Loading....

Etichetă: 2020

Doru Mircea (medic, 48 de ani): „Pentru a dona sânge chiar este nevoie de acel ceva care merge dincolo de propria persoană”

testimonial de Doru Mircea

Pot să spun că am fost expus din fragedă tinerețe mesajelor care subliniază importanța donării de sânge. Cu toate astea, nu am făcut-o mult timp.

În urmă cu 10 ani am alergat primul maraton. Ca medic, am știut dintotdeauna cât de important este sportul pentru sănătate; și am făcut sport de când mă știu. Am cochetat toată tinerețea mea cu ideea de a alerga un maraton. Cu toate astea, nu am alergat unul până la 38 de ani.

Ce au în comun povestirile de mai sus? Mai multe lucruri. În primul rând, am alergat primul maraton după ce am găsit, întâmplător, o persoană care m-a inspirat și m-a ajutat să fac acest lucru. Am donat sânge prima dată atunci când un coleg aflat în suferință a avut nevoie de sânge.

Apoi, cu ocazia maratoanelor ce susțin diferite cauze; aproape de fiecare dată am alergat un maraton pentru a susține un anumit proiect. La un moment dat, alergarea și donarea de sânge s-au intersectat.

Am donat sânge a doua oară după “Colectiv”; apoi de ziua unei prietene, apoi de ziua mea. Am donat tot ce am primit odată cu donarea de sânge către alte persoane care au nevoie: tichetele de masă, bilete la teatru, etc.

Nu am cum să descriu de ce o fac, pentru că sentimentele și emoțiile sunt personale. Dar pot să garantez că mulțumirea este dincolo de orice imaginație. Și mai pot să spun că pentru a dona sânge chiar este nevoie de acel ceva care merge dincolo de propria persoană, de avantajele pentru tine sau de tichetele de masă. Cel puțin, în cazul meu, așa este.

La fel ca în multe alte demersuri mărețe, ai nevoie de cineva care să te inspire; sau de ceva; un om, o poveste. Îți doresc să-ți găsești povestea sau omul.

Doru Mircea are 48 de ani, este medic de profesie și a ales să susțină cauza „N-avem SÂNGE?!” la Wizz Air Cluj-Napoca Virtual Marathon 2020.

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii nostri din acest program

INHT, MACROMEXH.EssersCertSIGNIQadsGrupul Digi | RCS & RDS,Universal SolutionX2 AdventureBucharest Running ClubItsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de SangeAMiCUS Bucuresti, Activator HUB, RingRingNutrivitaGetica OOHPaco Media, TOI Innovative Media, Joint Media, Way MediaFairway MediaBlitz TechnologyExpodom si Motion Vision Communication.

In Bucuresti, programul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

In Constanta, programul este sustinut local de Seaview AdvertisingCity Park Mall, Magazinele Brick si Radio Constanta.

#RunRomania Virtual Run Week devine #RunRomania Virtual Run Weeks.

Aveti inca o saptamana in care puteti alerga pentru cauza noastra. Bucharest RUNNING CLUB are vesti bune pentru alergatori!

Datorita numarului mare de cereri de înregistrare la editia virtuala a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon, s-a decis suplimentarea locurilor de la 3000 la 3500.

Astfel, pentru editia din acest an a Bucharest Marathon, inscrierile sunt in continuare deschise, in limita locurilor disponibile, pana cel tarziu 24 Octombrie, la ora 23:59. Daca doriti sa participati, va puteti inregistra, in continuare, pe aplicatia #RunRomania.

Sambata 24 Octombrie va exista o transmisiune mai ampla, intre orele 8:00 si 11:00, la care vor lua parte alergatori si ambasadori, partenerii evenimentului. Se va trasmite atat din studioul Bucharest Running Club, cat si din Parcul Herastrau, locul preferat al alergatorilor din Bucuresti.

Sa nu uitati ca daca pentru noi, cei sanatosi, pare ca fiecare zi este o noua incercare in infruntarea cu acest coronavirus, exista oameni mult mai putin norocosi decat noi si care au parte de adevarate cumpene, in asteptarea sangelui pentru operatii sau pentru alte tratamente complicate.

Alergati, deci, pentru programul “N-avem SANGE”, donati si ajutati-ne sa facem cauza noastra si mai vizibila! Va dorim din suflet sa ramaneti sanatosi si sa ne revedem cu bine si la alte curse, virtuale sau nu! #virtuallytogether #bloodfluenceri #NAvemsange

Redam mai jos interviul colegului nostru Marian Costache, #bloodfluencer co-fondator “N-avem SANGE”, Presedinte al Asociatiei HEM, cu Diana Demian, Special Projects Manager ABRC, la aceasta a 13-a editie a Bucharest Marathon.

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment: INHT, MACROMEXH.EssersCertSIGNIQadsGrupul Digi | RCS & RDS,Universal SolutionX2 AdventureBucharest Running ClubItsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de SangeAMiCUS Bucuresti, Activator HUB, RingRingNutrivitaGetica OOHPaco Media, TOI Innovative Media, Joint Media, Way MediaFairway MediaBlitz TechnologyExpodom si Motion Vision Communication.

In Bucuresti, programul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

In Constanta, programul este sustinut local de Seaview AdvertisingCity Park Mall, Magazinele Brick si Radio Constanta.

Alergati pentru noi, alergati pentru VIATA!

2020 este cu siguranta anul in care ne-am maturizat, ca program si cauza sociala. Traversand aceasta pandemie am avut parte de cate o incercare aproape in fiecare zi.

Surprizele s-au tinut lant.

Multe dintre ele au fost placute, in sensul ca multi oameni au inteles ca nu este riscant sa donezi, nici in timpul pandemiei, si chiar daca poate dura putin mai mult, merita s-o faci, pentru ca viata sa mearga mai departe pentru cei aflati in suferinta. Colega noastra Elena Hogas a si realizat un scurt video, in acest sens.

Luna Octombrie are ceva special in fiecare an, datorita principalului eveniment de alergare din Bucuresti si din Romania. In 2020 Bucharest Running Club va organiza in data de 11 octombrie evenimentul efectiv la o scara mai redusa, pentru cei 250 de alergatori de elita inscrisi in concurs.

