juriștilor.

D.T.M, procuror, 30 ani: Da. Sincer, am aflat de la afișul de pe ușa Instanței.

Care a fost primul gând când ați văzut afișul?

D.T.M.: Că nu am mai donat de mult timp sânge și chiar obișnuiam să fac acest lucru cu regularitate în facultate. Dupa aceea, pur si simplu nu am mai găsit timpul să mă gândesc la asta și să-mi amintesc să donez. Sincer, campania aceasta a fost chiar momentul potrivit și la îndemână.

Știați că donează mai multe femei decât bărbați sânge în România?

D.T.M.: Nu, sincer, nu știam.

Dar când ați văzut numele programului nostru, N-avem SÂNGE?!, nu știu dacă l-ați sesizat, dar dacă l-ați sesizat, care a fost primul gând?

D.T.M.: Criza de sânge care parcă există dintotdeauna.

Dar vedeți acel semn de întrebare și semnul de exclamare?

D.T.M.: Îl observ, dar nu pot să zic că știu la ce se referă.

G.C.C.: Este cumva și campania pentru care se aleargă la maratonul din weekend?

Da.

G.C.C.: Am văzut-o. Ne-am înscris și noi la maraton, dar pentru campania noastră cu victimele impotriva agresiunilor sexuale, dar am văzut-o și pe aceasta pe listă.

Noi reprezentăm singurul program național de stimulare a donarii voluntare de sânge. Suntem oameni de profesii diverse care încercăm din răsputeri să asociem donarea de sânge unui stil de viață sănătos, pentru că vrem să luăm donarea de sânge de pe starea de jale. Deja ni se pare nedrept, pentru că cei care donează o fac doar atunci când există tristeți, când există drame, și vor aștepta mereu alte drame.

G.C.C.: Cred că și unul dintre factorii care ar putea să încurajeze donarea de sânge ar fi organizarea mai des de astfel de evenimente, pentru că oamenii, în general, nu se duc la spital să doneze sau, mă rog, la centrele de transfuzii, pentru că acolo stai la coadă, durează nu știu cât, pierzi mai mult de jumătate de zi, unii poate au și fobie de spitale. Și atunci poate dacă s-ar organiza în centre din astea, în medii private, să zicem, poate ar fi mult mai încurajator pentru oameni să vină să doneze.

Domnule Procuror, au românii sânge?

D.T.M.: Poate mai mult decât ar trebui, deși nu știu dacă este supus donării întotdeauna.

Insight-ul pe care este bazat brandul nostru, care este singurul brand cu adevărat închegat din domeniul donării de sânge, este curajul sau, mă rog, lipsa lui. Adică vă vine sau nu să credeți, nouă, românilor, ne este teama de acest sistem medical.

Avem poate o grămadă de motive, deși dumneavoastră cred că le știți mai bine decât mine. Merită totuși să ne temem de sistemul nostru de sănătate?

D.T.M.: Sincer, nu am văzut niciun motiv, personal vorbind acum, prin care să fie justificate motivele de genul acesta. De fiecare dată când am mers la donări de sânge, de exemplu, totul a decurs absolut facil, nu a fost nicio problema. Experiența personală este una în regulă, nu a durut vreodată, nu m-am simțit niciodată rău după ce am donat sânge, din contră, aș putea spune. Cât despre alte neajunsuri, nu aș putea să ofer prea multe detalii din experiența personală. Din fericire, nu am fost pus în astfel de situații, iar exeriența de până acum a fost una pozitivă.

Ce știu prietenii dumneavoatră? Colegii vă însoțesc, dar ce știu prietenii dumneavoastră despre lipsa sângelui din spitalele românești și despre importanța lui?

D.T.M.: Nu este un subiect despre care am discutat foarte des, așa că presupun știu pur și simplu informațiile disponibile la nivel public în general, pe care le știu și eu, de altfel. Întotdeauna vin, periodic, cel puțin, la radio sau la televizor, persoane care ne amintesc că este nevoie de donarea aceasta de sânge, și atunci cred că informațiile sunt disponibile și la nivelul lor.

Un mesaj clar de la dumneavoastră, pentru că sunteți tineri, sunteți clar din publicul țintă.

