Loading....

Categorie: Alearga

“Ce victorie poate fi mai mare decât viața însăși?!” – Irinel FÎCĂ, un #bloodfluencer militar, cu o inima mare

Irinel FÎCĂ este unul dintre acei tătici care aleargă impingand caruciorul. Si asta nu doar in parc, ci si la curse. Ne punem serios problema cate medalii va aduna Irinuca, atunci cand, renuntand la carucior, va da de gustul alergarii. Pana atunci, insa, lasam mai jos cateva randuri de la Irinel, despre relatia sa atat cu alergarea, cat si cu donarea de sange.

Am 44 de ani, alerg de când mă știu dar în mod regulat de 20 de ani.

Ce înseamnă alergarea pentru mine? O întrebare atat de simpla cu un răspuns atât de greu de formulat. Așa cum spuneam, am inceput să alerg acum 20 de ani și de atunci motivația a suferit numeroase schimbări.

Pentru inceput am alergat ca sa fiu in forma, apoi pentru a-mi demonstra că pot mai mult și mai mult. După ce am constatat că pot să alerg distante la care nici nu îndrăzneam să mă gândesc la început, totul a căpătat alte valențe. Am simțit că pot sa pun aceasta abilitate a mea in slujba binelui și am trecut la alergare in scop caritabil.

Daca mă întreabă astăzi cineva „Ce înseamnă alergarea pentru tine?” ii spun că este elementul care îmi transmite mie și celor din jur că totul este ok in viața mea: familia, sănătatea, serviciul. De fapt, totul se clădește in jurul familiei și se încheie cu alergatul.

Insistând puțin pe latura caritabila a acestui sport, vreau sa menționez că fac asta cam de 5 ani, iar anul trecut am descoperit că pot să promovez si donarea de sânge. Militar fiind voi participa din nou, anul acesta, la Stafeta Veteranilor, organizata la data de 17 octombrie de Asociatia INVICTUS. Scopul este acela de a cinsti memoria înaintașilor noștri, care și-au vărsat sângele pe câmpul de lupta, dandu-ne noua posibilitatea să trăim și să ne dezvoltăm.

Cu aceasta ocazie intenționez să promovez, în măsura în care se va putea, cauza donării de sânge de care se ocupa cu mare succes Asociația HEM, prin programul „N-avem sânge?!”.

Ce poate fi mai frumos decât după ce am atras atenția asupra celor care si-au vărsat sângele pe câmpul de lupta și noi să facem o donare de sânge, oferind o șansă la viață unor oameni aflați în nevoie. Daca eroii noștri și-au dat și viața, odată cu sângele noi putem oferi viața, pastrand-o pe a noastră și rămânând cu posibilitatea de a repeta gestul. Și toate astea PENTRU CA PUTEM!

Că sa donezi sânge nu ai nevoie de antrenament, de hrană specială sau de superputeri. Ai nevoie doar de o minte deschisă, o inimă mare și  30 de minute, în care poți oferi o șansă la viață unui copil, care n-ar trebui să știe ce înseamnă suferință sau unui părinte, care vrea să-și vadă copiii crescând. Ce victorie poate fi mai mare decât viața însăși?!

Alege sa fii un învingător, donează și dăruiește viață!

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, Deutsche Leasing, Victron Energy, CertSIGN, Gerocossen, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Benyamin Saeednia, un #bloodFLUENCER convingator

Benyamin Saeednia este unul dintre cei mai entuziasti tineri din comunitatea noastra de #bloodfluenceri. L-am invitat sa aseze cateva randuri despre povestea lui cu alergarea si donarea de sange, in perspectiva Maratonului de la Bucuresti, din 12-13 Octombrie 2019. Nu de alta dar un asemenea vibe, cum are Benyamin, poate inspira foarte multa lume.

Salutare! Sunt Benyamin și mă pot lăuda cu titlul de #bloodFLUENCER din mai, când am avut șansa să susțin cauza N-avem SANGE la Semi Maratonul din București. Urmează o poveste despre cum vrem să aducem importanța donării de sânge și a sportului în ochii unui public cât mai mare.

M-am bucurat mult să alerg în calitate de #bloodFLUENCER, fiind oportunitatea perfectă să promovez și să încurajez donatul de sânge (al căruia sunt mare fan) în rândul unor oameni cu o gândire asemănătoare mie – peste 10.000 de oameni care credem în sport și o viață sănătoasă laolaltă, zic că e ceva. Și cumva atunci am văzut pentru prima oară ce fuziune frumoasă poate exista între donatul de sânge și alergat. Iar, cum lucrurile frumoase în viață se împart cu prietenii, m-am gândit să conving câțiva să se înscrie cu mine la maratonul din octombrie.

Așa au început întrebările „câți kilometri înseamnă un semimaraton?”, „21?! ești nebun?!”, „adevărul e că vreau de ceva timp să încep să alerg; crezi că m-aș descurca?” și altele. Mi-a plăcut foarte mult munca de convingere, probabil fiindcă majoritatea își doreau deja o experiență de genul unui maraton, care să reprezinte o provocare adevărată și mai ales să îi oblige să fie în formă (și știu asta fiindcă fix la fel a decurs și la mine prima înscriere:). Acum știi cum ne-am strâns 7 oameni, ce urmează să alerge în total 189KM pe 13 octombrie!

Acum vine un alt aspect drag mie când vine vorba de evenimente de genul. Faptul că poți alege o cauză pe care să o susții cum poți (nu că n-am putea face asta oricând, dar un maraton poate fi imboldul de care aveai nevoie; la mine așa funcționează). Și, cum aparent cei mai mulți din echipă simpatizau deja cauza N-avem SANGE, ne-am pus pe gânduri în căutarea unor metode de a veni în ajutor, cum putem și noi.

