Loading....

Categorie: Interviu

Primăvara începe din inimă

Miercuri, 1 martie, donatoarele de sânge prezente la Centrul de Transfuzie Sanguină București, au fost întâmpinate de câțiva #bloodfluenceri, cu mărtișoare și mulțumiri pentru picăturile de speranță oferite.

Ne-am făcut un obicei din a sărbatori sosirea primăverii la Centrul de Transfuzie București, dăruind mărțișoare celor care la rândul lor, oferă speranță pacienților din spitale. Pentru ca primavara incepe din inima! 

In fiecare an, atât donatoarelor (și donatorilor), cât și personalului medical și auxiliar ai Centrului de Transfuzie București, #bloodfluencerii le oferă martișoare făcute din inimă, ca simbol și recunoaștere pentru efortul depus pe tot parcursul anului. Debutul primăverii este o bună ocazie să ne reîncărcăm stocurile cu speranță și încredere, pentru că cei pe care îi întâlnim pe holurile Centrului, ni le oferă cu prisosință.

Ne facem mare plăcere sa vi-i aducem în față pe câțiva din acești oameni generoși pe care i-am intâlnit. Au fost dispuși să ne spună câteva cuvinte, să ne spună povestea lor, care sunt motivele pentru care donează, cum au trecut ei de la conștientizarea nevoii de sânge la gestul efectiv de a dona, Oana, Iulian, Vasile, Daniela si Oana.

#Oana

Andreea Timofte: Buna, Oana.De cât timp donezi?

O: Buna!Cred că sunt vreo 10 ani, cam așa. Încerc să donez constant, nu îmi iese chiar tot timpul să donez de două-trei ori pe an, dar măcar o dată am zis să mă țin de treabă.

A.T.: Bravo! Ce te-a determinat să donezi prima dată?

O: A avut cineva din familie nevoie de sânge. Apoi am văzut că nu este ceva de care să te sperii, adică într-adevăr este un ac, este mai gros, mai mare așa, dar nu se întâmplă nimic, adică persoanele de aici și cele care se ocupă de transfuzii, sunt foarte experimentate. Când bagă acul în venă efectiv nu se simte înțepătura, este foarte ușoară, foarte light.

Și n-ai de ce să-ți fie frică pur și simplu: toată lumea glumește, toată lumea este veselă, dacă vrei, îți dau inclusiv un pahar de ceai dulce, dulce până la cer. Deci de ce să nu vii? Experiența este foarte bună, plus că te simți plin de energie după, cel puțin aceasta este senzația pe care o am eu.

A.T.: Ce le-ai zice celor care nu au avut curaj încă, celor care nu și-au dus mai departe gândul de a dona sânge?

O: Păi, să încerce ceva nou în 2023: haideți, veniți să donați! Vedeți cum este – sigur o să vă placă – pentru că aproape toți cei care donează o dată am văzut că se mai întorc o dată și încă o dată și încă o dată. Deci, haideți și voi. 🤗

A.T.: Mulțumim, Oana! Și felicitări!

#Orlando

Andreea Timofte: Buna! Numele tău?

Orlando Cazacliu: Buna ziua!Numele meu este Cazacliu Orlando.

A.T.: Orlando, tocmai ai ieșit din sală, ai donat sânge. Donezi de mult timp?

O.C.: Da, cred ca am undeva la 4 ani de când donez constant. Mă gândesc că una dintre întrebări va fi ce mă îndeamnă să donez. Am avut o operație la inimă la un moment dat și atunci a fost situația destul de dificilă, a trebuit să găsim donatori și din fericire s-au găsit. Consider că, la fel cum am avut și eu nevoie la un moment dat, este de datoria mea să ajut și eu mai departe.

A.T.: În general, oamenii așteaptă situații deosebite sau conștientizarea apare de multe ori, din păcate, în momente delicate, în care cineva drag sau chiar noi avem nevoie de sânge. Înainte de momentul acesta, știai, erai la curent cu nevoia de sânge?

O.C.: Nu pot să zic, căci operația mea a fost la o vârstă fragedă, aveam 9 ani și atunci nu știam atât de bine. Dar am crescut practic cu gândul acesta, tot timpul mă gândesc că este un lucru atât de mic care poate să facă un bine atât de mare. vrea să fac un bine atât de mare. Adică mă gândesc ce poate să fie mai frumos decât să poți să donezi, să poți să dai o parte din tine pentru cineva ca să îl poți ajuta.

#tesut

A.T.: Iar sângele se regenerează, nu pierzi nimic. Este un țesut pe care îl dai celor care au nevoie și în maxim 48 de ore, din punct de vedere cantitativ, este la loc, pentru că sângele se reface. Iar calitativ în maxim 3 săptămâni. De fapt, nu pierdem nimic și totodată ajutăm pe cineva.

O.C.: N-am încercat să mă interesez foarte bine pe tema aceasta, la fel și cardul când îl primesc îl donez cuiva care consideră că are nevoie, pentru că mi se pare că dacă primesc, practic binele pe care l-am făcut se anulează și atunci încerc să păstrez balanța pozitivă.

A.T.: Ești foarte, foarte generos! Ai o poveste puternică în spate și ești un om bun.

O.C.: Mulțumesc! Eu nu cred lucrul acesta despre mine, încerc să fiu un om bun doar. Acum este evident, ca fiecare, am și eu greșelile mele, dar tocmai prin acest gest încerc să mențin balanța pozitivă.

A.T.: Ce le-ai spune celor care nu donează sau care nu au ajuns încă să doneze?

O.C.: Sper să nu sune dur, dar întotdeauna să se pună în situația în care ar putea exista posibilitatea de a avea nevoie, să se gândească doar prin ce trec oamenii care sunt în situația aceasta și sunt aproape disperați că trebuie să găsești pe cineva și nu ai pe cine în momentul acela. Cred că ține de doar să te pui puțin în locul persoanei care are nevoie.

A.T.: O invitație la empatie nu?

O.C.: Da, da, corect, asta este.

A.T.: Felicitări! Ești un om minunat, un om bun și generos! Mult succes în continuare și îți mulțumim!

O.C.: Vă mulțumesc și eu dumneavoastră!

#Vasile

Andreea Timofte: Bună ziua. Numele dumneavoastră?

Cristea Vasile: Bună ziua. Mă numesc Cristea Vasile.

A.T.: De câți ani donați sânge?

C.V.: Din 2006 donez.

A.T.: Foarte frumos. Ce v-a adus la Centrul de Transfuzie în 2006?

C.V.: La momentul acela nu știam despre donare, despre ce reacții voi avea la aceasta. Am avut o problemă de sănătate: mă durea foarte rău capul. M-am dus la medic, iar medicul mi-a spus că am prea mult fier și că acesta se poate elimina doar prin donare. Îmi era un pic de teamă, nu știam ce și cum, care este procedeul, dar până la urmă am venit la donare și am văzut că mă simt bine.

Tocmai de aceea am spus că mai revin. Și am tot văzut că mă simt bine și mi-am tot spus ca hai sa mai merg, hai să mai merg. Nu este nicio dependență cum mai sunt alte zvonuri. Din contră, mă simt foarte bine, mulțumesc lui Dumnezeu și îmi pare rău că am 55 de ani, iar la 60 o să mă opresc, căci nu o să mai am voie să mai donez. Deci în urma unei probleme medicale minore, am ajuns să donez sânge, iar prin donare ma simt foarte bine și datorită acestui fapt revin mereu.

#exemplu

A.T.: Sunteți un exemplu viu pentru ceea ce încercăm noi să promovăm, exact acest lucru: nu doar că le facem bine altora, dar ne facem bine și nouă înșine. Donarea de sânge este benefică și pentru noi.

C.T.: Exact, iar asta le spun tuturor: nu vă luați după alții că ar fi dependență, nu e din contra, te simți bine. Probabil că aceasta este dependența – că te simți bine, dependența de bine.

A.T.: Într-adevăr, așa este. Foarte frumos, mulțumim din suflet! Felicitări pentru toți anii aceștia în care ați ajutat atâția oameni și în care v-ați ajutat și pe dumneavoastră. Mă bucur mult că v-am întâlnit aici, este o poveste minunată!

C.V.: Mulțumesc!

#Daniela

Andreea Timofte: Bună! Cum te numești?

Daniela: Bună. Eu sunt Daniela. Donez de foarte mult timp, o fac pentru sănătatea mea. Am primit acest sfat de la prieteni și l-am dat și eu mai departe întotdeauna.

A.T.: Când ai început să donezi?

D: În 2017.

A.T.: Și ce te-a adus atunci la donare?

#primadonare

D: O prezentare la televizor în care se explica în ce constă donarea și cât de benefică este pentru corpul nostru. M-am gândit că fiind femeie, va urma să am și eu copii și pierderile de sânge din corp pot fi prevenite prin pregătirea organismului să poată să reziste, sau fiind șoferiță, aș putea să am un accident și aș trece cu bine peste.

A.T.: Super, deci practic ai început să donezi gândindu-te la beneficiile pe care le are donarea de sânge și pentru donatori.

#iubire

D: Da. Dar în același timp mi-am dat seama că poate să fie o mare problemă a României faptul că nu există sânge de câte ori existau accidente foarte grave. Și m-am gândit la semenii mei, m-am gândit la latura mea umană, la iubirea platonică față de ceilalți și de asta am donat tot timpul. Aceste două motive mi-au rămas în conduita mea.

A.T.: Și de câte ori donezi pe an?

D: De 3 ori pe an donez, îmi planific foarte bine timpul și am grijă să fiu în formă, să fiu odihnită, mai ales atunci.

#grija

A.T.: Practic, pregătindu-te pe tine pentru donare, ai în mod conștient mai multă grijă de tine și te menții sănătoasă.

D: Da, și întotdeauna când am câte o sesiune de donare beneficiez de sfaturi care îmi sprijină conduita, sfaturi de la personalul pe care îl găsesc acolo.

A.T.: Foarte frumos! Mulțumim și felicitări!

D: Mulțumesc și eu și să promovăm ideea mai departe.

A.T.: Sigur, te așteptăm în gașca noastră de #bloodfluenceri.

#Oana

Andreea Timofte: Bună ziua. Numele dumneavoastră?

Oana: Mă numesc Oana.

A.T.: Oana, am aflat tangențial aici la centru, că este ziua ta astăzi. La mulți ani!

O: Mulțumesc foarte mult!

A.T.: Cum te-ai hotărât să vii de ziua ta, să donezi sânge?

O: Îmi pare foarte rău că m-am hotărât foarte târziu să fac gestul acesta. Am pregătire medicală la bază, sunt medic, dar nu mai profesez de ceva timp. Îmi propun de foarte mult timp să fac gestul ăsta tocmai pentru că mi-am spus că fiind medic, e chiar obligatoriu să fac gestul acesta.

pe mătușa mea, care a fost practic a doua mea mamă și care și ea a primit o unitate de sânge cât a fost în Camera de Urgență. Atunci chiar mi-am spus că trebuie să fac gestul ăsta, trebuie să întorc cumva faptul că sângele altcuiva a fost dat mamei, apoi mătușii mele. Și pentru că mă simțeam puțin obligată, m-am gândit că de ziua mea chiar este cel mai potrivit lucru, totodată mulțumind Universului și întregului sistem în care trăim. Să mulțumesc pentru ceea ce am, pentru că sunt sănătoasă.

