Creșterea valorii tichetului de masă, prin ochii #bloodfluencerilor voluntari, prezenți de la început de an la Centrul de Transfuzie Sanguină București

În urma actului donării, donatorii de sânge primesc adeverință pentru o zi liberă de la muncă, adeverință pentru 50% reducere a abonamentului de transport pentru 1 luna și 7 tichete de masa. La finalul anului trecut, Ministerul Sănătății a decis mărirea valorii tichetului de masă pentru donatorii de sânge de la 9,57 lei / tichet la 40 de lei / tichet. Mediatizarea acestei schimbări a dus la aglomerarea Centrelor de Transfuzie Sanguină, adaptări bruște în modul de operare al centrelor (acces pe bază de programare) și chiar limitarea numărului zilnic de donatori în unele centre, lucru nemaiîntâlnit până acum.

Ne place sau nu, mai departe de conștiință, bunătate sau altruism, atât dramele (sau mediatizarea lor) cât și recompensele materiale, sunt încă elementele care pun în mod consistent oamenii în mișcare. Sigur, în cadrul demersului nostru, punem accent pe beneficiile pentru sănătate, atât pentru trup, cât și pentru suflet și rămânem fideli credinței că asta este calea prin care se va rezolva cu adevărat problema sângelui transfuzional. Nu suntem în măsură să desconsiderăm vreo variantă – deși putem pune în discuție modul abrupt în care observăm că s-au întâmplat aceste schimbări, sau priorități care stau în așteptare de ani de zile – dar din respect pentru cei aflați în suferință, suntem în măsură să spunem că indiferent de context și motivație, e important să privim acest gest cu omenie și înțelegere față de toți cei implicați în acest proces: pacienți – personal medical – donatori sanguini.

#opinii

În acest sens, am invitat câțiva din #bloodfluencerii voluntari care au fost prezenți la Centrul de Transfuzie Sanguină București în săptămâna 15 – 19 ianuarie, pentru a da o mână de ajutor personalului medical în interacțiunile cu donatorii, să spună ei cum au simțit această schimbare. Vă aducem în atenție că voluntarii acestui demers, sunt donatori și / sau susținatori ai donării de sânge, care pe lângă toate responsabilitățile profesionale și personale, aleg să-și ofere din timpul lor în diverse acțiuni ale demersului N-avem SÂNGE?!. Concret, în acest interval, voluntarii au avut rol de informare și îndrumare cu privire atât la accesul în Centrul de Transfuzie București – în principal pe baza de programare, cât și ca prim triaj al donatorilor noi, prin prisma enumerării condițiilor de eligibilitate.

Mihai Angheluță (Technical Leader – IT, 39 ani)

“Comparativ cu anul trecut sunt constant foarte mulți donatori, nu doar vinerea. Sunt foarte mulți donatori luați prin surprindere de necesitatea unei programări, foarte mulți care sunt nemulțumiți de faptul ca locurile sunt disponibile abia peste câteva săptămâni, exista un proces nefuncțional pe website-ul CTS care produce frustrări celor care ajung din greșeala sa îl folosească in detrimentul aplicațiilor recomandate. Exista și destul de mulți oameni care aleg sa nu respecte ora programărilor fără sa înțeleagă urmările. In plus exista și problema donatorilor trimiși de spitale sa doneze deși centrul este la limita și sange suplimentar nu poate fi colectat.

Impresia personală e ca donatorii pe care măsura creșterii valorii bonurilor de masa îi aduce în plus nu sunt la fel de informați și pregătiți ca donatorii care alegeau să doneze până acum. Sper doar să devină donatori recurenți și să nu fie motivați doar o singură dată de noua măsura.” – Mihai Angheluță

Cătălina Stoian (profesia – procuror, 45 ani, mama a 2 copii)

“Ar fi multe de îmbunătățit și totul pleacă de la oameni. E bine că merg în paralel cele doua modalități de a dona sânge (cu sau fără programare) pentru că sunt oameni care nu reacționează cum ar trebui atunci când află că nu pot dona sânge deoarece nu au programare. Cei fără programare se împart în doua categorii, cei care înțeleg și par dornici sa instaleze aplicațiile și cei care nu concep să nu doneze în ziua prezentării la centru, având o atitudine, sa-i zic… nu tocmai de invidiat.

