Loading....

Etichetă: colecta mobila

Am întâlnit oamenii deschiși și responsabili, cu ocazia colectei de la UiPath. Această comunitate de #bloodfluenceri adevărați ne-a convins încă o dată că demersul nostru este prețios

Săptămâna trecută am fost prezenți la UiPath, la colecta mobilă organizată de colega noastră Dana Vasiliu, Customer Success, în cadrul companiei, alaturi de o echipă de minunați profesioniști de la Centrul de Transfuzie Sanguină București, condusă de d-na Dr. Lucia Grijac. Dana se ocupă de fericirea clienților și având în vedere cum a decurs tot evenimentul, credem ca a reușit cu prisosință și de aceasta dată să facă mai mulți oameni fericiți. Am văzut oameni bucuroși că pot să doneze și să ajute, și cu siguranță că vor exista oameni fericiți să primească sângele donat, cu așa inimă deschisă. Am întrebat-o pe Dana și pe colegii ei câteva lucruri despre legătura cu donarea de sânge, precum și ce-au simțit făcând acest gest sau cu ce gânduri însoțesc punga de sânge donată.

o colecție de testimoniale culese de Marian Costache

Ce simți când organizezi aceste colecte, ce ai simțit de la început și ce simți acum în proces?

Dana Vasiliu: Bucurie, satisfacție, faptul că vezi cum vine lumea. Chiar la fiecare campanie există câte 8-9 donatori, care sunt la prima donare. Este un sentiment de satisfacție, de mulțumire și o stare de bine, de recunoștință față de mediul pentru care lucrez, de faptul că pot să fac asta: să vorbesc oamenilor despre donare și să-i încurajez să-și aducă prieteni, cunoștințe, familie și rude.

Justifică toată bătaia de cap? Pentru că nu e simplu să faci o colectă mobilă, așa cum ai organizat tu aici.

Dana Vasiliu: Fără îndoială. Și cred că pot să dau și mai mult, mai ales că este aici, în terenul meu, unde vin la serviciu. Spațiul oferă foarte multe facilități, compania ne susține foarte mult să organizăm și să avem astfel de inițiative.

Am stat apoi de vorba cu Florin Grigorescu, Program Manager UiPath, și tatăl a două fetițe.

Care este legătura cu donarea de sânge? Astăzi te-am găsit aici la colecta mobilă organizată de UiPath.

Florin Grigorescu: Dana organizează aceste colecte de mult timp. Eu sunt în companie de mai puțin de doi ani, dar cred că ăsta a fost printre primele anunțuri pe care le-am văzut când am venit în companie. Eu m-am relocat în Râmnicu-Vâlcea și mai donez acolo, și de fiecare dată se nimerea ca și colecta la UiPath să se facă după o lună după ce am donat eu acolo. Conjunctura a făcut ca eu să nu mai pot să donez o perioadă și mi-am zis că atunci când reiau, clar o să anunț și o să mă înregistrez. Iar acum, aici, când am văzut anunțul m-am trecut primul, în prima zi.

Ai vreo legătură în familie, a fost vreodată nevoie de sânge între apropiații tăi?

Florin Grigorescu: Nu, nici eu, nici familia n-am avut nevoie. Și, din păcate aș spune eu, cred că sunt primul membru al familiei care donează. Și vreau să perpetuez chestia asta mai departe. Mi se pare un obicei foarte sanatos, reciclând cumva fluxul sanguin și faptul că salvăm alte vieți.

Ai avut vreodată senzația că te conectezi pe orizontală cu oameni pe care nici nu îi știi, oameni cu care ai ocazia să fii doar contemporan?

Florin Grigorescu: Nu pot să zic că am simțit ceva în sensul asta, doar că eu știu că sângele meu o să ajungă la o persoană care chiar are nevoie; și nu puține sunt momentele care apar la știri în care se povestește de lipsa de sânge sau am mai avut cunoștințe care postau că au nevoie de sânge. Îmi dau seama că deși ne-am adunat astăzi să donăm aici, nu se rezolvă numai prin astfel de initiative, ci dacă lumea și-ar face un obicei din asta.

