Georgiana Pop-Boeriu este din Dejani și este prima înscrisă, din localitatea ce găzduiește evenimentul, la una din cursele celei de-a treia ediții a #bloodfluencer Marathon. Georgiana este soție și mamă și am rugat-o să ne împărtășească mai jos perspectiva personală, privind evenimentul de la Dejani.
Dacă și tu, cel care citești aceste rânduri, ești din Dejani sau chiar din Recea, nu ezita să ne scrii pe adresa contact@n-avemsange.ro . Înscrierea este gratuită pentru toți recenii, la oricare probă. Grăbește-te, înscrierile se închid Duminică 04.06.2023!
***
“Mi se pare minunat ca se organizează un maraton chiar la Dejani, deoarece pe lângă traseul super fain de parcurs avem și un peisaj minunat, de care să ne bucurăm în timpul alergării. Avem aer curat, sprijinul și încurajarea munților.
Am ales să alerg la cursa de 5 km, pentru că sportul a făcut dintotdeauna parte din activitățile mele, iar atunci când îl practic, și cu scopul de a-i ajuta pe ceilalți, am mai multă satisfacție, bucurie, că am contribuit la ceva frumos și un motiv în plus să continui.
Faptul că se organizează evenimente sportive, pentru momente precum „Ziua Mondială a Donatorului de Sânge”, dau acestora un plus de bucurie!
Cu ajutorul acestor evenimente ne dorim să demonstrăm importanța donării de sânge. Nu în ultimul rând, țin să precizez că ar fi benefic să se organizeze mai multe colecte mobile, la care să participe și cei care nu pot ajunge la Centrele de Transfuzie, din orașele reședință de județ.
Participând la aceste maratoane transmitem și copiilor nostri importanța unui stil de viață sănătos, beneficiile sportului și cât este de necesar să fii solidar cu ceilalți.” – Georgiana Pop-Boeriu