Mulți din cei neprogramați s-au plâns că aplicația (ambele) le-a dat eroare, nu au primit confirmarea deși au ales slotul, ba chiar că au primit mesaj, dar apoi a dispărut. Poate că aplicațiile ar trebui îmbunătățite (dacă se confirmă că au disfuncționalități) sau oamenii ar trebui sa fie mai sinceri.
Lucrul cu voluntarii a fost, ca de obicei, plăcut. Delia și Mihai „made my day!”.- Cătălina Stoian

Maria Grigore (studentă, 22 ani)

“Ce am văzut timp de câteva zile la Centrul de Transfuzie București m-a uimit din mai multe puncte de vedere. Donez regulat, de câțiva ani și am văzut rata de ocupare a centrului de dinainte de mărirea beneficiului financiar al donatorului- diferența este considerabilă. Mă bucur ca am fost de ajutor echipei de la centru și alături de colegii mei voluntari cred că am reușit să eficientizăm puțin procesul de triaj și să informăm cetățenii cu privire la necesitatea aplicației și a donatului la intervale fixe, în mod recurent.

#optimizare

Am apreciat enorm faptul că tot personalul medical a făcut eforturi uriașe pentru a asigura ca fluxul de donatori să meargă în parametrii normali, chiar dacă acest aspect a însemnat un volum de muncă mult mai mare și chiar stat peste program. Este nevoie de intervenție la nivelul Centrului de Transfuzie Sanguină, la modul că este necesară optimizarea anumitor aspecte. Cine și cum poate dona și care va fi fluxul de acum încolo.

Este un aspect excelent faptul ca avem un număr atât de mare de donatori, dar cozile, micile conflicte care apar în urma așteptării și suprasolicitarea personalului nu mi se pare un plan de atac prea bun. Oamenii trebuie să înțeleagă ca se fac eforturi din mai multe direcții pentru a face față la numărul foarte mare de oameni. Au fost zile când am bifat personal chiar și 320 de persoane în intervalul 7.30-13.30. O adevărată desfășurare de forțe când vine vorba de gestiunea lor, cu tot ce implică: programări online, persoane fără programări, întrebări, triaj medical, instructaj, ocuparea etajelor.” – Maria Grigore

Iulia Trandafir (COO, 34 ani)

“În cele două zile de voluntariat la centrul de transfuzie sanguină, am constatat o îmbunătățire semnificativă în comparație cu sistemul anterior. Aplicațiile care permit programarea la o anumită oră sunt extrem de eficiente, creând un flux facil de înregistrare și triere. Cu toate acestea, cred că este esențială prezența personalului medical în zona de recepție, pentru a ghida potențialii donatori prin procesul de donare.

Voluntarii de la „N-avem SÂNGE?!” nu au fost doar implicați în triere, ci au desfășurat și acțiuni de informare și conștientizare, dovedindu-se a fi deosebit de benefice. Practica de respingere a potențialilor donatori înainte de a ajunge la recepție, în cazul în care aceștia urmau un tratament medicamentos sau aveau afecțiuni medicale care îi împiedicau să doneze, a contribuit semnificativ la procesul de triere. Recomand cu tărie menținerea acestei bune practici, deoarece s-a dovedit a fi extrem de utilă, contribuind nu doar la o triere eficientă, ci și la optimizarea timpului în procesul de gestionare a donatorilor.”- Iulia Trandafir

Delia Modrea (Operator GIS, Secretar Asociația HEM, 44 ani)

“Donez din 2015, am inceput să donez pentru un caz, un tânăr pompier a avut un accident grav și au urmat luni de spitalizare și de intervenții. Povestea lui am scris-o pe “N-avem SANGE?!”. După, a urmat Colectiv și încă o dată mi-am dat seama câtă nevoie este de sânge la momentul potrivit, să fie stocuri suficiente.

Din 2019, pe lângă faptul că vorbesc în stânga și-n dreapta de nevoia de sânge, m-am alăturat unui grup mișto de oameni care, in timpul liber, asta fac, vorbesc despre importanța și conștientizarea nevoii de sânge.
Dezamăgită de-a lungul anilor de sistemul medical, dezamăgită de oricine vine la conducerea ministerului că pe partea transfuzională nu face nimic. De-a lungul anilor am fost alături ori de câte ori ne-a fost solicitat ajutorul ca voluntari alături de Centrul de Transfuzie Sanguină București, printre care cele mai importante ar fi „Donam pentru Ucraina” și „Crevedia” și am văzut marile lipsuri: de personal, de aparatură și de logistică.

Mărirea beneficiilor pentru donatori, fără o evaluare corectă a capacitații centrelor, arată mai degraba a masură populistă. Interesul ar trebui să se manifeste față de intreg procesul donarii: centre la standarde europene, personal medical suficient etc..” – Delia Modrea

Dana Vasiliu (Sales manager UiPath, 36 ani)

„Încă din 2021, de când am înțeles că este nevoie de sânge și că România traversează o perioadă vulnerabilă, unde oamenii sunt mișcați de suferința rudelor, a prietenilor sau a cunoștințelor am decis să vorbesc despre beneficiile donării de sânge, să organizez colecte mobile și să iau parte la proiectele „N-avem SÂNGE?!”. Am fost surprinsă să văd în ianuarie cum au evoluat lucrurile, odată cu mărirea tichetelor de masă, când cetațenii au luat cu asalt Centrele de Transfuzii din țară, personalul medical fiind copleșit iar organizarea necesitând de urgența măsuri stricte pentru o bună organizare a centrelor.