#beneficii

A.T.: Felicitări, Oana. E minunat ca știi și ești la curent atât cu nevoia, cât și cu beneficiile donării de sânge pentru organism.

O: Sigur că da. De asta zic că până la urmă e un beneficiu chiar pentru propriul organism. Bine, în condițiile în care, într-adevăr ești o persoană sănătoasă, fără boli cronice, fără probleme circulatorii, hipertensiv și așa mai departe.

Dar pentru o persoană sănătoasă, în general, este chiar un gest sănătos inclusiv pentru propriul corp. Pentru că atunci când practic scoatem o parte din sânge, sistemul nostru circulator, măduva, este forțată să creeze celule noi și atunci celulele acelea sunt și mai sănătoase. Mai eliminăm puțin din toxine și așa mai departe, deci nu numai că este un gest frumos pentru semenii noștri, dar inclusiv pentru noi.

#primulpas

A.T.: Ce le-ai spune celor care n-au făcut încă primul pas?

O: Păi n-am ce să le spun, decât să-i încurajez. Evident, există la foarte multe persoane, din păcate, această mică frică de faptul că s-ar putea să amețească, să leșine sau nu știu, sunt diverse. Totuși, cred că trebuie ca fiecare dintre noi, la un moment dat, să-și înfrângă micile temeri. Sunt oameni lângă tine care te supraveghează, care au grijă, și deci nu reprezintă niciun impediment.

Totul ține și de a ne găsi puțin timp și de a ne propune să facem acest lucru. Pentru că, într-adevăr, trebuie să ne gândim în fiecare zi că Doamne ferește cineva, chiar dintre ai noștri dragi și iubiți, poate să fie pe un pat de spital și să aibă nevoie de sânge și să îți spună doctorul stai că te mai amân sau stai ca n-am acum, pentru că nu prea avem. În România, din păcate, încă este o problemă legată de donarea de sânge, la fel ca și donarea de organe, deci încă ne trebuie educație multă în sensul acesta și mulțumim tare mult tuturor celor care se implică și fac campanii în media, în televiziune și așa mai departe.

#cudrag

A.T.: Te așteptăm și pe tine cu mare drag, în gașca noastră de #bloodfluenceri când ai timp și disponibilitate. La mulți ani încă o dată!

Anul acesta, mărțișoarele noastre, au ajuns și la Centrele de Transfuzie din Ploiești, Constanța, Timișoara, Iași, Brasov, Botoșani și Galați.

N-avem SANGE este unicul program al Asociației HEM și reprezintă un demers amplu, de informare și conștientizare a nevoii de sânge. Obiectivul principal al întregului demers îl reprezintă creșterea numărului de donatori sanguini, fidelizați, și integrarea donării de sânge în rutina unui stil de viață sănătos. Dacă doriți să vă implicați in acest demers, fie prin participarea la acțiuni de voluntariat, fie prin inițiative în orașul / cartierul / zona în care locuiti, sau prin susținerea / sponsorizarea demersului, vă așteptam să ne scrieți pe contact@n-avemsange.ro.

Dr. Georgeta Hanganu (Director CTS Ploiesti): “Lucruri in care sa ne aratam curajul, sa ne aratam adrenalina, putem sa le facem intr-un centru de sange, incercand pentru prima data o donare”

La inceputul acestui an am stat de vorba cu d-na Dr. Georgeta Hanganu, Directorul Centrului de Transfuzie Sanguina Ploiesti, centru care a generat cele mai multe inscrieri in Campania #DateToDonate (aproximativ 48%, din total), derulata impreuna cu Google Romania si Lidl Romania, la finalul anului trecut. Am vrut sa intelegem inca o data atmosfera minunata care exista in centru si de ce functioneaza atat de bine relatia cu donatorii, constituiti intr-o adevarata comunitate..

un interviu de Marian Costache

Ce-ati gandit cand ati aflat prima oara de Programul “N-avem SANGE?!” si de comunitatea de #bloodfluenceri?

Sincer, n-am avut mari sperante dar asteptarile mele foarte mici s-au dovedit a fi eronate si surpriza a fost fabuloasa! Multi au incercat sa faca lucruri pentru donarea de sange. Putini au reusit sa le duca pana la capat, si putini au reusit sa fie consecventi. Voi sunteti dintre cei mai consecventi, #bloodfluenceri care niciodata nu se lasa si niciodata nu-si termina programul, indiferent de ora, de zi si de noapte. Chiar a fost o surpriza fantastica, credeam ca va fi o chestie punctuala, de moment, si mai ales o chestie limitata la nivelul Capitalei, unde nevoia de sange este foarte mare.

Faptul ca voi ati incercat sa va extindeti usor-usor, in centrele apropiate, mi se pare extraordinar, pentru ca efortul vostru este foarte mare. Faptul ca cei care au inceput ideea de “N-avem SANGE?!” o continua si astazi, si aduna in jurul lor atatia oameni, mi se pare nemaipomenit!

#nevoieconstanta

E nevoie de cineva care sa aiba puterea de a face lucrurile pana la capat si de a nu realiza doar o campanie, ci de a realiza un lucru sustinut pentru donarea de sange. Donarea de sange realizata prin campanii nu este intotdeauna benefica. In campanii, e adevarat, vine multa lume, avem mult sange odata, dar pacientii au nevoie in permanenta si pacientii au nevoie constanta, iar oamenii trebuie sa revina constant, nu doar punctual, odata la cinci ani, cand se face o campanie.

Romania are nevoie permanenta, nu de cantitati mari care sa dea un boom in stocul centrelor de transfuzie, ci de cantitati adecvate cererii din spitale. Cantitati care sa vina permanent, din donatori care sa revina la centru, din donatori care sa fie fidelizati, care sa poata sa doneze trombocitele mult visate (componentul cel mai solicitat in Romania), donatori care sa aiba incredere in centre, iar centrele sa aiba incredere ca acei donatori vor avea analize bune si la donarea urmatoare, iar ca ceea ce au donat ei va putea fi folosit.  

#lucruribune

Faptul ca cineva se ocupa ca in mod constant sa existe donatori, faptul ca in mod constant cineva se ocupa ca tinerii sa inteleaga ce este donarea de sange, este un mare lucru. Noi dupa Revolutie am ramas cu multi donatori recrutati in perioada comunista, pe care a trebuit sa-i “scoatem la pensie”. Imi pare rau sa recunosc ca in perioada comunista am avut un program de recrutare de donatori foarte bine gandit si foarte bine sustinut, iar noi am beneficiat. Cred ca trebuie sa revenim la lucrurile bune care au fost inainte, sa nu anihilam totul, si sa urmam niste exemple, chiar daca au fost ale unei alte doctrine politice.

Este foarte important sa incurajam lumea, ca oamenii sa cunoasca nevoia de sange, si asta ati facut voi, incurajand tinerii sa treaca pragul Centrului de Transfuzie. Traim in prezent dar viitorul ne ingrijoreaza foarte mult, pentru ca entropizarea mare a planetei si tot ceea ce am facut noi cu aceasta planeta atrage si numeroase boli si patologii, care sunt din ce in ce mai mari consumatoare de componente sanguine. Ori noi trebuie sa fim pregatiti, intai sa reparam planeta, s-o curatam de plastic, dar s-o pregatim pentru a avea componente de sange, pentru ca se pare ca vom avea nevoie. Pana se va inventa sangele artificial sau pana vor intra in uz componente sanguine artificiale, mult timp de-acum inainte vom avea nevoie de componente sanguine donate de semenii nostri.

#reticenta

Asta ati facut voi, #bloodfluencerii, pe care la-nceput v-am privit cu reticenta.

 Faptul ca s-a adunat un grup mare de tineri, in jurul unui mic nucleu initiator, asta face ca toti cei care suntem cu mai multa experienta sa luam din suflul asta de tinerete si sa ne molipsim de entuziasm. Asta ne trebuie in donarea de sange, entuziasm si sa nu ne dam batuti. Deci, nota 10 pentru “N-avem SANGE?!” si #bloodfluenceri! Pana acum, mai vedem ce s-o intampla mai tarziu.

Centrul de Transfuzie Sanguina Ploiesti a fost #1, in Campania #DateToDonate. Dvs. ati reusit sa convingeti 48% dintre participanti. Cum simtiti asta? Discutam de cea mai importanta campanie a programului nostru, de la lansarea lui in 2016.

Din punctul meu de vedere, nu este cea mai tare campanie a echipei “N-avem SANGE?!”, asta e cea mai tare campanie care s-a intamplat de la Revolutie incoace. Pentru ca o campanie de asemenea amploare eu nu-mi aduc aminte, si lucrez in sistem doar de 31 de ani. E o campanie care a fost foarte bine gandita.

Am vazut-o ca o campanie care s-a adresat tinerilor, care intr-o perioada de pandemie, cand nu puteau sa se intalneasca la un restaurant, la un cinematograf sau la un club, au fost atrasi sa se intalneasca intr-un centru de transfuzie. Putem face impreuna lucruri, care sa fie deosebite, lucruri care sa fie WoW, si facand un bine altor oameni.

#curaj

Lucruri in care sa ne aratam curajul, sa ne aratam adrenalina, putem sa le facem intr-un centru de sange, incercand pentru prima data o donare. Eu asa am vazut campania asta. Campania asta – Da-ti Intalnire sa Donezi Sange – da-ti intalnire sa faci un lucru pe care nu l-ai mai facut niciodata, mi s-a parut extraordinara pentru tineri si o provocare.

Mai mult, am avut colective de oameni, prieteni, colegi de munca, care nu se suprapuneau pe ture si care si-au dat intalnire sa se vada la centrul de sange si sa doneze. Pentru ca aceasta campanie le-a dat ideea, hai sa ne intalnim la centru pentru ca schimbandu-se turele nu ne-am mai vazut, si datorita pandemiei am tot fost distantati. Mi s-a parut un lucru extraordinar.

Ce mi s-a parut extraordinar, ca oamenii au simtit ca societatea le multumeste pentru gestul lor.  Asta ar trebui sa facem mereu, sa multumim tuturor anonimilor care vin sa doneze sange, pentru ca fac un lucru extraordinar. Toata lumea stie ca un bulevard se cheama Generalul Magheru, a luptat in razboi Generalul Magheru, a castigat batalii dar in spatele lui au fost zeci de mii de soldati anonimi, care au dus greul razboiului. Intotdeauna cand se face un transplant de ficat, la Fundeni, sigur chirurgul care face transplantul merita toata stima si toate laudele, dar in spatele lui sunt cel putin 60 de brate de donatori anonimi, care au donat componentele sanguine necesare acelui transplant.

