Loading....

Categorie: Evenimente

Florin Pravai (Google Romania): “Campania #DateToDonate n-a pornit ca un proiect de CSR, a pornit ca o idee a noastra, a oamenilor din companie, ca vrem sa ajutam.”

La finalul anului trecut, 2021, am reusit impreuna cu Google Romania cea mai interesanta, cea mai eficienta campanie – #DateToDonate-, din cadrul programului nostru “N-avem SANGE?!”, inca de la lansarea lui din 2016. Mi se pare absolut minunat ca am putut sa adunam spre finalul anului o rezerva de sange, care sa ajute sistemul de transfuzie sa treaca cu bine peste incercarile sfarsitului de an, peste incercarile unui an pandemic. Despre aceasta campanie extraordinara am stat de vorba saptamana trecuta cu Florin Pravai, Domestic Lead @ Google Romania.

un interviu de Marian Costache

As vrea sa lamurim, intr-o oarecare masura, cum s-a nascut ideea. M-ar interesa sa stiu cum ati perceput voi, din interiorul companiei Google, lipsa de sange din spitalele romanesti.

Stim, evident, ca toata lumea ca e o problema cu lipsa sangelui in Romania. Stim asta personal, ca oameni, nu neaparat ca si companie. Ne-am izbit si noi de problemele astea de-a lungul timpului si discutam mai demult ca vrem sa facem ceva, sa schimbam lucrul asta.

Odata cu pandemia ne-am dat seama ca lucrurile s-au acutizat. Am vazut stiri care semnalau ca problema e si mai mare, pentru ca oamenii vin in numar mai redus sa doneze si am identificat momentul acesta, in care sa ne putem apuca de treaba.

Nu aveam o experienta in zona asta, si am putut sa folosim tool-urile care sunt la indemana noastra si anume Youtube si reclama pe Youtube. Cumva acestea sunt niste tool-uri foarte puternice, dar in acelasi timp noi nu stiam daca sunt potrivite 100%, la o astfel de cauza. S-a dovedit, insa, ca au functionat foarte bine si ne bucuram mult ca am putut sa contribuim la imbunatatirea problemei, pe finalul de an.

Noi lucram cu obiective, am spus de la inceput ca am vrea sa avem minim 5000 de oameni care sa vina sa doneze. Nu stiam exact daca vom reusi lucrul asta dar am reusit si chiar l-am depasit.

Cu mult, pentru ca la rezultatele finale au fost in jur de 11.000 de inscrisi in aceasta campanie si au fost acordate de Lidl, prin aplicatia Lidl Plus, in jur de 8000 de cupoane, de 100Lei.

Cum v-a venit ideea acestei invitatii? Cum ati simtit chestia asta cu “impreuna”? Acest “impreuna” s-a regasit si in numele campaniei, s-a regasit mai apoi si in numele concertului, de la Institutul Clinic Fundeni.

Ideea cu “impreuna” n-a fost extrem de inovatoare, pentru ca noi ne-am dat seama de la inceput ca e o problema de comunitate si ca ar trebui o mobilizare generala, oamenii ar trebui sa fie impreuna, intr-un astfel de moment dificil. Punctual, #DateToDonate a fost ideea unei colege de-ale noastre, Madalina, la un meeting de-al nostru, in care ne intrebam in jurul a ce sa facem campania asta. Si a fost legata de insight-ul pe care tu ni l-ai dat, legat de frica.

Noi ascultam foarte mult. Cand nu stim neaparat un lucru nu ne place sa ne dam cu parerea. Tu ne-ai spus ca asta e problema cu donarea in Romania, oamenilor le e frica sa doneze si atunci ne-am gandit ca, mergand impreuna cu cineva apropiat, asta ar putea sa atenueze teama de a dona.

Cam asta a fost conceptul, de-aici a plecat si mai departe a mers catre aceasta comunitate de influencer-i, de oameni de pe Youtube, dintre care unii au donat impreuna, si-au chemat urmaritorii sa doneze impreuna cu ei. Asa lucrurile au luat amploare.

Cum i-ati ales pe acesti influencer-i? As putea spune ca a fost absolut minunat ca ati invitat-o pe Jamilla in prag de Craciun, pentru ca la noi Craciunul are conotatie culinara puternica.

Ne-am gandit sa acoperim o zona cat mai diversa, aici a contribuit binenteles si experienta noastra din Marketing. Ne-am gandit care ar fi profilul donatorului, pe care ni l-am dori in perioada asta, care sunt cei mai importanti influencer-i de pe Youtube, in momentul asta, si care ar putea avea acces la acesti donatori. Ne-am gandit sa fie diversitate, in campanie, si asa i-am ales.

Ce-a fost interesant e ca feedback-ul primit de la ei (toti au participat pro bono in campanie) a fost unul extrem de rapid. Adica am dat un telefon si ni s-a spus pe loc “DA”, fara sa avem toate detaliile in momentul respectiv. Le-am spus doar ca am vrea sa facem asta, ca e o problema extrem de importanta, ca am vrea sa facem asta cu inca un partener (nu stiam cine va fi, in momentul ala) care sa ofere niste voucher-e pentru oamenii care vor veni sa doneze. Am intuit ca si asta e una din problemele importante legate de donarea de sange, in Romania.

#momentul2

Apoi a venit momentul numarul 2, in care am luat legatura cu partenerii nostri de la Lidl. Le-am spus pe scurt conceptul, ne-au spus instantaneu “DA”. Ne-au spus ca singura limitare este despre cum vom putea sa dam voucher-ele, ca nu e ceva extrem de simplu, nu e ca si cum s-ar intampla in fiecare zi campanii de donare de sange si acordarea de voucher-e in magazine. Ei au gasit solutia, prin intermediul aplicatiei, n-a fost foarte usor, au fost si probleme in timpul campaniei, dar nimic nu e usor cand vrei sa faci astfel de lucruri.

Important a fost commitment-ul lor, faptul ca au gasit aceasta solutie si ca s-au implicat 100%, in aceasta campanie. Contributia a fost una extrem de importanta, pentru ca fara acele voucher-e nu cred ca am fi reusit sa atingem rezultatele astea. Deci revenind un pic la „impreuna”, noi Google, voi “N-avem SANGE?!”, Lidl, influencer-ii care au participat (Jamilla, George Buhnici, Irina Rimes, Denis Roabes, Alex de la “Atentie cad mere!”, Cristian Presura, Mikey Hash), o comunitate extrem de diversa, care a reusit sa faca o diferenta in momentele astea.

Daca ar fi sa mentionez parte din meritul nostru, de la lansarea programului, ar fi ca din 2016 incoace am reusit sa modificam un pic profilul donatorului, sa atragem mai multi oameni educati, cu venituri peste medie.

Care vi se pare ca este beneficiul pe care l-a adus in interiorul companiei voastre o astfel de campanie? Cum v-ati simtit voi si cum credeti ca se simte un astfel de demers in alte companii, implicate in acest gen de proiecte?

Campania asta n-a pornit ca un proiect de CSR, a pornit ca o idee a noastra, a oamenilor din companie, ca vrem sa ajutam la asta. Am facut si noi pro bono, am lucrat foarte mult si in afara programului, iar compania cand a spus managerilor de la Youtube despre ce vrem sa facem acestia au zis imediat “DA”. Cred ca se-ntampla, nu stiu daca in toate companiile, dar se poate intampla si in altele. Noi oamenii am vrut s-o facem si o sa vrem sa facem din nou chestia asta, pentru ca ne-a motivat si am crezut in lucrul asta, am muncit pentru el destul de mult.

Da, si pentru companie e un lucru pozitiv, a contribuit cu 200.000 de dolari, cu care am facut mesajul vizibil pentru mai multi de 10.000.000 de oameni. Evident, dupa cum spuneam, lucrul asta se poate intampla si in alte companii, trebuie doar ca oamenii sa-si doreasca si sa vrea sa faca astfel de lucruri.

Citeam si mesaje, ecouri, ca de obicei la noi in Romania nu toti oamenii sunt extrem de incantati de orice ai vrea sa faci. Spuneau “da, ati bifat un lucru, ati vrut sa faceti ceva si a existat un fel de agenda si gata s-a terminat, iar asta a fost tot”.

Nu, tocmai dimpotriva, n-a existat nicun fel de agenda, n-a fost un proiect de CSR clasic, a fost o campanie facuta de noi, de oameni, pentru ca ne-am dorit sa ajutam la rezolvarea acestei probleme si intr-o mica masura eu cred ca am si reusit. N-o sa finalizam aici eforturile noastre, o sa incercam sa regandim in viitor lucruri care sa ajute.

Iti multumesc si va multumesc pentru aceasta campanie minunata! Au fost multe lucruri interesante care au venit de la voi, au fost multe lucruri minunate care ni s-au intamplat pur si simplu. A existat cumva o sinergie, mai departe de intentiile initiale si ma bucur ca a iesit asa de frumos.

N-a fost simplu nici in ziua concertului. N-a fost simplu pentru noi dar n-a fost simplu nici pentru artistii care au cantat pe scena. Jean Gavril a cerut la un moment dat o pauza, pentru ca nu mai putea. Era asa de frig, era umezeala, ii inghetase pur si simplu mana pe chitara. Vedeam si oamenii din trupele artistilor, topaiau de frig efectiv, dar a fost minunat in curtea spitalului, chiar daca n-a parut ca am avut audienta asa de mare, pentru ca era foarte multa tristete in jur.

