Loading....

Etichetă: Giving Tuesday

Gabriel Solomon (#bloodfluencer): “Donarea de sange este acel gest de generozitate, prin care poti avea cel mai mare impact, cu cel mai mic efort”

articol de Marian Costache

De cativa ani buni, startul pentru luna Decembrie bogata in tot felul de actiuni, fie ca vorbim de workshopuri de informare sau motivationale, sesiuni de colecta mobila sau evenimente artistice la care suntem parteneri sau chiar protagonisti, e dat de initiativa “Giving Tuesday”. Si anul acesta, cei de la One Kind au transformat Martea Generozitatii intr-o saptamana intreaga, pornita inspirat la Impact HUB, printr-o campanie de donare de sange.

Donarea de sange este un act extrem de sanatos, este poate printre cele mai sanatoase gesturi pe care le poti face, pentru ca reduce riscul de infarct miocardic si de boli cardiovasculare in general, reduce riscul de boli inflamatorii, inclusiv de Cancer. Creste capacitatea imunitara, rezistenta la efort, creste capacitatea de recuperare dupa un accident care presupune pierderi hemoragice. Cu alte cuvinte, in mod paradoxal, romanii nu merg sa doneze cu toate ca donarea de sange pe langa aceste argumente legate de sanatate ne si conecteaza puternic pe orizontala.

In deschiderea actiunii de la Impact HUB, Gabriel Solomon #bloodfluencer si fondator One Kind ne-a explicat de ce Saptamana Generozitatii merita sa inceapa cu donarea de sange, deoarece prin acest gest de generozitate poti avea cel mai mare impact, cu cel mai mic efort. Donarea de sange este de altfel un gest ce merita repetat de mai multe ori pe an.

Gabriel Solomon #bloodfluencer, co-fondator One Kind

“Daca doriti sa va implicati si mai mult, in sustinerea donarii de sange, la anul (2023) in Iunie este #bloodfluencer Marathon. Va asteptam la Dejani, inscrierile sunt deschise, avem curse pentru toata lumea, pentru adulti, pentru copii, pentru cei care sunt mai competitivi sau pentru cei care vor doar o iesire in natura. Este langa Muntii Fagaras, este o atmosfera superba, un loc special. Va asteptam la START, iar pana atunci ne vedem la Centrul de Transfuzie”, a mai spus Gabriel Solomon, #bloodfluencer, co-fondator One Kind.  

Nadia Cantemir Stoica, Avocat Baroul Bucuresti

“Donarea de sange este un gest atat de mic, care poate aduce atat de multe beneficii pentru sanatatea oamenilor. Ar trebui ca fiecare dintre noi sa constientizam, cat de usor putem sa facem un bine oamenilor.

Am ales sa donez deoarece am aflat de campania organizata de Impact Hub, cu ocazia Saptamanii Generozitatii, si plec cu bucuria ca prin acest ajutor minor voi face un bine unui suflet care are o nevoie stringenta de sange.” – Nadia Cantemir – Stoica

Dragos Smeu, Specialist Digital Marketing

Dragos Smeu a donat prima data dupa tragedia de la #colectiv. Ne-a spus ca l-a impresionat foarte mult acea drama, mai ales ca a avut prieteni care au avut de suferit, in urma incendiului respectiv. Dragos a mentionat ca a donat atunci, chiar daca nu era foarte “prieten” cu acele.

“Sunt specialist in Digital Marketing si am destui prieteni care, din pacate, nu sunt foarte constienti de lipsa sangelui din sistemul de sanatate public si privat. Nu prea discutam despre subiectul asta. Probabil ca discutam o data sau de doua ori pe an, atunci cand merg si donez sange, iar ei vad plasturele. De fiecare data intrebarea este “te-a durut?”, “cum te-ai simtit?”, “ai lesinat?”, desi nu am avut niciodata o astfel de problema”, ne-a spus Dragos.