Oamenii au fost nervoși, unii au fost extrem de înțelegători și faptul că donarea se făcea doar cu programare le-a dat un confort. Timpul ciclului de donare a scăzut datorită faptului că nu s-au mai format cozi în fața cabinetelor ci doar afară, lucru ce i-a supărat și enervat pe mulți donatori. Important este ca oamenii să ințeleagă ce presupune de fapt donarea de sânge și să nu găsească scuze sau motivații financiare atunci când aleg să facă un bine. Personalul medical trebuie suplimentat fără îndoială și cetățenii trebuie să dea dovadă de înțelegere a unui sistem, ce este pe cale să se îmbunătățească.” – Dana Vasiliu

Paul Varga (Vicepreședinte Asociația HEM, 36 ani)

“Am fost luați prin surprindere de un numar mare de donatori, care mai de care mai motivați să doneze sânge, unii fideli sau alții care tocmai au aflat adresa Centrului de Transfuzii Sanguine din București. E de bine, oamenii s-au activat. Nu stiu ce anume i-a motivat, oare au aplicat teoria care spune că e bine să începi anul cu fapte bune? Sau poate că fix dupa luna decembrie și-au reglat hemoglobina? Sau faptul că bonurile de masă primite de catre donatori și-au marit valoarea?

Indiferent de motivație, un lucru e cert: la cât de mult am strigat pana acum „N-avem Sange!?”, m-am aflat în postura de a spune „Avem Sange!”. Pentru o clipă, am simțit că s-a îndeplinit dorința pe care mi-am pus-o cu 7 ani în urmă și am avut impresia că pot închide acest capitol și voi pleca acasă fericit, vorbind și cântând singur pe strada!

#euforie

Ei bine, după ce am consumat acest moment de euforie, m-am trezit la realitate. A început o noua misiune, una mai amplă, mai delicată și de durată mai mare (mi-am zis deja in gand “hai că poți încă 7 ani cel putin”

Ei bine avem donatori, au motivație, avem sânge, dar unii nu au educație. Și așa s-a deschis noul front de luptă. Iată câteva bune practici: De la „Buna ziua” când se deschide ușa, până la „Multumesc” că am donat sânge, cu „Am programare la donat”, „Ce mai faceți d-na/d-le doctor? Mă bucur să vă revad”, „Nu au trecut mai mult de 6 luni de la ultima donare”, „Ia uitati ce valori bune am la hemoglobina” etc.

Poate că nu ar strica să mergem și cu o floare sau o cutie de bomboane pe care să le impărțim printre donatori si printre cadrele medicale, pe principiul „Daruiești și primești” și viața e frumoasă.

Misiunea noastră merge mai departe!” – Paul Varga

#recompensa

În loc de încheiere, în completarea impresiilor de mai sus, voi folosi o frântură dintr-un mesaj scris recent de Marian Costache, Președinte al Asociației HEM: “Așa cum știm cu toții, e atât de minunat să donezi, încât nu merită să te lași condiționat de vreo recompensă. Donarea de sânge este singurul gest prin care în mod conștient poți oferi țesut din trupul tău, în sprijinul vieții unui om pe care nu-l cunoști! Ce poate fi mai creștinesc și mai îmbucurător de-atât? Ce poate simți mai frumos sufletul tău după ce faci așa ceva?! Nicio recompensă nu poate echivala cu asta…”

Asociația HEM are ca unic demers Programul Național “N-avem SÂNGE?!” (www.n-avemsange.ro), al cărui principal obiectiv este creșterea numărului de donatori sanguini, fidelizați. Principalele modalități prin care programul urmărește atingerea acestui obiectiv îndrăzneț sunt atât campaniile de promovare a beneficiilor pentru sănătate ale donării de sânge cât și creșterea comunității #bloodfluencer (=donator și/sau susținator al donării de sânge).