Astefel am luat legătura cu Marian Costache, cu care ne-am întâlnit la o bere pentru a discuta despre planul nostru și …așa am ajuns aici, eu scriind acest articol, iar tu citindu-l 🙂 Noi, cei 7 curajoși, ne-am propus să atragem atenția asupra importanței donării de sânge. Și asta nu e tot, fiindcă avem de povestit și despre beneficiile de care ne bucurăm la fiecare donare. Am citit tot ce presupune o donare și am selectat cele mai relevante aspecte pentru cine nu știe exact cu ce se mănâncă. Așadar, o singură donare de sânge înseamnă:

   – o viață salvată; nu ajutată sau încurajată, salvată (gândește-te ce înseamnă lipsa sângelui necesar pentru o operație);

   – un control medical și analize de sânge, gratis – știi cum e cu analizele, e întotdeauna util să faci una și nu știi niciodată ce rezultate pot apărea;

   – împrospătarea sângelui și a sistemului tău imunitar – care îți fac foarte bine pe termen lung;

  – puncte de apărare bonus împotriva bolilor cardiovasculare, șocurilor hemoragice și a cancerului;

  –  că ficatul tău îți va mulțumi;

Pe scurt, numai de bine. Și pentru cine dă, și pentru cine primește, pe tipul win-win. Și donarea de sânge nu e un proces de lungă durată, stresant, sau înspăimântător. Există o aplicație prin care te poți programa când vrei tu, ca să nu stai la nicio coadă și să termini în 30 de minute (sau 45, dacă ești ca mine și nu înțelegi din prima pe unde sunt scările). Și aș spune că e cel puțin interesantă experiența: intri acolo, completezi niște foi, un doctor confirmă că ești apt pentru donare (asta înseamnă că nu trebuie să îți faci tu griji dacă poți sau nu dona; dacă nu e bine pentru tine din orice motiv, nu îți permit ei să îți faci rău), treci printr-un test rapid de sânge (o înțepătură în deget, care gâdilă), după care te pui pe scaunul de om mare și stai întins 7 minute, cât are loc donarea propriu-zisă. La final primești o scutire de la muncă/școală pe o zi, reduceri la transport în comun și niște bonuri de masă.

Acuma, de încheiere cumva, mie unul donatul de sânge mi se pare unul dintre acele lucruri universal bune în viață. Adică presupune numai lucruri frumoase și benefice, cel care donează sânge face o faptă bună și ajută pe cineva, iar în schimb se îmbunătățește și propria sănătate; cel care are nevoie de sânge va putea face operația și îi cresc semnificativ șansele de a se face bine. Nu există niciun „dar” în toată povestea, toată lumea e fericită. De fapt, donatul de sânge e un act frumos, dar contagios. Ăsta e singurul „dar” 🙂 Eu unul am două donări până în prezent și, după calculele mele, peste 20 de donări până voi împlini 25 de ani.

Dacă ne cunoaștem deja sau, eu știu, ți-ar plăcea să strângem mână călduros și să aflăm câte ceva unul despre altul, propun să ne întâlnim direct la o donare de sânge! Planul este să merg undeva spre sfârșitul lunii octombrie, deci poți să-mi dai un mesaj pe Facebook și punem de-un rendez vous (mesajul pe social media se aplică și pentru cei care au întrebări sau vor să afle mai multe despre donatul de sânge)!

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, Deutsche Leasing, Victron Energy, CertSIGN, Gerocossen, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

#bloodfluenceri la Maratonul International Bucuresti 2019

Alergarea este acel shortcut catre copilarie si totodata una dintre cele mai simple si sanatoase activitati. In plus, de parca ar mai fi nevoie de vreun argument ca sa te-apuci de asa ceva, alergarea in grupuri mari de oameni reprezinta o oportunitate de conectare pe orizontala, mai departe de accesorii, statut si importanta sociala sau de alte artificii de gen, care intre noi fie vorba sunt atat de trecatoare.

Pentru aceasta conexiune, despre care am vorbit in repetate randuri, continuam minunatul parteneriat cu Bucharest Running Club si va invitam la editia a 12-a, din 12-13 Octombrie, sa veniti in echipa de #bloodfluenceri la Maratonul Bucuresti. Puteti face asta atat ca alergatori, cat si ca voluntari la Sport Expo dar si la Punctul de Hidratare de pe Bd. Unirii, aproape de intersectia cu Str. Nerva Traian.

La editia de anul trecut au fost 19.000 de participanti, adulti si copii, intr-un eveniment de amploare ce a necesitat munca a 700 de persoane, care au lucrat la Sport Expo, pe traseul cursei si in perioada premergatoare weekend-ului competitional. Drept cauza sociala la acest eveniment, “N-avem SANGE?!” are nevoie de ajutorul vostru pentru a comunica, pe de-o parte, beneficiile donarii de sange inclusiv in randul celor care alearga, iar pe de alta parte de a trage un semnal de alarma despre lipsa sangelui din spitalele romanesti, realitate care ne pune in acest moment pe noi toti sub risc.

Daca vrei sa alergi pentru “N-avem SANGE?!” te rugam sa te inscrii la ce cursa doresti si sa ne alegi drept cauza sociala pe care o sustii. Daca te-ai inscris deja si nu ne-ai bifat, te rugam sa adresezi in acest sens un mail catre info@abrc.ro , punand si adresa noastra in CC – contact@n-avemsange.ro .

Daca nu poti sa alergi sau n-ai facut-o niciodata si vrei sa-i intelegi mai indeaproape pe alergatori, te invitam sa devii voluntar la eveniment. Ne vei ajuta cu derularea evenimentului la Sport Expo, in zilele de Vineri-Sambata-Duminica si/sau la punctul de hidratare Nerva Traian. Programul la punctul de hidratare este 07:30 – 15:00, Duminica 13.10.2019. Pentru detalii te rugam sa ne adresezi un mail in acest sens pe adresa contact@n-avemsange.ro .

