Loading....

Etichetă: donare

#bloodfluencer Marathon 2022. Bucuria de a fi impreuna curaj si umanitate

articol de Elena Hogas

Pe 11 iunie, in Dejani, la poalele Muntilor Fagaras, am scris impreuna un nou volum din ceea ce de acum suntem siguri ca va deveni o poveste de succes – #bloodfluencer Marathon, unicul eveniment sportiv de alergare din Romania dedicat sustinerii si promovarii donarii voluntare de sange!

Iar editia din acest an a reusit sa intipareasca in sufletele tuturor celor prezenti – de la alergatori, sustinatori, pana la voluntari si organizatori – trairi fantastice, amintiri de neuitat si emotii invaluite in parfum de salcam, fan cosit dar mai ales … bucurie! Bucuria de a reuni oameni deosebiti care au demonstrat ca impreuna suntem curaj si umanitate, chiar daca nu ne cunoastem si chiar daca venim din toate colturile tarii!

Pe scurt, despre cea de-a doua editie #bloodfluencer Marathon

Peste 250 de participanti inscrisi la cele 4 curse (Cursa Populara, Cros, Semimaraton si Maraton) – specialisti din cadrul tuturor centrelor de transfuzie sanguina la nivel national, militari, donatori sau pur si simplu pasionati de alergare – s-au reunit pentru a sustine donarea voluntara de sange prin miscare. Doua elemente complementare, tinand cont de faptul ca atat donarea regulata de sange, cat si alergarea implica beneficii reale pentru sanatate!

De la START si pana la FINISH, fiecare dintre cei prezenti a demonstrat, cu zambetul pe buze, ca astepta cu nerabdare trecerea din online in normalitatea interactiunilor sociale fata in fata, reconectarea cu natura si investirea in sanatate prin miscare.

Dar mai ales toti cei prezent au demonstrat ca este normal sa avem curaj, ca de fapt avem sange si ca putem acoperi aceasta responsabilitate numita viata, castigandu-si pe deplin titulatura #bloodfluencer = ambasador natural al donarii de sange.

Ce a fost diferit fata de prima editie?

Am pastrat absolut tot ceea ce a fost mai bun din prima editie – cauza deosebita din spatele evenimentului alaturi de dedicarea si implicarea 200% a organizatorilor si voluntarilor.

Fata de acestea am plusat cu:

  • trasee si mai spectaculoase pentru toate cursele, cu frecvente puncte de hidratare, alimentare si ghidaj, amplificate de o super atmosfera creata de voluntarii mega-energici;
  • kit-uri de participare consistente si premii oferite primilor trei clasati la fiecare cursa, pe categoriile masculin/feminin, posibile cu sprijinul unui numar dublu de sponsori fata de editia anterioara;
  • bufet special in zona de Start/Finish cu specialitati calde locale pregatite pentru participanti;
  • vreme numai buna pentru alergare (din acest an detinem si un specialist in descantece meteorologice);
  • bloodfluencer Party post-eveniment, unde am reusit sa consolidam legaturi aparte intre vechii si noii membri ai comunitatii de #bloodfluenceri, extinse considerabil in urma editiei de anul acesta;
  • workshop tip dezbatere privind donarea de sange, cu participarea specialistilor din cadrul centrelor de transfuzie sanguina la nivel national.

Incheiem aici sumarul (desi la cat de pline ne sunt inimile, am avea atat de multe de zis!), cu promisiunea de a reveni cu testimoniale dedicate din partea celor prezenti la cea de-a doua editie #bloodfluencer Marathon, dar mai ales cu invitatia de a va bloca inca de pe acum in calendare data de 10 iunie 2023, pentru editia cu numarul 3!

Si, desigur, cu multumiri speciale tuturor partenerilor si sponsorilor evenimentului: Primaria Recea, Institutul National de Transfuzie Sanguina, Edenia, certSIGN, Nutrivita, La Fantana, Universal Solutions, Getica OOH, Hervis, Pilot Books, Sanvero, Kandia [Fagaras], Profi, Run in Bucharest, Fagaras Rocks.

