Constant avem ocazia să cunoaștem noi #bloodfluenceri – o categorie care știam că există încă înainte de a denumi noi ca atare această comunitate de oameni altruiști, al căror gest de bunătate vine natural și de cele mai multe ori, nesolicitat.
Recent, pe pagina noastră de Facebook, ne-a scris Cătălin Băloiu Moraru, care ne-a spus că donează în mod curent la Centrul de Transfuzie Ploiești. Știm de energia frumoasă de-aici și impactul pe care echipa din Ploiești îl are asupra donatorilor, dar mai ales pentru că ne-a impresionat cu modestia și căldura pe care o transmitea Cătălin, l-am rugat sa ne spună care-i povestea lui de donator sanguin.
#povestea
“Mă numesc Cătălin, m-am născut în orașul Vălenii de Munte, dar mi-am petrecut majoritatea copilăriei în grija bunicilor, la țară, acolo am învățat să ajut, să fiu bun, onest, corect. Provin dintr-o familie modestă, simplă.
Prima donare de sânge am facut-o în 2007, la 2 ani după ce am ajuns în Brașov, fiind student. Doi ani de zile am colindat orașul în lung și lat, în toate părțile orașului, vizitând, umblând prin magazine, pe străzi, piețe, obiective culturale. Pot spune că am descoperit Centrul de Transfuzie Sanguină destul de târziu, dar mi-a plăcut foarte mult atmosfera de-acolo, doamnele erau foarte amabile și acolo am aflat că am grupa de sânge A(II) cu RH negativ. Și totul a decurs din prima foarte bine și repede.
Îmi aduc aminte și acum ca si cum ar fi fost ieri… o sală imensă, cu multe scaune și mese. Cred că erau doar 2-3 persoane și am intrat mai mult de curiozitate să văd, să știu ce înseamnă a dona sânge. M-am simțit foarte bine, și-n plus am primit și câteva bonuri pe hârtie care mi-au fost foarte utile ca student.
#experienta
Apoi mi-am cunoscut viitoarea soție, și-am colindat împreună orașul. După ce ne-am intors în orașul natal, în scurtă vreme ea s-a înscris la cursurile școlii sanitare Regina Maria din Ploiești. Așa am cunoscut-o pe dna Magda Coman, de la Centrul de Transfuzie Ploiesti. Mi-am amintit de experiența mea de donator de sânge și mi-am dat seama că vreau să fac asta și la mine în județ.
La Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești am reîntalnit-o pe dna Coman și m-am simțit ca atunci când te vezi cu un prieten…. am cunoscut-o si pe dna Hanganu Georgeta (n.r. Directoarea Centrului de Transfuzie Sanguină Ploiești), iar accentul moldovenesc al dânsei, mi-a intrat la suflet. Bunătatea doamnelor, amabilitatea, felul în care sunt primit, mulțumirea că donez, grija lor pe tot parcursul procesului de recoltare (inclusiv înțepăturile sunt insesizabile), aproape că nu-mi dau seama când începe donarea. Ulterior am descoperit și afereza, pe care o fac o dată pe an sau la 2 ani.
Donez sânge pentru că mă simt foarte bine, sângele se schimbă, starea de spirit se schimbă. Iar în restul zilei libere pe care o primesc, aleg să-mi petrec timpul cu fetița, soția, făcând ceea ce-mi place.”
În scurta noastră conversație, Cătălin ne-a povestit și cum își încurajează prietenii, cunoscuții și colegii să doneze sânge, astfel că decizia lui de a veni anul acesta pe 14 Iunie la #bloodfluencer Marathon, pentru a celebra autentic Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, a venit cât se poate de natural.
#omenie
Rolul acestor materiale din categoria “profil de #bloodfluencer”, cu donatori sanguini obișnuiți dar cât se poate de speciali prin tot ceea ce fac ei cu naturalețe în mod constant, este de a aduce în față aceste gesturi de bunătate și omenie.
Dacă vrei să ne spui și tu povestea ta de donator sanguin și / sau ambasador al donării de sânge, te invităm să ne scrii pe contact@n-avemsange.ro. Sau dacă ai în jurul tău oameni cu profil de #bloodfluencer despre care ai vrea să se știe, scrie-ne și hai să-i aducem în față.