D.T.M. & G.C.C.: Demonstrați că aveți sânge!

În încheiere lăsăm câteva gânduri din partea d-lui Decan Cătălin Filișan, organizatorul acțiunii de la Baroul Constanța:  

,,Beneficiile donării de sânge sunt deopotrivă atât pentru donator, pentru oastraar celui care donează, cât și pentru oastraary. La fiecare doua secunde, un pacient are nevoie de sânge. Viața unui copil sau a unei femei depinde și de ce s-a întâmplat oastr la acțiunea oastra din Baroul Constanța. Sângele este poate singurul produs pe care pacientul nu îl poate cumpăra, desi ar avea mare nevoie de el ca să supraviețuiască. “

“Nu trebuie să ne mobilizăm să donăm doar atunci când o personalitate sau un apropiat nouă are nevoie, ci ar trebui să mergem la donare de oricâte ori apare posibilitatea. Donăm, ca să salvăm vieți! Prin acțiunea de astăzi am încercat să arătăm că și noi, avocații, putem face astfel de lucruri frumoase. Cu atât mai mult, mi-ar plăcea ca în viitor o astfel de acțiune să devină tradiție în Baroul Constanța, cel puțin de două ori pe an, să se organizeze o astfel de colectă. Numai donând puteți înțelege beneficiile acestui gest, numai donând puteți simți cu adevărat că ați salvat o altă viață.” – a mai spus dl. Avocat Filișan.

Marian Costache (#bloodfluencer co-fondator “N-avem SÂNGE?!”): „Vrem să nu mai avem nevoie să mai „salvăm” pe nimeni. Vrem ca sângele să fie o resursă, care să fie la îndemâna oricui are nevoie, fie că e vorba de accidente, fie că e vorba de maladii grave.”

Duminica 26 Martie am onorat invitația organizatorilor Legal Half Marathon (Asociația EOS dART) și am participat cu două grupe de #bloodfluenceri destoinici, pentru a deservi cele două puncte de alimentare de pe traseul curselor. Ziua a-nceput cu câțiva stropi de ploaie dar s-a încheiat cu soare și cu mii de zâmbete, confirmând încă o dată sloganul atât de bine ales – #LegallyHappy.  Oameni frumoși și multe interacțiuni interesante, printre acestea și interviul acordat ad-hoc pe scena evenimentului, lui Mihai Rădulescu de la TVR.

Marian Costache „N-avem SÂNGE?!”, partener al Legal Half Marathon, întrebarea vine cumva firesc, cum n-avem sânge? Ia uite ce lume are sânge în instalație, ca să spun așa, aleargă și de la vârste mari până la vârste mici. E o glumă, evident, hai să ne explici tu ce e cu problema aceasta a deficitului de sânge, că asta înțeleg că există în momentul de față. De ce e important să ne uităm către voi?

Marian Costache: Mulțumim pentru invitație! Înainte de a vă explica de ce avem noi românii sânge în vene, puțini dintre dumneavoastră probabil că știu, Mihai Rădulescu este mare fan al donării de sânge. Este donator recurent, deci e posibil să-l găsiți în mod repetat pe holurile Centrul de Transfuzie Sanguină București.

A avea sau a nu avea sânge, în limba română, este echivalent cu a avea sau a nu avea curaj. Vă vine sau nu să credeți, teama de ace este cea care îi ține departe pe conaționalii noștri, de a dona sânge.

Mihai Rădulescu: Au așa o mână ușoară doamnele care recoltează sânge, că n-ar trebui să existe teama asta. Am și eu am o teamă de seringă, în general de ace, dar cel puțin la capitolul ăsta, la recoltarea de sânge, vă spun aproape că nu am simțit. De aceea mă și duc în continuare, adică nu e o problemă.

Marian Costache: Între 06 și 10 minute durează efectiv donarea. Atât durează până când se umplu 450ml. de sânge. Dar cred că discuția asta despre a avea sau a nu avea curaj nu se potrivește astăzi aici, pentru că alături de noi, în afară de organizatori, sunt cele mai multe categorii profesionale, care zi de zi probează curajul, prin prisma meseriei pe care o au și sunt convins că printre ei sunt foarte mulți donatori.

