Loading....

Etichetă: alexandra boboc

Maratonul Internațional București 2023, o ediție specială pentru „N-avem SANGE?!”

Ultima ediție a Maratonului International București, desfășurată în perioada 14 – 15 octombrie 2023, a ajutat programul „N-avem SÂNGE?!” să bifeze cea de-a 4-a prezență în lista cauzelor sociale susținute în cadrul acestui eveniment. Peste 1000 de alergători au ales cauza noastră, ceea ce pentru „N-avem SÂNGE?!” reprezintă traversarea unui nou prag, pe fondul trendului ascendent de susținători, de la o ediție la alta.

Mulțumirile și recunoștința pentru toți cei care au înțeles și au selectat „N-avem SÂNGE?!” acum sau la oricare din edițiile anterioare, este nemărginită. Și asta, pentru că atunci când alegem un demers social a cărui finalitate nu e tangibilă pe termen scurt, reușim o altfel de înțelegere a vieții. Iar efectul profund al unui astfel de moment, transcede evenimentul în sine și duce mai departe mesajul nostru.  Prin urmare, știm că cei peste 1000 de alergători care au făcut Pași de #bloodfluencer alături de noi la această ediție, nu se opresc aici și își continuă cadența în încurajarea donării de sânge ca parte dintr-un stil de viață sănătos.

#interactiuni

Dar mai departe de interacțiunile atât de umane cu susținătorii nostri, discuțiile calde și argumentate pe marginea nevoii de sânge, acest eveniment ne-a oferit din nou ocazia sa întâlnim micro-comunități de #bloodfluenceri, cristalizate nu doar în familii sau grupuri de prieteni, ci și în companii. Prin urmare, și în acest an am avut plăcuta surpriza să întâlnim alergători din companii care au ales împreună, să susțină cauza noastră. Sau companii care au ales să ne susțină, încurajându-și angajații sa alerge.

“Una dintre valorile care ne ghidează pe noi, la SIGNAL IDUNA, este implicarea față de comunitate. Prin profilul activității pe care o desfășurăm, suntem preocupați permanent de binele românilor și credem cu tărie că fiecare acțiune, fiecare gest contează pentru o schimbare pozitivă în societate. De aceea, suntem mândri că echipa noastră a alergat la Bucharest Marathon pentru a susține donarea voluntară de sânge, prin programul național N-avem SÂNGE?!” derulat de Asociația HEM. Implicarea noastră are un scop clar: acela de a deveni #bloodfluenceri și de a contribui la dezvoltarea comunitații de donatori.

#experienta

Experiența de a deveni #bloodfluenceri și de a alerga împreună ne-a adus multă bucurie, iar spiritul de echipă care ne-a unit pe tot parcursul cursei a fost impresionant.

Donarea de sânge reprezintă un gest simplu, dar în același timp extraordinar, având potențialul de a aduce o schimbare semnificativă în viețile celor care au nevoie. Prin donarea de sânge, putem salva vieți! Pentru că sănătatea este parte din ADN-ul SIGNAL IDUNA, încurajăm cât mai mulți români să se implice, devenind donatori sau susținând cauza printr-o astfel de acțiune. Este un act de generozitate și de solidaritate pe care oricare dintre noi îl poate realiza. Acesta nu trebuie să fie un gest izolat, ci unul firesc, parte a unui stil de viață sănătos.”Lidia Malacia, Marketing Manager SIGNAL IDUNA ASIGURARE REASIGURARE.

Mai mult, sunt companii care și-au făcut chiar un obicei din a susține cauza „N-avem SÂNGE?!”. Înaintea evenimentului, Brândușa Popa, Deputy General Manager iCredit declara:

#pasidebloodfluencer

Ne bucurăm foarte tare că vom face și anul acesta pași de #bloodfluencer. Toată lumea știe că mișcarea înseamnă sănătate, dar participând la Fun Race din cadrul Bucharest Raiffeisen Marathon 2023 și susținând proiectele “N-avem SANGE?!”, această sintagmă capătă o dublă semnificație. În România, nevoia de sânge e mereu stringentă și încercăm să contribuim și noi la îmbunătățirea situației. Suntem mândri de cei 50 de colegi ai noștri care se vor alinia la start și, astfel, echipa iCredit va fi mai puternică decât anul trecut. Sănătatea, distracția în echipă și susținerea unei cauze dragi, devin deja o tradiție pentru noi.”

Cu ocazia fiecarei ediții, ne bucurăm de toată energia pe care o primim și încercăm să oferim cel puțin la fel de multă, înapoi. Anul acesta am avut parte și de suport, iar punctul de hidratare gestionat de „N-avem SÂNGE?!” s-a bucurat de energie verde luată direct de la soare, cu ajutorul prietenilor de la Darcom Energy. Așadar, pupitrul la care DJ Vlad Vasilescu a asigurat muzica la punctul nostru de hidratare de la km 6 și respectiv km 40, a fost alimentat cu ajutorul sistemului mobil de alimentare cu energie electrica prin panouri solare.

#sustenabilitate

„Suntem bucurosi să oferim o contribuție la evenimentele comunității și să promovăm energia verde și sustenabilă, oferind o alternativă cu zero impact negativ asupra mediului. Utilizarea statiei de încarcare mobilă Victron Energy pentru a asigura energia necesară demonstrează angajamentul nostru de a furniza surse de energie ecologică și eficientă.

