Loading....

Etichetă: Marian Costache

Esti manager? Fii #bloodfluencer de Giving Tuesday!

articol de Marian Costache

Citeam acum ceva vreme de un studiu produs de niste cercetatori haiosi, prin care se proba statistic cumva ca persoanele deschise catre acte caritabile traiesc in medie cu 4 ani mai mult decat altii, care nu iau in calcul asemenea actiuni.

O fi sau nu adevarat, vom afla poate intr-o zi, cand va fi ramas poate doar putina ata pe mosorul vietii. Ceea ce e insa foarte adevarat este ca noi am pornit “N-avem SANGE?!” ca pe un joc cu miza dubla. Am vrut pe de-o parte sa semnalam lipsa sangelui din spitale, ca pe o realitate de neignorat, iar pe de alta ne-am propus sa comunicam sustinut donatorilor despre cat de sanatoasa este donarea recurenta de sange.

Stim insa ca drumul e lung si chiar daca statisticile arata bine din cand in cand, “mai e mult pana departe”. Schimbarea de comportamente e foarte greu de facut la adulti si implica in mod cert exemple personale. Din acest motiv si datorita faptului ca experienta donarii de sange este in sine o chestiune extrem de personala am fondat o comunitate de ambasadori ai donarii de sange – #bloodfluenceri – dispusi sa probeze donarea prin exemplul personal si totodata sa o sustina in fata apropiatilor, cu explicatii si argumente potrivite.

In acest moment comunitatea noastra de bloodfluenceri are peste 400 de membri, din toata tara, donatori dispusi ca pe langa atentia pe care o acorda donarii recurente sa si promoveze gestul lor in microcomunitatile din care fac parte. Mai mult decat atat, unii dintre ei au participat activ la multiple actiuni de voluntariat sau au reprezentat programul “N-avem SANGE?!” la mai multe competitii sportive.

In finalul acestui an, mai exact incepand din 3 Decembrie, avem in plan sa alaturam initiativa noastra miscarii globale #GivingTuesday. Concret, toata luna Decembrie vom invita manageri, antreprenori, team leader-i, conducatori de departamente, etc, sa sprijine donarea de sange si sa devina #bloodfluenceri. Planul este sa-i invitam sa doneze alaturi de echipele pe care le conduc, sa ofere un exemplu personal, pentru ca mai apoi sa si vorbeasca despre asta altora ca ei.

Nu e greu, trebuie doar sa puna putina inima, asa cum si spune sloganul #GivingTuesday. De fapt, nimic nu se poate face fara sa pui inima.

Pentru ca ne place sa dam exemple concrete si sa nu ramanem doar la nivel declarativ cu acest proiect, avem o poveste chiar de astazi, cu echipa Universal Solution, care a furat un pic startul, pentru campania noastra de #GivingTuesday.

Elvira Munteanu este General Manager @ Universal Solution, iar astazi, chiar de ziua ei, si-a invitat colegii si partenerii de afaceri sa vina sa doneze la Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Elvira a pus inima, cred asta poti sa faci si tu. Pune Inima de #GivingTuesday! Devino #bloodfluencer, implica-te! Nu in ultimul rand, daca te-ai decis sa mergi cu echipa la unul din centrele de transfuzie, da-ne un semn la contact@n-avemsange.ro si venim si noi. Abia asteptam sa va cunoastem.

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, Deutsche Leasing, Victron Energy, CertSIGN, Gerocossen, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

320 de copii

In jud. Constanta sunt 320 de copii pentru care transfuzia de sange poate face diferenta intre viata si moarte. Este vorba de 120 de copii bolnavi de Cancer si de aproape 200 de copii cu afectiuni hematologice, maligne sau non-maligne. Despre acesti copii si despre ceea ce traieste un medic Oncopediatru, tratand asemena cazuri, intr-un interviu in exclusivitate, realizat de colegul nostru Marian Costache cu d-na Dr. Adriana Apostol, Medic Primar Pediatru, cu supraspecializare in Oncohematologie si Reumatologie pediatrica.

Foarte rar avem ocazia sa discutam cu specialisti, de la celalalt capat al traseului sangelui pentru transfuzii. Campania derulata in Constanta cu ajutorul certSIGN, pe parcursul lunilor Iulie si August, in cadrul Programului National “N-avem SANGE?!”, ne-a pus insa in contact cu o multime de oameni minunati. Unul dintre acestia este si d-na Dr. Apostol, care desi este foarte ocupata a avut deschiderea sa ne raspunda la cateva intrebari. Ce-a iesit gasiti mai jos si este o discutie care poate schimba intr-o clipa perspectiva asupra acestui mare dar numit VIATA!

Care sunt situatiile care v-au adus cel mai aproape de domeniul acesta al transfuziei sanguine si de nevoia de sange?

Din momentul in care am devenit oncopediatru si am inceput sa practic aceasta specializare, mi-am dat seama ca produsele de sange reprezinta o parte critica in tratamentul acestor copii, fie copii oncologici, fie copii hematologici. Aceasta transfuzie de sange este vitala pentru acesti copii. Tratamentul nu mai poate continua daca nu avem acest tratament suportiv transfuzional si lucrurile  acestea se intampla la peste o suta de copii, pe care ii avem in evidenta cu acest tip de boli.

Cum anume gestionati situatiile? Aveti intotdeauna sange pentru ei?

Avem in evidenta, in judetul Constanta, 120 de copii bolnavi de Cancer si pana la 200 de copii bolnavi de boli hematologice, maligne sau non-maligne. Toti acesti copii, la un moment dat, necesita transfuzie de sange.

Fara o legatura foarte stransa cu Centrul de Transfuzii, legatura care este aproape zilnica, noi nu ne-am putea descurca sa tratam acesti copii. La copiii oncologici conteaza foarte mult sa ne continuam tratamentul si sa-i sustinem in tratamentul citostatic, dar sunt copii care au boli ereditare, anemii severe, care fara transfuzia de sange nu au nici o sansa la viata.

Pur si simplu, viata lor se stinge incet si acesti copii sunt legati de sectia noastra, de Centrul de Transfuzie, de cat de bine si de repede se pot aproviziona, pentru ca ei necesita transfuzii la doua-trei saptamani. Va dati seama ca acesti copii nu pot sa plece fara o transfuzie intr-o tabara sau sa plece cu parintii intr-o vacanta, pentru ca ei la doua-trei saptamani trebuie sa-si primeasca aceasta transfuzie.

La nivelul compartimentului nostru de oncohematologie pediatrica vin copii cu varste cuprinse intre 0 si 18 ani. Copii cu anemii severe, cu boli ereditare severe. Am sa pronunt un nume de boala, se numeste Talasemie, pentru ca este una dintre cele mai neplacute si severe diagnostice de anemie la copil. Acesti copii cu acest diagnostic necesita tratament lunar sau chiar bilunar. Sunt copii despre care am spus ca nu pot sa se indeparteze prea mult de judetul nostru, in tabere, in concedii cu parintii sau sa practice sporturi de performanta. Viata lor depinde de aceasta transfuzie. Fara transfuzia de sange viata lor nu  poate continua.  

Speranta lor de viata acum 15-20 de ani era pana la 20-25-30 de ani, maxim. Acum speranta lor este peste 50 de ani, chiar  60 de ani. Bineinteles transfuzia este elementul  esential, adica aportul acesta de globule rosii pe care  il adiministram, si fara de care nu se poate trai, pentru ca ele se distrug in permanenta la nivelul organismului lor si de aceea necesita tratamente adjuvante. Transfuzia este pivotala in tratament, este critica in evolutia lor, in viata lor.

Ati avut sange de fiecare data cand ati avut nevoie?

De cate ori apare un copil critic – deci nu vorbim de copiii cronici ale caror transfuzii sunt planificate si Centrul de Transfuzii stie, este informat ca este nevoie de acest produs aproape la data fixa – la copiii critici in anemiile severe, simptomatice, sangerarile masive, de cate ori pun mana pe telefon si vreau sa iau  legatura cu Centrul ca sa cer sange, sa  fac bonul de sange, emotiile sunt enorme. Nu stiu niciodata daca pot sa primesc foarte rapid, sau dureaza ore sau poate chiar zile. Nu stiu sa va spun un procent dar mi s-a intamplat foarte rar sa astept zile.  De obicei primesc in aceeasi zi sau in ziua urmatoare, pentru ca si doamna doctor de la Centrul de Transfuzii a inteles ca de fiecare data copilul reprezinta o mare prioritate si este pacientul cel mai vulnerabil din acest spital.

Ce ne puteti spune din povestile oamenilor care vin la dumneavoastra? Prin ce trece un parinte care are un astfel de copil bolnav, cum reactioneaza familia, oamenii sanatosi, in jurul unei astfel de povesti,  in asa fel incat sa-i determine si pe cei sanatosi sa vina sa doneze?

