Loading....

Etichetă: danut viorel milosan

Asociația HEM organizează o nouă colectă mobilă de sânge în comuna Recea, județul Brasov, în cadrul Programului Național “N-avem SÂNGE?!”

În data de 31 octombrie 2024 va avea loc cea de-a treia colectă mobilă de sânge în Comuna Recea, organizată de Asociația HEM în parteneriat cu Primăria Comunei Recea și Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu. Acțiunea este una așteptată după succesul primelor două colecte, în mijlocul comunității care este gazda unicului eveniment de alergare dedicat exclusiv promovării donării de sânge – #bloodfluencer Marathon.

Locuitorii comunei Recea și ai satelor din împrejurimi, sau chiar și din orașele invecinate, Făgăraș și Victoria, sunt invitați joi, 31 octombrie 2024, în intervalul 08:30 – 13:00 la Căminul Cultural Recea, să doneze sânge. În vederea asigurării optimizării fluxului în procesul donării de sânge, donatorii sunt rugați să se programeze în intervalul dorit, folosind aplicația de aici: https://calendly.com/navemsange/donatie

Pentru că donarea de sânge este până la urma un act medical care privește atât donatorul sanguin cât și pacienții care au nevoie de sânge, doritorii sunt rugați să parcurgă atât condițiile de eligibilitate, cât și recomandările privind modul în care e nevoie să ne pregătim pentru acest gest de altruism. Ghidul donatorului este aici: https://n-avemsange.ro/ghidul-donatorului/

„Precum știm, nevoia de sânge este una urgentă și continuă. Însă mai știm că spitalele din România se confruntă cu o lipsă a donatorilor. Aceste campanii, organizate de Asociația Hem în cadrul programului național „N-avem SANGE“ și în comuna noastră, cu siguranță salvează vieți. Cu cât numărul donatorilor este mai mare, cu atât mai mult aducem speranță celor în suferință. Mă bucură faptul că putem și noi, cetățenii comunei Recea, contribui la salvarea de vieți, iar în acest sens îi îndemn pe oameni să participe  în data de 31 octombrie 2024, la  cea de-a treia colectă mobilă de sânge din Comuna Recea, pe care o vom găzdui în intervalul 08:30 – 13:00, la Căminul Cultural Recea. “- Ioan Cristian Bărgăoanu, Primar al Comunei Recea.

#sanatate

Recurența colectelor mobile denotă că importanța donării de sânge, atât pentru viețile salvate cât și pentru propria stare de sănătate a donatorului sanguin, a fost pe deplin înțeleasă și îmbrățișată de comunitatea din Recea.

Membrii comunității noastre au fost foarte încântați de primele două campanii de donare de sânge. Unii dintre ei sunt donatori încă de pe vremea când se putea dona în Făgăraș. Din păcate, însă, acest lucru nu mai este posibil de câțiva ani încoace. Prin urmare, e important ce reușim încă de anul trecut la noi, la Recea. Nu de alta dar faptele bune, făcute din inimă, crează dependență. Chiar dacă nu sunt medic, îmi dau seama că sângele nostru de făgărășeni poate ajuta rapid bolnavii, având în vedere că locuim într-o zonă curată și respirăm un aer puternic ozonat.

Nu în ultimul rând, ne bucurăm încă o dată de un eveniment ce se anunță reușit, împreună cu Asociația HEM, alături de care am promovat atât de frumos Dejaniul, Recea și Munții Făgăraș. Această promovare se vede foarte clar în weekend-urile cu Marathonul, când toată valea noastră e plină, și sperăm să aibă consecințe și mai ample pentru turismul local, în viitor.” – Dănuț Viorel Miloșan, Consilier Local la Primăria Recea.

Aceste colecte mobile de sânge reprezintă demersuri importante în cadrul programului național “N-avem SÂNGE?!” (unicul demers al Asociaței HEM) pentru că mesajul și încurajările de integrare a donării de sânge în rutina unui stil de viață sănătos trebuie să fie însoțite și de acțiuni concrete, de facilitare a donării de sânge.

#generozitate

“Venim la Recea și de această dată cu inima deschisă, pentru că știm că și acum vom avea șansa să descoperim oameni minunați, care susțin programul nostru și donarea de sânge în general. Pe mulți dintre aceștia am apucat să-i vedem și la edițiile precedente de colectă de sânge sau i-am cunoscut la Marathonul pe care-l organizăm la Dejani.

De fiecare dată ne bucură generozitatea cu care vin la astfel de acțiuni, oferind timpul și sângele lor, pentru o cauză atât de nobilă, după cum este salvarea de vieți omenești. Asociația HEM, prin Programul Național “N-avem SÂNGE?!”, va susține însă întotdeauna și beneficiile de sănătate neprețuite, pe care donatorii le resimt, în clipa în care donează regulat, de cel puțin două ori pe an. Monitorizarea constantă a mai multor parametri de sănătate, scăderea riscului de infarct miocardic, ca de altfel și de boli cardiovasculare în general, injumătățirea riscului de boli inflamatorii, inclusiv de cancer, fiind doar o parte dintre acestea.” – Marian Costache – Președinte Asociația HEM   

Comuna Recea – sat Dejani din județul Brașov va fi și in 2025 gazda unicului eveniment de alergare dedicat exclusiv promovării donării de sânge – #bloodfluencer Marathon – organizat în luna iunie cu ocazia  aniversării anuale a Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge.