Cursa Virtuala

Pentru noi, toti ceilalti fani ai alergarii pe distante lungi, va fi posibila parcurgerea diverselor curse, intr-un format virtual, flexibil, pe durata catorva zile. Mai exact, va puteti inscrie pentru oricare din cursele evenimentului (42km, 21km, 10km si 5 km) si le puteti parcurge oricand in perioada 11 – 18 octombrie, ghidati de aplicatia #RunRomania dezvoltata de Asociatia Bucharest RUNNING CLUB, disponibila in PlayStore si AppStore.

Participantii la eveniment au posibilitatea sa opteze inca de la inregistrare pentru una din cauzele sociale listate.

In acest context pandemic, chiar daca alergarea nu va fi posibila ca pe vremuri, pentru toata lumea, noi avem nevoie de sprijinul vostru mai mult decat oricand. Va rugam, deci, sa alergati pentru noi si sa ne alegeti drept cauza sociala la MIB 2020, ca sa faceam Programul National “N-avem SANGE?!” si mai vizibil. Nu in ultimul rand, daca veti dori sa donati suplimentar pentru noi, cu ocazia inscrierii la cursa, banii vor fi bineveniti.

Primii 100

Primilor 100 de alergatori care aleg sa sustina cauza noastra, le vom oferi cate un tricou de #bloodfluencer si asteptam sa ne trimita doua-trei poze din cursa, pe adresa contact@n-avemsange.ro.

Alergati pentru noi, alergati pentru VIATA! #bloodfluencer #nAvemSange #RunInBucharest #VirtuallyTogether

Ziua Mondiala a Donatorului de Sange 2020 – panelul 3, dedicat oficialitatilor din Sistemul de Transfuzie

comunicat

Panelul al treilea a fost dedicat oficialitatilor din sistemul de transfuzie, al Ministerului Sanatatii, cat si al Ministerului Apararii Nationale, invitati fiind:

Dr. Violeta Carmen Oancea – Director General al Institutului National de Hematologie Transfuzionala

Dr. Doina Gosa – Director al CTS Bucuresti

Colonel Farmacist Dr. Maria Cristina Ranetti – Șef al CTS MApN

Dr. Georgeta Hanganu – Director al CTS Ploiesti

Moderator Marian Costache, #bloodfluencer co-fondator „N-avem SANGE?!” – Presedinte Asociatia HEM

Oamenii de pe patul de spital au nevoie de sange, fie ca exista o perioada de pandemie, fie ca nu.

 “Rigoarea sistemului medico-militar, existenta pe tot parcursul activitatii noastre profesionale, de data asta a fost accentuata datorita perioadei specifice pe care intreaga lume o traverseaza. A fost o provocare, pentru ca datorita acestei stari specifice am incercat sa facem in asa fel incat sa avem donatori, intrucat necesarul de sange a fost relativ constant.  Stim ca oamenii de pe patul de spital au nevoie de sange, fie ca exista o perioada de pandemie, fie ca nu.

Sunt anumite boli grave care necesita constant transfuzia sanguina, si-atunci atat Centrul civil, cat si Centrul de Transfuzie Sanguina al MApN, au facut eforturi suplimentare ca sa asigure donatorii. Sangele este singurul medicament care nu se gaseste in farmacie si care nu poate fi fabricat.” –  Colonel Farmacist Dr. Maria Cristina Ranetti – Șef al CTS MApN

Intreaga societate trebuie sa aduca un omagiu necunoscutilor care doneaza sange

“De Ziua Mondiala a Donatorului, intreaga societate trebuie sa aduca un omagiu necunoscutilor care doneaza sange. Acestia sunt niste oameni care niciodata nu vor zambi dintr-un panou publicitar, nimeni nu-i va cunoaste, dar ei isi vor oferi intotdeauna bratele, ca sa doneze sange. La multi ani stimati necunoscuti!

Prima lectie pe care am luat-o de la pandemie a fost de fapt o lovitura zdravana dupa ceafa, cum primeam in copilarie cand faceam vreo prostie. Aceasta lovitura mi-a spus foarte clar ca nimeni nu este pregatit pentru o situatie, care are sansa sa intervina pe omenire extrem de rar, dar care are un impact extraordinar de mare. Am realizat ca am facut in viata mea, in 30 de ani de transfuzie, nenumarate planuri de urgenta, atat de frumoase si de apreciate de toti cei care le-au citit, dar care in realitate nu au fost bune de nimic, la momentul unei stari cu totul deosebite. Asa cum au facut toti, am incercat din mers sa ne adaptam, acestei noi situatii.

Este nevoie sa facem o educatie a populatiei in general si a populatiei de donatori

Este nevoie sa trecem, insa, la nivelul urmator, sa facem o educatie a populatiei in general si a populatiei de donatori, care sa ne-nteleaga si sa vina cand avem noi nevoie, nu cand exista un context, cum a fost cel al pandemiei, “daca tot suntem liberi, hai sa donam sange”. Este foarte important sa facem o conexiune continua, intre necesarul de sange si donatori.” – Dr. Georgeta Hanganu – Director al CTS Ploiesti

“Am fost emotionata de ceea ce a spus mai devreme d-na Dr. Varady, ca pacientii care au nevoie de sange au biblia pe noptiera si se roaga, pentru donatorii lor. Aceasta afirmatie arata cat este de profunda aceasta nevoie de sange, la nivelul spitalelor. Legatura este foarte stransa, desi ea nu se vede, pentru ca acel donator salveaza pana la urma viata pacientului.

Undeva, la mijlocul pandemiei, numarul donatorilor a-nceput sa creasca in Bucuresti. Eu consider ca la-nceput donatorilor le-a fost teama, asa cum ne-a fost teama si noua, personalului din centrele de transfuzie. Toata lumea a fost la-nceput sub imperiul acestei frici, de COVID. Ne-am depasit cu totii aceasta frica, si noi si donatorii, ne-am protejat, nu ne-am contaminat, donatorii au prins curaj si au venit apoi in numar destul de mare.