Am reusit, insa, pentru acele cateva ore cat am stat acolo sa aducem bucurie si sa le aratam acelor oameni, care au petrecut Revelionul in spital, ca nu sunt uitati.

Prin urmare, si in numele lor si in numele tuturor bolnavilor din Romania va multumim pentru aceasta initiativa minunata! Sa ne ajute Dumnezeu s-o mai putem replica candva!

Multumim si noi artistilor: Irina Baiant, Emma, Florian Rus si Jean Gavril! Multumim companiilor labels, cu care am colaborat: Global Records – care au fost foarte aproape pe tot parcursul campaniei – Roton, Cat Music!

Multumim si celorlalti parteneri: MRM, Godmother! Va multumim foarte mult si voua, pentru colaborare, pentru ca ne-a placut sa lucram impreuna cu voi!

Cu totii avem ceva de dat. Doneaza Sange in Saptamana Generozitatii!

Anul acesta #GivingTuesday este chiar pe 1 Decembrie, prin urmare alaturi de partenerii nostri de la Asociatia Envision deschidem Saptamana Generozitatii, 1 – 8 Decembrie, invitandu-va sa donati sange.

A fost un an greu si complicat pentru foarte multi dintre noi, mai ales pentru cei aflati in aceste zile in suferinta, pe paturile de spital, asteptand sange pentru operatii sau alte tratamente complicate. Pentru ei dar si pentru sufletul nostru, haideti sa incheiem acest an facand ceva cu-adevarat memorabil. Poate ca astfel foarte multi dintre cei care vor primi sangele nostru vor ajunge acasa, exact la timp de Sarbatori. N-ar fi asta ceva absolut minunat?

Cu ocazia Giving Tuesday de anul trecut, alaturi de aceeasi oameni minunati de la Asociatia Envision, lansam o campanie prin care invitam managerii, mai mari mai mici, sa vina la donat cu alaturi de echipele pe care le conduc. Demersul nostru de atunci a avut ceva efect dar cum ar fi daca anul acesta am reusi mai bine?! Cum ar fi ca 50 de manageri sa-si aduca echipele la donat, iar dupa aceea sa ne si trimita povestile lor?!

László Bodor, cofondator al Asociației Envision, organizație care a introdus mișcarea GivingTuesday în România, spune că:

“fie că vorbim despre donații în bani, timp sau resurse, de un gând bun sau o îmbrățișare, gesturile mari și mici se vor întâlni în Săptămâna Generozității și vor aduce zâmbete pe chipurile celor care le vor primi. Pentru că de multe ori, un gest mic poate fi un lucru atât de mare pentru cineva! Un zâmbet poate să aducă alinare, o vorbă bună poate deschide o poartă cuiva care are nevoie, iar o donație, oricât de mică, poate contribui la salvarea unei vieți. Încurajăm oamenii să se implice, în număr cât mai mare, cu un gest de generozitate la îndemână, pentru că fiecare dintre noi are ceva de dat.”

https://www.youtube.com/watch?v=vmmmjr0F8Xk&feature=emb_title

„Cu toții avem ceva de dat”

Acesta este mesajul inițiativei de anul acesta și deschide poarta către o serie emoționantă de povești ale celor care au dăruit, au primit și au învățat în același timp că generozitatea este la îndemâna oricui. Anul acesta, GivingTuesday este marcat prin puterea exemplului oferită de oameni simpli, dar și persoane publice sau beneficiari ai diferitelor ONG-uri din țară. Vladimir Drăghia, Mirela Retegan, Cristian Hrubaru, Toader Păun, Alex Grecu, Ariel Constantinof, Andreea Vasile și Marius Manole sunt printre cei care povestesc despre ce înseamnă să fii generos. Despre cum un gest mic poate face o schimbare majoră pentru cineva care are nevoie. Despre cum de la mic la mare, de la tânăr la vârstnic, cu toții avem ceva de dat și putem contribui împreună la schimbarea comunităților din care facem parte.

Va invitam sa urmariti seria de videoclipuri, pentru ca sunt absolut minunate, si sa ne spuneti cum v-ati organizat sa donati. Noi credem ca merita sa punem inima, in aceasta Saptamana a Generozitatii!

https://www.youtube.com/watch?v=Ke1sw8bkCzw&feature=youtu.be

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii nostri din acest program sunt, pana in acest moment:

INHT, MACROMEXH.EssersCertSIGNIQadsGrupul Digi | RCS & RDS,Universal SolutionX2 AdventureBucharest Running ClubItsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de SangeAMiCUS Bucuresti, Activator HUB, RingRingNutrivitaGetica OOHPaco Media, TOI Innovative Media, Joint Media, Way MediaFairway MediaBlitz TechnologyExpodom si Motion Vision Communication.

In Bucuresti, programul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

In Constanta, programul este sustinut local de Seaview AdvertisingCity Park Mall, Magazinele Brick si Radio Constanta.

Fă-ţi curaj! Aleargă cu noi #Bucharest10km !

comunicat

Bucharest RUNNING CLUB, organizatorul celor mai mari evenimente de alergare stradală din România – care reunesc anual peste 45.000 de alergători din peste 75 de țări – anunță că ediția din acest an a UNIQA Asigurări Bucharest Family &10K, programată pentru data de 22 august 2020, va avea loc virtual, având în vedere incertitudinile legate de condițiile de desfășurare în contextul apropierii de data stabilită, precum și specificul evenimentului, care promovează practicarea sportului în familie, indiferent de vârstă.

ONG-urile asociate evenimentului

Organizatorii își doresc să vină în sprijinul ONG-urilor asociate evenimentului, a căror finanțare a trecut în plan secund în această perioadă, în care fondurile au fost direcționate preponderent către lupta împotriva virusului COVID19. Totodată, conform sondajului de opinie realizat cu sprijinul Quantix Marketing Consulting în rândul participanților la evenimentele organizate de Bucharest RUNNING CLUB în 2019, s-a observat o scădere considerabilă a timpului alocat alergării în perioada pandemiei, iar participarea la eveniment, chiar și virtual, sperăm să încurajeze menținerea și dezvoltarea fenomenului de alergare.

“UNIQA Asigurări Bucharest Family &10K continuă să fie un eveniment prin care încurajăm o viață sănătoasă prin sport. Experiența acestei perioade ne arată, mai mult ca oricând, că este important să avem grijă de sănătatea noastră și să ne protejăm pe noi, pe cei apropiați, dar și comunitatea din care facem parte. În acest spirit, organizăm și ediția de anul acesta a evenimentului, în cadrul căreia participanții vor lua startul și vor trece linia de finish online, dintr-o multitudine de locații, în deplină siguranța, dar și cu bucuria ca implicarea lor s-a transformat în fapte bune. Pe 22 august, vă invităm, într-un cadru virtual cu totul inedit, să alergați și să sprijiniți cauzele caritabile asociate evenimentului sportiv.” a declarat Nadia Pietreanu, Director Marketing și Strategie Dezvoltare Vânzări UNIQA Asigurări.”

Comunitatea alergatorilor

„Este important ca oamenii să continue să alerge, pentru că reprezintă deja o comunitate, care ar fi păcat să se destrame în condițiile speciale ale perioadei actuale. De asemenea, este important ca evenimentele să se desfășoare în continuare, în orice formă este posibil, pentru ca ONG-urile să fie susținute, iar problemele cu care se confruntă să fie ascultate, ca informația să ajungă la cei care pot să se implice, la cei care pot face diferența pentru cauzele sociale și de mediu pe care le reprezintă acestea,” a declarat Valeria Răcilă Van Groningen, președinte Bucharest RUNNING CLUB.

Alergătorii vor lua startul în același timp, chiar dacă pe traseele alese de ei înșiși, fiecare pentru cauza pentru care au optat, în speranța că, în acest fel, se va genera, măcar o parte, din energia bună, pe care o crează un astfel de eveniment.

Timp de 3 ore, Bucharest RUNNING CLUB va transmite în direct pe pagina de FB a evenimentului, pe YouTube și pe aplicația #RunRomania (disponibilă în PlayStore și AppStore), încălzirea, interviuri cu reprezentanții ONG-urilor pentru care se aleargă, imagini cu alergători din diverse zone din București, fotografii pe care alergătorii le vor transmite către organizatori pentru a fi publicate. În urma intervențiilor din transmisiunea live, prin tragere la sorți, se vor acorda și premiile oferite de partenerii evenimentului.

Alergătorii deja înregistrați

Alergătorii deja înregistrați la cea de a cincea ediție a UNIQA Asigurări Bucharest Family & 10k, vor fi transferați automat pentru cea de-a șasea ediție, care va avea loc în 2021 și vor primi un voucher care le va permite participarea gratuită la ediția virtuală din 22 august 2020.

Cei care doresc să se înregistreze la ediția virtuală, înscrierile sunt deschise pe https://registration.mylaps.com/virtualrun, link care poate fi accesat de pe site-ul evenimentului  www.bucuresti10km.ro. Alergătorii pot alege între cursa de 10km individual și cea de 10km Echipă (2×5 km), urmând să intre în posesia kitului de participare în săptămâna 10-16 august.