Patricia Posea (#bloodfluencer): “Am observat o diferență de perspectivă semnificativă, în momentul în care am început să discut cu prietenii mei despre donare. Ei au devenit mult mai interesați de proces și, în final, am reușit să conving două prietene să doneze.”

testimonial de Patricia Posea

În februarie 2021 am făcut 18 ani. De când am făcut 17 mi-am spus continuu ca de ziua mea, pe 10 februarie 2021, la ora 8 dimineața, ma duc la CTSB să donez. Și ce să vezi că a venit și ziua asta, prima în care aveam oficial voie să dau din sângele meu celor care au mai multă nevoie de el.

M-am trezit, afară era soare … ziua deja era buna. Am început să-mi pregătesc micul dejun, unul serios, nu glumă, că altfel nu mă primeau la donare. Am băut două căni de apă, mi-am luat vitaminele, m-am îmbrăcat și am tulit-o către Centrul de Transfuzie.

#primaincercare

După ce am calmat-o pe mama și i-am repetat pentru a 1000-a oară că mie nu mi-e frică nici de ace, nici de sânge, nici de nimic legat de acest proces, am început să-mi completez formularul. După ce am ajuns și în baza de date de la CTSB, am fost directionată către cabinet, unde mi s-a luat tensiunea, am fost cântărită și mi s-a luat puțin sânge din deget pentru hemogramă.

Totul până atunci mersese strună. Și de aceea mi-a picat lumea în cap când mi s-a spus că trombocitele mele (144) sunt sub limita inferioară (150). “Adică…îmi spuneți că nu pot sa donez?” am întrebat eu. Da, n-am putut să donez. Până la urma nu era vorba doar de mine, ci și de pacientul care primea sângele meu și care avea nevoie, evident, de unul sigur. Dar mie nu prea-mi place să renunț așa ușor.

Trebuia să fac mai multe investigații, dacă era ceva de care să mă îngrijorez cu-adevărat? Așa că am fost direcționată să mi se facă un frotiu de sânge venos, în urma căruia, doamne-ajută, totul a ieșit fix așa cum trebuie, inclusiv trombocitele (177- yaaaass!). Mă liniștisem, acum puteam să ajut, pentru că s-a adeverit că sunt 100% eligibilă.

#primadonare

Timpul a trecut de la prima mea încercare și iată-mă pe 2 martie 2021, și mai pregătită și hotărâtă să donez. Vă dați seama că a trebuit din nou s-o liniștesc pe mama. M-am bucurat că de data asta a durat mai puțin. Am trecut prin același proces de mai sus, doar că acum am reușit să-l finalizez în sala de recoltare, unde am petrecut cele mai frumoase 10 minute. Eram așa de fericită că donez încât nici nu puteam să stau locului, dar ascultam muzica de la radio și ritmul  mă liniștea. Nu m-am simțit deloc amețită, ci pe deplin împlinită.

După ce mi s-a recoltat sângele, am mai stat puțin pe scaun, apoi m-am ridicat voios și am mâncat un Ferrero Rocher. Mi-am adus aminte că mai trebuie să-mi iau de la casierie și scutirea de zi, bonurile de masă și  reducerea pentru transport. Am făcut și asta, iar în final am ajuns acasă cu bine, simțindu-mă, în sfârșit, ca un #bloodfluencer adevărat.

#perspectiva

Consider ca este esențial să ne informăm despre donarea de sânge și cât de mult putem ajuta prin acțiunea aceasta onorifică. Pe lângă ajutorul pe care-l oferim, noi,  donatorii, avem și multe beneficii psihologice și medicale. Este foarte important și să vorbim despre asta, să educăm persoanele din jurul nostru.

