La 3 ani de la #colectiv ar trebui sa fi inteles ca nu e nevoie mereu de cate o noua suferinta, pentru a putea sa ne mobilizam sa facem ceva, sa schimbam ceva in bine in vietile noastre. Asa cum am spus-o de mai multe ori, donarea de sange nu poate fi delegata. Este obligatia noastra morala, civica, umana iar intelegerea ei inseamna, la un nivel profund, asumarea de fapt a vietii.
Marti 30 Octombrie, cu ocazia tristei comemorari, holurile Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti au fost pline. Plimbandu-ne printre oamenii aflati pe holuri, in asteptarea triajului medical, am auzit pe cativa spunand ca e printre putinele ocazii in care se bucura ca stau la coada, chiar daca fac asta ca sa-si ofere propriul sange.
Ne-am bucurat si noi ca la apelul nostru au raspuns atat de multi oameni frumosi, pentru ca anul acesta, in trimiestrul III, cifrele nu au aratat deloc bine, recoltandu-se cu 500 de pungi mai putin decat in aceeasi perioada a lui 2017.
Bucuria a fost cu atat mai mare cu cat am intalnit inca de dimineata o echipa a TVR, de la Telefurnalul Matinal, condusa de Dorin Chiotea, cu care am putut sa parcurgem o parte din traseul urmat de donatori, de la receptia in Centru si pana la donarea efectiva.
Dupa discutia cu noi, reportajul a continuat intr-o alta parte a Centrului de Transfuzii, la laboratorul de testare markeri virali, locul unde bolile transmisibile sunt practic eliminate din circuitul de donare.
“Din punga de sange pe care noi o luam de la donator se fac doua, trei sau chiar mai multe componente. Sangele este testat, deci fiecare punga de sange nu pleaca la spital pana cand nu ies toate analizele, iar aceste analize dureaza 48 de ore. Se face procesarea, se face testarea, apoi se face validarea sangelui, se pun cap la cap toate analizele si abia dupa ce se mai verifica inca o data grupa sanguina, punga se stocheaza si poate sa plece la spital.” – Dr. Doina Gosa, Directorul Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti
Merita consemnat ca pana la finalul zilei de Marti 30.10.2018 s-au prezentat in Centru 286 de donatori, din care au fost recoltati 227. O remarcabila mobilizare, de care aveam cu totii nevoie, deoarece asa cum spuneam mai sus perioada anterioara a fost una slaba, in ceea ce priveste recoltarile. Ne dorim ca aceasta energie pozitiva, pe care am simtit-o stand de vorba cu oamenii veniti sa doneze, sa existe in Centrul de Transfuzie si in continuare, si sa intelegem pe deplin cu totii ca tristetile nu sunt obligatorii!
In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.
In aceasta vara ne-am intalnit, cu ocazia uneia din activarile de la Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti, cu echipa TVR a emisiunii “Vreau sa fiu sanatos”, condusa de Manuela Cherejy. Am trecut impreuna in revista detaliile unei donari dar si cateva dintre lucrurile care ar trebui sa ne motiveze ca sa venim mai des la donare.