“Celor sanatosi, care ar putea sa doneze sange, le-as spune ca nu este o actiune atat de complicata pe cat pare. Dureaza foarte putin, tot procesul de la screening pana la donat dureaza pana in jumatate de ora. Faptul ca esti sanatos si poti dona te poate face un super erou pentru cineva, care are foarte mare nevoie de sangele tau!

Ma bucur foarte mult ca am avut ocazia la Impact HUB, in Saptamana Generozitatii, sa donez sange. Mi se pare ca am facut un act de generozitate aleatorie foarte frumos si ma simt bine.” Asa a concluzionat Dragos Smeu, in testimonialul pe care ni l-a oferit.

Ioana Pasc, Specialist Comunicare la Impact HUB Bucuresti

Ioana Pasc, Specialist Comunicare la Impact HUB Bucuresti: “Ideea campaniei de donare de sange a venit din partea partenerilor nostri de la One Kind. Ei ne-au prezentat posibilitatea de a face ceva impreuna in Saptamana Generozitatii si nu am vrut sa stam deoparte. Ne-am dorit sa facem ceva pentru comunitatea noastra, ceva care conteaza cu adevarat si salveaza vieti.

Stim ca in Romania este o mare problema cu lipsa sangelui si ca mergem sa donam doar cand avem o tragedie in familie sau in jurul nostru. Ne dorim sa schimbam asta si sa punem o caramida la zidul constiintei. Poate suna pompos dar chiar de aici a plecat ideea noastra, sa aducem in lumina acest subiect, al nevoii de sange. Ne dorim chiar sa spagem mituri, cel legat de frica de ace, ca donarea de sange este ceva neplacut. Ne bucuram ca am putut face aceasta colecta aici la Impact HUB, sa cream un ambient cat mai relaxant pentru donatorii nostri. Ne bucuram ca am reusit asta impreuna, va multumim!”

#generozitate

Intr-adevar, donarea de sange merita sa fie facuta din alte considerente, decat cele legate de jale. Merita sa fie pregatita, oamenii sa vina sa doneze dintr-o alta stare de constiinta, cu bunavointa. Merita sa vina cand nu exista tristeti in jur, pentru ca tristetile nu sunt obligatorii! Nu e nevoie de inca o drama in plus, in familia ta sau a cuiva apropiat, ca sa te faca sa vii sa donezi!

Donarea de sange e genul de act generos care ti se-ntoarce imediat, cu beneficii in sanatatea proprie! “N-avem SANGE?!” este si despre curajul de a te uita la suferintele celorlalti, este si despre curajul de a parasi bula de confort, este si despre curajul de a te conecta pe orizontala, mai departe de statut social, de avere, de cat de mare e masina sau biroul, de-a te conecta in mod autentic cu altii la fel ca tine, care poate ca nu sunt la fel de norocosi, la momentul acesta.

Cu totii avem ceva de dat. Doneaza Sange in Saptamana Generozitatii!

Anul acesta #GivingTuesday este chiar pe 1 Decembrie, prin urmare alaturi de partenerii nostri de la Asociatia Envision deschidem Saptamana Generozitatii, 1 – 8 Decembrie, invitandu-va sa donati sange.

A fost un an greu si complicat pentru foarte multi dintre noi, mai ales pentru cei aflati in aceste zile in suferinta, pe paturile de spital, asteptand sange pentru operatii sau alte tratamente complicate. Pentru ei dar si pentru sufletul nostru, haideti sa incheiem acest an facand ceva cu-adevarat memorabil. Poate ca astfel foarte multi dintre cei care vor primi sangele nostru vor ajunge acasa, exact la timp de Sarbatori. N-ar fi asta ceva absolut minunat?

Cu ocazia Giving Tuesday de anul trecut, alaturi de aceeasi oameni minunati de la Asociatia Envision, lansam o campanie prin care invitam managerii, mai mari mai mici, sa vina la donat cu alaturi de echipele pe care le conduc. Demersul nostru de atunci a avut ceva efect dar cum ar fi daca anul acesta am reusi mai bine?! Cum ar fi ca 50 de manageri sa-si aduca echipele la donat, iar dupa aceea sa ne si trimita povestile lor?!