I-am intrebat in numele vostru pe cativa dintre #bloodfluenceri ce inseamna alergarea pentru ei. Ce este acel ceva, din perspectiva personala, care-i scoate din casa si-i trimite in parc sau pe alte carari. Punem mai jos cateva dintre raspunsurile lor:

Laura Ivănciociu: N-o să te mint, n-o să-ți spun că nu pot trăi fără alergare și că de când am descoperit alergarea, mi s-a schimbat viața! Dar e la fel de adevărat că alergarea prin IOR reprezintă ocazia perfectă să ascult muzică veselă în căști, să număr câte țestoase văd în lac la prima tură și apoi câte la a doua, să mă bucur de toți bătrânii care stau pe bănci, fac plajă sau se plimbă agale.  Și că alergarea pe deal, la Cosâmbești, la ai mei, e binevenită pentru că mă uit după iepuri, potârnichi, ciocârlii și fazani. Și că alergările de prin alte țări sunt de fapt pretexte pentru city-break-uri. Cam asta reprezintă alergarea pentru mine, recunosc!

Gheorghe Nemeș: Alerg pentru că-mi place, pentru starea de bine de după. Vreau să mă bucur că sunt funcțional. E și cel mai ieftin mod de a face sport. Alerg pentru că nu vreau să-mi activez cardul de sănătate! Alerg și când vreau să fiu doar cu mine și când am nevoie de  companie, de un anturaj. Alerg uneori cu gândul la cei ce nu pot.

Daniel Horhogea: Totul a început dupa o perioada lunga, de aproape 10 ani, fara activitate sportiva. Alergarea (atletismul) este acel ceva care unește si pune parca toti oamenii frumosi la un loc, mai ales oamenii care isi doresc sa construiască ceva pentru comunitate.

Din punct de vedere al importantei vitale, la capitolul lichide primul loc dupa apa e ocupat de sange. In urma accidentelor sau a bolilor grave este mereu nevoie de sange, sange care nu este suficient in spitalele romanesti. Acesta este motivul pentru care si la aceasta editie a Maratonului Bucuresti, 2019, am ales sa fiu #bloodfluencer pentru semeni si sa alerg pentru cauza “N-avem SANGE?!”.

Dan Vlădescu: Relatia mea cu running-ul a inceput prin primavara lui 2005. Lipsa de activitate fizica si kilogramele in plus m-au adus pe vechea pista de atletism de la fostul stadion Lia Manoliu. Am inceput cu o tura, urmata cu greu de a doua, a treia si a patra. Dupa cateva luni am reusit sa “leg” 6 ture de stadion, adica aproape 2.5 km. Rand pe rand fiecare tura era o caramida in plus la ce urma sa fac si cateva calorii arse in minus.

Mi-am recapatat tonusul, am inceput sa alerg la curse, intai la cele pe asfalt, ulterior la cele de trail. Am invatat ce inseamna pace, efort, medalie, satisfactie, parteneri de drum, sportivi. Mai presus de toate am invatat ca pot alerga si in acelasi timp pot face un bine cuiva. Am alergat sustinand diverse cauze, acum o fac cu drag sustinand “N-avem SANGE?!”.

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, Deutsche Leasing, Victron Energy, CertSIGN, Gerocossen, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

#bloodfluencer peste hotare. “N-avem SÂNGE” reprezentat la International Youth Forum of Blood Donors Organizations

Colega noastra Elena Hogaş a reprezentat “N-avem SÂNGE” la International Youth Forum of Blood Donors Organizations, eveniment aflat la a 19-a editie, desfasurat in perioada 21-25 august, la Baku in Azerbaidjan.  Redam mai jos cateva ganduri decantate de Elena, in urma evenimentului.

Ce înseamnă să fii bloodfluencer? Să donezi sânge cu regularitate, să îi convingi pe ceilalţi să îţi urmeze exemplul, să alergi în cadrul competiţiilor sportive unde poţi susţine şi promova această cauză, să sprijini organizarea unor sesiuni de informare privind donarea de sânge la locul de muncă, să te implici aşa cum poţi în campaniile dedicate? Da, toate acestea. Însă şi mai mult, după cum am descoperit recent, în urma participării la Forumul Internaţional al Tineretului, organizat de către Federaţia Internaţională a Organizaţiilor Donatorilor de Sânge, instituţie activă în domeniu încă din 1955.

Ca membră a delegaţiei României la cea de-a 19-a ediţie a acestui eveniment susţinut la Baku, Azerbaidjan, în perioada 21-25 august, am avut oportunitarea de a înţelege şi ce înseamnă să fii bloodfluencer peste hotare. Să depăşeşti graniţe (nu doar cele teritoriale, ci şi cele care ţin de propria persoană), să descoperi tineri din diferite ţări pasionaţi şi activ implicaţi în rezolvarea problemelor ce ţin de donarea de sânge, să devii parte a unei comunităţi internaţionale pline de speranţă şi încredere că orice obstacol poate fi depăşit.

Astfel pot rezuma cele cinci zile ale acestei aventuri fantastice, pe care îmi doresc să o fi descoperit mai devreme. Reprezentanţii ţărilor participante (Azerbaidjan, Danemarca, Georgia, Italia, Norvegia, Olanda Portugalia, România) au avut ocazia de a împărtăşi propriile experienţe, de a propune şi dezbate idei pentru rezolvarea problemelor la nivel naţional privind donarea de sânge, multe dintre aceste comune – educare şi sensibilizare socială, fidelizarea donatorilor, lipsa unor strandarde şi a unui cadru legislativ unitar etc.. Totul întregit de descoperirea impresionantei culturi a ţării gazdă şi de legarea unor prietenii deosebite. Cu ce m-am întors de acolo? Zâmbet pe buze, încredere în suflet şi o doză extraordinară de motivare – de a lupta şi mai mult pentru această cauză a donării de sânge şi de a fi şi mai implicată în viitoarele proiecte “N-avem SÂNGE”!

