Anul acesta am ales ca Ziua Mondiala a Donatorului Sanguin sa o sarbatorim nu doar onorand donatorii romani, ci invitandu-i sa se simta bine, alaturi de noi, in natura, la un eveniment sportiv. Astfel ca in 2021 am organizat #bloodfluencer Marathon, la Dejani in judetul Brasov, in inima tarii.
Chiar daca ploaia de la Start ne-a turtit putin entuziasmul, a fost calda si n-a durat mult, doar atat cat sa apreciem si mai mult soarele de la Finish si de la sesiunea de premiere. Pentru alergatori, ploaia calda a fost chiar senzationala!
#primaeditie
Acesta a fost primul eveniment de alergare organizat de un program national de promovare a donarii de sange si totodata actiunea in jurul careia ne-am centrat demersul nostru de promovare a donarii de sange, in luna Iunie. Aceasta luna este extrem de importanta, deoarece marcheaza inceputul vacantelor, cu alte cuvinte inceputul unei perioade in care oamenii au mai putina disponibilitate sa doneze.
Tristetile nu sunt obligatorii, am tot spus-o, insa bolnavi in spitale exista, operatii asteapta sa fie facute, chiar in aceste momente, accidente se intampla. Viata cu toate povestile ei, triste sau nu, merge mai departe, chiar daca noi ne pregatim de vacanta.
Din aceasta perspectiva #bloodfluencer Marathon s-a dorit un eveniment care sa puncteze favorabil, prezentand o vale a Fagarasilor perfecta pentru vacante, facand insa in mod direct trimitere la cei care nu mai pot sa alerge, temporar sau nu, ca de altfel si la cei care nu vor mai avea sansa sa simta mirosul de salcam si de fan cosit, precum si poteca de iarba, fara ajutorul nostru.
Tristetile nu sunt obligatorii, intr-adevar! Ele doar sunt. Cum ar fi, totusi, daca am face tot ce depinde de noi, ca acestea sa fie mai putine?!
#feedback
In ceea ce priveste #bloodfluencer Marathon, speram la cat mai multe editii viitoare, avand in vedere reactiile si feedback-ul participantilor (voluntari, parteneri si bineinteles, alergatori) privind semnificatia, locul si desfasurarea evenimentului. Estimam ca urmatoarea editie va fi Sambata 11.06.2022, pentru care vom avea in program inclusiv o cursa de 42,195Km, vom reveni cu detalii in acest sens.
Prezenta si implicarea doamnelor Dr. Doina Gosa (Director CTS Bucuresti), Dr. Georgeta Hanganu Director (CTS Ploiesti) si Dr. Alina-Mirella Dobrota (Director CRTS Constanta) in desfasurarea workshopului organizat dupa evenimentul de alergare, ne-a ajutat sa dam plus valoare si sa punctam in mod dedicat teme specifice donarii de sange. Toti cei prezenti au avut ocazia sa puna intrebari si sa primeasca raspunsuri avizate de la doamnele doctor, specialisti ai sistemului de transfuzie sanguina.
Mirosul de fan, aroma de salcam, poteca de iarba si muntele, ploaia calda de la Start si soarele de la Finish, au imbogatit munca noastra, mai departe de cuvinte. Prin urmare, va invitam sa retraim impreuna aceste senzatii, in numar si mai mare, la editia de anul viitor! Mai multe imagini si inregistrari unice, surprinse de voluntarii nostri, sunt de gasit aici.
#sponsori
Mulțumim sponsorilor noștri Edenia Foods, La Fantana Romania, Nutrivita.ro, Smith&Smith, Ac3, METRO.digital Romania, Himalaya Herbals Cosmetics Romania, RingRing Marketplace și partenerilor Primăria Recea – jud. Brașov, Făgăraș Rocks, Bucharest RUNNING CLUB, care au făcut posibilă această desfășurare de forțe, tradusă în niște amintiri minunate, pentru membrii comunității noastre!