De altfel, cu această ocazie vreau să mulțumesc, în numele Asociației HEM și al Programului Național „N-avem SÂNGE?!” Pentru faptul că foarte mulți dintre dumneavoastră ați bifat cauza noastră la înscriere!

Mihai Rădulescu: E lăudabil! Felicitări pentru ceea ce faceți și felicitări și pentru modul în care reușiți să fiți aproape de lumea aceasta frumoasă a alergării, a sportului, a alergării pe șosea. Sunteți alături de noi și concret, chiar la competiția aceasta. Dacă puteți să ne dați detalii despre felul în care ne susțineți.

Marian Costache: La această competiție am fost invitați de organizatori să deservim punctele de hidratare de aici, de la Start/Finish, precum și de pe traseu. Prin urmare, astăzi la punctele de hidratare ați fost serviți de #bloodfluenceri, de donatori recurenți, ambasadori ai donării de sânge, oameni care probează, pe lângă curaj, și generozitate, de fiecare dată când au ocazia. Mulțumim încă o dată, pentru că ne-ați oferit această șansă!

#zeronegativ

În aceste zile rulează în București și în mai multe orașe din țară o campanie în premieră, care promovează donarea de sânge segmentat. Respectiv promovăm și încurajăm donarea de anumite grupe de sânge, care sunt în alertă. Săptămâna ce a trecut, plus săptămâna viitoare în București, de exemplu, este mare nevoie de zero negativ. Deci, cei care știți că aveți zero negativ mergeți la Centrul de lângă Piața Victoriei și donați! Este foarte mare nevoie de zero negativ. Vă mulțumesc!

Mihai Rădulescu: Mulțumim și noi! Mai sunt elemente interesante care merită furnizate eventualilor amatori, pentru că avem un procent sub media europeană de donatori. Dacă nu mă înșel, doar 2 %, în timp ce media europeană e de 4 %. Ce înseamnă acest 2 %, că doar doi dintr-o sută de români donează sânge?

Marian Costache: De fapt, e vorba despre 1,8 % din populație. Ca să vă faceți o idee țări nordice precum Danemarca au donatori în proporție de 6 %, adică de 3 ori mai mult decât România. Ar mai fi interesant de spus că donarea de sânge recurentă este unul dintre cele mai sănătoase lucruri, pe care le puteți oferi organismului vostru, pentru că reduce riscul de infarct miocardic cu până la de 8 ori, reduce riscul de boli cardiovasculare, în general, reduce riscul de boli inflamatorii, inclusiv cancerul, până la jumătate. Deci este foarte, foarte sănătos să donezi!

#lucruribune

Crește de asemenea capacitatea imunitară, recuperarea după un accident, care implică eventual pierderi de sânge, deci numai lucruri bune legate de donarea de sânge.

Nu în ultimul rând, țin să menționez că demersul nostru, al celor de la „N-avem SÂNGE?!”, este de a introduce donarea de sânge într-un stil de viață sănătos. De aici asocierea atât de naturală cu sportul. Vrem să nu mai avem nevoie să mai „salvăm” pe nimeni. Vrem ca sângele să fie o resursă, care să fie la îndemâna oricui are nevoie, fie că e vorba de accidente, fie că e vorba de maladii grave.

Vrem ca noi, românii, pentru că noi știm că avem sânge, avem sânge în vene, să trecem peste această preconcepție, cum că teama de ace sau de sistem medical poate să ne țină departe de centrele de transfuzie. Merită să donăm pentru că este foarte sănătos, atât pentru trup, cât și pentru suflet. Mulțumesc!

Gabriel Solomon (#bloodfluencer): “Donarea de sange este acel gest de generozitate, prin care poti avea cel mai mare impact, cu cel mai mic efort”

articol de Marian Costache

De cativa ani buni, startul pentru luna Decembrie bogata in tot felul de actiuni, fie ca vorbim de workshopuri de informare sau motivationale, sesiuni de colecta mobila sau evenimente artistice la care suntem parteneri sau chiar protagonisti, e dat de initiativa “Giving Tuesday”. Si anul acesta, cei de la One Kind au transformat Martea Generozitatii intr-o saptamana intreaga, pornita inspirat la Impact HUB, printr-o campanie de donare de sange.

Donarea de sange este un act extrem de sanatos, este poate printre cele mai sanatoase gesturi pe care le poti face, pentru ca reduce riscul de infarct miocardic si de boli cardiovasculare in general, reduce riscul de boli inflamatorii, inclusiv de Cancer. Creste capacitatea imunitara, rezistenta la efort, creste capacitatea de recuperare dupa un accident care presupune pierderi hemoragice. Cu alte cuvinte, in mod paradoxal, romanii nu merg sa doneze cu toate ca donarea de sange pe langa aceste argumente legate de sanatate ne si conecteaza puternic pe orizontala.

In deschiderea actiunii de la Impact HUB, Gabriel Solomon #bloodfluencer si fondator One Kind ne-a explicat de ce Saptamana Generozitatii merita sa inceapa cu donarea de sange, deoarece prin acest gest de generozitate poti avea cel mai mare impact, cu cel mai mic efort. Donarea de sange este de altfel un gest ce merita repetat de mai multe ori pe an.

Gabriel Solomon #bloodfluencer, co-fondator One Kind

“Daca doriti sa va implicati si mai mult, in sustinerea donarii de sange, la anul (2023) in Iunie este #bloodfluencer Marathon. Va asteptam la Dejani, inscrierile sunt deschise, avem curse pentru toata lumea, pentru adulti, pentru copii, pentru cei care sunt mai competitivi sau pentru cei care vor doar o iesire in natura. Este langa Muntii Fagaras, este o atmosfera superba, un loc special. Va asteptam la START, iar pana atunci ne vedem la Centrul de Transfuzie”, a mai spus Gabriel Solomon, #bloodfluencer, co-fondator One Kind.  

Nadia Cantemir Stoica, Avocat Baroul Bucuresti

“Donarea de sange este un gest atat de mic, care poate aduce atat de multe beneficii pentru sanatatea oamenilor. Ar trebui ca fiecare dintre noi sa constientizam, cat de usor putem sa facem un bine oamenilor.

Am ales sa donez deoarece am aflat de campania organizata de Impact Hub, cu ocazia Saptamanii Generozitatii, si plec cu bucuria ca prin acest ajutor minor voi face un bine unui suflet care are o nevoie stringenta de sange.” – Nadia Cantemir – Stoica

Dragos Smeu, Specialist Digital Marketing

Dragos Smeu a donat prima data dupa tragedia de la #colectiv. Ne-a spus ca l-a impresionat foarte mult acea drama, mai ales ca a avut prieteni care au avut de suferit, in urma incendiului respectiv. Dragos a mentionat ca a donat atunci, chiar daca nu era foarte “prieten” cu acele.

“Sunt specialist in Digital Marketing si am destui prieteni care, din pacate, nu sunt foarte constienti de lipsa sangelui din sistemul de sanatate public si privat. Nu prea discutam despre subiectul asta. Probabil ca discutam o data sau de doua ori pe an, atunci cand merg si donez sange, iar ei vad plasturele. De fiecare data intrebarea este “te-a durut?”, “cum te-ai simtit?”, “ai lesinat?”, desi nu am avut niciodata o astfel de problema”, ne-a spus Dragos.

“Celor sanatosi, care ar putea sa doneze sange, le-as spune ca nu este o actiune atat de complicata pe cat pare. Dureaza foarte putin, tot procesul de la screening pana la donat dureaza pana in jumatate de ora. Faptul ca esti sanatos si poti dona te poate face un super erou pentru cineva, care are foarte mare nevoie de sangele tau!

Ma bucur foarte mult ca am avut ocazia la Impact HUB, in Saptamana Generozitatii, sa donez sange. Mi se pare ca am facut un act de generozitate aleatorie foarte frumos si ma simt bine.” Asa a concluzionat Dragos Smeu, in testimonialul pe care ni l-a oferit.

Ioana Pasc, Specialist Comunicare la Impact HUB Bucuresti

Ioana Pasc, Specialist Comunicare la Impact HUB Bucuresti: “Ideea campaniei de donare de sange a venit din partea partenerilor nostri de la One Kind. Ei ne-au prezentat posibilitatea de a face ceva impreuna in Saptamana Generozitatii si nu am vrut sa stam deoparte. Ne-am dorit sa facem ceva pentru comunitatea noastra, ceva care conteaza cu adevarat si salveaza vieti.