László Bodor, cofondator al Asociației Envision, organizație care a introdus mișcarea GivingTuesday în România, spune că:

“fie că vorbim despre donații în bani, timp sau resurse, de un gând bun sau o îmbrățișare, gesturile mari și mici se vor întâlni în Săptămâna Generozității și vor aduce zâmbete pe chipurile celor care le vor primi. Pentru că de multe ori, un gest mic poate fi un lucru atât de mare pentru cineva! Un zâmbet poate să aducă alinare, o vorbă bună poate deschide o poartă cuiva care are nevoie, iar o donație, oricât de mică, poate contribui la salvarea unei vieți. Încurajăm oamenii să se implice, în număr cât mai mare, cu un gest de generozitate la îndemână, pentru că fiecare dintre noi are ceva de dat.”

„Cu toții avem ceva de dat”

Acesta este mesajul inițiativei de anul acesta și deschide poarta către o serie emoționantă de povești ale celor care au dăruit, au primit și au învățat în același timp că generozitatea este la îndemâna oricui. Anul acesta, GivingTuesday este marcat prin puterea exemplului oferită de oameni simpli, dar și persoane publice sau beneficiari ai diferitelor ONG-uri din țară. Vladimir Drăghia, Mirela Retegan, Cristian Hrubaru, Toader Păun, Alex Grecu, Ariel Constantinof, Andreea Vasile și Marius Manole sunt printre cei care povestesc despre ce înseamnă să fii generos. Despre cum un gest mic poate face o schimbare majoră pentru cineva care are nevoie. Despre cum de la mic la mare, de la tânăr la vârstnic, cu toții avem ceva de dat și putem contribui împreună la schimbarea comunităților din care facem parte.

Va invitam sa urmariti seria de videoclipuri, pentru ca sunt absolut minunate, si sa ne spuneti cum v-ati organizat sa donati. Noi credem ca merita sa punem inima, in aceasta Saptamana a Generozitatii!

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii nostri din acest program sunt, pana in acest moment:

INHT, MACROMEXH.EssersCertSIGNIQadsGrupul Digi | RCS & RDS,Universal SolutionX2 AdventureBucharest Running ClubItsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de SangeAMiCUS Bucuresti, Activator HUB, RingRingNutrivitaGetica OOHPaco Media, TOI Innovative Media, Joint Media, Way MediaFairway MediaBlitz TechnologyExpodom si Motion Vision Communication.

In Bucuresti, programul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

In Constanta, programul este sustinut local de Seaview AdvertisingCity Park Mall, Magazinele Brick si Radio Constanta.

Pune inima in Decembrie!

In aceasta saptamana, chiar de Giving Tuesday, am demarat campania noastra din Decembrie, prin care invitam managerii sa vina la donat, impreuna cu echipele pe care le conduc. Ne-am dori desigur ca prin acest demers sa pornim o adevarata miscare, deoarece acei manageri care sunt chiar leaderi au cu siguranta intre calitatile lor multiple si curajul. Jucam cartea curajului inca o data, pentru ca din discutiile cu nenumarati donatori a reiesit ca aceia care nu doneaza nu o fac de frica.

Pana la urma, pe acest insight e construit si brandul nostru “N-avem SANGE?!” Mai tineti minte? Am povestit asta deja de foarte multe ori.De Giving Tuesday, la Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti, am stat de vorba cu Laszlo Bodor si Andrei Chirtoc, cofondatori Galantom, ei fiind cei care au adus aceasta miscare in Romania.

un interviu de Andreea Timofte

Ce semnificatie are Giving Tuesday?

Laszlo Bodor, cofondator Galantom: Giving Tuesday este Ziua Internationala a Generozitatii si se sarbatoreste in Romania din 2017. Suntem in al 3-lea an, in care romanii pun inima si fac gesturi de generozitate.

Cand v-a venit ideea sa introduceti donarea de sange in actiunile voastre?

Laszlo Bodor: Giving Tuesday inseamna prin definitie a dona resurse, timp, sange si voce.