#anonimi

Acesti oameni sunt necunoscuti, sunt niste anonimi, nici ei nu se gandesc niciodata ca fac asa un mare bine. Aceasta campanie (n.e. #DateToDonate) a incercat sa multumeasca acestor oameni nestiuti, carora poate de multe ori si noi, cei care lucram in centrele de transfuzie, nu avem cum sa le multumim, nu avem cum sa le aratam recunostinta noastra.

Campania asta a fost o campanie de provocare, hai sa donam, hai sa facem un lucru pe care nu l-am mai facut niciodata si a fost o campanie de multumire. Hai sa multumim celor care deja fac lucrul asta!

Mie mi s-a parut foarte important faptul ca VIP-uri ale momentului, oameni de cultura, oameni care au multe vizualizari au acceptat si au dorit sa se implice in aceasta campanie a fost extraordinar! In general, cei care sunt undeva la moda, in trend, au alte preocupari. Nu-i ajunge nevoia de sange, nu ajunge la ei niciodata, dar faptul ca aceasta campanie a atras oameni cunoscuti, vloggeri, oameni care vorbesc si care sunt urmariti, a fost extraordinar! Ei au dat mesajul mai departe, mesajul ca trebuie sange, mesajul ca si ei fac acest lucru si-atunci si noi ar trebui sa-l facem.

Nota 10 si pentru aceasta campanie! Eu sper sa mai continue, sa mai fie o astfel de campanie macar o data pe an, pentru ca in felul asta sa putem multumi celor care vin, sa putem sa-i incurajam pe altii, care n-au facut niciodata gestul asta. Sa-si dea intalnire la centrul de sange. Fabulos!   

Curajul de a face mereu bine,

Marian Raduna, Alina Predescu, Carmen Palade si Diana Maria Voicu sunt cativa dintre romanii de isprava, care au mereu curajul de a face bine.

In primavara, atunci cand pandemia ne-a speriat si ne-a bagat pe toti in casa, ei sunt dintre cei care au realizat ca sunt foarte multe persoane in varsta sau cu dizabilitati, care locuiesc singure. Asa ca au pus pe roate programul #CumparaturiLaUsaTa. Este usor de imaginat ce val de imensa recunostinta a generat acesta, accesand de fapt niste registre interioare de profunda omenie, atat in voluntari, cat si in destinatarii cumparaturilor. Acestia din urma s-au simtit astfel un pic mai bine integrati, intr-o societate care pare adesea ca uita de ei.

#implicare

In toamna, aceiasi oameni, parte din grupul Geeks For Democracy, au realizat ca odata cu valul doi al pandemiei DSP-urile vor fi inundate de apeluri telefonice de la oameni ingrijorati. Au inteles ca asta nu va trece, fara implicarea voluntarilor, asa ca au pus in functiune un call center, sub indrumarea directa a celor de la DSP.

Alte misiuni complicate asumate cu curaj, multi alti oameni ajutati!

Pentru ca astfel de activisti sunt obisnuiti sa daruiasca totul, pana la capat, era de asteptat sa-i gasiti si ca #bloodfluenceri vizibili, ai comunitatii noastre. Prin urmare, nu este deloc intamplator ca i-am regasit donand sange, acum pe final de an, cand colecta e slaba in mod traditional, datorita zilelor libere si a reorientarii atentiei oamenilor catre teme mai festive.

#bucurie

“A fost mai simplu sa donez de aceasta data. Data trecuta m-a ajutat Marian (Raduna cel mic) din copilarie, vorba lui Marian Costache. Am vazut coada (la Centrul de Transfuzie) si mi se pare fantastic, ca la doua zile inainte de Craciun oamenii stau la coada, pentru a ajuta alti oameni. Am simtit pur si simplu bucurie!

Astazi nu am dat numele cuiva, pentru care donez, pentru ca sunt foarte multi oameni care au nevoie. Fiecare caz este urgent, din punct de vedere al familiei. Vreau sa cred ca am oferit o sansa, cuiva aflat in dificultate. In plus, bonurile pe care noi le-am primit, ca donatori, sunt folosite de colega noastra Carmen Palade pentru a face cumparaturi pentru masa de Craciun, a unei familii, aflata in dificultate.

In lumea asta ideala, pe care eu o vad, in Romania mea minunata, imi doresc sa am oameni care merg la vot, ca votul nu este doar o obligatie, este si un drept. Imi doresc sa avem alegeri corecte, asta inseamna sa avem monitorizare, sa avem voluntari. Imi doresc sa avem #CumparaturiLaUsaTa, atunci cand avem situatii de criza. Oamenii sa mearga si sa-i ajute pe altii, aflati la nevoie.” – Marian Raduna,  #bloodfluencer, Vicepresedinte Geeks for Democracy

Un an cu multe provocari

“Donez sange de 10 ani. Dupa ce am avut copiii, am decis sa fac asta. 2020 a fost un an cu multe provocari, in care ne-am incercat limitele. Am donat impreuna si in perioada aceea din Mai, cand era Starea de Urgenta. Cred in lucrurile facute #impreuna, cu mai mult #curaj si mai mult entuziasm, pentru ca uneori ne lipseste curajul. Cel mai mare curaj este, de fapt, sa ne recunoastem slabiciunile.

Cel mai bun gand despre acest an este ca ne-am avut aproape, eu si familia mea, un altfel de #aproape. De la 2021 sper intelepciune, iubire, liniste si sanatate.” – Alina Predescu, #bloodfluencer, Voluntar Geeks for Democracy

“Inchei 2020 cu un sentiment profund de recunostiinta. Am simtit pe pielea mea in acest an binecuvantarile unei munci de peste 5 ani de constructie de comunitati, de adus oamenii impreuna.

#impreuna

Nu exista nici un moment in vietile noastre in care a fi impreuna versus a fi de unul singur sa nu aiba un beneficiu net. Dar numai in perioadele cu cele mai mari incercari primim masura a ceea ce inseamna sa te inconjori de oameni buni, sufletisti, generosi, care lucreaza impreuna pentru teluri mai mari decat iei insisi.

Eu ma numar printre norocosi: in echipa mea profesionala si in proiectele mele civice este o abundenta de oameni altruisiti si saritori. Modul in care ei se mobilizeaza si isi utilizeaza energia si talentele de toate felurile atunci cand apare o nevoie sociala sau de grup este magistral. Si aceasta este o sursa permanenta de bucurie, putere si recunostiinta pentru mine.

O asemenea echipa minunata este echipa cu care am realizat in primavara proiectul Cumparaturi La Usa Ta sau echipa cu care, la finele lui 2020 am pus pe picioare call-centre-ul voluntari DSPB Geek for Democracy, initiat de Marian Raduna. Ni s-au alaturat 340 de voluntari.

Un dar foarte personal

O alta familie de sufletisti este comunitatea de #bloodfluenceri, oameni care se folosesc de influenta proprie, puterea de a convinge, propriul exemplu si aptitudinile de comunicatori si mobilizatori, pentru a mentine vie si a creste, in Romania, miscarea donatorilor de sange (anul acesta si a  donatorilor de plasma convalescenta).

Cred ca in anul ce se incheie am reusit cu totii sa transmitem puternic acest mesaj: avem mereu nevoie de sange, fiecare dintre donatori are superputerea de a salva vieti, acest privilegiu rezervat de regula medicilor si pompierilor. Si le multumesc tuturor celor care au ascultat rugamintea unui coleg, prieten, vecin sau a unei rude si au decis in 2020 sa doneze pentru prima data sange.

Este un dar foarte personal, o particica atat de intim legata de tine. Si in acelasi timp un gest la indemana multora dintre noi care suntem sanatosi si vrem sa ne mentinem sanatatea – caci donarea regulata e o foarte buna investitie in sanatate! Ii rog pe toti cei care anul acesta au facut pentru prima data pasul de a deveni donatori sa isi cultive acest obicei binecuvantat.” – Diana Maria Voicu, #bloodfluencer, Presedinte Initiativa Romania

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii nostri din acest program sunt:

INHT, MACROMEXH.EssersCertSIGNIQadsGrupul Digi | RCS & RDS,Universal SolutionX2 AdventureBucharest Running ClubItsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de SangeAMiCUS Bucuresti, Activator HUB, RingRingNutrivitaGetica OOHPaco Media, TOI Innovative Media, Joint Media, Way MediaFairway MediaBlitz TechnologyExpodom si Motion Vision Communication.

In Bucuresti, programul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

In Constanta, programul este sustinut local de Seaview AdvertisingCity Park Mall, Magazinele Brick si Radio Constanta.

“Trebuie sa colectam sange, doar in functie de cererile spitalelor, doar dupa necesitatile pacientilor si dupa volumul stocului de componente sanguine al centrelor, nu in functie de contextul social si emotional.” – Dr. Georgeta Hanganu, Director @ Centrul de Transfuzie Sanguina Ploiesti

Am stat de vorba zilele trecute cu d-na Dr. Georgeta Hanganu, Directorul Centrului de Transfuzie Sanguina Ploiesti, despre contextul actual. La inceputul pandemiei generate de Coronavirus cererea de sange era la un nivel ridicat dar pe masura ce tot mai multe spitale au devenit spitale COVID, aceasta s-a redus considerabil.

un interviu de Marian Costache

Ce a adus nou pandemia in comportamentul donatorilor?

Motto: “Niciodata nu vom fi suficient pregatiti pentru toate  provocarile vietii.” Einstein

Exista situatii  imprevizibile, cu sansa extrem de redusa de aparitie, dar cu impact extrem de mare asupra intregii comunitati.  Pandemia provocata de noul coronavirus ne–a luat pe toti prin surprindere:  decidenti, populatie, personal din spitale, personal din centrele de transfuzie si donatori.

De cateva decade bune, inotam in aceeasi rutina: chemam donatori, recoltam sange de la publicul care raspunde apelurilor: mult sau putin, il stocam cat putem: mai mult sau mai putin, il folosim dupa cum il avem: mult sau putin.

De fiecare data, numarul respondentilor nostri este direct proportional cu contextul emotional, general sau local. In consecinta, manageriem stocuri de sange al caror volum este stabilit de respondenti, si nu de managerii centrelor de transfuzie. Noua pandemie ne-a aratat ca e cazul sa ne schimbam modul de abordare, ne-a aratat ca trebuie sa fim, mai flexibili, si mai determinati.

Asadar, ma obisnuisem in cei 30 de ani petrecuti in centru, cu aglomeratia zumzaitoare a diminetii.

Vazusem  zilnic, in cei  30 de ani, sala de asteptare a centrului, plina, cu oameni multi, mai tineri sau mai varstnici, mai tacuti sau mai galagiosi, sfatuindu-se intre ei, punandu-si intrebari, intr-o agitatie usoara, inghesuindu-se unul intr-altul la fisier, curajosi sau tematori, nerabdatori uneori, incercand sa doneze mai repede, goniti mereu de viata, alergati de griji si obligatii, oprindu-se la noi pret de o clipa, sa dea  o picatura de sange, si sa  alerge din nou mai departe.