Imediat după încheierea competiției, pentru a fi incluși în clasament și a primi medalia de finisher, participanții trebuie să transmită o poză cu timpul înregistrat (cu orice aplicatie sau pe orice dispozitiv ales pentru cronometrare), precum și să încarce pe aplicația #RunRomania o fotografie din timpul alergării, cu numărul de concurs vizibil pentru identificare.

ONG-urile partenere evenimentului

ONG-urile partenere evenimentului prezente la cea de-a V-a ediție a UNIQA Asigurări Bucharest Family & 10k sunt: Asociația Ajungem Mari, Asociația Câștigă Viață, Asociația Little People, Asociația MagiCamp, Asociația The Social Incubator, Asociația Touched Romania, Hope&Homes for Children, Hospice, Light into Europe, N-avem Sânge, Pădurea Copiilor, Special Olympics, Viitor Plus, Habitat for Humanity, Salvați Copiii,Teach for Romania, Pachamama,  Asociația Aura Ion, Asociația România fără Orfani.

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, MACROMEX, H.Essers, CertSIGN, IQads, Grupul Digi | RCS & RDS, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Itsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, AMiCUS Bucuresti, Activator HUB, Nutrivita, Getica OOH, Paco Media, TOI Innovative, Joint Media, Way Media, Fairway Media, Blitz Technology si Motion Vision Communication.

In Bucuresti, programul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

In Constanta, programul este sustinut local de Seaview Advertising, City Park Mall, Magazinele Brick si Radio Constanta.

Ziua Mondiala a Donatorului de Sange 2020 – panelul 3, dedicat oficialitatilor din Sistemul de Transfuzie

comunicat

Panelul al treilea a fost dedicat oficialitatilor din sistemul de transfuzie, al Ministerului Sanatatii, cat si al Ministerului Apararii Nationale, invitati fiind:

Dr. Violeta Carmen Oancea – Director General al Institutului National de Hematologie Transfuzionala

Dr. Doina Gosa – Director al CTS Bucuresti

Colonel Farmacist Dr. Maria Cristina Ranetti – Șef al CTS MApN

Dr. Georgeta Hanganu – Director al CTS Ploiesti

Moderator Marian Costache, #bloodfluencer co-fondator „N-avem SANGE?!” – Presedinte Asociatia HEM

Oamenii de pe patul de spital au nevoie de sange, fie ca exista o perioada de pandemie, fie ca nu.

 “Rigoarea sistemului medico-militar, existenta pe tot parcursul activitatii noastre profesionale, de data asta a fost accentuata datorita perioadei specifice pe care intreaga lume o traverseaza. A fost o provocare, pentru ca datorita acestei stari specifice am incercat sa facem in asa fel incat sa avem donatori, intrucat necesarul de sange a fost relativ constant.  Stim ca oamenii de pe patul de spital au nevoie de sange, fie ca exista o perioada de pandemie, fie ca nu.

Sunt anumite boli grave care necesita constant transfuzia sanguina, si-atunci atat Centrul civil, cat si Centrul de Transfuzie Sanguina al MApN, au facut eforturi suplimentare ca sa asigure donatorii. Sangele este singurul medicament care nu se gaseste in farmacie si care nu poate fi fabricat.” –  Colonel Farmacist Dr. Maria Cristina Ranetti – Șef al CTS MApN

Intreaga societate trebuie sa aduca un omagiu necunoscutilor care doneaza sange

“De Ziua Mondiala a Donatorului, intreaga societate trebuie sa aduca un omagiu necunoscutilor care doneaza sange. Acestia sunt niste oameni care niciodata nu vor zambi dintr-un panou publicitar, nimeni nu-i va cunoaste, dar ei isi vor oferi intotdeauna bratele, ca sa doneze sange. La multi ani stimati necunoscuti!

Prima lectie pe care am luat-o de la pandemie a fost de fapt o lovitura zdravana dupa ceafa, cum primeam in copilarie cand faceam vreo prostie. Aceasta lovitura mi-a spus foarte clar ca nimeni nu este pregatit pentru o situatie, care are sansa sa intervina pe omenire extrem de rar, dar care are un impact extraordinar de mare. Am realizat ca am facut in viata mea, in 30 de ani de transfuzie, nenumarate planuri de urgenta, atat de frumoase si de apreciate de toti cei care le-au citit, dar care in realitate nu au fost bune de nimic, la momentul unei stari cu totul deosebite. Asa cum au facut toti, am incercat din mers sa ne adaptam, acestei noi situatii.

Este nevoie sa facem o educatie a populatiei in general si a populatiei de donatori

Este nevoie sa trecem, insa, la nivelul urmator, sa facem o educatie a populatiei in general si a populatiei de donatori, care sa ne-nteleaga si sa vina cand avem noi nevoie, nu cand exista un context, cum a fost cel al pandemiei, “daca tot suntem liberi, hai sa donam sange”. Este foarte important sa facem o conexiune continua, intre necesarul de sange si donatori.” – Dr. Georgeta Hanganu – Director al CTS Ploiesti

“Am fost emotionata de ceea ce a spus mai devreme d-na Dr. Varady, ca pacientii care au nevoie de sange au biblia pe noptiera si se roaga, pentru donatorii lor. Aceasta afirmatie arata cat este de profunda aceasta nevoie de sange, la nivelul spitalelor. Legatura este foarte stransa, desi ea nu se vede, pentru ca acel donator salveaza pana la urma viata pacientului.

Undeva, la mijlocul pandemiei, numarul donatorilor a-nceput sa creasca in Bucuresti. Eu consider ca la-nceput donatorilor le-a fost teama, asa cum ne-a fost teama si noua, personalului din centrele de transfuzie. Toata lumea a fost la-nceput sub imperiul acestei frici, de COVID. Ne-am depasit cu totii aceasta frica, si noi si donatorii, ne-am protejat, nu ne-am contaminat, donatorii au prins curaj si au venit apoi in numar destul de mare.

Donarea recurenta ofera un sange mai sigur

Donarea recurenta ofera un sange mai sigur si ofera mai multe componente sanguine. De la un astfel de donator facem 3 componente si uneori chiar si mai multe, pentru copilasi, deoarece o punga pentru un copilas are 50 de mililitri. In Bucuresti avem 3 spitale de pediatrie, care din nefericire sunt pline cu copii bolnavi.

In luna Martie 2020 au donat aproximativ 2500 de donatori, deci la jumatate, comparativ cu Martie 2019, cand au fost 5000 de donatori. In Aprilie si Mai a crescut numarul donatorilor, la 3000 si ceva, comparativ cu anul anterior, cand au fost 4800 – 5000 de donari. Donatorii sunt desigur mai multi, deoarece nu toti se incadreaza pentru donare.

A fost un numar apreciabil de donatori, care si-au invins frica, au venit la Centru si au donat sange, in perioada pandemiei. Acest lucru trebuie evidentiat si pretuit!” – Dr. Doina Gosa – Director al CTS Bucuresti

Tinerii vor sa doneze

“Am sesizat ca tinerii vor sa doneze, insa timpul lor niciodata nu este suficient, ca sa poata sa se adreseze Centrului de Transfuzie. Tocmai datorita acestui motiv, noi avem aceste autocare de colecta mobila, pe care le-am plasat in vecinatatea acestui cort militar, pentru a arata disponibilitatea noastra, de a merge si de a recolta sange, donatorilor care nu au suficient timp sa vina la noi.

Cred ca posibilitatea de a creste numarul de donatori in populatie, la nivel de tara, nu doar la nivel de Bucuresti, va fi realizabila in momentul in care tanarul va fi constientizat de importanta donarii, inca de la o varsta frageda. Daca tinerii vor fi sensibilizati in mod constant asupra faptului ca e important sa doneze, poate ca numarul de donatori va creste si la noi.” – Colonel Farmacist Dr. Maria Cristina Ranetti – Șef al CTS MApN

“In ceea ce priveste testarea anticorpilor SARS-COV-2 la nivelul centrelor de transfuzie, sunt convinsa ca va determina o crestere a numarului de donatori, pentru ca intr-adevar, am fost si noi sunati, exista un interes in randul populatiei, sa stie daca au fost bolnavi asimptomatici. Eu consider, insa, ca aceasta testare nu reprezinta o solutie pentru noi, pe termen lung, ci reprezinta doar o solutie punctuala. Ar fi un heirup, care ne-ar ajuta doar pe moment, iar apoi acei oameni, care vin sa doneze doar pentru ca vor sa fie testati pentru anticorpi, nu se vor mai intoarce la centre.” –  Dr. Doina Gosa – Director al CTS Bucuresti  

Sangele trebuie sa astepte pacientul

“Din punctul meu de vedere, sangele trebuie sa astepte pacientul, si nu pacientul sa astepte sangele. Cel mai bun depozit al sangelui este in corpul omului! Ce-am creat noi, in materie de frigidere si congelatoare, acestea nu pot substitui ceea ce a creat Dumnezeu, camara asta minunata care este omul si care contine sangele.

Trebuie sa avem o legatura, in permanenta, intre cererea de sange, personalizata, pe spitale, si donatori. Lucrul asta se poate face, multe centre au deja un sistem informatic integrat, de gestionare a donatorilor, a componentelor sanguine si a intregii activitati transfuzionale. Acesta trebuie extins cu un modul, care sa intre in unitatile de transfuzie din spitale, care sa fie astfel in legatura permanenta cu centrele de transfuzie.