Donarea recurenta ofera un sange mai sigur

Donarea recurenta ofera un sange mai sigur si ofera mai multe componente sanguine. De la un astfel de donator facem 3 componente si uneori chiar si mai multe, pentru copilasi, deoarece o punga pentru un copilas are 50 de mililitri. In Bucuresti avem 3 spitale de pediatrie, care din nefericire sunt pline cu copii bolnavi.

In luna Martie 2020 au donat aproximativ 2500 de donatori, deci la jumatate, comparativ cu Martie 2019, cand au fost 5000 de donatori. In Aprilie si Mai a crescut numarul donatorilor, la 3000 si ceva, comparativ cu anul anterior, cand au fost 4800 – 5000 de donari. Donatorii sunt desigur mai multi, deoarece nu toti se incadreaza pentru donare.

A fost un numar apreciabil de donatori, care si-au invins frica, au venit la Centru si au donat sange, in perioada pandemiei. Acest lucru trebuie evidentiat si pretuit!” – Dr. Doina Gosa – Director al CTS Bucuresti

Tinerii vor sa doneze

“Am sesizat ca tinerii vor sa doneze, insa timpul lor niciodata nu este suficient, ca sa poata sa se adreseze Centrului de Transfuzie. Tocmai datorita acestui motiv, noi avem aceste autocare de colecta mobila, pe care le-am plasat in vecinatatea acestui cort militar, pentru a arata disponibilitatea noastra, de a merge si de a recolta sange, donatorilor care nu au suficient timp sa vina la noi.

Cred ca posibilitatea de a creste numarul de donatori in populatie, la nivel de tara, nu doar la nivel de Bucuresti, va fi realizabila in momentul in care tanarul va fi constientizat de importanta donarii, inca de la o varsta frageda. Daca tinerii vor fi sensibilizati in mod constant asupra faptului ca e important sa doneze, poate ca numarul de donatori va creste si la noi.” – Colonel Farmacist Dr. Maria Cristina Ranetti – Șef al CTS MApN

“In ceea ce priveste testarea anticorpilor SARS-COV-2 la nivelul centrelor de transfuzie, sunt convinsa ca va determina o crestere a numarului de donatori, pentru ca intr-adevar, am fost si noi sunati, exista un interes in randul populatiei, sa stie daca au fost bolnavi asimptomatici. Eu consider, insa, ca aceasta testare nu reprezinta o solutie pentru noi, pe termen lung, ci reprezinta doar o solutie punctuala. Ar fi un heirup, care ne-ar ajuta doar pe moment, iar apoi acei oameni, care vin sa doneze doar pentru ca vor sa fie testati pentru anticorpi, nu se vor mai intoarce la centre.” –  Dr. Doina Gosa – Director al CTS Bucuresti  

Sangele trebuie sa astepte pacientul

“Din punctul meu de vedere, sangele trebuie sa astepte pacientul, si nu pacientul sa astepte sangele. Cel mai bun depozit al sangelui este in corpul omului! Ce-am creat noi, in materie de frigidere si congelatoare, acestea nu pot substitui ceea ce a creat Dumnezeu, camara asta minunata care este omul si care contine sangele.

Trebuie sa avem o legatura, in permanenta, intre cererea de sange, personalizata, pe spitale, si donatori. Lucrul asta se poate face, multe centre au deja un sistem informatic integrat, de gestionare a donatorilor, a componentelor sanguine si a intregii activitati transfuzionale. Acesta trebuie extins cu un modul, care sa intre in unitatile de transfuzie din spitale, care sa fie astfel in legatura permanenta cu centrele de transfuzie.

Unele centre de transfuzie au dezvoltat aplicatii

Unele centre de transfuzie au dezvoltat aplicatii, prin care trimit mesaje donatorilor, tintit, pe-o anumita grupa. Trebuie, insa, facut la nivel national un altfel de sistem, ca sa nu fim niciodata in situatia dificila, de-a avea pacienti cu nevoi de grupa A, sa zicem, iar noi sa avem excesiv in stoc grupa AB.

Este momentul sa trecem la nivelul urmator, donatorii trebuie sa fie educati si sa-nteleaga ca e bine sa doneze, atunci cand un pacient similar, cu grup si fenotip, are nevoie.” –  Dr. Georgeta Hanganu – Director al CTS Ploiesti

“Este foarte important sa stim nevoia (de sange) a spitalului, in timp real. Este foarte important sa putem sa onoram nevoia spitalului, tot in timp real. In sensul asta INHT a depus o serie de modificari legislative, catre Ministerul Sanatatii.” – Dr. Violeta Carmen Oancea – Director General al Institutului National de Hematologie Transfuzionala

“Nevoia de sange, in perioada urmatoare, este foarte mare, dupa cum s-a spus aici in repetate randuri, pentru ca se intorc pacientii cronici, care au stat in standby. Se intorc in spitale pentru a fi operati, activitatea spitalelor va creste, deci nevoia de sange va fi foarte mare. Speranta mea, in perioada urmatoare, o reprezinta colecta mobila.” – Dr. Doina Gosa – Director al CTS Bucuresti  

Ceea ce primim noi, cei de la Asociatia HEM si de la ONG-urile partenere, ocupandu-ne de Programul National “N-avem SANGE?!” este speranta

“Ceea ce primim noi, cei de la Asociatia HEM si de la ONG-urile partenere, ocupandu-ne de Programul National “N-avem SANGE?!” este speranta, speranta ca vom putea trai intr-o buna zi intr-o tara mai atenta la nevoile oamenilor aflati in suferinta, ca vom trai intr-o tara cu mai multi oameni sanatosi. Este o satisfactie deosebita pe care o avem in clipa in care suntem #bloodfluenceri, voluntari in cadrul acestui program.

Va asteptam alaturi de noi, va asteptam sa donati in continuare, pentru ca este sanatos pentru trup si pentru suflet!