Parintii acestor copii dependenti de spital, pe care eu ii numesc dependenti  de spital pentru ca nu au nici o sansa daca nu vin la spital sa-si faca transfuzia, sunt informati. Pentru ca sunt zile internationale ale copilului bolnav de cancer, sunt zile internationale ale anemiilor specifice. Atunci noi ne intrunim ca intr-o familie, in aceste zile, si povestim de toate nevoile noastre si necesitatile noastre, despre boala, despre evolutie. Atunci eu incerc sa ii fac pe ei sa devina ajutorul meu in donarea de sange.

In centrul nostru, cu exceptia mea, toata lumea doneaza sange. Asistentele, infirmierele, medicii rezidenti care trec pe la noi in scurtul lor stagiu de trei luni, ei devin donatori de sange.  Avem si noi o fundatie care ne ajuta sa dezvoltam acest centru si sa ne apropiem mai mult de copii si sa-i ajutam si pe ei prin tot felul de mijloace. Se numeste “Fundatia Daruieste Aripi” si membrii fundatiei au ajuns sa fie donatori de sange.  Cam asta am reusit sa fac eu, cu cei cu care intru in contact, sa-i sensibilizez sa vina sa doneze.  

Parintii copiilor care sunt in aceasta situatie, de a deveni dependenti de actiunea asta transfuzionala saptamanala, bilunara sau in alte ritmuri, devin extrem de sensibili si extrem de intelepti, si atunci ei incep sa lupte pentru viata copiilor lor, promovand aceasta donare de sange printre prieteni, printre neamuri.

Care sunt recomandarile pe care le-ati face oamenilor sanatosi, care ar putea sa doneze?

Oamenilor din comunitatea noastra, celor care pot deveni donatori de sange, vreau sa le spun ca pentru copiii pe care i-am mentionat mai sus, oncologici sau hematologici, transfuzia de sange face diferenta dintre viata si moarte!

Fotografiile voastre despre curaj sustin un program ambitios

Toata lumea stie ca atunci cand iti propui sa alergi un maraton, alegerea ta reprezinta in primul rand un act de curaj. Ca sa fim bine intelesi, nu incercam sa spunem ca repezindu-te, neantrenat si fara nicio alta pregatire, la linia de start executi cine-stie-ce act de curaj. Nu. Aceea este direct nebunie!

Curajul de a alerga un maraton sau poate chiar orice alta cursa pe distanta mare este dat in primul rand de consecventa cu care trebuie sa te pregatesti niste luni bune sau poate chiar un an. Tine de o serie intreaga de renuntari, prin care trebuie sa treci cu stoicism.

Cei care au deja in palmares unul sau mai multe maratoane mai stiu ca toata aceasta atentie la detaliile pregatirii nu te scuteste de intalnirea cu diverse “ziduri”, asa cum este cel de pe la kilometrul 30, in cursa de 42,195km. Incepand din acest an, amintirile despre astfel de acte de curaj vor ajuta finantarea unui alt program ambitios – N-avem SANGE. Mai clar fie spus, fotografiile la dimensiune originala, nebrandate, ale celor care alearga pe distante lungi in cursele organizate de Bucharest Running Club vor fi vandute prin intermediul unei platforme dedicate, iar banii vor fi directionati catre Asociatia HEM, care gestioneaza derularea Programului National “N-avem SANGE”.

Set of digital devices screen mockup

“Este o initiativa de generozitate minunata din partea partenerilor nostri de la Bucharest Running Club. Se realizeaza astfel si un soi de sinergie interesanta, deoarece un act de curaj, asa cum este alergarea unui maraton, determina o mica donatie in legatura cu un alt act de responsabilitate sociala, asa cum este donarea de sange”, declara Marian Costache, #bloodfluencer, Presedinte Asociatia HEM.

Asteptam sa vedem cum va fi primita aceasta initiativa de catre alergatori si ne propunem sa revenim cu informatii despre sumele stranse in urma acestui parteneriat.

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, Deutsche Leasing, Victron Energy, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Ziua Mondiala a Donatorului – 2019

Vineri 14.06.2019 a avut loc la USAMV din Bucuresti, in Aula Nicolae Constantinescu, un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Donatorului de Sange, moment ce a reunit atat donatori, cat si specialisti din domeniul hematologiei, dar si cele mai importante initiative sociale, de stimulare a donarii voluntare. Au luat cuvantul in eveniment reprezentanti ai celor doua Centre de Transfuzie Sanguina, al Municipiului Bucuresti si al MApN, precum si ai urmatoarelor proiecte sociale: “Picatura de Viata”, “Donorium”, “Doneaza sange, fii erou”, si respectiv “N-avem SANGE”.

