Anul acesta am ales ca Ziua Mondiala a Donatorului Sanguin sa o sarbatorim nu doar onorand donatorii romani, ci invitandu-i sa se simta bine, alaturi de noi, in natura, la un eveniment sportiv. Astfel ca in 2021 am organizat #bloodfluencer Marathon, la Dejani in judetul Brasov, in inima tarii.
Chiar daca ploaia de la Start ne-a turtit putin entuziasmul, a fost calda si n-a durat mult, doar atat cat sa apreciem si mai mult soarele de la Finish si de la sesiunea de premiere. Pentru alergatori, ploaia calda a fost chiar senzationala!
#primaeditie
Acesta a fost primul eveniment de alergare organizat de un program national de promovare a donarii de sange si totodata actiunea in jurul careia ne-am centrat demersul nostru de promovare a donarii de sange, in luna Iunie. Aceasta luna este extrem de importanta, deoarece marcheaza inceputul vacantelor, cu alte cuvinte inceputul unei perioade in care oamenii au mai putina disponibilitate sa doneze.
Tristetile nu sunt obligatorii, am tot spus-o, insa bolnavi in spitale exista, operatii asteapta sa fie facute, chiar in aceste momente, accidente se intampla. Viata cu toate povestile ei, triste sau nu, merge mai departe, chiar daca noi ne pregatim de vacanta.
Din aceasta perspectiva #bloodfluencer Marathon s-a dorit un eveniment care sa puncteze favorabil, prezentand o vale a Fagarasilor perfecta pentru vacante, facand insa in mod direct trimitere la cei care nu mai pot sa alerge, temporar sau nu, ca de altfel si la cei care nu vor mai avea sansa sa simta mirosul de salcam si de fan cosit, precum si poteca de iarba, fara ajutorul nostru.
Tristetile nu sunt obligatorii, intr-adevar! Ele doar sunt. Cum ar fi, totusi, daca am face tot ce depinde de noi, ca acestea sa fie mai putine?!
#feedback
In ceea ce priveste #bloodfluencer Marathon, speram la cat mai multe editii viitoare, avand in vedere reactiile si feedback-ul participantilor (voluntari, parteneri si bineinteles, alergatori) privind semnificatia, locul si desfasurarea evenimentului. Estimam ca urmatoarea editie va fi Sambata 11.06.2022, pentru care vom avea in program inclusiv o cursa de 42,195Km, vom reveni cu detalii in acest sens.
Prezenta si implicarea doamnelor Dr. Doina Gosa (Director CTS Bucuresti), Dr. Georgeta Hanganu Director (CTS Ploiesti) si Dr. Alina-Mirella Dobrota (Director CRTS Constanta) in desfasurarea workshopului organizat dupa evenimentul de alergare, ne-a ajutat sa dam plus valoare si sa punctam in mod dedicat teme specifice donarii de sange. Toti cei prezenti au avut ocazia sa puna intrebari si sa primeasca raspunsuri avizate de la doamnele doctor, specialisti ai sistemului de transfuzie sanguina.
Mirosul de fan, aroma de salcam, poteca de iarba si muntele, ploaia calda de la Start si soarele de la Finish, au imbogatit munca noastra, mai departe de cuvinte. Prin urmare, va invitam sa retraim impreuna aceste senzatii, in numar si mai mare, la editia de anul viitor! Mai multe imagini si inregistrari unice, surprinse de voluntarii nostri, sunt de gasit aici.
“Trebuie sa intelegem ca este momentul sa facem ceva pentru donatori. Sa-i facem sa se simta bine, sa-i facem sa se simta importanti. Pentru ca fara ei, foarte multe tristeti s-ar putea propaga la nesfarsit!
Un #bloodfluencer este un donator care intelege donarea, pentru ca intelege altfel VIATA. Nimic nu-i mai frumos decat sa ne adunam si sa traim impreuna doua zile de neuitat, intr-un cadru absolut special. Pe o vale care este mai putin comerciala dar nu este cu nimic mai putin frumoasa, decat oricare alta vale din Fagaras.
Aerul este cumva special, iar bucla pe care am pregatit-o pentru voi, de 10 km., va va oferi sansa sa vedeti o gramada de lucruri interesante, din aceasta zona, pe care noi o promovam, si cu siguranta ca veti avea toate motivele sa reveniti in Dejani. Acolo se va intampla, pe 12-13 Iunie, acest eveniment de alergare si nu numai, inchinat Zilei Mondiale a Donatorului.
Va asteptam, deci, la Dejani sa alergati si sa simtim impreuna ceea ce inseamna aceasta minunata comunitate a donatorilor de sange!
Fii si tu #bloodfluencer si vino alaturi de noi, pe 12-13 Iunie, la Dejani, in judetul Brasov! Merita!” – Marian Costache, #bloodfluencer cofondator “N-avem SANGE?!”, Presedinte Asociatia HEM
„Multi dintre noi ne propunem, si nu doar declarativ, un stil de viata sanatos.
Cel mai fain este atunci cand reusim sa includem, in rutina unui stil de viata sanatos, activitati in sensul asta: alergare, alimentatie atent aleasa si desigur donarea de sange.
Tocmai de asta sunt foarte fericita ca anul acesta, de Ziua Mondiala a Donatorului de Sange, reusim sa mergem impreuna, sa sarbatorim cu adevarat donatorul sanguin, intr-un cadru absolut minunat.