Stim ca in Romania este o mare problema cu lipsa sangelui si ca mergem sa donam doar cand avem o tragedie in familie sau in jurul nostru. Ne dorim sa schimbam asta si sa punem o caramida la zidul constiintei. Poate suna pompos dar chiar de aici a plecat ideea noastra, sa aducem in lumina acest subiect, al nevoii de sange. Ne dorim chiar sa spagem mituri, cel legat de frica de ace, ca donarea de sange este ceva neplacut. Ne bucuram ca am putut face aceasta colecta aici la Impact HUB, sa cream un ambient cat mai relaxant pentru donatorii nostri. Ne bucuram ca am reusit asta impreuna, va multumim!”

#generozitate

Intr-adevar, donarea de sange merita sa fie facuta din alte considerente, decat cele legate de jale. Merita sa fie pregatita, oamenii sa vina sa doneze dintr-o alta stare de constiinta, cu bunavointa. Merita sa vina cand nu exista tristeti in jur, pentru ca tristetile nu sunt obligatorii! Nu e nevoie de inca o drama in plus, in familia ta sau a cuiva apropiat, ca sa te faca sa vii sa donezi!

Donarea de sange e genul de act generos care ti se-ntoarce imediat, cu beneficii in sanatatea proprie! “N-avem SANGE?!” este si despre curajul de a te uita la suferintele celorlalti, este si despre curajul de a parasi bula de confort, este si despre curajul de a te conecta pe orizontala, mai departe de statut social, de avere, de cat de mare e masina sau biroul, de-a te conecta in mod autentic cu altii la fel ca tine, care poate ca nu sunt la fel de norocosi, la momentul acesta.

Gabriel & Oana Solomon (Ambasadori #bloodfluencer Marathon): “Acesta este un eveniment care ar trebui să fie pe agendele multor oameni, ca eveniment pentru toată familia, într-un cadru natural, liniștit, cu peisaje extraordinare.”

Gabriel si Oana Solomon nu au nevoie de o prezentare speciala, deoarece daca practicati alergarea sau sunteti iubitori de sport, pur si simplu, e foarte posibil sa va fi intersectat cu ei, in postura de participanti, voluntari sau organizatori. Sunt un cuplu de oameni deosebiti, implicati social, care s-au cunoscut prin alergare si au cladit mai apoi o familie minunata. Pentru editia 2023 a #bloodfluencer Marathon, Gabriel, Oana si cele doua fetite ale lor au acceptat sa fie prima familie de Ambasadori ai evenimentului nostru sportiv, dedicat Zilei Mondiale a Donatorului. Cu aceasta ocazie le-am adresat cateva intrebari, astfel ca raspunsurile lor se aduna intr-o frumoasa lectie de responsabilitate sociala si totodata intr-o declaratie de dragoste pentru sport.

un interviul de Marian Costache

Care este legătura voastră cu donarea de sange?

Gabriel:

Prima oară am donat prin 2013. Am donat cred din întâmplare, la fel ca mulţi alţii. Era pentru o rudă a unui coleg de birou. Deşi nu am avut probleme și a fost o experienţă plăcută, nu am repetat câțiva ani experienţa.

Abia după vreo 2-3 ani am fost la a doua donare. Era cred în perioada de după Colectiv, discutam de implicare și mi-am dat seama că spre ruşinea mea nu am mai donat de mult. Atunci am decis că trebuie să “walk the talk” cum spune americanul și mi-am propus să donez măcar de 3 ori pe an. 

Din fericire, am reuşit să mă ţin de cuvânt, ba chiar cu ajutorul celor de la  “N-avem SANGE?!” am aflat de donarea de trombocite și am avut în 2020 recordul de 7 donări pe an.

Oana:

Legătura mea cu donarea de sânge este una pur teoretică, pentru că nu sunt donator, însă sunt un mare susținător al donării de sânge care mi se pare un gest altruist în sensul cel mai pur al cuvântului, pentru că nu donezi timp, resurse, ci donezi o parte din tine. Pe de altă parte, deși donarea de sânge implică a dona o parte din tine (intrinsec), în același timp este și o formă de donație pentru care este nevoie de un suport specializat. 