Si dintr-o data totul s-a schimbat.

Am impus distantarea sociala. Sala de asteptare a devenit foarte spatioasa, linistea a luat locul zumzetului de alta data, oamenii au devenit mai preocupati, mai ascultatori, poate mai tristi si ingandurati.

Ce s-a intamplat in ultimele 2 saptamani?

La inceputul pandemiei s-a inregistrat o scadere a stocurilor si odata cu apelul national pentru donare, au venit foarte multi oameni sa ajute. Au stat linistiti si rabdatori pe aleea din curte  si pe strada, asteptand in frig, sa intre spre donare. Criza a transformat oamenii aceia nerabdatori, alergati de viata, in statui vii  insiruite prin curte. Timpul s-a oprit in loc, si noi odata cu el. Am constatat ca toti au inteles ca e nevoie sa devina mai rabdatori. Donatorii impacientati de alta data, au inteles timpurile. Am avut zile aglomerate, cu cate 120-160 donatori, mult peste capacitatea noastra de centru judetean. Am recoltat toti donatorii eligibili fara probleme si fara suparare, a fost bine.

Din pacate datorita starii de urgenta, multi pacienti au fost externati, toate interventiile chirurgicale amanate. Stocurile de componente sanguine s-au marit  mult, iar spitalelele au scazut cererile. Apelul national s-a transformat din bulgare in avalansa, si donatorii au continuat sa vina spre donare. Pentru a nu avea un efect negativ in perspectiva,  am continuat sa primim donatori dar stocurile de componente, prea mari si cererile din spitale prea mici, ne-au determinat ca de cateva zile sa intervenim si sa reducem drastic colecta. 90% din oamenii care au venit sa doneze, au fost rugati sa revina dupa ridicarea starii de urgenta. Dupa trei decade, in care am nu facut altceva, decat sa chem oamenii sa doneze, acum  m-am vazut in ipostaza de a ruga oamenii sa nu doneze.  Multi au inteles.

Este momentul pentru o schimbare

Multumesc celor care au inteles, si au plecat, multumesc celor care au inteles si vor reveni dupa ridicarea starii de urgenta, multumesc celor care nu au inteles dar au respectat decizia institutiei noastre. Multumesc celor ce au donat componentul si grupa de care am avut nevoie.

Cred ca acum este momentul pentru o schimbare. Trebuie sa colectam sange, doar in functie de cererile spitalelor, doar dupa necesitatile pacientilor si dupa volumul stocului de componente sanguine al centrelor, nu in functie de contextul social si emotional.

Ce alte aspecte ale stocului de componente sanguine ar trebui sa stie donatorii?

Desi pungile de recoltare sange sunt moderne, desi echipamentele de stocare sunt  performante, cel mai bun loc de stocare al sangelui este acolo unde l-a pus Creatorul, in vasele de sange. In corpul uman sangele este mereu proaspat, viu, reintinerit. Din acest motiv, trebuie sa ne bazam pe aceste depozite vii de stocare, oamenii, care pastreaza cel mai bine lichidul pretios, care trebuie educati sa doneze sange, doar atunci cand este nevoie sa isi ajute semenii.

Care sunt recomandarile?

Poate acum este momentul sa incepem sa educam populatia sa doneze doar la chemarile centrelor de transfuzie, sa inteleaga ideea de programare la donare, ideea de amanare si ideea de raspuns prompt la nevoie. Trebuie sa intelegem cu totii ideea de ajutor al semenilor. Ajutorul trebuie dat la momentul potrivit, pacientului potrivit.

E bine sa ajutam:  sa dam sa bea unui om insetat, sa dam de mancare unui om flamand. Ajutorul are sens doar daca este nevoie de el, si cand este nevoie de el. La fel si donarea. Schimbarea de atitudine privind donarea ar trebui sa inceapa acum! Si daca ar fi sa avem un slogan, acesta ar trebui sa fie:  

“Doneaza constant sange! Doneaza cand ti se cere! Programeaza-te!“

Noi iti multumim draga donatorule!

Multumim tuturor donatorilor nostri! Multumim celor ce vin constant si ne ajuta! Multumim celor ce acum stau acasa si vor veni dupa ce vom trece cu bine peste toate! Sa trecem cu bine!

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, MACROMEX, CertSIGN, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Itsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

“Ne asteptam in perioada urmatoare la o scadere a numarului de donatori.” – Corina Posea, Medic primar hematolog @ Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti

Traim momente extrem de interesante, nu e niciodata simplu sa treci printr-o pandemie, iar in aceste zile e bine sa fim informati din surse de incredere, mai ales noi, donatorii. Din acest motiv i-am adresat cateva intrebari d-nei Dr. Corina Posea, Medic primar hematolog la Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

un interviu de Marian Costache

Dr. Corina Posea, Medic primar hematolog @ Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti

In conditiile raspandirii sustinute a Coronavirusului, care sunt lucrurile pe care ar trebui sa le stie donatorii?

In conditiile raspandirii sustinute a Coronavirusului, pe care o putem constata, din zi in zi numarul cazurilor creste in Europa. Chiar si in Romania exista o crestere a numarului cazurilor din import, adica a indivizilor care au fost in zonele rosii sau galbene, asa cum sunt ele semnalate de Centrul National de Supraveghere a Bolilor Transmisibile. In aceste conditii, la nivelul Centrelor de Transfuzie s-au luat masuri, asa cum au fost luate masurile la nivelul sistemului sanitar.

Ceea ce trebuie sa stie donatorii nostri de sange este ca acest virus nu se transmite prin sange. Deci din punct de vedere al componentului sanguin, obtinut de la donatorul de sange, acesta este sigur pentru pacienti. In perioada asimptomatica nu exista viremie, deci virusul nu se poate regasi in componentul sanguin.

Din cealalta perspectiva, a sigurantei pe care o are donatorul, atunci cand vine in Centrul de Transfuzie, din perspectiva prevenirii transmiterii de la un potential donator care ar putea sa fie intr-o faza asimptomatica sau de la personal, acest lucru nu se poate intampla, pentru ca la nivelul Centrelor de Transfuzie au fost luate masuri sustinute, in special de igiena.

Donatorii, inca de la intrare in Centrul de Transfuzie, sunt termometrizati. Nu exista posibilitatea ca sa intre in Centrul de Transfuzie un donator simptomatic si nu numai de Coronavirus. Stim ca exista circulatie mare si de virusuri gripale si de alte virusuri respiratorii.

Pe de alta parte, sunt dezinfectanti pentru tegumente din loc in loc, in Centru, si donatorii pot sa-si dezinfecteze mainile. De asemenea se intensifica procedurile de igienizare a suprafetelor. Stim ca virusul ramane cateva ore pe suprafete si din acest motiv, din ora in ora, sunt sterse suprafetele cu dezinfectant. De asemenea, se schimba rolele de hartie dupa fiecare donator, se sterg scaunele cu dezinfectanti. Deci din acest punct de vedere, la nivelul Centrelor de Transfuzie au fost luate toate masurile, de prevenire a transmiterii acestui virus.  

Exista o legatura permanenta cu Directia de Sanatate Publica, ni se comunica toate cazurile diagnosticate si contactii acestor pacienti. Acestor pacienti si contactilor acestora li se comunica, inca din cadrul anchetei epidemiologice, sa nu se prezinte la Centrul de Transfuzie.

Centrele de Transfuzie sunt locuri sigure, in care probabilitatea de a se transmite virusul este extrem de mica. 

Va asteptati la o scadere a numarului de donatori, in perioada urmatoare?

Ca urmare a recomandarii autoritatilor, in contextul epidemiei cu Coronavirus, de a limita la maxim deplasarile, de a lucra de acasa, de a evita zonele aglomerate, ne asteptam in perioada urmatoare la o scadere a numarului de donatori.

Noi facem apel ca donatorii sa vina, luandu-si toate masurile de precautie, si ii asiguram ca aici este extrem de mica sansa de a contacta virusul. Prin urmare, ii asteptam sa vina la donare, in masura in care vor putea sa raspunda apelului nostru. 

Cati oameni sanatosi, eligibili pentru donare, sunt in Bucuresti?

In Bucuresti sunt foarte multe persoane eligibile pentru donare, persoane sanatoase, e vorba de segmentul de varsta cuprins intre 18 si 60 de ani. In evidentele Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti sunt peste 1.100.000 de donatori eligibili.

Cu toate acestea, anul trecut numai 38.000 de donatori s-au prezentat la Centrul de Transfuzie, ca sa doneze. Au fost peste 57.000 de donari, anul trecut. Sigur ca trendul este ascendent in ultimii ani, este sustinut ascendent in ultimii 5 ani, dar nevoia de sange in spitale este permanenta.

Prin urmare, asteptam potentialii donatori, care nu au donat sange pana acum, sa se prezinte la Centrul de Transfuzie sa doneze, in ciuda situatiei existente in momentul de fata, in contextul epidemiei de Coronavirus. Ii asteptam sa vina sa doneze pentru ca o fac in conditii de siguranta.

Nu in ultimul rand, doresc sa multumesc celor 38.000 de donatori, care s-au prezentat anul trecut la Centrul de Transfuzie Bucuresti si au donat. Sunt convinsa ca vor reveni si anul acesta la donare, pentru ca impreuna sa putem sa ajutam si sa salvam cat mai multe vieti, ale pacientilor din spitale.

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, MACROMEX, CertSIGN, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Itsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Pune inima in Decembrie!

In aceasta saptamana, chiar de Giving Tuesday, am demarat campania noastra din Decembrie, prin care invitam managerii sa vina la donat, impreuna cu echipele pe care le conduc. Ne-am dori desigur ca prin acest demers sa pornim o adevarata miscare, deoarece acei manageri care sunt chiar leaderi au cu siguranta intre calitatile lor multiple si curajul. Jucam cartea curajului inca o data, pentru ca din discutiile cu nenumarati donatori a reiesit ca aceia care nu doneaza nu o fac de frica.

Pana la urma, pe acest insight e construit si brandul nostru “N-avem SANGE?!” Mai tineti minte? Am povestit asta deja de foarte multe ori.De Giving Tuesday, la Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti, am stat de vorba cu Laszlo Bodor si Andrei Chirtoc, cofondatori Galantom, ei fiind cei care au adus aceasta miscare in Romania.

un interviu de Andreea Timofte

Ce semnificatie are Giving Tuesday?

Laszlo Bodor, cofondator Galantom: Giving Tuesday este Ziua Internationala a Generozitatii si se sarbatoreste in Romania din 2017. Suntem in al 3-lea an, in care romanii pun inima si fac gesturi de generozitate.

Cand v-a venit ideea sa introduceti donarea de sange in actiunile voastre?

Laszlo Bodor: Giving Tuesday inseamna prin definitie a dona resurse, timp, sange si voce.

