Loading....

Etichetă: primaria recea

Colectele mobile de sânge din Comuna Recea au salvat peste 400 de vieți în interval de un an

Peste 400 de vieți salvate în interval de un an, cu ajutorul celor 3 colecte mobile de sânge desfășurate în Comuna Recea, organizate de Asociația HEM în parteneriat cu Primăria Comunei Recea și Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu. Mobilizarea repetată pentru sprijinirea celor aflați în suferință, a avut loc în mijlocul comunității care este gazda unicului eveniment de alergare dedicat exclusiv promovării donării de sânge – #bloodfluencer Marathon.

În intervalul 3 noiembrie 2023 – data primei colecte mobile din Recea – și 31 octombrie 2024 – ultima acțiune a Asociației HEM în comuna Recea, s-au prezentat aproape 200 de oameni de bine, dornici să dea o mână de ajutor pacienților care au nevoie de sânge. Colectele mobile organizate în parteneriat cu Primăria Comunei Recea și derulate cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguina Sibiu, au fost întâmpinate și chiar așteptate cu multă bucurie de locuitorii din Recea, dar și de cei din satele și chiar orașele apropiate, Făgăraș și Victoria.

Cu o prezență de peste 60 de donatori la fiecare colectă mobilă de sânge, cel mai îmbucurător semn este cel al recurenței donatorilor de la o sesiune la alta. Dacă la prima acțiune ne-am bucurat să întâlnim și donatori cu experiența, care au mai donat la centrele de transfuzie sanguină din Sibiu sau Brașov, începând cu colecta din 15 martie 2024, am avut plăcerea să regăsim pe liste  donatori de sânge care au fost la prima lor donare cu câteva luni înainte, la cea dintâi acțiune. Se confirmă astfel faptul că importanța donării de sânge, atât pentru viețile salvate cât și pentru propria stare de sănătate a donatorului sanguin, a fost pe deplin înțeleasă și îmbrățișată de comunitatea din Recea.

#umanitate

Și la acestă a treia ediție a campaniei noastre de colectă de sânge, la Recea, am văzut cu plăcere implicarea comunității într-o acțiune de înaltă umanitate. Locuitorii comunei noastre au înțeles să se pună în slujba vieții, oferind cu generozitate sângele lor, sânge atât de prețios, deoarece poate salva peste 150 de vieți omenești.

La evenimentul de-acum am avut un numar mare de voluntari, din cadrul comunității noastre, care au îndrumat cu bunăvoință pe cei care veneau pentru prima oară la colectă și i-au servit zâmbind pe cei care doreau o gustare sau aveau nevoie de un moment de liniște, imediat dupa ce donaseră.

După cum am spus, au fost donatori care abia la ediția de acum au descoperit colecta, dar sunt și foarte mulți oameni care au fost la toate cele trei ediții de pănă acum și care s-au interesat deja de data următorului eveniment.

Derularea în bune condiții a campaniei de colectă de sânge nu ar fi fost posibilă fără sustinerea câtorva firme, multe dintre acestea alături de noi încă de la prima ediție.

Ca de fiecare dată, mediile locale (Radio, TV, Presă) s-au autosesizat, văzând campania și s-au implicat la rândul lor, invitându-ne la emisiuni și publicând materiale despre acțiunea noastră.

Îmi doresc ca prin astfel de demersuri să fim alături de oamenii care trăiesc și muncesc în comunitatea noastră , pentru că prin astfel de campanii de colectă de sânge sunt salvate multe vieți aflate în impas. Un alt mare beneficiu îl au totodată și cei care donează repetat, deoarece trecând prin consultații își monitorizează și păstrează sănătatea.” – Dănuț Miloșan, Consilier Local, Primăria Recea

#spirit

Succesul colectelor mobile de la Recea, evaluat atât prin numărul de donatori, cât și prin frecvența desfășurării lor, intră fără niciun dubiu în ghidul pentru bune practici în încurajarea donării de sânge. Mai mult, disponibilitatea și entuziasmul localnicilor care s-au oferit să fie și voluntari în aceste acțiuni, califică Recea într-un exemplu de comunitate cu atitudine de #bloodfluencer.

Nu e o surpriză să găsim la poalele munților Făgăraș și un munte de spirit civic, deschidere și suport, dar e o bucurie să constatăm cu aceste ocazii, ca #bloodfluencer Marathon se desfășoară în locul potrivit, înconjurat de oamenii potriviți, care înțeleg scopul întregului demers și rolul unui astfel de eveniment.” Andreea Timofte, cofondator Asociatia HEM, Program National „N-avem SANGE?!”

Comuna Recea – sat Dejani din județul Brașov va fi și in 2025 gazda unicului eveniment de alergare dedicat exclusiv promovării donării de sânge – #bloodfluencer Marathon – organizat în luna iunie cu ocazia  aniversării anuale a Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge.

###

Colecta mobilă din 31 octombrie 2024 a fost organizată de Asociația HEM cu sprijinul Primăriei Comunei Recea și al Centrului de Transfuzie Sanguina Sibiu. Partenerii locali care au sprijinit această acțiune sunt: Stefion Trans, Valencia Trading, Melatera, Racovița Berivoi, Normandia, Happy Event, Laguna Albastră. Parteneri media:Nova TV, Monitorul de Fagaraș, Star FM.

Asociația HEM are ca unic demers Programul Național “N-avem SÂNGE?!” (www.n-avemsange.ro), al cărui principal obiectiv este creșterea numărului de donatori sanguini, fidelizați. Principalele modalități prin care programul urmărește atingerea acestui obiectiv îndrăzneț sunt atât campaniile de promovare a beneficiilor pentru sănătate ale donării de sânge cât și creșterea comunității #bloodfluencer (=donator și/sau susținator al donării de sânge).

#bloodfluencer Marathon este unicul eveniment de alergare dedicat exclusiv promovării donării de sânge și reprezintă încununarea celor două direcții dezvoltate in cadrul “N-avem SÂNGE?!”. Este organizat în fiecare an cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, iar ediția cu nr. 5 va avea loc în data de 14 Iunie 2025, în zona Satului de Vacanță Dejani, Comuna Recea, jud. Brașov.

Back To Top