Suntem dedicați să continuăm să aducem soluții inovatoare în domeniul energiei regenerabile și să contribuim la dezvoltarea durabilă a comunității.  

Suntem încrezători în faptul că, împreună cu programul „N-avem SANGE”, putem face o diferență semnificativă în comunitatea noastră și să contribuim la schimbările pozitive. Ne bucurăm să fim alături de voi în această misiune și să lucrăm împreună pentru a aduce beneficii tuturor prin intermediul energiei verzi și sustenabile.”Diana Stîngă, Manager Comunicare Darcom Energy

#impreuna

În ceea ce ne privește, a fost o ediție specială, din toate punctele de vedere. Am depășit un prag al numărului de susținători, am regăsit prieteni vechi, ne-am făcut prieteni noi, iar parte din colegii noștri au trecut prin toate emoțiile disponibile în cadrul acestui eveniment: voluntari în organizarea „N-avem SÂNGE?!” la eveniment, alergători și chiar paceri (pacer = alergător care parcurge traseul într-un ritm constant, având rolul de a ajuta participanții ce doresc să țină viteza respectivp, să facă față psihic cursei).

Colega noastră Simona Lukacs, #bloodfluencer coordornator “N-avem SANGE?! @MIB2023 a fost cea care a trecut prin toată paleta acestor emoții:

 “Maratonul Internațional București 2023 a fost o experiență extrem de intensă pentru mine. Zilele 12-15 Octombrie au dat o însemnătate aparte cuvintelor ‘’City of Joy. City of Running’’.

Nu voi mai spune câtă încărcătură emoțională, câtă BUCURIE au întâlnirile la Sport Expo cu cei ce au susținut, din motive personale, intime, cauza N-avem SÂNGE?!.

#pacer

Aș vrea  însă să vorbesc despre prima mea experiență de pacer la acest eveniment. Mi s-a spus ca a fi pacer înseamnă a ajuta. A ajuta alergătorii să își învingă temeri, limite impuse doar de ei, să își atingă obiective personale, să se BUCURE de experiența respectivă. Și mi s-a părut a fi exact ceea ce fac de 2 ani de zile, alături de colegii mei din programul N-avem SÂNGE?!. Încercăm să aducem BUCURIA în actul de donare, să învingem temeri și să facem din actul de donare o experiență plăcută, repetitivă.

La MIB 2023 am alergat alături de mii de oameni frumoși ce au transformat Bucureștiul, pentru câteva zile într-un oraș al mișcării, un oraș al BUCURIEI, al fair-play-ului. Pe traseu ne-am împărtășit emoții, neputințe, speranțe și am ajuns la FINISH cu toții, învingători și mult mai încrezători în noi.

Aplaud ÎNTREAGA COMUNITATE ce a participat la acest eveniment: organizatori, voluntari, participanți la curse, trecătorii ce au întrerupt una din acele zile pentru a încuraja.”

Prezența „N-avem SÂNGE?!” la toate evenimentele sportive de alergare organizate de ABRC este deja o constantă, iar relația de prietenie dezvoltată cu organizatorii acestor evenimente, modul în care obiectivele noastre se contopesc, confirmă încă o dată că asocierea donării de sânge cu rutina unui stil de viață sănătos este una autentică.

#esential

Suntem încântați să-i avem alături de noi pe cei din echipa minunată din spatele Asociației HEM (“N-avem SÂNGE?!”). Munca pe care o fac în sprijinirea educării publicului pentru a dona voluntar sânge, este esențială pentru țara noastră. Ne bucura cu fiecare ediție a Maratonului București să colaboram cu o echipă precum “N-avem SÂNGE?!”, întotdeauna este o experiență excelentă.” – Dana Marcu, reprezentant Asociația Bucharest Running Club.

Cât despre starea de spirit pe care o simțim cu ocazia oricărei participări, folosim fiecare ocazie pentru a o sublinia. Acum, pe lângă Simona Lukacs, din partea noastră au luat cuvântul Delia Modrea și Alexandra Boboc.

Chiar dacă Raiffeisen Bank Bucharest Marathon a fost la a 16 ediție, fiecare este unică în felul ei. Am experimentat de-a lungul timpului și din poziția de participant, însă tot ca voluntar imi place cel mai mult! Practic, simți emoția și bucuria tuturor participanților și voluntarilor de la punctul de hidratare deopotriva și asta e MINUNAT.

Oferi un pahar cu apa si primesti zambete ca raspuns, asa-mi doresc sa oferim o picatura de sange si zambetul sa revina pe chipul pacientului!” – Delia Modrea, secretar Asociatia HEM – “N-avem SÂNGE?!”

#experienta

Întotdeauna experiența participării în calitate de #bloodfluencer în cadrul Raiffeisen Bank Bucharest Marathon se simte ca un vis din acela frumos tare.

La ediția de anul acesta, pot spune că am rămas plăcut surprinsă de numărul ridicat de alergători și de toată energia molipsitoare creată în jurul evenimentului. M-am bucurat să pot contribui și eu la aceasta prin discuțiile cu trecătorii de la SportExpo, sau prin momentele de duminică, atunci când alergam și eu cot la cot cu participanții pentru a surprinde cele mai frumoase cadre in RAW, direct din inima evenimentului. M-am hrănit cu fiecare zâmbet de alergător pe care îl primeam în dar de fiecare dată când îmi puneam obiectivul aparatului pe poziții. Tare bine s-a simțit!

