În toamna anului trecut, o altă tragedie a adus un număr mare de donatori la Centrele de Transfuzie Sanguină. Astfel de momente sunt cele în care avem din nou confirmarea că românii sunt empatici și răspund apelurilor de ajutor atunci când e nevoie de ei. Pentru noi, cei implicați in demersul N-avem SÂNGE?! sunt un alt fel de ocazii în care cunoaștem mulți oameni minunați în care încercăm să deslușim motivele care-i aduc la Centrele de Transfuzie, dar și să povestim cu ei despre perspectiva integrării donării de sânge în rutina unui stil de viață sănătos. Acolo, în mijlocul donatorilor, aflăm povești emoționante și reușim să vedem și să descoperim multe din insught-urile în jurul cărora construim programul N-avem SÂNGE?!.
Alina Dobre are 40 de ani, multă energie, un zâmbet cald și o privire prin care răzbate dorul. Ne-a atras atenția, nouă voluntarilor solicitați să dăm o mână de ajutor în fluxul supra aglomerat din acele zile, cu tonul blând, dar ferm, prin care le spunea altor donatori să aibă răbdare și să înțeleagă că și între donatori și personalul medical, e nevoie de empatie și înțelegere reciprocă. Așadar, am invitat-o să ne spună povestea, pentru că din cuvintele ei se contura un munte de iubire, dar și durere.
Ne-am cunoscut la Centrul de Transfuzie Sanguină București, imediat după tragedia de la Crevedia, atunci când apelurile autorităților au adus un număr mare de oameni la centrul de transfuzie pentru răniți. La momentul respectiv am avut parte de o scurtă interacțiune cu tine care m-a emoționat foarte mult. Prin urmare, Alina, spune-mi te rog, care e legătura ta cu sângele.
Legătura mea cu sângele este… copilul. El nu mai este, noi n-am avut nevoie de sânge, dar fiind la Fundeni erau mulți copii care aveau nevoie de sânge și fiecare picătură conta. E legătură de sânge prin prisma copilului, prin prisma problemei pe care am trăit-o, dar nu vreau sa fac un caz din asta pentru că trebuie să mergem înainte și nu-mi place oricum să-mi plâng de milă.
Vlad băiețelul meu a avut o problemă destul de gravă, am fost un caz fericit pentru că am descoperit repede, dar nefericit pentru felul în care s-a terminat. Până să trecem prin asta, nu m-am gândit nicio secundă secundă că aș putea să fac față unei astfel de situații.
M-a impresionat foarte mult atunci când ne-am cunoscut, atât povestea ta cât și determinarea de a-i sprijini, așa cum poți, pe cei care au nevoie de ajutor. Inclusiv de sânge.
Și pe mine m-au ajutat alții, în primul rând pentru că am ales de la început să vorbesc despre situația în care ne aflăm și am primit foarte mult sprijin. Nu pot să uit ceea ce mi-a spus un alt părinte, care este și preot “când poți să ajuți, ajută în continuare, indiferent de cum se va termina povestea voastră”. Chiar a fost o promisiune ca în ciuda durerii, să nu-l neg pe Dumnezeu și să ajut mai departe, dacă pot ajuta.
Practic, nu te-ai lăsat copleșită de valul de sentimente…
Mă mai întrebau și alți copii, prieteni ai fiului meu cel mare, dacă Dumnezeu există și e bun, de ce nu L-a lăsat pe Vlad să trăiască cu mama lui. Sunt lecții dure, n-o să-i găsesc niciodată explicația niciodată. Dar, ce pot face, cu cine mă pot război?…
E important să fim conștienți că dramele se întâmplă în fiecare zi. Așa cum îți povesteam, în programul N-avem SÂNGE?! încercăm să ieșim din zona asta a tristeților, deoarece soluția e la oamenii sănătoși, eligibili.
Da, suntem prinși în tumultul nostru cotidian și atunci problemele altora sunt mai puțin importante, deși sunt mult mai grave.
