Loading....

Etichetă: gheorghe tache

De ce nu doneaza romanii? – dezbatere LIVE

articol de Andreea Timofte

Joi 14.11.2019 a avut loc o dezbatere, organizata in cadrul programului “N-avem SANGE” si transmisa LIVE in pagina noastra, din dorinta de a afla care sunt cauzele care ne tin departe de donarea de sange. La eveniment au fost prezenti directori ai catorva centre de transfuzie, medici hematologi, reprezentanti ai diferitelor asociatii implicate in promovarea donarii, ca de altfel si un grup consistent de #bloodfluenceri.

Redam mai jos cateva dintre declaratiile importante si adaugam inregistrarea dezabaterii, care la momentul la care publicam acest articol avea aproape 10.000 de vizualizari.

Multe raspunsuri

“Imi pun intrebarea “de ce nu doneaza romanii?” de ani buni si sincer nu am gasit foarte multe raspunsuri. Apreciez insa ca numarul donatorilor de sange este atat de mic in Romania datorita lipsei de informare, sensibilizare a oamenilor, si mai ales de constientizare a populatiei de nevoia de sange. Chiar daca oamenii stiu ca exista aceasta nevoie, ca trebuie sa vina sa doneze, poate-si propun sa o faca si nu au timp sau uita sa o faca. Daca, insa, ar constientiza cat de important este acest sange, pentru bolnavii din spitale, cred ca ar deveni o obisnuinta pentru ei donarea de sange.

Este important sa ne monitorizam starea de sanatate, ca sa surprindem eventualele boli, care ar putea sa apara, si sa le surprindem in fazele initiale, pentru ca ele sunt mult mai usor de tratat atunci. In Romania nu exista inca un program national de preventie, romanii nu se investigheaza, si iata ca noi putem sa venim in intampinarea romanilor, propunandu-le sa vina sistematic la orice centru judetean sa doneze. Pentru ca donand constant nu numai ca salveaza viata pacientilor din spitale dar isi salveaza propria viata. Avem si un exemplu aici, in aceasta seara.

Este deci foarte important sa donezi sange deoarece iti controlezi astfel propria sanatate.” – Dr. Doina Gosa, Director CTS Bucuresti

Am constatat o scadere a numarului donatorilor care se prezinta in mod spontan in centrele de transfuzii

“Prahovenii nu doneaza cat ar trebui si din pacate, in ultimii ani, am constatat o scadere a numarului donatorilor care se prezinta in mod spontan in centrele de transfuzii. Rata de prezentare a donatorilor scade si cred ca asta este datorata in primul rand faptului ca dupa revolutie nu a mai existat o constanta preocupare pentru promovarea donarii de sange, intr-un mod sistematic si organizat, la nivel national.

Cu regret spun ca in epoca comunista sistemul de promovare era foarte bine gandit si foarte bine pus la punct. Noi acum traim cumva faptul ca donatorii, foarte multi dintre cei care sunt in varsta, recrutati in perioada comunista, imbatranesc si ies in mod natural la pensie din functia lor de donator. Din acest motiv noi incercam sa mergem mai aproape de oameni, pentru ca provocarile societatii de astazi sunt tot mai mari, si oamenii isi fac tot mai greu timp sa vina la centrele de transfuzie.

Pentru asta cred ca romanii ar trebui sa fie mai bine informati dar cred ca cei care au competenta ar trebui sa se uite si la un cadru legislativ, pentru ca o simpla informare nu este suficienta pentru a aduce in centre, ca sa-I asezi pe scaunul de donare. Trebuie create conditii legislative, care sa ofere donatorului un sentiment de siguranta la locul de munca, care sa nu-i pericliteze pozitia fata de colegi.

Un sistem de promovare la nivel national

Romanii nu sunt oameni mai rai, nu sunt oameni mai putin empatici dar sunt bombardati cu foarte multa informatie si nu pot face o selectie, nu pot prioritiza ceea ce le este vandut ca informatie buna: “faceti asta…”, “cumparati asta…”  Pentru acest lucru este nevoie de un sistem de promovare la nivel national, coerent si bine pus la punct, pentru ca oamenii sa aiba o informare continua si sustinuta, nu doar o stire bomba care spune “criza de sange”. O astfel de stire mai mult alarmeaza si mobilizeaza pentru maxim doua – trei zile.