Aceasta transmisiune nu ar fi fost posibila, fara ajutorul companiei Blitz Technology, de la care am primit cadou toata munca pentru aceasta zi, pentru aceasta transmisie. Multumim!” – Marian Costache, #bloodfluencer co-fondator „N-avem SANGE?!” – Presedinte Asociatia HEM

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, MACROMEX, CertSIGN, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Itsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Blitz Technology si Motion Vision Communication.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Ziua Mondiala a Donatorului de Sange 2020 – panelul 2, dedicat medicilor si pacientilor

comunicat

Panelul 2 a fost dedicat medicilor si pacientilor, invitati fiind:

Dr. Corina Posea – Medic Primar Hematolog @ CTS Bucuresti

Dr. Zsofia Varady – Medic Specialist la Departamentul de Transplant Medular al Institutului Clinic Fundeni

Dr. Ion Mihaita Emilian – medic CTS MApN

Andi Carlan – Activist Civic

Radu C. Ganescu – Presedinte Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice

Moderator Andreea Timofte, #bloodfluencer co-fondator „N-avem SANGE?!” – Vicepresedinte Asociatia HEM

“Am resimtit ultimele luni o foarte mare vulnerabilitate. Pentru mine, cel putin, a fost un exercitiu de empatie, prin care am inteles, doar in parte, ce simt pacientii care se simt vulnerabili, in mod constant.” – Andreea Timofte, #bloodfluencer co-fondator “N-avem SANGE?!”, Vicepresedinte Asociatia HEM

Sunt mai obisnuit cu ceea ce-nseamna panica

“Sunt mai obisnuit, din punctul meu de vedere, cu ceea ce-nseamna panica, cu ceea ce-nseamna lucrurile necunoscute si lucrurile pe care nu le poti stapani. Nu vei stii ce se-ntampla maine, nu stii daca vei avea sange si daca-ti poti face tratamentul sau nu. Lucrurile astea le-am invatat de-a lungul timpului.

In perioada pandemiei am vazut noi toti, la nivel mondial, cum se infrunta necunoscutul si cat de usor ajunge sa te stapaneasca panica.

Mi-a fost frica! Primul sentiment a fost ca orice astfel de situatie va duce la un numar cat mai mic de donatori, avand in vedere ca Romania, statistic vorbind, nu este printre primele locuri din Europa, ca numar de donatori, iar acesta este un risc pentru noi. Un al doilea risc a fost grupul tinta. Noi reprezentam o categorie de bolnavi, intotdeauna expusi la orice, si orice alt factor extern ne poate inrautati starea de sanatate sau ne poate duce la diverse complicatii. Atunci cand ai, insa, o echipa medicala de top lucrurile astea poti sa le treci si sa le stapanesti cu bine!

Am vazut in aceste zile cum echipele medicale au fost felicitate pentru modul in care si-au tratat pacientii. Noi trebuie sa felicitam Centrele de Transfuzie, si trebuie sa felicitam echipele, care lucreaza pentru ca eu si alti pacienti, cu alte patologii, sa poata sa beneficieze de inca o saptamana sau o luna in plus, de viata.” – Radu C. Ganescu,  Presedinte Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice

Fara ajutorul donatorilor si al echipelor care lucreaza in Centrele de Transfuzie din Romania, nu ne-am descurca deloc

“Noi, cei care lucram cu pacientii mai aproape, fara ajutorul donatorilor si al echipelor care lucreaza in Centrele de Transfuzie din Romania, nu ne-am descurca deloc. Procedurile noastre nu ar fi putut sa fie duse pana la capat, fara ajutorul voluntar al oamenilor care se duc sa doneze sange, in fiecare zi.” – Dr. Zsofia Varady – Medic Specialist la Departamentul de Transplant Medular al Institutului Clinic Fundeni

Fiecare zi este o misiune in sine

“De cand lucrez in Centrul de Transfuzie al MApN, pot sa va spun ca fiecare zi in care ma prezint la serviciu este o misiune in sine. In fiecare zi intalnim noi provocari, peste care nu am putea trece fara ajutorul donatorilor. De aceea intelegem ca astazi, de ziua lor, sa le multumim inca o data!

In special, in aceasta perioada, a trebuit sa apelam si mai mult la donatori, mai ales la donatorii fideli ai Centrului, pe care am reusit inca o data sa-i mobilizam cu succes.” – Dr. Ion Mihaita Emilian – medic CTS MApN  

“Doresc sa multumesc si eu donatorilor din Romania si de pretutindeni, doresc sa va multumesc voua, organizatorilor, echipei “N-avem SANGE?!” si #bloodfluencerilor, care ne-au ajutat extraordinar de mult in aceasta perioada foarte dificila, pentru toti, pentru comunitatea medicala, pentru pacienti si pentru comunitatea donatorilor.

Misiunea noastra a fost sa gasim siguranta, pe care sa o dam mai departe pacientilor

Misiunea noastra, in aceste ultime patru luni, a fost ca impreuna sa gasim siguranta pe care sa o dam mai departe pacientilor si comunitatii. Asteptarile, de la corpul medical, au fost foarte mari in aceasta perioada, iar pandemia a generat multa nesiguranta, in jurul nostru.

In Centrele de Transfuzie am avut intalniri, pentru a pune la punct un plan de actiune. Primul lucru pe care l-am realizat a fost acela ca virusul nu se transmite prin sange, ca este un virus respirator, deci din punct de vedere al sigurantei componentelor de sange, am stiut ca ceea ce dam pacientilor este sigur, fara sa facem teste suplimentare.

Problema noastra a fost ca datorita Starii de Urgenta si a limitarii deplasarilor numarul de donatori a scazut. Intr-una din zile am avut 30 de donatori la Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti, ceea ce nu s-a mai intamplat niciodata.

