Loading....

Etichetă: gabriel chivu

Ana Maria Crețu (Tarom): “Accidentul acela a avut loc, ca eu sa descopăr ceva ce stătea ascuns.”

articol de Delia Modrea

Ana Maria Crețu are 37 ani, este insotitoare de bord, la Tarom, si mama unui baietel de 11 ani. Pentru ea anul 2020 nu este doar anul in care s-a declansat pandemia, ci si anul care a pus-o la pamant si pe plan personal, asa cum ne declara.

“Anul trecut a fost unul care m-a pus la „pământ” însă nu mi-am pierdut increderea in Dumnezeu. Nu sunt o bisericoasa, însă credinta in Dumnezeu e mereu în sufletul meu”, asa isi incepe Ana Maria incredibila poveste.

“Iubesc meseria pe care o am si imi lipseste enorm în această perioadă. Totul a inceput din septembrie, cand mi-am operat copilul, de o tumora plecată din sinusul maxilar. Eu inițial am mers la spital, crezând că va fi o banală operație de polipi. Diagnosticul pus a venit ca un bolovan peste mine. A urmat operatia si apoi așteptarea rezultatelor biopsiei. Nu doresc nimănui să treacă prin această încercare.

#accidentul

Cand într-un final m-am liniștit, a venit accidentul rutier. Mergeam cu unchiul meu la tara. La un moment dat cineva a intrat în noi, în partea șoferului, eu fiind pe scaunul din dreapta. Unchiul meu nu a avut nimic, eu am fost cea care s-a lovit la piciorul drept.

M-au dus la spital sa vada daca am ceva rupt si in urma radiografiilor au descoperit acea tumora, de 10cm.. Am avut in suflet ca nimic nu este întâmplător. Accidentul acela a avut loc, ca eu sa descopăr ceva ce stătea ascuns. Au urmat investigatii suplimentare și am ajuns la operatie. Faptul că am o grupa rară, A2(-), m-a facut sa cer ajutor colegilor de serviciu.
Stiati ca doar 6% din populatia tarii are A2(-)?

Asa a ajuns mesajul meu către Gabi, #bloodfluencerul Gabriel Chivu, care a făcut posibil, ca într-un timp foarte scurt sa primesc ajutor. Este intr-adevar un „înger păzitor” . Al meu si al multor alți oameni.

Nu stiu ce altceva mai pot spune despre mine. Sunt doar un om ca oricare altul. Poate mult mai încăpățânat si care nu se da batut oricât de greu ar fi.

#bloodfluencer

Cat despre donat sânge….prima dată am donat pe la 20 de ani, când o verișoara, diagnosticata cu leucemie, avea nevoie de masa trombocitara. Atunci mi-am rugat colegii sa ma ajute si am mers în grup, la Centrul de Transfuzie. Am continuat sa donez de atunci, ultima donare fiind pe 5 decembrie 2020. Abia astept sa treaca cele 6 luni de la interventie si transfuzie ca sa pot dona din nou.” Cu acest gand minunat isi incheie Ana Maria Cretu povestea.

Suntem si noi convinsi ca nimic nu e intamplator si ca oamenii minunati au intotdeauna sprijin din partea altor oameni minunati! Multumim Ana Maria pentru povestea ta! Te asteptam in comunitatea noastra de #bloodfluenceri, dupa aceasta perioada de recuperare. Oricum, povestea ta si a lui Gabriel Chivu continua sa inspire pe foarte multi dintre noi.

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii nostri din acest program

INHT, MACROMEXH.EssersCertSIGNIQadsGrupul Digi | RCS & RDS,Universal SolutionX2 AdventureBucharest Running ClubItsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de SangeAMiCUS Bucuresti, Activator HUB, RingRingNutrivitaGetica OOHPaco Media, TOI Innovative Media, Joint Media, Way MediaFairway MediaBlitz TechnologyExpodom si Motion Vision Communication.