Unele centre de transfuzie au dezvoltat aplicatii

Unele centre de transfuzie au dezvoltat aplicatii, prin care trimit mesaje donatorilor, tintit, pe-o anumita grupa. Trebuie, insa, facut la nivel national un altfel de sistem, ca sa nu fim niciodata in situatia dificila, de-a avea pacienti cu nevoi de grupa A, sa zicem, iar noi sa avem excesiv in stoc grupa AB.

Este momentul sa trecem la nivelul urmator, donatorii trebuie sa fie educati si sa-nteleaga ca e bine sa doneze, atunci cand un pacient similar, cu grup si fenotip, are nevoie.” –  Dr. Georgeta Hanganu – Director al CTS Ploiesti

“Este foarte important sa stim nevoia (de sange) a spitalului, in timp real. Este foarte important sa putem sa onoram nevoia spitalului, tot in timp real. In sensul asta INHT a depus o serie de modificari legislative, catre Ministerul Sanatatii.” – Dr. Violeta Carmen Oancea – Director General al Institutului National de Hematologie Transfuzionala

“Nevoia de sange, in perioada urmatoare, este foarte mare, dupa cum s-a spus aici in repetate randuri, pentru ca se intorc pacientii cronici, care au stat in standby. Se intorc in spitale pentru a fi operati, activitatea spitalelor va creste, deci nevoia de sange va fi foarte mare. Speranta mea, in perioada urmatoare, o reprezinta colecta mobila.” – Dr. Doina Gosa – Director al CTS Bucuresti  

Ceea ce primim noi, cei de la Asociatia HEM si de la ONG-urile partenere, ocupandu-ne de Programul National “N-avem SANGE?!” este speranta

“Ceea ce primim noi, cei de la Asociatia HEM si de la ONG-urile partenere, ocupandu-ne de Programul National “N-avem SANGE?!” este speranta, speranta ca vom putea trai intr-o buna zi intr-o tara mai atenta la nevoile oamenilor aflati in suferinta, ca vom trai intr-o tara cu mai multi oameni sanatosi. Este o satisfactie deosebita pe care o avem in clipa in care suntem #bloodfluenceri, voluntari in cadrul acestui program.

Va asteptam alaturi de noi, va asteptam sa donati in continuare, pentru ca este sanatos pentru trup si pentru suflet!

Aceasta transmisiune nu ar fi fost posibila, fara ajutorul companiei Blitz Technology, de la care am primit cadou toata munca pentru aceasta zi, pentru aceasta transmisie. Multumim!” – Marian Costache, #bloodfluencer co-fondator „N-avem SANGE?!” – Presedinte Asociatia HEM

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, MACROMEX, CertSIGN, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Itsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Blitz Technology si Motion Vision Communication.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Ziua Mondiala a Donatorului de Sange 2020 – panelul 2, dedicat medicilor si pacientilor

comunicat

Panelul 2 a fost dedicat medicilor si pacientilor, invitati fiind:

Dr. Corina Posea – Medic Primar Hematolog @ CTS Bucuresti

Dr. Zsofia Varady – Medic Specialist la Departamentul de Transplant Medular al Institutului Clinic Fundeni

Dr. Ion Mihaita Emilian – medic CTS MApN

Andi Carlan – Activist Civic

Radu C. Ganescu – Presedinte Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice

Moderator Andreea Timofte, #bloodfluencer co-fondator „N-avem SANGE?!” – Vicepresedinte Asociatia HEM

“Am resimtit ultimele luni o foarte mare vulnerabilitate. Pentru mine, cel putin, a fost un exercitiu de empatie, prin care am inteles, doar in parte, ce simt pacientii care se simt vulnerabili, in mod constant.” – Andreea Timofte, #bloodfluencer co-fondator “N-avem SANGE?!”, Vicepresedinte Asociatia HEM

Sunt mai obisnuit cu ceea ce-nseamna panica

“Sunt mai obisnuit, din punctul meu de vedere, cu ceea ce-nseamna panica, cu ceea ce-nseamna lucrurile necunoscute si lucrurile pe care nu le poti stapani. Nu vei stii ce se-ntampla maine, nu stii daca vei avea sange si daca-ti poti face tratamentul sau nu. Lucrurile astea le-am invatat de-a lungul timpului.

In perioada pandemiei am vazut noi toti, la nivel mondial, cum se infrunta necunoscutul si cat de usor ajunge sa te stapaneasca panica.

Mi-a fost frica! Primul sentiment a fost ca orice astfel de situatie va duce la un numar cat mai mic de donatori, avand in vedere ca Romania, statistic vorbind, nu este printre primele locuri din Europa, ca numar de donatori, iar acesta este un risc pentru noi. Un al doilea risc a fost grupul tinta. Noi reprezentam o categorie de bolnavi, intotdeauna expusi la orice, si orice alt factor extern ne poate inrautati starea de sanatate sau ne poate duce la diverse complicatii. Atunci cand ai, insa, o echipa medicala de top lucrurile astea poti sa le treci si sa le stapanesti cu bine!

Am vazut in aceste zile cum echipele medicale au fost felicitate pentru modul in care si-au tratat pacientii. Noi trebuie sa felicitam Centrele de Transfuzie, si trebuie sa felicitam echipele, care lucreaza pentru ca eu si alti pacienti, cu alte patologii, sa poata sa beneficieze de inca o saptamana sau o luna in plus, de viata.” – Radu C. Ganescu,  Presedinte Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice

Fara ajutorul donatorilor si al echipelor care lucreaza in Centrele de Transfuzie din Romania, nu ne-am descurca deloc

“Noi, cei care lucram cu pacientii mai aproape, fara ajutorul donatorilor si al echipelor care lucreaza in Centrele de Transfuzie din Romania, nu ne-am descurca deloc. Procedurile noastre nu ar fi putut sa fie duse pana la capat, fara ajutorul voluntar al oamenilor care se duc sa doneze sange, in fiecare zi.” – Dr. Zsofia Varady – Medic Specialist la Departamentul de Transplant Medular al Institutului Clinic Fundeni

Fiecare zi este o misiune in sine

“De cand lucrez in Centrul de Transfuzie al MApN, pot sa va spun ca fiecare zi in care ma prezint la serviciu este o misiune in sine. In fiecare zi intalnim noi provocari, peste care nu am putea trece fara ajutorul donatorilor. De aceea intelegem ca astazi, de ziua lor, sa le multumim inca o data!

In special, in aceasta perioada, a trebuit sa apelam si mai mult la donatori, mai ales la donatorii fideli ai Centrului, pe care am reusit inca o data sa-i mobilizam cu succes.” – Dr. Ion Mihaita Emilian – medic CTS MApN  

“Doresc sa multumesc si eu donatorilor din Romania si de pretutindeni, doresc sa va multumesc voua, organizatorilor, echipei “N-avem SANGE?!” si #bloodfluencerilor, care ne-au ajutat extraordinar de mult in aceasta perioada foarte dificila, pentru toti, pentru comunitatea medicala, pentru pacienti si pentru comunitatea donatorilor.

Misiunea noastra a fost sa gasim siguranta, pe care sa o dam mai departe pacientilor

Misiunea noastra, in aceste ultime patru luni, a fost ca impreuna sa gasim siguranta pe care sa o dam mai departe pacientilor si comunitatii. Asteptarile, de la corpul medical, au fost foarte mari in aceasta perioada, iar pandemia a generat multa nesiguranta, in jurul nostru.

In Centrele de Transfuzie am avut intalniri, pentru a pune la punct un plan de actiune. Primul lucru pe care l-am realizat a fost acela ca virusul nu se transmite prin sange, ca este un virus respirator, deci din punct de vedere al sigurantei componentelor de sange, am stiut ca ceea ce dam pacientilor este sigur, fara sa facem teste suplimentare.

Problema noastra a fost ca datorita Starii de Urgenta si a limitarii deplasarilor numarul de donatori a scazut. Intr-una din zile am avut 30 de donatori la Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti, ceea ce nu s-a mai intamplat niciodata.

Dupa aceasta perioada, vazand felul in care au raspuns donatorii, am certitudinea ca in situatii de criza donatorii vor veni, vor raspunde! Ideea este ca trebuie sa consolidam acest nucleu, format in jurul #bloodfluencerilor, si sa crestem aceasta comunitate a donatorilor, pentru ca e clar ca donatorul recurent, care stie ca trebuie sa vina de 3-4 ori pe an la donarea de sange, este donatorul sigur.” –  Dr. Corina Posea – Medic Primar Hematolog @ CTS Bucuresti

Fiecare aniversare pentru mine inseamna un an castigat in lupta cu cancerul

“Perioada asta a fost dificila, asa cum a fost pentru fiecare dintre noi. Aceasta zi a donatorului de sange, pentru mine, dincolo de importanta generala, de anul trecut are o importanta si mai mare. Anul trecut, cu cateva zile inainte de Ziua Mondiala a Donatorului, eu am schimbat taberele si am trecut din tabara donatorilor in tabara pacientilor. Fiecare aniversare, pentru mine inseamna un an castigat in lupta cu cancerul si un bun moment de reamintire, ca este extrem de usor sa treci din tabara oamenilor sanatosi in tabara pacientilor, peste noapte, fara sa ai nici cea mai mica idee despre asta.

Pentru mine a fost cu-atat mai socant, pentru ca nu eram doar un om sanatos, ci eram chiar un donator de sange. Eram o persoana care contribuiam la starea de sanatate a altora, si-atunci perspectiva ca eu as putea sa ma imbolnavesc nu avea pur si simplu loc, in mintea si in sufletul meu.

Am descoperit pe pielea mea ce-nseamna solidaritate, ajutorul celorlalti, iar acest spirit civic, de care tot vorbim, este ceva ce se cultiva, este ceva care trebuie antrenat zi de zi, si este ceva pentru care trebuie sa lupti, daca nu neaparat din marinimie, macar la gandul ca oricand si tu poti avea nevoie de sprijinul celorlalti.

Spiritul civic nu se naste peste noapte

Daca toata viata te tii departe de nevoile altora, te tii departe de implicare in diverse cauze civice, s-ar putea sa afli ca atunci cand ai nevoie si restul sa stea deoparte, pentru ca spiritul acesta civic nu se naste peste noapte, ci trebuie cultivat de fiecare dintre noi. Mesajul meu de astazi este ca, daca puteti, nu va uitati neaparat la criteriile de eligibilitate, pentru donare de sange, nu porniti de-acolo, ci porniti de la dorinta de a dona sange, indiferent ce s-ar intampla, iar acele criterii sa fie un pas secundar.

Fiecare poate sa incerce sa doneze sange, cei mai multi si reusim! Pe langa binele pe care-l puteti face celorlalti, sunt sanse foarte mari sa va salvati chiar propria viata. Donarea de sange mie mi-a salvat viata la propriu!” – Andi Carlan – Activist Civic

Personal iubesc donatorii

“Personal iubesc donatorii, nu-i cunosc dar ii iubesc, este extrem de important sa le transmitem si lor un lucru, care pe mine ma destabilizeaza psihic. Cand intru dimineata in salonul pacientilor, discutam, ii consult, discutam despre produsele de sange (care mereu sunt prea putine), sunt foarte multi dintre acestia care pe noptiera au o biblie sau o carte de rugaciuni. Imi spun: “d-na doctor, dupa ce plecati dumneavoastra, eu o sa ma rog pentru cei care-mi vor dona astazi trombocite!”

Este o legatura pe care n-o “plapeaza” nimeni, n-o cuantifica nimeni, dar donatorii nu trebuie sa uite ca pacientii care stau pe paturi de spital, si spera sa scape cu viata din diverse proceduri si interventii chirurgicale, se roaga pentru donatorii lor. Asta este mesajul meu catre donatori, ca exista oameni pe paturi de spital care se roaga pentru sanatatea donatorilor de eritrocite si de trombocite si a intregii echipe, care distribuie aceste produse de sange.” –  Dr. Zsofia Varady – Medic Specialist la Departamentul de Transplant Medular al Institutului Clinic Fundeni   

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, MACROMEX, CertSIGN, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Itsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Blitz Technology si Motion Vision Communication.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

“Unele persoane se lasa conduse de frica si nu stiu daca pentru ele mai conteaza, ca altii sunt in pericol.” – Andreea-Lavinia Jelemalai

Andreea este din Botosani si e mama a doi copii. In 13 Aprilie, in plina pandemie, si-a gasit resurse si fara teama s-a dus sa doneze, la Centrul de Transfuzie Botosani. Asa cum veti vedea mai jos, pentru ea s-a dovedit a fi un gest frumos si norocos, deoarece asta i-a adus castigarea unui sejur oferit de Enigma Resort, din Mamaia, in cadrul tombolei noastre, ocazionate de Ziua Mondiala a Donatorului de Sange 2020. Am stat de vorba cu Andreea, sa intelegem putin ce anume o motiveaza.

un interviu de Marian Costache si Alina Predescu

Marian Costache: Andreea-Lavinia Jelemalai, tu esti castigatoarea concursului organizat cu ajutorul colegei noastre Alina Predescu si cu ajutorul complexului turistic Enigma Resort, din Mamaia.

Alina Predescu: Enigma a oferit un sejur de 3 nopti, la Mamaia, cu mic dejun inclus, in perioada 22-25 Iunie 2020. Bravo, in primul rand, pentru ca esti donator de sange, care a donat in perioada aceasta, de restrictie!

Marian Costache: Cand ai avut donarea, care te-a dus la acest castig?

Andreea-Lavinia Jelemalai: Pe 13 Aprilie.

Marian Costache: Ce varsta ai si de cata vreme donezi?

Andreea-Lavinia Jelemalai: Am 25 de ani, donez din Ianuarie 2019.

Marian Costache: Felicitari! Spune-ne cateva vorbe despre tine si care este relatia ta cu donarea de sange.

Andreea-Lavinia Jelemalai: Relatia mea cu donarea de sange a-nceput cand a avut cineva nevoie. Problema a fost ca n-am putut, in momentul respectiv, pentru ca aveam un baietel de 8 luni si n-am putut sa donez, pana cand nu a facut 1 an. Binenteles ca mi-a parut rau, pentru persoana, pentru care am vrut sa donez. 

Marian Costache: Ce poveste era atunci, pentru cine era nevoie de sange?

Andreea-Lavinia Jelemalai: Era cineva care era la Oncologie si avea nevoie de sange. Nu era cineva cunoscut.

Esti genul acela de persoana saritoare, dispusa sa ajute pe toata lumea?

Andreea-Lavinia Jelemalai: De ce nu? Chiar daca nu pot, la momentul respectiv, incerc mai tarziu, ca tot trebuie sa reusesc.

Marian Costache: Stii ca foarte putini oameni doneaza in Romania. Suntem la capitolul asta intr-o statistica ingrijoratoare. Suntem cam sub jumatatea mediei europene. La nivel European cam 3,6% dintre oameni doneaza sange, in Romania e vorba de sub 2% donatori. Ce le-ai spune celor care sunt sanatosi dar totusi aleg sa nu doneze?

Andreea-Lavinia Jelemalai: Sa nu le fie frica, in primul rand! Multor persoane le e frica de ac, dar pot ajunge intr-un caz mai grav si pot avea si ei nevoie, la randul lor.

Marian Costache: Doar atat? Din punctul nostru de vedere conteaza foarte mult si finalitatea gestului. Avand in vedere ca poti sa ajuti pe cineva intr-un moment critic, asta poate sa bata orice fel de frica.  

Andreea-Lavinia Jelemalai: Da, depinde. Unele persoane se lasa conduse de frica si nu stiu daca pentru ei mai conteaza, ca altii sunt in pericol.

Marian Costache: De cata vreme esti in comunitatea “N-avem SANGE?!”, de cata vreme ne urmaresti?

Andreea-Lavinia Jelemalai: Nu stiu de cata vreme. Am urmarit postarile centrului de transfuzie al orasului meu (Botosani) si atunci am vazut postarile dumneavoastra, distribuite de dumnealor.

Marian Costache: Ne bucuram mult si ii salutam pe aceasta cale pe cei de la Centrul de Transfuzie Sanguina, din Botosani. Nu stiam ca avem asa multi fani acolo.

Ce-ti doresti pe viitor? Ti-ai pus vreodata in plan sa fii voluntar in campaniile noastre? Programul “N-avem SANGE?!” te-a inspirat in vreun fel?

Andreea-Lavinia Jelemalai: Am facut la un moment dat o cerere dar n-am mai trimis-o in aplicatie. Mi-ar placea sa ajut.

Marian Costache: Multumim pentru participare! Multumim sponsorului Enigma Resort, din Mamaia Nord, care a oferit Andreei un cadou asa de frumos. Andreea sa donezi in continuare si mi-ar face placere, cum spuneam si mai devreme, sa devii #bloodfluencer, sa devii voluntar in cadrul campaniilor noastre.

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, MACROMEX, CertSIGN, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Itsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Blitz Technology si Motion Vision Communication.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Ziua Mondiala a Donatorului de Sange 2020 – panelul 1, dedicat #bloodfluencerilor

comunicat

Panelul 1 a fost dedicat donatorilor si partenerilor Programului National „N-avem SANGE?!”, invitati fiind:

Elvira Munteanu – #bloodfluencer, Director General Universal Solution Romania, partener „N-avem SANGE?!”

Costi Gogoneata – #bloodfluencer, Fundatia AMiCUS Bucuresti, partener „N-avem SANGE?!”

Benyamin Saeednia – #bloodfluencer „N-avem SANGE?!”

Dana Marcu – #bloodfluencer, Asociatia Bucharest Running Club, partener „N-avem SANGE?!”

Elena Hogas – #bloodfluencer „N-avem SANGE?!”

Moderator Marian Costache, #bloodfluencer co-fondator „N-avem SANGE?!” – Presedinte Asociatia HEM

“Foarte multi oameni au trebuit sa treaca peste sistemele lor de securitate, sa iasa din casa, sa intampine cumva riscurile si sa mearga sa doneze, pentru ca inclusiv in aceasta perioada oamenii au avut nevoie de sange. Fara acei curajosi, care au putut sa iasa din case, care au mers sa doneze, fara ei viata nu ar fi putut sa mearga mai departe.

Sangele este un tesut. Nu este orice fel de tesut si in niciun caz nu e o “apa chioara”. Este acel tesut, care este totodata vehicul. Este un vehicul prin care fiecare celula din corpul nostru se hraneste, prin care fiecare celula se oxigeneaza. Este acel tesut-vehicul!