“Sunt foarte putini oameni care stiu efectiv ca lipsa sangelui transfuzional in Romania este foarte grava, si ca Organizatia Mondiala a Sanatatii plaseaza Romania, de ceva vreme, in zona de avarie pe aceasta tema. Sunt foarte putini oameni care stiu situatia in care se gaseste Romania si de asemenea si mai putini oameni care inteleg avantajele pentru sanatatea donatorilor, in masura in care ajung sa fie donatori recurenti.” – Marian Costache – bloodFLUENCER, initiator al Programului “N-avem SANGE”
“Donati, pentru ca in primul rand principalul beneficiar al intentiei voastre de a dona sunteti chiar voi, prin controalele medicale, prin analizele medicale, care se fac la centrele de transfuzie si apoi prin multitudinea de beneficii pentru sanatate. Sunt dovedite riscuri scazute de cancer, de boli cardiovasculare. Se autoregleaza fierul, colesterolul, sistemul imunitar, s.a.m.d.. Sunt foarte multe categoriile de oameni care au nevoie de sange. Nevoia este absolut uriasa. Sunt peste zece diagnostice in care este nevoie permanenta de sange. Nu sunt numai accidentele, sunt pacientii cancerosi, cu leucemii, cu anemii, cu boli ale sangelui, nasterile cu probleme pentru mama si fat, arsurile. Pentru acei oameni, acest sange poate sa faca diferenta intre viata si moarte” – Cristina Enescu – bloodFLUENCER
“Recomandam donatorilor sa spuna si celorlati potentiali donatori ca doneaza.” – Andreea Timofte – bloodFLUENCER, initiator al Programului “N-avem SANGE”
“Nu putem sa donam sange atunci cand suntem bolnavi. Donatorul de sange trebuie sa fie, obligatoriu, o persoana sanatoasa. De siguranta sangelui ne ocupam noi. Iar donatorul, in momentul in care vine la donare si este declarat eligibil, sigur este sanatos, pentru ca criteriile de eligibilitate sunt foarte multe. Se restrictioneaza cam o treime din numarul donatorilor, care se prezinta la centru. Daca donatorul a reusit sa doneze inseamna ca el este perfect sanatos!” – Dr. Doina Gosa, Director al Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.
In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.
V-ati pus vreodata problema, in cifre, despre cat de importanta este transfuzia de sange in Romania? Intelegem oare suficient cat de sanatos este sa donam sange? Pentru toate acestea i-am adresat cateva intrebari unuia dintre cei mai experimentati hematologi din tara, d-nei Dr. Corina Posea, de la Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti.
Ce-ar trebui sa stim in clipa in care ne decidem sa donam sange?
In fiecare zi transfuzia de sange salveaza mii de vieti, peste tot in lume. In Romania, anul trecut, aproximativ 150.000 de pacienti au beneficiat de tratamentul transfuzional, utilizand aproximativ 600.000 de produse sanguine.
Este clar pentru toata lumea ca transfuzia de sange si componentele sanguine au un efect benefic si ca salveaza vieti, dar mai putini stim faptul ca donarea de sange are efecte benefice si pentru donator.
In momentul in care decidem sa donam – pentru ca putem sa donam sange din diferite motive, fie ca o ruda este in suferinta si ne-a rugat sa facem acest gest, fie ca am ajuns in mod constient la aceasta decizie, pentru ca vrem sa ajutam si sa facem bine – trebuie sa stim ca putem sa venim cu toata increderea in Centrul de Transfuzie, deoarece aici exista o echipa medicala complexa, care face ca actul donarii sa se petreaca in conditii de siguranta.
Cum se face evaluarea inaintea donarii?
Exista un chestionar, exista si un consult medical, ocazie cu care donatorul poate sa afle daca este cumva suferind de o anumita boala. Exista analize medicale care se fac cu aceasta ocazie si orice anomalie sau orice rezultat necorespunzator este comunicat donatorului, iar acesta este indrumat catre servicii de specialialitate. Deci iata ca primul avantaj al donarii este acela ca, in primul rand, aflam ca suntem sanatosi, iar daca ceva nu este in regula putem sa ne prezentam, mai repede decat altfel, la un consult de specialitate.
Cum se explica beneficiile de sanatate pe care le au cei care doneaza constant?
Sigur ca se mentioneaza in literatura medicala faptul ca donatorii de sange au o capacitate de a-si reveni dupa o boala, mult mai repede decat ceilalti. Ca sa-ntelegem mai bine acest lucru trebuie sa ne aducem aminte de fiziologia donarii de sange si fiziologia tesutului sanguin. In organism exista aproximativ 80-85 de mililitri de sange per kilogram corp. Cu alte cuvinte, un individ care are 60kg are aproximativ 4,5 – 5 litri de sange. Donand 450 mililitri, adica a zecea parte din volumul nostru sanguin, nu poate sa aiba efecte negative, daca donatorul este sanatos. Acest volum de sange se reface in primele 24 de ore, daca ne hidratam corect, inainte si dupa donare, iar celulele se refac in urmatoarele 4 saptamani. Volumul de plasma se reface in urmatoarele doua-trei zile.