Ce știu prietenii tăi despre lipsa sângelui din spitalele românești?

Florin Grigorescu: Am și câțiva prieteni medici și, evident, ei sunt cei mai infocati fani ale acestor sesiuni de donare de sânge, dar în general, așa cum e în viața de zi cu zi, cred că este puțină ignoranță, pentru că asta văd și ei în familiile lor. Când le-am spus prima data că nu pot să vin astăzi pe la voi că am donat sânge și vreau să stau un pic cuminte, a existat așa un sentiment de panică: ,,Cum adică? Păi și cum te simți?”, ,,De ce a trebuit să faci asta?”, chestii din acestea preluate din bătrâni. E un obicei toxic pe care ar trebui să-l eliminăm treptat. Și cred că ăsta e cel mai fain exemplu: să îmi fac un obicei să merg constant să donez sânge și până seara mă simt bine, și m-ai mult de atât, fac bine, haideți și voi.

Dacă ar fi să pui un gând împreună cu sângele care pleacă către analiză mai întâi la Centrul de Transfuzie și apoi către spitale, un gând care să ajungă cumva către cei care vor primi sângele tău, care ar fi acela?

Florin Grigorescu: Să fie binecuvântați toti cei care care primesc sângele meu. Și un al doilea gând, să își împingă limitele și să se facă lucruri fascinante și frumoase în viață, pentru că primesc a doua șansă. Îmi place să cred ca este sânge de sportiv, pentru că am făcut sport de performanță, e sânge curajos și aș vrea să cred că se imprimă un pic și din personalitatea mea acolo cu el.

Am stat apoi de vorba cu Alexandra Petroiu, Statutory Expert @ Mars Romania.

Alexandra Petroiu: Nu mai sunt in UiPath, lucrez în Mars acum, dar datorită Danei am venit să donez acum.

Ce legătură ai cu donarea de sânge și cam cât de veche ești ca donator?

Alexandra Petroiu: Am început să donez din 2017 și am donat destul de frecvent în ultima perioadă. Din 2017-2018 am fost însărcinată și ulterior am crescut copiii, dar pot spune că memorabil în mintea mea este că după donarea din 2017 am reușit să rămân însărcinată, după 2 avorturi spontane dinainte și așa am catalogat donarea de sânge.

Acest marker somatic care a delimitat începutul de carieră ca mamă, frumos semn de carte. Ai vreo istorie în familie care te leagă de donarea de sânge, fie o nevoie de sânge, fie o tradiție ca donator?

Alexandra Petroiu: Nu n-am avut nevoie în familie de sânge. Dar din punctul meu de vedere, ceea ce m-a determinat de fapt pe mine să fac acest lucru este mai mult de a ajuta oamenii din jurul meu. Fie că nu-i cunosc, consider că am un impact în comunitatea în care trăiesc.

În afară de Dana care este catalizatorul acestei initiative în UiPath și prin care ai subscris donării de sânge ca și act voluntar social, ai mai auzit înainte de N-avem SÂNGE?! Te-ai interesat ce înseamnă titulatura de #bloodfluencer, este suficient de clar pentru tine ce facem? Vorbește-mi un pic despre percepțiile tale legate de “N-avem SÂNGE?!”

Alexandra Petroiu: Legat de “N-avem SÂNGE?!”, nu am mai auzit decât cu Dana aici la UiPath. Înainte m-am dus direct la centrul de donare fără să caut alte asociații sau fundații care se ocupă cu acest lucru și care încurajează acest lucru. Dar acum aș fi fost interesată și eu să fac parte din comunitatea asta și să fac mai departe cam ceea ce face și Dana, în alte medii, comunitați, companii.

Deci dorești să fii #bloodfluencer. Este suficient de clar ce înseamnă asta pentru tine?

Alexandra Petroiu: Mi-ar trebui puțin mai multe detalii. Am citit destul de mult pe site-ul “N-avem SÂNGE?!” dar aș dori să aflu mai multe lucruri.