Festivitatea a fost deschisa de Marian Costache, #bloodfluencer si Presedinte al Asociatiei HEM, unul dintre initiatorii programului “N-avem SANGE”, care dupa cuvantul de bun venit a oferit microfonul d-nei Dr. Doina Gosa, Directorul Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

D-na Dr. Gosa a trecut in revista pe rand proiectele de stimulare a donarii voluntare si a salutat prezenta tuturor la eveniment, “pentru ca Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti nu este singur in aceasta “cruciada””.

“Ziua Mondiala a Donatorului de Sange este o zi, marcata de Organizatia Mondiala a Sanatatii, care se sarbatoreste in toata lumea. Sloganul de anul acesta este “Safe Blood for All”. Asta inseamna ca sangele trebuie sa fie sigur si pentru donatorul de sange, pentru ca atunci cand el doneaza 450ml. nu trebuie sa i se modifice starea de sanatate, dar trebuie sa fie sigur si pentru pacientul care primeste acel sange, pentru ca el trebuie sa primeasca un sange sanatos”, a declarat d-na Dr. Doina Gosa.    

A fost invitat apoi la microfon Andi Carlan, #bloodfluencer de pe vremea cand titulatura asta nu era inca vehiculata, un om deosebit care trece in prezent cu curaj printr-o poveste extraordinara.

Andi a vorbit atat despre modul in care donarea de sange salveaza vieti implicit dar a trecut pe scurt in revista si o intamplare personala, din care a reiesit clar felul in care donarea de sange ne poate salva pe noi ca donatori.

“Am avut o forma foarte agresiva de cancer, pe care am descoperit-o cand ajunsese deja in stadiul 3. Daca nu as fi incercat sa donez sange pe parcursul anului trecut si daca n-as fi gasit un medic care sa ma trimita la analize, probabil ca sansele mele de vindecare ar fi scazut dramatic. Pentru mine asta a fost dovada de necontestat ca dincolo de binele pe care-l facem oamenilor atunci cand donam, donarea de sange ne salveaza si noua viata”, a declarat Andi Carlan.

“Mergeti si donati! Nu doar ca veti salva niste vieti, nu doar ca veti contribui la constituirea unor microcomunitati in jurul vostru, dar sunt sanse mari sa va salvati si viata voastra”, a mai spus Andi. 

A vorbit apoi Costi Gogoneata, Coordonator al Asociatiei AMiCUS Bucuresti, initiator al proiectului Picatura de Viata. AMiCUS este o asociatie studenteasca care incearca pe de-o parte sa-i ajute pe cei aflati in nevoie de sange, iar pe de alta parte sa-si educe membri ca sa fie activi in donarea de sange. “Avem in cadrul asociatiei noastre in jur de 100 de studenti activi, care la randul lor au anumite comunitati, prin care pot sa influenteze oameni pentru a se implica in campaniile pe care noi le desfasuram”, a declarat Costi Gogoneata.

A urmat in continuare prezentarea proiectului Donorium, deschiderea fiind facuta de Horia Bugner de la Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange. “Donorium este o aplicatie, centrata intr-un proiect foarte drag inimii noastre. Ne dorim sa rezolvam problema donarii de sange si stim ca o aplicatie este una dintre cele mai bune cai pentru a face asta”, a spus Horia in cuvantul de deschidere.

Cuvantul a fost preluat apoi de Vlad Soare, coordonatorul proiectului “Doneaza Sange fii Erou”, organizat sub egida Federatiei Studentilor la Medicina din Romania, implicand studenti din 11 universitati. Acest program se desfasoara deja de 17 ani, dezvoltandu-se insa accentuat in ultimii 5-6 ani. 

A vorbit apoi d-na Luminita Ciocilteu, de la Centrul de Transfuzie al MApN, punctand cateva dintre realitatile in privinta sangelui transfuzional, aducand totodata recunoastere donatorilor din Centrul MApN, care totalizeaza un numar important de donari. Ultima prezentare a venit din partea “N-avem SANGE”, un scurt discurs despre speranta, ca recompensa. Este vorba desigur de recompensa primita de cei care ajuta la implementarea si dezvoltarea acestui proiect, care ajung sa interactioneze de foarte multe ori cu niste oameni absolut minunati, capatand astfel speranta ca intr-o buna zi vom trai intr-o comunitate cu-adevarat solidara si responsabila. Vom recladi astfel o altfel de Romanie, asa cum ne dorim cu totii de foarte multa vreme.

Multumirile noastre speciale se indreapta catre Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara care ne-a pus la dispozitie spatiul de desfasurare al evenimentului dar si catre companiile Smith & Smith, La Fantana si Blitz Technology care ne-au sprijinit pentru bunul mers al lucrurilor.

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, Deutsche Leasing, Victron Energy, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

“Inimi tinere bat pentru tine” in Universitatea Politehnica Bucuresti

comunicat

Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, aflată în subordinea Primăriei Municipiului București,  împreună cu Centrul de Tineret al Municipiului București a inițiat, în cadrul temei ”Inimi tinere bat pentru tine”,  o serie de conferințe medicale în Universitățile din București.

Ieri un astfel de eveniment a avut loc la Universitatea Politehnică București, în prezența a aproximativ 150 de studenți. Tinerii au avut astfel ocazia să fie informați despre importanța donării de sânge, organe și celule stem. La eveniment au participat echipa de medici ai registrului, precum și președinții Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România, ai Asociației Române împotriva Leucemiei și ai Asociației Transplantaților din România.

Radu Gănescu, Președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România:

”Eu sunt beneficiarul acestui sânge. Singura șansă pentru mine ca să trăiesc și pentru cei ca mine este să facem transfuzii de sânge.

Doar 2 la sută dintre cetățenii din România donează sânge. În Austria procentul e de 66 la sută, iar în Franța și Germania procentul depășește 50 la sută.

Turkes Ablachim, Director Medical al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București:

”Aș vrea ca împreună să reușim să schimbăm mentalități, să fim cei care învățăm să ne gândim și la ceilalți. Îndemnul nostru este să vă gândiți că noi toți avem puterea să salvăm pe cel care poate fi în suferință. Medicii noștri din universități sunt alături de dumneavoastră să vă ofere toate informațiile pe care le doriți și să vă răspundă la întrebările pe care, poate, le aveți. Prin Administrația Spitatelor și Serviciilor Medicale București dorim să vă avem alături în toate acțiunile pe care dorim să le facem pentru sănătate, pentru noi. În aceste demersuri am colaborat cu domnul Marian Costache, inițiator al programului ”N-avem sânge!” și cu Centrul de Transfuzii Sanguine București și anii trecuți am demarat mai multe campanii de donare de sânge.”

Lucia Grijac, medic Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice

”Suntem o instituție de stat a cărei misiune este de a găsi un donator compatibil neînrudit pentru orice pacient care are nevoie de transplant de celule stem și nu are în familie. Până la finalul anului 2018, în România aproximativ 60 de mii de oameni și-au dat acordul de a deveni potențiali donatori de celule stem. Trebuie să știți că o dată ce v-ați înscris în registru nu înseamnă că veți și dona. Șansa de a fi compatibil cu un pacient e cuprinsă între 1 la 200.000 până la 1 la 500.000. Deci lucrurile sunt diferite față de donarea de sânge.

Marian Costache, bloodFluencer, inițiator al programului ”N-avem Sânge!”:

”În mod consecvent se comunică doar starea de alertă în privința lipsei de sânge (…) Nu și-a pus nimeni problema să comunice și beneficiile donării recurente de sânge, lucru către care noi am încercat în ultimii ani, de când avem proiectul ”N-avem Sânge!” să ne îndreptăm. Împreună cu Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București vrem să construim comunitatea, adică să menținem un flux continuu de informații, să avem niște legături solide cu cei care donează în mod recurent, să le aducem lor recunoaștere și să le comunicăm, în continuare, avantaje și beneficii rezultate din donarea recurentă de sânge.”

Anca Mateescu, membru fondator al Asociației Române împotriva Leucemiei:

”Avem această asociație de 10 ani, fondată de supraviețuitori de leucemie, mulți dintre ei supraviețuitori prin transplant de la donatori. Pănă la înființarea Registurului Național de Donatori Voluntari, pacienții cu leucemie care nu găseau un donator compatibil printre rude nu prea aveau șanse la un transplant.”

Gheorghe Tache, președintele Asociației Transplantaților din România:

”Sunt pacient și am beneficiat de transplant renal acum 15 ani. Șansa la o nouă viață pentru noi se face numai prin donare de organe solide, adică rinichi, ficat, plămâni și inimă. Până acum au beneficiat de transplant în centrele noastre din țară peste 4 mii de pacienți. În prezent pe lista de așteptare sunt peste 5500 de pacienți. Înscrierea în Registrul Național al Donatorilor este gratuită la orice agenție notarială.”

Următorul workshop pe aceeași temă va avea loc marți, 5 martie, la Academia de Studii Economice București.

În această săptămână echipa mobilă de recoltare de sânge de la Centrul de Transfuzie Sanguină București este prezentă la Universitatea Politehnică unde îi așteaptă pe studenți să doneze sânge.

În urma completarii unui chestionar al ASSMB, 28 la sută dintre tinerii prezenți la eveniment au donat sânge.

Veniti sa oferiti o Picatura de Viata,

Duminica 18 Noiembrie 2018, in intervalul orar 08:30 – 13:30, are loc la Sala Dalles, mai exact intr-un spatiu al Universitatii Populare Ioan I. Dalles, o ampla actiune de donare de sange, in cadrul evenimentului “Picatura de Viata”, organizat de Asociatia AMiCUS.

Evenimentul este realizat in parteneriat cu Universitatea Populara Ioan I. Dalles, Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti si Programul “N-avem SANGE”. Prin acest eveniment se pun astfel bazele parteneriatului intre Asociatia AMiCUS si Asociatia HEM, in sustinerea pe termen lung a donarii voluntare de sange, la nivel national.

“Privilegiul de a fi primiți ca parteneri ai programului național “N-avem SANGE” ne onorează și în același timp ne responsabilizează. Dorința noastră este ca prin campaniile pe care le organizăm să fim de un real ajutor societății românești în general, și sistemului sanitar în special, care așa cum cei mai mulți dintre noi știm trece prin momente delicate. Prin campania “Picătura de viață” studenții Asociației AMiCUS își propun ca dincolo de vorbe să fie niște oameni ai faptelor, mai ales acum, când România se găsește la un moment special, cu o încărcătură istorică profundă, sărbătorirea Centenarului Marii Uniri. Aflându-ne în acest context, vă rog să îmi permiteți să lansez o provocare dragilor mei români: oare duminică, pe 18 noiembrie, la sala Dalles, ca un preambul al momentului de sărbătoare națională, nu ar fi numai oportun să fim cel puțin 100 de donatori pentru a marca astfel 100 de ani de România?!” – Costi Gogoneata, Presedinte Asociatia AMiCUS

“Asociatia AMiCUS este un ONG cu rezultate foarte bune la capitolul donarii de sange. Au fost foarte multe, si de-a dreptul binecuvantate, Picaturile de Viata pe care cei de la AMiCUS le-au adunat pana acum. Si din acest motiv ne bucuram ca din aceasta saptamana ei devin parteneri oficiali in cadrul programului nostru national “N-avem SANGE”. Ne dorim ca impreuna sa putem sa adunam, si sa oferim mai departe celor aflati in suferinta, cat mai multe Picaturi de Viata.” – Paul Varga, Director Executiv Asociatia HEM

Intre lipsa de sange si sansa la viata

In aceasta vara ne-am intalnit, cu ocazia uneia din activarile de la Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti, cu echipa TVR a emisiunii “Vreau sa fiu sanatos”, condusa de Manuela Cherejy. Am trecut impreuna in revista detaliile unei donari dar si cateva dintre lucrurile care ar trebui sa ne motiveze ca sa venim mai des la donare.

“Sunt foarte putini oameni care stiu efectiv ca lipsa sangelui transfuzional in Romania este foarte grava, si ca Organizatia Mondiala a Sanatatii plaseaza Romania, de ceva vreme, in zona de avarie pe aceasta tema. Sunt foarte putini oameni care stiu situatia in care se gaseste Romania si de asemenea si mai putini oameni care inteleg avantajele pentru sanatatea donatorilor, in masura in care ajung sa fie donatori recurenti.” – Marian Costache – bloodFLUENCER, initiator al Programului “N-avem SANGE”

“Donati, pentru ca in primul rand principalul beneficiar al intentiei voastre de a dona sunteti chiar voi, prin controalele medicale, prin analizele medicale, care se fac la centrele de transfuzie si apoi prin multitudinea de beneficii pentru sanatate. Sunt dovedite riscuri scazute de cancer, de boli cardiovasculare. Se autoregleaza fierul, colesterolul, sistemul imunitar, s.a.m.d.. Sunt foarte multe categoriile de oameni care au nevoie de sange. Nevoia este absolut uriasa. Sunt peste zece diagnostice in care este nevoie permanenta de sange. Nu sunt numai accidentele, sunt pacientii cancerosi, cu leucemii, cu anemii, cu boli ale sangelui, nasterile cu probleme pentru mama si fat, arsurile. Pentru acei oameni, acest sange poate sa faca diferenta intre viata si moarte” – Cristina Enescu – bloodFLUENCER