Trebuie facuta o educatie constanta si asta inseamna o implicare foarte mare a intregii societati. Munca de recrutare a donatorilor nu este doar munca centrelor de sange si a asociatiilor, trebuie sa fie munca intregii societati. Noi facem acum lucruri punctuale, ne agitam foarte mult noi toti cei din centrele de transfuzie, dar faptul ca faci un lucru punctual nu are continuitate.

Noi incercam la nivelul judetelor ca stabilim niste contacte, sa mentinem niste relatii, dar asta nu este suficient. Asa cum spuneam, avem nevoie de un nou cadru legislativ si trebuie facut ceva la nivel national.” – Dr. Georgeta Hanganu, Director CTS Prahova

“Dupa 2007 ne-am confruntat cu scaderea foarte mare a numarului de donatori, serviciul militar nemaifiind obligatoriu. Personalul militar activ a scazut foarte mult in cei 12 ani, si am fost nevoiti sa ne adresam si institutiilor publice sau companiilor private, pentru a creste numarul de donatori. Asta coroborat si cu un plan de promovare a donarii de sange la nivelul unitatilor militare, la nivelul companiilor, unde am efectuat colecte mobile. Am luat masuri pentru a creste numarul de donatori si numarul de componente sanguine. Colectele mobile au un avantaj prin faptul ca atrag mai multi oameni la donare.  

Trei cauze principale

La nivel de centru am identificat trei cauze principale, pentru care romanii nu doneaza. Prima ar fi teama de achizitie de infectii, asociate actelor medicale sau asa numitele infectii nosocomiale. Mediatizarea negativa a activitatii medicale din Romania a lasat o amprenta asupra populatiei.

O a doua cauza ar fi lipsa de timp. Si asta ar trebui coroborata cu faptul ca unele firme nu permit angajatilor sa lipseasca de la program, desi este legal.

A treia ar fi generata de faptul ca oamenii au o perceptie gresita despre donarea de sange, despre consecinte, despre incidentele transfuzionale. Au impresia ca cei care doneaza sange se expun unor riscuri foarte mari. Ceea ce nu este adevarat!” – Lt. Col. Dr. Florea Vladescu, Medic Sef CTS MApN

“Sintagma “criza de sange” este excesiv utilizata in mass-media dar nu numai. Nu ii acuzam, pentru ca poate asa au fost lasati sa creada, pornind de la informatii venite din spitale. La nivel international s-au tot pus intrebari in ultimii ani, despre cum ar putea fi definita o asa zisa criza de sange. Ne confruntam si noi in Romania, fie in ansamblu, fie la nivelul anumitor regiuni, ca si toate celelalte tari, cu o reducere a numarului de donatori si implicit cu o reducere a disponibilului in anumite perioade sezoniere.

In Romania nu este o reala criza de sange

In Romania nu este o reala criza de sange, lipseste insa o gestionare a disponibilului, intr-o forma organizata, la nivel national. Astfel incat, avand in vedere ca exista zone cu o dezvoltare mult mai ridicata a serviciilor medicale: chirurgie cardiovasculara, hematologie, oncologie, deci servicii medicale mari consumatoare de tratament transfuzional, si zone care nu sunt la acelasi nivel, se creaza un dezechilibru la nivel de tara.

Sunt judete in care nu se ajunge ca interventii chirurgicale sa fie amanate, pentru ca nu se fac foarte multe, si zone precum marile centre universitare (Bucuresti, Cluj, Targu Mures, Timisoara, Constanta) in care solicitarea este mult mai mare.

Surplusul, din zonele in care utilizarea nu este la nivelul disponibilului, trebuie orientat in mod rational, fara a afecta situatia din judetele respective, catre zonele mari consumatoare. Colegele din judetele cu volum foarte mare de utilizare tin legatura cu directorii altor centre de transfuzii si in masura posibilului toti colegii ajuta. Subliniez ca este forma noastra de a ne adapta situatiei, este insa nevoie de o organizare la nivel national. De aici rezerva despre continua mentiune “criza de sange”. Avem criza poate de multe lucruri, criza de informatii corecte, cu privire la nevoia de a dona sange periodic, fara ca gestul donarii de sange sa fie legat de nevoia unei cunostinte sau a unei rude.

Intrebarea retorica adresata celor prezenti dar si celor care ne urmaresc: “oare chiar n-au sange romanii?” Au sange, e nevoie de implicarea tuturor.