Au fost niște zile în care indicatorul metaforic al endorfinelor a atins cote maxime. Iar eu nu pot decât să fiu recunoscătoare că am putut contribui la transformarea orașului într-un loc al sportivității și al promovării sănătății fizice, dar și mintale. E o reală onoare să simți că aparții unei comunități atât de speciale, cum se creează de fiecare dată prin intermediul fenomenului Raiffeisen Bank Bucharest Marathon!” – Alexandra Boboc, Task Manager Asociatia HEM – “N-avem SÂNGE?!”

###

Asociația HEM are ca unic demers Programul Național “N-avem SÂNGE?!” (www.n-avemsange.ro), al cărui principal obiectiv este creșterea numărului de donatori sanguini, fidelizați. Principalele modalități prin care programul urmărește atingerea acestui obiectiv îndrăzneț sunt atât campaniile de promovare a beneficiilor pentru sănătate ale donării de sânge cât și creșterea comunității #bloodfluencer (=donator și/sau susținator al donării de sânge).

#bloodfluencer Marathon este unicul eveniment de alergare dedicat exclusiv promovării donării de sânge și reprezintă încununarea celor două direcții dezvoltate in cadrul “N-avem SÂNGE?!”. Este organizat în fiecare an cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, iar ediția cu nr. 4 va avea loc în data de 15 Iunie 2024.

Cum îmbini un stil de viaţă sănătos cu salvarea de vieţi? N-avem SÂNGE la Raiffeisen Bucharest Marathon

articol de Andreea Timofte, co-fondator Asociația HEM

În intervalul 12 – 15 octombrie 2023, povestea donării de sânge ca parte din rutină unui stil de viață sănătos, revine în mijlocul participanților de la Maratonul Internațional București. Cea de-a 16-a ediție a celui mai mare eveniment de alergare din România, aduce și în acest an, în față alergătorilor și a susținătorilor lor, o serie de cauze sociale care sprijină, îmbunătățesc și chiar salvează vieți.

Oportunitatea listării în cadrul unui eveniment sportiv, este pentru orice demers social o bună ocazie de prezentare a misiunii și a valorilor care stau la baza lui. Dar pentru programul “N-avem SÂNGE?!” este chiar o piesă dintr-un puzzle care se potrivește perfect imaginii aflate în plin proces de asamblare: să ajungem în afară zonei de avarie, iar sângele transfuzional să fie o resursă oricând disponibilă, pentru cei care au nevoie.

Atunci când nevoia de sânge apare, contextul și cadrul activează de cele mai multe ori mecanisme de supraviețuire și sigur, dorința de a salva este cea care mișcă și împinge binevoitorii către donarea de sânge. Dar să atragi atenția asupra nevoii de sânge în spitale, e că și cum ai vrea să stîngi incendiul cu apă din casă care a luat foc. Prin urmare, e necesar că această să fie comunicată independent de situațiile care o justifică prin drama lor, pentru că în mod natural, vom înțelege că pentru a acționa trebuie să așteptăm strigarea. Și nu e eficient, căci nu vom ieși niciodată din starea de jale, pentru că drame sunt în fiecare zi, chiar dacă nu știm noi de ele.

#motivatia

Raiffeisen Bucharest Marathon ne oferă ocazia să stăm de vorba cu mii de participanți, oameni activi, orientați către un stil de viață sănătos, care înțeleg motivația și argumentele din spatele acestui demers. Iar prezența constantă a “N-avem SÂNGE?!” la fiecare ediție a Maratonului Internațional București din ultimii ani, e parte dintr-un minunat proces atât de conștientizare, cât și de bucurie a reîntâlnirilor și confimarilor că pas cu pas, crește ritmul și cadența cursei în care suntem cu toții angrenați.

Noi, toți cei implicați în acest demers de informare și conștientizare – #bloodfluenceri donatori și / sau voluntari – ne dorim să facem cât mai bine înțeleasă această orientare a demersului “N-avem SÂNGE?!” către activități sportive, pentru că este modul prin care noi credem că avem cele mai multe șanse ca donarea de sânge să fie înțeleasă și integrată în rutină cotidiană. Putem încerca să ne planificăm constant vizitele la cel mai apropiat Centru de Transfuzie Sanguină, așa cum ne planificăm cursele, antrenamentele, vacanțele și toate celelalte activități care ne fac bine și ne aduc bucurie.  

În sensul acesta, o parte dintre colegii noștri doresc să împărtășească ceea ce înseamnă experiența Raiffeisen Bucharest Marathon pentru ei:

,,Există evenimente la care participi o dată, din curiozitate. Există evenimente la care participi de mai multe ori de-a lungul anilor, însă la un moment dat simţi că ai descoperit cam tot ce aveau acestea de oferit. Şi există evenimente care pur şi simplu devin “tradiţie” – iar atunci când nu poţi participa la acestea, din diverse motive, nu poţi scăpa de sentimentul că ai ratat ceva important, care într-un fel te defineşte. Raiffeisen Bucharest Marathon este un astfel de eveniment care, pe parcursul timpului, s-a transformat în “tradiţie” personală. Pentru că mereu există ceva nou de descoperit, indiferent în ce calitate aleg să particip

– alergător, voluntar, susţinător, fotograf neoficial etc., toate desigur cu #bloodfluencer în faţă. Şi da, am trecut prin toate aceste roluri şi probabil voi oscila şi în acest an între ele.

Mereu există oameni noi, fiecare cu propriul “personal best” de atins – indiferent că vorbim despre timpul scurs la încheierea cursei, noile prietenii închegate ori vise susţinute prin kilometrii alergaţi şi paşii parcurşi pentru cauza de suflet – în cazul de faţă, desigur, donarea de sânge! Pentru că de ce să nu devină şi donarea de sânge – sau măcar susţinerea şi promovarea acesteia – o (altă) tradiţie pentru fiecare dintre noi în parte? De ce să nu fie şi salvarea de vieţi o obişnuinţă? De ce să “alergăm” după sânge înnebuniţi când ne lovim de un caz, când, printr-o simplă obişnuinţă şi tradiţie de a dona sânge periodic am putea doar să ne bucurăm de alergare şi sănătate în cadrul unor astfel de evenimente dedicate?”Elena Hogaș, Coordonator Comunicare și Media Asociația HEM

#aplauze

,,Particip la Bucharest Maraton de peste 10 ani. În primii 8 am fost alergător, la diverse curse: ștafetă, semimaraton și maraton. Am trăit la maxim și m-am bucurat de fiecare ediție. 

În ultimii doi ani, alături de colegii mei de la N-avem SÂNGE, am ajuns să trăiesc aceast mare eveniment prin ochii voluntarilor, ai celor ce fac tot ce se poate, astfel încât alergătorii să aibă parte de o experiență de neuitat. 

Raiffeisen Bank Bucharest Marathon este prilejul perfect pentru noi să ne întâlnim cu toți cei ce ne-au ales cauza în eveniment, dar și cu ceilalți participanți, cărora putem să le explicăm cât de bine se îmbină viață sănătoasă pe care au ales-o, cu donarea de sânge și beneficiile unui donator. Cu toate că cele 3 zile petrecute la Sport Expo mă încarcă cu bucurie, partea mea preferată din eveniment este de departe ziua curselor, zi în care echipa N-avem SÂNGE este la punctul de hidratare. Tocmai pentru că știu cât de mult contează o încurajare primită atunci când nu mai poți, când ești pe punctul să renunți, alături de colegii mei, am transformat în competițiile anterioare punctul de alimentare și de hidratare într-o zona în care paharul cu apă/ energizant vine la pachet cu zâmbete/încurajări și aplauze, multe, multe aplauze.”- Simona Lukacs, Coordonator Evenimente și Voluntariat Asociația HEM

#sarbatoare

,,Raiffeisen Bucharest Marathon este de departe cel mai mare eveniment de alergare din România. Este evenimentul care aduce împreună atât alergători, cât și susținători ai alergării din România si nu numai, aproximativ un număr de 20.000 de persoane. Dat fiind acest număr, este un prilej de sărbătoare si de voie bună în București timp de câteva zile. Este un moment extraordinar de potrivit să ne  revedem cu persoane cunoscute si cu cei care împărtășesc aceeași pasiune ca și noi. Este, de asemenea, un prilej minunat, unic în care putem să ne facem prieteni, unde putem să legăm relații noi, putem să găsim companii care să ne susțină și care să alerge pentru noi și, de ce nu, care să voluntarieze pentru cauza noastră.

Noi, N-avem SÂNGE, suntem una dintre cele mai vizibile cauze sociale de la acest eveniment. Am intalnit în ultimii ani câteva zeci de mii de susținători ai cauzei noastre, persoane care au alergat cu tricourile de #bloodfluencer și persoane care ne-au susținut atât financiar, cât și donând sânge regulat.

N-avem SÂNGE, este unicul program de stimulare și de motivare a donarii voluntare de sânge din România. Te invit să alergi alături de noi! De asemenea, vom fi la punctul de hidratare de pe bulevardul Unirii, intersecție cu Nerva Traian, unul dintre cele mai mari puncte de hidratare și de alimentare. Te vom încuraja, te vom hidrata, te vom realimenta și te vom propulsa până la finish, pentru că acesta este destul de aproape de finalul cursei. Aleargă cu noi!”- Paul Varga, Vicepreședinte Asociația HEM

#conexiune

,, De fiecare dată când la București se apropie un eveniment important de alergare, personal, simt o mare bucurie, pentru că va fi încă o ocazie de a cunoaște oameni care se bucură de conexiunea autentică pe orizontală, care se bucură să alerge, care trăiesc viața într-un alt ritm, într-un cu totul și cu totul alt ritm și care, nu în ultimul rând, sunt orientați către dragostea pentru semenii lor. Această dragoste pentru foarte mulți dintre ei se manifestă inclusiv prin donare de sânge. Inclusiv noi, cei care coordonăm astăzi programul N-avem SÂNGE, ne-am cunoscut cu ocazia diferitelor evenimente importante de alergare din București, și suntem cumva convinși că fiecare eveniment important de alergare din București este o ocazie bună pentru noi, pentru a ne extinde cercul de prieteni, cercul de oameni importanți pentru proiectul nostru și pentru asociație.