Prima oară am intrat în contact cu donarea de sânge la 18 ani, când, în urma infectării cu virusul hepatic, medicul mi-a comunicat că nu voi putea dona sânge niciodată. Între timp, nu am atins nici greutatea minimă necesară pentru donare, însă la momentul acela, îmi amintesc că am fost tristă să aud că nu pot să contribui la salvarea vieții unui om prin intermediul unei donații extrem de importante, dar și la îndemână. 

Din păcate, oamenii conștientizează importanța donării de sânge abia în momentul în care cineva drag lor are nevoie urgentă de sânge. Nu știu cum stăteau lucrurile înainte de Revoluție, însă libertatea ne-a făcut cumva să ne detașăm de chestiuni legate de comunitate și să așteptăm ca lucrurile să le facă alții: statul, guvernul, primarul, medicul, x sau y, oricum întotdeauna altă persoană. Însă donarea de sânge este o chestiune în care nu trebuie niciodată să așteptăm pe alții, un context, statul etc… pur și simplu, trebuie să înțelegem că donarea de sânge chiar stă în puterea noastră și numai a noastră.

Ați avut cazuri medicale în familie, cand a fost nevoie de sânge, și ați conștientizat astfel lipsa acestuia din spitale?

Gabriel:

Am donat de câteva ori pentru o persoana sau alta. De cele mai multe ori erau persoane care mă abordau la intrarea în centru sau cazuri de care aflam din jurul meu. Cel mai apropiat caz a fost pentru socrul meu, dar din fericire au fost destul de multe persoane doritoare. 

Sper totuşi să ajungem la nivelul de implicare ca această practică să devină istorie. Cred că povestind și încurajând pe cei din jurul nostru să doneze recurent putem să ajungem la nivelul la care să AVEM Sânge! 

Oana: 

Cel mai apropiat caz a fost al tatălui meu, caz în care sunt recunoscătoare tuturor prietenilor care au donat. Din fericire, pentru mine nu a fost nevoie de acel moment pentru a conștientiza importanța donării de sânge, dar am văzut adesea că astfel de cazuri funcționează ca și conștientizare a nevoii permanente de sânge. 

Cred că oamenii trebuie să înțeleagă că în ceea ce privește nevoia de sânge aceasta este una stringentă și care, de regulă, nu are un termen de livrare, iar aici ar trebui să funcționăm pe prevenție, respectiv să donăm ori de câte ori putem, minim de 3 ori pe an, apreciind aici că nevoia de sânge este întotdeauna mai mare decât urgența: într-un caz de urgență de familie, întotdeauna un singur donator nu este suficient pentru a acoperi nevoia, nu toți oamenii pot dona – din motive de greutate, vârstă, afecțiuni etc, astfel că nu se poate rezolva această nevoie într-un proces one 2 one, pentru că întotdeauna nevoia este mare.

V-ați cunoscut prin alergare, cum ați ajuns să iubiţi atât de mult acest hobby sportiv?

Gabriel:

Atât eu cât și Oana eram pasionaţi de alergare înainte să ne cunoaștem. Chiar dacă eu am descoperit bucuria pentru mișcare mult mai târziu, sportul a fost activitatea care ne-a adus împreună. 

Acum cred că ne motivăm reciproc să ne păstrăm orele de mişcare și sport. Asta cu atât mai mult cu cât vrem să fie și un exemplu pentru fetele noastre. 

În ultimii ani am trecut de la pălăria de participant și spre pălăriile de voluntar, organizator sau consultant pentru evenimentele sportive. Asta ne-a ajutat să ne bucurăm de alergare și mişcare și din alte perspective.

Pe partea de participare trebuie să recunosc însă că dintre noi, Oana este mai conştiincioasă, aşa că de multe ori ea ţine calendarul de competiţii și antrenamente ocupat.  