In clipa in care donam recurent, organismul nostru capata deprinderea de a se regenera

In clipa in care donam recurent, organismul nostru capata deprinderea de a se regenera si de a pune la loc acest tesut, iar atunci cand suntem dispusi sa-l oferim cu generozitate, celor aflati in suferinta, organismul nostru primeste in recompensa mai multa sanatate. 

Editia din acest an a Zilei Mondiale a Donatorului este sub edgida “Safe Blood Save Lives”, Sangele Sigur Salveaza Vieti. Donatorul recurent are un sange mai sigur, care poate fi pretuit la un nivel superior, si astfel pot fi salvate mai multe vieti.” – Marian Costache, #bloodfluencer co-fondator “N-avem SANGE?!”, Presedinte @ Asociatia HEM

Sunt mandra sa fiu #bloodfluencer!

“Sunt mandra sa fiu #bloodfluencer! Initiativa mea, de a ma alatura acestui demers s-a datorat in exclusivitate campaniilor “N-avem SANGE?!”. Prima intalnire cu #bloodfluencerii s-a petrecut anul trecut, de ziua mea. Atunci a fost unul din momentele mele WoW! Toti oamenii care erau acolo, erau uniti de un singur motiv, sa-i ajute pe ceilalti, fara sa astepte ceva in schimb. Asta a fost si momentul in care m-am decis sa fiu donator. Pana atunci cochetam cu gandul, multa vreme nu aveam greutatea necesara, dupa care aveam o carenta de fier.

In noiembrie, alaturi de colegii de la Universal Solution, am facut o “cheta’ de sange si astfel, chiar de ziua mea, asta a fost cadoul colegilor mei si al partenerilor Universal Solution.

Ce inseamna pentru mine sa fii donator si sustinator “N-avem SANGE?!” Inseamna in primul rand sa fii om, ii ajuti pe ceilalti dar te ajuti si pe tine.” – Elvira Munteanu, Director General @ Universal Solution  

“Ideea animatilor, ca mesaj de comunicare, pentru campaniile “N-avem SANGE?!”, derulate in perioada pandemiei, mi-a venit in urma ultimei donari, pe care am efectuat-o chiar la inceputul starii de urgenta.

Atunci m-au impresionat toate masurile luate, pentru siguranta la centru, si grupul mare de oameni, pe care am reusit sa-l intalnesc acolo. De cate ori mergeam sa donez erau 4-5 oameni, acum trebuie sa recunosc ca poate chiar aceasta perioada a reusit sa ne uneasca mai mult si ne-a facut sa intelegem ca distantare sociala nu inseamna neimplicare sociala. Inseamna sa ne depasim temerile, pentru ca este normal ca intr-o asemenea perioada sa ne fie teama de sanatatea noastra, inseamna iesirea din bula de confort.

Cum altfel sa transmiti un mesaj si sa impulsionezi oamenii, fara sa apelezi clasic la varianta sentimentala, si sa-i duci intr-o zona de confort a copilariei?

Cu o animatie cat mai simpla, cat mai expresiva, cu un mesaj cat mai usor de inteles. Mesajul de transmis este ca e sigur sa donezi sange, chiar si in asemenea perioade.” – Elena Hogas, #bloodfluencer

“N-am donat sange cand am implinit 18 ani, prima data am donat cand ma apropiam de 19 ani. Mi se pare ca la nivelul tinerilor exista o problema de cunoastere a cauzei sau de cunoasterea problemei, pentru ca nu mi s-a spus niciodata despre chestia asta la scoala, nici la liceu.

La donarea de sange mi se pare super tare, ca poti sa vezi cum ii ajuti pe cei din jur, dar totodata iti faci si tie un bine, ceea ce e incredibil!

Alergarea imi da un sentiment unic, la fel este si cu donarea de sange, unde pot sa ajut oameni si stiu ca salvez vieti. Mi se pare extraordinar sa am o asemenea oportunitate.” – Benyamin Saeednia, #bloodfluencer

Sunt foarte multi donatori de sange in randul alergatorilor

“Ne bucuram mult sa putem sustine “N-avem SANGE?!”, inca de la-nceput colaboraea noastra a fost una benefica. Stiam ca sunt foarte multi donatori de sange in randul alergatorilor. In momentul in care ne-am asociat ne-am bucurat ca am aflat si noi mai multe lucruri. Datorita voua am ajuns si noi sa donam.

Intotdeauna mi-am dorit sa donez sange dar mereu a fost ceva care m-a oprit. Nu stiam toate beneficiile. Nu am fost suficient de informata sau am fost informata eronat. Dupa discutiile cu voi, ne-am facut o echipa si am venit in grup sa donam si am fost foarte fericiti ca am reusit acest lucru si sa sustinem aceasta campanie.” – Dana Marcu, Asociatia Bucharest Running Club

In scoala nu se vorbeste efectiv despre beneficiile donarii de sange

“Suntem convinsi ca impreuna putem transmite doua mesaje, primul dintre ele este legat de educatia studentilor. Spunea mai devreme si colegul nostru despre faptul ca in scoala, in facultate, nu se vorbeste efectiv despre beneficiile donarii de sange, despre implicarea pe care tinerii o pot avea in a salva vieti, si-atunci incercam sa compensam aspectul acesta.

Pe cealalta parte, incercam efectiv sa salvam vieti, prin intermediul acelora care vin si doneaza. Am reusit sa ajungem la mai multi oameni, decat doar la cei care fac parte din asociatia noastra, si lucrul acesta ne bucura foarte mult. Avem in mod recurent cereri de a ajuta oameni care trec prin momente foarte delicate, iar lucrul acesta ne incurajeaza, pentru ca suntem convinsi, pentru ca Dumnezeu ne-a chemat sa fim niste adevarati eroi.” – Costi Gogoneata, Fundatia AMiCUS Bucuresti

“Tinerii ca mine nu asteapta ceva. Cred ca daca afla ca pot face treaba asta, nu ar fi nevoie de un alt lucru. Eu m-am implicat in multe activitati de voluntariat, in timpul liceului, si am vazut foarte multi tineri ca mine, care faceau acelasi lucru. Deci nu cred ca ar fi nevoie de motivatii materiale sau de alte lucruri, ci pur si simplu de oferirea posibilitatii de a ajuta. Categoric suntem foarte multi tineri, care am face asta, si cred ca ar fi chiar simpatic sa se-ntample si asa.” – Benyamin Saeednia, #bloodfluencer

Venind azi aici am constatat o stangacie, daca sa sar sa imbratisez oamenii sau sa stau la doi metri

“Dupa trei luni de lucrat de-acasa, am ajuns la concluzia ca pana si eu, care sunt o persoana destul de distantata, am nevoie de oameni! Venind azi aici am constatat o stangacie, daca sa sar sa imbratisez oamenii sau sa stau la doi metri. Poate asta este, pe de-o parte, ce-a fost cel mai rau dar si cea mai buna lectie. Avem nevoie de oameni, avem nevoie unii de ceilalti, iubim oamenii!” – Elena Hogas, #bloodfluencer“Ne propunem ca pentru anul viitor si celelalte filiale ale AMiCUS Romania sa preia proiectul acesta, de-a dona sange. Noi mai avem inca 14 filiale, in centrele universitare din tara. Ar fi extraordinar daca am reusi sa organizam aceste campanii la nivel national.” –  Costi Gogoneata, Fundatia AMiCUS Bucuresti

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, MACROMEX, CertSIGN, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Itsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Blitz Technology si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Ziua Mondiala a Donatorului 14.06.2020: Sangele Sigur Salveaza Vieti!

Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti si Centrul de Transfuzie Sanguina al Ministerului Apararii Nationale, in parteneriat cu Asociatia HEM, organizeaza Duminica, 14 Iunie 2020, orele 10:30 – 14:00, in fata Operei Nationale Bucuresti, un eveniment pentru a marca impreuna Ziua Mondiala a Donatorului de Sange, a carei tema este in acest an „Sangele Sigur Salveaza Vieti” (Safe Blood Save Lives).

Transmisie LIVE

Evenimentul va fi transmis LIVE, cu ajutorul companiei Blitz Technology, pe pagina de Facebook “N-avem SANGE?!”, ca de altfel si pe paginile partenerilor nostri, formatul fiind acela de dezbatere, organizata in 3 paneluri. Cu aceasta ocazie vom discuta despre impactul pe care pandemia COVID-19 il are in procesul sangelui transfuzional, nevoia de sange in contextul actual si perspectivele identificate in rezolvarea acestei situatii.

Dr. Doina Gosa – Director al CTS Bucuresti

Dr. Doina Gosa – Director al CTS Bucuresti

“Si in acest an, pe 14 iunie, sarbatorim Ziua Mondiala a Donatorului de Sange, chiar daca traversam o perioada delicata. Acest eveniment serveste pentru a multumi tuturor donatorilor de sange,  pentru darul pe care il ofera in mod voluntar si neretribuit pacientilor din spitale, aflati de cele mai multe ori in stare grava. Totodata ne dorim ca astfel sa sensibilizam populatia, in legatura cu necesitatea donarii in mod regulat, pentru a oferi spitalelor un sange sigur, pentru pacienti.

