Loading....

Introspectie, Empatie, Valori, trei elemente ce caracterizeaza anul 2020

articol de Marian Costache

2020 a fost anul in care ne-am speriat cel mai tare, ca toate eforturile noastre de a convinge oamenii sanatosi sa doneze – pentru ca este benefic pentru trupul dar mai ales pentru sufletul lor – nu vor avea ecou. Cu toate acestea a fost anul in care colecta, la nivel national, a scazut cu mai putin de 20% fata de 2019 – nu stim inca cifrele oficiale – in conditiile in care nu s-au mai putut desfasura campanii de colecta mobila. 

Nu in ultimul rand, 2020 a fost anul in care Programul National “N-avem SANGE?!” s-a bucurat de cea mai larga sustinere media (TV, OOH, Radio, Digital), beneficiind de o campanie continua, in valoare de aproximativ 255.000EUR (fara TVA), oferita aproape in totalitate in mod gratuit, de catre partenerii programului.

Cum a fost posibil asa ceva, cand la un moment dat totul parea fara speranta?!

Nu stim sa va spunem exact. Oameni empatici si buni au venit sa ne ajute, unul dupa altul, si credem ca merita sa va lasati inspirati de gandurile de final de an, ale catorva dintre colegii si partenerii nostri, daca vreti sa va implicati si voi. Noi, Asociatia HEM, vom avea o tot mai mare nevoie de sustinere finaciara, de suport media si nu in ultimul rand de #bloodfluenceri inimosi.

Ne dorim ca in 2021 sa lansam un eveniment sportiv propriu, ca de altfel si o aplicatie, care sa adreseze segmentat donatorii, in functie de grupa de sange, frecventa donarii si nu in ultimul rand in functie de nevoia care exista pe aceste caracteristici, intr-o anumita zona din tara. Apropiati-va, intrebati-ne si veti intelege si mai bine cum am ajuns sa asociem in mod natural curajul cu donarea de sange.

Andreea Timofte, #bloodfluencer co-fondator @ Programul National “N-avem SANGE?!”:

“Pe langa nesiguranta, temeri diverse si tot pachetul de emotii aduse de pandemia pe care o traversam, ni s-a oferit ocazia unei evaluari proprii, pentru care altfel, probabil, nu ne-am fi oferit timp sa o facem. Pentru Programul „N-avem SANGE?!” introspectia e de fapt ocazia re-evaluarii relevantei demersului, astfel ca ne-am raspuns inca o data la intrebarea legata de utilitatea lui. Nevoia de sange si a compusilor derivati din sange a ramas cel putin la fel de stringenta si mai mult de-atat, tot sangele (prin plasma colectata de la cei trecuti deja prin boala), e un element de sprijin suplimentar si-n aceasta pandemie.

Dar fara demonstratia de empatie a celor care in ciuda contextului si-au invins frica si au donat sange – dintre care unii chiar pentru prima data, altii de la zeci de km distanta de cel mai apropiat centru de transfuzie, iar altii convingand si organizand in comunitatile lor actiuni de stimulare a donarii de sange – concluzia utilitatii demersului ar fi strans doar durerea si tristetea adusa de numeroasele apeluri privind nevoia de sange. In schimb, empatia demonstrata de atatia oameni minunati, ne-a oferit bucurie si speranta. Si sigur, sansa la viata pentru cei aflati in suferinta.

Toate acestea au fost incununate de sprijinul nesperat, cu care oameni si companii au ales sa ni se alature in promovarea si incurajarea donarii de sange. Iar contextele delicate sunt cele care scot la suprafata valorile de baza, care cimenteaza oamenii si companiile, astfel ca valorile pe care le-am vazut noi in 2020 sunt cele pe care le cautam atunci cand vrem sa ne raspundem la intrebarea: chiar N-avem SANGE?!.

Asadar, anul 2020 e anul care ne-a demonstrat ca indiferent cat ne-ar fi de greu, e important sa continuam ceea ce am inceput, sa credem si sa ne sprijinim unii pe altii.”