Am întâlnit oamenii deschiși și responsabili, cu ocazia colectei de la UiPath. Această comunitate de #bloodfluenceri adevărați ne-a convins încă o dată că demersul nostru este prețios

Săptămâna trecută am fost prezenți la UiPath, la colecta mobilă organizată de colega noastră Dana Vasiliu, Customer Success, în cadrul companiei, alaturi de o echipă de minunați profesioniști de la Centrul de Transfuzie Sanguină București, condusă de d-na Dr. Lucia Grijac. Dana se ocupă de fericirea clienților și având în vedere cum a decurs tot evenimentul, credem ca a reușit cu prisosință și de aceasta dată să facă mai mulți oameni fericiți. Am văzut oameni bucuroși că pot să doneze și să ajute, și cu siguranță că vor exista oameni fericiți să primească sângele donat, cu așa inimă deschisă. Am întrebat-o pe Dana și pe colegii ei câteva lucruri despre legătura cu donarea de sânge, precum și ce-au simțit făcând acest gest sau cu ce gânduri însoțesc punga de sânge donată.

o colecție de testimoniale culese de Marian Costache

Ce simți când organizezi aceste colecte, ce ai simțit de la început și ce simți acum în proces?

Dana Vasiliu: Bucurie, satisfacție, faptul că vezi cum vine lumea. Chiar la fiecare campanie există câte 8-9 donatori, care sunt la prima donare. Este un sentiment de satisfacție, de mulțumire și o stare de bine, de recunoștință față de mediul pentru care lucrez, de faptul că pot să fac asta: să vorbesc oamenilor despre donare și să-i încurajez să-și aducă prieteni, cunoștințe, familie și rude.

Justifică toată bătaia de cap? Pentru că nu e simplu să faci o colectă mobilă, așa cum ai organizat tu aici.

Dana Vasiliu: Fără îndoială. Și cred că pot să dau și mai mult, mai ales că este aici, în terenul meu, unde vin la serviciu. Spațiul oferă foarte multe facilități, compania ne susține foarte mult să organizăm și să avem astfel de inițiative.

Am stat apoi de vorba cu Florin Grigorescu, Program Manager UiPath, și tatăl a două fetițe.

Care este legătura cu donarea de sânge? Astăzi te-am găsit aici la colecta mobilă organizată de UiPath.

Florin Grigorescu: Dana organizează aceste colecte de mult timp. Eu sunt în companie de mai puțin de doi ani, dar cred că ăsta a fost printre primele anunțuri pe care le-am văzut când am venit în companie. Eu m-am relocat în Râmnicu-Vâlcea și mai donez acolo, și de fiecare dată se nimerea ca și colecta la UiPath să se facă după o lună după ce am donat eu acolo. Conjunctura a făcut ca eu să nu mai pot să donez o perioadă și mi-am zis că atunci când reiau, clar o să anunț și o să mă înregistrez. Iar acum, aici, când am văzut anunțul m-am trecut primul, în prima zi.

Ai vreo legătură în familie, a fost vreodată nevoie de sânge între apropiații tăi?

Florin Grigorescu: Nu, nici eu, nici familia n-am avut nevoie. Și, din păcate aș spune eu, cred că sunt primul membru al familiei care donează. Și vreau să perpetuez chestia asta mai departe. Mi se pare un obicei foarte sanatos, reciclând cumva fluxul sanguin și faptul că salvăm alte vieți.

Ai avut vreodată senzația că te conectezi pe orizontală cu oameni pe care nici nu îi știi, oameni cu care ai ocazia să fii doar contemporan?

Florin Grigorescu: Nu pot să zic că am simțit ceva în sensul asta, doar că eu știu că sângele meu o să ajungă la o persoană care chiar are nevoie; și nu puține sunt momentele care apar la știri în care se povestește de lipsa de sânge sau am mai avut cunoștințe care postau că au nevoie de sânge. Îmi dau seama că deși ne-am adunat astăzi să donăm aici, nu se rezolvă numai prin astfel de initiative, ci dacă lumea și-ar face un obicei din asta.

Ce știu prietenii tăi despre lipsa sângelui din spitalele românești?

Florin Grigorescu: Am și câțiva prieteni medici și, evident, ei sunt cei mai infocati fani ale acestor sesiuni de donare de sânge, dar în general, așa cum e în viața de zi cu zi, cred că este puțină ignoranță, pentru că asta văd și ei în familiile lor. Când le-am spus prima data că nu pot să vin astăzi pe la voi că am donat sânge și vreau să stau un pic cuminte, a existat așa un sentiment de panică: ,,Cum adică? Păi și cum te simți?”, ,,De ce a trebuit să faci asta?”, chestii din acestea preluate din bătrâni. E un obicei toxic pe care ar trebui să-l eliminăm treptat. Și cred că ăsta e cel mai fain exemplu: să îmi fac un obicei să merg constant să donez sânge și până seara mă simt bine, și m-ai mult de atât, fac bine, haideți și voi.

Dacă ar fi să pui un gând împreună cu sângele care pleacă către analiză mai întâi la Centrul de Transfuzie și apoi către spitale, un gând care să ajungă cumva către cei care vor primi sângele tău, care ar fi acela?