Am observat o diferență de perspectivă semnificativă, în momentul în care am început să discut cu prietenii mei despre donare. Ei au devenit mult mai interesați de proces și, în final, am reușit să conving două prietene să doneze, ceea ce m-a motivat și pe mine enorm. M-a făcut sa conștientizez puterea pe care o putem transmite, prin simplul fapt că suntem încrezători în ceea ce spunem.

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii nostri din acest program

INHT, MACROMEXH.EssersCertSIGNIQadsGrupul Digi | RCS & RDS,Universal SolutionX2 AdventureBucharest Running ClubItsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de SangeAMiCUS Bucuresti, Activator HUB, RingRingNutrivitaGetica OOHPaco Media, TOI Innovative Media, Joint Media, Way MediaFairway MediaBlitz TechnologyExpodom si Motion Vision Communication.

In Bucuresti, programul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

In Constanta, programul este sustinut local de Seaview AdvertisingCity Park Mall, Magazinele Brick si Radio Constanta.

Ingerii dintre noi

articol de Delia Modrea

Se spune adesea ca printre noi exista „ingeri”. Cred asta si nu vad ca se exagereaza cu nimic, pentru ca ma gandesc la acele persoane care desi duc o viata normala, prin simpla lor prezenta, atitudine si fapte ii infuenteaza intr-un mod minunat pe cei din jur. Despre Gabriel Chivu, un inger de acest fel, va voi vorbi astazi.

Are 30 de ani, un zambet prietenos si o privire calda. Prin ochii de un albastru intens, Gabriel iti lasa inca de la prima impresie sentimentul ca stai in fata unui om deschis, sincer, pe care te poti baza. In prima tinerete a practicat rugby-ul, ca sport de performanta, in prezent lucreaza in domeniul securitatii aeronautice, la TAROM.

#bloodfluencer

Donator de sange regulat, avand o grupa de sange destul de rara (A2 RH negativ), Gabriel a ajutat sute de persoane, in special copii, care aveau nevoie urgenta de sange. Prin implicarea sa constanta si activa in donarea de sange, Garbiel a devenit #bloodfluencer. Recent a fost implicat in obtinerea de sange, cu RH negativ, pentru o colega de serviciu. In numai doua zile de la lansarea apelului, stocul de sange a fost pus la dispozitia colegei, care avea nevoie urgenta, pentru efectuarea unei operatii.

In spitalele din Romania este o  nevoie acuta de sange, pentru grupele cu RH negativ, iar donatorii acestor grupe sunt foarte greu de gasit. Gestul de a dona sange salveaza vieti, iar o donare de sange, de la un donator recurent, poate ajuta pana la trei persoane. Indiferent de cat de multi donatori de sange exista la un moment dat, nevoia de sange din spitale este constanta.

#primadonare

Intreabat cum i-a venit ideea de a dona sange, Gabriel mi-a raspuns urmatoarele:

” Prima donare a fost prin anul 2011, in primul an de facultate. Recunosc ca atunci nu am dat foarte mare importanta, drept dovada am mai donat peste cativa ani, undeva prin 2014.

In 2017, un prieten foarte bun, trecand printr-o problema medicala foarte grava, anume leucemie, a avut nevoie de sange. Atunci a fost momentul in care am realizat cat de importanta este donarea, cat de mult conteaza si cat de mult putem ajuta”.

#ungestmic

Iata, asadar, cat de important este sa realizam ca un gest mic dar nobil poate salva o viata. Oricare dintre noi poate fi pus la un moment dat in situatia, in care viata sa depinde de stocul de sange, al unui spital. De aceea, a dona macar de doua ori pe an sange este un bine pe care ni-l daruim noua insine. Suntem parti ale aceluiasi intreg! Gandit-va, ce s-ar intampla daca oameni precum Gabriel, nu ar exista printre noi?!

Acum, la inceput de primavara, in aceste zile frumoase, prilej de noi sperante si de renastere a naturii, cand privim snurul rosu cu alb al Martisorului sa ne reamintim ca rosul simbolizeaza sangele, iar sangele inseamna VIATA!

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii nostri din acest program

INHT, MACROMEXH.EssersCertSIGNIQadsGrupul Digi | RCS & RDS,Universal SolutionX2 AdventureBucharest Running ClubItsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de SangeAMiCUS Bucuresti, Activator HUB, RingRingNutrivitaGetica OOHPaco Media, TOI Innovative Media, Joint Media, Way MediaFairway MediaBlitz TechnologyExpodom si Motion Vision Communication.

In Bucuresti, programul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

In Constanta, programul este sustinut local de Seaview AdvertisingCity Park Mall, Magazinele Brick si Radio Constanta.

Cristina Badea (Donator Plasma COVID): “Sentimentul de după a fost extraordinar, poate și pentru că mi-am dorit mult să fac asta, inca din momentul in care am văzut rezultatul testului PCR.”

articol de Delia Modrea

Cristina Badea are 47 de ani, este soție și mamă a două fete. Totodată o persoană ambitioasă, perseverenta si organizata, care desi extrem de atentă și precauta, la inceputul lunii trecute a fost confirmata pozitiv cu virusul COVID-19, impreuna cu familia ei.

#douasaptamani

In timpul celor 2 saptamani de izolare la domiciliu, gandul ca a ajuns unul dintre cazurile pozitive a inspaimantat-o. Avand sprijinul familiei si al prietenilor a reusit sa priveasca lucrurile intr-o manieră eficientă. Dand dovadă de grijă si purtată de dorința de a ajuta, a trecut cu bine peste perioada dificilă. Aveți mai jos marturia Cristinei, sursa de inspirație pentru foarte mulți dintre noi.

„Având în vedere că fac parte din cei pe care virusul nu i-a ocolit și pentru că pot spune că acum sunt vindecata, ba mai mult am avut și posibilitatea sa donez plasma, vă împărtășesc experiența mea.

Am fost diagnosticata pozitiv pe 8.10.2020, iar pe 12 noiembrie  la 8 și 30 minute am fost programată la Centrul de Transfuzii Bucuresti. In momentul in care m-am programat, mi s-a spus că este chiar indicat să mănânc inainte de donare.

Am căutat informații și am încercat să fac tot ce trebuie că sa pot sa donez.

Nu am mai luat nici un fel de supliment, cu 48 de ore înainte, și am încercat să am o alimentație bună, chiar daca nu mi-a impus nimeni asta.

Odată ajunși la Centrul de Transfuzii, pentru că am fost împreună cu soțul meu (și el cu un test pozitiv pe 8 octombrie), la recepție am completat o fisa cu un scurt istoric si am prezentat o copie a testului pozitiv și un act de identitate. Apoi am fost trimiși la un cabinet mai sus, pentru a ni se efectua câteva teste, care au presupus o mica înțepătură in deget.

După această operațiune, care a durat cam 5 minute (apreciez eu), am fost trimiși la medic pentru o consultație. Așteptând sa intrăm în cabinet, un asistent ne-a verificat venele, care la mine erau ce trebuie, pentru plasmafereză, însă soțului i s-a spus că el poate sa doneze sânge total, ceea ce s-a și întâmplat. Tot atunci am și semnat acordurile noastre.

Am intrat apoi la consultație, in urmatoarele 10 minute, și acolo am fost întrebată dacă am avut ceva boli cronice sau daca am atacuri de panică. Mi s-a măsurat tensiunea, am fost întrebată de ciclul menstrual. Am primit acordul pentru donare si un ceai cu calciu, băutură oferita tuturor celor care urma sa doneze prin plasmafereză. In jur de 9:45 am intrat în sala de donare și aproximativ în jurul orei 10 – 10 și 15 minute aparatul a pornit, în prezența și cu acordul doamnei doctor, care ne consultase mai devreme. Cam asta a fost tot. 

Comportamentul cadrelor medicale a fost extraordinar, ceea ce a făcut să mă simt foarte bine.