Anul acesta, vom fi prezenți la Raiffeisen Bucharest Marathon 2023 cu o activare specială. Întotdeauna am fost convinși că, așa cum alergarea și dragostea pentru semeni unește oamenii, totodată și muzica face același lucru. Cum spuneam, ne dorim să facem o activare în cadrul căreia să îi invităm pe cei care sunt mai talentați și mai curajoși să cânte împreună cu noi, pentru că muzica e un prilej minunat pentru a împrieteni suflete care gândesc și care simt în același fel. Anul acesta, ne dorim să îi invităm pe cei care sunt dispuși să cânte împreună cu noi, să se gândească pentru o clipă dacă sunt dispuși totodată să doneze împreună cu noi. Cu alte cuvinte, dacă ai curajul să cânți împreună cu noi, cu siguranță că vei putea să și donezi sânge într-o bună zi.

#parteneriat

Noi, N-avem SÂNGE, suntem cauză parteneră pentru Raiffeisen Bucharest Marathon de câțiva ani și prețuim foarte mult acest parteneriat. Este, pentru noi, cel mai important parteneriat alături de un ONG. Suntem convinși că senzația este reciprocă și că cei care constituie nucleul prețios și valoros din Bucharest Running Club, fiind totodată și donatori, apreciază prezența noastră la eveniment.

Este efectiv o bucurie să deservim cu ajutorul voluntarilor nu doar standul nostru de la Sport Expo, ci și cel mai important punct de  alimentare, respectiv cel de pe Bulevardul Unirii, unde toți cei care vor alerga în tricourile cauzei noastre vor fi primiți ca niște adevărați campioni. Pentru foarte mulți dintre cei care aleargă 42 km, chestia asta este foarte importantă, deoarece, din câte știm, în edițiile trecute, acest punct de alimentare era la kilometru 41. Așteptăm, deci să ne alegeți ca și cauză, atunci când vă înscrieți la Raiffeisen Bucharest Marathon, și cu siguranță că vom face senzație atunci când vă vom primi la alimentare sau atunci când ne veți întâlni la Sport Expo!

Vă iubim și suntem convinși că, într-o zi, România va scăpa de acest stigmat pe care îl reprezintă lipsa donatorilor de sânge!”- Marian Costache, Președinte Asociația HEM

#entuziasm

,, Atunci când mă gândesc la Raiffeisen Bucharest Marathon, primele imagini care îmi vin în minte sunt acelea în care am luat decizia de a face prima mea cursă, în calitate de adolescent entuziast, purtând tricoul de #bloodfluencer. Acela a fost momentul în care povestea frumoasă în cadrul programului N-avem SÂNGE a început să se scrie pentru mine. Și de atunci paginile ei tot continuă să se umple…

Pentru mine, Raiffeisen Bucharest Marathon înseamnă curaj, energie, voie bună, disciplină, determinare, autocontrol și evoluție. Evoluție, și mai ales personală, pentru că în cadrul acestui eveniment am simțit că eu mi-am împins cel mai tare limitele, în special în toamna anului trecut, atunci când am alergat 10 km în cadrul Ștafetei, alături de colegele mele #bloodfluencerițe. Acest eveniment mai înseamnă și altfel- altfel, pentru că în cadrul lui întotdeauna voi întâlni persoane cu un altfel de mindset, cu o altfel de energie, cu o altfel de dragoste față de viață, cu o altfel de perspectivă și care îți pot oferi o altfel de lecție personală, care te inspiră într-un mod diferit.

#partedinpoveste

Cu fiecare ediție, și cu fiecare an, devin un om mai bun și mai bogat: pentru că am șansa să ofer și să primesc. De primit, sunt toate cele enumerate mai sus. În ceea ce privește oferitul, mă bucur de fiecare dată când știu că am șansa să ofer o încurajare, să ofer un gând bun, un ,,Hai că poți!” la punctul de hidratare, sau un ,,Hai să îți povestesc mai multe despre cum acest gest minunat de a dona sânge este cel mai minunat dar pe care îl și ți-l poți face!”,  în cadrul unei discuții la SportExpo. Alteori, mai am șansa să ofer în dar alergătorilor și voluntarilor câteva cadre de pe traseu sau câteva simple armonii printr-o melodie preferată la standul nostru.

E minunat să știi că ești parte din poveste și să simți că aparții unei comunități atât de speciale, cum se creează de fiecare dată prin intermediul fenomenului Raiffeisen Bucharest Marathon. Căci da, este un adevărat fenomen!”- Alexandra Boboc, Task Manager Asociația HEM

#nAvemSange #RunInBucharest #BucharestMarathon #DareFurther

Alexandra Boboc (#bloodfluencer): „Azi, 5 septembrie 2022, am făcut prima mea donare de sânge! Și sunt tare mândră! Tare de tot!”

articol de Alexandra Boboc

Dacă vă intrebați ce am mai făcut în ultima vreme, ei bine, trebuie să recunosc că mi-am cam adunat toate forțele, tot curajul și toată determinarea și am fost să donez. Asta am făcut în ultima vreme. Azi, 5 septembrie 2022, am făcut prima mea donare de sânge! Și sunt tare mândră! Tare de tot!