La inceputul acestui an am stat de vorba cu d-na Dr. Georgeta Hanganu, Directorul Centrului de Transfuzie Sanguina Ploiesti, centru care a generat cele mai multe inscrieri in Campania #DateToDonate (aproximativ 48%, din total), derulata impreuna cu Google Romania si Lidl Romania, la finalul anului trecut. Am vrut sa intelegem inca o data atmosfera minunata care exista in centru si de ce functioneaza atat de bine relatia cu donatorii, constituiti intr-o adevarata comunitate..
Ce-ati gandit cand ati aflat prima oara de Programul “N-avem SANGE?!” si de comunitatea de #bloodfluenceri?
Sincer, n-am avut mari sperante dar asteptarile mele foarte mici s-au dovedit a fi eronate si surpriza a fost fabuloasa! Multi au incercat sa faca lucruri pentru donarea de sange. Putini au reusit sa le duca pana la capat, si putini au reusit sa fie consecventi. Voi sunteti dintre cei mai consecventi, #bloodfluenceri care niciodata nu se lasa si niciodata nu-si termina programul, indiferent de ora, de zi si de noapte. Chiar a fost o surpriza fantastica, credeam ca va fi o chestie punctuala, de moment, si mai ales o chestie limitata la nivelul Capitalei, unde nevoia de sange este foarte mare.
Faptul ca voi ati incercat sa va extindeti usor-usor, in centrele apropiate, mi se pare extraordinar, pentru ca efortul vostru este foarte mare. Faptul ca cei care au inceput ideea de “N-avem SANGE?!” o continua si astazi, si aduna in jurul lor atatia oameni, mi se pare nemaipomenit!
#nevoieconstanta
E nevoie de cineva care sa aiba puterea de a face lucrurile pana la capat si de a nu realiza doar o campanie, ci de a realiza un lucru sustinut pentru donarea de sange. Donarea de sange realizata prin campanii nu este intotdeauna benefica. In campanii, e adevarat, vine multa lume, avem mult sange odata, dar pacientii au nevoie in permanenta si pacientii au nevoie constanta, iar oamenii trebuie sa revina constant, nu doar punctual, odata la cinci ani, cand se face o campanie.
Romania are nevoie permanenta, nu de cantitati mari care sa dea un boom in stocul centrelor de transfuzie, ci de cantitati adecvate cererii din spitale. Cantitati care sa vina permanent, din donatori care sa revina la centru, din donatori care sa fie fidelizati, care sa poata sa doneze trombocitele mult visate (componentul cel mai solicitat in Romania), donatori care sa aiba incredere in centre, iar centrele sa aiba incredere ca acei donatori vor avea analize bune si la donarea urmatoare, iar ca ceea ce au donat ei va putea fi folosit.
#lucruribune
Faptul ca cineva se ocupa ca in mod constant sa existe donatori, faptul ca in mod constant cineva se ocupa ca tinerii sa inteleaga ce este donarea de sange, este un mare lucru. Noi dupa Revolutie am ramas cu multi donatori recrutati in perioada comunista, pe care a trebuit sa-i “scoatem la pensie”. Imi pare rau sa recunosc ca in perioada comunista am avut un program de recrutare de donatori foarte bine gandit si foarte bine sustinut, iar noi am beneficiat. Cred ca trebuie sa revenim la lucrurile bune care au fost inainte, sa nu anihilam totul, si sa urmam niste exemple, chiar daca au fost ale unei alte doctrine politice.
Este foarte important sa incurajam lumea, ca oamenii sa cunoasca nevoia de sange, si asta ati facut voi, incurajand tinerii sa treaca pragul Centrului de Transfuzie. Traim in prezent dar viitorul ne ingrijoreaza foarte mult, pentru ca entropizarea mare a planetei si tot ceea ce am facut noi cu aceasta planeta atrage si numeroase boli si patologii, care sunt din ce in ce mai mari consumatoare de componente sanguine. Ori noi trebuie sa fim pregatiti, intai sa reparam planeta, s-o curatam de plastic, dar s-o pregatim pentru a avea componente de sange, pentru ca se pare ca vom avea nevoie. Pana se va inventa sangele artificial sau pana vor intra in uz componente sanguine artificiale, mult timp de-acum inainte vom avea nevoie de componente sanguine donate de semenii nostri.
#reticenta
Asta ati facut voi, #bloodfluencerii, pe care la-nceput v-am privit cu reticenta.
Faptul ca s-a adunat un grup mare de tineri, in jurul unui mic nucleu initiator, asta face ca toti cei care suntem cu mai multa experienta sa luam din suflul asta de tinerete si sa ne molipsim de entuziasm. Asta ne trebuie in donarea de sange, entuziasm si sa nu ne dam batuti. Deci, nota 10 pentru “N-avem SANGE?!” si #bloodfluenceri! Pana acum, mai vedem ce s-o intampla mai tarziu.
Centrul de Transfuzie Sanguina Ploiesti a fost #1, in Campania #DateToDonate. Dvs. ati reusit sa convingeti 48% dintre participanti. Cum simtiti asta? Discutam de cea mai importanta campanie a programului nostru, de la lansarea lui in 2016.
Din punctul meu de vedere, nu este cea mai tare campanie a echipei “N-avem SANGE?!”, asta e cea mai tare campanie care s-a intamplat de la Revolutie incoace. Pentru ca o campanie de asemenea amploare eu nu-mi aduc aminte, si lucrez in sistem doar de 31 de ani. E o campanie care a fost foarte bine gandita.
Am vazut-o ca o campanie care s-a adresat tinerilor, care intr-o perioada de pandemie, cand nu puteau sa se intalneasca la un restaurant, la un cinematograf sau la un club, au fost atrasi sa se intalneasca intr-un centru de transfuzie. Putem face impreuna lucruri, care sa fie deosebite, lucruri care sa fie WoW, si facand un bine altor oameni.
#curaj
Lucruri in care sa ne aratam curajul, sa ne aratam adrenalina, putem sa le facem intr-un centru de sange, incercand pentru prima data o donare. Eu asa am vazut campania asta. Campania asta – Da-ti Intalnire sa Donezi Sange – da-ti intalnire sa faci un lucru pe care nu l-ai mai facut niciodata, mi s-a parut extraordinara pentru tineri si o provocare.
Mai mult, am avut colective de oameni, prieteni, colegi de munca, care nu se suprapuneau pe ture si care si-au dat intalnire sa se vada la centrul de sange si sa doneze. Pentru ca aceasta campanie le-a dat ideea, hai sa ne intalnim la centru pentru ca schimbandu-se turele nu ne-am mai vazut, si datorita pandemiei am tot fost distantati. Mi s-a parut un lucru extraordinar.
Ce mi s-a parut extraordinar, ca oamenii au simtit ca societatea le multumeste pentru gestul lor. Asta ar trebui sa facem mereu, sa multumim tuturor anonimilor care vin sa doneze sange, pentru ca fac un lucru extraordinar. Toata lumea stie ca un bulevard se cheama Generalul Magheru, a luptat in razboi Generalul Magheru, a castigat batalii dar in spatele lui au fost zeci de mii de soldati anonimi, care au dus greul razboiului. Intotdeauna cand se face un transplant de ficat, la Fundeni, sigur chirurgul care face transplantul merita toata stima si toate laudele, dar in spatele lui sunt cel putin 60 de brate de donatori anonimi, care au donat componentele sanguine necesare acelui transplant.
#anonimi
Acesti oameni sunt necunoscuti, sunt niste anonimi, nici ei nu se gandesc niciodata ca fac asa un mare bine. Aceasta campanie (n.e. #DateToDonate) a incercat sa multumeasca acestor oameni nestiuti, carora poate de multe ori si noi, cei care lucram in centrele de transfuzie, nu avem cum sa le multumim, nu avem cum sa le aratam recunostinta noastra.
Campania asta a fost o campanie de provocare, hai sa donam, hai sa facem un lucru pe care nu l-am mai facut niciodata si a fost o campanie de multumire. Hai sa multumim celor care deja fac lucrul asta!
Mie mi s-a parut foarte important faptul ca VIP-uri ale momentului, oameni de cultura, oameni care au multe vizualizari au acceptat si au dorit sa se implice in aceasta campanie a fost extraordinar! In general, cei care sunt undeva la moda, in trend, au alte preocupari. Nu-i ajunge nevoia de sange, nu ajunge la ei niciodata, dar faptul ca aceasta campanie a atras oameni cunoscuti, vloggeri, oameni care vorbesc si care sunt urmariti, a fost extraordinar! Ei au dat mesajul mai departe, mesajul ca trebuie sange, mesajul ca si ei fac acest lucru si-atunci si noi ar trebui sa-l facem.
Nota 10 si pentru aceasta campanie! Eu sper sa mai continue, sa mai fie o astfel de campanie macar o data pe an, pentru ca in felul asta sa putem multumi celor care vin, sa putem sa-i incurajam pe altii, care n-au facut niciodata gestul asta. Sa-si dea intalnire la centrul de sange. Fabulos!