Dupa aceasta perioada, vazand felul in care au raspuns donatorii, am certitudinea ca in situatii de criza donatorii vor veni, vor raspunde! Ideea este ca trebuie sa consolidam acest nucleu, format in jurul #bloodfluencerilor, si sa crestem aceasta comunitate a donatorilor, pentru ca e clar ca donatorul recurent, care stie ca trebuie sa vina de 3-4 ori pe an la donarea de sange, este donatorul sigur.” –  Dr. Corina Posea – Medic Primar Hematolog @ CTS Bucuresti

Fiecare aniversare pentru mine inseamna un an castigat in lupta cu cancerul

“Perioada asta a fost dificila, asa cum a fost pentru fiecare dintre noi. Aceasta zi a donatorului de sange, pentru mine, dincolo de importanta generala, de anul trecut are o importanta si mai mare. Anul trecut, cu cateva zile inainte de Ziua Mondiala a Donatorului, eu am schimbat taberele si am trecut din tabara donatorilor in tabara pacientilor. Fiecare aniversare, pentru mine inseamna un an castigat in lupta cu cancerul si un bun moment de reamintire, ca este extrem de usor sa treci din tabara oamenilor sanatosi in tabara pacientilor, peste noapte, fara sa ai nici cea mai mica idee despre asta.

Pentru mine a fost cu-atat mai socant, pentru ca nu eram doar un om sanatos, ci eram chiar un donator de sange. Eram o persoana care contribuiam la starea de sanatate a altora, si-atunci perspectiva ca eu as putea sa ma imbolnavesc nu avea pur si simplu loc, in mintea si in sufletul meu.

Am descoperit pe pielea mea ce-nseamna solidaritate, ajutorul celorlalti, iar acest spirit civic, de care tot vorbim, este ceva ce se cultiva, este ceva care trebuie antrenat zi de zi, si este ceva pentru care trebuie sa lupti, daca nu neaparat din marinimie, macar la gandul ca oricand si tu poti avea nevoie de sprijinul celorlalti.

Spiritul civic nu se naste peste noapte

Daca toata viata te tii departe de nevoile altora, te tii departe de implicare in diverse cauze civice, s-ar putea sa afli ca atunci cand ai nevoie si restul sa stea deoparte, pentru ca spiritul acesta civic nu se naste peste noapte, ci trebuie cultivat de fiecare dintre noi. Mesajul meu de astazi este ca, daca puteti, nu va uitati neaparat la criteriile de eligibilitate, pentru donare de sange, nu porniti de-acolo, ci porniti de la dorinta de a dona sange, indiferent ce s-ar intampla, iar acele criterii sa fie un pas secundar.

Fiecare poate sa incerce sa doneze sange, cei mai multi si reusim! Pe langa binele pe care-l puteti face celorlalti, sunt sanse foarte mari sa va salvati chiar propria viata. Donarea de sange mie mi-a salvat viata la propriu!” – Andi Carlan – Activist Civic

Personal iubesc donatorii

“Personal iubesc donatorii, nu-i cunosc dar ii iubesc, este extrem de important sa le transmitem si lor un lucru, care pe mine ma destabilizeaza psihic. Cand intru dimineata in salonul pacientilor, discutam, ii consult, discutam despre produsele de sange (care mereu sunt prea putine), sunt foarte multi dintre acestia care pe noptiera au o biblie sau o carte de rugaciuni. Imi spun: “d-na doctor, dupa ce plecati dumneavoastra, eu o sa ma rog pentru cei care-mi vor dona astazi trombocite!”

Este o legatura pe care n-o “plapeaza” nimeni, n-o cuantifica nimeni, dar donatorii nu trebuie sa uite ca pacientii care stau pe paturi de spital, si spera sa scape cu viata din diverse proceduri si interventii chirurgicale, se roaga pentru donatorii lor. Asta este mesajul meu catre donatori, ca exista oameni pe paturi de spital care se roaga pentru sanatatea donatorilor de eritrocite si de trombocite si a intregii echipe, care distribuie aceste produse de sange.” –  Dr. Zsofia Varady – Medic Specialist la Departamentul de Transplant Medular al Institutului Clinic Fundeni   

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, MACROMEX, CertSIGN, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Itsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Blitz Technology si Motion Vision Communication.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

“Unele persoane se lasa conduse de frica si nu stiu daca pentru ele mai conteaza, ca altii sunt in pericol.” – Andreea-Lavinia Jelemalai

Andreea este din Botosani si e mama a doi copii. In 13 Aprilie, in plina pandemie, si-a gasit resurse si fara teama s-a dus sa doneze, la Centrul de Transfuzie Botosani. Asa cum veti vedea mai jos, pentru ea s-a dovedit a fi un gest frumos si norocos, deoarece asta i-a adus castigarea unui sejur oferit de Enigma Resort, din Mamaia, in cadrul tombolei noastre, ocazionate de Ziua Mondiala a Donatorului de Sange 2020. Am stat de vorba cu Andreea, sa intelegem putin ce anume o motiveaza.

un interviu de Marian Costache si Alina Predescu

Marian Costache: Andreea-Lavinia Jelemalai, tu esti castigatoarea concursului organizat cu ajutorul colegei noastre Alina Predescu si cu ajutorul complexului turistic Enigma Resort, din Mamaia.

Alina Predescu: Enigma a oferit un sejur de 3 nopti, la Mamaia, cu mic dejun inclus, in perioada 22-25 Iunie 2020. Bravo, in primul rand, pentru ca esti donator de sange, care a donat in perioada aceasta, de restrictie!

Marian Costache: Cand ai avut donarea, care te-a dus la acest castig?

Andreea-Lavinia Jelemalai: Pe 13 Aprilie.

Marian Costache: Ce varsta ai si de cata vreme donezi?

Andreea-Lavinia Jelemalai: Am 25 de ani, donez din Ianuarie 2019.

Marian Costache: Felicitari! Spune-ne cateva vorbe despre tine si care este relatia ta cu donarea de sange.

Andreea-Lavinia Jelemalai: Relatia mea cu donarea de sange a-nceput cand a avut cineva nevoie. Problema a fost ca n-am putut, in momentul respectiv, pentru ca aveam un baietel de 8 luni si n-am putut sa donez, pana cand nu a facut 1 an. Binenteles ca mi-a parut rau, pentru persoana, pentru care am vrut sa donez. 

Marian Costache: Ce poveste era atunci, pentru cine era nevoie de sange?

Andreea-Lavinia Jelemalai: Era cineva care era la Oncologie si avea nevoie de sange. Nu era cineva cunoscut.