In Bucuresti, programul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

In Constanta, programul este sustinut local de Seaview AdvertisingCity Park Mall, Magazinele Brick si Radio Constanta.

Ingerii dintre noi

articol de Delia Modrea

Se spune adesea ca printre noi exista „ingeri”. Cred asta si nu vad ca se exagereaza cu nimic, pentru ca ma gandesc la acele persoane care desi duc o viata normala, prin simpla lor prezenta, atitudine si fapte ii infuenteaza intr-un mod minunat pe cei din jur. Despre Gabriel Chivu, un inger de acest fel, va voi vorbi astazi.

Are 30 de ani, un zambet prietenos si o privire calda. Prin ochii de un albastru intens, Gabriel iti lasa inca de la prima impresie sentimentul ca stai in fata unui om deschis, sincer, pe care te poti baza. In prima tinerete a practicat rugby-ul, ca sport de performanta, in prezent lucreaza in domeniul securitatii aeronautice, la TAROM.

#bloodfluencer

Donator de sange regulat, avand o grupa de sange destul de rara (A2 RH negativ), Gabriel a ajutat sute de persoane, in special copii, care aveau nevoie urgenta de sange. Prin implicarea sa constanta si activa in donarea de sange, Garbiel a devenit #bloodfluencer. Recent a fost implicat in obtinerea de sange, cu RH negativ, pentru o colega de serviciu. In numai doua zile de la lansarea apelului, stocul de sange a fost pus la dispozitia colegei, care avea nevoie urgenta, pentru efectuarea unei operatii.

In spitalele din Romania este o  nevoie acuta de sange, pentru grupele cu RH negativ, iar donatorii acestor grupe sunt foarte greu de gasit. Gestul de a dona sange salveaza vieti, iar o donare de sange, de la un donator recurent, poate ajuta pana la trei persoane. Indiferent de cat de multi donatori de sange exista la un moment dat, nevoia de sange din spitale este constanta.

#primadonare

Intreabat cum i-a venit ideea de a dona sange, Gabriel mi-a raspuns urmatoarele:

” Prima donare a fost prin anul 2011, in primul an de facultate. Recunosc ca atunci nu am dat foarte mare importanta, drept dovada am mai donat peste cativa ani, undeva prin 2014.

In 2017, un prieten foarte bun, trecand printr-o problema medicala foarte grava, anume leucemie, a avut nevoie de sange. Atunci a fost momentul in care am realizat cat de importanta este donarea, cat de mult conteaza si cat de mult putem ajuta”.

#ungestmic

Iata, asadar, cat de important este sa realizam ca un gest mic dar nobil poate salva o viata. Oricare dintre noi poate fi pus la un moment dat in situatia, in care viata sa depinde de stocul de sange, al unui spital. De aceea, a dona macar de doua ori pe an sange este un bine pe care ni-l daruim noua insine. Suntem parti ale aceluiasi intreg! Gandit-va, ce s-ar intampla daca oameni precum Gabriel, nu ar exista printre noi?!

Acum, la inceput de primavara, in aceste zile frumoase, prilej de noi sperante si de renastere a naturii, cand privim snurul rosu cu alb al Martisorului sa ne reamintim ca rosul simbolizeaza sangele, iar sangele inseamna VIATA!

N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

Partenerii nostri din acest program

INHT, MACROMEXH.EssersCertSIGNIQadsGrupul Digi | RCS & RDS,Universal SolutionX2 AdventureBucharest Running ClubItsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de SangeAMiCUS Bucuresti, Activator HUB, RingRingNutrivitaGetica OOHPaco Media, TOI Innovative Media, Joint Media, Way MediaFairway MediaBlitz TechnologyExpodom si Motion Vision Communication.

In Bucuresti, programul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.

In Constanta, programul este sustinut local de Seaview AdvertisingCity Park Mall, Magazinele Brick si Radio Constanta.

Back To Top