Echipa Giving Tuesday Romania doneaza sange in mod obisnuit, atunci ni s-a parut foarte normal sa vorbim despre donarea de sange, in special astazi. Prima oara am facut asta in 2018, insa anul acesta am dorit sa facem mai mult. Am intrat in Comunitatea de #bloodfluenceri a celor de la “N-avem SANGE”, sprijinind cat mai bine, de aceea am promovat donarea in social media si am mobilizat in acest sens inclusiv o echipa din administratia locala din Alba-Iulia.

Vom continua sa sustinem aceasta initiativa si dupa Giving Tuesday, pentru ca noi suntem de parere ca gesturile de generozitate trebuie facute in fiecare zi si sarbatorite de Giving Tuesday. Donarea de sange este un gest simplu si care intr-adevar poate salva vieti.

Ce motivatie ai pentru un asemenea gest?

Laszlo Bodor: Astazi am donat sange si mi s-a intamplat ceva care m-a facut sa cred ca gestul meu intr-adevar a contat. Atunci cand intram in centrul de donare, un domn m-a intrebat daca donez pentru cineva anume si am spus ca nu. Atunci m-a rugat sa donez pentru cineva care are leucemie si este internat in spital si are nevoie urgenta de sange. Am simtit imediat ca gestul meu a contat si asta m-a motivat foarte tare.

Indemn pe toti cei care pot dona sange sa vina de 4 ori pe an, sa faca acest gest care poate salva vieti.

Impreuna putem face mai mult bine

Laszlo Bodor: Credem ca “N-avem SANGE” este o initiativa extrem de buna, prin urmare toata echipa noastra de-acum incolo va vorbi despre aceasta initiativa, indemnand echipe intregi sa doneze sange, pentru ca impreuna putem sa facem mai mult bine.

https://www.facebook.com/NAvemSANGE/videos/564671004107830/

Marian Costache, initiator “N-avem SANGE”: Astazi dam startul campaniei din Decembrie, prin care invitam echipele sa doneze sange. Ii invitam pe toti sa puna inima de Giving Tuesday. Este un gest simplu prin care cu totii putem sprijini donarea de sange, pentru ca intr-o Romanie normala nu ar trebui sa existe oameni care asteapta dupa sange in spitale, si ale caror operatii sunt puse pe hold, pentru ca nu exista sange.

Putem vedea in aceasta lipsa de sange o oportunitate de a ne reconecta cu totii, intr-un mod sanatos si de-a redeveni ceea ce am fost candva, o natiune. Pune si tu inima de Giving Tuesday! Te asteptam in orice centru de transfuzie pe care il gasesti la adresa https://n-avemsange.ro/centre-donare/

https://www.facebook.com/NAvemSANGE/videos/533464980538402/

De ce este nevoie de aceasta Zi a Generozitatii?

Andrei Chirtoc, cofondator Galantom: Giving Tuesday este Ziua Mondiala a Generozitatii, a Faptelor Bune, si-am primit des in campania asta intrebarea: “dar de ce avem nevoie de o zi speciala a generozitatii, ca noi ar trebui sa fim tot timpul generosi si nu avem neaparat nevoie de o zi, pentru asta?”  

Raspunsul este ca asa cum nu doar de 8 Martie trebuie sa oferim flori femeilor din viata noastra, nu doar de Dragobete trebuie sa iubim, asa nu doar de Giving Tuesday trebuie sa facem o fapta buna. De aceea Giving Tuesday este ca sa ne aduca aminte sa fim generosi in fiecare zi.

Putem fi generosi in foarte multe feluri

Putem face voluntariat, putem dona bani, putem dona produse, putem face campanii de strangere de fonduri, putem dona sange, putem dona din timpul nostru.

Noi, echipa Galanton, in fiecare an preferam sa atragem atentia asupra nevoii de sange din Romania, si facem asta impreuna cu prietenii de la “N-avem SANGE?!” Va invitam si pe voi, de Giving Tuesday si nu numai, sa fiti #bloodfluenceri, adica sa incercati sa-i convingeti pe cei din echipa voastra, pe prieteni. Daca sunteti manageri sau directori de companie sa incercati sa aduceti echipa sa doneze. Daca nu sunteti manager, sa convingeti managerul sa fie #bloodfluencer si sa convinga colegii sa vina sa doneze.

#decembrie

Impreuna cu prietenii de la “N-avem SANGE?!” am lansat aceasta campanie, care va continua toata luna Decembrie. In luna Decembrie este nevoie de mai mult sange, pentru ca sunt foarte multe zile libere si implicit scade si numarul oamenilor care vin sa doneze.    

https://www.facebook.com/NAvemSANGE/videos/2179388805688132/

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment,

Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, Deutsche Leasing, Victron Energy, CertSIGN, Gerocossen, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

De ce nu doneaza romanii? – dezbatere LIVE

articol de Andreea Timofte

Joi 14.11.2019 a avut loc o dezbatere, organizata in cadrul programului “N-avem SANGE” si transmisa LIVE in pagina noastra, din dorinta de a afla care sunt cauzele care ne tin departe de donarea de sange. La eveniment au fost prezenti directori ai catorva centre de transfuzie, medici hematologi, reprezentanti ai diferitelor asociatii implicate in promovarea donarii, ca de altfel si un grup consistent de #bloodfluenceri.

Redam mai jos cateva dintre declaratiile importante si adaugam inregistrarea dezabaterii, care la momentul la care publicam acest articol avea aproape 10.000 de vizualizari.

Multe raspunsuri

“Imi pun intrebarea “de ce nu doneaza romanii?” de ani buni si sincer nu am gasit foarte multe raspunsuri. Apreciez insa ca numarul donatorilor de sange este atat de mic in Romania datorita lipsei de informare, sensibilizare a oamenilor, si mai ales de constientizare a populatiei de nevoia de sange. Chiar daca oamenii stiu ca exista aceasta nevoie, ca trebuie sa vina sa doneze, poate-si propun sa o faca si nu au timp sau uita sa o faca. Daca, insa, ar constientiza cat de important este acest sange, pentru bolnavii din spitale, cred ca ar deveni o obisnuinta pentru ei donarea de sange.

Este important sa ne monitorizam starea de sanatate, ca sa surprindem eventualele boli, care ar putea sa apara, si sa le surprindem in fazele initiale, pentru ca ele sunt mult mai usor de tratat atunci. In Romania nu exista inca un program national de preventie, romanii nu se investigheaza, si iata ca noi putem sa venim in intampinarea romanilor, propunandu-le sa vina sistematic la orice centru judetean sa doneze. Pentru ca donand constant nu numai ca salveaza viata pacientilor din spitale dar isi salveaza propria viata. Avem si un exemplu aici, in aceasta seara.

Este deci foarte important sa donezi sange deoarece iti controlezi astfel propria sanatate.” – Dr. Doina Gosa, Director CTS Bucuresti

Am constatat o scadere a numarului donatorilor care se prezinta in mod spontan in centrele de transfuzii

“Prahovenii nu doneaza cat ar trebui si din pacate, in ultimii ani, am constatat o scadere a numarului donatorilor care se prezinta in mod spontan in centrele de transfuzii. Rata de prezentare a donatorilor scade si cred ca asta este datorata in primul rand faptului ca dupa revolutie nu a mai existat o constanta preocupare pentru promovarea donarii de sange, intr-un mod sistematic si organizat, la nivel national.

Cu regret spun ca in epoca comunista sistemul de promovare era foarte bine gandit si foarte bine pus la punct. Noi acum traim cumva faptul ca donatorii, foarte multi dintre cei care sunt in varsta, recrutati in perioada comunista, imbatranesc si ies in mod natural la pensie din functia lor de donator. Din acest motiv noi incercam sa mergem mai aproape de oameni, pentru ca provocarile societatii de astazi sunt tot mai mari, si oamenii isi fac tot mai greu timp sa vina la centrele de transfuzie.

Pentru asta cred ca romanii ar trebui sa fie mai bine informati dar cred ca cei care au competenta ar trebui sa se uite si la un cadru legislativ, pentru ca o simpla informare nu este suficienta pentru a aduce in centre, ca sa-I asezi pe scaunul de donare. Trebuie create conditii legislative, care sa ofere donatorului un sentiment de siguranta la locul de munca, care sa nu-i pericliteze pozitia fata de colegi.

Un sistem de promovare la nivel national

Romanii nu sunt oameni mai rai, nu sunt oameni mai putin empatici dar sunt bombardati cu foarte multa informatie si nu pot face o selectie, nu pot prioritiza ceea ce le este vandut ca informatie buna: “faceti asta…”, “cumparati asta…”  Pentru acest lucru este nevoie de un sistem de promovare la nivel national, coerent si bine pus la punct, pentru ca oamenii sa aiba o informare continua si sustinuta, nu doar o stire bomba care spune “criza de sange”. O astfel de stire mai mult alarmeaza si mobilizeaza pentru maxim doua – trei zile.

Trebuie facuta o educatie constanta si asta inseamna o implicare foarte mare a intregii societati. Munca de recrutare a donatorilor nu este doar munca centrelor de sange si a asociatiilor, trebuie sa fie munca intregii societati. Noi facem acum lucruri punctuale, ne agitam foarte mult noi toti cei din centrele de transfuzie, dar faptul ca faci un lucru punctual nu are continuitate.

Noi incercam la nivelul judetelor ca stabilim niste contacte, sa mentinem niste relatii, dar asta nu este suficient. Asa cum spuneam, avem nevoie de un nou cadru legislativ si trebuie facut ceva la nivel national.” – Dr. Georgeta Hanganu, Director CTS Prahova

“Dupa 2007 ne-am confruntat cu scaderea foarte mare a numarului de donatori, serviciul militar nemaifiind obligatoriu. Personalul militar activ a scazut foarte mult in cei 12 ani, si am fost nevoiti sa ne adresam si institutiilor publice sau companiilor private, pentru a creste numarul de donatori. Asta coroborat si cu un plan de promovare a donarii de sange la nivelul unitatilor militare, la nivelul companiilor, unde am efectuat colecte mobile. Am luat masuri pentru a creste numarul de donatori si numarul de componente sanguine. Colectele mobile au un avantaj prin faptul ca atrag mai multi oameni la donare.  

Trei cauze principale

La nivel de centru am identificat trei cauze principale, pentru care romanii nu doneaza. Prima ar fi teama de achizitie de infectii, asociate actelor medicale sau asa numitele infectii nosocomiale. Mediatizarea negativa a activitatii medicale din Romania a lasat o amprenta asupra populatiei.

O a doua cauza ar fi lipsa de timp. Si asta ar trebui coroborata cu faptul ca unele firme nu permit angajatilor sa lipseasca de la program, desi este legal.