Florin Grigorescu: Să fie binecuvântați toti cei care care primesc sângele meu. Și un al doilea gând, să își împingă limitele și să se facă lucruri fascinante și frumoase în viață, pentru că primesc a doua șansă. Îmi place să cred ca este sânge de sportiv, pentru că am făcut sport de performanță, e sânge curajos și aș vrea să cred că se imprimă un pic și din personalitatea mea acolo cu el.

Am stat apoi de vorba cu Alexandra Petroiu, Statutory Expert @ Mars Romania.

Alexandra Petroiu: Nu mai sunt in UiPath, lucrez în Mars acum, dar datorită Danei am venit să donez acum.

Ce legătură ai cu donarea de sânge și cam cât de veche ești ca donator?

Alexandra Petroiu: Am început să donez din 2017 și am donat destul de frecvent în ultima perioadă. Din 2017-2018 am fost însărcinată și ulterior am crescut copiii, dar pot spune că memorabil în mintea mea este că după donarea din 2017 am reușit să rămân însărcinată, după 2 avorturi spontane dinainte și așa am catalogat donarea de sânge.

Acest marker somatic care a delimitat începutul de carieră ca mamă, frumos semn de carte. Ai vreo istorie în familie care te leagă de donarea de sânge, fie o nevoie de sânge, fie o tradiție ca donator?

Alexandra Petroiu: Nu n-am avut nevoie în familie de sânge. Dar din punctul meu de vedere, ceea ce m-a determinat de fapt pe mine să fac acest lucru este mai mult de a ajuta oamenii din jurul meu. Fie că nu-i cunosc, consider că am un impact în comunitatea în care trăiesc.

În afară de Dana care este catalizatorul acestei initiative în UiPath și prin care ai subscris donării de sânge ca și act voluntar social, ai mai auzit înainte de N-avem SÂNGE?! Te-ai interesat ce înseamnă titulatura de #bloodfluencer, este suficient de clar pentru tine ce facem? Vorbește-mi un pic despre percepțiile tale legate de “N-avem SÂNGE?!”

Alexandra Petroiu: Legat de “N-avem SÂNGE?!”, nu am mai auzit decât cu Dana aici la UiPath. Înainte m-am dus direct la centrul de donare fără să caut alte asociații sau fundații care se ocupă cu acest lucru și care încurajează acest lucru. Dar acum aș fi fost interesată și eu să fac parte din comunitatea asta și să fac mai departe cam ceea ce face și Dana, în alte medii, comunitați, companii.

Deci dorești să fii #bloodfluencer. Este suficient de clar ce înseamnă asta pentru tine?

Alexandra Petroiu: Mi-ar trebui puțin mai multe detalii. Am citit destul de mult pe site-ul “N-avem SÂNGE?!” dar aș dori să aflu mai multe lucruri.

#bloodfluencer este o persoană care donează și face ambasadoriat pentru donarea de sânge, în micro-comunitățile din care face parte: la birou, în familie, pe grupul de prieteni, depinde cât de conectat social este. Pe scurt, cam asta ar fi definiția. Prietenii tăi sunt la curent cu lipsa sângelui din spitalele românești?

Alexandra Petroiu: În cadrul grupului restrâns, chiar am prieteni care donează și ei destul de frecvent sânge în cadrul centrului de donare din București. Am un prieten, într-adevăr, care cred că ar fi un #bloodfluencer foarte bun, pentru că de fiecare data, înainte să doneze, ne anunță pe toți că se duce și ne invită alături de el.

Cum îl cheamă?

Alexandra Petroiu: Radu Diaconu. Și tot timpul este exact la acea limită de 3 luni. La 3 luni se duce să doneze.

Ți-ai pus vreodată problema că sângele pe care l-ai donat inclusiv astăzi nu este doar un lichid, ci este un țesut?

Alexandra Petroiu: Nu m-am gândit atât de departe, dar într-adevăr cred că ar trebui să mă gândesc și la lucrul acesta. Cred că din perspectiva asta donarea este și mai valoroasă.

Dacă ar fi nevoie să pui un gând cu sângele care pleacă astăzi spre spitale, care ar fi acest gând către cei care au nevoie și care vor primi sângele tău?

Alexandra Petroiu: Să fie transmis cu mult optimist. Eu sunt o persoană foarte optimist, și de fel văd binele și în cele mai rele lucruri, și o părticică mica din orice lucru este cu siguranță o oportunitate dacă reușim să o vedem și să o găsim. Să încerce să găsească orice lucru frumos în lucrurile care îi înconjoară.

Victor Corcodel, Solution Architect @ UiPath

Care este legătura ta cu donarea de sânge?