#bloodfluencer este o persoană care donează și face ambasadoriat pentru donarea de sânge, în micro-comunitățile din care face parte: la birou, în familie, pe grupul de prieteni, depinde cât de conectat social este. Pe scurt, cam asta ar fi definiția. Prietenii tăi sunt la curent cu lipsa sângelui din spitalele românești?

Alexandra Petroiu: În cadrul grupului restrâns, chiar am prieteni care donează și ei destul de frecvent sânge în cadrul centrului de donare din București. Am un prieten, într-adevăr, care cred că ar fi un #bloodfluencer foarte bun, pentru că de fiecare data, înainte să doneze, ne anunță pe toți că se duce și ne invită alături de el.

Cum îl cheamă?

Alexandra Petroiu: Radu Diaconu. Și tot timpul este exact la acea limită de 3 luni. La 3 luni se duce să doneze.

Ți-ai pus vreodată problema că sângele pe care l-ai donat inclusiv astăzi nu este doar un lichid, ci este un țesut?

Alexandra Petroiu: Nu m-am gândit atât de departe, dar într-adevăr cred că ar trebui să mă gândesc și la lucrul acesta. Cred că din perspectiva asta donarea este și mai valoroasă.

Dacă ar fi nevoie să pui un gând cu sângele care pleacă astăzi spre spitale, care ar fi acest gând către cei care au nevoie și care vor primi sângele tău?

Alexandra Petroiu: Să fie transmis cu mult optimist. Eu sunt o persoană foarte optimist, și de fel văd binele și în cele mai rele lucruri, și o părticică mica din orice lucru este cu siguranță o oportunitate dacă reușim să o vedem și să o găsim. Să încerce să găsească orice lucru frumos în lucrurile care îi înconjoară.

Victor Corcodel, Solution Architect @ UiPath

Care este legătura ta cu donarea de sânge?

Victor Corcodel: Este o provocare personală să donez. Mie îmi este foarte frică de donarea de sânge, aceasta este a 7-a donare, în decurs de 5 ani de zile. De obicei donez la Spitalul Militar, centrul de la Victoriei nu îmi place, este foarte întunecat, iar oamenii sunt agitați și nu îmi dă cu bine. Și acum am avut foarte multe emoții, stăteam și râdeam pe scaun.

Mă agitam, dădeam puțin din picior, este o frică inconștientă de care vreau să scap. Sunt la a șaptea donare și deja s-a ameliorat situația, sper ca la a douăzecea să pot să donez fără niciun fel de emoție. Deci, pentru mine este un este challenge personal. Și în al doilea rând este dorința de a ajuta alți oameni. Ultima dată am donat acum opt luni de zile.

Eu pot să fac cu tine chiar în cadrul testimonialului o mică sesiune de desensibilizare. Și o să te rog să-mi dai răspunsurile care te fac să te simți confortabil, adică să nu ieși din afara zonei de confort. În general experiența asta cu sistemul medical și cu frica de ace, de unde a venit?

Victor Corcodel: Eram clasa a 4-a, eram toată clasa de copii, învățam la Mogoșoaia. Eram în școala generală, și au dus toată clasa să o vaccineze. Și băieții erau mai smiorcăiți, mai plângăcioși, eram printre ultimii care voiau să stea la vaccin. Și după ce a vaccinat doamna asistentă o clasă de 20 de copii, mai erau ultimii 4 smiorcăiți care nu voiau să se vaccineze. Dânsa probabil că era obosită, așa că mi-a spus că dacă nu stau cuminte și cu mâna moale, în momentul în care-mi face vaccinul, se rupe acul în mâna mea și va trebui să mă ducă la Spital la Grigore Alexandrescu. Uite așa mi-a rămas mie ideea în cap, cum că acele se pot rupe în mâinile oamenilor. A fost un episod, ok, dar ideea este că am câștigat o teamă inconștientă de ace.

Vrei să aducem teama asta mai în conștient, pentru că e un pas care trebuie făcut în direcția sănătoasă. Ce vârstă ai acum?

Victor Corcodel: 31 de ani.

Dacă ar fi să te uiți acum, tu bărbat adult, la copilul de atunci în mâna căruia credea că o să i se rupă acul, ce i-ai spune?

Victor Corcodel: Victoraș, că așa mă refer la mine, la copilul interior de la vârsta aceea, stai liniștit, o să fie bine, nu o se rupă niciun ac. Doamna doar nu mai are răbdare. Mergi înainte că o să fie okay.

Poți să îl iei în brațe pe Victoraș de atunci? Poți să îți iei o secundă, două, să te gândești la Victoraș de atunci, care n-avea decât 10 ani, era clasa a IV-a și era speriat. Poți să faci asta?

Victor Corcodel: Pot să înțeleg asta, da. Pot să-l iau în brațe așa mental.

Poți să-i mai spui o dată să stea liniștit, că totul e bine, și peste 20 de ani o să ajungă donator? O să fie bine!

Victor Corcodel: O sa fie bine! Mulțumesc!

Mulțumesc și eu, Victor!

Cristina Motângă, Senior Project Manager @ UiPath în departamentul COE, Centre of Excelence.

Ce face acest Centre of Excelence?

Cristina Motângă: Practic, este principalul client al produsului sau produselor pe care UiPath le livrează și suntem departamentul intern de automatizări. Încercăm să ne folosim de experiența asta ca să putem mai apoi să cerem și către clienții noștri cum să facă anumite lucruri și povești de succes despre automatizările din companie.

Adică voi sunteți de fapt locul de joacă?

Cristina Motângă: Da, pentru ideile noi, dar un loc de joacă foarte serios.

Am înțeles. Care e legătura cu donarea de sânge?

Cristina Motângă: Am trecut, acum ceva timp, printr-o intervenție chirurgicală și atunci a fost nevoie ca alții să doneze pentru mine. Cei drept, până atunci nu donasem, dar după aceea, am zis că trebuie să o fac și eu, să întorc acest serviciu, ca să zic așa.

Ce intervenție, dacă poți să ne spui, atât cât te simți tu confortabil?

Cristina Motângă: Am avut un caz destul de rar, au spus medicii. Am avut un chist foarte mare, de 10 cm diametru pe splină, orice intervenție asupra lui ar fi presupus un risc foarte mare de hemoragie și alte complicații. A fost o perioadă destul de dificilă, au încercat mai multe abordări ca să reușească să păstreze și splina. Și au reușit și atunci a fost totul bine, doar că a fost de durată și a fost nevoie de mai multe intervenții pentru care și colegii mei de muncă și alți cunoscuți au donat sânge.

Un prilej minunat ca să coaguleze comunitatea de prieteni și de colegi de birou și să puneți în valoare prietenia.

Cristina Motângă: Cred că atunci au donat o parte dintre ei prima dată și de atunci au mai donat, deci a fost cumva și pentru mine și pentru ei un punct de plecare și o conștientizare că poate are nevoie cineva apropiat. Sunt mulți alți oameni care au nevoie și poate nu au o comunitate de colegi sau de rude așa de mare.

Crezi că este nevoie de un astfel de “duș rece” pentru oamenii sănătoși din România, ca să-i facă să doneze?

Cristina Motângă: Ar fi bine să nu fie. Din punctul meu de vedere, e bine să nu dăm de lucruri grele ca să ajungem să facem gestul ăsta, dar probabil că mulți dintre ei sau o bună parte nu o vor face decât  dacă se vor lovi de un incident, în cercul lor apropiat. Probabil că nah, ca toți românii, nu mi se întâmplă mie, nu li se întâmplă celor din jur, ce rost are să-mi pierd timpul să mă duc să donez?!

Ce grupă de sânge ai?

Cristina Motângă: A pozitiv.