A treia ar fi generata de faptul ca oamenii au o perceptie gresita despre donarea de sange, despre consecinte, despre incidentele transfuzionale. Au impresia ca cei care doneaza sange se expun unor riscuri foarte mari. Ceea ce nu este adevarat!” – Lt. Col. Dr. Florea Vladescu, Medic Sef CTS MApN

“Sintagma “criza de sange” este excesiv utilizata in mass-media dar nu numai. Nu ii acuzam, pentru ca poate asa au fost lasati sa creada, pornind de la informatii venite din spitale. La nivel international s-au tot pus intrebari in ultimii ani, despre cum ar putea fi definita o asa zisa criza de sange. Ne confruntam si noi in Romania, fie in ansamblu, fie la nivelul anumitor regiuni, ca si toate celelalte tari, cu o reducere a numarului de donatori si implicit cu o reducere a disponibilului in anumite perioade sezoniere.

In Romania nu este o reala criza de sange

In Romania nu este o reala criza de sange, lipseste insa o gestionare a disponibilului, intr-o forma organizata, la nivel national. Astfel incat, avand in vedere ca exista zone cu o dezvoltare mult mai ridicata a serviciilor medicale: chirurgie cardiovasculara, hematologie, oncologie, deci servicii medicale mari consumatoare de tratament transfuzional, si zone care nu sunt la acelasi nivel, se creaza un dezechilibru la nivel de tara.

Sunt judete in care nu se ajunge ca interventii chirurgicale sa fie amanate, pentru ca nu se fac foarte multe, si zone precum marile centre universitare (Bucuresti, Cluj, Targu Mures, Timisoara, Constanta) in care solicitarea este mult mai mare.

Surplusul, din zonele in care utilizarea nu este la nivelul disponibilului, trebuie orientat in mod rational, fara a afecta situatia din judetele respective, catre zonele mari consumatoare. Colegele din judetele cu volum foarte mare de utilizare tin legatura cu directorii altor centre de transfuzii si in masura posibilului toti colegii ajuta. Subliniez ca este forma noastra de a ne adapta situatiei, este insa nevoie de o organizare la nivel national. De aici rezerva despre continua mentiune “criza de sange”. Avem criza poate de multe lucruri, criza de informatii corecte, cu privire la nevoia de a dona sange periodic, fara ca gestul donarii de sange sa fie legat de nevoia unei cunostinte sau a unei rude.

Intrebarea retorica adresata celor prezenti dar si celor care ne urmaresc: “oare chiar n-au sange romanii?” Au sange, e nevoie de implicarea tuturor.

In Constanta si noi ne confruntam cu o reducere a numarului de persoane care vin sa doneze in timpul saptamanii, de Luni pana Vineri. Daca in 2011-2012 media era de 50 de pungi recoltate pe zi, in acest an media e de 40. In schimb, avem confirmarea a ceea ce am sustinut de ani de zile si am si implementat, oamenii doresc o flexibilizare a programului centrului de transfuzii. De la inceputul lui 2016 am implementat programul “Ultima Sambata din luna”, in care lucram la sediu, pe langa colectele din judet.

Daca in 2016 media pentru aceasta Sambata a fost de 20 de pungi, in 2019 am ajuns la peste 50 de pungi. Ba mai mult, pentru ca oamenii citesc repede mesajul, au ramas cu impresia ca in fiecare Sambata avem program la sediu. Au fost suparati la-nceput dar le-am explicat ca aproape fiecare Sambata este prevazuta cu colecta mobila in judet si au inteles.” – Dr. Alina – Mirella Dobrota, Director Centru Regional de Transfuzii Constanta

“Exista inca nevoie de reglementare in utilizarea produselor de sange. Sunt inca cereri de sange care exced nevoia reala. Utilizarea produselor de sange nu este neaparat judicioasa si conform normelor. Uneori se cere sange sau se cer produse de sange, cand nu este neaparat nevoie. Din acest motiv putem spune ca se creaza o criza de sange, pentru anumiti pacienti care intr-adevar au nevoie de sange sau alte produse, si de aici apar poate si povestile.

Noi avem niste norme, niste standarde pe care incercam sa le utilizam.

Sunt niste limite ale parametrilor hematologici, in care noi ne incadram cand cerem produse de sange. Sunt intr-adevar medici care cer si in afara acestor situatii. Practic este o cerere nejustificata, pentru ca vor sa aiba un confort intraoperator sau pentru un pacient care este intr-adevar intr-o situatie critica.

De exemplu, limita pentru anemie este sub 7 grame de hemoglobina, in ghidurile internationale. Foarte mult timp s-a cerut sange si la 10 grame.” – Dr. Horia Bumbea, Profesor la Clinica de Hematologie a Spitalului Universitar, Vicepresedinte al Colegiului Medicilor Bucuresti.

“Medicul prescriptor are obligatia sa informeze pacientul sau apartinatorii ca este bine sa doneze sange. In niciun caz nu trebuie sa i se impuna pacientului si nu trebuie sa fie traumatizat si sa i se mai aduca inca o problema in plus, spunandu-i “nu te operez daca n-ai sange”. Nu, asta nu trebuie sa se-ntample!

Trebuie comunicat foarte frumos pentru ca este mai important ca oamenii sa-nteleaga si sa vina sa doneze, atunci cand pot, atunci cand simt s-o faca si e mult mai important sa li se spuna ca trebuie sa revina sa doneze.

Pentru noi, donatorul care revine la donare este foarte confortabil

Avand analizele bune in mod repetat este un element de siguranta pentru noi. De la acesti donatori recoltam produsele pentru pacientii foarte vulnerabili, pentru nou nascuti, chiar pentru transfuziile fetale. De asta este foarte important sa inteleaga donatorii, ca merita sa revina.

Pe de alta parte, pe langa donarea standard, care e foarte confortabila pentru ca dureaza efectiv 7-10 min., mai exista si alte tipuri de donare, cum ar fi donarea prin Afereza. Merita ca donatorii sa aiba curiozitatea ca dupa ce au donat o data sau de doua ori sa devina donatori de Afereza. Prin Afereza se recolteaza concentrate trombocitare care sunt necesare pentru pacientii din transplant, transplant de maduva, pacientii cu situatii grave care au avut chimioterapie si alte tratamente agresive, sau care prin natura bolii au devenit trombocitopedici si au nevoie de transfuzie de trombocite.

Ideea este ca acest produs salveaza viata pacientilor si donatorii merita sa fie curiosi si sa descopere si aceasta metoda de donare.” – Dr. Corina Posea, Hematolog la CTS Bucuresti   

Conceptul acesta “criza de sange” are un puternic caracter de autosabotaj

„Criza de sange este punctuala. Este ceva ce se intampla acum si este pe o perioada definita. Acoperim criza de sange, ne-am spalat pe maini am terminat povestea. Atunci sunt foarte multi oameni, spun asta din experienta proprie, care vin si fac niste eforturi ca sa doneze intr-un astfel de moment – isi iau o zi de concediu sau chiulesc cu forta, acolo unde angajatorul nu e de acord, gasesc o bona pentru copilul pe care nu au cu cine sa-l lase – tocmai ca sa ajute sa contribuie si ei la stingerea acestei crize.

Un exemplu de genul asta a fost dupa #colectiv, cand cohorte intregi de oameni au facut cozi aici. Ceea ce e foarte bine. Dar partea proasta cu aceasta “criza” este faptul ca acesti oameni, care fac aceste eforturi, asteapta urmatoarea “criza”, ca sa se implice din nou. Ei nu vor deveni in mod natural donatori recurenti de sange, pentru ca nu constientizeaza ca este o nevoie permanenta de sange, ci inteleg ca uneori se intampla sa lipseasca sange, din anumite centre.

Este inadmisibil ca medicii sa conditioneze actul medical

Al doilea lucru pe care voiam sa-l spun se refera la ceea ce spunea d-na Dr. Posea, Este inadmisibil ca medicii sa conditioneze actul medical, in functie de disponibilitatea pacientului sau apartinatorilor, de-a veni sa doneze sange. Nu e nicio diferenta din a-l forta pe omul asta de a veni cu grupuri intregi de donatori sau a nu-l opera, a nu-i salva viata, pentru ca nu are bani sa plateasca, legal sau illegal, cat vrea medicul respectiv. Se intampla din pacate foarte frecvent si este ceva ce trebuie rezolvat, pentru ca ne duce in zona de “criza”, cand oamenii se mobilizeaza sa salveze viata cuiva si apoi isi iau o lunga pauza ca au obosit, au facut niste sacrificii, si mai asteapta o tura, pana la urmatoarea “criza”.

Vina nu e neaparat la romani

Cred ca unul din raspunsurile la intrebarea “De ce nu doneaza romanii?” este acela ca vina nu e neaparat la romani. Nu e vorba neaparat de ignoranta sau de nepasare ci e vorba despre cum ajunge informatia la oameni si ce mesaje primesc ei de fapt. Nu sunt convins ca la nivel national exista aceasta perceptie, ca nevoia de sange este permanenta si ca merita sa luam in calcul donarea recurenta. Nu sunt convins ca la nivel national sunt suficient de multi oameni care sa stie de beneficiile donarii de sange si despre cum te poate ajuta pe tine ca donator.

Ar trebui pornit de la o campanie nationala, care sa nu sublinieze nevoia de sange in criza, ci nevoia de sange constanta, plus beneficiile care vin la pachet cu ea.” – Andi Carlan, Activist Civic, #bloodfluencer

“Este nevoie sa transmitem mesajul corect catre apartinatori si aici cred ca este o problema in spitale. Poate nu medicii, poate asistentele, nu transmit corect invitatia apartinatorilor, ca sa vina sa doneze. Eu cred ca medicii prioritizeaza punga de sange in functie de gradul de urgenta al pacientului si nu neaparat legat de numarul de donatori.” – Dr. Doina Gosa, Director CTS Bucuresti

“Sunt unul dintre beneficiarii unui DA, da donarii! Am beneficiat de un rinichi si iata ce inseamna generozitatea unui donator, indiferent ca e vorba de sange sau de organe, in scop terapeutic. As vrea sa fac referire la cultura donatorului. Trebuie promovata aceasta cultura a donatorului. Ea trebuie facuta de toate fortele implicate, nu doar de ONG-uri, de catre toate institutiile medicale.

Daca in spital exista un buletin informativ prin care pacientului i se explica foarte clar ce inseamna sa doneze sange sau un organ salvator, el va intelege. La medicul de familie de asemenea. Sa nu uitam si rolul bisericii. Un mesaj transmis catre credinciosi poate avea un efect extraordinar. Iata ce inseamna si putem face acest lucru impreuna!

Da donarii de organe, da donarii de sange!

Tari avansate, precum Spania, care este pe primul loc in ceea ce priveste transplantul, au o cultura a donatorului, pe care o promoveaza in mod constant. Noi mergem anual, cu o echipa formata din cativa voluntari, in diferite orase ale tarii. Stam de vorba cu oamenii pe strada. Mergem in policlinici, in spitale. Mergem in licee, in facultati. Stam de vorba cu toti si le ducem mesajul despre ce inseamna “Da donarii de organe, da donarii de sange!” Oamenii inteleg, oamenii sunt altruisti, oamenii vor sa ajute.