#background

Acum câtiva ani, când eram în clasa a 11-a, datorită a doi prieteni tare dragi mie, Andreea și Beny, am avut șansa de a cunoaște un om minunat, pe Marian Costache, unul dintre fondatorii programului ,,N-avem SANGE?!”, care ne-a vorbit atât de frumos despre donarea de sânge, despre nevoia acută de implicare, despre toate beneficiile care vin la pachet cu acest gest, atât pentru beneficiar, cât și pentru donator, încât m-a făcut să îmi doresc chiar în acel moment să merg la centru să donez. Dar nu era posibil, fiindcă pe atunci aveam doar 17 ani.

În schimb, ca să putem compensa această imposibilitate, eu și Andreea am decis să alergăm 3 km la cursa adolescenților în cadrul Bucharest Marathon, maratonul ce urma în octombrie, pentru cauza ,,N-avem SÂNGE?!”, promităndu-mi în același timp că de îndată ce voi fi eligibilă pentru donare, voi fi prima pe ușa Centrului de Transfuzie. Am scris chiar și un articol pe această temă atunci, pentru a marca importanța pe care a avut-o acel eveniment pentru mine.

#pandemia

Puțin timp mai târziu, a venit pandemia, și deși împlinisem cei 18 ani mult așteptați, nu am mai fost să donez. Timpul a mai tot trecut de atunci, a venit și clasa a 12-a, promisiunea pe care mi-o făcusem se așezase bine acolo undeva pe raftul cu ,,și altele”. Ulterior, am dat si Bacul, am intrat și la facultate și ajunsesem și în prag de sesiune.

Țin minte bine acele câteva zile de dinainte de sesiune. Sunt zilele care mi-au dat o altă turnură vieții și perioadei ce urma să vină. În acele câteva zile înainte de sesiune am primit un telefon de la Marian, lucru ce m-a surprins mult, fiindcă nici nu mai credeam că are numărul meu de telefon. Acesta mi-a spus că le-ar face mare plăcere, lui și echipei sale, să reia legătura și colaborarea cu mine. Și de atunci, povestea mea cu donare de sânge și cu această inițiativă nobila marca ,,N-avem SÂNGE?!” au reînceput să se împletească.

#dorinta

În acel punct mi-am reamintit despre dorința mea cea mare și eram hotărâtă să mi-o îndeplinesc, într-un final. Doar că lucrurile au stat puțin diferit, din nou. În prima sâptămână de sesiune am făcut covid, după ce m-am vindecat, am trecut printr-o perioadă de răceli și viroze destul de puternice, apoi au apărut tot felul de alte impedimente. Inclusiv vinerea trecută când mi-am propus cu atât de mare ardoare să merg la donare, nu am reușit să o fac…

Toate aceste obstacole până azi. Astăzi când mi-am spus că orice ar fi, mai departe de orice eveniment care intervine sau de orice frică de-a mea, fac orice și ma prezint la Centrul de Transfuzie. Era momentul. Amânasem de mult prea mult timp…

#experientadeazi

Trebuie să recunosc că m-am trezit dimineața cu multe emoții. Îmi era puțin frică. Deși îmi făcusem tot research-ul de dinainte, în această dimineață mi-am pus tot felul de întrebări: oare o să mă descurc pe acolo singură, oare voi ști pe unde să mă duc, cum să parcurg în regulă toate etapele? Dar recoltarea efectivă? Cum va fi oare? Oare mă va durea? Oare voi rezista cu acel ac timp de 7-10 minute? Și cu toate acestea, am ales să descopăr răspunsul la întrebări la centru, pe propria piele.

#singura

Nu am spus multor persoane ce aveam de gând să fac astăzi, și nici însoțită nu am vrut să merg. Mi-am dorit să merg singură, pentru că am vrut să fie o experiență a mea cu mine, o călătorie personală. Fiind prima dată, am vrut să fiu atentă la fiecare detaliu al zilei, să simt din plin fiecare moment, fiecare părticică, fie ea bună sau mai puțin plăcută.

Am vrut să fiu cu adevărat prezentă și să îmi demonstrez mie că ma pot descurca singură, ca pot fi pe cont propriu, cu propriile alegeri, gânduri și decizii, fie ele bune sau mai puțin avantajoase. Și așa am făcut. Mi-am mai demonstrat, încă o dată în ultimul timp, cât sunt de puternică și cât de mult contează motivația și dorința.

Nu e ușor să ieși din zona de confort. Dar e singurul mod ce îți deschide uși, oportunități, care te ajută să evoluezi pe toate planurile, să descoperi mereu și mereu o nouă versiune a ta. Așa că am tras aer în piept și m-am aruncat cu capul înainte, din nou.

#donarea

Am ajuns la locație. Am luat un număr de ordine și am completat formularul, apoi am urcat la cabinetul 7. Acolo m-a întâmpinat o doamna doctor foarte simpatică. Mi-a mai pus câteva întrebări, mi-a luat tensiunea și m-a rugat să merg într-un alt cabinet pentru a mi se lua câteva probe sumare de sânge din deget. Am revenit, apoi, la dumneaei, unde mi s-a confirmat că am hemoglobina în regulă și la fel și celelalte valori, deci sunt apta de donare.