In conditiile in care o cantitate de sange este extrasa din organism se declanseaza niste mecanisme compensatorii, mai precis la nivelul maduvei hematogene, cea care da nastere celulelor sanguine. Aceasta maduva este stimulata si pune in circulatie celule mature si functionale, care sunt apte sa-si indeplineasca functia lor, la nivelul tesuturilor. Eritrocitul este cel care transporta oxigen si face oxigenarea corecta a tesuturilor. Trombocitul este cel care este implicat in hemostaza, adica in oprirea sangerarilor. Ambele sunt mult mai eficiente, in urma declansarii mecanismelor compensatorii. Deci donarea unei cantitati de 450 mililitri de sange nu are efecte negative asupra sanatatii, daca donatorul este declarat eligibil, de catre medicul care l-a consultat.
#studiu
Un alt aspect pozitiv al donarii de sange, pe care-l intalnim in literatura de specialitate, este acela ca donatorul de sange are un risc mult mai scazut, in raport cu populatia martor, de a dezvolta boli inflamatorii, accidente vasculare cerebrale, infarct de miocard si cancer. Sunt reviste prestigioase, internationale, care publica aceste studii, si as mentiona Jurnalul American de Epidemiologie, care face referire la un studiu desfasurat pe donatorii din Finlanda, care arata ca in populatia de donatori, pe care au studiat-o, infarctul miocardic a fost de opt ori mai scazut ca prezenta, decat in populatia martor, iar incidenta bolilor cardiace in general de trei ori mai redusa.
De asemenea, un studiu efectuat pe o populatie de donatori, cu varste cuprinse intre 43 si 60 de ani, a aratat faptul ca incidenta cancerului este de doua ori mai scazuta, la grupul de donatori, si de asemenea incidenta accidentelor vasculare cerebrale.
Care este explicatia acestor aspecte pe care le-ati mentionat?
Explicatia vine din modul nostru de viata. Omul ocupat este predispus la sedentarism si la o alimentatie hipercalorica si bogata in carne. Carnea contine fier, fierul in exces, in organism, se depune la nivelul organelor, cum ar fi: ficat, inima, plamani, pancreas. Acesta creaza, in timp, disfunctii la nivelul acestor organe.
Fierul produce, de asemenea, o accelerare a oxidarii colesterolului si formarea placilor de aterom si depunerea acestora, la nivelul vaselor. Asociat cu fierul avem radicalii liberi, produsi care au o reputatie in a produce disfunctii la nivel celular, si in a favoriza bolile inflamatorii si cancerul.
De aceea, avand in vedere ca prin donarea de sange pierdem 250 de miligrame de fier, la fiecare donare, indivizii care au acest regim de viata, sedentar, care mananca multa carne, ar trebui sa se uite cu mai mult interes la donarea de sange. In aceasta categorie as include barbatii, si femeile la menopauza, poate si pe cei care consuma, chiar si moderat, alcool, pentru ca alcoolul favorizeaza absorbtia fierului la nivel intestinal si depunerea acestuia in organe.
In conditiile in care bolile cardiovasculare si cancerul reprezinta primele locuri in lista de morbiditate si mortalitate, iata ca donarea de sange poate fi luata in calcul de categoriile mentionate.
Ce trebuie sa mai stim in legatura cu donarea de sange?
Sigur ca tot studiile mentioneaza faptul ca, de fiecare data cand donam o unitate de sange, se pierd 650 de calorii. Aceste calorii sunt pierdute pentru a compensa si a favoriza refacerea organismului, dupa donare. A nu se intelege, insist, ca donarea de sange ar putea fi privita ca o componenta a regimului de slabire, sau ca ar putea sa inlocuiasca exercitiile fizice si dieta. Dar este bine de stiut ca, de fiecare data cand donam sange, pierdem 650 de calorii.
Ce facem daca donam de mai multe ori pe an? Nu cumva suntem sub risc?
Exista un risc sa pierdem depozitele noastre de fier si sa ajungem in extrema cealalta, adica sa facem anemie. Acest lucru, insa, nu se poate intampla deoarece inaintea fiecarei donari se verifica hemoglobina, iar o data pe an se face un screening cu analize tintite si specifice pentru depozitele de fier ale organismului.