“Recomandam donatorilor sa spuna si celorlati potentiali donatori ca doneaza.” – Andreea Timofte – bloodFLUENCER, initiator al Programului “N-avem SANGE”

“Nu putem sa donam sange atunci cand suntem bolnavi. Donatorul de sange trebuie sa fie, obligatoriu, o persoana sanatoasa. De siguranta sangelui ne ocupam noi. Iar donatorul, in momentul in care vine la donare si este declarat eligibil, sigur este sanatos, pentru ca criteriile de eligibilitate sunt foarte multe. Se restrictioneaza cam o treime din numarul donatorilor, care se prezinta la centru. Daca donatorul a reusit sa doneze inseamna ca el este perfect sanatos!” – Dr. Doina Gosa, Director al Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=Tz7zMjxnkrw&feature=youtu.be]

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange. Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Crucea Rosie Romana, Asociatia HEM, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, IQads, Universal Solution, Getica OOH, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Faptele bune sunt contagioase

interviu de Marian Costache

M-am bucurat s-o vad Joia trecuta, la evenimentul organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului, in piata Charles de Gaulle, pe Laura Ivancioiu, jurnalist, antreprenor, blogger si sustinator fervent al donarii, cu-adevarat voluntare, de sange. Nu m-am putut abtine, asa ca i-am adresat Laurei cateva intrebari.

Am fost chit intr-un fel, ea nu se astepta s-o iau la intrebari, iar eu nu ma asteptam la o parte dintre raspunsuri. Imi doresc si eu foarte mult ca Laura sa aiba dreptate, si ca faptele bune sa fie intr-adevar contagioase.

Stiu ca donezi de foarte multa vreme, care este povestea ta ca donator?

Donez de foarte multa vreme si n-as putea spune ca am o poveste anume. N-am inceput sa donez pentru vreun cunoscut. Pur si simplu datorita campaniilor pentru donare, m-au convins toate aceste campanii si am inceput sa donez si eu. Donez destul de frecvent, de cateva ori pe an.

Esti la curent cu lipsa sangelui transfuzional, cu faptul ca Romania e intr-o situatie de avarie, semnalata de Organizatia Mondiala a Sanatatii, cu 1,7-1,8% donatori?

Stiu ca este foarte mare nevoie de sange in Romania, si in Bucuresti dar si in provincie, stiu ca niciodata nu e suficient sange. Ma deranjeaza asta, nici nu stiu daca e corect ca daca are nevoie de sange un cunoscut, sa te duci sa donezi pentru el. Mi se pare ca e si cum ai avea “pile” la sange. Mi se pare asta o situatie infioratoare.

Drept pentru care e absolut normal sa donezi, iar toate prejudecatile astea din provincie, sau din educatia straveche, ca daca donezi sange nu e bine, ca devii dependent de donarea de sange, trebuie sa le eliminam cumva.

Ce crezi ca ai putea sa le spui celor care sunt apti sa doneze dar nu o fac? Cum ai putea sa-i convingi sa treaca de like-ul de pe Facebook si sa vina efectiv sa doneze in mod recurent?

Faptele bune cred ca sunt contagioase, cumva. Si atunci, prin exemplu personal, si vazand de la unul la altul… “Uite, eu ma duc sa donez”, iar lumea ma-ntreaba: “pentru cine?”. “Pentru nimeni, am donat pur si simplu, pentru ca asa trebuie.” “Ah, da?! Si faci asta des?” “Da.”

Cumva, daca mai aude cineva azi, mai aude cineva maine, donarea va deveni un obicei si pentru cei care pot sa doneze dar nu o fac in mod normal, dar ar trebui sa o faca. Prin exemplu personal am putea sa ajungem astfel la niste cifre mai bune la donarea de sange.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=6RR9Oh4PMsM&feature=youtu.be]

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange. Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Crucea Rosie Romana, Asociatia HEM, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, IQads, Universal Solution, Getica OOH, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Donatori in numar mai mare in primul trimestru din 2018, la CTSB,

Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti a inregistrat in primul trimestru din 2018 un numar de donatori cu 5,3% mai mare, decat in aceeasi perioada din 2017. Cresterea, chiar daca pare modesta, este una constanta si se regaseste raportat la fiecare luna in parte. Cu alte cuvinte in fiecare luna, Ianuarie, Februarie si Martie, au fost cu aproximativ 250 de donatori sanguini mai multi decat in lunile corespondente din 2017.