Oana: 

Alergarea face parte din viața mea aproape dintotdeauna, iar de-a lungul timpului m-a transformat într-un om mai bun, mai organizat, mai eficient, mai calculat, mai rezistent, mai vesel, mai deschis, mai comunicativ, mai extrovertit, m-a învățat să nu renunț și să încerc să fiu de fiecare dată cea mai bună versiune a mea. Tot alergarea mi-a adus în viață oameni faini, iar Gaby este unul dintre ei. Cred că este important că amândoi iubeam alergarea și înainte să ne cunoaștem, acum ea contribuie la ceea ce suntem noi ca oameni, ca indivizi, ca familie. Alergarea face parte din viața noastră de zi cu zi într-o formă sau alta: fie o practicăm noi, fie o practică fetele noastre, fie voluntariem, fie organizăm. Iubirea pentru alergare este ca un pay back pentru tot ce a adus mereu alergarea în viața mea. 

Familia voastra a crescut, aveti doua fetite minunate, cum se îmbină sportul cu viata de familie?

Gabriel:

Din fericire, când am plecat în aventura asta de părinte, atât eu cât și Oana ne-am potrivit ca viziune. Am ales să ne păstrăm activităţile  sportive și să implicăm fetele în toate. Au mers în weekend cu noi pe munte, au mers cu bicicleta pe lângă noi când ieşeam la alergare, au fost alături de noi la evenimentele unde eram organizatori sau voluntari.

Multe persoane ne întreabă cum le motivăm pe fete să facă mişcare. Când fetele au venit în viaţa noastra nu erau cele mai pasionate de mişcare,  expunerea lor la sport şi prieteni care au aceeaşi pasiune le-a oferit o altă perspectivă și s-au adaptat la “noua” normalitate.

Oana:

În primul rând, am avut noroc. Fetele au venit în viața noastră deja pe picioarele lor, astfel că dependența lor de noi a fost mai mică decât în cazul unei familii normale. Apoi, la momentul venirii lor în viața noastră, alergarea/sportul erau deja parte din activitatea noastră de zi cu zi. Am avut și noroc unul cu celălalt (eu și Gaby), fiind amândoi pasionați de sport, dar și de părere că viața noastră nu trebuie să graviteze în jurul copiilor, ci ei trebuie integrați în viața noastră. 

De asemenea, eu cred că sportul oferă o educație complexă din multe puncte de vedere, dar dincolo de orice conferă echilibru pentru sănătatea fizică și mentală. 

Așadar, pentru că noi am continuat să facem sport, pentru că viața noastră se derulează în legătură cu sportul, pentru că oamenii din jurul nostru sunt implicați în sport, pentru că a fi împreună și a petrece timp de calitate, pentru noi înseamnă să mergem la munte sau să facem alte activități sportive, atunci fetele au înțeles și învățat că asta e ceva ce definește familia noastră. Cred că noi ca și părinți avem datoria de a seta valorile familiei noastre și pentru noi sportul este principala valoare, dar și misiune. 

#bloodfluencer Marathon e un eveniment sportiv, cu o cauza foarte puternica in spate. De ce merită ca familiile care iubesc sportul să vină la Dejani?

Gabriel:

E simplu, găsesc combinaţia perfectă: mişcare cu distanţe pentru toate gusturile, totul într-o zonă de munte cu privelişti demenţiale.

Iar pe lângă bucuria de a face mişcare împreună pot să aibă satisfacţia de implicare într-o cauză atât de importantă ca donarea de sânge.

Oana: 

Cred că este important ca oamenii să conștientizeze că nu e nimic rău în a face parte dintr-un colectiv, dintr-o comunitate, că e ceva care ne apropie și ne ajută să fim mai buni. 

#bloodfluencer Marathon este un eveniment care ar trebui să fie pe agendele multor oameni: ca eveniment pentru toată familia, într-un cadru natural, liniștit, cu peisaje extraordinare, fără poluare, aproape de natură, fără alte griji decât a fi prezenți împreună cu cei dragi și cu oamenii care au pasiuni comune; dar și ca eveniment pentru oamenii care doresc să promoveze donarea de sânge, pentru cei care doresc să facă mișcare (cu trasee pentru toate gusturile și puterile), pentru cei mici și cei mari. 

Așa cum spuneam și înainte cred că trebuie să învățăm că împreună este întotdeauna mai puternic decât singur.

Back To Top