Mi-am luat fișa și am urcat la următorul etaj. Ajunsă acolo, mi-am așteptat rândul la recoltare, timp în care am vorbit cu ceilalți oameni care se aflau la coadă, descoperindu-le poveștile. Intrată în sală, m-am așezat pe scaun și am așteptat să înceapă procedura, bineînțeles cu fricile de rigoare legate de ac. Dar supriză, căci înțepătura a durut foarte puțin, iar cele 7-10 minute au trecut mai repede decât mă așteptam.

#primapunga

Când mi-am dat seama că tocmai am donat prima mea pungă de sânge, nu mi-a venit să cred. Nu înțelesesem de ce mi-a luat atât de mult să fac așa ceva, pentru ce mi-a fost atât de frică. Pur și simplu nu mi se părea real ce tocmai făcusem. Apoi am simțit cum întreg corpul îmi este invadat de un sentiment de fericire pură. Pluteam pur și simplu.

Mă simțeam în armonie cu mine însămi și cu toată lumea din jur. În acel moment, eram plină de iubire, simțeam ca iubesc lumea întreagă. Că momentul prezent e tot ce avem și ca el contează cel mai mult. Simțeam în acele momente că nimic nu mai e rău în lume, că totul e exact așa cum ar trebui să fie și că iubirea și bunătatea, oricât de clișeic ar putea suna, sunt cele două ingrediente de care avem nevoie, atât, nimic mai mult. Iar eu doar din acele două ingrediente eram făcută în acele momente.

Întrebarea este de ce am ales să fac acest gest. De ce mi-am dorit atât de mult să donez sânge:

Unul dintre răspunsuri ar fi pentru că eu cred foarte mult în bine, pentru ca vreau să contribui și eu la mai bine, la mai bun, la construirea unei comunități caracterizate prin empatie, compasiune și dorință de viață, care se bucură de un viitor mai bun, așa cum îl merităm cu toții. Și sunt conștientă că această mare schimbare care se tot aude peste tot în ultimul timp stă în mâinile fiecăruia dintre noi, căci fiecare gest, oricât de mic, e de fapt un pas înainte.

#debine

Am donat pentru că face bine și îmi face bine. Sunt conștientă de imprevizibilul vieții și mai știu că oricare dintre noi se poate afla în poziția disperată de ajutor. Și nu este un sentiment plăcut. M-am gândit de multe ori la rudele mele, la bunica mea care este bolnavă, chiar și la propria persoană. Știu că în acele momente nevoia este atât de mare, disperarea la fel, totul devine o loterie, iar zarurile stau în mâinile persoanelor care decid să te ajute sau nu. Așa că, eu dacă sunt un caz mai fericit și nu trec printr-o astfel de tragedie și sunt aptă de întrajutorare, de ce să nu o fac.

Pe lângă faptul că cei 450 ml din sângele tău ajută alte 3 vieți, există o serie de avantaje și pentru corpul donatorului. Căci într-adevăr, donarea este foarte sănătoasă și benefică și pentru cel ce alege să facă acest act. Iar acesta, poate, este un lucru mai puțin știut. Câteva dintre beneficii sunt prezentate în acest filmuleț, mai pe larg:

#azi

Cât despre mine, nu pot spune decât că sunt foarte fericită și mândră. Astăzi a fost o zi care mi-a oferit atât de multe lecții, o zi care a început cu mine, care a continuat cu o discuție între surori la o prăjitură (discuție despre prima zi de școală din clasa a 8-a și despre prima zi de donare la 20 de ani), urmată de o ieșire de celebrare cu prietenele mele, ca în final să se încheie cu mine, alături de o cană cu ceai, redactandu-mi experiența în acest articol.

Vă încurajez mult ca atunci când vă veți simți pregătiți să mergeți să încercați experiența donării benevole de sânge și să vedeți cum se simte cu adevărat binele. Aici este și ghidul donatorului, pentru a fi mai ușor.

Iar ca notă de final, cum povestea mea a început printr-un maraton, în octombrie, ea se continua tot prin același maraton și anul acesta, cu diferența că cei 3 km alergați în clasa a 11-a, se vor transforma, de această dată, în 10 km:) în ce de-al doilea meu an de facultate. Pot spune că de astăzi sunt un #bloodfluencer adevărat!

Alexandra Boboc #bloodfluencer @ MIB 2019

Hellaaaw! Mă numesc Alexandra Boboc, iar povestea mea de  #bloodFLUENCER a luat naștere într-un mod foarte simpatic. Totul a luat început cu un mesaj de la buna mea prietenă, Andreea Ciocan, în care mi-a spus că este timpul să acceptăm o nouă provocare: aceea de a alerga 3 km la cursa adolescenților din 12 octombrie.

Inițial, mi-am spus că, deși sună foarte bine, nu este de mine, care nu mai trecusem printr-o astfel de experiență până acum. Apoi mi-am dat seama că poate este ceea ce am nevoie în acel moment, mai ales că recent începusem să fiu adepta unui stil de viață mai sănătos. Așa că, în cele din urma am acceptat, fiind mândră de mine și în același timp realizând decizia importantă pe care am luat-o.

Am decis să sprijinim cauza celor de la N-avem SÂNGE.