Esti genul acela de persoana saritoare, dispusa sa ajute pe toata lumea?

Andreea-Lavinia Jelemalai: De ce nu? Chiar daca nu pot, la momentul respectiv, incerc mai tarziu, ca tot trebuie sa reusesc.

Marian Costache: Stii ca foarte putini oameni doneaza in Romania. Suntem la capitolul asta intr-o statistica ingrijoratoare. Suntem cam sub jumatatea mediei europene. La nivel European cam 3,6% dintre oameni doneaza sange, in Romania e vorba de sub 2% donatori. Ce le-ai spune celor care sunt sanatosi dar totusi aleg sa nu doneze?

Andreea-Lavinia Jelemalai: Sa nu le fie frica, in primul rand! Multor persoane le e frica de ac, dar pot ajunge intr-un caz mai grav si pot avea si ei nevoie, la randul lor.

Marian Costache: Doar atat? Din punctul nostru de vedere conteaza foarte mult si finalitatea gestului. Avand in vedere ca poti sa ajuti pe cineva intr-un moment critic, asta poate sa bata orice fel de frica.  

Andreea-Lavinia Jelemalai: Da, depinde. Unele persoane se lasa conduse de frica si nu stiu daca pentru ei mai conteaza, ca altii sunt in pericol.

Marian Costache: De cata vreme esti in comunitatea “N-avem SANGE?!”, de cata vreme ne urmaresti?

Andreea-Lavinia Jelemalai: Nu stiu de cata vreme. Am urmarit postarile centrului de transfuzie al orasului meu (Botosani) si atunci am vazut postarile dumneavoastra, distribuite de dumnealor.

Marian Costache: Ne bucuram mult si ii salutam pe aceasta cale pe cei de la Centrul de Transfuzie Sanguina, din Botosani. Nu stiam ca avem asa multi fani acolo.

Ce-ti doresti pe viitor? Ti-ai pus vreodata in plan sa fii voluntar in campaniile noastre? Programul “N-avem SANGE?!” te-a inspirat in vreun fel?

Andreea-Lavinia Jelemalai: Am facut la un moment dat o cerere dar n-am mai trimis-o in aplicatie. Mi-ar placea sa ajut.

Marian Costache: Multumim pentru participare! Multumim sponsorului Enigma Resort, din Mamaia Nord, care a oferit Andreei un cadou asa de frumos. Andreea sa donezi in continuare si mi-ar face placere, cum spuneam si mai devreme, sa devii #bloodfluencer, sa devii voluntar in cadrul campaniilor noastre.

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, MACROMEX, CertSIGN, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Itsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Blitz Technology si Motion Vision Communication.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Ziua Mondiala a Donatorului de Sange 2020 – panelul 1, dedicat #bloodfluencerilor

comunicat

Panelul 1 a fost dedicat donatorilor si partenerilor Programului National „N-avem SANGE?!”, invitati fiind:

Elvira Munteanu – #bloodfluencer, Director General Universal Solution Romania, partener „N-avem SANGE?!”

Costi Gogoneata – #bloodfluencer, Fundatia AMiCUS Bucuresti, partener „N-avem SANGE?!”

Benyamin Saeednia – #bloodfluencer „N-avem SANGE?!”

Dana Marcu – #bloodfluencer, Asociatia Bucharest Running Club, partener „N-avem SANGE?!”

Elena Hogas – #bloodfluencer „N-avem SANGE?!”

Moderator Marian Costache, #bloodfluencer co-fondator „N-avem SANGE?!” – Presedinte Asociatia HEM

“Foarte multi oameni au trebuit sa treaca peste sistemele lor de securitate, sa iasa din casa, sa intampine cumva riscurile si sa mearga sa doneze, pentru ca inclusiv in aceasta perioada oamenii au avut nevoie de sange. Fara acei curajosi, care au putut sa iasa din case, care au mers sa doneze, fara ei viata nu ar fi putut sa mearga mai departe.

Sangele este un tesut. Nu este orice fel de tesut si in niciun caz nu e o “apa chioara”. Este acel tesut, care este totodata vehicul. Este un vehicul prin care fiecare celula din corpul nostru se hraneste, prin care fiecare celula se oxigeneaza. Este acel tesut-vehicul!

In clipa in care donam recurent, organismul nostru capata deprinderea de a se regenera

In clipa in care donam recurent, organismul nostru capata deprinderea de a se regenera si de a pune la loc acest tesut, iar atunci cand suntem dispusi sa-l oferim cu generozitate, celor aflati in suferinta, organismul nostru primeste in recompensa mai multa sanatate. 

Editia din acest an a Zilei Mondiale a Donatorului este sub edgida “Safe Blood Save Lives”, Sangele Sigur Salveaza Vieti. Donatorul recurent are un sange mai sigur, care poate fi pretuit la un nivel superior, si astfel pot fi salvate mai multe vieti.” – Marian Costache, #bloodfluencer co-fondator “N-avem SANGE?!”, Presedinte @ Asociatia HEM

Sunt mandra sa fiu #bloodfluencer!

“Sunt mandra sa fiu #bloodfluencer! Initiativa mea, de a ma alatura acestui demers s-a datorat in exclusivitate campaniilor “N-avem SANGE?!”. Prima intalnire cu #bloodfluencerii s-a petrecut anul trecut, de ziua mea. Atunci a fost unul din momentele mele WoW! Toti oamenii care erau acolo, erau uniti de un singur motiv, sa-i ajute pe ceilalti, fara sa astepte ceva in schimb. Asta a fost si momentul in care m-am decis sa fiu donator. Pana atunci cochetam cu gandul, multa vreme nu aveam greutatea necesara, dupa care aveam o carenta de fier.

In noiembrie, alaturi de colegii de la Universal Solution, am facut o “cheta’ de sange si astfel, chiar de ziua mea, asta a fost cadoul colegilor mei si al partenerilor Universal Solution.