Colecta mobilă este organizată de Asociația HEM cu sprijinul Primăriei Comunei Recea și al Centrului de Transfuzie Sanguina Sibiu.

Asociația HEM are ca unic demers Programul Național “N-avem SÂNGE?!” (www.n-avemsange.ro), al cărui principal obiectiv este creșterea numărului de donatori sanguini, fidelizați. Principalele modalități prin care programul urmărește atingerea acestui obiectiv îndrăzneț sunt atât campaniile de promovare a beneficiilor pentru sănătate ale donării de sânge cât și creșterea comunității #bloodfluencer (=donator și/sau susținator al donării de sânge).

#bloodfluencer Marathon este unicul eveniment de alergare dedicat exclusiv promovării donării de sânge și reprezintă încununarea celor două direcții dezvoltate in cadrul “N-avem SÂNGE?!”. Este organizat în fiecare an cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, iar ediția cu nr. 5 va avea loc în data de 14 Iunie 2025, în zona Satului de Vacanță Dejani, Comuna Recea, jud. Brașov.

Donatorii din comuna Recea au salvat luna trecută peste 150 de vieți

Luna trecută am mai scris o pagină în capitolul de bune practici al programului nostru. Recea, cea mai mare comună din județul Brașov, gazdă a #bloodfluencer Marathon, din luna Iunie, a reprezentat arealul în care am derulat la început de Noiembrie o amplă campanie de colectă de sânge.

Pare greu de crezut dar a fost pentru prima dată când aceasta frumoasă comună, cu oamenii ei primitori și gospodari, a avut parte de un astfel de eveniment. Având în vedere complexitatea acțiunii și dimensiunea resurselor implicate, putem înțelege asta. Pentru că nu e suficient ca oamenii să fie sănătoși și deschiși să doneze, ci trebuie să știe unde anume se întâmplă evenimentul, iar acolo să vină în număr cât mai mare.

Nu în ultimul rând, e important ca donarea să decurgă în siguranță, atât pentru cei care donează, cât și pentru cei care vor primi sângele donat cu atâta generozitate. Pe acest aspect al suportului tehnic/medical am fost susținuți cu bunăvoință și profesionalism de o echipă a Centrului de Transfuzie Sibiu, deplasați special la fața locului.

Pentru că a fost un eveniment foarte drag nouă, promovat atât OnLine cât și OffLine, susținut atât de autoritățile locale cât și de principalele posturi de Radio și TV din zonă, comunicat inclusiv în parohii, cu ocazia slujbelor duminicale, reprezintă în acest moment un model de succes în cadrul acțiunilor noastre. Pe parcursul său am stat de vorbă atât cu oamenii implicați, cât și cu participanți.

Irina Moroti – Medic Centrul de Transfuzie Sibiu

Cum vi s-a părut ziua de astăzi?

Este prima colectă mobilă pe care o fac de când colaborez cu Centrul de Transfuzii Sanguine Sibiu. Ca primă experiență, mi s-a părut că a fost frumoasă. Am avut multe persoane care au donat și au fost doritori destul de mulți, pentru o comună ca Recea. Ca număr de persoane care s-au prezentat a fost destul de bine.

Pe lângă că s-a făcut înainte o campanie foarte bună de a selecta donatori, condițiile de eligibilitate au fost foarte bine comunicate, au fost foști donatori care s-au bucurat de faptul că au putut dona sânge, după ani de zile de când punctul de recoltare de la Făgăraș s-a închis. S-au bucurat de faptul că au putut să doneze la ei în comună. Și din punctul ăsta de vedere, campania mi se pare că deja a avut succes: faptul că au reinițiat foștii donatori în actele donării de sânge.

Cât se recoltează într-o zi obișnuită la Centrul de Transfuzie din Sibiu?

În medie, undeva la 50 de persoane sunt eligibile de donare de sânge.

Deci noi astăzi trecem mult peste o zi obișnuită la Centrul de Transfuzie din Sibiu.

Cam da. V-am spus, este o medie pe zi. Sunt zile în care se prezintă 20, sunt zile în care se prezintă 75, 80 chiar în anumite zile, deci depinde foarte mult de zilele săptămânii.

Pentru noi, experiența colaborării cu Centrul de Tranfuzie din Sibiu a fost una minunată. Și comunicarea a decurs fantastic, la fel și ziua de astăzi. Ne-ar plăcea să continuăm.

Să știți că și pentru noi a fost extraordinar de bine. Mi-a plăcut, a fost o organizare și o comunicare foarte bună, foarte eficientă și mi-ar face plăcere să mai revin în echipa dumneavoastră.

Daniel Bobeș – Donator

Cum a decurs donarea? A fost totul bine?