In Constanta si noi ne confruntam cu o reducere a numarului de persoane care vin sa doneze in timpul saptamanii, de Luni pana Vineri. Daca in 2011-2012 media era de 50 de pungi recoltate pe zi, in acest an media e de 40. In schimb, avem confirmarea a ceea ce am sustinut de ani de zile si am si implementat, oamenii doresc o flexibilizare a programului centrului de transfuzii. De la inceputul lui 2016 am implementat programul “Ultima Sambata din luna”, in care lucram la sediu, pe langa colectele din judet.

Daca in 2016 media pentru aceasta Sambata a fost de 20 de pungi, in 2019 am ajuns la peste 50 de pungi. Ba mai mult, pentru ca oamenii citesc repede mesajul, au ramas cu impresia ca in fiecare Sambata avem program la sediu. Au fost suparati la-nceput dar le-am explicat ca aproape fiecare Sambata este prevazuta cu colecta mobila in judet si au inteles.” – Dr. Alina – Mirella Dobrota, Director Centru Regional de Transfuzii Constanta

“Exista inca nevoie de reglementare in utilizarea produselor de sange. Sunt inca cereri de sange care exced nevoia reala. Utilizarea produselor de sange nu este neaparat judicioasa si conform normelor. Uneori se cere sange sau se cer produse de sange, cand nu este neaparat nevoie. Din acest motiv putem spune ca se creaza o criza de sange, pentru anumiti pacienti care intr-adevar au nevoie de sange sau alte produse, si de aici apar poate si povestile.

Noi avem niste norme, niste standarde pe care incercam sa le utilizam.

Sunt niste limite ale parametrilor hematologici, in care noi ne incadram cand cerem produse de sange. Sunt intr-adevar medici care cer si in afara acestor situatii. Practic este o cerere nejustificata, pentru ca vor sa aiba un confort intraoperator sau pentru un pacient care este intr-adevar intr-o situatie critica.

De exemplu, limita pentru anemie este sub 7 grame de hemoglobina, in ghidurile internationale. Foarte mult timp s-a cerut sange si la 10 grame.” – Dr. Horia Bumbea, Profesor la Clinica de Hematologie a Spitalului Universitar, Vicepresedinte al Colegiului Medicilor Bucuresti.

“Medicul prescriptor are obligatia sa informeze pacientul sau apartinatorii ca este bine sa doneze sange. In niciun caz nu trebuie sa i se impuna pacientului si nu trebuie sa fie traumatizat si sa i se mai aduca inca o problema in plus, spunandu-i “nu te operez daca n-ai sange”. Nu, asta nu trebuie sa se-ntample!

Trebuie comunicat foarte frumos pentru ca este mai important ca oamenii sa-nteleaga si sa vina sa doneze, atunci cand pot, atunci cand simt s-o faca si e mult mai important sa li se spuna ca trebuie sa revina sa doneze.

Pentru noi, donatorul care revine la donare este foarte confortabil

Avand analizele bune in mod repetat este un element de siguranta pentru noi. De la acesti donatori recoltam produsele pentru pacientii foarte vulnerabili, pentru nou nascuti, chiar pentru transfuziile fetale. De asta este foarte important sa inteleaga donatorii, ca merita sa revina.

Pe de alta parte, pe langa donarea standard, care e foarte confortabila pentru ca dureaza efectiv 7-10 min., mai exista si alte tipuri de donare, cum ar fi donarea prin Afereza. Merita ca donatorii sa aiba curiozitatea ca dupa ce au donat o data sau de doua ori sa devina donatori de Afereza. Prin Afereza se recolteaza concentrate trombocitare care sunt necesare pentru pacientii din transplant, transplant de maduva, pacientii cu situatii grave care au avut chimioterapie si alte tratamente agresive, sau care prin natura bolii au devenit trombocitopedici si au nevoie de transfuzie de trombocite.

Ideea este ca acest produs salveaza viata pacientilor si donatorii merita sa fie curiosi si sa descopere si aceasta metoda de donare.” – Dr. Corina Posea, Hematolog la CTS Bucuresti   

Conceptul acesta “criza de sange” are un puternic caracter de autosabotaj

„Criza de sange este punctuala. Este ceva ce se intampla acum si este pe o perioada definita. Acoperim criza de sange, ne-am spalat pe maini am terminat povestea. Atunci sunt foarte multi oameni, spun asta din experienta proprie, care vin si fac niste eforturi ca sa doneze intr-un astfel de moment – isi iau o zi de concediu sau chiulesc cu forta, acolo unde angajatorul nu e de acord, gasesc o bona pentru copilul pe care nu au cu cine sa-l lase – tocmai ca sa ajute sa contribuie si ei la stingerea acestei crize.