Elena Hogaş, #bloodfluencer, Manager de Proiecte si Programe Asociatia HEM:

“Ar trebui să trag linie şi să extrag o concluzie după un 2020 pentru care nu pot găsi încă cuvintele potrivite pentru a descrie tot ce am simţit. “Linia” pe care o pot trage uneşte, de fapt, donatorii de sânge cu persoanele care s-au aflat la capătul celălalt. Iar sub această linie pentru mine nu se află nici cifre, nici statistici (extrem de importante, totuşi). Ci un mesaj extrem de simplu adresat direct fiecărui (viitor) donator de sânge în parte – atât de final, cât şi de început:

Nu știu ce îți place să faci în timpul liber. Nu știu care sunt temerile tale. Nu știu de cine îți pasă. Nu știu cât de sigur(ă) ești pe tine. Nu știu dacă îți place să te repeți. Nu știu dacă îți place să aștepți. Nu știu ce cadou ți-ai dori.

DAR îți mulțumesc că

Ți-ai făcut timp. Nu ți-a fost teamă. Ți-a păsat. Ai înțeles că este sigur. Ai fost din nou. Nu ai așteptat „altă zi”. Ai dăruit viață mergând să donezi sânge! Şi îţi mulţumesc că vei face toate aceste lucruri şi în 2021.”

Paul Varga, #bloodfluencer, Director Executiv Asociatia HEM:

„2020 a fost un an diferit, din toate punctele de vedere, a fost anul in care am invatat sa nu ne mai facem planuri, anul in care am invatat sa ne adaptam din mers, la orice situatie, si m-am bucurat ca majoritatea celor din jurul meu au inteles asta.

In 2020 am donat de 6 ori, de 3 ori trombocite, prin Citafereza, iar de 3 ori sange total. De fiecare data am reusit sa conving si alte persoane, ca se poate dona in siguranta si in Pandemie. Chiar daca “N-avem SANGE?!” este un program amplu, conteaza pentru fiecare dintre noi ce exemplu personal oferim, in cadrul micro comunitatii din care facem parte. Din mai multe astfel de gesturi mici se aduna astfel, in cascada, un efect de mare importanta.

Cea mai mare provocare a anului trecut a fost mentinerea activa a comunitatii de #bloodfluenceri, in lipsa interactiunii directe, pe care o realizam in multiple feluri. Ne-au lipsit evenimentele sportive, ne-au lipsit activarile si intalnirile cu donatorii, de la Centrele de Transfuzie. Chiar si evenimentul anului, dedicat Zilei Mondiale a Donatorului de Sange, l-am facut cu masca pe figura, si in conditii de restrictie maxima, avand in vedere Pandemia.

Poate ca in 2021 vom reusi sa recuperam din interactiuni, deoarece avem in plan sa organizam #bloodfluencer Marathon, in jurul datei de 14 Iunie 2021, un eveniment sportiv dedicat in exclusivitate donatorilor de sange.

Multumesc celor cu care interactionez in mod curent, si care ma suporta cand vorbesc atat de des, despre donarea de sange! Suntem, insa, in fata acestui continuu paradox, deoarece donarea de sange este o deprindere deosebit de sanatoasa si un gest de inalta umanitate, cu toate acestea este inca foarte putin practicata de noi, romanii.”  

Delia Modrea, #bloodfluencer, Membru Asociatia HEM:

“Ma motiveaza sa sustin Programul “N-avem SANGE?!” faptul ca am vazut cat este de important orice ajutor, atunci cand esti la o rascruce in viata. Am vazut cat de neputinciosi suntem noi sau sistemul, cand nu este ACEA picatura salvatoare. Sangele nu se poate cumpara si trebuie sa intelegem ca a darui “o parte” din noi este cel mai inaltator gest.

In Aprilie 2019 am participat la Family Run, cu Tudor, fiul meu, si fiind donator de ceva timp, am selectat cauza ”N-avem SANGE?!”. Cand am mers sa ridic kit-ul, am intalnit-o pe Andreea Timofte, un om extraordinar, care mi-a vorbit cu atat de multa daruire despre program incat mi-am zis ca trebuie sa fac si eu asta!

In 2020, anul izolarii, anul suferintei, nevoia de sange si apoi nevoia de plasma covalescenta era acerba… Teama si izolarea, colectele mobile anulate, evenimentele sportive, unde ne faceam auziti, anulate. Toate acestea m-au facut sa prind curaj si sa cer ajutorul firmei, unde lucrez de 9 ani de zile. Am trimis un e-mail cerand o mica sponsorizare, pentru a sustine centrele cu de transfuzii, cu consumabile. Asa s-a nascut ideea unei colaborari mai ample, care s-a concretizat intr-o campanie minunata!”

