Loading....

Etichetă: hepatita a

Cand viata continua sa surprinda

articol de Alexandra Boboc

Se poate dona daca ai avut candva Hepatita A? Probabil ca multi dintre voi nu cred asta, pentru ca nu au avut sansa sa se intalneasca, virtual sau nu, cu un #bloodfluencer ca Delia Modrea, asa cum a avut Sorin.

#povestea din spatele omului

Sorin are 41 ani , este fost sportiv de performanta la lupte greco-romane, apoi campion national de 3 ori la K1 (kickbox) in România , medaliat la Campionatul Mondial 2019 Italia la K1, categoria 75 kg. Acesta a lucrat in Londra 12 ani ca garda de corp, iar in prezent este antrenor personal și trainer de fitness pentru instructori. Este, de asemenea, voluntar activ la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, ISU BUCOVINA SUCEAVA, din 2019 si activeaza ca paramedic voluntar pe ambulanta de tip B, cat si pe celelalte autospeciale in funcție de apelul 112 primit.

Povestea lui Sorin a inceput acum cativa ani cand a fost refuzat de la donarea de sange, deoarece a avut in copilarie hepatita de tip A. In urma acestui diagnostic, acesta a crezut mult timp ca nu este eligibil pentru a dona. Aici intervine destinul. Caci drumul lui Sorin s-a intersectat cu drumul nostru.

Recent, Sorin a intrat in contact cu programul nostru, unde nu numai ca a aflat ca poate dona, ci si ca este oricand binevenit in comunitatea #bloodfluencer. De atunci, lucrurile au inceput sa prinda alta culoare.

#altruism

In prezent, Sorin este donator recurent, prima sa donare fiind in 2021, si este mai motivat ca niciodata sa faca bine. Acesta ne-a marturisit:
,,Mie mi-a plăcut mereu să ajut pe oricine si am zis ca daca pot ajuta pe cineva bolnav si daca sângele meu poate ajuta la însănătoșirea unui om bolnav, o fac oricând cu drag ori de cate ori este nevoie. Prima donare de sânge a avut loc la Golgota, unde Domnul Iisus a plătit cu sânge pentru păcatele noastre . Apropiatilor mei le spun ca nu este sentiment mai frumos să știi ca ai putut ajuta pe cineva care este bolnav si ca sângele tău poate salva cu adevarat o viața. Le mai transmit ca fiecare dintre noi poate ajunge in situația de a avea nevoie de sânge si dacă toți am fi nepăsători s-ar pierde multe vieți omenești ce pot fi salvate’’.

Daca si tu ai avut Hepatita A, in copilarie, sa stii ca poti dona sange. Ai nevoie doar de niste determinari specifice, ca sa fie sigur ca nu ai avut B sau C. Ia legatura cu Centrul de Transfuzie din judetul tau si spune-le asta. Daca nu te descurci, poti sa ne scrii pe adresa contact@n-avemsange.ro si te vom ajuta cu lamuriri suplimentare.

Andreea Borza: „Dorinta de a ajuta si de a te implica apare pe un fond de nemultumire. Vezi oameni afectati de boala, de nedreptate, de saracie, de excluziune sociala, si nu te poti preface ca ei nu exista.”

Andreea este un om bun, este dintre acei oameni buni care nu se lasa. Si-a dorit foarte mult sa doneze si pana la urma a reusit. As putea spune ca informatia de care avea nevoie a gasit-o cumva. Gandindu-ma doar la povesti similare cu a Andreei, stau si ma-ntreb cati oameni cu Hepatita A isi doresc sa doneze, in tara asta, si nu reusesc sa o faca, datorita unei proaste si sau incomplete informari.

un interviu de Delia Modrea

Care sunt lucrurile care conteaza pentru tine?

Sunt Andreea și lucrez de 12 ani în cercetare clinică – acel domeniu de la care lumea întreagă a așteptat, până de curând, soluția pentru ieșirea din pandemie, adică vaccin și tratament pentru Sars-cov2.

Fac voluntariat de peste 15 ani, în mai multe domenii –  educație, sănătate, civic, social. Cineva m-a întrebat odată de ce fac asta, ce-i așa de extraordinar să lucrezi pro bono pentru copii defavorizați, sau pentru bolnavi de cancer. Nu mă gândisem la asta până atunci, și i-am răspuns, râzând, că așa îmi cere metabolismul.

Dorința de a ajuta și de a te implica apare pe un fond de nemulțumire. Vezi oameni afectați de boală, de nedreptate, de sărăcie, de excluziune socială, și nu te poți preface că ei nu există. Sigur că un gest mărunt n-o să rezolve niște probleme structurale ale societății. Dar el poate face diferența pentru un om aflat într-o situație de vulnerabilitate. Îi poate aduce o speranță, îi poate oferi o șansă, sau îi poate salva viața. Și atunci, acel gest contează și nu mai este unul mărunt.

Care este legatura ta cu donarea de sange?

Donarea de sânge mi se pare cel mai ușor și mai rapid mod de a salva viața cuiva. Mai ușor decât o vizită într-un salon de oncologie pediatrică sau într-un ghetou bucureștean. Și mi-am dorit enorm să pot dona sânge, încă de prin 2009. Doar că, în cazul meu…: “Ne pare rău. Ați avut hepatită A la vârsta de 17 ani, de aceea nu puteți dona sânge.” Am auzit asta de nenumărate ori, inclusiv din surse oficiale.

Ce ai simtit cand ai realizat ca de fapt esti eligibila pentru donare?

Frustrările mele au început când am început să compar sistemul de la noi cu sistemele din alte țări, realizând că, de fapt, sunt eligibilă pentru donare. Mi-am dat seama că, la noi, criteriile de eligiblitate pentru donatorii de sânge sunt neclare, expeditive și nerevizuite de nu știu câți ani. Că nu există o abordare unitară în centrele de transfuzii din țară. De pildă, greutatea minimă admisă pentru un donator oscilează între 50, 55 și 58 kg, în funcție de centru.

”Hepatita de orice tip” (deci și de tip A) e criteriu excluzionar permanent în unele locuri (inclusiv în București, pe site-ul CTSB), iar în altele se specifică „hepatită B și C”. Asta scrie pe site-urile centrelor de transfuzii. Cam câți potențiali donatori au fost pierduți, de-a lungul anilor, din cauza câtorva kilograme, sau din cauza afurisitei de hepatite A (care se vindecă fără sechele după 6 luni)? Sau câți potențiali donatori au renunțat, fiindcă ghidul donatorului e de fapt o scurtă listă cu criterii foarte generale, iar dacă ai întrebări ești trimis să consulți „legislația în vigoare”? Credeți că oamenii stau să citească texte de legi?

Cum ai reusit totusi sa donezi?

Eu am donat sânge, pentru prima oară, în luna mai a anului trecut, printr-o întâmplare. Am doi oameni mișto în lista de facebook – Delia Modrea și Andi Cârlan – care distribuiseră un apel la donare de sânge. Eram într-o pasă proastă în ziua aia, și mi-am vărsat tot oful pe ei, că uite, vreau să donez și nu pot. Mi-au cerut detalii, au promis că se interesează și revin. Spre mirarea mea, chiar au revenit, în aceeași zi, să-mi spună că ba da, poți dona sînge chiar dacă ai avut hepatită A. După ce mi-am instalat aplicația Donorium – de care am aflat tot atunci – m-am programat la prima donare pentru luni dimineață (eram într-o sâmbătă).

Unde crezi ca e problema cu lipsa donatorilor?

Cunoscând bine neajunsurile sistemului, eram (și sunt) exasperată de campaniile de „conștientizare”. Mi se par, mai degrabă, campanii de culpabilizare. „Românii nu vor să doneze sânge, din cauza asta mor oameni în spitale, n-avem sânge…” Știm!! Știm că n-aveți sânge! Și da, sunt mulți care ajung să doneze sânge doar când cineva drag are nevoie. Sau într-un moment de tragedie națională, cum a fost la Colectiv.

Dar problema cu rata mică a donatorilor nu ține doar de donatori, după cum am explicat mai sus. Comparativ cu majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, recompensăm cel mai bine donatorii, și îi primim într-o rată deprimant de mică.

#recompense

(Paranteză. Am mai auzit voci care cereau ca donatorii să fie recompensați mai mult. Mie, sincer, beneficiile actuale mi se par suficiente. Dacă decidenții ajung la concluzia că ar fi utile mai multe beneficii pentru donatori, am un singur amendament – fără bani cash. Mai multe tichete de masă, bilete la evenimente, vouchere, reduceri de transport, zile libere, poate chiar scutire de plata CAS pe luna respectivă – orice, dar nu bani. Nu suntem vânzători de sânge.)

Până la beneficii, însă, ar trebui atrași și încurajați donatorii, printr-un sistem mai prietenos (un ghid detaliat, de pildă, cum e cel din UK) și printr-o abordare mai coerentă, la nivelul țării. Există progrese – față de acum 10 ani, să zicem – dar mai e mult de îmbunătățit. Donatorii trebuie să găsească sprijin și răspunsuri la întrebări rapid, direct la sursă, și nu pe facebook, întâmplător, prin intermediari și după nu știu câți ani. Am putea învăța asta de la țări care au mai puține restricții și mai multe explicații. Și care au, desigur, și mai mulți donatori.

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii nostri din acest program sunt:

INHT, MACROMEXH.EssersCertSIGNIQadsGrupul Digi | RCS & RDS,Universal SolutionX2 AdventureBucharest Running ClubItsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de SangeAMiCUS Bucuresti, Activator HUB, RingRingNutrivitaGetica OOHPaco Media, TOI Innovative Media, Joint Media, Way MediaFairway MediaBlitz TechnologyExpodom si Motion Vision Communication.

In Bucuresti, programul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

In Constanta, programul este sustinut local de Seaview AdvertisingCity Park Mall, Magazinele Brick si Radio Constanta.

Vlad Roșca: “Toată această poveste nu ar fi avut loc fără un articol răzleț de pe internet, singura sursă din care m-am putut informa corect”

Este absolut minunat cand vin catre noi asemenea povesti. Vlad Roșca a avut in copilarie Hepatita A si credea ca nu va putea dona niciodata. Din fericire, si-a dorit foarte mult sa faca asta, a dat de noi, i-am explicat ce e de facut si a donat fara probleme.

Acum, pe final de 2020, un an plin de suferinte si constrangeri, Vlad poate face bilantul mai multor vieti salvate, printr-un gest profund uman, acela al donarii de sange. Aveti mai jos povestea lui Vlad, cu siguranta inspirationala, pentru foarte multi dintre voi, care nu ati donat pana acum, desi sunteti perfect sanatosi. Un mare multumesc si pentru Alexei Rus, a carui poveste a dus la intalnirea noastra cu Vlad!

un articol de Marian Costache

M-am gândit că aș putea ajuta donând sânge.

Vlad Roșca

“La începutul lunii noiembrie am fost diagnosticat pozitiv cu „noul coronavirus” SARS-COV-2. După ce am trecut prin boală cu simptome ușoare, știind faptul că alte persoane bolnave nu au avut norocul meu și se află în spital, în stare gravă, precum și că, din studiile efectuate până în prezent, plasma convalescentă ar fi o ultimă speranță pentru aceste persoane, m-am gândit că aș putea ajuta donând sânge.

Problema era că nu donasem niciodată, pentru că în copilărie, acum 15 ani, am avut hepatita A și știam că din acest motiv nu voi mai putea dona vreodată sânge. Totuși, având la dispoziție internetul, am căutat informații în acest sens și înafara unui articol de pe n-avemsange.ro, în care era prezentată experiența unei persoane asemeni mie, peste tot se preciza că hepatita, de orice tip, este criteriu de excludere.

Atunci, i-am căutat pe Facebook pe cei de la n-avemsange.ro, le-am trimis un mesaj în care ceream lămuriri cu privire la situația mea și în scurt timp am aflat că pot dona sânge!

Polițist fiind, am vrut să știu „unde scrie” asta, pentru a fi pregătit pentru orice situație. Astfel, am aflat că în OMS 1193/2007 sunt prevăzute criteriile de excludere – iar hepatita A reprezintă criteriu de excludere TEMPORARĂ, doar pentru 3 luni de la vindecare.

Așadar, bucuros că pot face acest lucru, m-am prezentat înainte de Crăciun la Centrul de transfuzii Botoșani pentru a dona, pentru prima oară, sânge. Și nu m-am dus singur, ci am mai invitat cu mine câțiva colegi care trecuseră, de asemenea, prin boală. Am putut dona fără probleme, angajații centrului de transfuzii au fost foarte atenți și au făcut ca experiența să nu fie deloc neplăcută, dimpotrivă. Voi reveni, cu siguranță!

Dar toată această poveste nu ar fi avut loc fără un articol răzleț de pe internet, singura sursă din care m-am putut informa corect, articol pentru care vă mulțumesc!” – Vlad Roșca

PS – Poate că nu ar strica o campanie de informare a Ministerului Sănătății în acest sens, pentru ca și alte persoane aflate în situația mea să afle că… Există donare și după hepatită!

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii nostri din acest program sunt:

INHT, MACROMEXH.EssersCertSIGNIQadsGrupul Digi | RCS & RDS,Universal SolutionX2 AdventureBucharest Running ClubItsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de SangeAMiCUS Bucuresti, Activator HUB, RingRingNutrivitaGetica OOHPaco Media, TOI Innovative Media, Joint Media, Way MediaFairway MediaBlitz TechnologyExpodom si Motion Vision Communication.

In Bucuresti, programul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

In Constanta, programul este sustinut local de Seaview AdvertisingCity Park Mall, Magazinele Brick si Radio Constanta.

“Mă bucur că cineva undeva a donat acel sânge, că acesta era pe stoc și a ajuns la fetele mele.” – Alexei Rus

Alexei Rus este un tanar tatic, a doua gemene, nascute prematur. Credea ca nu poate sa doneze, deoarece in copilarie a avut hepatita A. Pentru ca si-a dorit foarte mult sa faca asta si pentru ca s-a nimerit sa ne intalnim online, astazi a reusit pentru prima data sa doneze sange. Testimonialul sau emotionant il aveti mai jos.

Am avut hepatita A în copilărie

“Pentru prima dată am vrut să donez sânge la o campanie de donare care a vut loc in cadrul Politehnicii in 2007. Atunci când am completat formularul am aflat că nu pot să donez, pentru că am avut hepatita A în copilărie.

Ulterior am aflat că totuși în alte țări e posibil să donezi în această situație. De-a lungul anilor am întrebat de mai multe ori pe voluntarii care se ocupă de donare în diverse campanii, însă răspunsul a fost de fiecare dată același ”ne pare rău, nu se poate”.

Recent într-o postare de facebook, o persoană publică îndemna lumea să doneze, iar eu m-am ”plâns” că aș dona dar nu mă primesc. Am primit mai multe răspunsuri la acel comentariu, de la oameni care mi-au zis că acum se poate. Am fost contactat de către Marian Costache de la Asociatia HEM prin pagina ”N-avem SANGE?!” și el m-a asigurat că se poate, mi-a prezentat câteva cazuri similare cu al meu și mi-a spus că dacă nu reușesc să rezolv singur, o să vină cineva de la ei cu mine.

Experienta a fost mai simplă decât mă așteptam

Mai încrezător cu aceste informații, m-am dus la centrul de transfuzie și am explicat situația. Mi s-au recoltat analize și peste 3 zile am putut să donez. Experienta a fost mai simplă decât mă așteptam, eu nesimțind nicio amețeală sau vreo schimbare de stare. A fost rapid și simplu.

Toată lumea știe că sângele este indispensabil în multe intervenții chirurgicale sau la anumite proceduri medicale, cu toate acestea astăzi, când am donat, erau foarte puțini donatori în Centrul de Transfuzie.

Eu personal nu am avut nevoie de sânge până acum, dar recent mi s-au născut două gemene prematur și au avut nevoie de două transfuzii de sânge. Mă bucur că cineva undeva a donat acel sânge, că acesta era pe stoc și a ajuns la fetele mele și că ele au revenit în parametrii normali, după transfuzie.

O singură donație poate ajuta pe cineva într-un moment critic

Gândiți-vă că o singură donație poate ajuta pe cineva într-un moment critic. Acel cineva la un moment dat ar putea fi cineva drag voua, si voi să nu puteți dona atunci (sunt destul de multe criterii care trebuie îndeplinite pentru a fi admis la donare).

Sau mai simplu: ”pay it forward”!” – Alexei Rus, Bucuresti 24.06.2020

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, MACROMEX, CertSIGN, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Itsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Blitz Technology si Motion Vision Communication.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Back To Top