În final, nu pot decât să le mulţumesc celor care au făcut posibilă participarea mea la International Youth Forum 2019 (Fundaţia Donatorilor Benevoli de Sânge România împreună cu N-avem SÂNGE), să îi felicit pe toţi cei prezenţi (mai ales pe colegii mei de delegaţie – Claudia Budala, Dragoș Mutașcu şi Diana Stoica, pentru implicare) şi să le urez mult succes bloodfluenceri pe care îmi doresc să îi văd la viitoarele ediţii ale forumului!

P.S.: Cea mai tare senzaţie? Să vezi un prieten bloodfluencer de peste hotare purtând tricoul “N-avem SÂNGE”, după ce cu o zi înainte, în cadrul unui workshop, a ascultat cu interes despre impactul testimonialelor video realizate cu donatori şi promovarea donării de sânge prin alergare.

“N-avem SANGE face oamenii mai sanatosi si mai fericiti!” – Marius Constantinescu – Radio Itsy Bitsy

La inceputul acestei luni, colegul nostru Marian Costache a primit invitatia Itsy Bitsy de a sta de vorba cu Marius Constantinescu, gazda emisiunii “Happy Music”. Ce-a iesit merita sa vedeti, deoarece puncteaza cald si direct cateva dintre realizarile noastre din ultima vreme. Multumim inca o data Itsy Bitsy pentru sustinerea acordata Programului National “N-avem SANGE?!”.

Ce este un bloodfluencer? E o titulatura?

In primul rand este o onoare, pentru cei care doneaza si care vorbesc despre donarea de sange, pentru ca asta este semnificatia cuvantului bloodfluencer. Este un influencer, care lucreaza pe proximitati, pe ceea ce inseamna relatiile lui apropiate si vorbeste aplicat si pasionat despre donarea de sange. Aceasta nu este o activitate ca oricare alta, deoarece donarea de sange iti ofera zile in plus!

Cand spui “de aproape” in ce consta activitatea ta? Te duci si vorbesti cu oamenii pe strada? Organizezi intalniri cu oamenii, in care le explici?

“N-avem SANGE” este un program national, care comunica beneficii despre donarea de sange, in comunitatile mari, la nivelul oraselor importante dar si la nivelul comunitatilor locale mici. Identifica oameni care sunt donatori si pasionati ai donarii, care vorbesc insufletit despre asta, si ii atrage in acest demers concertat si ii face sa fie ambasadori ai donarii de sange – #bloodfluenceri. Spre exemplu in masura in care o organizatie, o companie mare, ne-a contactat pentru ca cei de-acolo erau tentati de latura de CSR, pe care o atinge demersul nostru, fie ca erau pur si simplu convinsi de importanta donarii de sange, am organizat la sediul lor o campanie de donare de sange.

Practic, intr-un astfel de caz, sesiunea de recoltare propriu zisa este precedata de o sesiune motivationala, in cadrul careia prezntam beneficiile donarii de sange. Prezentam desigur si situatia actuala, care in domeniul transfuziei sanguine este cu mari probleme. Unii ar putea spune chiar dezastruoasa, pentru ca in Romania sunt foarte putini donatori de sange. Media europeana este pe undeva pe la 3,6%, iar in Romania sunt undeva pe la 1,8 – 2%, deci la jumatate fata de aceasta medie.

Companiile ne contacteaza si organizam aceste sesiuni motivationale. Pe parcursul acestora identificam oamenii din companii care sunt donatori si ii atragem in comunitatea de #bloodfluenceri, oferindu-le o baza informationala clara si argumente in acord cu timpul pe care-l traim, o serie de articole, interviuri, pe care ei mai departe le pot comunica prietenilor, pe care vor sa-i atraga ca sa devina donatori. 

Ce-i spui unui om ca sa-l motivezi sa se duca sa doneze sange?

Pentru ca suntem la un radio care ofera “bucurie in familie”, si care apreciaza atentia catre copii, catre modul in care ii crestem, tin sa spun ca si eu sunt parinte. Am trei copii si inteleg foarte bine ce inseamna sa fii alaturi de copiii tai cat mai mult timp. Pe de alta parte trebuie sa recunoastem ca suntem intr-o societate care promoveaza un mindset de tip consumerist, astfel ca timpurile pe care le traim scot din noi o anumita lacomie. Cu totii consumam si facem lucruri peste limitele noastre naturale. Excesele astea, inclusiv cele care tin de consumul alimentar, sunt de natura sa ne puna sanatatea in pericol.

Cei care au un consum hipercaloric sau foarte bogat in carne acumuleaza in organism atat fier cat si colesterol in exces. Prin donarea de sange se balanseaza cumva aceste excese, pentru ca la fiecare donare se pierd 250mg de fier, iar asta este de natura sa ajute organismul. Daca vrei sa ma refer la niste date concrete, pentru donatorii recurenti incidenta infarctului miocardic este de opt ori mai scazuta, fata de populatia martor, fata de oamenii care nu doneaza. Incidenta bolilor cardivasculare, in general, este de trei ori mai scazuta. Incidenta cancerului este de asemenea mult-mult mai scazuta pentru donatori.

Daca vrei o pledoarie in favoarea donarii, atunci as spune ca donarea recurenta te mentine sanatos mai multa vreme si iti ofera timp!

Am avut niste probleme cu tiroida, crezi ca acum pot dona sange? Care sunt conditiile in care poti sa donezi in siguranta?

Daca esti eligibil sau nu pentru a dona sange asta poate oricand sa-si dea seama medicul care face triajul, care precede donarea. Principalele lucruri pe care trebuie sa le stie un donator, inclusiv criteriile de autoexcludere sunt publicate pe pagina www.n-avemsange.ro in sectiunea Ghidul Donatorului.

In masura in care tiroida ta este la locul ei si functioneaza si a fost vorba doar de extirparea unor nodului, eu cred ca esti eligibil. Ne tin departe de situatia de donator dar doar temporar, pentru o perioada de pana la sase luni, interventiile care au contact cu sangele, adica o operatie, un tatuaj, chiar si o interventie stomatologica mai grava.

Dupa entorsa asta ar trebui sa mai fac niste injectii anticoagulare, ar trebui sa mai astept putin pana sa donez, nu-i asa?

In masura in care ai fi fost, inainte de entorsa, donator recurent atunci probabilitatea ca vindecarea sa se-ntample mai rapid era mult mai mare. Prin donarea repetata de sange este stimulata producerea de celule stem. Cercetari recente au aratat ca celulele stem nu mai sunt prezente doar in sangele copiilor si doar in anumite perioade si zone, din organism, ci si in sangele adultilor, mai ales al celor care doneaza repetat, inclusiv in sangele periferic.

Ma gandesc ca, pe langa beneficiile astea individuale, ai o senzatie extraordinara atunci cand stii ca sangele donat de tine salveaza o viata.

De fiecare data cand sunt pe scaunul de donare nu am in niciun caz o senzatie de moleseala. Bine, si pozitia e un pic speciala. Imi flutura plexul solar, probabil ca e datorita adrenalinei care se secreta. Am o stare pronuntat energetica, in niciun caz nu sunt molesit.

Deci nu lesini? Pentru ca am un prieten care mi-a zis ca atunci cand vede sange lesina si din cauza asta nu poate sa doneze.

Acesta este insight-ul care ne-a dus la acest nume. Pentru ca “N-avem SANGE” este primul si poate singurul brand, cu-adevarat inchegat, construit pe baza unui insight, in domeniul transfuziei sanguine, in Romania. A avea sau a nu avea sange este intr-o masura echivalent cu a avea sau a nu avea curaj!

Numele nostru complet este “N-avem SANGE?!”, pentru ca ceea ce dorim prin acest demers este de fapt sa amorsam o indoiala, sa comunicam oamenilor ca indiferent cum arata statisticile, indiferent cat de jos suntem si in ce situatie de avarie, dupa cum semnaleaza Organizatia Mondiala a Sanatatii, noi de fapt avem sange. Avem curajul de a sparge rutina zilnica, de a depasi bulele proprii, si avem curajul sa ne uitam la suferintele celorlalti.

Indiferent daca o poveste ajunge in fluxurile de stiri, daca ajunge sa umple media cu tristetile unora sau altora, permanent exista una sau mai multe familii care traiesc cate o drama, pur si simplu, datorita lipsei de sange. Despre acest curaj este vorba in cadrul Programului “N-avem SANGE?!”.

Chiar ma gandeam, inainte sa vorbesc cu tine, de ce ati ales un mesaj negativ.  Ok, nu avem sange si ce sa facem?

In primul rand trebuie sa ne indoim de chestia asta. Curba merita un punct de inflexiune. Sigur ca acum suntem “in cap” dar intr-o buna zi vom avea parte de acest punct de inflexiune, de aceasta indoiala, ca de fapt noi avem sange. Ne vom proba apoi noua insine ca merita sa avem sange, merita sa ne conectam cu-adevarat sanatos si puternic pe orizontala, pentru ca doar asa obtinem senzatia de “alveola perfecta”, fiecare dintre noi.

Ma intrebai care este senzatia atunci cand donezi. Ti-am povestit despre senzatia de pe scaun dar in nenumarate cazuri, si nu doar eu am simtit chestia asta ci si foarte multi dintre cei cu care vorbim in cadrul testimonialelor din sectiunea video de pe Facebook, candva dupa donare apare si o senzatie fantastica, de conexiune adevarata.

Cineva care doneaza trebuie sa-si bypass-eze niste frici niste temeri, care cumva sunt coordonate automat de instinctul de conservare, dar facand chestia asta fiecare simte ca face parte din ceva foarte mare, ceva numit VIATA!

Campania voastra face cu siguranta oamenii mai sanatosi si mai fericiti. Spune-ne cateva detalii despre campania pe care ati initiat-o.

Programul se desfasoara national, insa resursele fiind limitate nu avem prezente permanente sau de durate lungi, in toate orasele, asa cum ne-am dori. Ne-am dori sa fim prezenti continuu, daca s-ar putea, in principalele orase studentesti din Romania dar in aceste momente avem prezente consistente in Bucuresti, in Cluj si in Constanta, cu ajutorul unui partener care ne-a sprijinit demersul de acolo, demers ce dureaza pana in 31 August (#certSIGN).

Pe timpul verii exista o nevoie acuta, oamenii sanatosi si ocupati, activi umbla, sunt in concedii, se plimba, doneaza mai putin. Pe de alta parte, expunerea la tot felul de lucruri sa zicem accidentale, e de natura sa creasca cumva nevoia de sange  pentru diverse interventii. Plus de asta bolilie, tristetile de care spuneam mai devreme nu pot fi amanate pe timpul verii si puse pe hold, ele continua si in timpul verii. Pe timpul verii exista deci o pronuntata nevoie de sange si din nefericire sunt prea putini donatori.

In afara de constientizarea nevoii de sange si de construirea unei comunitati speciale de #bloodfluencer-i prin intermediul carora sa comunicam de aproape, cum spuneam beneficiile donarii de sange, avem anual o prezenta si la cateva evenimente mari, dintre care tin sa mentionez evenimentele sportive.

Cativa dintre noi, dintre initiatorii programului “N-avem SANGE?!” in afara de faptul ca suntem donatori, suntem si alergatori. Cu ocazia diverselor curse de alergare la care am participat ne-am dat seama ca in marea de oameni de la start, pe parcursul traseelor simti cumva o senzatie de conexiune foarte puternica, iti vine sa te iei in brate cu toata lumea, esti pur si simplu frate cu toti, e o senzatie care se simte inclusiv organic.

Ne-am dat seama ca oamenii care ajung sa simta asa ceva, sa simta ca sunt parte din ceva mare cum spuneam, respectiv viata, sunt mult mai predispusi sa se uite la suferintele celorlalti. Din cauza asta ne-a venit idea sa apelam la Bucharest Running Club, cu care intre timp am reusit sa avem un parteneriat absolut minunat, si sa facem N-avem SANGE una din cauzele sociale sustinute in cadrul principalelor evenimente de alergare din Bucuresti, si ma refer aici la Uniqa 10K & Family Run, Semimaratonul Bucuresti si binenteles Maratonul din toamna.

 Inclusiv pentru cursa din toamna, din 12-13 Octombrie, avem in plan sa adunam un grup mare de #bloodfluencer-i alergatori care sa faca programul nostru  cat mai vizibil.  Idealul sigur este sa avem un numar mare, nu vreau sa imi asum niste obiective de neatins, dar mi-ar placea sa reusim 1000 de alergatori pentru toamna asta, alergatori donatori.  Dintre donatorii care nu pot sa alerge temporar sau nu au alergat niciodata, dar totusi ar vrea sa se implice intr-un asemenea eveniment, avem si posturi de voluntari.

 Cei care nu pot sa alerge pot sa ne ajute la punctul de hidratare si la standul nostru de la Sport Expo, in care distribuim tricouri, precum cel pe care il port acum, si filmam testimoniale.

Apropo, povestile pe care le ascultam adesea, cu care ne intalnim, sunt absolut minunate. Sunt oameni cu niste povesti despre sange, din categoria “viata bate filmul”.

Poti sa imi spui si mie o poveste? Ce ai putea sa spui la radio, ceva care te-a impresionat, sunt sigur ca sunt foarte multe care te-au impresionat, da una care ti-a mers la suflet.

Nici nu stiu, ca sunt polaritati diferite, adica sunt oameni de exmplu care au ajuns sa fie donatori dupa ce au cazut cu bicicleta, repet avem testimonialele lor in sesiunea de video de pe pagina de Facebook.

Stiu povestea unui tanar care a cazut cu bicicleta, el avea 29 de ani cand am vorbit noi cu el, dar era mult mai tanar in clipa in care a cazut cu bicicleta si si-a sectionat artera femurala. Putea sa moara pur si simplu, a avut nevoie mare de sange, si a constientizat cu ocazia aia faptul ca nu exista sange.

Pe de alta parte imi aduc aminte de povestea unui domn care a avut copilul foarte bolnav si cu ocazia operatiilor prin care a trecut copilul lui a avut nevoie de sange. Lucrurile nu au evoluat bine deoarece copilul lui nu a avut o evolutie buna. Cu toate ca a suferit o pierdere majora, tatal a constientizat cat de important este sangele si inclusiv in ziua de astazi este donator. Sunt o gramada de povesti cu care ne intalnim.

Ce pot eu sa spun, este ca tristetile nu sunt obligatorii. Incarcatura emotionala este foarte mare in cadrul programului nostru dar noi nu vrem sa ramanem doar aici. Din acest motiv am construit un brand inchegat, pentru ca doar in clipa in care ai un brand, cu care poti sa pui mai multe semne de carte in mintea oamenilor, numai asa poti sa agati pe acele semne de carte beneficiile.

Doar in clipa in care ai un brand inchegat, recognoscibil si memorabil, de-abia de atunci incolo poti sa ai o constructie serioasa si sa comunici oamenilor benficiile, pentru ca asa cum am spus si la inceputul interventiei de astazi,  donarea de sange iti ofera zile in plus.

Marian Costache – #bloodfluencer, pentru ca mai avem trei minute, vreau sa ne vorbesti si despre sms-urile de multumire pe care le primesc donatorii

Si cu ajutorul nostru, exista acum in Bucuresti o aplicatie de sms-uri care trimite sms-uri de multumire donatorilor. La finalul zilei dupa ce oamenii au plecat din Centru, ora este undeva in jur de 15:00 plus/minus, in clipa in care ai acea senzatie ca ai facut un lucru deosebit, ca ti-ai bypass-at instinctul de conservare, ai depasit teama de ace, care la unii e mai pronuntata, la altii nu, primesti acest sms de multumire din partea CTSB, de pe un numar foarte interesant.

Am avut mai multe variante, dar am ales urmatorul numar: 0742 88 00 88. Patru doi inseamna opt, opt – opt e clar, zero – zero inseamna de asemenea opt, si opt – opt e clar. Deci este opt peste tot. Ce inseamna opt? Opt inseamna infinit, dragostea este infinita!

Marian Costache – iti multumesc mult pentru interventia ta de astazi. Eu unul o sa ma duc, gata, am tot zis ca ma duc, ma duc, acum am avut si momentul adevarului. Recunosc ca nu am donat dar dupa intalnirea cu tine o sa-ti trimit o poza sa vezi semnul, asa cum a intrat Georgiana astazi. Vreau la final sa le spui ascultatorilor nostri unde pot gasi mai multe detalii despre Programul National N-avem SANGE.

Suntem pe web la adresa www.N-avemSANGE.ro . Aici puteti gasi atat ghidul donatorului, cat si lista tuturor centrelor de donare, cu programul lor si adresele din toata tara. Suntem, bineinteles, de gasit pe Facebook si pe Youtube.

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, Deutsche Leasing, Victron Energy, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Fotografiile voastre despre curaj sustin un program ambitios

Toata lumea stie ca atunci cand iti propui sa alergi un maraton, alegerea ta reprezinta in primul rand un act de curaj. Ca sa fim bine intelesi, nu incercam sa spunem ca repezindu-te, neantrenat si fara nicio alta pregatire, la linia de start executi cine-stie-ce act de curaj. Nu. Aceea este direct nebunie!

Curajul de a alerga un maraton sau poate chiar orice alta cursa pe distanta mare este dat in primul rand de consecventa cu care trebuie sa te pregatesti niste luni bune sau poate chiar un an. Tine de o serie intreaga de renuntari, prin care trebuie sa treci cu stoicism.