Victor Corcodel: Este o provocare personală să donez. Mie îmi este foarte frică de donarea de sânge, aceasta este a 7-a donare, în decurs de 5 ani de zile. De obicei donez la Spitalul Militar, centrul de la Victoriei nu îmi place, este foarte întunecat, iar oamenii sunt agitați și nu îmi dă cu bine. Și acum am avut foarte multe emoții, stăteam și râdeam pe scaun.

Mă agitam, dădeam puțin din picior, este o frică inconștientă de care vreau să scap. Sunt la a șaptea donare și deja s-a ameliorat situația, sper ca la a douăzecea să pot să donez fără niciun fel de emoție. Deci, pentru mine este un este challenge personal. Și în al doilea rând este dorința de a ajuta alți oameni. Ultima dată am donat acum opt luni de zile.

Eu pot să fac cu tine chiar în cadrul testimonialului o mică sesiune de desensibilizare. Și o să te rog să-mi dai răspunsurile care te fac să te simți confortabil, adică să nu ieși din afara zonei de confort. În general experiența asta cu sistemul medical și cu frica de ace, de unde a venit?

Victor Corcodel: Eram clasa a 4-a, eram toată clasa de copii, învățam la Mogoșoaia. Eram în școala generală, și au dus toată clasa să o vaccineze. Și băieții erau mai smiorcăiți, mai plângăcioși, eram printre ultimii care voiau să stea la vaccin. Și după ce a vaccinat doamna asistentă o clasă de 20 de copii, mai erau ultimii 4 smiorcăiți care nu voiau să se vaccineze. Dânsa probabil că era obosită, așa că mi-a spus că dacă nu stau cuminte și cu mâna moale, în momentul în care-mi face vaccinul, se rupe acul în mâna mea și va trebui să mă ducă la Spital la Grigore Alexandrescu. Uite așa mi-a rămas mie ideea în cap, cum că acele se pot rupe în mâinile oamenilor. A fost un episod, ok, dar ideea este că am câștigat o teamă inconștientă de ace.

Vrei să aducem teama asta mai în conștient, pentru că e un pas care trebuie făcut în direcția sănătoasă. Ce vârstă ai acum?

Victor Corcodel: 31 de ani.

Dacă ar fi să te uiți acum, tu bărbat adult, la copilul de atunci în mâna căruia credea că o să i se rupă acul, ce i-ai spune?

Victor Corcodel: Victoraș, că așa mă refer la mine, la copilul interior de la vârsta aceea, stai liniștit, o să fie bine, nu o se rupă niciun ac. Doamna doar nu mai are răbdare. Mergi înainte că o să fie okay.

Poți să îl iei în brațe pe Victoraș de atunci? Poți să îți iei o secundă, două, să te gândești la Victoraș de atunci, care n-avea decât 10 ani, era clasa a IV-a și era speriat. Poți să faci asta?

Victor Corcodel: Pot să înțeleg asta, da. Pot să-l iau în brațe așa mental.

Poți să-i mai spui o dată să stea liniștit, că totul e bine, și peste 20 de ani o să ajungă donator? O să fie bine!

Victor Corcodel: O sa fie bine! Mulțumesc!

Mulțumesc și eu, Victor!

Cristina Motângă, Senior Project Manager @ UiPath în departamentul COE, Centre of Excelence.

Ce face acest Centre of Excelence?

Cristina Motângă: Practic, este principalul client al produsului sau produselor pe care UiPath le livrează și suntem departamentul intern de automatizări. Încercăm să ne folosim de experiența asta ca să putem mai apoi să cerem și către clienții noștri cum să facă anumite lucruri și povești de succes despre automatizările din companie.

Adică voi sunteți de fapt locul de joacă?

Cristina Motângă: Da, pentru ideile noi, dar un loc de joacă foarte serios.

Am înțeles. Care e legătura cu donarea de sânge?

Cristina Motângă: Am trecut, acum ceva timp, printr-o intervenție chirurgicală și atunci a fost nevoie ca alții să doneze pentru mine. Cei drept, până atunci nu donasem, dar după aceea, am zis că trebuie să o fac și eu, să întorc acest serviciu, ca să zic așa.

Ce intervenție, dacă poți să ne spui, atât cât te simți tu confortabil?

Cristina Motângă: Am avut un caz destul de rar, au spus medicii. Am avut un chist foarte mare, de 10 cm diametru pe splină, orice intervenție asupra lui ar fi presupus un risc foarte mare de hemoragie și alte complicații. A fost o perioadă destul de dificilă, au încercat mai multe abordări ca să reușească să păstreze și splina. Și au reușit și atunci a fost totul bine, doar că a fost de durată și a fost nevoie de mai multe intervenții pentru care și colegii mei de muncă și alți cunoscuți au donat sânge.