Ce inseamna pentru mine sa fii donator si sustinator “N-avem SANGE?!” Inseamna in primul rand sa fii om, ii ajuti pe ceilalti dar te ajuti si pe tine.” – Elvira Munteanu, Director General @ Universal Solution  

“Ideea animatilor, ca mesaj de comunicare, pentru campaniile “N-avem SANGE?!”, derulate in perioada pandemiei, mi-a venit in urma ultimei donari, pe care am efectuat-o chiar la inceputul starii de urgenta.

Atunci m-au impresionat toate masurile luate, pentru siguranta la centru, si grupul mare de oameni, pe care am reusit sa-l intalnesc acolo. De cate ori mergeam sa donez erau 4-5 oameni, acum trebuie sa recunosc ca poate chiar aceasta perioada a reusit sa ne uneasca mai mult si ne-a facut sa intelegem ca distantare sociala nu inseamna neimplicare sociala. Inseamna sa ne depasim temerile, pentru ca este normal ca intr-o asemenea perioada sa ne fie teama de sanatatea noastra, inseamna iesirea din bula de confort.

Cum altfel sa transmiti un mesaj si sa impulsionezi oamenii, fara sa apelezi clasic la varianta sentimentala, si sa-i duci intr-o zona de confort a copilariei?

Cu o animatie cat mai simpla, cat mai expresiva, cu un mesaj cat mai usor de inteles. Mesajul de transmis este ca e sigur sa donezi sange, chiar si in asemenea perioade.” – Elena Hogas, #bloodfluencer

“N-am donat sange cand am implinit 18 ani, prima data am donat cand ma apropiam de 19 ani. Mi se pare ca la nivelul tinerilor exista o problema de cunoastere a cauzei sau de cunoasterea problemei, pentru ca nu mi s-a spus niciodata despre chestia asta la scoala, nici la liceu.

La donarea de sange mi se pare super tare, ca poti sa vezi cum ii ajuti pe cei din jur, dar totodata iti faci si tie un bine, ceea ce e incredibil!

Alergarea imi da un sentiment unic, la fel este si cu donarea de sange, unde pot sa ajut oameni si stiu ca salvez vieti. Mi se pare extraordinar sa am o asemenea oportunitate.” – Benyamin Saeednia, #bloodfluencer

Sunt foarte multi donatori de sange in randul alergatorilor

“Ne bucuram mult sa putem sustine “N-avem SANGE?!”, inca de la-nceput colaboraea noastra a fost una benefica. Stiam ca sunt foarte multi donatori de sange in randul alergatorilor. In momentul in care ne-am asociat ne-am bucurat ca am aflat si noi mai multe lucruri. Datorita voua am ajuns si noi sa donam.

Intotdeauna mi-am dorit sa donez sange dar mereu a fost ceva care m-a oprit. Nu stiam toate beneficiile. Nu am fost suficient de informata sau am fost informata eronat. Dupa discutiile cu voi, ne-am facut o echipa si am venit in grup sa donam si am fost foarte fericiti ca am reusit acest lucru si sa sustinem aceasta campanie.” – Dana Marcu, Asociatia Bucharest Running Club

In scoala nu se vorbeste efectiv despre beneficiile donarii de sange

“Suntem convinsi ca impreuna putem transmite doua mesaje, primul dintre ele este legat de educatia studentilor. Spunea mai devreme si colegul nostru despre faptul ca in scoala, in facultate, nu se vorbeste efectiv despre beneficiile donarii de sange, despre implicarea pe care tinerii o pot avea in a salva vieti, si-atunci incercam sa compensam aspectul acesta.

Pe cealalta parte, incercam efectiv sa salvam vieti, prin intermediul acelora care vin si doneaza. Am reusit sa ajungem la mai multi oameni, decat doar la cei care fac parte din asociatia noastra, si lucrul acesta ne bucura foarte mult. Avem in mod recurent cereri de a ajuta oameni care trec prin momente foarte delicate, iar lucrul acesta ne incurajeaza, pentru ca suntem convinsi, pentru ca Dumnezeu ne-a chemat sa fim niste adevarati eroi.” – Costi Gogoneata, Fundatia AMiCUS Bucuresti

“Tinerii ca mine nu asteapta ceva. Cred ca daca afla ca pot face treaba asta, nu ar fi nevoie de un alt lucru. Eu m-am implicat in multe activitati de voluntariat, in timpul liceului, si am vazut foarte multi tineri ca mine, care faceau acelasi lucru. Deci nu cred ca ar fi nevoie de motivatii materiale sau de alte lucruri, ci pur si simplu de oferirea posibilitatii de a ajuta. Categoric suntem foarte multi tineri, care am face asta, si cred ca ar fi chiar simpatic sa se-ntample si asa.” – Benyamin Saeednia, #bloodfluencer

Venind azi aici am constatat o stangacie, daca sa sar sa imbratisez oamenii sau sa stau la doi metri

“Dupa trei luni de lucrat de-acasa, am ajuns la concluzia ca pana si eu, care sunt o persoana destul de distantata, am nevoie de oameni! Venind azi aici am constatat o stangacie, daca sa sar sa imbratisez oamenii sau sa stau la doi metri. Poate asta este, pe de-o parte, ce-a fost cel mai rau dar si cea mai buna lectie. Avem nevoie de oameni, avem nevoie unii de ceilalti, iubim oamenii!” – Elena Hogas, #bloodfluencer“Ne propunem ca pentru anul viitor si celelalte filiale ale AMiCUS Romania sa preia proiectul acesta, de-a dona sange. Noi mai avem inca 14 filiale, in centrele universitare din tara. Ar fi extraordinar daca am reusi sa organizam aceste campanii la nivel national.” –  Costi Gogoneata, Fundatia AMiCUS Bucuresti

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, MACROMEX, CertSIGN, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Itsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Blitz Technology si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Ziua Mondiala a Donatorului 14.06.2020: Sangele Sigur Salveaza Vieti!

Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti si Centrul de Transfuzie Sanguina al Ministerului Apararii Nationale, in parteneriat cu Asociatia HEM, organizeaza Duminica, 14 Iunie 2020, orele 10:30 – 14:00, in fata Operei Nationale Bucuresti, un eveniment pentru a marca impreuna Ziua Mondiala a Donatorului de Sange, a carei tema este in acest an „Sangele Sigur Salveaza Vieti” (Safe Blood Save Lives).