Este cea mai comună grupă de sânge și totodată cererea este foarte mare. Te-ai gândit mult mai serios decât altcineva la lipsa sângelui din spitale, având și perspectiva aceasta cu intervenția chirurgicală. Te-ai gândit vreodată că sângele pe care l-ai donat astăzi, inclusiv, este un țesut și nu nu doar un lichid?

Cristina Motângă: Da, și poate nu așa direct și poate nu la propriu, că nu este o apă chioară. De exemplu, mă gândesc tot timpul ce fac înainte să vin să donez și m-am gândit inclusiv în trecut, când au fost situații de răceli sau alte lucruri care m-ar fi putut opri să donez. Am încercat să am un pic de grijă înainte, știind mai ales că aici, la UiPath, Dana ne anunță cu foarte mult timp înainte. Fără să-mi dau seama, la început încercam să am un pic de grijă, să nu cumva să pățesc ceva și să nu mai pot să fac asta.

Adică uite ce buclă interesantă: ai avut parte de o încercare care ți-a consolidat cumva prieteniile și relațiile, inclusiv la birou. Chestia asta te-a determinat să donezi la rândul tău, donarea te-a ajutat să ridici nivelul de conștiință și inclusiv de vibrație. Adică numai și numai beneficii. Dacă ar fi să însoțești cu un gând pungă de sânge, care pleacă astăzi către centrul de transfuzie și mai apoi către spitalele din București, care ar fi acesta? Ce îți dorești tu să simtă oamenii în clipa în care primesc sângele tău? Ai avut vreodată perspectiva asta?

Cristina Motângă: Nu m-am gândit până acum la asta. M-am gândit doar că sunt convinsă că o să fie de ajutor cuiva și că persoana respectivă nu o să mai treacă sau poate că o să fie mai ușor pentru ea să mai treacă prin acel stres de atunci, când spun medicii că: “trebuie să te operăm, dar nu avem sânge, sună pe cine cunoști ca să vină să doneze pentru tine.”

Sper ca prin gestul pe care îl fac să îi scap de un stres, oricât de mic, pentru că atunci când ești bolnav nu asta vrei să faci, nu te simți bine nici tu, nici părinții sau familia. Numai la asta nu stau să se gândească, să dea telefoane și să roage oameni haideți vă rog de oriunde mergeți și donați că trebuie, avem nevoie ca să poată opera cât mai curând și așa mai departe. Adică sper ca prin gestul pe care îl fac să fie mai ușor și să-i scutesc de un stres cât de mic. Până la urmă, ei au oricum alte griji în momentul ăla.

Ca cetățean al acestei Românii care a învățat, care muncește, care își plătește taxele, își vede de viața lui și nu se află la marginea societății, ci în eșalonul să zicem bine plasat, ne așteptăm ca în momentul în care ai nevoie de ceva să poți să “cazi pe spate” și să fie în spatele tău o “plasă”, numită sistem medical și care trebuie să te susțină. În România lipsește perspectiva asta. În clipa în care te “arunci pe spate”, dacă nu ai grijă unde aterizezi, poți să aterizezi pe „ciment” sau să te duci “într-o prăpastie”, de unde nu te mai scoate nimeni.

Crezi că prietenii tăi sănătoși care nu donează au această perspectivă? Că indiferent cât am blama mediul politic, sistemul medical, sângele este la oameni. Dacă lor nu suntem în stare, o inițiativă ca a noastră, de exemplu, să le ridice nivelul de conștiență și conștiință, lucrurile nu se rezolvă?

Cristina Motângă: Nu știu dacă au perspectiva asta, unii probabil că nu o au, unii probabil nici nu o să o capete. Chiar discutam cu cineva, noi am mai încercat, și aici la birou și acasă și cu prietenii care sunt în afara locului de muncă. Cel puțin eu, de când am început să donez, am încercat să discut despre asta, să spun “hei, eu mă duc să donez, uite, am fost, a fost totul bine, a fost în regulă. Vreți și voi să mergem împreună?”