Totul a decurs perfect. Am, ceea ce se cheamă vene ideale 😊 pentru această operațiune. Nu am amețit, nu pot sa spun că m-a durut ceva, deși am fost atenționată că e posibil sa se întâmple asta. Mi s-a explicat înainte procedeul, prin care se face aceasta separare a plasmei si că tot procesul durează intre 45-60 minute.

Acest procedeu se întâmplă printr-o singura înțepătură. Mai întâi se extrage o cantitate de sânge, se centrifughează și se obține plasma, după care sângele este reintrodus in corp, prin aceeași înțepătură. De aceea este nevoie de vene care să permită aceasta manevră, fiindcă la mine au fost 5 astfel de serii.

La ora 11 procedeul s-a terminat și m-am ridicat ușor fără nici o problemă. Nu m-am resimțit în vreun fel după asta, nici în decursul zilei. Mi-au recomandat sa ma hidratez și sa consum proteine. Soțul meu terminase mai repede, deoarece donarea totala de sânge durează în jur de 10 minute. Se poate obține plasmă și prin donarea de sânge clasic.

Sentimentul de după a fost extraordinar, poate și pentru că mi-am dorit mult să fac asta, inca din momentul in care am văzut rezultatul testului PCR.

Mergeți fara teama toți cei care doriți să faceți asta! Nici eu nu am mai donat niciodată, până acum, însă sentimentul reuşitei şi ideea de a putea ajuta persoane aflate la nevoie este înălțător!” – Cu drag, Cristina Badea

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii nostri din acest program sunt, pana in acest moment: INHT, MACROMEXH.EssersCertSIGNIQadsGrupul Digi | RCS & RDS,Universal SolutionX2 AdventureBucharest Running ClubItsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de SangeAMiCUS Bucuresti, Activator HUB, RingRingNutrivitaGetica OOHPaco Media, TOI Innovative Media, Joint Media, Way MediaFairway MediaBlitz TechnologyExpodom si Motion Vision Communication.

In Bucuresti, programul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

In Constanta, programul este sustinut local de Seaview AdvertisingCity Park Mall, Magazinele Brick si Radio Constanta.

“Din perspectiva de alergator am avut la un moment dat gandul ca m-ar putea ajuta donarea, pentru cresterea performantelor sportive.” – Serban Damian, Medic, Nutritionist Sportiv, Presedinte RO Club Maraton

Am stat de vorba zilele trecute despre donare cu Serban Damian, dintr-o perspectiva multipla. Va invit sa parcurgeti materialul, deoarece rareori se intalnesc la o persoana atatea lucruri care sa aiba legatura cu donarea de sange.

un interviu de Marian Costache

Esti donator vechi, constant. Ce anume te-a determinat sa donezi prima data?

Sunt donator de sange de aproape 10 ani, nu mai tin minte exact de cand donez, deoarece s-au adunat multe donari de-a lungul timpului. Am donat prima data din curiozitate, desi ca medic stiam ca donarea, pe langa a fi un gest foarte frumos, care poate ajuta si salva vieti, are si beneficii pentru sanatate. Combinatia de factori m-a dus catre a face acest gest si a merge la o caravana mobila, ce umbla pe la noi prin sector. Am avut atunci ocazia sa experimentez prima donare de sange.

Practici alergarea pe distante lungi. Din perspectiva asta cum privesti donarea?

Din perspectiva de alergator am avut la un moment dat gandul ca m-ar putea ajuta donarea, pentru cresterea performantelor sportive. Apoi am gasit si date in acest sens. Practic, asa cum se stie, noi functionam in regim aerob pentru ca eritrocitele noastre, care contin hemoglobina, transporta oxigenul catre muschi, muschi care folosesc oxigenul pentru a genera energie, din resursele noastre interne.

Cu cat ai o masa eritrocitara mai bine reprezentata, cu-atat poti sa functionezi mai bine. Practic, una dintre adaptarile organismului la efortul aerob este inclusiv cresterea masei eritrocitare, cresterea cantitatii de hemoglobina si capacitatea de extractie a oxigenului din celulele rosii, din hematii.

Deci si din perspectiva de alergator m-am gandit ca ma poate ajuta aceasta reinnoire a masei eritrocitare, prin donare. Practic, noi dam la fiecare donare 450 ml. de sange, ceea ce inseamna ca organismul trebuie sa compenseze si sa puna la loc eritrocitele si plasma pe care le-am donat. Acesta este un moment in care se regenereaza, apar celulele tinere si fortam intr-o oarecare masura, dar intr-un sens benefic, reinnoirea sangelui nostru.

Esti nutritionist sportiv. Exista vreun pericol pentru sportivii care doneaza sange sau dimpotriva, printr-o nutritie adecvata efortul asupra organismului, generat de donare, poate fi acoperit imediat?

Ca medic si ca nutritionist sportiv pot spune ca beneficiile exista. Vorbim de mult mai multe beneficii si nu de riscuri. Evident ca o persoana care face sport ar trebui sa se afle intr-o stare buna de sanatate si doar atunci poate dona.

Se intampla insa uneori ca alergatorii pe distante lungi sa sufere de anemie. Un pacient anemic, un sportiv anemic nu va dona. Atunci donarea ii poate reduce capacitatea de performanta. Insa un sportiv sanatos va avea beneficii. 

Normal ca atunci cand ai donat, nu te duci in aceeasi zi si poate nici a doua zi sa faci un efort de lunga durata, pentru ca e posibil sa experimentezi o stare de slabiciune, ameteala, de la caz la caz. E bine sa lasam o perioada de timp, ca organismul sa se refaca. Atat pierderea de eritrocite, cat si de plasma, nu este atat de mare incat sa puna in vreun fel in pericol sanatatea. Daca ne hidratam bine in ziua respectiva, daca mancam, problemele nu vor exista.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=EVwytgUUnQc&feature=youtu.be ]

Exista nutrienti care ar trebui introdusi imediat in organism, pentru a stimula refacerea sangelui, din punct de vedere al compozitiei?

Nu putem vorbi de ceva anume, de care organismul are nevoie strict dupa donare, in afara de hidratare. Hidratarea e practic singura problema care apare, pentru ca ai pierdut 450ml. de sange si te-ai si deshidratat in felul acesta, intr-o oarecare masura.

Din punct de vedere alimentar, imediat nu trebuie sa mananci ceva anume. Insa, la modul general, pentru a sustine capacitatea organismului de a genera noi eritrocite e bine sa avem o alimentatie care contine suficient fier, fier care se gaseste intr-o multime de alimente: carne, organe, galbenusul de ou, frunze verzi. Spanacul, salatele, toate frunzele verzi contin o cantitate de fier, fier non-hem, care nu se asimileaza la fel de bine ca fierul din surse de origine animala.

De asemenea, o alimentatie care contine o cantitate optima de proteina este importanta, pentru ca toate structurile celulare, inclusiv hematiile, sunt structuri care au proteine in compozitie. Daca alimentatia, per total, este multumitoare din punct de vedere al cantitatii de proteine atunci si hematopoeza, acest proces de nastere a noilor celule rosii, se va desfasura in limite normale.

Esti presedinte de ong. Cum privesti din aceasta perspectiva misiunea sociala pe care si-a asumat-o programul nostru, anume aceea de a stimula donarea voluntara de sange? Ce ai invatat in anii acestia despre oameni si cum crezi ca o tema asa de mare va putea fi rezolvata intr-un timp rezonabil?

Experienta mea de om care a lucrat intr-un ong si a condus campanii umanitare mi-a aratat ca nu este foarte simplu. Ceea ce-si propune aceasta campanie este o misiune dificila si o misiune care ar trebui sa fie sustinuta si la nivel guvernamental, pentru ca este nevoie de educatie, in primul rand.