Echipa Giving Tuesday Romania doneaza sange in mod obisnuit, atunci ni s-a parut foarte normal sa vorbim despre donarea de sange, in special astazi. Prima oara am facut asta in 2018, insa anul acesta am dorit sa facem mai mult. Am intrat in Comunitatea de #bloodfluenceri a celor de la “N-avem SANGE”, sprijinind cat mai bine, de aceea am promovat donarea in social media si am mobilizat in acest sens inclusiv o echipa din administratia locala din Alba-Iulia.

Vom continua sa sustinem aceasta initiativa si dupa Giving Tuesday, pentru ca noi suntem de parere ca gesturile de generozitate trebuie facute in fiecare zi si sarbatorite de Giving Tuesday. Donarea de sange este un gest simplu si care intr-adevar poate salva vieti.

Ce motivatie ai pentru un asemenea gest?

Laszlo Bodor: Astazi am donat sange si mi s-a intamplat ceva care m-a facut sa cred ca gestul meu intr-adevar a contat. Atunci cand intram in centrul de donare, un domn m-a intrebat daca donez pentru cineva anume si am spus ca nu. Atunci m-a rugat sa donez pentru cineva care are leucemie si este internat in spital si are nevoie urgenta de sange. Am simtit imediat ca gestul meu a contat si asta m-a motivat foarte tare.

Indemn pe toti cei care pot dona sange sa vina de 4 ori pe an, sa faca acest gest care poate salva vieti.

Impreuna putem face mai mult bine

Laszlo Bodor: Credem ca “N-avem SANGE” este o initiativa extrem de buna, prin urmare toata echipa noastra de-acum incolo va vorbi despre aceasta initiativa, indemnand echipe intregi sa doneze sange, pentru ca impreuna putem sa facem mai mult bine.

Marian Costache, initiator “N-avem SANGE”: Astazi dam startul campaniei din Decembrie, prin care invitam echipele sa doneze sange. Ii invitam pe toti sa puna inima de Giving Tuesday. Este un gest simplu prin care cu totii putem sprijini donarea de sange, pentru ca intr-o Romanie normala nu ar trebui sa existe oameni care asteapta dupa sange in spitale, si ale caror operatii sunt puse pe hold, pentru ca nu exista sange.

Putem vedea in aceasta lipsa de sange o oportunitate de a ne reconecta cu totii, intr-un mod sanatos si de-a redeveni ceea ce am fost candva, o natiune. Pune si tu inima de Giving Tuesday! Te asteptam in orice centru de transfuzie pe care il gasesti la adresa https://n-avemsange.ro/centre-donare/

De ce este nevoie de aceasta Zi a Generozitatii?

Andrei Chirtoc, cofondator Galantom: Giving Tuesday este Ziua Mondiala a Generozitatii, a Faptelor Bune, si-am primit des in campania asta intrebarea: “dar de ce avem nevoie de o zi speciala a generozitatii, ca noi ar trebui sa fim tot timpul generosi si nu avem neaparat nevoie de o zi, pentru asta?”  

Raspunsul este ca asa cum nu doar de 8 Martie trebuie sa oferim flori femeilor din viata noastra, nu doar de Dragobete trebuie sa iubim, asa nu doar de Giving Tuesday trebuie sa facem o fapta buna. De aceea Giving Tuesday este ca sa ne aduca aminte sa fim generosi in fiecare zi.

Putem fi generosi in foarte multe feluri

Putem face voluntariat, putem dona bani, putem dona produse, putem face campanii de strangere de fonduri, putem dona sange, putem dona din timpul nostru.

Noi, echipa Galanton, in fiecare an preferam sa atragem atentia asupra nevoii de sange din Romania, si facem asta impreuna cu prietenii de la “N-avem SANGE?!” Va invitam si pe voi, de Giving Tuesday si nu numai, sa fiti #bloodfluenceri, adica sa incercati sa-i convingeti pe cei din echipa voastra, pe prieteni. Daca sunteti manageri sau directori de companie sa incercati sa aduceti echipa sa doneze. Daca nu sunteti manager, sa convingeti managerul sa fie #bloodfluencer si sa convinga colegii sa vina sa doneze.