Ce alte beneficii mai au donatorii?
Indivizii altruisti, dedicati actiunilor caritabile, dedicati voluntariatului, traiesc mai mult cu 4 ani, conform unui studiu publicat recent de o revista de psihologie. Iata un alt argument in favoarea donarii de sange.
In conluzie, pentru indivizii sanatosi donarea de sange are beneficii majore in raport cu riscurile, care sunt minime, iar beneficiile sunt pe termen lung. Din studiile pe care le-am mentionat reiese foarte clar ca donarea este benefica daca venim sa donam de cel putin doua ori pe an.
In Bucuresti, programul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.
In 2018, Ziua Mondiala a Donatorului a fost sarbatorita pentru prima data, in Bucuresti, printr-o actiune comuna, la care a participat atat Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti, cat si Centrul de Transfuzie Sanguina al MApN.
La evenimentul organizat in Parcul Mihai I au venit oameni care stiau despre momentul festiv, dar au venit si oameni care sunt mebri activi in comunitatea de bloodFLUENCERI.
Despre acest eveniment, despre cum a luat fiinta programul “N-avem SANGE”, dar si despre problema sangelui transfuzional in general a vorbit Marian Costache intr-un interviu cu Alex Badea, la Matinalul Speranta TV.
In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.
M-am bucurat s-o vad Joia trecuta, la evenimentul organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului, in piata Charles de Gaulle, pe Laura Ivancioiu, jurnalist, antreprenor, blogger si sustinator fervent al donarii, cu-adevarat voluntare, de sange. Nu m-am putut abtine, asa ca i-am adresat Laurei cateva intrebari.
Am fost chit intr-un fel, ea nu se astepta s-o iau la intrebari, iar eu nu ma asteptam la o parte dintre raspunsuri. Imi doresc si eu foarte mult ca Laura sa aiba dreptate, si ca faptele bune sa fie intr-adevar contagioase.
Stiu ca donezi de foarte multa vreme, care este povestea ta ca donator?
Donez de foarte multa vreme si n-as putea spune ca am o poveste anume. N-am inceput sa donez pentru vreun cunoscut. Pur si simplu datorita campaniilor pentru donare, m-au convins toate aceste campanii si am inceput sa donez si eu. Donez destul de frecvent, de cateva ori pe an.
Esti la curent cu lipsa sangelui transfuzional, cu faptul ca Romania e intr-o situatie de avarie, semnalata de Organizatia Mondiala a Sanatatii, cu 1,7-1,8% donatori?
Stiu ca este foarte mare nevoie de sange in Romania, si in Bucuresti dar si in provincie, stiu ca niciodata nu e suficient sange. Ma deranjeaza asta, nici nu stiu daca e corect ca daca are nevoie de sange un cunoscut, sa te duci sa donezi pentru el. Mi se pare ca e si cum ai avea “pile” la sange. Mi se pare asta o situatie infioratoare.
Drept pentru care e absolut normal sa donezi, iar toate prejudecatile astea din provincie, sau din educatia straveche, ca daca donezi sange nu e bine, ca devii dependent de donarea de sange, trebuie sa le eliminam cumva.
Ce crezi ca ai putea sa le spui celor care sunt apti sa doneze dar nu o fac? Cum ai putea sa-i convingi sa treaca de like-ul de pe Facebook si sa vina efectiv sa doneze in mod recurent?
Faptele bune cred ca sunt contagioase, cumva. Si atunci, prin exemplu personal, si vazand de la unul la altul… “Uite, eu ma duc sa donez”, iar lumea ma-ntreaba: “pentru cine?”. “Pentru nimeni, am donat pur si simplu, pentru ca asa trebuie.” “Ah, da?! Si faci asta des?” “Da.”
Cumva, daca mai aude cineva azi, mai aude cineva maine, donarea va deveni un obicei si pentru cei care pot sa doneze dar nu o fac in mod normal, dar ar trebui sa o faca. Prin exemplu personal am putea sa ajungem astfel la niste cifre mai bune la donarea de sange.
In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.