E prima dată când sunt aici și donez sânge, iar totul a decurs foarte ok. Am și întrebat-o pe doamna doctor ,,gata, deja?”. A mers totul foarte fluid.

E bine că ai sângele așa de fluid.

Păi da, m-am hidratat astăzi. Am băut multă apă la serviciu, că am citit înainte, pe site, că trebuie să te hidratezi.

Ce te-a făcut să ni te alături în această dimineață la colecta mobilă? Faptul că noi colaborăm cumva pentru marathon, iar tu ești fanul marathon-ului?

Și asta, și pentru că îmi place să mai cunosc oameni și să fac ceva nou.

Și ce le-ai spune prietenilor tăi care sunt sănătoși?

Să vină și ei, să ajute persoanele care au probleme. Să și alerge, dar să și doneze sânge. Poate reușesc să atrag câțiva dinte ei, care mai aleargă, să vină la marathon.

Mulțumim Daniel!

Dragoș Trampa – Asistent Medicat Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu

Dragoș, cum ți s-a părut colecta de astăzi și cum ai văzut-o tu, în urma interacțiunilor cu oamenii care au venit?

A fost foarte bine organizată. Colecta de astăzi este una dintre cele mai bine organizate din câte am avut în ultima perioadă.

De ce? Poți să fii puțin mai specific?

Am mers foarte, foarte bine. A fost fluid totul, nu s-a stat mult la coadă. Chiar dacă nu au fost programați, pentru câte persoane au fost, a fost foarte ok.

Feedback-ul donatorilor cu care ai interacționat care a fost?  Oamenii erau avizați? Erau avizați chiar dacă erau la prima donare?

Cunoașteau destul de multe informații despre donare. Unii dintre ei au mai donat și înainte.

Ți-ai dori să revii la Recea?

Da, da, mi-aș dori să mai revenim.

Și nouă ne-ar plăcea să facem din asta un obicei!

Dănuț Viorel Miloșan – Consilier Local Primăria Recea, co-organizator eveniment

Ce ți s-a părut cel mai interesant astăzi?

Noi am fost impresionați de numărul mare de donatori care au venit să doneze. Oamenii au răspuns frumos invitației, s-au arătat binevoitori și solicită și pe viitor o altă campanie. Mai vor, deci, să facem un eveniment.

Ți s-a părut potrivit că ne-am nimerit cu aniversarea colegei noastre Delia?

Da, cel mai potrivit! Parcă le-am ales așa, la fix. Toată lumea era așa surprinsă în primă fază când ați venit cu tortul.

Acum este mai clar cu ce se ocupă N-avem SÂNGE?

Da, mult mai clar. Și iată că am închis cumva circuitul, am închis bucla. 

Dintre satele comunei, care au fost cele care au venit, care au fost mai prezente?

Dominant a fost Dejaniul. Și au mai fost mulți donatori din Făgăraș, care de fapt s-au și anunțat. Dar din toate satele comunei, Dejaniul a fost pe primul loc.

Din Recea mai puțini?  

Mai puțini, dar am avut și din Recea. Am avut din Iași, din Berivoi.

Care sunt lucrurile pe care ți le dorești pentru următoarea ediție? Și ce crezi că a funcționat mai bine din campania de promovare a evenimentului de astăzi?

Din campanie totul a funcționat bine. Am acționat pe toate palierele.

Poate merita să fim mai prezenți și în Făgăraș? Mie asta mi s-a spus.

Da, puteam să fim mai prezenți în Făgăraș, dar nu am știut cât de mult să insistăm cu publicitatea, să nu ne trezim cu oameni prea mulți aici și să-i punem să aștepte la ușă, fiind prima ediție. Acum știm cum să ne adaptăm, la o eventuală a doua ediție. Și să vorbim cu cei de la Centrul de Transfuzie probabil să-și mărească puțin programul: doar timpul fizic ne mai trebuie, personalul este suficient.

Notă: La campania de donare de sânge de la Recea s-au prezentat 82 de persoane, dintre care au putut sa doneze 61.

Evenimentul de la Recea a fost posibil cu sprijinul companiilor: MAVIDO IMPEX, MELATERA, STEFION TRANS, HG CONSTRUCT, ILOJIV, VALENCIA TRADING, LAGUNA ALBASTRĂ FĂGĂRAȘ

Parteneri media: NOVA TV și Monitorul de Făgăraș

###

Asociația HEM are ca unic demers Programul Național “N-avem SÂNGE?!” (www.n-avemsange.ro), al cărui principal obiectiv este creșterea numărului de donatori sanguini, fidelizați. Principalele modalități prin care programul urmărește atingerea acestui obiectiv îndrăzneț sunt atât campaniile de promovare a beneficiilor pentru sănătate ale donării de sânge cât și creșterea comunității #bloodfluencer (=donator și/sau susținator al donării de sânge).

#bloodfluencer Marathon este unicul eveniment de alergare dedicat exclusiv promovării donării de sânge și reprezintă încununarea celor două direcții dezvoltate in cadrul “N-avem SÂNGE?!”. Este organizat în fiecare an cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, iar ediția cu nr. 4 va avea loc în data de 15 Iunie 2024.

Back To Top