Loading....

Dr. Adriana Apostol (medic primar oncopediatru): „Mamele ar trebui invatate ca nu este de ajuns sa le ofere mancare si vitamine copiilor lor. Ar trebui sa iubim mai mult miscarea, sportul, lucruri care au devenit derizorii.”

Ca parinte e foarte greu sa-ti vezi copilul bolnav. Ai prefera sa ai tu asupra ta acea suferinta, doar ca sa-i fie bine puiului tau. Cand discutam de o boala grea, de un diagnostic necrutator, e si mai complicat. Despre acest gen de cazuri si despre cat de greu este sa comunici parintilor diagnostice grave am discutat cu d-na Dr. Adriana Apostol, medic primar pediatru cu supraspecializarea oncohematologie si reumatologie pediatrica, de la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta, „Sf. Apostol Andrei” din Constanta.

un interviu de Marian Costache

Ce simte un parinte in clipa in care afla un asemenea diagnostic, de boala grava?

Noi nu le dam o veste decat de supozitie, adica nu le spuneam ,,ai leucemie”, pentru ca aici nu facem analiza maduvei, deoarece nu avem aparatura speciala. Diagnosticul se pune pe o analiza din sange periferic, este o suspiciune de celule care nu sunt normale, care nu trebuiau sa apara acolo. Sigur ca este o veste ingrozitoare chiar si supozitia, chiar si suspiciunea, pentru ca esti obligat sa anunti parintii ca tu suspicionezi. Tocmai de aceea se duce si intr-o alta clinica, care are mai multe posibilitati de diagnostic si de precizare a diagnosticului, iar diagnosticul este stabilit, trebuie sa ramana acolo. Deci, odata ajunsi acolo, dupa ce se face analiza, raman acolo si incep repede tratamentul.

Intotdeauna am promovat donarea de sange, adica am rugat parintii sa ne ajute, colegii de serviciu ai mamei, ai sotului. Deci am promovat donarea aceasta de sange si au fost foarte, foarte intelegatori si au luptat pentru rezolvarea problemei de sange. Ei inteleg ca daca mama si tata doneaza, doneaza pentru copilul lor. Este o discutie mai lunga. Cand venim si vedem coada aici la Centrul de Transfuzie, stim ca au venit pentru cineva drag. In general, sunt infricosati de diagnostic, dar ajuta cu donarea. Parintii, care trec prin suferinta aceasta si care stiu ca au nevoie de produse de sange, ne ajuta foarte mult si bineinteles ca ajuta si Centrul de Transfuzie si ii ajuta si pe ceilalti copii, pentru ca exista parinti care nu reusesc sa mobilizeze asa de multa lume si este si pentru ei bine.

Din experienta dumneavoastra, ce credeti ca facem gresit de vin inspre noi numai suferinte, parca tot mai mari?

Ce facem gresit?! Pai sa incepem cu poluarea, cu controlul calitatii alimentelor pe care le oferim copiilor nostri. Mamele ar trebui invatate ca nu este de ajuns sa le ofere mancare si vitamine copiilor lor. Ar trebui sa iubim mai mult miscarea, sportul, lucruri care au devenit derizorii.

Vad ca exista in multe televiziuni foarte multi nutritionisti care apar si le invata pe mame ce ar trebui sa faca. Banuiesc ca este un lucru foarte raspandit la noi in tara: sa hranim bine copilul, sa manance bine copilul, orice ar manca, in orice combinatii, ii premiem si cu fast-food. Aceste lucruri cred ca sunt foarte daunatoare.

Din experienta mea, nu stiu daca am doi sportivi care au facut malignitati, si din 1994 tot iau in evidenta copii si pe unii chiar ii tratez, iar majoritatea au probleme de acest gen: ori vin din medii defavorizate foarte multi, ori sunt plinuti, grasuti.

Stiti ce se intampla? Nu exista un control al alimentelor. Sunt mutatii genetice care nu stim de unde apar. Noi nu facem teste genetice. Orice copil care pleaca afara, vad ca se intoarce cu tot felul de mutatii, teste, stie exact unde s-a produs, dar din ce cauza, nu stim.

Aveti vreun mesaj de transmis parintilor, adultilor?

Nu, nu am, decat ,,Donati, donati, donati”.

Anul acesta, si anul trecut, dar mai ales anul acesta am inceput-o atat de rau. Ne-au murit patru sau cinci copii care veneau de la tratament din afara, nici macar din Romania, sa zici ca n-am avut ce trebuie, ca ne-a lipsit un citostatic. Copii tratati ca la carte, in Italia, Germania, in tari puternice, s-au prapadit asa… si continua sa vina in stadii foarte avansate.

Nu exista o cale de mijloc: ori vin degeaba si se sperie din orice, ori stau pana in ultimul moment, rar vin exact cand trebuie.  Si nici modul in care prezinta boala copilului nu este unul accesibil.

Am avut acum 10-15 ani o pacienta americanca, care avea 3 copii. Cand venea la mine, venea cu totul notat clar, chiar intr-un minut termina tot istoricul copilului. Ei bine, la noi, la un medic roman, rapoartele nu arata atat de clar, ba din contra.

, , , , , , , , ,

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*
*

Back To Top
%d blogeri au apreciat: