Loading....

Etichetă: sange

“Mă bucur că cineva undeva a donat acel sânge, că acesta era pe stoc și a ajuns la fetele mele.” – Alexei Rus

Alexei Rus este un tanar tatic, a doua gemene, nascute prematur. Credea ca nu poate sa doneze, deoarece in copilarie a avut hepatita A. Pentru ca si-a dorit foarte mult sa faca asta si pentru ca s-a nimerit sa ne intalnim online, astazi a reusit pentru prima data sa doneze sange. Testimonialul sau emotionant il aveti mai jos.

Am avut hepatita A în copilărie

“Pentru prima dată am vrut să donez sânge la o campanie de donare care a vut loc in cadrul Politehnicii in 2007. Atunci când am completat formularul am aflat că nu pot să donez, pentru că am avut hepatita A în copilărie.

Ulterior am aflat că totuși în alte țări e posibil să donezi în această situație. De-a lungul anilor am întrebat de mai multe ori pe voluntarii care se ocupă de donare în diverse campanii, însă răspunsul a fost de fiecare dată același ”ne pare rău, nu se poate”.

Recent într-o postare de facebook, o persoană publică îndemna lumea să doneze, iar eu m-am ”plâns” că aș dona dar nu mă primesc. Am primit mai multe răspunsuri la acel comentariu, de la oameni care mi-au zis că acum se poate. Am fost contactat de către Marian Costache de la Asociatia HEM prin pagina ”N-avem SANGE?!” și el m-a asigurat că se poate, mi-a prezentat câteva cazuri similare cu al meu și mi-a spus că dacă nu reușesc să rezolv singur, o să vină cineva de la ei cu mine.

Experienta a fost mai simplă decât mă așteptam

Mai încrezător cu aceste informații, m-am dus la centrul de transfuzie și am explicat situația. Mi s-au recoltat analize și peste 3 zile am putut să donez. Experienta a fost mai simplă decât mă așteptam, eu nesimțind nicio amețeală sau vreo schimbare de stare. A fost rapid și simplu.

Toată lumea știe că sângele este indispensabil în multe intervenții chirurgicale sau la anumite proceduri medicale, cu toate acestea astăzi, când am donat, erau foarte puțini donatori în Centrul de Transfuzie.

Eu personal nu am avut nevoie de sânge până acum, dar recent mi s-au născut două gemene prematur și au avut nevoie de două transfuzii de sânge. Mă bucur că cineva undeva a donat acel sânge, că acesta era pe stoc și a ajuns la fetele mele și că ele au revenit în parametrii normali, după transfuzie.

O singură donație poate ajuta pe cineva într-un moment critic

Gândiți-vă că o singură donație poate ajuta pe cineva într-un moment critic. Acel cineva la un moment dat ar putea fi cineva drag voua, si voi să nu puteți dona atunci (sunt destul de multe criterii care trebuie îndeplinite pentru a fi admis la donare).

Sau mai simplu: ”pay it forward”!” – Alexei Rus, Bucuresti 24.06.2020

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, MACROMEX, CertSIGN, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Itsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Blitz Technology si Motion Vision Communication.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Ziua Mondiala a Donatorului de Sange 2020 – panelul 2, dedicat medicilor si pacientilor

comunicat

Panelul 2 a fost dedicat medicilor si pacientilor, invitati fiind:

Dr. Corina Posea – Medic Primar Hematolog @ CTS Bucuresti

Dr. Zsofia Varady – Medic Specialist la Departamentul de Transplant Medular al Institutului Clinic Fundeni

Dr. Ion Mihaita Emilian – medic CTS MApN

Andi Carlan – Activist Civic

Radu C. Ganescu – Presedinte Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice

Moderator Andreea Timofte, #bloodfluencer co-fondator „N-avem SANGE?!” – Vicepresedinte Asociatia HEM

“Am resimtit ultimele luni o foarte mare vulnerabilitate. Pentru mine, cel putin, a fost un exercitiu de empatie, prin care am inteles, doar in parte, ce simt pacientii care se simt vulnerabili, in mod constant.” – Andreea Timofte, #bloodfluencer co-fondator “N-avem SANGE?!”, Vicepresedinte Asociatia HEM

Sunt mai obisnuit cu ceea ce-nseamna panica

“Sunt mai obisnuit, din punctul meu de vedere, cu ceea ce-nseamna panica, cu ceea ce-nseamna lucrurile necunoscute si lucrurile pe care nu le poti stapani. Nu vei stii ce se-ntampla maine, nu stii daca vei avea sange si daca-ti poti face tratamentul sau nu. Lucrurile astea le-am invatat de-a lungul timpului.

In perioada pandemiei am vazut noi toti, la nivel mondial, cum se infrunta necunoscutul si cat de usor ajunge sa te stapaneasca panica.

Mi-a fost frica! Primul sentiment a fost ca orice astfel de situatie va duce la un numar cat mai mic de donatori, avand in vedere ca Romania, statistic vorbind, nu este printre primele locuri din Europa, ca numar de donatori, iar acesta este un risc pentru noi. Un al doilea risc a fost grupul tinta. Noi reprezentam o categorie de bolnavi, intotdeauna expusi la orice, si orice alt factor extern ne poate inrautati starea de sanatate sau ne poate duce la diverse complicatii. Atunci cand ai, insa, o echipa medicala de top lucrurile astea poti sa le treci si sa le stapanesti cu bine!

Am vazut in aceste zile cum echipele medicale au fost felicitate pentru modul in care si-au tratat pacientii. Noi trebuie sa felicitam Centrele de Transfuzie, si trebuie sa felicitam echipele, care lucreaza pentru ca eu si alti pacienti, cu alte patologii, sa poata sa beneficieze de inca o saptamana sau o luna in plus, de viata.” – Radu C. Ganescu,  Presedinte Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice

Fara ajutorul donatorilor si al echipelor care lucreaza in Centrele de Transfuzie din Romania, nu ne-am descurca deloc

“Noi, cei care lucram cu pacientii mai aproape, fara ajutorul donatorilor si al echipelor care lucreaza in Centrele de Transfuzie din Romania, nu ne-am descurca deloc. Procedurile noastre nu ar fi putut sa fie duse pana la capat, fara ajutorul voluntar al oamenilor care se duc sa doneze sange, in fiecare zi.” – Dr. Zsofia Varady – Medic Specialist la Departamentul de Transplant Medular al Institutului Clinic Fundeni

Fiecare zi este o misiune in sine

“De cand lucrez in Centrul de Transfuzie al MApN, pot sa va spun ca fiecare zi in care ma prezint la serviciu este o misiune in sine. In fiecare zi intalnim noi provocari, peste care nu am putea trece fara ajutorul donatorilor. De aceea intelegem ca astazi, de ziua lor, sa le multumim inca o data!

In special, in aceasta perioada, a trebuit sa apelam si mai mult la donatori, mai ales la donatorii fideli ai Centrului, pe care am reusit inca o data sa-i mobilizam cu succes.” – Dr. Ion Mihaita Emilian – medic CTS MApN  

“Doresc sa multumesc si eu donatorilor din Romania si de pretutindeni, doresc sa va multumesc voua, organizatorilor, echipei “N-avem SANGE?!” si #bloodfluencerilor, care ne-au ajutat extraordinar de mult in aceasta perioada foarte dificila, pentru toti, pentru comunitatea medicala, pentru pacienti si pentru comunitatea donatorilor.

Misiunea noastra a fost sa gasim siguranta, pe care sa o dam mai departe pacientilor

Misiunea noastra, in aceste ultime patru luni, a fost ca impreuna sa gasim siguranta pe care sa o dam mai departe pacientilor si comunitatii. Asteptarile, de la corpul medical, au fost foarte mari in aceasta perioada, iar pandemia a generat multa nesiguranta, in jurul nostru.

In Centrele de Transfuzie am avut intalniri, pentru a pune la punct un plan de actiune. Primul lucru pe care l-am realizat a fost acela ca virusul nu se transmite prin sange, ca este un virus respirator, deci din punct de vedere al sigurantei componentelor de sange, am stiut ca ceea ce dam pacientilor este sigur, fara sa facem teste suplimentare.

Problema noastra a fost ca datorita Starii de Urgenta si a limitarii deplasarilor numarul de donatori a scazut. Intr-una din zile am avut 30 de donatori la Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti, ceea ce nu s-a mai intamplat niciodata.

Dupa aceasta perioada, vazand felul in care au raspuns donatorii, am certitudinea ca in situatii de criza donatorii vor veni, vor raspunde! Ideea este ca trebuie sa consolidam acest nucleu, format in jurul #bloodfluencerilor, si sa crestem aceasta comunitate a donatorilor, pentru ca e clar ca donatorul recurent, care stie ca trebuie sa vina de 3-4 ori pe an la donarea de sange, este donatorul sigur.” –  Dr. Corina Posea – Medic Primar Hematolog @ CTS Bucuresti

Fiecare aniversare pentru mine inseamna un an castigat in lupta cu cancerul

“Perioada asta a fost dificila, asa cum a fost pentru fiecare dintre noi. Aceasta zi a donatorului de sange, pentru mine, dincolo de importanta generala, de anul trecut are o importanta si mai mare. Anul trecut, cu cateva zile inainte de Ziua Mondiala a Donatorului, eu am schimbat taberele si am trecut din tabara donatorilor in tabara pacientilor. Fiecare aniversare, pentru mine inseamna un an castigat in lupta cu cancerul si un bun moment de reamintire, ca este extrem de usor sa treci din tabara oamenilor sanatosi in tabara pacientilor, peste noapte, fara sa ai nici cea mai mica idee despre asta.

Pentru mine a fost cu-atat mai socant, pentru ca nu eram doar un om sanatos, ci eram chiar un donator de sange. Eram o persoana care contribuiam la starea de sanatate a altora, si-atunci perspectiva ca eu as putea sa ma imbolnavesc nu avea pur si simplu loc, in mintea si in sufletul meu.

Am descoperit pe pielea mea ce-nseamna solidaritate, ajutorul celorlalti, iar acest spirit civic, de care tot vorbim, este ceva ce se cultiva, este ceva care trebuie antrenat zi de zi, si este ceva pentru care trebuie sa lupti, daca nu neaparat din marinimie, macar la gandul ca oricand si tu poti avea nevoie de sprijinul celorlalti.

Spiritul civic nu se naste peste noapte

Daca toata viata te tii departe de nevoile altora, te tii departe de implicare in diverse cauze civice, s-ar putea sa afli ca atunci cand ai nevoie si restul sa stea deoparte, pentru ca spiritul acesta civic nu se naste peste noapte, ci trebuie cultivat de fiecare dintre noi. Mesajul meu de astazi este ca, daca puteti, nu va uitati neaparat la criteriile de eligibilitate, pentru donare de sange, nu porniti de-acolo, ci porniti de la dorinta de a dona sange, indiferent ce s-ar intampla, iar acele criterii sa fie un pas secundar.

Fiecare poate sa incerce sa doneze sange, cei mai multi si reusim! Pe langa binele pe care-l puteti face celorlalti, sunt sanse foarte mari sa va salvati chiar propria viata. Donarea de sange mie mi-a salvat viata la propriu!” – Andi Carlan – Activist Civic

Personal iubesc donatorii

“Personal iubesc donatorii, nu-i cunosc dar ii iubesc, este extrem de important sa le transmitem si lor un lucru, care pe mine ma destabilizeaza psihic. Cand intru dimineata in salonul pacientilor, discutam, ii consult, discutam despre produsele de sange (care mereu sunt prea putine), sunt foarte multi dintre acestia care pe noptiera au o biblie sau o carte de rugaciuni. Imi spun: “d-na doctor, dupa ce plecati dumneavoastra, eu o sa ma rog pentru cei care-mi vor dona astazi trombocite!”

Este o legatura pe care n-o “plapeaza” nimeni, n-o cuantifica nimeni, dar donatorii nu trebuie sa uite ca pacientii care stau pe paturi de spital, si spera sa scape cu viata din diverse proceduri si interventii chirurgicale, se roaga pentru donatorii lor. Asta este mesajul meu catre donatori, ca exista oameni pe paturi de spital care se roaga pentru sanatatea donatorilor de eritrocite si de trombocite si a intregii echipe, care distribuie aceste produse de sange.” –  Dr. Zsofia Varady – Medic Specialist la Departamentul de Transplant Medular al Institutului Clinic Fundeni   

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, MACROMEX, CertSIGN, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Itsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Blitz Technology si Motion Vision Communication.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

“Un anumit grad de predictibilitate pentru pacientii cu nevoi transfuzionale cronice ar fi de asteptat sa existe la nivelul spitalelor si, pe baza acestuia, sa ne fie transmise anticipat solicitarile.” – Dr. Alina Dobrota, Director @ Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanta

Este o perioada grea pentru cadrele medicale aflate in “Linia intai”, in lupta cu noul Coronavirus. Daca va ganditi ca aceasta linie intai ii include doar pe cei care lucreaza in sectiile de infectioase, atunci va inselati. Bolnavii cronici nu au disparut ca prin farmec, dupa declararea starii de urgenta. Nevoi exista, accidente se intampla, cu alte cuvinte nevoia de sange exista, chiar daca foarte multe spitale au devenit intre timp spitale COVID.

Peste toate aceste adevaruri exista si trairile complexe ale oamenilor dispusi sa doneze, chiar si in aceste imprejurari ultra speciale. Donatorii nu sunt de piatra, sunt oameni, sunt oameni adevarati care au reusit sa-si depaseasca temerile si sa se tina in continuare de acest gest nobil, pe care-l reprezinta donarea de sange. In acest context, i-am adresat cateva intrebari d-nei Dr. Alina Dobrota, Director @ Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanta.

un interviu de Marian Costache

Ce-a adus nou pentru Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanta pandemia si implicit aceasta stare de urgenta?

Preocuparea fata de posibilul impact pe care infectia cu SARS CoV 2l-ar putea aveaasupra activitatii noastrea aparut inca din luna ianuarie a acestui an, deci dinainte de declararea pandemiei. Inca de atunci am inceput sa achizitionam echipamente de protectie si sa crestem cantitatile de materiale necesare dezinfectiei.

Perspectiva extinderii infectiei in Romania si a riscului de a se atinge la un moment dat stadiul de transmitere locala/comunitara, ne-a determinat sa gandim diverse scenarii cel putin teoretic posibile si sa anticipam masurile care vor trebui luate, avand in vedere dispozitiile existente la momentul respectiv si pe cele actualizate in functie de evolutia infectiei.

Deci perspectiva pandemiei a impus din timp reactii proactive, iesirea din rutina a intregii echipe si adaptarea din mers a activitatilor de recoltare sange, in paralel cu mentinerea  capacitatii de a aproviziona cu componente sanguine cele 14 spitale din judet cu care avem contracte.

Practic, echipa aflata la conducerea institutiei este inca din luna februarie in stare de veghe si alerta, pentru a reactiona rapid, iar din 19.03.2020 a fost desemnat Comitetul pentru situatii speciale/de urgenta la nivelul institutiei, cu atributii si responsabilitati delegate fiecarui membru. Obiectivele noastre sunt mentinerea continuitatii activitatii, securitatea angajatilor, donatorilor si, indirect, a pacientilor, prin cantitatea, calitatea si diversitatea componentelor sanguine pe care le asiguram spitalelor.

Dar in ceea ce priveste doua dintre aceste obiective,  depindem de donatorii de sange, fara de care nu am avea cum sa asiguram pacientilor componentele sanguine. Ca intotdeauna, dar mai ales in astfel de perioade, este nevoie de intelegere, solidaritate, sinceritate si colaborare. Suntem toti responsabili de ceea ce facem pentru a depasi aceasta perioada: angajati, donatori, medici clinicieni din spitale.

Ce s-ar intampla daca un membru al personalului dvs. ar fi infectat cu noul Coronavirus?

Riscul potential fata de care solutiile implementabile sunt limitate il reprezinta infectarea unui angajat cu SARS CoV 2; daca ar aparea aceasta situatie, ar fi foarte probabil necesara carantinarea intregului personal aflat in activitate in perioada respectiva si implicit in contact cu acea persoana. Speram ca masurile luate, discutiile si instructajele periodice cu angajatii sa ne ajute sa nu ne confruntam cu aceasta situatie.

Care a fost comportamentul donatorilor, dupa declararea pandemiei?

Declararea pandemiei si introducerea primelor restrictii de deplasare pentru populatie a creat in general la nivelul comunitatii o reactie fireasca de retinere fata de venirea la centrul de transfuzie sanguina. In a doua jumatate a lunii martie au fost vreo 2 saptamani de reducere cu 50-60% a numarului de persoane care au venit sa doneze la sediu, situatie cu care noi, in Constanta, ne intalnim anual in sezonul estival, doar ca de aceasta data nu au mai fost posibile deplasarile in judet pentru colecte mobile, pentru compensare.

Aceasta situatie, aparuta in mai toate judetele, nu a afectat insa in Constanta asigurarea tratamentului transfuzional pentru pacienti, donatorii raspunzand apelurilor noastre telefonice, mesajelor transmise prin mijloacele de comunicare Fb, emisiuni TV, radio, presa.

Deosebit de importante pentru populatia potential donatoare de sange au fost  doua momente: confirmarea faptului ca donarea de sange este necesara si permisa, deci oamenii pot veni la centrele de transfuzie sanguina, apoi includerea in ordonanta ca exceptie de la regulile de restrictionare, a deplasarii la centrul de transfuzie sanguina pentru donare de sange.

S-au modificat in vreun fel procedurile, avand in vedere contextul?

Desigur, asa cum am mentionat, a fost necesara adaptarea modului de organizare si desfasurare a activitatilor medicale si administrative la noile realitati, initial anticipandu-le intuitiv, din experienta, apoi pe baza analizei riscurilor potentiale si inerente (de exemplu reducerea numarului de donatori , reducerea cererilor spitalelor), pe masura ce diseminarea infectiei a evoluat trecand de la cazurile de import la transmiterea locala/comunitara.

Astfel, am introdus reguli stricte de acces in institutie pentru diferitele categorii de persoane, inclusiv pentru potentialii donatori. Procesul de selectie a acestora a fost adaptat nevoii de identificare a celor care ar fi putut fi infectati asimptomatici, iesiti din izolare, contacti la risc; au fost introduse doua etape suplimentare de autoselectie si selectie, inainte de a se intra pe circuitul obisnuit de evaluare in vederea admiterii la donare.

Accesul in centrul de transfuzie se face doar dupa citirea informatiile afisate la avizier si completarea unei declaratii pe propria raspundere; in functie de raspunsuri, potentialul donator va putea sau nu sa intre pe circuitul de selectie si donare.

O alta masura necesara in contextul pandemiei

O alta masura identificata ca fiind necesara in contextul pandemiei a vizat personalul medical si administrativ: prin rotatie, mentinand continuitatea tuturor activitatilor, au fost programati in zile de recuperari/concediu, astfel incat, in limita posibilului, macar cate o persoana pentru fiecare activitate critica sa fie disponibila daca cea in activitate trebuie izolata. Suntem o echipa redusa numeric, este dificil de gestionat, dar pana la un punct, nu imposibil. Desigur, eu nu am intrat in aceasta schema.

In ceea ce priveste relatia cu spitalele carora le furnizam componente sanguine, acestea au fost informate cu privire la situatia colectei de sange, le-au fost propuse masuri suplimentare de gestionare a stocului disponibil, de prioritizare a cazurilor si de relationare cu noi, astfel incat impreuna sa reusim sa depasim aceasta perioada fara consecinte negative asupra pacientilor cu nevoi transfuzionale.

Ce s-a intamplat cu cererea de sange venita din partea spitalelor, in ultimele doua saptamani?

Dupa aparitia ordinului de reducere a interventiilor programate, a cazurilor care nu constituie urgente, s-a inregistrat o scadere brusca,  abrupta a solicitarilor de componente sanguine; timp de vreo doua saptamani nici cel mai sensibil produs, concentratul trombocitar, solicitat in cantitati mari la un moment dat, nu a mai fost luat, in ciuda cererilor facute in prealabil.

Cereri zilnice reduse au continuat sa vina de la 4-5 spitale din 14. Am anticipat insa aceasta situatie si inca din martie urmaresc personal stocurile de componente sanguine, valabilitatea lor, astfel incat sa evitam expirarea.

Am estimat atunci ca in maxim 2 saptamani vor creste cererile de concentrate trombocitare, existand in judet pacienti cu boli oncologice, hematologice, etc. dependenti de acest tratament; din pacate, nu ni se transmite din partea spitalelor unde acestia se interneaza periodic, deci sunt cunoscuti, monitorizati de un medic, nici o estimare a necesarului, nu exista o predictibilitate a necesarului posibil pentru acest tip de component sanguin a carui valabilitate este de doar 5 zile.

Nu este deloc usor sa pastrezi balanta intre cereri, stocuri existente prea mari sau prea mici

Faptul ca cererile de componente sanguine au scazut impune masuri proactive permanente de supraveghere a ceea ce exista deja in stocuri, de colaborare cu alte centre de  transfuzie sanguina, dar nu ne permite o relaxare in ceea ce priveste activitate de recoltare, intrucat oricand se pot produce accidente rutiere, casnice, orice alt incident sau agravare brusca a starii de sanatate a unor persoane, nasteri cu complicatii, cazuri in care, pe langa interventiile terapeutice specifice, tratamentul transfuzional poate salva sau contribui la salvarea, ameliorarea situatiei pacientului; acest lucru devine posibil doar atunci cand componentele sanguine exista deja in centrele de transfuzie sanguina, gata de administrat.

Nu este deloc usor sa pastrezi balanta intre cereri, stocuri existente prea mari sau prea mici, persoane dornice sa doneze in numar prea mare sau prea mic, riscul de a expira, dar nu este imposibil atat timp cat intelegem toti ca trebuie sa functionam ca o echipa: centru de transfuzie sanguina- potential donator- spital. Donatorul fidelizat, cel care doneaza periodic,  obisnuit cu procedura, va intelege mai usor aceasta necesitate, anume aceea de a-si programa venirea la donare si in functie de nevoile anuntate de centrul de transfuzie sanguina. Aici mai este de lucrat cu fiecare dintre membrii “echipei”. Este un proces de maturizare in timp la nivelul comunitatii careia ii apartinem toti.

Cum au reactionat donatorii la noua realitate?

Dupa cum am mentionat mai sus, a fost o perioada de vreo doua saptamani in martie, in care oamenii nu au mai venit sa doneze in ritmul obisnuit; era de asteptat, teama de a se infecta, nesiguranta cu privire la dreptul de a se deplasa pentru donarea de sange, cresterea preocuparilor fata de problemele de interes personal, toate acestea sunt motive care probabil i-au determinat sa renunte sau sa amane donarea de sange. O mare parte dintre cei contactati de noi au raspuns insa pozitiv.

Noua procedura de selectie

Noua procedura de selectie, cu etapele preliminare introduse, a nemultumit unele persoane, din cauza cresterii timpului de asteptare; in alte cazuri, nemultumirile au fost de fapt generate de constatarea ca nu sunt eligibili temporar din cauza revenirii recente din strainatate sau alte cauze din aceeasi categorie. Am avut o persoana care nu a declarat faptul ca a fost in izolare, dar a fost identificat in lista persoanelor din aceasta categorie si nu i s-a permis accesul in centru. O alta persoana a incercat de doua ori sa treaca de filtrele introduse. Acestea sunt insa doar cazuri izolate. Nu intra in discutie negocierea criteriilor de selectie atata vreme cat compromisul ar putea avea consecinte asupra sanatatii cuiva.

Zilnic vin oameni sa doneze, numarul situandu-se undeva la 50% fata de cel obisnuit; pentru aceasta perioada in care sunt restrictionate internarile, este suficient, cu conditia ca printre cei care doneaza, cel putin 2/3 sa fie donatori fidelizati, astfel incat sa putem pregati concentrate trombocitare.

Amintesc faptul ca o femeie poate dona de maxim 4 ori/an, iar un barbat de maxim 5 ori/an, prin metoda obisnuita de donare; pentru donatorii care doneaza si prin afereza, numarul total permis de donari pe an este mai mare.

Cum credeti ca va fi luna urmatoare la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanta?

Da, dificil de raspuns la aceasta intrebare. Inca de la sfarsitul lui februarie incerc sa gandesc in perspectiva, la aceasta viitoare luna anuntata ca fiind cu mare risc de a atinge varful extinderii comunitare. Un risc ce poate oricand sa atinga si activitatea noastra, in ciuda masurilor preventive luate. Am apreciat inca din februarie, empiric, ca mai devreme de sfarsitul lui iunie nu prea sunt sanse sa intram in ritmul “normal” de activitate, astfel incat s-au achizitionat/comandat materiale , echipamente de protectie care sa acopere necesarul pana la 15 iulie 2020.

Variabilele care nu sunt insa sub controlul nostru sunt, pe de o parte, numarul persoanelor care doresc si vin sa doneze sange, iar pe de alta parte, nevoile transfuzionale si numarul pacientilor spitalizati. Daca asupra numarului donatorilor de sange putem interveni prin comunicarea directa cu dumnealor, prin mesaje sustinute de mass-media si autoritati nationale si locale (in limita restrictiilor impuse prin ordonante la un moment dat), asupra necesarului de componente sanguine transmis de spitale nu putem interveni decat, cel mult, cu recomandari.

Un anumit grad de predictibilitate pentru pacientii cu nevoi transfuzionale cronice ar fi de asteptat sa existe la nivelul spitalelor

Cum am spus deja, un anumit grad de predictibilitate pentru pacientii cu nevoi transfuzionale cronice ar fi de asteptat sa existe la nivelul spitalelor si, pe baza acestuia, sa ne fie transmise anticipat solicitarile. Componentele sanguine sa astepte pacientul si nu invers, cel putin pentru cazurile prioritizate de clinicieni. Un deziderat al oricarui sistem de sanatate!

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, MACROMEX, CertSIGN, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Itsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

“Trebuie sa colectam sange, doar in functie de cererile spitalelor, doar dupa necesitatile pacientilor si dupa volumul stocului de componente sanguine al centrelor, nu in functie de contextul social si emotional.” – Dr. Georgeta Hanganu, Director @ Centrul de Transfuzie Sanguina Ploiesti

Am stat de vorba zilele trecute cu d-na Dr. Georgeta Hanganu, Directorul Centrului de Transfuzie Sanguina Ploiesti, despre contextul actual. La inceputul pandemiei generate de Coronavirus cererea de sange era la un nivel ridicat dar pe masura ce tot mai multe spitale au devenit spitale COVID, aceasta s-a redus considerabil.

un interviu de Marian Costache

Ce a adus nou pandemia in comportamentul donatorilor?

Motto: “Niciodata nu vom fi suficient pregatiti pentru toate  provocarile vietii.” Einstein

Exista situatii  imprevizibile, cu sansa extrem de redusa de aparitie, dar cu impact extrem de mare asupra intregii comunitati.  Pandemia provocata de noul coronavirus ne–a luat pe toti prin surprindere:  decidenti, populatie, personal din spitale, personal din centrele de transfuzie si donatori.

De cateva decade bune, inotam in aceeasi rutina: chemam donatori, recoltam sange de la publicul care raspunde apelurilor: mult sau putin, il stocam cat putem: mai mult sau mai putin, il folosim dupa cum il avem: mult sau putin.

De fiecare data, numarul respondentilor nostri este direct proportional cu contextul emotional, general sau local. In consecinta, manageriem stocuri de sange al caror volum este stabilit de respondenti, si nu de managerii centrelor de transfuzie. Noua pandemie ne-a aratat ca e cazul sa ne schimbam modul de abordare, ne-a aratat ca trebuie sa fim, mai flexibili, si mai determinati.

Asadar, ma obisnuisem in cei 30 de ani petrecuti in centru, cu aglomeratia zumzaitoare a diminetii.

Vazusem  zilnic, in cei  30 de ani, sala de asteptare a centrului, plina, cu oameni multi, mai tineri sau mai varstnici, mai tacuti sau mai galagiosi, sfatuindu-se intre ei, punandu-si intrebari, intr-o agitatie usoara, inghesuindu-se unul intr-altul la fisier, curajosi sau tematori, nerabdatori uneori, incercand sa doneze mai repede, goniti mereu de viata, alergati de griji si obligatii, oprindu-se la noi pret de o clipa, sa dea  o picatura de sange, si sa  alerge din nou mai departe.

Si dintr-o data totul s-a schimbat.

Am impus distantarea sociala. Sala de asteptare a devenit foarte spatioasa, linistea a luat locul zumzetului de alta data, oamenii au devenit mai preocupati, mai ascultatori, poate mai tristi si ingandurati.

Ce s-a intamplat in ultimele 2 saptamani?

La inceputul pandemiei s-a inregistrat o scadere a stocurilor si odata cu apelul national pentru donare, au venit foarte multi oameni sa ajute. Au stat linistiti si rabdatori pe aleea din curte  si pe strada, asteptand in frig, sa intre spre donare. Criza a transformat oamenii aceia nerabdatori, alergati de viata, in statui vii  insiruite prin curte. Timpul s-a oprit in loc, si noi odata cu el. Am constatat ca toti au inteles ca e nevoie sa devina mai rabdatori. Donatorii impacientati de alta data, au inteles timpurile. Am avut zile aglomerate, cu cate 120-160 donatori, mult peste capacitatea noastra de centru judetean. Am recoltat toti donatorii eligibili fara probleme si fara suparare, a fost bine.

Din pacate datorita starii de urgenta, multi pacienti au fost externati, toate interventiile chirurgicale amanate. Stocurile de componente sanguine s-au marit  mult, iar spitalelele au scazut cererile. Apelul national s-a transformat din bulgare in avalansa, si donatorii au continuat sa vina spre donare. Pentru a nu avea un efect negativ in perspectiva,  am continuat sa primim donatori dar stocurile de componente, prea mari si cererile din spitale prea mici, ne-au determinat ca de cateva zile sa intervenim si sa reducem drastic colecta. 90% din oamenii care au venit sa doneze, au fost rugati sa revina dupa ridicarea starii de urgenta. Dupa trei decade, in care am nu facut altceva, decat sa chem oamenii sa doneze, acum  m-am vazut in ipostaza de a ruga oamenii sa nu doneze.  Multi au inteles.

Este momentul pentru o schimbare

Multumesc celor care au inteles, si au plecat, multumesc celor care au inteles si vor reveni dupa ridicarea starii de urgenta, multumesc celor care nu au inteles dar au respectat decizia institutiei noastre. Multumesc celor ce au donat componentul si grupa de care am avut nevoie.

Cred ca acum este momentul pentru o schimbare. Trebuie sa colectam sange, doar in functie de cererile spitalelor, doar dupa necesitatile pacientilor si dupa volumul stocului de componente sanguine al centrelor, nu in functie de contextul social si emotional.

Ce alte aspecte ale stocului de componente sanguine ar trebui sa stie donatorii?

Desi pungile de recoltare sange sunt moderne, desi echipamentele de stocare sunt  performante, cel mai bun loc de stocare al sangelui este acolo unde l-a pus Creatorul, in vasele de sange. In corpul uman sangele este mereu proaspat, viu, reintinerit. Din acest motiv, trebuie sa ne bazam pe aceste depozite vii de stocare, oamenii, care pastreaza cel mai bine lichidul pretios, care trebuie educati sa doneze sange, doar atunci cand este nevoie sa isi ajute semenii.

Care sunt recomandarile?

Poate acum este momentul sa incepem sa educam populatia sa doneze doar la chemarile centrelor de transfuzie, sa inteleaga ideea de programare la donare, ideea de amanare si ideea de raspuns prompt la nevoie. Trebuie sa intelegem cu totii ideea de ajutor al semenilor. Ajutorul trebuie dat la momentul potrivit, pacientului potrivit.

E bine sa ajutam:  sa dam sa bea unui om insetat, sa dam de mancare unui om flamand. Ajutorul are sens doar daca este nevoie de el, si cand este nevoie de el. La fel si donarea. Schimbarea de atitudine privind donarea ar trebui sa inceapa acum! Si daca ar fi sa avem un slogan, acesta ar trebui sa fie:  

“Doneaza constant sange! Doneaza cand ti se cere! Programeaza-te!“

Noi iti multumim draga donatorule!

Multumim tuturor donatorilor nostri! Multumim celor ce vin constant si ne ajuta! Multumim celor ce acum stau acasa si vor veni dupa ce vom trece cu bine peste toate! Sa trecem cu bine!

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, MACROMEX, CertSIGN, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Itsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

O saptamana in care am avut SANGE,

Mesajul d-nei Dr. Doina Gosa, Directorul Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti :

„Dragii mei, am traversat o saptamana de grea incercare pentru sistemul romanesc de transfuzie si nu ma refer acum doar la Centrul din Bucuresti. Stiu ca a fost greu in foarte multe orase din tara.

Dr. Doina Gosa – Director CTS Bucuresti

Omenia si solidaritatea fata de cei aflati in suferinta sunt calitati care nu au disparut din Romania

Cu toate astea, ne-am convins inca o data ca omenia si solidaritatea fata de cei aflati in suferinta sunt calitati care nu au disparut din Romania. In ultimele zile ale acestei saptamani, oameni minunati au raspuns apelurilor noastre, mai ales si dupa confirmarea faptului ca donarea de sange nu este interzisa prin ordonanta militara. Astfel ca am reusit sa acoperim in mare parte urgentele si sa trimitem bolnavilor din spitale sangele de care au nevoie, pentru ca viata lor sa mearga mai departe.

Stiu insa ca nu a fost usor pentru cei veniti sa doneze la Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti. Stiu ca s-a stat destul de mult la coada, asta si pentru ca au venit destui donatori noi, care au necesitat o durata mai mare a evaluarilor, si datorita, binenteles, filtrelor suplimentare impuse de pandemia pe care o traversam. Distantarea, impusa de normele sanitare actuale, a prelungit de asemenea timpul de asteptare, avand in vedere si ca in salile de recoltare au intrat mai putini donatori.

