Loading....

Mihai Apostol: “Cred că oamenii în general sunt buni și vor să ajute.”

testimonial de Mihai Apostol

Am 26 de ani, lucrez de doi ani ca programator.

Acum ceva timp am înțeles cu adevărat că viața se poate termina oricând, iar asta m-a impulsionat să mă concentrez pe ce-i dă cel mai mult sens: să încerc să las lumea un loc puțin mai bun, în scurta periodă de timp (raportată la istorie) ce mi-a fost dată. Iar unul dintre cele mai incontestabile și ușoare moduri de a face asta e să donez sânge, impactul pozitiv fiind cu atât mai mare cu cât nevoia de sânge în România este mare.

Am început să donez prin 2018, cand în autobuzul 601 am vazut anunțul “N-avem sange”. Am fost expus la această informație într-o perioadă în care căutam cum să mă fac de folos. De atunci, tot donez o data la 2 – 3 luni.

De aceea m-a bucurat că am primit tricoul de #bloodfluencer. Îmi dă ocazia să expun în continuare călătorii din 601, 178 sau tramvaiul 41 la acest îndemn.

Apoi m-am gândit cum îi pot convinge pe alții să doneze.

Cred că oamenii în general sunt buni și vor să ajute. De exemplu conform unui studiu din 2019, două treimi din donatori au donat fiindcă au vrut să facă o faptă bună. Deci cred că pentru a îndemna și mai mulți la donat, le putem descrie că România se află pe ultimele locuri la donarea de sânge în Europa, că cererea de sânge este de cel puțin două ori mai mare decât ce pot oferi centrele de transfuzie, că această cerere a crescut și mai mult acum în pandmie fiindcă oamenilor le e teamă să nu ia virusul.

De asemenea, că oricare dintre noi sau cei apropiați nouă poate suferi un accident sau o operație în care va nevoie de sânge, iar persoanele care au nevoie urgentă de sânge sunt fiul, sora, soția sau bunicul cuiva, care suferă pentru el. Apoi, că dacă vom normaliza donatul, noi înșine vom beneficia când ne vom afla, aproape inevitabil, în situația de a avea nevoie de sânge.

În 2018 treceam printr-o periodă mai grea. Donatul mi-a arătat un mod prin care viața mea poate îmbunătăți sau poate chiar salva viețile a zeci de oameni, iar realizarea asta mi-a dat o energie de care aveam nevoie și de care încă mă bucur azi. Iar acesta e unul din motivele pentru care o voi face până când îmi va fi permis.

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguina BucurestiCentrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanta si al Centrului de Transfuzie Sanguina Ploiesti.

Partenerii nostri din acest program

INHT, MACROMEXH.EssersCertSIGNIQadsGrupul Digi | RCS & RDS,Universal SolutionX2 AdventureBucharest Running ClubItsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de SangeAMiCUS Bucuresti, Activator HUB, RingRingNutrivitaGetica OOHPaco Media, TOI Innovative Media, Joint Media, Way MediaFairway MediaBlitz TechnologyExpodom si Motion Vision Communication.

In Bucuresti, programul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

In Constanta, programul este sustinut local de Seaview AdvertisingCity Park Mall, Magazinele Brick si Radio Constanta.

, , ,

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Back To Top
%d blogeri au apreciat: