Hellaaaw! Mă numesc Alexandra Boboc, iar povestea mea de #bloodFLUENCER a luat naștere într-un mod foarte simpatic. Totul a luat început cu un mesaj de la buna mea prietenă, Andreea Ciocan, în care mi-a spus că este timpul să acceptăm o nouă provocare: aceea de a alerga 3 km la cursa adolescenților din 12 octombrie.
Inițial, mi-am spus că, deși sună foarte bine, nu este de mine, care nu mai trecusem printr-o astfel de experiență până acum. Apoi mi-am dat seama că poate este ceea ce am nevoie în acel moment, mai ales că recent începusem să fiu adepta unui stil de viață mai sănătos. Așa că, în cele din urma am acceptat, fiind mândră de mine și în același timp realizând decizia importantă pe care am luat-o.
Am decis să sprijinim cauza celor de la N-avem SÂNGE.
La scurt timp am aflat de la Andreea ca Benyamin Saeednia, un alt prieten foarte bun de-al nostru, a hotărât să facă un grup pe Whatsapp cu toți alergătorii, unde ne putea oferi sfaturi, având și alte experiențe anterioare în acest domeniu. Fiindcă eram atât de mulți și cu toții atât de motivați, am hotărât să alegem o cauză și să alergăm pentru ea. După multe discuții, am decis să sprijinim cauza celor de la N-avem SÂNGE.
Ulterior, pentru a afla mai multe informații, am organizat o întalnire foarte drăguță cu Marian Costache, unde la o bere și un frappe am purtat cu toții o discuție deschisă despre acest proces. Tot ce pot spune este că am rămas uimită de importanța donării sângelui, atât pentru beneficiar, cât și pentru donator. A fost un total mindblowing!
Pentru a fi totul mai clar, am să vă las și voua puțin mai jos o serie de motive pentru care fiecare dintre noi ar trebui să doneze sânge cel puțin o dată în viață:
- după donare sângele se reface în câteva zile, cantitativ, iar calitativ până în cel mult trei săptămâni
- masa de sânge care se pierde este înlocuită de elemente tinere, astfel încât organismul nostru nu suferă, ba din contră, își întărește sistemul imunitar
- cei care se prezintă în mod constant la centrele de transfuzie sanguină beneficiază de control medical și analize de specialitate gratuite, astfel încât își pot monitoriza în permanență starea de sănătate, putând identifica oricând orice nu funcționează adecvat în organismul lor
- actul donării este extrem de benefic corpului uman, astfel încât recoltările realizate la intervale recomandate de medici (nu mai frecvent de o data la opt săptămâni) întăresc organismul și îl pun la adăpost de o serie de afecțiuni
- o singură donare, înseamnă o șansă în plus, o viață salvată
- …și nu în ultimul rând, donarea de sânge reprezintă o bucurie, o bucurie că ai avut oportunitatea de a face un bine, de a salva un om și, în același timp, este un dar pe care i-l oferi corpului tău, un mod în care ii mulțumești pentru tot ceea ce face pentru tine…
#antrenamentele
Apoi a început perioada de antrenament…în care m-am amuzat teribil, fiindcă de fiecare dată când ieșeam la alergat prin parcuri cu tricoul de #bloodFLUENCER, toți oamenii se uitau curioși și în același timp entuziaști la mine. Acest lucru m-a făcut să fiu mândră de decizia pe care am luat-o, să mă simt mult mai bine în pielea mea și să vreau să spun lumii întregi despre această experiență. Așadar, am început cu părinții mei, apoi cu prietenii, iar acum, mă aflu aici, în fața laptopului meu, încercând să-mi conturez povestea pentru tine, cititorule din lumea întreagă!
Încă o dată mă întreb, poate de data asta în numele vostru: ,, de ce am ales să susțin donarea de sânge? De ce am luat hotărârea de a alerga tocmai acum? De ce nu am rămas indiferentă față de toate aceste oportunități care tot veneau spre mine?” Ei bine, răspunsul este simplu: pentru mine provocarea, ieșirea din propria zonă de confort și asumarea de riscuri reprezintă primul pas spre schimbare, iar toate aceste schimbări sunt imboldurile ce îl transformă pe fiecare dintre noi într-o versiune a sa mai bună. Oare nu asta e esența evoluției, versiunea mai bună a fiecăruia?
Legat de partea cu sângele și alegerea cauzei: recunosc că am ales să îi susțin pe oamenii frumoși de la N-avem SÂNGE, fiindcă știam că aș fi fost foarte recunoscătoare dacă bunica mea care, bolnavă fiind, printr-o situație ipotetică ce îmi vine greu a mi-o imagina, ar fi avut nevoie de o donație de sânge, ar fi putut fi ajutată de un suflet bun.
#esenta
Așa că, acum, din ipostaza unei simple adolescente de 17 ani, mi-am promis să fac tot ce pot să încurajez oamenii din jurul meu să meargă să doneze, să îi fac să conștientizeze cât de importantă este inițiativa fiecăruia dintre noi, să nu uite că în lume suntem oameni cu oameni și trebuie să ne iubim, prețuim, respectăm și să ne ajutăm reciproc. Pentru mine aceasta este una dintre marile esențe ale vieții. De perioada după care voi face 18 ani nici nu mai vorbesc, cu siguranță voi fi prima la coada centrului de donații, însoțită de prietenii mei ce urmează să doneze și ei, bineînțeles…
În ceea ce vă privește pe voi dragi alergători, nu uitați că ne vedem la cursă peste două săptămâni, abia aștept să ne întâlnim și să schimbăm impresii…Iar tu, cititorule, după ce termini de citit articolul meu, după ce îl împărtășești cu oamenii tăi dragi, creează alături de ei un grup pe Whatsapp și mergeți la centrele speciale de dragul meu, al prietenilor mei alergători și al celor de la N-avem sânge să puneți un zâmbet pe fața unui om aflat într-o situație dificilă. Nu uita: corpul tău îți va mulțumi înzecit…și odată cu el, și noi, toți ceilalți!
N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.
Partenerii din acest program sunt, pana in acest moment,
Institutul National de Hematologie Transfuzionala, Fundatia Universitara AISTEDA, MACROMEX, Smith&Smith, Deutsche Leasing, Victron Energy, CertSIGN, Gerocossen, IQads, Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Radio Romania, Itsy Bitsy, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, Smart Society si Motion Vision Communication, care se ocupa si de strategia de comunicare.
In Bucuresti, proiectul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.
Pingback: 2019, retrospectiva unui an deosebit – N-AVEM SANGE!