Florentina Crușitu, #bloodfluencer, Media Relations & CSR Coordinator Digi Romania:

“În anul 2020, lipsa de sânge s-a acutizat și, în contextul sanitar dificil, am decis să ducem mai departe misiunea de sensibilizare a propriilor angajați, începută în 2019, odată cu „Digi donează viață”.

După starea de urgență, alături de Asociația HEM, ne-am implicat în campania „N-avem SANGE?!”, vrând să facem auzită nevoia de sânge din spitale. Colegii noștri au fost receptivi, au transmis mesaje de încurajare pentru cei care încă nu ajunseseră la centrele de transfuzie. Strădaniile colegilor noștri au fost recunoscute și apreciate, astfel că, la finalul anului 2020, printr-un  studiu online despre responsabilitatea socială corporativă am aflat că 78% dintre respondenți au considerat Digi o companie implicată în lupta anti-COVID, iar 81% au evaluat Digi drept o companie „categoric responsabilă” și „mai degrabă responsabilă”, campaniile de donare de sânge fiind a treia cea mai cunoscută inițiativă a companiei.”

Diana Petrescu, #bloodfluencer, Membru Asociatia HEM:

”Desi anul 2020 a fost provocator, pentru mine a fost momentul in care am avut mai mult timp sa ma implic in Programul “N-avem SANGE?!”, si mi-a placut acest lucru. Am avut ocazia sa fac lucruri diferite si sa invat foarte multe, de la scriere de proiecte la promovarea programului si pana la un maraton international virtual. Am reusit sa conving actuali donatori de sange, dar si persoane care nu donasera sange pana atunci, dar care au rezonat cu cauza noastra si au vrut sa se implice. Chiar daca a fost un an greu, am reusit sa ne adaptam, sa gasim solutii si sa ne pastram motivatia.”

Dr. Doina Gosa Director @ Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti:

“Anul 2020 a fost pentru noi un an neobișnuit, cu care nu ne-am mai confruntat pana acum, iar provocarea cea mai mare, pe lângă efortul de a ne menține sănătoși la nivelul întregii echipe, a fost cea de a asigura spitalele cu sânge și  componente sanguine. Aceasta în condiții de stare de urgenta sau alerta, fără colecta mobila și fără sprijinul punctelor de recoltare din spitale! 

Am avut, însă, alaturi  comunitatea “N-avem SANGE?!” și pe  # bloodfluencerii   din aceasta comunitate, care ne-au ajutat cu diverse campanii de promovare, au donat sange și prin puterea exemplului lor au adus mai mulți donatori la centru!

Astfel, am reușit in 2020 sa adunam peste 45.500 de pungi de sânge, la nivelul Bucureștiului, din care am preparat peste 100 000 de componente sanguine și în jur 1400 de unități de plasma convalescenta, pentru pacienții din spitale. Le mulțumim și   speram ca, împreună să avem un an mai bun, fără virus și restricții, pentru a duce la bun sfârșit proiectele frumoase!”

#unmilion

Un pacient poate sa primească doua componente sau mai multe. Este deci foarte posibil ca in acest an sa fi salvat in jur de 45.000 de pacienți, din Bucuresti. Statisticile din tara le vom avea abia peste vreo 10 zile, dar merita reamintit ca in Romania sunt peste 40 de Centre de transfuzie. Sigur ca nu sunt la fel de mari precum cel din Bucuresti, insa va lasam pe voi sa faceti socoteala. Oare vom fi reusit ca in 2020 sa contam pentru vietile a 1.000.000 de romani?!

E foarte posibil si ar fi de-a dreptul minunat, pentru ca noi stim ca avem curaj, avem SANGE!

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii nostri din acest program sunt:

INHT, MACROMEXH.EssersCertSIGNIQadsGrupul Digi | RCS & RDS,Universal SolutionX2 AdventureBucharest Running ClubItsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de SangeAMiCUS Bucuresti, Activator HUB, RingRingNutrivitaGetica OOHPaco Media, TOI Innovative Media, Joint Media, Way MediaFairway MediaBlitz TechnologyExpodom si Motion Vision Communication.

In Bucuresti, programul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

In Constanta, programul este sustinut local de Seaview AdvertisingCity Park Mall, Magazinele Brick si Radio Constanta.

, , , , , , , ,

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la N-AVEM SANGE?!

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Back To Top