La aproape 45 de ani, Florin Munteanu are 100 de donari!
Cum se face asta, il lasam pe el sa ne spuna mai multe:
“Ma numesc Florin Munteanu, nascut pe 15 mai 1977 si sunt din Ploiesti. Sunt tata a doi copii minunati, un baiat de 17 ani si o fata de 12 ani.
Cum am inceput sa donez?
Acum 20 de ani, chiar de ziua mea! Am vrut sa-mi fac un cadou special! Prima afereza a facut-o tot acum 20 ani, am fost sunat de doamna doctor Georgeta Hanganu – Director @ Centrul de Transfuzie Sanguina Ploiesti – sa merg la spitalul Fundeni din Bucuresti. “
Ce spune d-na Doctor Georgeta Hanganu despre Florin Munteanu:
“Impreuna putem ajuta! Impreuna suntem alaturi de multi pacienti cu boli grave de sange. Impreuna cu domnul Florin Munteanu am reusit sa ajutam “cativa” pacienti: de ce spun “cativa”?, pentru ca in 12.01.2022 domnul Florin a implinit 100 donari, dintre care 42 au fost afereze de trombocite!
Ii multumim din tot sufletul pentru efortul dumnealui, dar mai ales pentru faptul ca raspunde mereu:” Da, vin imediat!” atunci cand il chemam special pentru pacientii cu AB negativ la care cu greu se gasesc trombocite. Sa fiti sanatos stimate domnule Florin, si sa primiti de la viata tot ce e mai bun si mai frumos! Si sa mai veniti pe la noi! La multi ani! Va vom astepta mereu cu drag!”
Stiati ca grupa AB(-) se regaseste la doar 1% din populatia Romaniei?!
Florin Munteanu vine cu un mesaj de incurajare pentru cei care inca nu s-au hotarat sa doneze sange:
“Donarea de sange este buna atat pentru donator, dar mai ales pentru cel care primeste sangele si derivatele de sange la timp! Noi, toti, ar trebui sa fim constienti de asta si sa mergem sa donam in mod constant! Sa ne invingem teama de ace si cred ca la toate centrele de sange sunt doamne deosebite cu maini usoare care te fac sa te simti bine venit! Eu, personal, la Centrul de Trasfuzie Sanguina Ploiesti ma simt ca acasa!”
In Bucuresti, programul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.
Pandemia generata de COVID-19, a impus si in cadrul programului “N-avem SANGE?!” schimbarea abordarii in privinta comunicarii nevoii de sange. Am inteles ca e important sa insistam pe masurile de siguranta luate de Centrele de Transfuzie, astfel ca am pregatit atat materiale care raspund eventualelor temeri ale donatorilor, dar am inceput si demersurile pentru sustinerea centrelor in acest sens. De utilitatea pasilor nostri, ne-au convins si cuvintele de multumire primite de la Centre, multumiri pe care le transmitem si noi mai departe partenerilor nostri, Macromex si H.Essers Romania.
„Martie, aprilie, mai, iunie…?…2020. Luni de incercari pentru noi toti, inclusiv pentru centrele de transfuzie sanguina. Actiuni de colecta mobila suspendate, donatori putini, masuri si nevoi identificate din mers, de la o zi la alta, in timp ce ne-am straduit sa mentinem rutina.
Achizitionarea de echipamente de protectie si dezinfectanti
Pe langa presiunea continua generata de stocurile mici de componente sanguine si scaderea ingrijoratoare a celor care au continuat sa se gandeasca la nevoile pacientilor, donand sange, o alta mare presiune ne-a marcat: competitia cu celelalte institutii medicale in achizitionarea de echipamente de protectie si dezinfectanti, incadrarea in resursele financiare alocate, obligatia manageriala si morala de a ne proteja angajatii, donatorii, pacientii, mentinand in acelasi timp continuitatea activitatii.
#bloodfluencerii
Si totusi, in toata aceasta perioada, in ciuda dificultatilor individuale, au continuat sa ne fie alaturi voluntarii #bloodfluenceri, initiatori, sustinatori si sponsori ai proiectului „N-avem sange?!”. Prezenta lor s-a facut simtita de la distanta si in Constanta, ca si in multe alte judete din tara.