Cei care au deja in palmares unul sau mai multe maratoane mai stiu ca toata aceasta atentie la detaliile pregatirii nu te scuteste de intalnirea cu diverse “ziduri”, asa cum este cel de pe la kilometrul 30, in cursa de 42,195km. Incepand din acest an, amintirile despre astfel de acte de curaj vor ajuta finantarea unui alt program ambitios – N-avem SANGE. Mai clar fie spus, fotografiile la dimensiune originala, nebrandate, ale celor care alearga pe distante lungi in cursele organizate de Bucharest Running Club vor fi vandute prin intermediul unei platforme dedicate, iar banii vor fi directionati catre Asociatia HEM, care gestioneaza derularea Programului National “N-avem SANGE”.

Set of digital devices screen mockup

“Este o initiativa de generozitate minunata din partea partenerilor nostri de la Bucharest Running Club. Se realizeaza astfel si un soi de sinergie interesanta, deoarece un act de curaj, asa cum este alergarea unui maraton, determina o mica donatie in legatura cu un alt act de responsabilitate sociala, asa cum este donarea de sange”, declara Marian Costache, #bloodfluencer, Presedinte Asociatia HEM.

Asteptam sa vedem cum va fi primita aceasta initiativa de catre alergatori si ne propunem sa revenim cu informatii despre sumele stranse in urma acestui parteneriat.

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, Deutsche Leasing, Victron Energy, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

400 de #bloodfluenceri la Bucharest Half Marathon

A trecut o saptamana de la incheierea celei de-a 8-a editii a Bucharest Half Marathon, competitie internationala care a adunat la start aproximativ 18.000 de participanti, din peste 75 de tari, conform Bucharest Running Club. Startul curselor competitive a fost recordul acestei ediţii si a durat 20 de minute datorită numărului mare de participanţi.

Pentru Programul National “N-avem SANGE” evenimentul de weekendul trecut a insemnat de asemenea o performanta, deoarece cauza donarii voluntare de sange a fost sustinuta de cateva sute de alergatori si zeci de voluntari. Un rol deosebit in derularea activarii l-au avut voluntarii care ne-au sprijinit in administrarea punctului de alimentare de la Piata Muncii (km 15).

“Pentru mine, experienta acestui eveniment este unica. Am avut surpriza placuta sa intalnesc oameni deosebiti. Am cunoscut persoane care au imbratisat cauza noastra si donatori de sange carora li s-a potrivit manusa actiunea noastra. Nu in ultimul rand am reintalnit persoane cunoscute si prieteni vechi care au imbratisat si ei programul “N-avem Sange”.

La punctul de alimentare de pe traseu, de la Piata Muncii, am trait intens emotiile cursei. Am preluat din adrenalina si entuziasmul fiecarui participant si am transmis incurajari catre fiecare in parte. Am fost placut impresionat sa vad nenumarate tricouri de #bloodfluencer si sa recunosc o parte dintre cei cu care am dat mana si le-am oferit tricoul cu o zi- doua inainte. Drept amintire am avut sansa sa fac cateva selfie-uri cu cei cunoscuti, in timp ce alergau. Pe aceasta cale vreau sa le multumesc tuturor pentru aceasta zi deosebita.” – Paul Varga, #bloodfluencer, Director Asociatia HEM

In zilele de Vineri si Sambata, in timpul prezentei noastre la Sport Expo, am cunoscut oameni minunati, alergatori si totodata donatori de ani de zile, o dovada in plus ca am intuit foarte bine parteneriatul cu Bucharest Running Club, deoarece foarte multi dintre cei care alearga sunt fani consecventi ai donarii de sange. Nu tinem sa rationalizam cu orice pret aceasta observatie dar credem ca oamenii educati si pe deasupra practicanti ai sportului de placere sunt mult mai deschisi catre semenii lor si implicit catre cauze sociale importante.

“Participarea la BHM 2019 a venit cu o reconfirmare a interesului pe care “N-avem SANGE” și donarea de sânge in general o are in rândul participanților la astfel de evenimente. In ceea ce ma privește, elementul de noutate a fost adus de administrarea punctului de alimentare pentru alergători, unde am avut ocazia sa simt bucuria și dăruirea cu care oamenii aflați de celălalta parte a “baricadei”, pregătesc necesarul și încurajează participanții la cursele de alergare.

E absolut minunat sa vezi cum, uniți sub umbrela unei cauze dedicate vieții, oameni care nu se cunosc, își dăruiesc câteva ore din timpul lor pentru a susține și încuraja “necunoscuți”. Și cel mai puternic element comun pe care îl au evenimentele sportive și donarea de sânge, este cel al depășirii unor bariere legate fie de confort, fie de timp și de ce nu, de curaj.” – Andreea Timofte, #bloodfluencer, Vicepresedinte Asociatia HEM

In incheierea acestui articol merita mentionat faptul ca prezenta Programului “N-avem SANGE” la acest eveniment nu ar fi fost posibila fara sustinerea speciala, relativ la aceasta activare, care a venit din partea companiilor Macromex si CertSIGN.

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, Deutsche Leasing, Victron Energy, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

#bloodfluenceri @ Volkswagen Bucharest Half Marathon 2019

In 11-12 Mai are loc la Bucuresti a 8-a editie a Semimaratonului International, organizat de Asociatia Bucharest Running Club. Editia trecuta a adunat la start 16.000 de alergatori din peste 65 de tari, iar despre editia de-acum se preconizeaza a fi si mai reusita

Daca doriti sa faceti parte din echipa de #bloodfluenceri alergatori, va invitam sa va inscrieti la cursa, deoarece mai sunt cateva zile de inscriere online, sa bifati „N-avem SANGE”, in sectiunea CARITATE, iar apoi sa ne scrieti pe adresa contact@n-avemsange.ro , pentru a va rezerva tricoul tehnic.