“Acest lucru il putem pune pe seama programului “N-avem SANGE”, care este intr-adevar cel mai vizibil program pentru stimularea donarii voluntare de sange, de pana acum. Este clar si ne bucura asta, ca o parte din societate s-a trezit si constientizeaza nevoia de sange si cum aceasta ne poate pune pe toti sub risc. Totusi, pana la starea de normalitate mai avem cale lunga” a declarat Dr. Doina Gosa, Directorul Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Datele colectate de centrele de transfuzie arata ca in ultimii ani, aproape 80% dintre donatorii care ajung in centru vin doar pentru o singura data, iar asta doar atunci cand au pe cineva apropiat, care are nevoie de sange.  “E inca prea devreme sa vedem daca aceasta tendinta s-a schimbat in 2018 si nu intelegem pe deplin acest fenomen, dar ne dorim sincer sa schimbam statistica asta. Din acest motiv ne gandim sa pornim in lunile urmatoare o cercetare, pentru a afla cum gandesc acesti donatori ocazionali. Peste un milion de oameni sunt potential donatori in Bucuresti, iar daca doar 10% dintre acestia ar dona, am avea un numar de donatori mai mare decat dublul celui pe care-l avem in prezent”, a mai declarat d-na Gosa.

“N-avem SANGE” a fost gandit inca de la inceput ca un proiect pe termen lung, ce are ca scop schimbarea mentalitatilor si perceptilor vis-à-vis de donarea de sange. Proiectul se adreseaza tuturor, insa are in centrul atentiei tinerii. “Ne-am bazat insa de la-nceput si ne bazam in continuare pe tineri si mai ales pe cei educati, ca vor intelege mesajele noastre si ca ne vor ajuta sa ducem acest proiect mai departe, spre binele nostru, al tuturor”, spune Marian Costache, unul dintre initiatorii programului.

“Lucrez de peste 20 de ani in Publicitate si am fost implicat in tot felul de proiecte. Cu toate astea, “N-avem SANGE” reuseste inca sa ma surprinda, in fiecare saptamana. Asta pentru ca am avut ocazia sa cunosc tot felul de oameni. Unii, cum spuneam, au fost extrem de inimosi, dispusi sa ajute si sa ne ajute, inca din prima clipa. Ma refer aici atat la parteneri cat si la donatorii cu care am stat de vorba sau cu care am filmat diverse testimoniale. Sigur ca am intalnit insa si oameni aflati intr-o alta energie, oameni care bodogane fara intrerupere sistemul, si care asteapta mereu solutia de la altii, fara sa-nteleaga ca problema sangelui transfuzional nu poate fi rezolvata decat cu o mai mare solidaritate si printr-o educare sistematica”, a mai declarat dl. Costache.

Mai departe de cresterea numarului de donatori, programul are in plan sa aduca in atentia donatorilor eligibili, benefiiciile donarii regulate de sange, atat pentru starea lor de sanatate cat si pentru calitatea actului medical, a numarului mai mare de produse sanguine obtinute de la un donator consecvent.

“5,3% poate parea oricui o crestere modesta dar este una solida, pentru ca se regaseste in fiecare luna si speram ca de-acum incolo donatorii sa vina mai des. Totusi, am constatat cu parere de rau ca inca prea putina lume stie ca anumite produse sanguine nu se pot obtine decat din sangele donatorilor care vin cu regularitate in centru. La fel este si cu sangele necesar copiilor.

Nu in ultimul rand, asa cum am discutat deja in cadrul programului “N-avem SANGE”, ne dorim ca donatorii eligibili sa inteleaga la un nivel superior beneficiile donarii de sange asupra starii lor de sanatate. Mai departe de bonuri de masa, bilete la teatru sau scutiri la transport, donarea regulata de sange poate aduce donatorilor beneficii, ce nu pot fi cuantificate material in vreun fel” a declarat Corina Posea, Medic Hematolog la Centrul de Transfuzie Bucuresti.

“N-avem SANGE” este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange. Partenerii din acest program, pana in acest moment, sunt Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Crucea Rosie Romana, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, IQads, Universal Solution, Getica OOH, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare. In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Back To Top