Nevoia de sange este permanenta si uneori urgenta astfel incat lipsa unei pungi de sange poate determina chiar pierderea de vieti omenesti. Prin gestul lor altruist donatorii de sange nu numai ca salveaza viata semenilor lor, dar participa efectiv la binele comunitatii ridicand calitatea vietii si implicit a nivelului constiintei colective.” – Dr. Doina Gosa, Director al CTS Bucuresti

Colonel Farmacist Dr. Maria Cristina Ranetti – Șef al CTS MApN

Colonel Farmacist Dr. Maria Cristina Ranetti – Șef al CTS MApN

Atitudinea de recunoştinţă pentru darul numit VIAŢĂ, ne aduce in 14 iunie 2020, împreună, pentru a omagia, în condiţiile impuse de starea de alertă datorată pandemiei de COVID-19, Ziua Mondială a Donatorului de Sânge!

Medici, farmacişti, asistenţi medicali, oameni de cultură sau televiziune, cu toţii am putea deveni, într-o clipă, pacientii care au nevoie urgentă de picatura de sânge, eliberată în mod gratuit, pe reţeta unui gest de omenie!

In 14 iunie aducem un prinos de recunoștință DONATORULUI de sânge benevol, neremunerat, necunoscut de cele mai multe ori, care salvează zilnic viaţa unui om.

De ce am ales să fim parte a acestui eveniment?

• Deoarece sângele necesar Uriașului salvator de vieţi omenești, numit Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Carol Davila”, trece zilnic prin inima, numită Centrul de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale!

• Deoarece, pâna acum 3 ani, cand am devenit donator, nu știam cât e de important să donezi sânge!

• Deoarece consider că a salva viaţa unui om este o onoare și o datorie ce trebuie asumată.

Pentru toate aceste motive, din poziţia de colonel-farmacist, trimit o îmbrățișare ostășească tuturor donatorilor noștri de sânge, prin ale căror vene curge sânge de erou, indiferent dacă poartă sau nu uniforma militară!” – Colonel Farmacist Dr. Maria Cristina Ranetti – Șef al CTS MApN

In plus, Duminică 14 iunie 2020, începând cu ora 18:30, Opera Națională București dedica donatorilor, în cadrul emisiunii Seri de Operă Online, grandiosul spectacol „Tosca” de Giacomo Puccini. Înregistrarea va fi transmisă online pe site-ul www.operanb.ro/operaonline și pe pagina de Facebook a Operei, fiind accesibilă publicului pe durata difuzării spectacolului.

Programul dezbaterilor LIVE este dupa cum urmeaza:

  • panel 1 (donatori si parteneri) – 11:00 – 11:40 – invitati:

Elvira Munteanu – #bloodfluencer, Director General Universal Solution Romania, partener „N-avem SANGE?!”

Costi Gogoneata – #bloodfluencer, Fundatia AMiCUS Bucuresti, partener „N-avem SANGE?!”

Benyamin Saeednia – #bloodfluencer „N-avem SANGE?!”

Dana Marcu – #bloodfluencer, Asociatia Bucharest Running Club, partener „N-avem SANGE?!”

Elena Hogas – #bloodfluencer „N-avem SANGE?!”

Moderator Marian Costache, #bloodfluencer co-fondator „N-avem SANGE?!” – Presedinte Asociatia HEM

  • panel 2 (medici si pacienti) – 11:50 – 12:30

Dr. Corina Posea – Medic Primar Hematolog @ CTS Bucuresti

Dr. Zsofia Varady – Medic Specialist al Dep. Transplant Medular al Institutului Clinic Fundeni

Dr. Ion Mihaita Emilian – medic CTS MApN

Andi Carlan – Activist Civic

Radu C. Ganescu – Presedinte Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice

Moderator Andreea Timofte, #bloodfluencer co-fondator „N-avem SANGE?!” – Vicepresedinte Asociatia HEM

  • panel 3 (oficialitati din sistemul de transfuzie, Ministerul Sanatatii si Ministerul Apararii Nationale) – 12:40 – 13:20

Dr. Violeta Carmen Oancea – Director General al Institutului National de Hematologie Transfuzionala

Dr. Doina Gosa – Director al CTS Bucuresti

Colonel Farmacist Dr. Maria Cristina Ranetti – Șef al CTS MApN

Dr. Georgeta Hanganu – Director al CTS Ploiesti

Moderator Marian Costache, #bloodfluencer co-fondator „N-avem SANGE?!” – Presedinte Asociatia HEM

Noi credem ca doar impreuna vom reusi sa demonstram ca avem sange, ca avem curaj si incredere sa ne asumam indiferent de context, aceasta responsabilitate ce nu se poate delega, aceasta responsabilitate numita VIATA!

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, MACROMEX, CertSIGN, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Itsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Blitz Technology si Motion Vision Communication.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

2019, retrospectiva unui an deosebit

articol de Marian Costache

2019 a fost anul in care programul nostru a capatat cea mai multa substanta. Comunitatea de donatori, pe care incercam s-o agregam deja de cativa ani, a devenit mai constienta de importanta si beneficiile donarii de sange si totodata mai operativa.  Am reusit astfel o prezenta consistenta la diverse evenimente sportive si nu numai, am pornit si indrumat foarte multe campanii de donare, pentru oameni aflati in suferinta si nu in ultimul rand am organizat, cu sprijinul Blitz Technology, cea mai lunga transmisie LIVE, pe teme ce tin de donarea de sange si de implicatiile ei asupra societatii.

SMS-uri de multumire

In Februarie am lansat numarul de SMS-uri de la care Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti trimite multumiri donatorilor, in dupa amiaza zilei in care au donat. Pe acelasi numar se trimit si apelurile pentru grupele speciale.

In articolul publicat cu aceasta ocazie va spuneam  ca nu stim ce relatie aveti voi cu numerele, noi stim ca e bine sa le lasam sa spuna cate ceva. De exemplu, numarul 07-42-88-00-88 noua ne comunica ideea de infinit. “8” e un “infinit” pe verticala si de aceea noi, cei de la “N-avem SANGE?!”, am ales si am oferit acest numar de telefon Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti, drept numar de la care se vor trimite SMS-uri donatorilor, de-acum inainte. Articolul integral aici. Apropo, pana la final de an s-au trimis aproximativ 55.000 de SMS-uri.

Intre noi fie vorba, poate ca va ganditi ca un SMS este un amanunt dar uitati ce feedback am primit in discutia cu Sebastian Statescu, un donator consecvent, care a fost atat de placut surprins de un astfel de SMS.

In Aprilie am deschis seria evenimentelor sportive, debutand astfel intr-un parteneriat minunat, alaturi de Asociatia Bucharest Running Club. Bucharest 10K & FAMILY RUN a marcat pe 7 Aprilie debutul sezonului evenimentelor de alergare, lansand provocarea de a petrece o zi in aer liber alaturi de cei dragi si de a alerga impreuna, in paralel cu atletii romani si straini, imbinand astfel performanta cu distractia in familie. Articolul post eveniment este aici.

Ziua Mondiala a Donatorului 2019

Pe 14 Iunie am sarbatorit Ziua Mondiala a Donatorului, printr-un amplu eveniment organizat alaturi de Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti.  “Ziua Mondiala a Donatorului de Sange este o zi, marcata de Organizatia Mondiala a Sanatatii, care se sarbatoreste in toata lumea. Sloganul de anul acesta este “Safe Blood for All”.

Asta inseamna ca sangele trebuie sa fie sigur si pentru donatorul de sange, pentru ca atunci cand el doneaza 450ml. nu trebuie sa i se modifice starea de sanatate, dar trebuie sa fie sigur si pentru pacientul care primeste acel sange, pentru ca el trebuie sa primeasca un sange sanatos”, a declarat d-na Dr. Doina Gosa, Directorul Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti, in deschiderea evenimentului. Povestea intregului eveniment o aveti aici.

Elena Hogaş

In August, colega noastra Elena Hogaş a reprezentat “N-avem SÂNGE?!” la International Youth Forum of Blood Donors Organizations, eveniment aflat la a 19-a editie, desfasurat in perioada 21-25 august, la Baku in Azerbaidjan.  Redam mai jos cateva ganduri decantate de Elena, in urma evenimentului.

A 12-a editie a Maratonului International Bucuresti

In Octombrie am participat la cea de-a 12-a editie a Maratonului International Bucuresti, cu o echipa mare de #bloodfluenceri, dovedind astfel inca o data importanta donarii de sange, perceputa atat ca tema de responsabilitate sociala, cat si drept garant al sanatatii donatorilor recurenti, pe termen lung.

Dintre cei care ne-au reprezentat la Maratonul International Bucuresti in 2019, ne face mare placere sa reamintim participarea unor tineri #bloodfluenceri, care ne-au impresionat cu pasiunea pusa in sustinerea cauzei  noastre. Este vorba despre Alexandra Boboc, Andreea Ciocan, Tudor Stan si Benyamin Saeednia.

#baneasarace

Din punct de vedere al evenimentelor sportive, am incheiat anul cu o prezenta la Baneasa Race, moment ce deschide calea catre un alt frumos parteneriat, cel cu Asociația Trăiesc Sănătos. Ne-am dorit totodata ca prezenta la Baneasa Race sa fie parte a campaniei noastre din Decembrie, prin care am invitat cat mai multi manageri sa devina #bloodfluenceri. Aceasta campanie din Decembrie a fost demarata exact de Giving Tuesday, Ziua Internationala a Generozitatii, iar cu aceasta ocazie am stat de vorba si cu Laszlo Bodor, cofondator Galantom.

O excelenta demonstratie de empatie

Despre anul ce tocmai s-a incheiat, colega noastra Andreea spunea ca “fiecare an vine cu provocarile lui, iar 2019 a fost pentru “N-avem SANGE?!” , unul cu adevarat plin. Oricat de inspirati am fi fost in luarea deciziilor, n-am fi reusit sa fim si eficienti fara sprijinul primit de la oamenii minunati din jurul nostru, care s-au mobilizat exemplar la fiecare din solicitarile noastre. A fost o excelenta demonstratie de empatie, dar am inteles si mai bine insa, ca suntem inca la inceputul unui drum pe care inaintam cu pasi mici, dar inaintam.” – Andreea Timofte, #bloodfluencer cofondator, Vicepresedinte Asociatia HEM

Acelasi fel de bucurie

„De fiecare data cand m-am uitat in ochii #bloodfluencerilor voluntari, la evenimentele sportive la care am fost prezenti, le-am vazut bucuria. A fost vorba, pe de-o parte, de bucuria ca au putut sa ajute si sa serveasca niste pasionati de alergare, iar pe de alta parte de bucuria de a fi putut ajuta donarea de sange. A fost aproape acelasi fel de bucurie, combinata cu oboseala, pe care o intalnesc in ochii celor pe care ii conduc pe munte, atunci cand atingem un varf, varf dupa varf.” – Paul Varga, #bloodfluencer cofondator, Director Executiv Asociatia HEM

Acestor oameni minunati din jurul nostru, fie ca e vorba de parteneri, de #bloodfluenceri sau de personalul medical din Centrele de Transfuzie, vrem sa le multumim in mod deosebit, in incheierea acestei retrospective.

Cu ajutorul lor „N-avem SANGE?!” a realizat:

  • 21 de evenimente de donare de sange, in contexte variate, in Bucuresti si Constanta
  • Aparitii / interventii in emisiuni radio si TV (ProTV, TVR, Itsy BitsyFM, BucurestiFM)
  • Promovare offline (OOH, OOH-mobil, radio, afise) si online
  • Peste 100 de testimoniale. Difuzarea si promovarea testimonialelor rezultate din interactiunile cu donatorii sanguini a inregistrat vizionari de peste 74.000 de minute (crestere cu 130% a volumului vizionat, fata de anul anterior)
  • expedierea a peste 57.000 de SMS-uri, trimise donatorilor din Bucuresti
  • repartizarea a peste 1500 de bilete la teatru. Distribuirea saptamanala de bilete la teatru a fost facuta in numar limitat, pentru donatorii de sange din saptamana curenta
  • Consolidarea unei comunitati de peste 400 de #bloodfluenceri activi
  • Activarea a peste 1000 de #bloodfluenceri in randul competitiilor, atat ca voluntari, cat si ca sustinatori alergatori.

O tema simpla

Donarea de sange este de fapt o tema simpla, in masura in care reusim sa-i constientizam cu totii importanta si sa ne implicam in consecinta. Asa cum am mai spus-o, de fiecare data cand am avut ocazia, este genul de responsabilitate ce merita asumata, pentru ca astfel ne asumam cu-adevarat viata. Sa ne revedem cu bine si sa facem din 2020 un an la fel de tare!

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, CertSIGN, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Pune inima in Decembrie!

In aceasta saptamana, chiar de Giving Tuesday, am demarat campania noastra din Decembrie, prin care invitam managerii sa vina la donat, impreuna cu echipele pe care le conduc. Ne-am dori desigur ca prin acest demers sa pornim o adevarata miscare, deoarece acei manageri care sunt chiar leaderi au cu siguranta intre calitatile lor multiple si curajul. Jucam cartea curajului inca o data, pentru ca din discutiile cu nenumarati donatori a reiesit ca aceia care nu doneaza nu o fac de frica.

Pana la urma, pe acest insight e construit si brandul nostru “N-avem SANGE?!” Mai tineti minte? Am povestit asta deja de foarte multe ori.De Giving Tuesday, la Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti, am stat de vorba cu Laszlo Bodor si Andrei Chirtoc, cofondatori Galantom, ei fiind cei care au adus aceasta miscare in Romania.

un interviu de Andreea Timofte

Ce semnificatie are Giving Tuesday?

Laszlo Bodor, cofondator Galantom: Giving Tuesday este Ziua Internationala a Generozitatii si se sarbatoreste in Romania din 2017. Suntem in al 3-lea an, in care romanii pun inima si fac gesturi de generozitate.

Cand v-a venit ideea sa introduceti donarea de sange in actiunile voastre?

Laszlo Bodor: Giving Tuesday inseamna prin definitie a dona resurse, timp, sange si voce.

Echipa Giving Tuesday Romania doneaza sange in mod obisnuit, atunci ni s-a parut foarte normal sa vorbim despre donarea de sange, in special astazi. Prima oara am facut asta in 2018, insa anul acesta am dorit sa facem mai mult. Am intrat in Comunitatea de #bloodfluenceri a celor de la “N-avem SANGE”, sprijinind cat mai bine, de aceea am promovat donarea in social media si am mobilizat in acest sens inclusiv o echipa din administratia locala din Alba-Iulia.

Vom continua sa sustinem aceasta initiativa si dupa Giving Tuesday, pentru ca noi suntem de parere ca gesturile de generozitate trebuie facute in fiecare zi si sarbatorite de Giving Tuesday. Donarea de sange este un gest simplu si care intr-adevar poate salva vieti.

Ce motivatie ai pentru un asemenea gest?

Laszlo Bodor: Astazi am donat sange si mi s-a intamplat ceva care m-a facut sa cred ca gestul meu intr-adevar a contat. Atunci cand intram in centrul de donare, un domn m-a intrebat daca donez pentru cineva anume si am spus ca nu. Atunci m-a rugat sa donez pentru cineva care are leucemie si este internat in spital si are nevoie urgenta de sange. Am simtit imediat ca gestul meu a contat si asta m-a motivat foarte tare.

Indemn pe toti cei care pot dona sange sa vina de 4 ori pe an, sa faca acest gest care poate salva vieti.

Impreuna putem face mai mult bine

Laszlo Bodor: Credem ca “N-avem SANGE” este o initiativa extrem de buna, prin urmare toata echipa noastra de-acum incolo va vorbi despre aceasta initiativa, indemnand echipe intregi sa doneze sange, pentru ca impreuna putem sa facem mai mult bine.

Marian Costache, initiator “N-avem SANGE”: Astazi dam startul campaniei din Decembrie, prin care invitam echipele sa doneze sange. Ii invitam pe toti sa puna inima de Giving Tuesday. Este un gest simplu prin care cu totii putem sprijini donarea de sange, pentru ca intr-o Romanie normala nu ar trebui sa existe oameni care asteapta dupa sange in spitale, si ale caror operatii sunt puse pe hold, pentru ca nu exista sange.

Putem vedea in aceasta lipsa de sange o oportunitate de a ne reconecta cu totii, intr-un mod sanatos si de-a redeveni ceea ce am fost candva, o natiune. Pune si tu inima de Giving Tuesday! Te asteptam in orice centru de transfuzie pe care il gasesti la adresa https://n-avemsange.ro/centre-donare/

De ce este nevoie de aceasta Zi a Generozitatii?

Andrei Chirtoc, cofondator Galantom: Giving Tuesday este Ziua Mondiala a Generozitatii, a Faptelor Bune, si-am primit des in campania asta intrebarea: “dar de ce avem nevoie de o zi speciala a generozitatii, ca noi ar trebui sa fim tot timpul generosi si nu avem neaparat nevoie de o zi, pentru asta?”  

Raspunsul este ca asa cum nu doar de 8 Martie trebuie sa oferim flori femeilor din viata noastra, nu doar de Dragobete trebuie sa iubim, asa nu doar de Giving Tuesday trebuie sa facem o fapta buna. De aceea Giving Tuesday este ca sa ne aduca aminte sa fim generosi in fiecare zi.

Putem fi generosi in foarte multe feluri

Putem face voluntariat, putem dona bani, putem dona produse, putem face campanii de strangere de fonduri, putem dona sange, putem dona din timpul nostru.

Noi, echipa Galanton, in fiecare an preferam sa atragem atentia asupra nevoii de sange din Romania, si facem asta impreuna cu prietenii de la “N-avem SANGE?!” Va invitam si pe voi, de Giving Tuesday si nu numai, sa fiti #bloodfluenceri, adica sa incercati sa-i convingeti pe cei din echipa voastra, pe prieteni. Daca sunteti manageri sau directori de companie sa incercati sa aduceti echipa sa doneze. Daca nu sunteti manager, sa convingeti managerul sa fie #bloodfluencer si sa convinga colegii sa vina sa doneze.

#decembrie

Impreuna cu prietenii de la “N-avem SANGE?!” am lansat aceasta campanie, care va continua toata luna Decembrie. In luna Decembrie este nevoie de mai mult sange, pentru ca sunt foarte multe zile libere si implicit scade si numarul oamenilor care vin sa doneze.    

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment,

Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, Deutsche Leasing, Victron Energy, CertSIGN, Gerocossen, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Back To Top