Te asteptam si pe tine sa vii, sa alergam, sau sa fii voluntar! Important e sa fim impreuna! Sa celebram VIATA!” – Andreea Timofte, #bloodfluencer cofondator „N-avem SANGE?!”, Vicepresedinte Asociatia HEM
Panelul al treilea a fost dedicat oficialitatilor din sistemul de transfuzie, al Ministerului Sanatatii, cat si al Ministerului Apararii Nationale, invitati fiind:
Dr. Violeta Carmen Oancea – Director General al Institutului National de Hematologie Transfuzionala
Dr. Doina Gosa – Director al CTS Bucuresti
Colonel Farmacist Dr. Maria Cristina Ranetti – Șef al CTS MApN
Dr. Georgeta Hanganu – Director al CTS Ploiesti
Moderator Marian Costache, #bloodfluencer co-fondator „N-avem SANGE?!” – Presedinte Asociatia HEM
Oamenii de pe patul de spital au nevoie de sange, fie ca exista o perioada de pandemie, fie ca nu.
“Rigoarea sistemului medico-militar, existenta pe tot parcursul activitatii noastre profesionale, de data asta a fost accentuata datorita perioadei specifice pe care intreaga lume o traverseaza. A fost o provocare, pentru ca datorita acestei stari specifice am incercat sa facem in asa fel incat sa avem donatori, intrucat necesarul de sange a fost relativ constant. Stim ca oamenii de pe patul de spital au nevoie de sange, fie ca exista o perioada de pandemie, fie ca nu.
Sunt anumite boli grave care necesita constant transfuzia sanguina, si-atunci atat Centrul civil, cat si Centrul de Transfuzie Sanguina al MApN, au facut eforturi suplimentare ca sa asigure donatorii. Sangele este singurul medicament care nu se gaseste in farmacie si care nu poate fi fabricat.” – Colonel Farmacist Dr. Maria Cristina Ranetti – Șef al CTS MApN
Intreaga societate trebuie sa aduca un omagiu necunoscutilor care doneaza sange
“De Ziua Mondiala a Donatorului, intreaga societate trebuie sa aduca un omagiu necunoscutilor care doneaza sange. Acestia sunt niste oameni care niciodata nu vor zambi dintr-un panou publicitar, nimeni nu-i va cunoaste, dar ei isi vor oferi intotdeauna bratele, ca sa doneze sange. La multi ani stimati necunoscuti!
Prima lectie pe care am luat-o de la pandemie a fost de fapt o lovitura zdravana dupa ceafa, cum primeam in copilarie cand faceam vreo prostie. Aceasta lovitura mi-a spus foarte clar ca nimeni nu este pregatit pentru o situatie, care are sansa sa intervina pe omenire extrem de rar, dar care are un impact extraordinar de mare. Am realizat ca am facut in viata mea, in 30 de ani de transfuzie, nenumarate planuri de urgenta, atat de frumoase si de apreciate de toti cei care le-au citit, dar care in realitate nu au fost bune de nimic, la momentul unei stari cu totul deosebite. Asa cum au facut toti, am incercat din mers sa ne adaptam, acestei noi situatii.
Este nevoie sa facem o educatie a populatiei in general si a populatiei de donatori
Este nevoie sa trecem, insa, la nivelul urmator, sa facem o educatie a populatiei in general si a populatiei de donatori, care sa ne-nteleaga si sa vina cand avem noi nevoie, nu cand exista un context, cum a fost cel al pandemiei, “daca tot suntem liberi, hai sa donam sange”. Este foarte important sa facem o conexiune continua, intre necesarul de sange si donatori.” – Dr. Georgeta Hanganu – Director al CTS Ploiesti
“Am fost emotionata de ceea ce a spus mai devreme d-na Dr. Varady, ca pacientii care au nevoie de sange au biblia pe noptiera si se roaga, pentru donatorii lor. Aceasta afirmatie arata cat este de profunda aceasta nevoie de sange, la nivelul spitalelor. Legatura este foarte stransa, desi ea nu se vede, pentru ca acel donator salveaza pana la urma viata pacientului.
Undeva, la mijlocul pandemiei, numarul donatorilor a-nceput sa creasca in Bucuresti. Eu consider ca la-nceput donatorilor le-a fost teama, asa cum ne-a fost teama si noua, personalului din centrele de transfuzie. Toata lumea a fost la-nceput sub imperiul acestei frici, de COVID. Ne-am depasit cu totii aceasta frica, si noi si donatorii, ne-am protejat, nu ne-am contaminat, donatorii au prins curaj si au venit apoi in numar destul de mare.
Donarea recurenta ofera un sange mai sigur
Donarea recurenta ofera un sange mai sigur si ofera mai multe componente sanguine. De la un astfel de donator facem 3 componente si uneori chiar si mai multe, pentru copilasi, deoarece o punga pentru un copilas are 50 de mililitri. In Bucuresti avem 3 spitale de pediatrie, care din nefericire sunt pline cu copii bolnavi.
In luna Martie 2020 au donat aproximativ 2500 de donatori, deci la jumatate, comparativ cu Martie 2019, cand au fost 5000 de donatori. In Aprilie si Mai a crescut numarul donatorilor, la 3000 si ceva, comparativ cu anul anterior, cand au fost 4800 – 5000 de donari. Donatorii sunt desigur mai multi, deoarece nu toti se incadreaza pentru donare.
A fost un numar apreciabil de donatori, care si-au invins frica, au venit la Centru si au donat sange, in perioada pandemiei. Acest lucru trebuie evidentiat si pretuit!” – Dr. Doina Gosa – Director al CTS Bucuresti
Tinerii vor sa doneze
“Am sesizat ca tinerii vor sa doneze, insa timpul lor niciodata nu este suficient, ca sa poata sa se adreseze Centrului de Transfuzie. Tocmai datorita acestui motiv, noi avem aceste autocare de colecta mobila, pe care le-am plasat in vecinatatea acestui cort militar, pentru a arata disponibilitatea noastra, de a merge si de a recolta sange, donatorilor care nu au suficient timp sa vina la noi.