Un prilej minunat ca să coaguleze comunitatea de prieteni și de colegi de birou și să puneți în valoare prietenia.

Cristina Motângă: Cred că atunci au donat o parte dintre ei prima dată și de atunci au mai donat, deci a fost cumva și pentru mine și pentru ei un punct de plecare și o conștientizare că poate are nevoie cineva apropiat. Sunt mulți alți oameni care au nevoie și poate nu au o comunitate de colegi sau de rude așa de mare.

Crezi că este nevoie de un astfel de “duș rece” pentru oamenii sănătoși din România, ca să-i facă să doneze?

Cristina Motângă: Ar fi bine să nu fie. Din punctul meu de vedere, e bine să nu dăm de lucruri grele ca să ajungem să facem gestul ăsta, dar probabil că mulți dintre ei sau o bună parte nu o vor face decât dacă se vor lovi de un incident, în cercul lor apropiat. Probabil că nah, ca toți românii, nu mi se întâmplă mie, nu li se întâmplă celor din jur, ce rost are să-mi pierd timpul să mă duc să donez?!

Ce grupă de sânge ai?

Cristina Motângă: A pozitiv.

Este cea mai comună grupă de sânge și totodată cererea este foarte mare. Te-ai gândit mult mai serios decât altcineva la lipsa sângelui din spitale, având și perspectiva aceasta cu intervenția chirurgicală. Te-ai gândit vreodată că sângele pe care l-ai donat astăzi, inclusiv, este un țesut și nu nu doar un lichid?

Cristina Motângă: Da, și poate nu așa direct și poate nu la propriu, că nu este o apă chioară. De exemplu, mă gândesc tot timpul ce fac înainte să vin să donez și m-am gândit inclusiv în trecut, când au fost situații de răceli sau alte lucruri care m-ar fi putut opri să donez. Am încercat să am un pic de grijă înainte, știind mai ales că aici, la UiPath, Dana ne anunță cu foarte mult timp înainte. Fără să-mi dau seama, la început încercam să am un pic de grijă, să nu cumva să pățesc ceva și să nu mai pot să fac asta.

Adică uite ce buclă interesantă: ai avut parte de o încercare care ți-a consolidat cumva prieteniile și relațiile, inclusiv la birou. Chestia asta te-a determinat să donezi la rândul tău, donarea te-a ajutat să ridici nivelul de conștiință și inclusiv de vibrație. Adică numai și numai beneficii. Dacă ar fi să însoțești cu un gând pungă de sânge, care pleacă astăzi către centrul de transfuzie și mai apoi către spitalele din București, care ar fi acesta? Ce îți dorești tu să simtă oamenii în clipa în care primesc sângele tău? Ai avut vreodată perspectiva asta?

Cristina Motângă: Nu m-am gândit până acum la asta. M-am gândit doar că sunt convinsă că o să fie de ajutor cuiva și că persoana respectivă nu o să mai treacă sau poate că o să fie mai ușor pentru ea să mai treacă prin acel stres de atunci, când spun medicii că: “trebuie să te operăm, dar nu avem sânge, sună pe cine cunoști ca să vină să doneze pentru tine.”

Sper ca prin gestul pe care îl fac să îi scap de un stres, oricât de mic, pentru că atunci când ești bolnav nu asta vrei să faci, nu te simți bine nici tu, nici părinții sau familia. Numai la asta nu stau să se gândească, să dea telefoane și să roage oameni haideți vă rog de oriunde mergeți și donați că trebuie, avem nevoie ca să poată opera cât mai curând și așa mai departe. Adică sper ca prin gestul pe care îl fac să fie mai ușor și să-i scutesc de un stres cât de mic. Până la urmă, ei au oricum alte griji în momentul ăla.

Ca cetățean al acestei Românii care a învățat, care muncește, care își plătește taxele, își vede de viața lui și nu se află la marginea societății, ci în eșalonul să zicem bine plasat, ne așteptăm ca în momentul în care ai nevoie de ceva să poți să “cazi pe spate” și să fie în spatele tău o “plasă”, numită sistem medical și care trebuie să te susțină. În România lipsește perspectiva asta. În clipa în care te “arunci pe spate”, dacă nu ai grijă unde aterizezi, poți să aterizezi pe „ciment” sau să te duci “într-o prăpastie”, de unde nu te mai scoate nimeni.

Crezi că prietenii tăi sănătoși care nu donează au această perspectivă? Că indiferent cât am blama mediul politic, sistemul medical, sângele este la oameni. Dacă lor nu suntem în stare, o inițiativă ca a noastră, de exemplu, să le ridice nivelul de conștiență și conștiință, lucrurile nu se rezolvă?