Problema nr. 1 este lipsa de informare. Nu stiu care este particularitatea legala, nu stiu cum sa procedeze, nu stiu care sunt beneficiile acestei generozitati, pe care ei pot sa o faca. Din concluziile pe care noi le-am tras, in urma unor astfel de actiuni, intr-adevar peste 80% sunt de acord cu donarea.

Avem un procentaj extraordinar dar lipsa de informatii si de accesibilitate a cetateanului duce la astfel de sincope si la astfel de situatii, care ne situeaza pe linie de donare de organe, de exemplu, pe ultimul loc din Uniunea Europeana.

#altruism

Ce poate fi mai frumos pentru un pacient decat sa primeasca viata de la un semen, prin donarea de sange, prin donarea de organe? Acest lucru se poate face numai prin caracterul altruist al semenilor nostri.

Stiinta a avansat pe toate palierele ei dar sange nu poate sa produca. Merita ca printr-un efort comun sa ne unim fortele pentru o campanie de constientizare cu privire la caracterul legal si benefic al actului donarii. Putem sa o facem!

Este tragic sa auzi ca nu poti sa fii operat, pentru ca nu exista sange. Este dureros, ca pacient, si te aduce in pragul disperarii. Medicii fac si ei tot ce pot, uneori le sunt depasite capacitatile profesionale, datorita cererilor din ce in ce mai mari. Sa nu uitam ca numarul afectiunilor cronice creste in mod alarmant.” – Gheorghe Tache, Presedintele Asociatiei Transplantatilor din Romania

“In generatiile noi, care sunt acum in liceu, in facultate, avem oameni care sunt din start mai dispusi sa contribuie la binele comunitatii. In plus avem acest carlig, donarea de sange poate sa devina “cool” pentru ei. Cam asa cum o faceti voi la “N-avem SANGE?!” Recunosc ca mi-a luat 5 luni, din momentul in care Matei a implinit 18 ani, pana sa fac declicul. De fapt a avut legatura cu faptul ca a votat pentru prima data in Mai, la europarlamentare.

80% dintre donatori sunt recurenti

Hai sa nu mai lasam lucrurile astea, care tin de setarea unui obicei nou, sa le lasam doar la latitudinea donatorului. Ma bucur ca 80% dintre donatori sunt recurenti dar ma intreb daca in statistici recurenta asta nu inseamna ca venim o data la jumatate de an, o data la un an si un sfert, un an si trei sferturi.

O prima zona in care am putea sa crestem este sa transformam asta intr-un obicei nu doar recurent dar care sa semene cu intervalul medical la care se poate dona in siguranta. Pentru ca traim in secolul 21, mi-as dori sisteme informatice eficiente pentru donatori.” – Diana Maria Voicu, #bloodfluencer, Presedinte Initiativa Romania

“Mi se pare ca tinerii nu stiu despre ce este vorba in actul donarii, fiindca la inceput nici eu nu stiam ce presupune. Am vazut un afis in autobuz, “N-avem SANGE?!”, l-am citit, m-am intrebat ce se-ntampla dar n-am vrut sa aflu mai mult, mai departe si am lasat-o asa. La un moment dat a intervenit un eveniment si m-am dus sa donez impreuna cu un prieten.

Am ramas surprins atunci de ceea ce inseamna de fapt sa donezi sange, fiindca este ceva la care nu te astepti. Pare simplu si pare ca nu e o nevoie atat de mare, eu asa am perceput-o. Daca ar fi fost mai important s-ar fi facut mai multe si s-ar fi batut la clasa la mine, la liceu, si ni s-ar fi spus sa donam.

Asa cum am auzit in seara asta, nu suntem informati. De la noi e si mai greu sa vina o initiativa in sensul asta. Cand am incercat sa conving mai multi prieteni sa doneze, unii au spus DA, si au venit sa doneze, altii au spus ca NU.

Frica de necunoscut

Mi se pare ca cei care au spus NU nu au spus asta pentru ca nu voiau sa doneze sange. Nu stiau ce presupune si aveau o frica de necunoscut, care-i impiedica sa faca acest pas. Dupa ce le-am spus ce traseu am facut la o donare si ce discutii am avut cu ocazia asta, au spus “wow, vreau sa donez si eu!”

A ajutat foarte mult si treaba asta cu Maratonul, fiindca a fost perceput de prietenii mei drept ceva greu de realizat. Cand le-am spus ca fac asta si ca sa promovez donatul de sange – fiindca am purtat tricoul asta cand am alergat, cu lacrimi cu tot – au zis ca daca eu am alergat pentru chestia asta atunci chiar e ceva important. Au vrut apoi detalii si conversia s-a realizat.” – Benyamin Saeednia, #bloodfluencer

“Cred ca scaderea numarului de donatori se incadreaza in aceasta scadere a spiritului civic, pe care o resimtim in aproape toate domeniile vietii, spre exemplu prezenta la vot, ca sa fac o paralela cu ce s-a petrecut in ultima vreme. La fel se intampla si cu donarea, cred ca romanii nu mai au acel ceva intre ei, care sa-i faca sa doneze. Mi-e foarte greu sa ma gandesc cum s-ar putea revigora acest spirit civic.

Din ceea ce s-a discutat aici, sunt de acord cu nevoia de informare, nevoia de modele – asa cum sunt bloodfluencer-ii creati de voi, prin acest program – care prin exemplul propriu pot sa disemineze ideea ca e nevoie ca oamenii sa se implice in procesul de donare.  

Pe segmentul nostru de varsta, avand in vedere ca suntem cam ocupati, este o idee foarte buna sa putem dona Sambata, in restul saptamanii pur si simplu nu avem timp.

Am 10 ani de cand donez constant si m-a ajutat foarte mult ca la Federatia de Rugby Dr. Alin Popescu a organizat periodic, de 4 ori pe an, actiune de donare. Pentru mine acelea au fost niste repere in calendar, puse de la inceputul anului. N-am reusit sa ma duc de 4 ori pe an dar in medie cam de 2 ori am reusit.

Altii nu au acest privilegiu, le e greu sa plece de la serviciu, asa ca weekend-ul poate reprezenta o solutie.” – Serban Damian, Medic, Nutritionist Sportiv, #bloodfluencer

De 20 de ani asteptam de la Stat sa faca promovare si e promovarea pe care o vedeti.

„Am zis ce putem sa facem noi si am pornit o aplicatie. Am strans programatori voluntari, ca sa putem face Donorium. Apoi am fost la directorii centrelor si cu ajutorul lor am putut sa-i dam o insemnatate si o legatura aplicatiei cu centrele.

Noi de fapt vrem sa ajutam centrele si donatorii sa se gaseasca unii pe altii, lucru care nu se-ntampla inca asa cum am vrea. Am in continuare acelasi sfat, pentru cine vrea sa doneze, veniti la 12:00 la donare.

Pana cand guvernarea Boc a taiat donarea de Sambata, donam de fiecare data Sambata. 5 ani de zile am venit numai Sambata, desi lucram.” – Horia Bugner, bloodfluencer, fondator Donorium

“Avem la Pharma Nord niste evenimente, la care stam de vorba cu specialistii despre preventie. La evenimentul de astazi chiar mi-am permis sa includ donarea de sange in preventie. Astazi am vorbit despre preventie din doua puncte de vedere. O data pentru a ajuta societatea sa devina din ce in ce mai sanatoasa. Sunt convins ca prin actul de donare exact la asta contribuim, intr-un fel sau altul.

Am citit undeva ca donand salvezi 3 vieti, donand de 4-5 ori pe an salvam pana la 15 vieti. Asta inseamna ca putem avea o societate mai sanatoasa si tot progresul asta pe termen lung poate fi influentat de donarea de sange.

Al doilea punct de vedere atins astazi a fost cel legat de persoana donatorului, pentru ca donarea ajuta, donatorul avand foarte multe beneficii de sanatate. In acest context, personal cred ca este nevoie ca firmele sa se implice in promovarea donarii de sange. Sper sa convingem si alte companii sa se alature acestui demers.

Ca o nota funny la final, nu suntem o companie mare, n-avem multi colegi, dar din 10 cati suntem 8 deja doneaza. Am profitat ca exista acea zi libera si am convenit cu totii ca putem avea o saptamana de concediu in plus pe an, pe care si-o va lua fiecare cum considera” – Lucian Blaga, Director Comercial Pharma Nord  

Legatura cea mai importanta este omenia

„Sangele nu are religie, este acelasi pentru toti, nevoile sunt pentru toti cei care trec printr-o situatie delicata. Ceea ce incercam sa facem noi cu “Picatura de Viata” este sa incercam sa-i educam pe tineri, pe studenti si nu numai, sa iasa din zona lor de confort si sa faca ceva pentru cei din jurul lor.

Am inceput “Picatura de Viata” in Targu Mures si apoi am continuat-o in Bucuresti. O facem in prezent de doua ori pe an si incercam sa ajungem la trei editii pe an. Este organizata Duminica, in centru, la Sala Dalles. La ultima editie au fost 103 oameni care au dorit sa doneze sange, dintre care au reusit sa doneze 78. Ceea ce a fost foarte bine pentru 4 ore.  

Sesizez doua aspecte care au legatura cu lipsa sangelui. Intalnesc studenti care habar n-au avut de asa ceva, n-au auzit ca pot sa faca lucrul asta. Ei vin din provincie in Bucuresti si nu stiu despre treaba asta si-atunci cred ca o solutie este educarea lor inca din liceu, chiar daca ei nu sunt eligibili pentru moment. Daca educatia incepe de la final de gimnaziu, daca un profesor ar aminti de oportunitatea asta, ar fi foarte bine.

Cred ca trebuie facut un plan de informare si in licee si facultati, cu seminarii bine puse la punct. Poate chiar vorbim si il implementam, cu traineri, cu voluntari. 

Al doilea aspect pe care il sesizez are legatura cu sistemul medical, care este putred undeva. Chiar daca spunem ca e rar intalnit faptul, de multe ori am vorbit cu oameni care aveau nevoie de sange pentru o interventie, carora li s-a transmis raspicat ca nu se poate daca nu e cineva sa doneze pentru ei. Atunci omul se mobilizeaza, in comunitatea noastra oamenii merg si doneaza, iar apoi omul respectiv si apartinatorii au o atitudine de delasare.

Daca am reusi sa devenim acea comunitate functionala de care am vorbit, in care sa ne implicam noi activistii, cat si medicii, cred ca am putea face din sistemul asta ceva util.” – Costi Gogoneata, Pastor Biserica Adventista de Ziua a Saptea / Capelan AMiCUS Bucuresti

#tinerii

“Cred ca noi tinerii avem un rol foarte important in campaniile de donare de sange, in primul rand cu ideea de campanii in licee si in scoli. Stiu ca la noi, in special in clasa a XI-a, se tot fac campanii pe diferite subiecte. Ceea ce observ eu cu stupoare este ca elevii vin doar ca sa scape de anumite ore, fara sa ia absente, dar nu sunt deloc atenti la cee ace se prezinta.