Transmisie LIVE

Evenimentul va fi transmis LIVE, cu ajutorul companiei Blitz Technology, pe pagina de Facebook “N-avem SANGE?!”, ca de altfel si pe paginile partenerilor nostri, formatul fiind acela de dezbatere, organizata in 3 paneluri. Cu aceasta ocazie vom discuta despre impactul pe care pandemia COVID-19 il are in procesul sangelui transfuzional, nevoia de sange in contextul actual si perspectivele identificate in rezolvarea acestei situatii.

Dr. Doina Gosa – Director al CTS Bucuresti

Dr. Doina Gosa – Director al CTS Bucuresti

“Si in acest an, pe 14 iunie, sarbatorim Ziua Mondiala a Donatorului de Sange, chiar daca traversam o perioada delicata. Acest eveniment serveste pentru a multumi tuturor donatorilor de sange,  pentru darul pe care il ofera in mod voluntar si neretribuit pacientilor din spitale, aflati de cele mai multe ori in stare grava. Totodata ne dorim ca astfel sa sensibilizam populatia, in legatura cu necesitatea donarii in mod regulat, pentru a oferi spitalelor un sange sigur, pentru pacienti.

Nevoia de sange este permanenta si uneori urgenta astfel incat lipsa unei pungi de sange poate determina chiar pierderea de vieti omenesti. Prin gestul lor altruist donatorii de sange nu numai ca salveaza viata semenilor lor, dar participa efectiv la binele comunitatii ridicand calitatea vietii si implicit a nivelului constiintei colective.” – Dr. Doina Gosa, Director al CTS Bucuresti

Colonel Farmacist Dr. Maria Cristina Ranetti – Șef al CTS MApN

Colonel Farmacist Dr. Maria Cristina Ranetti – Șef al CTS MApN

Atitudinea de recunoştinţă pentru darul numit VIAŢĂ, ne aduce in 14 iunie 2020, împreună, pentru a omagia, în condiţiile impuse de starea de alertă datorată pandemiei de COVID-19, Ziua Mondială a Donatorului de Sânge!

Medici, farmacişti, asistenţi medicali, oameni de cultură sau televiziune, cu toţii am putea deveni, într-o clipă, pacientii care au nevoie urgentă de picatura de sânge, eliberată în mod gratuit, pe reţeta unui gest de omenie!

In 14 iunie aducem un prinos de recunoștință DONATORULUI de sânge benevol, neremunerat, necunoscut de cele mai multe ori, care salvează zilnic viaţa unui om.

De ce am ales să fim parte a acestui eveniment?

• Deoarece sângele necesar Uriașului salvator de vieţi omenești, numit Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Carol Davila”, trece zilnic prin inima, numită Centrul de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale!

• Deoarece, pâna acum 3 ani, cand am devenit donator, nu știam cât e de important să donezi sânge!

• Deoarece consider că a salva viaţa unui om este o onoare și o datorie ce trebuie asumată.

Pentru toate aceste motive, din poziţia de colonel-farmacist, trimit o îmbrățișare ostășească tuturor donatorilor noștri de sânge, prin ale căror vene curge sânge de erou, indiferent dacă poartă sau nu uniforma militară!” – Colonel Farmacist Dr. Maria Cristina Ranetti – Șef al CTS MApN

In plus, Duminică 14 iunie 2020, începând cu ora 18:30, Opera Națională București dedica donatorilor, în cadrul emisiunii Seri de Operă Online, grandiosul spectacol „Tosca” de Giacomo Puccini. Înregistrarea va fi transmisă online pe site-ul www.operanb.ro/operaonline și pe pagina de Facebook a Operei, fiind accesibilă publicului pe durata difuzării spectacolului.

Programul dezbaterilor LIVE este dupa cum urmeaza:

  • panel 1 (donatori si parteneri) – 11:00 – 11:40 – invitati:

Elvira Munteanu – #bloodfluencer, Director General Universal Solution Romania, partener „N-avem SANGE?!”

Costi Gogoneata – #bloodfluencer, Fundatia AMiCUS Bucuresti, partener „N-avem SANGE?!”

Benyamin Saeednia – #bloodfluencer „N-avem SANGE?!”

Dana Marcu – #bloodfluencer, Asociatia Bucharest Running Club, partener „N-avem SANGE?!”

Elena Hogas – #bloodfluencer „N-avem SANGE?!”

Moderator Marian Costache, #bloodfluencer co-fondator „N-avem SANGE?!” – Presedinte Asociatia HEM

  • panel 2 (medici si pacienti) – 11:50 – 12:30

Dr. Corina Posea – Medic Primar Hematolog @ CTS Bucuresti

Dr. Zsofia Varady – Medic Specialist al Dep. Transplant Medular al Institutului Clinic Fundeni

Dr. Ion Mihaita Emilian – medic CTS MApN

Andi Carlan – Activist Civic

Radu C. Ganescu – Presedinte Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice

Moderator Andreea Timofte, #bloodfluencer co-fondator „N-avem SANGE?!” – Vicepresedinte Asociatia HEM

  • panel 3 (oficialitati din sistemul de transfuzie, Ministerul Sanatatii si Ministerul Apararii Nationale) – 12:40 – 13:20

Dr. Violeta Carmen Oancea – Director General al Institutului National de Hematologie Transfuzionala

Dr. Doina Gosa – Director al CTS Bucuresti

Colonel Farmacist Dr. Maria Cristina Ranetti – Șef al CTS MApN

Dr. Georgeta Hanganu – Director al CTS Ploiesti

Moderator Marian Costache, #bloodfluencer co-fondator „N-avem SANGE?!” – Presedinte Asociatia HEM

Noi credem ca doar impreuna vom reusi sa demonstram ca avem sange, ca avem curaj si incredere sa ne asumam indiferent de context, aceasta responsabilitate ce nu se poate delega, aceasta responsabilitate numita VIATA!

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, MACROMEX, CertSIGN, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Itsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Blitz Technology si Motion Vision Communication.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Back To Top