#decembrie

Impreuna cu prietenii de la “N-avem SANGE?!” am lansat aceasta campanie, care va continua toata luna Decembrie. In luna Decembrie este nevoie de mai mult sange, pentru ca sunt foarte multe zile libere si implicit scade si numarul oamenilor care vin sa doneze.    

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment,

Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, Deutsche Leasing, Victron Energy, CertSIGN, Gerocossen, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Esti manager? Fii #bloodfluencer de Giving Tuesday!

articol de Marian Costache

Citeam acum ceva vreme de un studiu produs de niste cercetatori haiosi, prin care se proba statistic cumva ca persoanele deschise catre acte caritabile traiesc in medie cu 4 ani mai mult decat altii, care nu iau in calcul asemenea actiuni.

O fi sau nu adevarat, vom afla poate intr-o zi, cand va fi ramas poate doar putina ata pe mosorul vietii. Ceea ce e insa foarte adevarat este ca noi am pornit “N-avem SANGE?!” ca pe un joc cu miza dubla. Am vrut pe de-o parte sa semnalam lipsa sangelui din spitale, ca pe o realitate de neignorat, iar pe de alta ne-am propus sa comunicam sustinut donatorilor despre cat de sanatoasa este donarea recurenta de sange.

Stim insa ca drumul e lung si chiar daca statisticile arata bine din cand in cand, “mai e mult pana departe”. Schimbarea de comportamente e foarte greu de facut la adulti si implica in mod cert exemple personale. Din acest motiv si datorita faptului ca experienta donarii de sange este in sine o chestiune extrem de personala am fondat o comunitate de ambasadori ai donarii de sange – #bloodfluenceri – dispusi sa probeze donarea prin exemplul personal si totodata sa o sustina in fata apropiatilor, cu explicatii si argumente potrivite.

In acest moment comunitatea noastra de bloodfluenceri are peste 400 de membri, din toata tara, donatori dispusi ca pe langa atentia pe care o acorda donarii recurente sa si promoveze gestul lor in microcomunitatile din care fac parte. Mai mult decat atat, unii dintre ei au participat activ la multiple actiuni de voluntariat sau au reprezentat programul “N-avem SANGE?!” la mai multe competitii sportive.

In finalul acestui an, mai exact incepand din 3 Decembrie, avem in plan sa alaturam initiativa noastra miscarii globale #GivingTuesday. Concret, toata luna Decembrie vom invita manageri, antreprenori, team leader-i, conducatori de departamente, etc, sa sprijine donarea de sange si sa devina #bloodfluenceri. Planul este sa-i invitam sa doneze alaturi de echipele pe care le conduc, sa ofere un exemplu personal, pentru ca mai apoi sa si vorbeasca despre asta altora ca ei.

Nu e greu, trebuie doar sa puna putina inima, asa cum si spune sloganul #GivingTuesday. De fapt, nimic nu se poate face fara sa pui inima.

Pentru ca ne place sa dam exemple concrete si sa nu ramanem doar la nivel declarativ cu acest proiect, avem o poveste chiar de astazi, cu echipa Universal Solution, care a furat un pic startul, pentru campania noastra de #GivingTuesday.

Elvira Munteanu este General Manager @ Universal Solution, iar astazi, chiar de ziua ei, si-a invitat colegii si partenerii de afaceri sa vina sa doneze la Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Elvira a pus inima, cred asta poti sa faci si tu. Pune Inima de #GivingTuesday! Devino #bloodfluencer, implica-te! Nu in ultimul rand, daca te-ai decis sa mergi cu echipa la unul din centrele de transfuzie, da-ne un semn la contact@n-avemsange.ro si venim si noi. Abia asteptam sa va cunoastem.

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, Deutsche Leasing, Victron Energy, CertSIGN, Gerocossen, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Back To Top