Cred ca posibilitatea de a creste numarul de donatori in populatie, la nivel de tara, nu doar la nivel de Bucuresti, va fi realizabila in momentul in care tanarul va fi constientizat de importanta donarii, inca de la o varsta frageda. Daca tinerii vor fi sensibilizati in mod constant asupra faptului ca e important sa doneze, poate ca numarul de donatori va creste si la noi.” – Colonel Farmacist Dr. Maria Cristina Ranetti – Șef al CTS MApN
“In ceea ce priveste testarea anticorpilor SARS-COV-2 la nivelul centrelor de transfuzie, sunt convinsa ca va determina o crestere a numarului de donatori, pentru ca intr-adevar, am fost si noi sunati, exista un interes in randul populatiei, sa stie daca au fost bolnavi asimptomatici. Eu consider, insa, ca aceasta testare nu reprezinta o solutie pentru noi, pe termen lung, ci reprezinta doar o solutie punctuala. Ar fi un heirup, care ne-ar ajuta doar pe moment, iar apoi acei oameni, care vin sa doneze doar pentru ca vor sa fie testati pentru anticorpi, nu se vor mai intoarce la centre.” – Dr. Doina Gosa – Director al CTS Bucuresti
Sangele trebuie sa astepte pacientul
“Din punctul meu de vedere, sangele trebuie sa astepte pacientul, si nu pacientul sa astepte sangele. Cel mai bun depozit al sangelui este in corpul omului! Ce-am creat noi, in materie de frigidere si congelatoare, acestea nu pot substitui ceea ce a creat Dumnezeu, camara asta minunata care este omul si care contine sangele.
Trebuie sa avem o legatura, in permanenta, intre cererea de sange, personalizata, pe spitale, si donatori. Lucrul asta se poate face, multe centre au deja un sistem informatic integrat, de gestionare a donatorilor, a componentelor sanguine si a intregii activitati transfuzionale. Acesta trebuie extins cu un modul, care sa intre in unitatile de transfuzie din spitale, care sa fie astfel in legatura permanenta cu centrele de transfuzie.
Unele centre de transfuzie au dezvoltat aplicatii
Unele centre de transfuzie au dezvoltat aplicatii, prin care trimit mesaje donatorilor, tintit, pe-o anumita grupa. Trebuie, insa, facut la nivel national un altfel de sistem, ca sa nu fim niciodata in situatia dificila, de-a avea pacienti cu nevoi de grupa A, sa zicem, iar noi sa avem excesiv in stoc grupa AB.
Este momentul sa trecem la nivelul urmator, donatorii trebuie sa fie educati si sa-nteleaga ca e bine sa doneze, atunci cand un pacient similar, cu grup si fenotip, are nevoie.” – Dr. Georgeta Hanganu – Director al CTS Ploiesti
“Este foarte important sa stim nevoia (de sange) a spitalului, in timp real. Este foarte important sa putem sa onoram nevoia spitalului, tot in timp real. In sensul asta INHT a depus o serie de modificari legislative, catre Ministerul Sanatatii.” – Dr. Violeta Carmen Oancea – Director General al Institutului National de Hematologie Transfuzionala
“Nevoia de sange, in perioada urmatoare, este foarte mare, dupa cum s-a spus aici in repetate randuri, pentru ca se intorc pacientii cronici, care au stat in standby. Se intorc in spitale pentru a fi operati, activitatea spitalelor va creste, deci nevoia de sange va fi foarte mare. Speranta mea, in perioada urmatoare, o reprezinta colecta mobila.” – Dr. Doina Gosa – Director al CTS Bucuresti
Ceea ce primim noi, cei de la Asociatia HEM si de la ONG-urile partenere, ocupandu-ne de Programul National “N-avem SANGE?!” este speranta
“Ceea ce primim noi, cei de la Asociatia HEM si de la ONG-urile partenere, ocupandu-ne de Programul National “N-avem SANGE?!” este speranta, speranta ca vom putea trai intr-o buna zi intr-o tara mai atenta la nevoile oamenilor aflati in suferinta, ca vom trai intr-o tara cu mai multi oameni sanatosi. Este o satisfactie deosebita pe care o avem in clipa in care suntem #bloodfluenceri, voluntari in cadrul acestui program.
Va asteptam alaturi de noi, va asteptam sa donati in continuare, pentru ca este sanatos pentru trup si pentru suflet!
Aceasta transmisiune nu ar fi fost posibila, fara ajutorul companiei Blitz Technology, de la care am primit cadou toata munca pentru aceasta zi, pentru aceasta transmisie. Multumim!” – Marian Costache, #bloodfluencer co-fondator „N-avem SANGE?!” – Presedinte Asociatia HEM
In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.
Panelul 2 a fost dedicat medicilor si pacientilor, invitati fiind:
Dr. Corina Posea – Medic Primar Hematolog @ CTS Bucuresti
Dr. Zsofia Varady – Medic Specialist la Departamentul de Transplant Medular al Institutului Clinic Fundeni
Dr. Ion Mihaita Emilian – medic CTS MApN
Andi Carlan – Activist Civic
Radu C. Ganescu – Presedinte Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice
Moderator Andreea Timofte, #bloodfluencer co-fondator „N-avem SANGE?!” – Vicepresedinte Asociatia HEM
“Am resimtit ultimele luni o foarte mare vulnerabilitate. Pentru mine, cel putin, a fost un exercitiu de empatie, prin care am inteles, doar in parte, ce simt pacientii care se simt vulnerabili, in mod constant.” – Andreea Timofte, #bloodfluencer co-fondator “N-avem SANGE?!”, Vicepresedinte Asociatia HEM
Sunt mai obisnuit cu ceea ce-nseamna panica
“Sunt mai obisnuit, din punctul meu de vedere, cu ceea ce-nseamna panica, cu ceea ce-nseamna lucrurile necunoscute si lucrurile pe care nu le poti stapani. Nu vei stii ce se-ntampla maine, nu stii daca vei avea sange si daca-ti poti face tratamentul sau nu. Lucrurile astea le-am invatat de-a lungul timpului.