Spitalele si-au redus programul operator, doar la cazurile urgente

Deoarece toate spitalele si-au redus programul operator, doar la cazurile urgente, si multe spitale au devenit spitale COVID, necesarul de sange a mai scazut in ultimele zile, in Bucuresti. Nu acelasi lucru putem spune despre trombocite, extrem de necesare pentru bolnavii oncologici. In aceste conditii, rugam in primul rand donatorii cu donari repetate sa vina la Centru, in cursul saptamanii viitoare.

Tin sa multumesc din suflet oamenilor curajosi!

Tin sa multumesc din suflet oamenilor curajosi, care si-au infrant probabil temeri multiple si au venit sa doneze in aceasta perioada. Stiu ca ei sunt eroii din umbra, care dau viata si valoare multor lucruri din tara noastra. Ne dorim sa putem face recoltarile cu mai mare viteza, si sa aratam si mai clar cat de mult ii pretuim, insa conditiile din aceasta perioada impun un altfel de ritm.

Multumim pentru intelegere tuturor donatorilor si ii asiguram de profunda recunostinta a bolnavilor din spitale, care vor ramane in viata datorita lor.

Dumnezeu sa ne ajute, sa trecem cu bine peste aceasta incercare!” – Dr. Doina Gosa, Director @ Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, MACROMEX, CertSIGN, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Itsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

“Ne asteptam in perioada urmatoare la o scadere a numarului de donatori.” – Corina Posea, Medic primar hematolog @ Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti

Traim momente extrem de interesante, nu e niciodata simplu sa treci printr-o pandemie, iar in aceste zile e bine sa fim informati din surse de incredere, mai ales noi, donatorii. Din acest motiv i-am adresat cateva intrebari d-nei Dr. Corina Posea, Medic primar hematolog la Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

un interviu de Marian Costache

Dr. Corina Posea, Medic primar hematolog @ Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti

In conditiile raspandirii sustinute a Coronavirusului, care sunt lucrurile pe care ar trebui sa le stie donatorii?

In conditiile raspandirii sustinute a Coronavirusului, pe care o putem constata, din zi in zi numarul cazurilor creste in Europa. Chiar si in Romania exista o crestere a numarului cazurilor din import, adica a indivizilor care au fost in zonele rosii sau galbene, asa cum sunt ele semnalate de Centrul National de Supraveghere a Bolilor Transmisibile. In aceste conditii, la nivelul Centrelor de Transfuzie s-au luat masuri, asa cum au fost luate masurile la nivelul sistemului sanitar.

Ceea ce trebuie sa stie donatorii nostri de sange este ca acest virus nu se transmite prin sange. Deci din punct de vedere al componentului sanguin, obtinut de la donatorul de sange, acesta este sigur pentru pacienti. In perioada asimptomatica nu exista viremie, deci virusul nu se poate regasi in componentul sanguin.

Din cealalta perspectiva, a sigurantei pe care o are donatorul, atunci cand vine in Centrul de Transfuzie, din perspectiva prevenirii transmiterii de la un potential donator care ar putea sa fie intr-o faza asimptomatica sau de la personal, acest lucru nu se poate intampla, pentru ca la nivelul Centrelor de Transfuzie au fost luate masuri sustinute, in special de igiena.

Donatorii, inca de la intrare in Centrul de Transfuzie, sunt termometrizati. Nu exista posibilitatea ca sa intre in Centrul de Transfuzie un donator simptomatic si nu numai de Coronavirus. Stim ca exista circulatie mare si de virusuri gripale si de alte virusuri respiratorii.

Pe de alta parte, sunt dezinfectanti pentru tegumente din loc in loc, in Centru, si donatorii pot sa-si dezinfecteze mainile. De asemenea se intensifica procedurile de igienizare a suprafetelor. Stim ca virusul ramane cateva ore pe suprafete si din acest motiv, din ora in ora, sunt sterse suprafetele cu dezinfectant. De asemenea, se schimba rolele de hartie dupa fiecare donator, se sterg scaunele cu dezinfectanti. Deci din acest punct de vedere, la nivelul Centrelor de Transfuzie au fost luate toate masurile, de prevenire a transmiterii acestui virus.  

Exista o legatura permanenta cu Directia de Sanatate Publica, ni se comunica toate cazurile diagnosticate si contactii acestor pacienti. Acestor pacienti si contactilor acestora li se comunica, inca din cadrul anchetei epidemiologice, sa nu se prezinte la Centrul de Transfuzie.

Centrele de Transfuzie sunt locuri sigure, in care probabilitatea de a se transmite virusul este extrem de mica. 

Va asteptati la o scadere a numarului de donatori, in perioada urmatoare?

Ca urmare a recomandarii autoritatilor, in contextul epidemiei cu Coronavirus, de a limita la maxim deplasarile, de a lucra de acasa, de a evita zonele aglomerate, ne asteptam in perioada urmatoare la o scadere a numarului de donatori.

Noi facem apel ca donatorii sa vina, luandu-si toate masurile de precautie, si ii asiguram ca aici este extrem de mica sansa de a contacta virusul. Prin urmare, ii asteptam sa vina la donare, in masura in care vor putea sa raspunda apelului nostru. 

Cati oameni sanatosi, eligibili pentru donare, sunt in Bucuresti?

In Bucuresti sunt foarte multe persoane eligibile pentru donare, persoane sanatoase, e vorba de segmentul de varsta cuprins intre 18 si 60 de ani. In evidentele Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti sunt peste 1.100.000 de donatori eligibili.

Cu toate acestea, anul trecut numai 38.000 de donatori s-au prezentat la Centrul de Transfuzie, ca sa doneze. Au fost peste 57.000 de donari, anul trecut. Sigur ca trendul este ascendent in ultimii ani, este sustinut ascendent in ultimii 5 ani, dar nevoia de sange in spitale este permanenta.

Prin urmare, asteptam potentialii donatori, care nu au donat sange pana acum, sa se prezinte la Centrul de Transfuzie sa doneze, in ciuda situatiei existente in momentul de fata, in contextul epidemiei de Coronavirus. Ii asteptam sa vina sa doneze pentru ca o fac in conditii de siguranta.

Nu in ultimul rand, doresc sa multumesc celor 38.000 de donatori, care s-au prezentat anul trecut la Centrul de Transfuzie Bucuresti si au donat. Sunt convinsa ca vor reveni si anul acesta la donare, pentru ca impreuna sa putem sa ajutam si sa salvam cat mai multe vieti, ale pacientilor din spitale.

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, MACROMEX, CertSIGN, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Itsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Bilete la teatru pentru donatori, la spectacole din perioada 06-08.03.2020

Pentru aceia dintre voi care doneaza in aceasta saptamana, la Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti sau la una din colectele mobile organizate de acesta, avem o surpriza placuta, prin grija partenerilor nostri de la ASSMB (Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti).

#biletele

Numarul de bilete, datele de spectacol, teatrele si salile, le veti gasi in tabelul urmator. Daca ati donat in aceasta saptamana (02 – 08.03.2020) nu trebuie decat sa va anuntati numele, data in care ati facut donarea, precum si seria de pe codul de bare relativ la donare, si sa precizati binenteles spectacolul la care vreti bilete.

Toate intr-un comentariu la acest articol sau la postarea din pagina noastra de Facebook, relativ la acesta. Fiecare donator va primi cate doua bilete, pentru a putea merge la spectacol cu cineva drag. Pana la urma toata povestea asta cu donarea o facem tot pentru cei dragi, nu-i asa?

#primulvenitprimulservit

Banuim ca trebuie sa fie clar pentru voi, dar o mai spunem inca o data, biletele le vom repartiza dupa regula primul venit, primul servit. In masura in care demersul nostru va fi bine primit de catre voi, donatorii, exista posibilitatea sa primim mai multe bilete. Ramaneti, deci, pe receptie!

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, MACROMEX, CertSIGN, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Itsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Bilete la teatru pentru donatori, la spectacole din perioada 26.02 – 01.03.2020

Pentru aceia dintre voi care doneaza in aceasta saptamana, la Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti sau la una din colectele mobile organizate de acesta, avem o surpriza placuta, prin grija partenerilor nostri de la ASSMB (Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti).

#biletele

Numarul de bilete, datele de spectacol, teatrele si salile, le veti gasi in tabelul urmator. Daca ati donat in aceasta saptamana (24.02 – 01.03.2020) nu trebuie decat sa va anuntati numele, data in care ati facut donarea, precum si seria de pe codul de bare relativ la donare, si sa precizati binenteles spectacolul la care vreti bilete.

Toate intr-un comentariu la acest articol sau la postarea din pagina noastra de Facebook, relativ la acesta. Fiecare donator va primi cate doua bilete, pentru a putea merge la spectacol cu cineva drag. Pana la urma toata povestea asta cu donarea o facem tot pentru cei dragi, nu-i asa?

#primulvenitprimulservit

Banuim ca trebuie sa fie clar pentru voi, dar o mai spunem inca o data, biletele le vom repartiza dupa regula primul venit, primul servit. In masura in care demersul nostru va fi bine primit de catre voi, donatorii, exista posibilitatea sa primim mai multe bilete. Ramaneti, deci, pe receptie!

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, MACROMEX, CertSIGN, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Itsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Bilete la teatru pentru donatori, la spectacole din perioada 19 – 23.02.2020

Pentru aceia dintre voi care doneaza in aceasta saptamana, la Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti sau la una din colectele mobile organizate de acesta, avem o surpriza placuta, prin grija partenerilor nostri de la ASSMB (Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti).

Numarul de bilete, datele de spectacol, teatrele si salile, le veti gasi in tabelul urmator. Daca ati donat in aceasta saptamana (17 – 23.02.2020) nu trebuie decat sa va anuntati numele, data in care ati facut donarea, precum si seria de pe codul de bare relativ la donare, si sa precizati binenteles spectacolul la care vreti bilete. Toate intr-un comentariu la acest articol sau la postarea din pagina noastra de Facebook, relativ la acesta. Fiecare donator va primi cate doua bilete, pentru a putea merge la spectacol cu cineva drag. Pana la urma toata povestea asta cu donarea o facem tot pentru cei dragi, nu-i asa?

Banuim ca trebuie sa fie clar pentru voi, dar o mai spunem inca o data, biletele le vom repartiza dupa regula primul venit, primul servit. In masura in care demersul nostru va fi bine primit de catre voi, donatorii, exista posibilitatea sa primim mai multe bilete. Ramaneti, deci, pe receptie!

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, MACROMEX, CertSIGN, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Itsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Bilete la teatru pentru donatori, la spectacole din perioada 13 – 16.02.2020

Pentru aceia dintre voi care doneaza in aceasta saptamana, la Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti sau la una din colectele mobile organizate de acesta, avem o surpriza placuta, prin grija partenerilor nostri de la ASSMB (Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti).

Numarul de bilete, datele de spectacol, teatrele si salile, le veti gasi in tabelul urmator. Daca ati donat in aceasta saptamana (10 – 16.02.2020) nu trebuie decat sa va anuntati numele, data in care ati facut donarea, precum si seria de pe codul de bare relativ la donare, si sa precizati binenteles spectacolul la care vreti bilete. Toate intr-un comentariu la acest articol sau la postarea din pagina noastra de Facebook, relativ la acesta. Fiecare donator va primi cate doua bilete, pentru a putea merge la spectacol cu cineva drag. Pana la urma toata povestea asta cu donarea o facem tot pentru cei dragi, nu-i asa?

Back To Top