Noi credem că e important să vedem donarea de sânge ca pe o rutina. Pentru că așa cum ziceai, suntem prinși cu viața și chiar dacă nu avem cu adevărat probleme. Așa cum ne propunem și planificăm concediile, drumețiile sau orice activități utile, putem să ne planificăm si următoarea donare.
Chiar și atunci, după accidentul de la Crevedia, parcă așa a fost să se întâmple. Eu seara am fost la terasă și n-am băut nimic (n.r. una din condițiile pentru a dona sânge este ca donatorul să nu consume alcool cu 72 de ore înainte), iar după ce am plecat de acolo, am vazut știrile. De un an de zile îmi tot propuneam să merg, dar “hai că merg-ul ăsta” s-a tot amânat deși știam ce se întâmplă, sunt convinsă de toate motivele pentru care vreau să fac acest lucru, pentru că am fost direct implicată. Noi nu am avut nevoie de sânge, dar vorbeam cu mămici care aveau nevoie de sânge pentru copii… Vlad n-a avut nevoie de transfuzie, și-a dus boala pe picioare. Doar în ultimele 3 săptămâni n-a mai putut merge și încet-încet, starea lui s-a degradat, dar…
Ce vârstă avea Vlad?
4 ani și o luna. La un an si 10 luni am descoperit… Au fost 2 ani si 4 luni…
Având în vedere timpul petrecut în această situație, cum se simțea lipsa asta de sânge, la spital, când copilașii voștri aveau nevoie de sânge.
La Fundeni, cum-necum, pentru copii s-a găsit întotdeauna, cel puțin eu așa am văzut. Poate doar grupă mai rară.
Practic, ai simțit solidaritate. Adică, oamenii răspund la apeluri.
Știu clar un singur caz al unei fetițe care a avut nevoie, dar veneau donatori și erau destul de implicați. Sunt convinsă însă că este nevoie, chiar este nevoie de sânge. În plus, înainte de a veni la Centrul de Transfuzie am vorbit cu o prietenă care este pompier, iar care mi-a spus că e nevoie să-mi mobilizez și cunoscuții, prietenii, pentru că e nevoie de sânge pentru ei, pentru salvatori. “Dacă în general aveți voi nevoie de noi, acum noi avem nevoie de voi.”
Tu cum te simți după ce donezi sânge, mai ales că ai trecut printr-o situație atât de dureroasă?
Mă simt utilă. În general ești util pentru familia ta, însă când ajungi să fii util pentru cineva care nu te șție, îți dă un sentiment aparte. În plus, pentru prima dată, am mobilizat și o altă prietenă. Deși era aglomerat, am reușit să o îndrum și pe ea, să-i fiu ghid și să parcurgem împreună toate etapele. Fiind prima ei donare, m-am simțit și din acest punct de vedere utilă.
Într-adevar, donarea de sânge este un exercițiu pentru empatie și pentru altruism. Când în mod curent donezi sânge pentru cineva pe care nu cunoști, dar știi că va ajuta, îți exersezi empatia și generozitatea.
Până să ajung să donez prima data, de două ori am fost respinsă. Fie am avut tensiunea, fie alte condiții, dar până la urmă am reușit. Dar mi-am dorit foarte mult, de-asta nici nu m-am lăsat.
Poți să transmiți un mesaj, celor care ne citesc?
Putem să ne mobilizam, putem să o facem, să ne dorim cu adevărat să ajutăm, să dăm o bucățică din noi, celor care au nevoie.
###
Asociația HEM are ca unic demers Programul Național “N-avem SÂNGE?!” (www.n-avemsange.ro), al cărui principal obiectiv este creșterea numărului de donatori sanguini, fidelizați. Principalele modalități prin care programul urmărește atingerea acestui obiectiv îndrăzneț sunt atât campaniile de promovare a beneficiilor pentru sănătate ale donării de sânge cât și creșterea comunității #bloodfluencer (=donator și/sau susținator al donării de sânge).