In perioada pandemiei am vazut noi toti, la nivel mondial, cum se infrunta necunoscutul si cat de usor ajunge sa te stapaneasca panica.
Mi-a fost frica! Primul sentiment a fost ca orice astfel de situatie va duce la un numar cat mai mic de donatori, avand in vedere ca Romania, statistic vorbind, nu este printre primele locuri din Europa, ca numar de donatori, iar acesta este un risc pentru noi. Un al doilea risc a fost grupul tinta. Noi reprezentam o categorie de bolnavi, intotdeauna expusi la orice, si orice alt factor extern ne poate inrautati starea de sanatate sau ne poate duce la diverse complicatii. Atunci cand ai, insa, o echipa medicala de top lucrurile astea poti sa le treci si sa le stapanesti cu bine!
Am vazut in aceste zile cum echipele medicale au fost felicitate pentru modul in care si-au tratat pacientii. Noi trebuie sa felicitam Centrele de Transfuzie, si trebuie sa felicitam echipele, care lucreaza pentru ca eu si alti pacienti, cu alte patologii, sa poata sa beneficieze de inca o saptamana sau o luna in plus, de viata.” – Radu C. Ganescu, Presedinte Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice
Fara ajutorul donatorilor si al echipelor care lucreaza in Centrele de Transfuzie din Romania, nu ne-am descurca deloc
“Noi, cei care lucram cu pacientii mai aproape, fara ajutorul donatorilor si al echipelor care lucreaza in Centrele de Transfuzie din Romania, nu ne-am descurca deloc. Procedurile noastre nu ar fi putut sa fie duse pana la capat, fara ajutorul voluntar al oamenilor care se duc sa doneze sange, in fiecare zi.” – Dr. Zsofia Varady – Medic Specialist la Departamentul de Transplant Medular al Institutului Clinic Fundeni
Fiecare zi este o misiune in sine
“De cand lucrez in Centrul de Transfuzie al MApN, pot sa va spun ca fiecare zi in care ma prezint la serviciu este o misiune in sine. In fiecare zi intalnim noi provocari, peste care nu am putea trece fara ajutorul donatorilor. De aceea intelegem ca astazi, de ziua lor, sa le multumim inca o data!
In special, in aceasta perioada, a trebuit sa apelam si mai mult la donatori, mai ales la donatorii fideli ai Centrului, pe care am reusit inca o data sa-i mobilizam cu succes.” – Dr. Ion Mihaita Emilian – medic CTS MApN
“Doresc sa multumesc si eu donatorilor din Romania si de pretutindeni, doresc sa va multumesc voua, organizatorilor, echipei “N-avem SANGE?!” si #bloodfluencerilor, care ne-au ajutat extraordinar de mult in aceasta perioada foarte dificila, pentru toti, pentru comunitatea medicala, pentru pacienti si pentru comunitatea donatorilor.
Misiunea noastra a fost sa gasim siguranta, pe care sa o dam mai departe pacientilor
Misiunea noastra, in aceste ultime patru luni, a fost ca impreuna sa gasim siguranta pe care sa o dam mai departe pacientilor si comunitatii. Asteptarile, de la corpul medical, au fost foarte mari in aceasta perioada, iar pandemia a generat multa nesiguranta, in jurul nostru.
In Centrele de Transfuzie am avut intalniri, pentru a pune la punct un plan de actiune. Primul lucru pe care l-am realizat a fost acela ca virusul nu se transmite prin sange, ca este un virus respirator, deci din punct de vedere al sigurantei componentelor de sange, am stiut ca ceea ce dam pacientilor este sigur, fara sa facem teste suplimentare.
Problema noastra a fost ca datorita Starii de Urgenta si a limitarii deplasarilor numarul de donatori a scazut. Intr-una din zile am avut 30 de donatori la Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti, ceea ce nu s-a mai intamplat niciodata.
Dupa aceasta perioada, vazand felul in care au raspuns donatorii, am certitudinea ca in situatii de criza donatorii vor veni, vor raspunde! Ideea este ca trebuie sa consolidam acest nucleu, format in jurul #bloodfluencerilor, si sa crestem aceasta comunitate a donatorilor, pentru ca e clar ca donatorul recurent, care stie ca trebuie sa vina de 3-4 ori pe an la donarea de sange, este donatorul sigur.” – Dr. Corina Posea – Medic Primar Hematolog @ CTS Bucuresti
Fiecare aniversare pentru mine inseamna un an castigat in lupta cu cancerul
“Perioada asta a fost dificila, asa cum a fost pentru fiecare dintre noi. Aceasta zi a donatorului de sange, pentru mine, dincolo de importanta generala, de anul trecut are o importanta si mai mare. Anul trecut, cu cateva zile inainte de Ziua Mondiala a Donatorului, eu am schimbat taberele si am trecut din tabara donatorilor in tabara pacientilor. Fiecare aniversare, pentru mine inseamna un an castigat in lupta cu cancerul si un bun moment de reamintire, ca este extrem de usor sa treci din tabara oamenilor sanatosi in tabara pacientilor, peste noapte, fara sa ai nici cea mai mica idee despre asta.