Cand esti bloodFluencer in cadrul proiectului N-avem Sange! trebuie, printre altele, sa cauti metode prin care-i convingi pe altii sa doneze. Paul Varga, in prima faza,a apelat la cea mai la indemana metoda, aplicabila cunoscutilor: argumentarea. Ca nu doare, face bine fizic si psihic, ajuta oamenii si te face parte din solutie (problema fiind deficitul major de sange cu care se confrunta Romania).
Dupa etapa word-of-mouth-ului, Paul a adus promovarea donarii de sange in randul clientilor lui. In cadrul unui business ce ofera experiente de hiking si trekking prin muntii din Romania, Paul a integrat un incentive sub forma de reduceri – sperand astfel ca, odata ce descopera experienta, oamenii vor dona si a doua, a treia, a patra oara, pana cand procentul de donatori va depasi media europeana de 4%. Nu stim sa estimam cand, dar stim ca peste 2 zile, adica pe pe 14 iunie, e ziua internationala a donatorului de sange. Poate centrele de transfuzii vor fi mai pline decat de obicei. (…)
14 iunie este, și în 2018, o zi importantă pentru sănătatea umanității: Ziua Internațională a Donatorului de Sânge. Organizația Mondială a Sănătății a stabilit acest eveniment pentru a crește conștientizarea importanței uriașe a donării de sânge și pentru a încuraja publicul larg să doneze regulat. Data aleasă aniversează nașterea, în 1868, a medicului vienez Karl Landsteiner, care în 1930 a primit Premiul Nobel pentru descoperirea și clasificarea grupelor de sânge în sistemul ABO. Astfel, transfuziile de sânge au devenit mult mai sigure, salvând anual milioane de vieți. Anul acesta, tema evenimentului este „Donarea ca act de solidaritate”, bazat pe altruism, empatie și bunătate, iar sloganul este „Fiți alături de cineva care are nevoie. Donați sânge. Dăruiți viață”. (…)
Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti a inregistrat in primul trimestru din 2018 un numar de donatori cu 5,3% mai mare, decat in aceeasi perioada din 2017. Cresterea, chiar daca pare modesta, este una constanta si se regaseste raportat la fiecare luna in parte. Cu alte cuvinte in fiecare luna, Ianuarie, Februarie si Martie, au fost cu aproximativ 250 de donatori sanguini mai multi decat in lunile corespondente din 2017.
“Acest lucru il putem pune pe seama programului “N-avem SANGE”, care este intr-adevar cel mai vizibil program pentru stimularea donarii voluntare de sange, de pana acum. Este clar si ne bucura asta, ca o parte din societate s-a trezit si constientizeaza nevoia de sange si cum aceasta ne poate pune pe toti sub risc. Totusi, pana la starea de normalitate mai avem cale lunga” a declarat Dr. Doina Gosa, Directorul Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.
Datele colectate de centrele de transfuzie arata ca in ultimii ani, aproape 80% dintre donatorii care ajung in centru vin doar pentru o singura data, iar asta doar atunci cand au pe cineva apropiat, care are nevoie de sange. “E inca prea devreme sa vedem daca aceasta tendinta s-a schimbat in 2018 si nu intelegem pe deplin acest fenomen, dar ne dorim sincer sa schimbam statistica asta. Din acest motiv ne gandim sa pornim in lunile urmatoare o cercetare, pentru a afla cum gandesc acesti donatori ocazionali. Peste un milion de oameni sunt potential donatori in Bucuresti, iar daca doar 10% dintre acestia ar dona, am avea un numar de donatori mai mare decat dublul celui pe care-l avem in prezent”, a mai declarat d-na Gosa.
“N-avem SANGE” a fost gandit inca de la inceput ca un proiect pe termen lung, ce are ca scop schimbarea mentalitatilor si perceptilor vis-à-vis de donarea de sange. Proiectul se adreseaza tuturor, insa are in centrul atentiei tinerii. “Ne-am bazat insa de la-nceput si ne bazam in continuare pe tineri si mai ales pe cei educati, ca vor intelege mesajele noastre si ca ne vor ajuta sa ducem acest proiect mai departe, spre binele nostru, al tuturor”, spune Marian Costache, unul dintre initiatorii programului.