O parte dintre ei, deși nu foarte mulți, au reacționat pozitiv, dar alții nu au reacționat atât de pozitiv. Chiar m-am lovit de situația în care a părut cumva un subiect mult prea personal, adică discuți despre asta: “uite, eu am donat, tu ai donat vreodată?” Îmi spuneau ,,nu n-am donat”, apoi îi întrebam de ce, “ce te oprește, ai o problemă de sănătate?” “Nu, nu am.”

Atunci oamenii deveneau destul de supărați, că le cer o explicație foarte personală, așa că a trebuit să fac un pas în spate și să port conversațiile astea tot mai cu grijă sau să nu le am, dacă văd că persoana respectivă este sensibilă. Oamenii devin destul de sensibili când îi întrebi de ce sau dacă nu știu care sunt beneficiile și așa mai departe.

Da, le pui într-o lumină mult prea pregnantă neajunsurile. Practic, ei nu își achită față de societate obligațiile.

Cristina Motângă: Probabil că următorul pas ar fi fost să spun “dar dacă ai avea tu nevoie…” Dar deja cred că asta ar fi fost prea mult, pentru că dacă devii agasant, cu atât mai mult o să primești un refuz. Și atunci…mai încerci altă dată.

Ca o concluzie a evenimentului am cules câteva opinii de la colega noastră Andreea Timofte

Andreea, cum ți s-au părut oamenii cu care ai interacționat astăzi? Căci ai fost la atâtea companii și colecte. Ai identificat o trăsătură specială aici la UiPath?

Andreea Timofte: Eu am venit cu mare drag astăzi, pentru că am mai avut ocazia să vin la o colectă mobilă organizată de Dana anterior și încă de atunci a fost o super surpriză să întâlnesc oameni cu un mindset aparte. Noi de obicei căutăm ocazii și oportunități de interacțiune cu oameni care au un profil orientat către viață, către sănătate, către bine, în general. Aici toți cei cu care am vorbit sunt exact în zona asta, au un profil foarte, foarte fain. E clar că și organizația încurajează și probabil este un mindset organizațional și aici.

Toți oamenii, nu doar că vin cu bucurie la colecta organizată de Dana, dar înțeleg foarte bine ceea ce promovăm noi și sunt dispuși să transmită mai departe exact mesajul ăsta, nu doar nevoia, ci și beneficiile pe care le are donarea de sânge, importanța donării recurente și practic, integrarea donării într-un stil de viață sănătos. Și e foarte fain. UiPath organizează colecte mobile cu o frecvență care le permite lor foarte ușor să doneze frecvent, să intre în zona de donatori fidelizați, fără să facă vreun efort suplimentar în afară de cel de a veni.

Având în vedere acest ADN al organizației, starea de aici și ceea ce spun oamenii în cadrul interacțiunilor unu-la-unu, care crezi că ar fi, din punctul tău de vedere, nivelul următor la care ar putea fi dusă comunitatea de donatori de aici?

Andreea Timofte: În primul rând, contextul și mediul în care e organizată colecta este foarte potrivit stilului lor și profilului lor. Practic, pentru că noi ne dorim să creștem și comunitatea de #bloodfluenceri și, așa cum ziceam, nu este suficient doar să donezi, este important să și vorbești despre asta. Mai mult, dacă nu ești eligibil pentru donare, căci sunt și printre ei și oameni care poate doar temporar nu pot dona, iar alții constată cu ocazia asta că au niște excluderi care îi opresc de la donare, pasul următor ar fi să urmărim să-i ducem în zona de #bloodfluenceri, de ambasadori ai donării de sânge, să le dăm o voce.

Așa cum vorbeam chiar mai devreme cu doi dintre colegii Danei, am întâlnit doi tineri care de la 18 ani au donat și deja făceau treaba asta în mod constant. În discuția noastră și-au dat seama că, de fapt, pot să facă și mai mult și pot să transmită mai departe celorlalți un alt gen de mindset în privința donării de sânge și să folosească propriul lor exemplu pentru a îi încuraja și pe ceilalți să doneze. Și eu cred că da, practic asta ar fi următorul pas, să le dăm o voce și să devină  ambasadori ai donării de sânge.