Screenshot din pagina de inscriere online

Programul „N-avem SANGE” reprezinta una din cauzele pe care le puteti sustine la acest eveniment, lista lor completa o aveti aici: http://www.bucuresti21km.ro/caritate/

Este important sa avem parte si de sustinerea acelora dintre voi, care fie nu practica alergarea pe distante lungi sau care pur si simplu si-au propus sa nu alerge, cu ocazia acestui eveniment. Spunem asta deoarece, la fel ca la Uniqa Asigurari Bucharest 10K & FAMILY RUN, revine in sarcina noastra administrarea unui punct de alimentare, pentru care avem nevoie de voluntari.

Daca vreti sa sustineti donarea si in plus vreti sa traiti o jumatate de zi experienta unitatii si a conexiunii adevarate, va rugam sa va alaturati echipei noastre de #bloodfluenceri, ca alergatori sau ca voluntari. Ca de obicei, va promitem un weekend pe cinste si de mare impact!

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, Deutsche Leasing, Victron Energy, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

#bloodfluenceri on the run @ Bucharest 10K & FAMILY RUN

Weekendul trecut s-a desfasurat evenimentul Uniqa Asigurari Bucharest 10K & FAMILY RUN, ce a adunat la start un numar de peste 7000 de alergatori, la toate cursele si categoriile. Pentru programul N-avem SANGE a insemnat un moment de debut remarcabil, deoarece am reusit sa adunam o comunitate consistenta de #bloodfluenceri, alergatori si voluntari, care au facut cauza noastra foarte vizibila.  

240 de oameni si-au manifestat intentia sa alerge in tricoul de #bloodfluencer, iar la punctul de hidratare, a carui administrare a revenit in sarcina noastra, ne-au ajutat in jur de 20 de voluntari.

 Sigur ca numerele astea pot insemna ceva dar in niciun caz nu pot descrie emotia pe care am resimtit-o fiecare dintre noi, la nivel personal, pentru ca ne-am dat seama ca prin tot acest demers suntem din ce in ce mai relevanti. Intelegem viata intr-un sens in care constatam cu tristete ca societatea romaneasca este parca tot mai fragmentata, la toate nivelurile. Cu toate acestea, un eveniment precum cel din weekendul trecut e de natura sa ne reaminteasca tuturor ca exista oameni inimosi, dornici sa ajute, mai departe de vreo agenda personala, oameni care inteleg cauzele mari, si a caror daruire conteaza pentru fiecare dintre noi.

Ne bucuram ca la Uniqa Asigurari Bucharest 10K & FAMILY RUN lucrurile au decurs atat de frumos si speram sa putem oferi in continuare fanilor donarii de sange, dar totodata si ai alergarii, experiente de neuitat precum cea de Duminica trecuta. Senzatia de conexiune pe care am resimtit-o cu totii si de care am tot vorbit in ultimele zile, inclusiv cu ocazia interviului live, la invitatia Bucharest Running Club, se vrea retraita! Nu in ultimul rand, multumim partenerilor nostri din acest program, a caror lista o veti regasi si in susbsolul acestui articol si in mod special companiei Victron Energy, producator de echipamente si solutii din domeniul energiei din surse regenerabile, fara de care aceasta activare nu ar fi fost posibila.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=mB5GB1MuP14&feature=youtu.be]

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment, Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, Deutsche Leasing, Victron Energy, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.

In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

Alergati pentru sanatate, pentru ai vostri si pentru voi

In weekend are loc Uniqa Asigurari Bucharest 10K & FAMILY RUN, un eveniment de alergare ce se poate transforma cu usurinta intr-o experienta memorabila, alaturi de familie, alaturi de cei dragi.

Pentru programul N-avem SANGE editia de-acum, din 07 Aprilie 2019, reprezinta debutul unui parteneriat alaturi de Bucharest Running Club, un demers prin care ne dorim sa subliniem inca o data importanta donarii de sange, pentru sanatatea donatorilor, si sa comunicam totodata o senzatie de conexiune umana autentica, mai departe de cuvinte sau de orice declaratii.

Deoarece vrem sa pastram lucrurile intr-un registru concret, avem doua obiective clare pentru evenimentul de-acum. Anume, ne-am propus sa adunam un grup de 250 de alergatori, sustinatori ai donarii de sange (#bloodfluenceri), precum si 20 de voluntari. Voluntarii sunt necesari pentru punctul de hidratare de pe Bd. Unirii (Km 6,5), a carui administrare este in sarcina noastra.

Va asteptam deci sa va inscrieti la una dintre curse si sa sustineti cauza noastra. Daca nu ati apucat sa faceti inscrierea online, nu e nici o problema, puteti sa va inscrieti personal la Sport Expo, in zilele de Vineri (orele 15-19) si Sambata (10-19).

Donarea de sange este pe de-o parte o tema care ne priveste pe toti si ne face sa ne uitam cu mai mare atentie si intelegere catre ceea ce traiesc semenii nostri, dar in acelasi timp este o deprindere extrem de sanatoasa, mai ales pentru cei care iubesc alergarea si au nevoie de o masa eritrocitara bine aspectata.

Pentru noi, cei de la Asociatia HEM, programul N-avem SANGE cu toate activitatile pe care le presupune a insemnat intotdeauna o oportunitate de-a cunoaste oameni minunati, dornici sa faca bine pur si simplu, oameni la vederea carora ne-a crescut deopotriva entuziasmul si speranta in viitor. Din aceasta categorie fac parte inclusiv cei de la Bucharest Running Club, care ne-au surprins la Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti cu o donare in grup, in urma cu vreo saptamana si ceva.

Asa cum concluzioneaza si ei, va incurajam si noi. Alergati pentru sanatate, pentru ai vostri si pentru voi. Si donati sange din aceleasi considerente, completam noi!

Back To Top