Pentru mine a fost cu-atat mai socant, pentru ca nu eram doar un om sanatos, ci eram chiar un donator de sange. Eram o persoana care contribuiam la starea de sanatate a altora, si-atunci perspectiva ca eu as putea sa ma imbolnavesc nu avea pur si simplu loc, in mintea si in sufletul meu.
Am descoperit pe pielea mea ce-nseamna solidaritate, ajutorul celorlalti, iar acest spirit civic, de care tot vorbim, este ceva ce se cultiva, este ceva care trebuie antrenat zi de zi, si este ceva pentru care trebuie sa lupti, daca nu neaparat din marinimie, macar la gandul ca oricand si tu poti avea nevoie de sprijinul celorlalti.
Spiritul civic nu se naste peste noapte
Daca toata viata te tii departe de nevoile altora, te tii departe de implicare in diverse cauze civice, s-ar putea sa afli ca atunci cand ai nevoie si restul sa stea deoparte, pentru ca spiritul acesta civic nu se naste peste noapte, ci trebuie cultivat de fiecare dintre noi. Mesajul meu de astazi este ca, daca puteti, nu va uitati neaparat la criteriile de eligibilitate, pentru donare de sange, nu porniti de-acolo, ci porniti de la dorinta de a dona sange, indiferent ce s-ar intampla, iar acele criterii sa fie un pas secundar.
Fiecare poate sa incerce sa doneze sange, cei mai multi si reusim! Pe langa binele pe care-l puteti face celorlalti, sunt sanse foarte mari sa va salvati chiar propria viata. Donarea de sange mie mi-a salvat viata la propriu!” – Andi Carlan – Activist Civic
Personal iubesc donatorii
“Personal iubesc donatorii, nu-i cunosc dar ii iubesc, este extrem de important sa le transmitem si lor un lucru, care pe mine ma destabilizeaza psihic. Cand intru dimineata in salonul pacientilor, discutam, ii consult, discutam despre produsele de sange (care mereu sunt prea putine), sunt foarte multi dintre acestia care pe noptiera au o biblie sau o carte de rugaciuni. Imi spun: “d-na doctor, dupa ce plecati dumneavoastra, eu o sa ma rog pentru cei care-mi vor dona astazi trombocite!”
Este o legatura pe care n-o “plapeaza” nimeni, n-o cuantifica nimeni, dar donatorii nu trebuie sa uite ca pacientii care stau pe paturi de spital, si spera sa scape cu viata din diverse proceduri si interventii chirurgicale, se roaga pentru donatorii lor. Asta este mesajul meu catre donatori, ca exista oameni pe paturi de spital care se roaga pentru sanatatea donatorilor de eritrocite si de trombocite si a intregii echipe, care distribuie aceste produse de sange.” – Dr. Zsofia Varady – Medic Specialist la Departamentul de Transplant Medular al Institutului Clinic Fundeni
In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.
Andreea este din Botosani si e mama a doi copii. In 13 Aprilie, in plina pandemie, si-a gasit resurse si fara teama s-a dus sa doneze, la Centrul de Transfuzie Botosani. Asa cum veti vedea mai jos, pentru ea s-a dovedit a fi un gest frumos si norocos, deoarece asta i-a adus castigarea unui sejur oferit de Enigma Resort, din Mamaia, in cadrul tombolei noastre, ocazionate de Ziua Mondiala a Donatorului de Sange 2020. Am stat de vorba cu Andreea, sa intelegem putin ce anume o motiveaza.
Marian Costache: Andreea-Lavinia Jelemalai, tu esti castigatoarea concursului organizat cu ajutorul colegei noastre Alina Predescu si cu ajutorul complexului turistic Enigma Resort, din Mamaia.
Alina Predescu: Enigma a oferit un sejur de 3 nopti, la Mamaia, cu mic dejun inclus, in perioada 22-25 Iunie 2020. Bravo, in primul rand, pentru ca esti donator de sange, care a donat in perioada aceasta, de restrictie!
Marian Costache: Cand ai avut donarea, care te-a dus la acest castig?
Andreea-Lavinia Jelemalai: Pe 13 Aprilie.
Marian Costache: Ce varsta ai si de cata vreme donezi?
Andreea-Lavinia Jelemalai: Am 25 de ani, donez din Ianuarie 2019.
Marian Costache: Felicitari! Spune-ne cateva vorbe despre tine si care este relatia ta cu donarea de sange.
Andreea-Lavinia Jelemalai: Relatia mea cu donarea de sange a-nceput cand a avut cineva nevoie. Problema a fost ca n-am putut, in momentul respectiv, pentru ca aveam un baietel de 8 luni si n-am putut sa donez, pana cand nu a facut 1 an. Binenteles ca mi-a parut rau, pentru persoana, pentru care am vrut sa donez.
Marian Costache: Ce poveste era atunci, pentru cine era nevoie de sange?
Andreea-Lavinia Jelemalai: Era cineva care era la Oncologie si avea nevoie de sange. Nu era cineva cunoscut.
Esti genul acela de persoana saritoare, dispusa sa ajute pe toata lumea?
Andreea-Lavinia Jelemalai: De ce nu? Chiar daca nu pot, la momentul respectiv, incerc mai tarziu, ca tot trebuie sa reusesc.
Marian Costache: Stii ca foarte putini oameni doneaza in Romania. Suntem la capitolul asta intr-o statistica ingrijoratoare. Suntem cam sub jumatatea mediei europene. La nivel European cam 3,6% dintre oameni doneaza sange, in Romania e vorba de sub 2% donatori. Ce le-ai spune celor care sunt sanatosi dar totusi aleg sa nu doneze?
Andreea-Lavinia Jelemalai: Sa nu le fie frica, in primul rand! Multor persoane le e frica de ac, dar pot ajunge intr-un caz mai grav si pot avea si ei nevoie, la randul lor.
Marian Costache: Doar atat? Din punctul nostru de vedere conteaza foarte mult si finalitatea gestului. Avand in vedere ca poti sa ajuti pe cineva intr-un moment critic, asta poate sa bata orice fel de frica.
Andreea-Lavinia Jelemalai: Da, depinde. Unele persoane se lasa conduse de frica si nu stiu daca pentru ei mai conteaza, ca altii sunt in pericol.
Marian Costache: De cata vreme esti in comunitatea “N-avem SANGE?!”, de cata vreme ne urmaresti?
Andreea-Lavinia Jelemalai: Nu stiu de cata vreme. Am urmarit postarile centrului de transfuzie al orasului meu (Botosani) si atunci am vazut postarile dumneavoastra, distribuite de dumnealor.
Marian Costache: Ne bucuram mult si ii salutam pe aceasta cale pe cei de la Centrul de Transfuzie Sanguina, din Botosani. Nu stiam ca avem asa multi fani acolo.
Ce-ti doresti pe viitor? Ti-ai pus vreodata in plan sa fii voluntar in campaniile noastre? Programul “N-avem SANGE?!” te-a inspirat in vreun fel?
Andreea-Lavinia Jelemalai: Am facut la un moment dat o cerere dar n-am mai trimis-o in aplicatie. Mi-ar placea sa ajut.
Marian Costache: Multumim pentru participare! Multumim sponsorului Enigma Resort, din Mamaia Nord, care a oferit Andreei un cadou asa de frumos. Andreea sa donezi in continuare si mi-ar face placere, cum spuneam si mai devreme, sa devii #bloodfluencer, sa devii voluntar in cadrul campaniilor noastre.
In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.
Dana Marcu – #bloodfluencer, Asociatia Bucharest Running Club, partener „N-avem SANGE?!”
Elena Hogas – #bloodfluencer „N-avem SANGE?!”
Moderator Marian Costache, #bloodfluencer co-fondator „N-avem SANGE?!” – Presedinte Asociatia HEM
“Foarte multi oameni au trebuit sa treaca peste sistemele lor de securitate, sa iasa din casa, sa intampine cumva riscurile si sa mearga sa doneze, pentru ca inclusiv in aceasta perioada oamenii au avut nevoie de sange. Fara acei curajosi, care au putut sa iasa din case, care au mers sa doneze, fara ei viata nu ar fi putut sa mearga mai departe.
Sangele este un tesut. Nu este orice fel de tesut si in niciun caz nu e o “apa chioara”. Este acel tesut, care este totodata vehicul. Este un vehicul prin care fiecare celula din corpul nostru se hraneste, prin care fiecare celula se oxigeneaza. Este acel tesut-vehicul!
In clipa in care donam recurent, organismul nostru capata deprinderea de a se regenera
In clipa in care donam recurent, organismul nostru capata deprinderea de a se regenera si de a pune la loc acest tesut, iar atunci cand suntem dispusi sa-l oferim cu generozitate, celor aflati in suferinta, organismul nostru primeste in recompensa mai multa sanatate.
Editia din acest an a Zilei Mondiale a Donatorului este sub edgida “Safe Blood Save Lives”, Sangele Sigur Salveaza Vieti. Donatorul recurent are un sange mai sigur, care poate fi pretuit la un nivel superior, si astfel pot fi salvate mai multe vieti.” – Marian Costache, #bloodfluencer co-fondator “N-avem SANGE?!”, Presedinte @ Asociatia HEM
Sunt mandra sa fiu #bloodfluencer!
“Sunt mandra sa fiu #bloodfluencer! Initiativa mea, de a ma alatura acestui demers s-a datorat in exclusivitate campaniilor “N-avem SANGE?!”. Prima intalnire cu #bloodfluencerii s-a petrecut anul trecut, de ziua mea. Atunci a fost unul din momentele mele WoW! Toti oamenii care erau acolo, erau uniti de un singur motiv, sa-i ajute pe ceilalti, fara sa astepte ceva in schimb. Asta a fost si momentul in care m-am decis sa fiu donator. Pana atunci cochetam cu gandul, multa vreme nu aveam greutatea necesara, dupa care aveam o carenta de fier.
In noiembrie, alaturi de colegii de la Universal Solution, am facut o “cheta’ de sange si astfel, chiar de ziua mea, asta a fost cadoul colegilor mei si al partenerilor Universal Solution.
Ce inseamna pentru mine sa fii donator si sustinator “N-avem SANGE?!” Inseamna in primul rand sa fii om, ii ajuti pe ceilalti dar te ajuti si pe tine.” – Elvira Munteanu, Director General @ Universal Solution
“Ideea animatilor, ca mesaj de comunicare, pentru campaniile “N-avem SANGE?!”, derulate in perioada pandemiei, mi-a venit in urma ultimei donari, pe care am efectuat-o chiar la inceputul starii de urgenta.
Atunci m-au impresionat toate masurile luate, pentru siguranta la centru, si grupul mare de oameni, pe care am reusit sa-l intalnesc acolo. De cate ori mergeam sa donez erau 4-5 oameni, acum trebuie sa recunosc ca poate chiar aceasta perioada a reusit sa ne uneasca mai mult si ne-a facut sa intelegem ca distantare sociala nu inseamna neimplicare sociala. Inseamna sa ne depasim temerile, pentru ca este normal ca intr-o asemenea perioada sa ne fie teama de sanatatea noastra, inseamna iesirea din bula de confort.
Cum altfel sa transmiti un mesaj si sa impulsionezi oamenii, fara sa apelezi clasic la varianta sentimentala, si sa-i duci intr-o zona de confort a copilariei?
Cu o animatie cat mai simpla, cat mai expresiva, cu un mesaj cat mai usor de inteles. Mesajul de transmis este ca e sigur sa donezi sange, chiar si in asemenea perioade.” – Elena Hogas, #bloodfluencer
“N-am donat sange cand am implinit 18 ani, prima data am donat cand ma apropiam de 19 ani. Mi se pare ca la nivelul tinerilor exista o problema de cunoastere a cauzei sau de cunoasterea problemei, pentru ca nu mi s-a spus niciodata despre chestia asta la scoala, nici la liceu.
La donarea de sange mi se pare super tare, ca poti sa vezi cum ii ajuti pe cei din jur, dar totodata iti faci si tie un bine, ceea ce e incredibil!
Alergarea imi da un sentiment unic, la fel este si cu donarea de sange, unde pot sa ajut oameni si stiu ca salvez vieti. Mi se pare extraordinar sa am o asemenea oportunitate.” – Benyamin Saeednia, #bloodfluencer
Sunt foarte multi donatori de sange in randul alergatorilor
“Ne bucuram mult sa putem sustine “N-avem SANGE?!”, inca de la-nceput colaboraea noastra a fost una benefica. Stiam ca sunt foarte multi donatori de sange in randul alergatorilor. In momentul in care ne-am asociat ne-am bucurat ca am aflat si noi mai multe lucruri. Datorita voua am ajuns si noi sa donam.
Intotdeauna mi-am dorit sa donez sange dar mereu a fost ceva care m-a oprit. Nu stiam toate beneficiile. Nu am fost suficient de informata sau am fost informata eronat. Dupa discutiile cu voi, ne-am facut o echipa si am venit in grup sa donam si am fost foarte fericiti ca am reusit acest lucru si sa sustinem aceasta campanie.” – Dana Marcu, Asociatia Bucharest Running Club
In scoala nu se vorbeste efectiv despre beneficiile donarii de sange
“Suntem convinsi ca impreuna putem transmite doua mesaje, primul dintre ele este legat de educatia studentilor. Spunea mai devreme si colegul nostru despre faptul ca in scoala, in facultate, nu se vorbeste efectiv despre beneficiile donarii de sange, despre implicarea pe care tinerii o pot avea in a salva vieti, si-atunci incercam sa compensam aspectul acesta.
Pe cealalta parte, incercam efectiv sa salvam vieti, prin intermediul acelora care vin si doneaza. Am reusit sa ajungem la mai multi oameni, decat doar la cei care fac parte din asociatia noastra, si lucrul acesta ne bucura foarte mult. Avem in mod recurent cereri de a ajuta oameni care trec prin momente foarte delicate, iar lucrul acesta ne incurajeaza, pentru ca suntem convinsi, pentru ca Dumnezeu ne-a chemat sa fim niste adevarati eroi.” – Costi Gogoneata, Fundatia AMiCUS Bucuresti
“Tinerii ca mine nu asteapta ceva. Cred ca daca afla ca pot face treaba asta, nu ar fi nevoie de un alt lucru. Eu m-am implicat in multe activitati de voluntariat, in timpul liceului, si am vazut foarte multi tineri ca mine, care faceau acelasi lucru. Deci nu cred ca ar fi nevoie de motivatii materiale sau de alte lucruri, ci pur si simplu de oferirea posibilitatii de a ajuta. Categoric suntem foarte multi tineri, care am face asta, si cred ca ar fi chiar simpatic sa se-ntample si asa.” – Benyamin Saeednia, #bloodfluencer
Venind azi aici am constatat o stangacie, daca sa sar sa imbratisez oamenii sau sa stau la doi metri
“Dupa trei luni de lucrat de-acasa, am ajuns la concluzia ca pana si eu, care sunt o persoana destul de distantata, am nevoie de oameni! Venind azi aici am constatat o stangacie, daca sa sar sa imbratisez oamenii sau sa stau la doi metri. Poate asta este, pe de-o parte, ce-a fost cel mai rau dar si cea mai buna lectie. Avem nevoie de oameni, avem nevoie unii de ceilalti, iubim oamenii!” – Elena Hogas, #bloodfluencer“Ne propunem ca pentru anul viitor si celelalte filiale ale AMiCUS Romania sa preia proiectul acesta, de-a dona sange. Noi mai avem inca 14 filiale, in centrele universitare din tara. Ar fi extraordinar daca am reusi sa organizam aceste campanii la nivel national.” – Costi Gogoneata, Fundatia AMiCUS Bucuresti
In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.
Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti si Centrul de Transfuzie Sanguina al Ministerului Apararii Nationale, in parteneriat cu Asociatia HEM, organizeaza Duminica, 14 Iunie 2020, orele 10:30 – 14:00, in fata Operei Nationale Bucuresti, un eveniment pentru a marca impreuna Ziua Mondiala a Donatorului de Sange, a carei tema este in acest an „Sangele Sigur Salveaza Vieti” (Safe Blood Save Lives).
Transmisie LIVE
Evenimentul va fi transmis LIVE, cu ajutorul companiei Blitz Technology, pe pagina de Facebook “N-avem SANGE?!”, ca de altfel si pe paginile partenerilor nostri, formatul fiind acela de dezbatere, organizata in 3 paneluri. Cu aceasta ocazie vom discuta despre impactul pe care pandemia COVID-19 il are in procesul sangelui transfuzional, nevoia de sange in contextul actual si perspectivele identificate in rezolvarea acestei situatii.