“Lucrez de peste 20 de ani in Publicitate si am fost implicat in tot felul de proiecte. Cu toate astea, “N-avem SANGE” reuseste inca sa ma surprinda, in fiecare saptamana. Asta pentru ca am avut ocazia sa cunosc tot felul de oameni. Unii, cum spuneam, au fost extrem de inimosi, dispusi sa ajute si sa ne ajute, inca din prima clipa. Ma refer aici atat la parteneri cat si la donatorii cu care am stat de vorba sau cu care am filmat diverse testimoniale. Sigur ca am intalnit insa si oameni aflati intr-o alta energie, oameni care bodogane fara intrerupere sistemul, si care asteapta mereu solutia de la altii, fara sa-nteleaga ca problema sangelui transfuzional nu poate fi rezolvata decat cu o mai mare solidaritate si printr-o educare sistematica”, a mai declarat dl. Costache.
Mai departe de cresterea numarului de donatori, programul are in plan sa aduca in atentia donatorilor eligibili, benefiiciile donarii regulate de sange, atat pentru starea lor de sanatate cat si pentru calitatea actului medical, a numarului mai mare de produse sanguine obtinute de la un donator consecvent.
“5,3% poate parea oricui o crestere modesta dar este una solida, pentru ca se regaseste in fiecare luna si speram ca de-acum incolo donatorii sa vina mai des. Totusi, am constatat cu parere de rau ca inca prea putina lume stie ca anumite produse sanguine nu se pot obtine decat din sangele donatorilor care vin cu regularitate in centru. La fel este si cu sangele necesar copiilor.
Nu in ultimul rand, asa cum am discutat deja in cadrul programului “N-avem SANGE”, ne dorim ca donatorii eligibili sa inteleaga la un nivel superior beneficiile donarii de sange asupra starii lor de sanatate. Mai departe de bonuri de masa, bilete la teatru sau scutiri la transport, donarea regulata de sange poate aduce donatorilor beneficii, ce nu pot fi cuantificate material in vreun fel” a declarat Corina Posea, Medic Hematolog la Centrul de Transfuzie Bucuresti.
“N-avem SANGE” este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange. Partenerii din acest program, pana in acest moment, sunt Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Crucea Rosie Romana, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, IQads, Universal Solution, Getica OOH, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare. In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.
România este sub 2% ca număr de donatori și asta ne plasează în zona de avarie din punctul de vedere al Organizației Mondiale a Sănătății. Media europeană este de 4%, iar printre cauzele numărului mic de donatori de la noi se numără slaba informare și lipsa de coeziune în orașele și comunitățile mari.
Andreea Timofte și Marian Costache, inițiatorii campaniei „N-avem sânge”, au fost live la Orașul Vorbește cu Ioana Bâldea Constantinescu pentru a explica acest program derulat pentru Institutul National de Hematologie. (…)
Luna trecuta a marcat incheierea celui de-al doilea an al Programului “N-avem SANGE”, derulat pentru Institutul National de Hematologie. Asa cum era de asteptat, 2017 a fost mai bun decat 2016, anul lansarii programului, desi lucrurile vin de foarte departe si mai sunt multe de facut, pana la recuperarea unei stari de normalitate, in privinta numarului de donatori sanguini.
Cu toate acestea, surpriza a venit exact in luna Decembrie, cand s-au inregistrat in Bucuresti 4232 de donatori, fata de 3168 inregistrati in aceeasi luna a lui 2016. Aceasta inseamna o crestere cu aproximativ 34% a numarului de donatori, lucru pe care-l explicam printr-o promovare sustinuta si prin alaturarea la acest program a tot mai multe organizatii, institutii si companii.
Salutam pe acesta cale suportul oferit de Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, prin oferirea de spatii de afisaj in mijloacele de transport in comun, in liceele si spitalele din capitala si prin organizarea unei zile de colecta sanguina la sediul Primariei Bucuresti. La aceasta actiune, organizată la sediul PMB, au răspuns 84 de angajați ai RADET, RATB și ai Poliției Locale. Dintre aceștia, 61 au fost admisi la donare.
Au impresionat in mod placut si reportajele realizate de Radio Romania, motiv pentru care le multumim binenteles si pentru spoturile radio ale campaniei, difuzate in aceasta perioada.
In afara de echipajele de OOH-mobil oferite de Motion Vision Communication (MVcom), cu ajutorul carora s-au derulat si sesiuni de flyering, vizualurile campaniei au fost expuse si pe panourile partenerilor de la Universal Solution. Nu in ultimul rand, tinem sa multumim in mod deosebit companiilor Macromex si Smith&Smith pentru suportul financiar, care a acoperit in parte productii si prestatii derulate in acest program si au permis astfel ca lucrurile sa mearga mai departe.
După donarea de sânge, oamenii beneficiaza de 7 tichete de masă, o zi liberă si 50% reducere la abonamentul RATB, pe o lună. In premieră, in perioada urmatoare, donatorii fideli vor primi bilete gratuite la spectacolele și la piesele de teatru, organizate de instituțiile de cultură din subordinea Primăriei Municipiului Bucuresti.
“In primul trimestru din 2018 vom continua demersurile de promovare a donarii sanguine in cadrul proiectului “N-avem SANGE!”, atat in Bucuresti cat si in cel putin un alt oras din tara. De asemenea, eforturile noastre se vor concentra si asupra dezvoltarii retelei de bloodFLUENCERI, cu ajutorul carora ne dorim transmitem in mod unitar si coerent beneficiile donarii de sange, atat pentru comunitate cat si pentru donatori.“ – Andreea Timofte, General Manager MVcom.
Cererea de sange a spitalelor ramane la cote ridicate pe tot parcursul anului. In Bucuresti sunt 60 de spitale de stat si private, din care 14 sunt de urgenta. Un adevar extrem de trist este acela ca cererea de sange e de aproximativ trei ori mai mare decat ceea ce se recolteaza. Cam asa arata, in cifre, criza sangelui din Bucuresti, pentru ca de fapt la fiecare doua secunde un pacient are nevoie de sange.
“Sigur ca atunci cand are loc o tragedie, care scoate inca o data in evidenta lipsa sangelui din spitale, lumea se mobilizeaza, iar pentru o scurta perioada numarul de donatori creste. Asta s-a vazut, dupa cum cu tristete ne aducem cu totii aminte, si la #colectiv. Dar in opinia mea nu trebuie sa ajungem sa ne sensibilizam doar atunci cand povestile dramatice umplu fluxurile de stiri. Nu e in niciun caz sanatos, apoi asa cum am mai spus-o, sangele recoltat in conditii de criza, de la donatori stresati, nehidratati, obositi fizic si psihic, nu poate fi prelucrat si deci pretuit la adevarata valoare. Oricum, din cauza lipsei sangelui din spitale, undeva, in tacere si adesea nevazuta, o familie sufera, o drama se-ntampla.” – Dr. Doina Gosa, Directorul Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.
Revenind la cifre, pot fi gasite corespondente multiple. Una ar fi ca o punga de sange, recoltata de la un donator constant, poate salva chiar trei vieti iar per total sangele donat salveaza, anual, 1 milion de romani. Credem insa ca acest articol merita incheiat cu o alta informatie, conform careia in București sunt 1.067.047 de oameni cu potential de a deveni donatori. O matematică elementară ne spune că dacă numai 10% dintre acestia ar dona sânge, s-ar aduna aproximativ 100.000 de donatori anual, adică mai mult decât dublu față de donatorii din prezent ai Centrului de Transfuzie din București. – sursa Republica.ro
“N-avem SANGE” este un program de stimulare a donarii voluntare de sange. Partenerii din acest program, pana in acest moment, sunt Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Crucea Rosie Romana, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, IQads, Universal Solution, Getica OOH, Radio Romania, Itsy Bitsy si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare. In Bucuresti, proiectul este sustinut si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti. Lista este insa in continuare deschisa, pentru toti cei care vor sa sustina acest demers. Credem ca putem rezolva problema sangelui transfuzional doar prin solidaritate si educatie sustinuta.
Vom putea astfel sa demonstram inca o data ca romanii au curaj, au sange!