Sesiune de colecta mobila @ H. Essers Romania

Saptamana trecuta a avut loc colecta mobila de sange, programata la compania H. Essers Romania.

Evenimentul incheie cu succes o prima bucla, prin care la recomandarea managementului companiei angajatii de la mai multe departamente au intrat in contact cu informatii despre donarea de sange, precum si cu beneficiile pentru sanatatea donatorilor, in cadrul unor sesiuni motivationale, pentru ca apoi sa doneze efectiv.

Fara sa avem vreodata pareri preconcepute atunci cand intalnim colective mari, am stiut inca de la inceput ca la H. Essers vom intalni oameni care au trait povesti din cele doua capete ale traseului sangelui transfuzional. Am cunoscut o doamna care s-a confruntat cu lipsa de sange, atunci cand a avut nevoie pentru sotul ei, bolnav de o boala grava, si l-am cunoscut binenteles si pe Catalin Radulescu.

Catalin a donat prima data in vara lui 2013, in urma unui anunt pe Facebook. Cei de la Vita de Vie solicitau sange pentru o fetita de 6 luni, cu grupa B3 pozitiv, iar fetita lui Catalin avea atunci exact aceeasi varsta. Catalin a donat apoi din 3 in 3 luni, pana in Octombrie 2018, cand a donat celule stem hematopoietice. Aveti mai jos povestea lui, ne dam seama ce emotii puternice a putut sa traiasca, daca acestea razbat pana si in inregistrarea de-acum. 

“In momentul in care am aflat ca totul a fost ok, in urma donarii de celule stem hematopoietice, am inceput sa plang. Asa am mai plans doar de doua ori in viata, cand s-a nascut copilul meu si cand mi-a murit tata. A fost ceva extraordinar, am simtit ca plutesc la propriu.” – Catalin Radulescu

Asa cum declara dl. Jeroen Fabry, Business Unit Manager H. Essers Romania, “actiunea de donare de sange desfasurata in cursul zilei de 03.07 la sediul H. Essers din Bolintin Deal a fost un pas foarte important pentru noi, ca si colectiv. Este un gest simplu, pe care il putem face cu totii, beneficiile nefiind limitate la numarul de vieti salvate. Speram sa repetam actiunea in viitorul apropiat, cel putin cu acelasi succes. Multumim personalului de la Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti, cat si organizatorilor de la N-avem SANGE!”

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, Deutsche Leasing, Victron Energy, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Sesiune motivationala donare de sange @ H.Essers Romania,

Saptamana trecuta am primit o invitatie de la niste oameni absolut minunati si responsabili, dornici sa se implice in sustinerea donarii voluntare de sange. H.Essers este o companie multinationala importanta, ce activeaza in domeniul transportului si logisticii. Solicitarea a fost in sensul organizarii unei sesiuni prin care sa se explice salariatilor beneficiile donarii de sange, pentru a extinde participarea la o viitoare actiune de colecta mobila, ce urmeaza sa fie organizata la sediul firmei H.Essers, de catre Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Prima sesiune a fost deschisa de Jeroen Fabry, Business Unit Manager @ H.Essers Romania, care a adresat colectivului cateva cuvinte.

“De cativa ani noi donam cu totii in Oradea, o data pe an, sange pentru cine are nevoie. De 3-4 ani am incercat sa gasesc pe cineva care sa explice oamenilor ce inseamna donarea de sange, ca sa putem sa facem si noi asta aici. In urma cu 3 saptamani am vazut in Floreasca, in trafic, o reclama de la “N-avem SANGE”, asa ca i-am invitat astazi in fata dvs. pe reprezentatii acestui program”, a declarat dl. Fabry.

Feedback-ul obtinut in direct de pe urma prezentarilor a fost incurajator, urmand sa fie fixata o data la care compania H.Essers Romania urmeaza sa primeasca o echipa specializata pentru colecta mobila de sange, din partea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, Deutsche Leasing, Victron Energy, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Back To Top