Dr. Doina Gosa – Director al CTS Bucuresti
“Si in acest an, pe 14 iunie, sarbatorim Ziua Mondiala a Donatorului de Sange, chiar daca traversam o perioada delicata. Acest eveniment serveste pentru a multumi tuturor donatorilor de sange, pentru darul pe care il ofera in mod voluntar si neretribuit pacientilor din spitale, aflati de cele mai multe ori in stare grava. Totodata ne dorim ca astfel sa sensibilizam populatia, in legatura cu necesitatea donarii in mod regulat, pentru a oferi spitalelor un sange sigur, pentru pacienti.
Nevoia de sange este permanenta si uneori urgenta astfel incat lipsa unei pungi de sange poate determina chiar pierderea de vieti omenesti. Prin gestul lor altruist donatorii de sange nu numai ca salveaza viata semenilor lor, dar participa efectiv la binele comunitatii ridicand calitatea vietii si implicit a nivelului constiintei colective.” – Dr. Doina Gosa, Director al CTS Bucuresti
Colonel Farmacist Dr. Maria Cristina Ranetti – Șef al CTS MApN
„Atitudinea de recunoştinţă pentru darul numit VIAŢĂ, ne aduce in 14 iunie 2020, împreună, pentru a omagia, în condiţiile impuse de starea de alertă datorată pandemiei de COVID-19, Ziua Mondială a Donatorului de Sânge!
Medici, farmacişti, asistenţi medicali, oameni de cultură sau televiziune, cu toţii am putea deveni, într-o clipă, pacientii care au nevoie urgentă de picatura de sânge, eliberată în mod gratuit, pe reţeta unui gest de omenie!
In 14 iunie aducem un prinos de recunoștință DONATORULUI de sânge benevol, neremunerat, necunoscut de cele mai multe ori, care salvează zilnic viaţa unui om.
De ce am ales să fim parte a acestui eveniment?
• Deoarece sângele necesar Uriașului salvator de vieţi omenești, numit Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Carol Davila”, trece zilnic prin inima, numită Centrul de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale!
• Deoarece, pâna acum 3 ani, cand am devenit donator, nu știam cât e de important să donezi sânge!
• Deoarece consider că a salva viaţa unui om este o onoare și o datorie ce trebuie asumată.
Pentru toate aceste motive, din poziţia de colonel-farmacist, trimit o îmbrățișare ostășească tuturor donatorilor noștri de sânge, prin ale căror vene curge sânge de erou, indiferent dacă poartă sau nu uniforma militară!” – Colonel Farmacist Dr. Maria Cristina Ranetti – Șef al CTS MApN
In plus, Duminică 14 iunie 2020, începând cu ora 18:30, Opera Națională București dedica donatorilor, în cadrul emisiunii Seri de Operă Online, grandiosul spectacol „Tosca” de Giacomo Puccini. Înregistrarea va fi transmisă online pe site-ul www.operanb.ro/operaonline și pe pagina de Facebook a Operei, fiind accesibilă publicului pe durata difuzării spectacolului.
Programul dezbaterilor LIVE este dupa cum urmeaza:
Dana Marcu – #bloodfluencer, Asociatia Bucharest Running Club, partener „N-avem SANGE?!”
Elena Hogas – #bloodfluencer „N-avem SANGE?!”
Moderator Marian Costache, #bloodfluencer co-fondator „N-avem SANGE?!” – Presedinte Asociatia HEM
panel 2 (medici si pacienti) – 11:50 – 12:30
Dr. Corina Posea – Medic Primar Hematolog @ CTS Bucuresti
Dr. Zsofia Varady – Medic Specialist al Dep. Transplant Medular al Institutului Clinic Fundeni
Dr. Ion Mihaita Emilian – medic CTS MApN
Andi Carlan – Activist Civic
Radu C. Ganescu – Presedinte Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice
Moderator Andreea Timofte, #bloodfluencer co-fondator „N-avem SANGE?!” – Vicepresedinte Asociatia HEM
panel 3 (oficialitati din sistemul de transfuzie, Ministerul Sanatatii si Ministerul Apararii Nationale) – 12:40 – 13:20
Dr. Violeta Carmen Oancea – Director General al Institutului National de Hematologie Transfuzionala
Dr. Doina Gosa – Director al CTS Bucuresti
Colonel Farmacist Dr. Maria Cristina Ranetti – Șef al CTS MApN
Dr. Georgeta Hanganu – Director al CTS Ploiesti
Moderator Marian Costache, #bloodfluencer co-fondator „N-avem SANGE?!” – Presedinte Asociatia HEM
Noi credem ca doar impreuna vom reusi sa demonstram ca avem sange, ca avem curaj si incredere sa ne asumam indiferent de context, aceasta responsabilitate ce nu se poate delega, aceasta responsabilitate numita VIATA!
In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.
14 iunie este, și în 2018, o zi importantă pentru sănătatea umanității: Ziua Internațională a Donatorului de Sânge. Organizația Mondială a Sănătății a stabilit acest eveniment pentru a crește conștientizarea importanței uriașe a donării de sânge și pentru a încuraja publicul larg să doneze regulat. Data aleasă aniversează nașterea, în 1868, a medicului vienez Karl Landsteiner, care în 1930 a primit Premiul Nobel pentru descoperirea și clasificarea grupelor de sânge în sistemul ABO. Astfel, transfuziile de sânge au devenit mult mai sigure, salvând anual milioane de vieți. Anul acesta, tema evenimentului este „Donarea ca act de solidaritate”, bazat pe altruism, empatie și bunătate, iar sloganul este „Fiți alături de cineva care are nevoie. Donați sânge. Dăruiți viață”. (…)