Iubirea înseamnă și curaj! – Valentine’s Day
articol de Alexandra Boboc
Anul acesta, Ziua Îndrăgostiților a căpătat o altă însemnătate: iubirea față de aproape și curajul de a da o mână de ajutor celuilalt. Ce mod mai frumos de a celebra ziua de 14 februarie decât acesta?
Astfel, donatorii și-au dat întâlnire la Centrul de Transfuzie Sanguină, București, unde au făcut împreună o faptă bună, demonstrându-și iubirea printr-un gest curajos și altruist. Iar noi, #bloodfluncerii, i-am recompensat printr-o insignă în formă de inimă.
Ziua a început timid, cu donatorii pășind pe ușile abia deschise ale centrului. Ulterior holurile au început să se aglomereze, umplându-se de voie bună și multă dorință de întrajutorare, toată această atmosferă fiind acompaniată de acorduri de chitară, testimoniale și fotografii ale eroilor zilei.
Florin Toma și soția sa sunt doi dintre acești eroi:
,De mult timp soția își dorea să doneze. De ce? Din dorință de a ajuta oamenii a căror viață, sănătate depind de acest gest, care pe noi, cei sănătoși, nu ne costa decât… foarte, foarte puțin timp. Din motive obiective, nu a făcut-o până acum. Astăzi, însă, a reușit. Și a avut o satisfacție interioara enormă, gândindu-se că ora petrecută la centrul de transfuzie a salvat, poate, viața unui om, a redat speranță unei familii. Mă bucur că am donat astăzi împreună, pentru mine fiind deja o rutină, așa cum, sunt convins, va deveni și pentru ea. Eu donez de 3 ani și vorbesc, întotdeauna, cu satisfacție și mândrie despre acest lucru.
Vom reveni, cu siguranță să donam și sperăm că, și data viitoare, sala de așteptare să fie plină, așa cum a fost astăzi, fapt care ne-a bucurat.”- Florin Toma
Andrei Tauc, unul dintre cei mai dedicati #bloodfluenceri, a stat de vorba cu cativa dintre donatorii prezenti, incercand sa afle ce-i motiveaza, ce-i aduce la Centrul de Transfuzie de fiecare data. Alina, de exemplu, doneaza din simt civic, dar nu numai. Asa cum spune ea,
“Depinde ce se înțelege prin simț civic. Dacă prin simț civic intră și dragostea pentru aproape, atunci da. Știu că au nevoie, și atunci, nu asta presupune? Pe de altă parte, e și probabil o experiență proprie. Adică…știu cum e să aiba cineva drag nevoie și atunci când treci prin pielea celui care este acolo, altfel vezi lucrurile.„
Un alt donator, i-a spus lui Andrei ca doneaza doar ca un gest frumos pentru cei care au nevoie de sânge, de 3-4 ori pe an.
Bolentin și Valentin Haralambie, doi donatori fideli, mărturisesc că principala lor motivație este: ,,Pentru că sângele nu se poate cumpăra„.
#altasansa
Într-o altă discuție, Andrei Tauc a descoperit că principalul motiv pentru care Radu Lucian alege să doneze regulat este faptul că ,,altă șansă nu au” persoanele care sunt în nevoie. De asemenea, Radu Enache ne-a povestit că donează ,,pentru oamenii despre care știu că au nevoie. Îmi aduc aminte că prima dată când am fost să donez s-a întâmplat la Spitalul Floreasca. M-am dus dimineața, sâmbătă, iar de acolo m-au pregătit și m-au întrebat pentru cine donez. Și au avut o privire stranie când au aflat că nu vreau să donez pentru cineva anume. Deci nu am venit pentru cineva anume. Știu doar că sunt foarte multe persoane, copii, care au nevoie de ajutor și atunci îmi place să cred că întotdeauna ajut pe cineva indiferent de situație.„
Constantin Diana i-a marturisit lui Andrei ca a inceput sa doneze si-a instalat aplicația Donorium și “tot primeam mesaje că este nevoie de sânge și atunci am hotărât să fac lucrul acesta și să vin să donez, pentru că știu că este mare nevoie. Am văzut și pe multe site-uri online, pe toate platformele de social-media că este nevoie.”
Biban Mariana și Ciobanu Mariana au venit sa doneze impreuna ,,Prima dată am donat acum 3 luni și astăzi, din nou. Am donat pentru că este nevoie, vedeți și dumneavoastră cât de multe urgențe sunt. Facem un gest frumos și pentru noi, și pentru ei ca pacienți.”Pe tine, ce te motiveaza?