La scurt timp am aflat de la Andreea ca Benyamin Saeednia, un alt prieten foarte bun de-al nostru, a hotărât să facă un grup pe Whatsapp cu toți alergătorii, unde ne putea oferi sfaturi, având și alte experiențe anterioare în acest domeniu. Fiindcă eram atât de mulți și cu toții atât de motivați, am hotărât să alegem o cauză și să alergăm pentru ea. După  multe discuții, am decis să sprijinim cauza celor de la N-avem SÂNGE.

Ulterior, pentru a afla mai multe informații, am organizat o întalnire foarte drăguță cu Marian Costache, unde la o bere și un frappe am purtat cu toții o discuție deschisă despre acest proces. Tot ce pot spune este că am rămas uimită de importanța donării sângelui, atât pentru beneficiar, cât și pentru donator. A fost un total mindblowing!

Pentru a fi totul mai clar, am să vă las și voua puțin mai jos o serie de motive pentru care fiecare dintre noi ar trebui să doneze sânge cel puțin o dată în viață:

  1. după donare sângele se reface în câteva zile, cantitativ, iar calitativ până în cel mult trei săptămâni
  2. masa de sânge care se pierde este înlocuită de elemente tinere, astfel încât organismul nostru nu suferă, ba din contră, își întărește sistemul imunitar
  3. cei care se prezintă în mod constant la centrele de transfuzie sanguină beneficiază de control medical și analize de specialitate gratuite, astfel încât își pot monitoriza în permanență starea de sănătate, putând identifica oricând orice nu funcționează adecvat în organismul lor
  4. actul donării este extrem de benefic corpului uman, astfel încât recoltările realizate la intervale recomandate de medici (nu mai frecvent de o data la opt săptămâni) întăresc organismul și îl pun la adăpost de o serie de afecțiuni
  5. o singură donare, înseamnă o șansă în plus, o viață salvată
  6. …și nu în ultimul rând, donarea de sânge reprezintă o bucurie, o bucurie că ai avut oportunitatea de a face un bine, de a salva un om și, în același timp, este un dar pe care i-l oferi corpului tău, un mod în care ii mulțumești pentru tot ceea ce face pentru tine…

#antrenamentele

Apoi a început perioada de antrenament…în care m-am amuzat teribil, fiindcă de fiecare dată când ieșeam la alergat prin parcuri cu tricoul de #bloodFLUENCER, toți oamenii se uitau curioși și în același timp entuziaști la mine. Acest lucru m-a făcut să fiu mândră de decizia pe care am luat-o, să mă simt mult mai bine în pielea mea și să vreau să spun lumii întregi despre această experiență. Așadar, am început cu părinții mei, apoi cu prietenii, iar acum, mă aflu aici, în fața laptopului meu, încercând să-mi conturez povestea pentru tine, cititorule din lumea întreagă!

Încă o dată mă întreb, poate de data asta în numele vostru: ,, de ce am ales să susțin donarea de sânge? De ce am luat hotărârea de a alerga tocmai acum? De ce nu am rămas indiferentă față de toate aceste oportunități care tot veneau spre mine?” Ei bine, răspunsul este simplu: pentru mine provocarea, ieșirea din propria zonă de confort și asumarea de riscuri reprezintă primul pas spre schimbare, iar toate aceste schimbări sunt imboldurile ce îl transformă pe fiecare dintre noi într-o versiune a sa mai bună. Oare nu asta e esența evoluției, versiunea mai bună a fiecăruia?

Legat de partea cu sângele și alegerea cauzei: recunosc că am ales să îi susțin pe oamenii frumoși de la N-avem SÂNGE, fiindcă știam că aș fi fost foarte recunoscătoare dacă bunica mea care, bolnavă fiind, printr-o situație ipotetică ce îmi vine greu a mi-o imagina, ar fi avut nevoie de o donație de sânge, ar fi putut fi ajutată de un suflet bun.

#esenta

Așa că, acum, din ipostaza unei simple adolescente de 17 ani, mi-am promis să fac tot ce pot să încurajez oamenii din jurul meu să meargă să doneze, să îi fac să conștientizeze cât de importantă este inițiativa fiecăruia dintre noi, să nu uite că în lume suntem oameni cu oameni și trebuie să ne iubim, prețuim, respectăm și să ne ajutăm reciproc. Pentru mine aceasta este una dintre marile esențe ale vieții. De perioada după care voi face 18 ani nici nu mai vorbesc, cu siguranță voi fi prima la coada centrului de donații, însoțită de prietenii mei ce urmează să doneze și ei, bineînțeles…

În ceea ce vă privește pe voi dragi alergători, nu uitați că ne vedem la cursă peste două săptămâni, abia aștept să ne întâlnim și să schimbăm impresii…Iar tu, cititorule, după ce termini de citit articolul meu, după ce îl împărtășești cu oamenii tăi dragi, creează alături de ei un grup pe Whatsapp și mergeți la centrele speciale de dragul meu, al prietenilor mei alergători și al celor de la N-avem sânge să puneți un zâmbet pe fața unui om aflat într-o situație dificilă. Nu uita: corpul tău îți va mulțumi înzecit…și odată cu el, și noi, toți ceilalți!

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment,

Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, Deutsche Leasing, Victron Energy, CertSIGN, Gerocossen, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Back To Top