Un exemplu de genul asta a fost dupa #colectiv, cand cohorte intregi de oameni au facut cozi aici. Ceea ce e foarte bine. Dar partea proasta cu aceasta “criza” este faptul ca acesti oameni, care fac aceste eforturi, asteapta urmatoarea “criza”, ca sa se implice din nou. Ei nu vor deveni in mod natural donatori recurenti de sange, pentru ca nu constientizeaza ca este o nevoie permanenta de sange, ci inteleg ca uneori se intampla sa lipseasca sange, din anumite centre.

Este inadmisibil ca medicii sa conditioneze actul medical

Al doilea lucru pe care voiam sa-l spun se refera la ceea ce spunea d-na Dr. Posea, Este inadmisibil ca medicii sa conditioneze actul medical, in functie de disponibilitatea pacientului sau apartinatorilor, de-a veni sa doneze sange. Nu e nicio diferenta din a-l forta pe omul asta de a veni cu grupuri intregi de donatori sau a nu-l opera, a nu-i salva viata, pentru ca nu are bani sa plateasca, legal sau illegal, cat vrea medicul respectiv. Se intampla din pacate foarte frecvent si este ceva ce trebuie rezolvat, pentru ca ne duce in zona de “criza”, cand oamenii se mobilizeaza sa salveze viata cuiva si apoi isi iau o lunga pauza ca au obosit, au facut niste sacrificii, si mai asteapta o tura, pana la urmatoarea “criza”.

Vina nu e neaparat la romani

Cred ca unul din raspunsurile la intrebarea “De ce nu doneaza romanii?” este acela ca vina nu e neaparat la romani. Nu e vorba neaparat de ignoranta sau de nepasare ci e vorba despre cum ajunge informatia la oameni si ce mesaje primesc ei de fapt. Nu sunt convins ca la nivel national exista aceasta perceptie, ca nevoia de sange este permanenta si ca merita sa luam in calcul donarea recurenta. Nu sunt convins ca la nivel national sunt suficient de multi oameni care sa stie de beneficiile donarii de sange si despre cum te poate ajuta pe tine ca donator.

Ar trebui pornit de la o campanie nationala, care sa nu sublinieze nevoia de sange in criza, ci nevoia de sange constanta, plus beneficiile care vin la pachet cu ea.” – Andi Carlan, Activist Civic, #bloodfluencer

“Este nevoie sa transmitem mesajul corect catre apartinatori si aici cred ca este o problema in spitale. Poate nu medicii, poate asistentele, nu transmit corect invitatia apartinatorilor, ca sa vina sa doneze. Eu cred ca medicii prioritizeaza punga de sange in functie de gradul de urgenta al pacientului si nu neaparat legat de numarul de donatori.” – Dr. Doina Gosa, Director CTS Bucuresti

“Sunt unul dintre beneficiarii unui DA, da donarii! Am beneficiat de un rinichi si iata ce inseamna generozitatea unui donator, indiferent ca e vorba de sange sau de organe, in scop terapeutic. As vrea sa fac referire la cultura donatorului. Trebuie promovata aceasta cultura a donatorului. Ea trebuie facuta de toate fortele implicate, nu doar de ONG-uri, de catre toate institutiile medicale.

Daca in spital exista un buletin informativ prin care pacientului i se explica foarte clar ce inseamna sa doneze sange sau un organ salvator, el va intelege. La medicul de familie de asemenea. Sa nu uitam si rolul bisericii. Un mesaj transmis catre credinciosi poate avea un efect extraordinar. Iata ce inseamna si putem face acest lucru impreuna!

Da donarii de organe, da donarii de sange!

Tari avansate, precum Spania, care este pe primul loc in ceea ce priveste transplantul, au o cultura a donatorului, pe care o promoveaza in mod constant. Noi mergem anual, cu o echipa formata din cativa voluntari, in diferite orase ale tarii. Stam de vorba cu oamenii pe strada. Mergem in policlinici, in spitale. Mergem in licee, in facultati. Stam de vorba cu toti si le ducem mesajul despre ce inseamna “Da donarii de organe, da donarii de sange!” Oamenii inteleg, oamenii sunt altruisti, oamenii vor sa ajute.

Problema nr. 1 este lipsa de informare. Nu stiu care este particularitatea legala, nu stiu cum sa procedeze, nu stiu care sunt beneficiile acestei generozitati, pe care ei pot sa o faca. Din concluziile pe care noi le-am tras, in urma unor astfel de actiuni, intr-adevar peste 80% sunt de acord cu donarea.