Se stie faptul ca este un mare deficit de sange, nu se doneaza atat cat ar trebui si bancile de sange nu sunt suficiente pentru toate cazurile care apar. De aceea educatia ar trebui facuta la nivel macro, nu doar de catre un ong sau izolat. E foarte bine ca exista asa ceva dar e o lupta lunga si oamenii trebuie invatati. Trebuie sa li se explice de ce donarea face bine societatii, celor care au nevoie urgenta de sange dar face bine si persoanelor care doneaza, pentru ca este si acest lucru binecunoscut.

Donarea este un gest de normalitate dar exista si o teama. Teama de a pierde sange e un element firesc in natura noastra, pe care oamenii trebuie sa si-l depaseasca si acest lucru se poate intampla educand si explicand, ca nu exista niciun risc pentru sanatate, ba din contra.

Campaniile trebuie promovate, oamenii trebuie batuti la cap, pentru ca se misca destul de greu. Trebuie mers destul de mult pe partea emotionala, sensibilizanta. De multe ori asta functioneaza mult mai bine decat argumentele logice, stiintifice, cand oamenii se simt cumva, vibreaza la un anumit mesaj, sunt mai dornici de a face un gest, decat doar pentru sanatatea lor. E treaba celor care se ocupa de promovarea acestor campanii, sa stie cum sa transmita mesajul, in asa fel incat sa-i sensibilizeze pe oameni.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=CCUI94GIjdU&feature=youtu.be ]

Din acest an Programul “N-avem SANGE” reprezinta una din cauzele sociale partenere, din lista celor sustinute de Asociatia Bucharest Running Club. Vom fi practic prezenti la principalele evenimente de alergare din Bucuresti. Incercam sa adunam, inclusiv pentru evenimentul din 7 Aprilie, 250 de alergatori-donatori. Din perspectiva presedintelui de ong, specializat pe alergare, crezi ca vom putea aduna acest grup de 250 de oameni, care sa petreaca o zi, o cursa, alaturi de noi? 

Ideea de-a aduna oameni care sa alerge si sa sensibilizeze alti alergatori sau persoanele din jur, catre aceasta problema a donarii de sange, este foarte binevenita. Se asociaza aici mai multe lucruri, placerea de a alerga, oamenii oricum alearga pentru propria lor placere, dar si dorinta si placerea de a transmite un mesaj prin intermediul unui lucru care oricum iti face placere si pe care oricum l-ai face.

Daca se vor aduna 250 de oameni sau nu, nu mi se pare ca ar trebui sa va cramponati de un numar anume, ci pur si simplu sa incepeti cu cat se poate si apoi sa cresteti.Pentru ca vazand exemplul, daca se aduna un grup de 50 de oameni oricum este suficient si este vizibil, anul viitor vor fi 100 si asa mai departe.

Poate ar trebui facut un eveniment in jurul acestei campanii, niste comunicari, materiale de marketing, cumva oamenii sa fie motivati sa posteze in social media si sa-si spuna experienta lor si ca donator si ca alergator. Toate acestea vor crea astfel un efect de unda si va duce mai departe mesajul pe care vi-l doriti.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=8HjvKGCwDXc&feature=youtu.be ]

Donatori in numar mai mare in primul trimestru din 2018, la CTSB,

Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti a inregistrat in primul trimestru din 2018 un numar de donatori cu 5,3% mai mare, decat in aceeasi perioada din 2017. Cresterea, chiar daca pare modesta, este una constanta si se regaseste raportat la fiecare luna in parte. Cu alte cuvinte in fiecare luna, Ianuarie, Februarie si Martie, au fost cu aproximativ 250 de donatori sanguini mai multi decat in lunile corespondente din 2017.

“Acest lucru il putem pune pe seama programului “N-avem SANGE”, care este intr-adevar cel mai vizibil program pentru stimularea donarii voluntare de sange, de pana acum. Este clar si ne bucura asta, ca o parte din societate s-a trezit si constientizeaza nevoia de sange si cum aceasta ne poate pune pe toti sub risc. Totusi, pana la starea de normalitate mai avem cale lunga” a declarat Dr. Doina Gosa, Directorul Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Datele colectate de centrele de transfuzie arata ca in ultimii ani, aproape 80% dintre donatorii care ajung in centru vin doar pentru o singura data, iar asta doar atunci cand au pe cineva apropiat, care are nevoie de sange.  “E inca prea devreme sa vedem daca aceasta tendinta s-a schimbat in 2018 si nu intelegem pe deplin acest fenomen, dar ne dorim sincer sa schimbam statistica asta. Din acest motiv ne gandim sa pornim in lunile urmatoare o cercetare, pentru a afla cum gandesc acesti donatori ocazionali. Peste un milion de oameni sunt potential donatori in Bucuresti, iar daca doar 10% dintre acestia ar dona, am avea un numar de donatori mai mare decat dublul celui pe care-l avem in prezent”, a mai declarat d-na Gosa.

“N-avem SANGE” a fost gandit inca de la inceput ca un proiect pe termen lung, ce are ca scop schimbarea mentalitatilor si perceptilor vis-à-vis de donarea de sange. Proiectul se adreseaza tuturor, insa are in centrul atentiei tinerii. “Ne-am bazat insa de la-nceput si ne bazam in continuare pe tineri si mai ales pe cei educati, ca vor intelege mesajele noastre si ca ne vor ajuta sa ducem acest proiect mai departe, spre binele nostru, al tuturor”, spune Marian Costache, unul dintre initiatorii programului.

“Lucrez de peste 20 de ani in Publicitate si am fost implicat in tot felul de proiecte. Cu toate astea, “N-avem SANGE” reuseste inca sa ma surprinda, in fiecare saptamana. Asta pentru ca am avut ocazia sa cunosc tot felul de oameni. Unii, cum spuneam, au fost extrem de inimosi, dispusi sa ajute si sa ne ajute, inca din prima clipa. Ma refer aici atat la parteneri cat si la donatorii cu care am stat de vorba sau cu care am filmat diverse testimoniale. Sigur ca am intalnit insa si oameni aflati intr-o alta energie, oameni care bodogane fara intrerupere sistemul, si care asteapta mereu solutia de la altii, fara sa-nteleaga ca problema sangelui transfuzional nu poate fi rezolvata decat cu o mai mare solidaritate si printr-o educare sistematica”, a mai declarat dl. Costache.

Mai departe de cresterea numarului de donatori, programul are in plan sa aduca in atentia donatorilor eligibili, benefiiciile donarii regulate de sange, atat pentru starea lor de sanatate cat si pentru calitatea actului medical, a numarului mai mare de produse sanguine obtinute de la un donator consecvent.

“5,3% poate parea oricui o crestere modesta dar este una solida, pentru ca se regaseste in fiecare luna si speram ca de-acum incolo donatorii sa vina mai des. Totusi, am constatat cu parere de rau ca inca prea putina lume stie ca anumite produse sanguine nu se pot obtine decat din sangele donatorilor care vin cu regularitate in centru. La fel este si cu sangele necesar copiilor.

Nu in ultimul rand, asa cum am discutat deja in cadrul programului “N-avem SANGE”, ne dorim ca donatorii eligibili sa inteleaga la un nivel superior beneficiile donarii de sange asupra starii lor de sanatate. Mai departe de bonuri de masa, bilete la teatru sau scutiri la transport, donarea regulata de sange poate aduce donatorilor beneficii, ce nu pot fi cuantificate material in vreun fel” a declarat Corina Posea, Medic Hematolog la Centrul de Transfuzie Bucuresti.

“N-avem SANGE” este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange. Partenerii din acest program, pana in acest moment, sunt Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Crucea Rosie Romana, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, IQads, Universal Solution, Getica OOH, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare. In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Back To Top