Cristina Motângă: Nu știu dacă au perspectiva asta, unii probabil că nu o au, unii probabil nici nu o să o capete. Chiar discutam cu cineva, noi am mai încercat, și aici la birou și acasă și cu prietenii care sunt în afara locului de muncă. Cel puțin eu, de când am început să donez, am încercat să discut despre asta, să spun “hei, eu mă duc să donez, uite, am fost, a fost totul bine, a fost în regulă. Vreți și voi să mergem împreună?”

O parte dintre ei, deși nu foarte mulți, au reacționat pozitiv, dar alții nu au reacționat atât de pozitiv. Chiar m-am lovit de situația în care a părut cumva un subiect mult prea personal, adică discuți despre asta: “uite, eu am donat, tu ai donat vreodată?” Îmi spuneau ,,nu n-am donat”, apoi îi întrebam de ce, “ce te oprește, ai o problemă de sănătate?” “Nu, nu am.”

Atunci oamenii deveneau destul de supărați, că le cer o explicație foarte personală, așa că a trebuit să fac un pas în spate și să port conversațiile astea tot mai cu grijă sau să nu le am, dacă văd că persoana respectivă este sensibilă. Oamenii devin destul de sensibili când îi întrebi de ce sau dacă nu știu care sunt beneficiile și așa mai departe.

Da, le pui într-o lumină mult prea pregnantă neajunsurile. Practic, ei nu își achită față de societate obligațiile.

Cristina Motângă: Probabil că următorul pas ar fi fost să spun “dar dacă ai avea tu nevoie…” Dar deja cred că asta ar fi fost prea mult, pentru că dacă devii agasant, cu atât mai mult o să primești un refuz. Și atunci…mai încerci altă dată.

Ca o concluzie a evenimentului am cules câteva opinii de la colega noastră Andreea Timofte

Andreea, cum ți s-au părut oamenii cu care ai interacționat astăzi? Căci ai fost la atâtea companii și colecte. Ai identificat o trăsătură specială aici la UiPath?

Andreea Timofte: Eu am venit cu mare drag astăzi, pentru că am mai avut ocazia să vin la o colectă mobilă organizată de Dana anterior și încă de atunci a fost o super surpriză să întâlnesc oameni cu un mindset aparte. Noi de obicei căutăm ocazii și oportunități de interacțiune cu oameni care au un profil orientat către viață, către sănătate, către bine, în general. Aici toți cei cu care am vorbit sunt exact în zona asta, au un profil foarte, foarte fain. E clar că și organizația încurajează și probabil este un mindset organizațional și aici.

Toți oamenii, nu doar că vin cu bucurie la colecta organizată de Dana, dar înțeleg foarte bine ceea ce promovăm noi și sunt dispuși să transmită mai departe exact mesajul ăsta, nu doar nevoia, ci și beneficiile pe care le are donarea de sânge, importanța donării recurente și practic, integrarea donării într-un stil de viață sănătos. Și e foarte fain. UiPath organizează colecte mobile cu o frecvență care le permite lor foarte ușor să doneze frecvent, să intre în zona de donatori fidelizați, fără să facă vreun efort suplimentar în afară de cel de a veni.

Având în vedere acest ADN al organizației, starea de aici și ceea ce spun oamenii în cadrul interacțiunilor unu-la-unu, care crezi că ar fi, din punctul tău de vedere, nivelul următor la care ar putea fi dusă comunitatea de donatori de aici?

Andreea Timofte: În primul rând, contextul și mediul în care e organizată colecta este foarte potrivit stilului lor și profilului lor. Practic, pentru că noi ne dorim să creștem și comunitatea de #bloodfluenceri și, așa cum ziceam, nu este suficient doar să donezi, este important să și vorbești despre asta. Mai mult, dacă nu ești eligibil pentru donare, căci sunt și printre ei și oameni care poate doar temporar nu pot dona, iar alții constată cu ocazia asta că au niște excluderi care îi opresc de la donare, pasul următor ar fi să urmărim să-i ducem în zona de #bloodfluenceri, de ambasadori ai donării de sânge, să le dăm o voce.

Așa cum vorbeam chiar mai devreme cu doi dintre colegii Danei, am întâlnit doi tineri care de la 18 ani au donat și deja făceau treaba asta în mod constant. În discuția noastră și-au dat seama că, de fapt, pot să facă și mai mult și pot să transmită mai departe celorlalți un alt gen de mindset în privința donării de sânge și să folosească propriul lor exemplu pentru a îi încuraja și pe ceilalți să doneze. Și eu cred că da, practic asta ar fi următorul pas, să le dăm o voce și să devină ambasadori ai donării de sânge.

Etichetă: dana vasiliu