Importanta donarii sangelui ar putea sa ajunga mai repede la ei daca alaturi de specialistii care vin sa faca prezentarile sa fie si tineri ca mine si prietenii mei, ca prin exemplele noastre sa ii convingem si pe ei si sa le aratam ca se poate, ca sunt foarte multe beneficii de sanatate.” – Alexandra Boboc, #bloodfluencer

“In seara asta toata lumea a vorbit de centralizarea lucrurilor si asta este ceea ce am incercat sa facem prin aplicatia Donorium. Am incercat cumva sa ajungem la cat mai multa lume si am incercat sa facem proiectul acesta national. Una dintre cele mai mari probleme a fost ca ne-am facut un set de informatii disponibile in aplicatie si am avut surpriza ca in alte localitati decat Bucuresti donatorii au fost respinsi cu criteriile de eligibilitate, pe care noi le-am pus in aplicatie.

In Bucuresti sunt donatori admisi la donare cu 50kg, in tara am avut donatori respinsi cu mai putin de 60kg. Ne-am pus problema ce-ar trebui sa facem si n-am ajuns inca la o concluzie. Probabil aici ajungem exact la ce spunea dl. Dr. Vladescu, in sensul ca ar trebui sa vina de undeva de mai sus informatiile astea si sa fie foarte clare. “ – Dragos Mutascu, fondator Donorium

Concluziile dezbaterii

Pentru a dona mai mult si mai eficient ar trebui sa avem o informare sustinuta a donatorilor, cu un continut general agreat, sa avem comunicare in favoarea donarii inca de la varste mai fragede, sa o adresam adaptat si sa fim atenti la comunicarea biunivoca. Merita sa implicam companiile si sa deschidem cumva poarta catre un astfel de suport, sa digitalizam actiunile noastre si sa avem acelasi mod de lucru peste tot. E o ocazie buna sa comunicam un stil de viata sanatos, sa avem o comunitate functionala si nu in ultimul rand sa avem incredere in noi insine.

Multumim inca o data companiei Blitz Technology, care a facut posibila transmisia LIVE a dezbaterii noastre, precum si companiei Nutrivita, care ne-a oferit gustarile sanatoase. Speram sa revenim curand cu alte editii la fel de interesante.

https://www.facebook.com/NAvemSANGE/videos/426227568059442/

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, Deutsche Leasing, Victron Energy, CertSIGN, Gerocossen, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Picaturi de Viata au plecat catre oameni aflati in suferinta

Duminica 18 Noiembrie, 79 de bucuresteni au renuntat la confortul caminului, atat cat sa vina pana la Univestitatea Populara Ioan I. Dalles, pentru un act de omenie profunda, pentru a dona putin din sangele lor pentru cei care asteapta,  in spitale, sange pentru transfuzii. Evenimentul a fost organizat de asociatia studenteasca AMiCUS Bucuresti si se inscrie, de la aceasta editie, in cadrul programului national N-avem SANGE.

“Campania inițiată de asociația noastră a prins  pentru a treia oară viață în decurs de numai un an și jumătate, reusind astfel sa fim consecventi cu noi insine, dar mai ales sa fim de ajutor celor aflati in suferinta pe paturile spitalelor. Si de aceasta data, datorita dorintei multor oameni de a-si pune generozitatea la purtator, am reusit sa salvam aproximativ 150 de vieti, deoarece o parte insemnata dintre donatori se aflau la cea de doua donare de sange efectuata in decurs de șase luni.  Ceea ce m-a impresionat cu aceasta ocazie a fost dezinvoltura si increderea cu care au venit tinerii sa doneze, informarea lor pe acest subiect, dar mai ales multumirea transmisa celor din echipa de organizare legata de faptul ca am tinut cont de doleanta lor de a  le facilita donarea intr-o zi de weekend.” – a declarat Costi Gogoneata, Presedinte Asociatia Studenteasca AMiCUS.

“Pe aceasta cale doresc sa multumesc programului national N-avem Sange care ne-a spijinit si sustinut in acest demers, Unversitatii Populare Ioan I Dalles pentru gazduire, echipei de cadre medicale de la Centrul de Transfuzie Bucuresti si nu in ultimul rand, studentilor volultari ai asociatiei pe care o reprezint, AMiCUS Bucuresti. Va rog sa tineti aproape de Campania Picatura de Viata deoarece in primavara va vom chema din nou sa fiti eroi si sa salvati vieti, fie intr-una dintre locatiile consacrate, fie intr-o universitatea bucuresteana care isi va deschide portile pentru un astfel de demers civic. Va vom anunta din timp toate detaliile astfel incat sa ne fiti aproape si atunci. Pana in acel moment, NU UITATI: Ori de cate ori aveti ocazia transformati picatura in infinit. Fiți eroi. Donați sânge. Salvați vieți.” – a mai spus dl. Gogoneata

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=hA-MhrBEHg8&feature=youtu.be]

Tristetile nu sunt obligatorii

 

La 3 ani de la #colectiv ar trebui sa fi inteles ca nu e nevoie mereu de cate o noua suferinta, pentru a putea sa ne mobilizam sa facem ceva, sa schimbam ceva in bine in vietile noastre. Asa cum am spus-o de mai multe ori, donarea de sange nu poate fi delegata. Este obligatia noastra morala, civica, umana iar intelegerea ei inseamna, la un nivel profund, asumarea de fapt a vietii.

Marti 30 Octombrie, cu ocazia tristei comemorari, holurile Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti au fost pline. Plimbandu-ne printre oamenii aflati pe holuri, in asteptarea triajului medical, am auzit pe cativa spunand ca e printre putinele ocazii in care se bucura ca stau la coada, chiar daca fac asta ca sa-si ofere propriul sange.

Ne-am bucurat si noi ca la apelul nostru au raspuns atat de multi oameni frumosi, pentru ca anul acesta, in trimiestrul III, cifrele nu au aratat deloc bine, recoltandu-se cu 500 de pungi mai putin decat in aceeasi perioada a lui 2017.

https://www.facebook.com/dorin.chiotea/videos/10209683982776224/UzpfSTE4MzUxNjYxNDM0NDE4NjU6MjAzNjgyNDY0OTk0MjY3OQ/

Bucuria a fost cu atat mai mare cu cat am intalnit inca de dimineata o echipa a TVR, de la Telefurnalul Matinal, condusa de Dorin Chiotea, cu care am putut sa parcurgem o parte din traseul urmat de donatori, de la receptia in Centru si pana la donarea efectiva.

Dupa discutia cu noi, reportajul a continuat intr-o alta parte a Centrului de Transfuzii, la laboratorul de testare markeri virali, locul unde bolile transmisibile sunt practic eliminate din circuitul de donare.

“Din punga de sange pe care noi o luam de la donator se fac doua, trei sau chiar mai multe componente. Sangele este testat, deci fiecare punga de sange nu pleaca la spital pana cand nu ies toate analizele, iar aceste analize dureaza 48 de ore. Se face procesarea, se face testarea, apoi se face validarea sangelui, se pun cap la cap toate analizele si abia dupa ce se mai verifica inca o data grupa sanguina, punga se stocheaza si poate sa plece la spital.” – Dr. Doina Gosa, Directorul Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti

https://www.facebook.com/dorin.chiotea/videos/10209691552285457/UzpfSTE4MzUxNjYxNDM0NDE4NjU6MjAzNzIxMjE1NjU3MDU5NQ/

Merita consemnat ca pana la finalul zilei de Marti 30.10.2018 s-au prezentat in Centru 286 de donatori, din care au fost recoltati 227. O remarcabila mobilizare, de care aveam cu totii nevoie, deoarece asa cum spuneam mai sus perioada anterioara a fost una slaba, in ceea ce priveste recoltarile. Ne dorim ca aceasta energie pozitiva, pe care am simtit-o stand de vorba cu oamenii veniti sa doneze, sa existe in Centrul de Transfuzie si in continuare, si sa intelegem pe deplin cu totii ca tristetile nu sunt obligatorii!

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange. Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Crucea Rosie Romana, Asociatia HEM, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, IQads, Universal Solution, Getica OOH, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Intre lipsa de sange si sansa la viata

In aceasta vara ne-am intalnit, cu ocazia uneia din activarile de la Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti, cu echipa TVR a emisiunii “Vreau sa fiu sanatos”, condusa de Manuela Cherejy. Am trecut impreuna in revista detaliile unei donari dar si cateva dintre lucrurile care ar trebui sa ne motiveze ca sa venim mai des la donare.

“Sunt foarte putini oameni care stiu efectiv ca lipsa sangelui transfuzional in Romania este foarte grava, si ca Organizatia Mondiala a Sanatatii plaseaza Romania, de ceva vreme, in zona de avarie pe aceasta tema. Sunt foarte putini oameni care stiu situatia in care se gaseste Romania si de asemenea si mai putini oameni care inteleg avantajele pentru sanatatea donatorilor, in masura in care ajung sa fie donatori recurenti.” – Marian Costache – bloodFLUENCER, initiator al Programului “N-avem SANGE”

“Donati, pentru ca in primul rand principalul beneficiar al intentiei voastre de a dona sunteti chiar voi, prin controalele medicale, prin analizele medicale, care se fac la centrele de transfuzie si apoi prin multitudinea de beneficii pentru sanatate. Sunt dovedite riscuri scazute de cancer, de boli cardiovasculare. Se autoregleaza fierul, colesterolul, sistemul imunitar, s.a.m.d.. Sunt foarte multe categoriile de oameni care au nevoie de sange. Nevoia este absolut uriasa. Sunt peste zece diagnostice in care este nevoie permanenta de sange. Nu sunt numai accidentele, sunt pacientii cancerosi, cu leucemii, cu anemii, cu boli ale sangelui, nasterile cu probleme pentru mama si fat, arsurile. Pentru acei oameni, acest sange poate sa faca diferenta intre viata si moarte” – Cristina Enescu – bloodFLUENCER

“Recomandam donatorilor sa spuna si celorlati potentiali donatori ca doneaza.” – Andreea Timofte – bloodFLUENCER, initiator al Programului “N-avem SANGE”

“Nu putem sa donam sange atunci cand suntem bolnavi. Donatorul de sange trebuie sa fie, obligatoriu, o persoana sanatoasa. De siguranta sangelui ne ocupam noi. Iar donatorul, in momentul in care vine la donare si este declarat eligibil, sigur este sanatos, pentru ca criteriile de eligibilitate sunt foarte multe. Se restrictioneaza cam o treime din numarul donatorilor, care se prezinta la centru. Daca donatorul a reusit sa doneze inseamna ca el este perfect sanatos!” – Dr. Doina Gosa, Director al Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=Tz7zMjxnkrw&feature=youtu.be]

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange. Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Crucea Rosie Romana, Asociatia HEM, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, IQads, Universal Solution, Getica OOH, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Back To Top