Le multumim pentru sprijinul neconditionat si prompt oferit ca raspuns la noile noastre nevoi: masti si halate de unica folosinta pentru protectia angajatilor, distantiere, materiale promotionale pentru promovarea outdoor si online a donarii de sange, facilitarea comunicarii informatiilor despre donarea de sange catre populatie, si pentru cate altele! …Oameni deschisi catre oameni…
Desigur, fara contributia esentiala a sponsorilor, asigurarea de echipamente de protectie si alte materiale pentru CRTS Constanta si alte centre de transfuzie sanguina nu ar fi fost posibila. Le multumim din suflet tuturor, #bloodfluenceri si sponsori, pentru ca ne-au insotit cu empatie in aceasta perioada!
fotoCentrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanta
Implicarea face diferenta
„Implicarea face diferenta intre vorbe si fapte! Suntem indatorati prietenilornostri de la “N-avem sange?!” pentru sustinerea oferita intr-o perioada dificila! Multumim pentru grija fata de donatori si de noi! Echipamentele de protectie sunt de mare folos! Siguranta noastra si a donatorilor este importanta pentru intreaga societate! Multi constientizeaza aceasta importanta, putini participa la realizarea ei! Printre acestia si prietenii ”N-avem sange?!”. Va multumim!” – Dr. Georgeta Hanganu, Director Centrul de Transfuzie Sanguina Ploiesti
fotoCentrul de Transfuzie Sanguina Ploiesti
“Multumim programului “N-avem SANGE?!” pentru ajutorul acordat – constand in echipamente de protectie pentru personalul nostru si benzi autocolante pentru marcarea distantei de siguranta pentru donatori – si transmitem recunostinta noastra pentru faptul ca promoveaza constant donarea de sange in Romania, comunicarea eficienta cu oamenii care vor sa devina donatori si sustin reteaua de transfuzie, de multe ori aflata in impas!” – Iulia Stanciu, director Centrul de Transfuzie Sanguina Dambovita
fotoCentrul de Transfuzie Sanguina Dambovita
Echipamentele oferite Centrelor de Transfuzie
In luna aprilie am obtinut viziere si signalistica de pastrarea distantei de siguranta pentru Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti, oferite de Paco Media si City Park Mall, iar in a doua jumatate a lunii mai, am reusit sa trimitem in cateva dintre Centrele de Transfuzie din tara, masti FFP2, halate si signalistica de pastrare a distantei, pentru achizitia carora le multumim partenerilor nostri de la Macromex si H.Essers Romania.
In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.
Am stat de vorba zilele trecute cu d-na Dr. Georgeta Hanganu, Directorul Centrului de Transfuzie Sanguina Ploiesti, despre contextul actual. La inceputul pandemiei generate de Coronavirus cererea de sange era la un nivel ridicat dar pe masura ce tot mai multe spitale au devenit spitale COVID, aceasta s-a redus considerabil.
Ce a adus nou pandemia in comportamentul donatorilor?
Motto: “Niciodata nu vom fi suficient pregatiti pentru toate provocarile vietii.” Einstein
Exista situatii imprevizibile, cu sansa extrem de redusa de aparitie, dar cu impact extrem de mare asupra intregii comunitati. Pandemia provocata de noul coronavirus ne–a luat pe toti prin surprindere: decidenti, populatie, personal din spitale, personal din centrele de transfuzie si donatori.
De cateva decade bune, inotam in aceeasi rutina: chemam donatori, recoltam sange de la publicul care raspunde apelurilor: mult sau putin, il stocam cat putem: mai mult sau mai putin, il folosim dupa cum il avem: mult sau putin.
De fiecare data, numarul respondentilor nostri este direct proportional cu contextul emotional, general sau local. In consecinta, manageriem stocuri de sange al caror volum este stabilit de respondenti, si nu de managerii centrelor de transfuzie. Noua pandemie ne-a aratat ca e cazul sa ne schimbam modul de abordare, ne-a aratat ca trebuie sa fim, mai flexibili, si mai determinati.
Asadar, ma obisnuisem in cei 30 de ani petrecuti in centru, cu aglomeratia zumzaitoare a diminetii.
Vazusem zilnic, in cei 30 de ani, sala de asteptare a centrului, plina, cu oameni multi, mai tineri sau mai varstnici, mai tacuti sau mai galagiosi, sfatuindu-se intre ei, punandu-si intrebari, intr-o agitatie usoara, inghesuindu-se unul intr-altul la fisier, curajosi sau tematori, nerabdatori uneori, incercand sa doneze mai repede, goniti mereu de viata, alergati de griji si obligatii, oprindu-se la noi pret de o clipa, sa dea o picatura de sange, si sa alerge din nou mai departe.
Si dintr-o data totul s-a schimbat.
Am impus distantarea sociala. Sala de asteptare a devenit foarte spatioasa, linistea a luat locul zumzetului de alta data, oamenii au devenit mai preocupati, mai ascultatori, poate mai tristi si ingandurati.
Ce s-a intamplat in ultimele 2 saptamani?
La inceputul pandemiei s-a inregistrat o scadere a stocurilor si odata cu apelul national pentru donare, au venit foarte multi oameni sa ajute. Au stat linistiti si rabdatori pe aleea din curte si pe strada, asteptand in frig, sa intre spre donare. Criza a transformat oamenii aceia nerabdatori, alergati de viata, in statui vii insiruite prin curte. Timpul s-a oprit in loc, si noi odata cu el. Am constatat ca toti au inteles ca e nevoie sa devina mai rabdatori. Donatorii impacientati de alta data, au inteles timpurile. Am avut zile aglomerate, cu cate 120-160 donatori, mult peste capacitatea noastra de centru judetean. Am recoltat toti donatorii eligibili fara probleme si fara suparare, a fost bine.
Din pacate datorita starii de urgenta, multi pacienti au fost externati, toate interventiile chirurgicale amanate. Stocurile de componente sanguine s-au marit mult, iar spitalelele au scazut cererile. Apelul national s-a transformat din bulgare in avalansa, si donatorii au continuat sa vina spre donare. Pentru a nu avea un efect negativ in perspectiva, am continuat sa primim donatori dar stocurile de componente, prea mari si cererile din spitale prea mici, ne-au determinat ca de cateva zile sa intervenim si sa reducem drastic colecta. 90% din oamenii care au venit sa doneze, au fost rugati sa revina dupa ridicarea starii de urgenta. Dupa trei decade, in care am nu facut altceva, decat sa chem oamenii sa doneze, acum m-am vazut in ipostaza de a ruga oamenii sa nu doneze. Multi au inteles.
Este momentul pentru o schimbare
Multumesc celor care au inteles, si au plecat, multumesc celor care au inteles si vor reveni dupa ridicarea starii de urgenta, multumesc celor care nu au inteles dar au respectat decizia institutiei noastre. Multumesc celor ce au donat componentul si grupa de care am avut nevoie.
Cred ca acum este momentul pentru o schimbare. Trebuie sa colectam sange, doar in functie de cererile spitalelor, doar dupa necesitatile pacientilor si dupa volumul stocului de componente sanguine al centrelor, nu in functie de contextul social si emotional.
Ce alte aspecte ale stocului de componente sanguine ar trebui sa stie donatorii?
Desi pungile de recoltare sange sunt moderne, desi echipamentele de stocare sunt performante, cel mai bun loc de stocare al sangelui este acolo unde l-a pus Creatorul, in vasele de sange. In corpul uman sangele este mereu proaspat, viu, reintinerit. Din acest motiv, trebuie sa ne bazam pe aceste depozite vii de stocare, oamenii, care pastreaza cel mai bine lichidul pretios, care trebuie educati sa doneze sange, doar atunci cand este nevoie sa isi ajute semenii.
Care sunt recomandarile?
Poate acum este momentul sa incepem sa educam populatia sa doneze doar la chemarile centrelor de transfuzie, sa inteleaga ideea de programare la donare, ideea de amanare si ideea de raspuns prompt la nevoie. Trebuie sa intelegem cu totii ideea de ajutor al semenilor. Ajutorul trebuie dat la momentul potrivit, pacientului potrivit.
E bine sa ajutam: sa dam sa bea unui om insetat, sa dam de mancare unui om flamand. Ajutorul are sens doar daca este nevoie de el, si cand este nevoie de el. La fel si donarea. Schimbarea de atitudine privind donarea ar trebui sa inceapa acum! Si daca ar fi sa avem un slogan, acesta ar trebui sa fie:
“Doneaza constant sange! Doneaza cand ti se cere! Programeaza-te!“
Noi iti multumim draga donatorule!
Multumim tuturor donatorilor nostri! Multumim celor ce vin constant si ne ajuta! Multumim celor ce acum stau acasa si vor veni dupa ce vom trece cu bine peste toate! Sa trecem cu bine!
In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.