Avem un procentaj extraordinar dar lipsa de informatii si de accesibilitate a cetateanului duce la astfel de sincope si la astfel de situatii, care ne situeaza pe linie de donare de organe, de exemplu, pe ultimul loc din Uniunea Europeana.

#altruism

Ce poate fi mai frumos pentru un pacient decat sa primeasca viata de la un semen, prin donarea de sange, prin donarea de organe? Acest lucru se poate face numai prin caracterul altruist al semenilor nostri.

Stiinta a avansat pe toate palierele ei dar sange nu poate sa produca. Merita ca printr-un efort comun sa ne unim fortele pentru o campanie de constientizare cu privire la caracterul legal si benefic al actului donarii. Putem sa o facem!

Este tragic sa auzi ca nu poti sa fii operat, pentru ca nu exista sange. Este dureros, ca pacient, si te aduce in pragul disperarii. Medicii fac si ei tot ce pot, uneori le sunt depasite capacitatile profesionale, datorita cererilor din ce in ce mai mari. Sa nu uitam ca numarul afectiunilor cronice creste in mod alarmant.” – Gheorghe Tache, Presedintele Asociatiei Transplantatilor din Romania

“In generatiile noi, care sunt acum in liceu, in facultate, avem oameni care sunt din start mai dispusi sa contribuie la binele comunitatii. In plus avem acest carlig, donarea de sange poate sa devina “cool” pentru ei. Cam asa cum o faceti voi la “N-avem SANGE?!” Recunosc ca mi-a luat 5 luni, din momentul in care Matei a implinit 18 ani, pana sa fac declicul. De fapt a avut legatura cu faptul ca a votat pentru prima data in Mai, la europarlamentare.

80% dintre donatori sunt recurenti

Hai sa nu mai lasam lucrurile astea, care tin de setarea unui obicei nou, sa le lasam doar la latitudinea donatorului. Ma bucur ca 80% dintre donatori sunt recurenti dar ma intreb daca in statistici recurenta asta nu inseamna ca venim o data la jumatate de an, o data la un an si un sfert, un an si trei sferturi.

O prima zona in care am putea sa crestem este sa transformam asta intr-un obicei nu doar recurent dar care sa semene cu intervalul medical la care se poate dona in siguranta. Pentru ca traim in secolul 21, mi-as dori sisteme informatice eficiente pentru donatori.” – Diana Maria Voicu, #bloodfluencer, Presedinte Initiativa Romania

“Mi se pare ca tinerii nu stiu despre ce este vorba in actul donarii, fiindca la inceput nici eu nu stiam ce presupune. Am vazut un afis in autobuz, “N-avem SANGE?!”, l-am citit, m-am intrebat ce se-ntampla dar n-am vrut sa aflu mai mult, mai departe si am lasat-o asa. La un moment dat a intervenit un eveniment si m-am dus sa donez impreuna cu un prieten.

Am ramas surprins atunci de ceea ce inseamna de fapt sa donezi sange, fiindca este ceva la care nu te astepti. Pare simplu si pare ca nu e o nevoie atat de mare, eu asa am perceput-o. Daca ar fi fost mai important s-ar fi facut mai multe si s-ar fi batut la clasa la mine, la liceu, si ni s-ar fi spus sa donam.

Asa cum am auzit in seara asta, nu suntem informati. De la noi e si mai greu sa vina o initiativa in sensul asta. Cand am incercat sa conving mai multi prieteni sa doneze, unii au spus DA, si au venit sa doneze, altii au spus ca NU.

Frica de necunoscut

Mi se pare ca cei care au spus NU nu au spus asta pentru ca nu voiau sa doneze sange. Nu stiau ce presupune si aveau o frica de necunoscut, care-i impiedica sa faca acest pas. Dupa ce le-am spus ce traseu am facut la o donare si ce discutii am avut cu ocazia asta, au spus “wow, vreau sa donez si eu!”

A ajutat foarte mult si treaba asta cu Maratonul, fiindca a fost perceput de prietenii mei drept ceva greu de realizat. Cand le-am spus ca fac asta si ca sa promovez donatul de sange – fiindca am purtat tricoul asta cand am alergat, cu lacrimi cu tot – au zis ca daca eu am alergat pentru chestia asta atunci chiar e ceva important. Au vrut apoi detalii si conversia s-a realizat.” – Benyamin Saeednia, #bloodfluencer

“Cred ca scaderea numarului de donatori se incadreaza in aceasta scadere a spiritului civic, pe care o resimtim in aproape toate domeniile vietii, spre exemplu prezenta la vot, ca sa fac o paralela cu ce s-a petrecut in ultima vreme. La fel se intampla si cu donarea, cred ca romanii nu mai au acel ceva intre ei, care sa-i faca sa doneze. Mi-e foarte greu sa ma gandesc cum s-ar putea revigora acest spirit civic.

Din ceea ce s-a discutat aici, sunt de acord cu nevoia de informare, nevoia de modele – asa cum sunt bloodfluencer-ii creati de voi, prin acest program – care prin exemplul propriu pot sa disemineze ideea ca e nevoie ca oamenii sa se implice in procesul de donare.  

Pe segmentul nostru de varsta, avand in vedere ca suntem cam ocupati, este o idee foarte buna sa putem dona Sambata, in restul saptamanii pur si simplu nu avem timp.

Am 10 ani de cand donez constant si m-a ajutat foarte mult ca la Federatia de Rugby Dr. Alin Popescu a organizat periodic, de 4 ori pe an, actiune de donare. Pentru mine acelea au fost niste repere in calendar, puse de la inceputul anului. N-am reusit sa ma duc de 4 ori pe an dar in medie cam de 2 ori am reusit.

Altii nu au acest privilegiu, le e greu sa plece de la serviciu, asa ca weekend-ul poate reprezenta o solutie.” – Serban Damian, Medic, Nutritionist Sportiv, #bloodfluencer

De 20 de ani asteptam de la Stat sa faca promovare si e promovarea pe care o vedeti.

„Am zis ce putem sa facem noi si am pornit o aplicatie. Am strans programatori voluntari, ca sa putem face Donorium. Apoi am fost la directorii centrelor si cu ajutorul lor am putut sa-i dam o insemnatate si o legatura aplicatiei cu centrele.

Noi de fapt vrem sa ajutam centrele si donatorii sa se gaseasca unii pe altii, lucru care nu se-ntampla inca asa cum am vrea. Am in continuare acelasi sfat, pentru cine vrea sa doneze, veniti la 12:00 la donare.

Pana cand guvernarea Boc a taiat donarea de Sambata, donam de fiecare data Sambata. 5 ani de zile am venit numai Sambata, desi lucram.” – Horia Bugner, bloodfluencer, fondator Donorium

“Avem la Pharma Nord niste evenimente, la care stam de vorba cu specialistii despre preventie. La evenimentul de astazi chiar mi-am permis sa includ donarea de sange in preventie. Astazi am vorbit despre preventie din doua puncte de vedere. O data pentru a ajuta societatea sa devina din ce in ce mai sanatoasa. Sunt convins ca prin actul de donare exact la asta contribuim, intr-un fel sau altul.

Am citit undeva ca donand salvezi 3 vieti, donand de 4-5 ori pe an salvam pana la 15 vieti. Asta inseamna ca putem avea o societate mai sanatoasa si tot progresul asta pe termen lung poate fi influentat de donarea de sange.

Al doilea punct de vedere atins astazi a fost cel legat de persoana donatorului, pentru ca donarea ajuta, donatorul avand foarte multe beneficii de sanatate. In acest context, personal cred ca este nevoie ca firmele sa se implice in promovarea donarii de sange. Sper sa convingem si alte companii sa se alature acestui demers.

Ca o nota funny la final, nu suntem o companie mare, n-avem multi colegi, dar din 10 cati suntem 8 deja doneaza. Am profitat ca exista acea zi libera si am convenit cu totii ca putem avea o saptamana de concediu in plus pe an, pe care si-o va lua fiecare cum considera” – Lucian Blaga, Director Comercial Pharma Nord  

Legatura cea mai importanta este omenia

„Sangele nu are religie, este acelasi pentru toti, nevoile sunt pentru toti cei care trec printr-o situatie delicata. Ceea ce incercam sa facem noi cu “Picatura de Viata” este sa incercam sa-i educam pe tineri, pe studenti si nu numai, sa iasa din zona lor de confort si sa faca ceva pentru cei din jurul lor.

Am inceput “Picatura de Viata” in Targu Mures si apoi am continuat-o in Bucuresti. O facem in prezent de doua ori pe an si incercam sa ajungem la trei editii pe an. Este organizata Duminica, in centru, la Sala Dalles. La ultima editie au fost 103 oameni care au dorit sa doneze sange, dintre care au reusit sa doneze 78. Ceea ce a fost foarte bine pentru 4 ore.  

Sesizez doua aspecte care au legatura cu lipsa sangelui. Intalnesc studenti care habar n-au avut de asa ceva, n-au auzit ca pot sa faca lucrul asta. Ei vin din provincie in Bucuresti si nu stiu despre treaba asta si-atunci cred ca o solutie este educarea lor inca din liceu, chiar daca ei nu sunt eligibili pentru moment. Daca educatia incepe de la final de gimnaziu, daca un profesor ar aminti de oportunitatea asta, ar fi foarte bine.

Cred ca trebuie facut un plan de informare si in licee si facultati, cu seminarii bine puse la punct. Poate chiar vorbim si il implementam, cu traineri, cu voluntari. 

Al doilea aspect pe care il sesizez are legatura cu sistemul medical, care este putred undeva. Chiar daca spunem ca e rar intalnit faptul, de multe ori am vorbit cu oameni care aveau nevoie de sange pentru o interventie, carora li s-a transmis raspicat ca nu se poate daca nu e cineva sa doneze pentru ei. Atunci omul se mobilizeaza, in comunitatea noastra oamenii merg si doneaza, iar apoi omul respectiv si apartinatorii au o atitudine de delasare.

Daca am reusi sa devenim acea comunitate functionala de care am vorbit, in care sa ne implicam noi activistii, cat si medicii, cred ca am putea face din sistemul asta ceva util.” – Costi Gogoneata, Pastor Biserica Adventista de Ziua a Saptea / Capelan AMiCUS Bucuresti

#tinerii

“Cred ca noi tinerii avem un rol foarte important in campaniile de donare de sange, in primul rand cu ideea de campanii in licee si in scoli. Stiu ca la noi, in special in clasa a XI-a, se tot fac campanii pe diferite subiecte. Ceea ce observ eu cu stupoare este ca elevii vin doar ca sa scape de anumite ore, fara sa ia absente, dar nu sunt deloc atenti la cee ace se prezinta.

Importanta donarii sangelui ar putea sa ajunga mai repede la ei daca alaturi de specialistii care vin sa faca prezentarile sa fie si tineri ca mine si prietenii mei, ca prin exemplele noastre sa ii convingem si pe ei si sa le aratam ca se poate, ca sunt foarte multe beneficii de sanatate.” – Alexandra Boboc, #bloodfluencer

“In seara asta toata lumea a vorbit de centralizarea lucrurilor si asta este ceea ce am incercat sa facem prin aplicatia Donorium. Am incercat cumva sa ajungem la cat mai multa lume si am incercat sa facem proiectul acesta national. Una dintre cele mai mari probleme a fost ca ne-am facut un set de informatii disponibile in aplicatie si am avut surpriza ca in alte localitati decat Bucuresti donatorii au fost respinsi cu criteriile de eligibilitate, pe care noi le-am pus in aplicatie.

In Bucuresti sunt donatori admisi la donare cu 50kg, in tara am avut donatori respinsi cu mai putin de 60kg. Ne-am pus problema ce-ar trebui sa facem si n-am ajuns inca la o concluzie. Probabil aici ajungem exact la ce spunea dl. Dr. Vladescu, in sensul ca ar trebui sa vina de undeva de mai sus informatiile astea si sa fie foarte clare. “ – Dragos Mutascu, fondator Donorium

Concluziile dezbaterii

Pentru a dona mai mult si mai eficient ar trebui sa avem o informare sustinuta a donatorilor, cu un continut general agreat, sa avem comunicare in favoarea donarii inca de la varste mai fragede, sa o adresam adaptat si sa fim atenti la comunicarea biunivoca. Merita sa implicam companiile si sa deschidem cumva poarta catre un astfel de suport, sa digitalizam actiunile noastre si sa avem acelasi mod de lucru peste tot. E o ocazie buna sa comunicam un stil de viata sanatos, sa avem o comunitate functionala si nu in ultimul rand sa avem incredere in noi insine.

Multumim inca o data companiei Blitz Technology, care a facut posibila transmisia LIVE a dezbaterii noastre, precum si companiei Nutrivita, care ne-a oferit gustarile sanatoase. Speram sa revenim curand cu alte editii la fel de interesante.

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, Deutsche Leasing, Victron Energy, CertSIGN, Gerocossen, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

“Inimi tinere bat pentru tine” in Universitatea Politehnica Bucuresti

comunicat

Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, aflată în subordinea Primăriei Municipiului București,  împreună cu Centrul de Tineret al Municipiului București a inițiat, în cadrul temei ”Inimi tinere bat pentru tine”,  o serie de conferințe medicale în Universitățile din București.

Ieri un astfel de eveniment a avut loc la Universitatea Politehnică București, în prezența a aproximativ 150 de studenți. Tinerii au avut astfel ocazia să fie informați despre importanța donării de sânge, organe și celule stem. La eveniment au participat echipa de medici ai registrului, precum și președinții Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România, ai Asociației Române împotriva Leucemiei și ai Asociației Transplantaților din România.

Radu Gănescu, Președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România:

”Eu sunt beneficiarul acestui sânge. Singura șansă pentru mine ca să trăiesc și pentru cei ca mine este să facem transfuzii de sânge.

Doar 2 la sută dintre cetățenii din România donează sânge. În Austria procentul e de 66 la sută, iar în Franța și Germania procentul depășește 50 la sută.

Turkes Ablachim, Director Medical al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București:

”Aș vrea ca împreună să reușim să schimbăm mentalități, să fim cei care învățăm să ne gândim și la ceilalți. Îndemnul nostru este să vă gândiți că noi toți avem puterea să salvăm pe cel care poate fi în suferință. Medicii noștri din universități sunt alături de dumneavoastră să vă ofere toate informațiile pe care le doriți și să vă răspundă la întrebările pe care, poate, le aveți. Prin Administrația Spitatelor și Serviciilor Medicale București dorim să vă avem alături în toate acțiunile pe care dorim să le facem pentru sănătate, pentru noi. În aceste demersuri am colaborat cu domnul Marian Costache, inițiator al programului ”N-avem sânge!” și cu Centrul de Transfuzii Sanguine București și anii trecuți am demarat mai multe campanii de donare de sânge.”

Lucia Grijac, medic Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice

”Suntem o instituție de stat a cărei misiune este de a găsi un donator compatibil neînrudit pentru orice pacient care are nevoie de transplant de celule stem și nu are în familie. Până la finalul anului 2018, în România aproximativ 60 de mii de oameni și-au dat acordul de a deveni potențiali donatori de celule stem. Trebuie să știți că o dată ce v-ați înscris în registru nu înseamnă că veți și dona. Șansa de a fi compatibil cu un pacient e cuprinsă între 1 la 200.000 până la 1 la 500.000. Deci lucrurile sunt diferite față de donarea de sânge.

Marian Costache, bloodFluencer, inițiator al programului ”N-avem Sânge!”:

”În mod consecvent se comunică doar starea de alertă în privința lipsei de sânge (…) Nu și-a pus nimeni problema să comunice și beneficiile donării recurente de sânge, lucru către care noi am încercat în ultimii ani, de când avem proiectul ”N-avem Sânge!” să ne îndreptăm. Împreună cu Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București vrem să construim comunitatea, adică să menținem un flux continuu de informații, să avem niște legături solide cu cei care donează în mod recurent, să le aducem lor recunoaștere și să le comunicăm, în continuare, avantaje și beneficii rezultate din donarea recurentă de sânge.”

Anca Mateescu, membru fondator al Asociației Române împotriva Leucemiei:

”Avem această asociație de 10 ani, fondată de supraviețuitori de leucemie, mulți dintre ei supraviețuitori prin transplant de la donatori. Pănă la înființarea Registurului Național de Donatori Voluntari, pacienții cu leucemie care nu găseau un donator compatibil printre rude nu prea aveau șanse la un transplant.”

Gheorghe Tache, președintele Asociației Transplantaților din România:

”Sunt pacient și am beneficiat de transplant renal acum 15 ani. Șansa la o nouă viață pentru noi se face numai prin donare de organe solide, adică rinichi, ficat, plămâni și inimă. Până acum au beneficiat de transplant în centrele noastre din țară peste 4 mii de pacienți. În prezent pe lista de așteptare sunt peste 5500 de pacienți. Înscrierea în Registrul Național al Donatorilor este gratuită la orice agenție notarială.”

Următorul workshop pe aceeași temă va avea loc marți, 5 martie, la Academia de Studii Economice București.

În această săptămână echipa mobilă de recoltare de sânge de la Centrul de Transfuzie Sanguină București este prezentă la Universitatea Politehnică unde îi așteaptă pe studenți să doneze sânge.

În urma completarii unui chestionar al ASSMB, 28 la sută dintre tinerii prezenți la eveniment au donat sânge.

Back To Top