Loading....

Etichetă: centrul de transfuzii sanguine botosani

“Omul e definit de ceea ce face când vine furtuna” – Alexandra Gîtman, un exemplu de bune practici

De-a lungul timpului, am întâlnit mulți #bloodfluenceri care ne-au uimit cu poveștile lor, cu dorința lor aprinsă de a face bine și de a aduce o schimbare, prin propriul exemplu. O astfel de persoană este și Alexandra Gîtman.

Alexandra locuiește în Botoșani și a devenit o adevărată inspirație pentru toți cei din jur, prin acțiunile ei. Pe langa implicarea in diverse activități de voluntariat, Alexandra a convins atât cunoscuți, cât și instituții locale, sa se mobilizeze să doneze sânge. E un exemplu de determinare, cum rar am întâlnit.

Cu ocazia unei recente interacțiuni cu aceasta, am rugat-o să ne relateze o parte din povestea ei, poveste care este abia la început, dar care are mult potențial și multe alte obiective îndrăznețe care așteaptă să fie îndeplinite:

,,O tragedie care s-a întâmplat cu ceva timp în urmă, m-a determinat să donez sânge.

Atunci am conștientizat că nevoia de sânge este permanentă, întrucât tot timpul există numeroase urgențe medicale care necesită transfuzii de sânge. Din păcate,  puțini donatori eligibili donează constant. Statistic, România este printre ultimele locuri în ceea ce privește donarea benevolă de sânge.

M-am reîntors, ulterior, la centrul de donare, dar din anumite probleme medicale nu reușeam să donez. Au trecut luni de zile, dar fiecare refuz mă ambiționa să revin. Și așa am făcut ☺. Într-un sfârșit, în luna februarie a acestui an, am reușit să donez. Mare mi-a fost mirarea să văd centrul de donare gol…

#diferenta

Grija faţă de aproapele nostru aflat în suferinţă, Empatia, Responsabilitatea. Demnitatea, Verticalitatea, toate acestea ne definesc că fiinţe superioare. Dar, în afara acestor calităţi, aşa cum afirma Alexandre Dumas, „Omul e definit de ceea ce face când vine furtuna”, în viaţa lui sau în a semenilor lui. Cele mai puternice furtuni sunt trăite pe patul de suferinţă, în aşteptarea unei minuni – o pungă cu sânge, care poate face diferenţa între viaţă şi moarte.

Aş putea să vă spun o mulţime de motive pentru care este nevoie de sângele donat de dumneavostră. Aleg unul singur: din cauza lipsei de sânge, nu moare doar un om, omul acela aflat pe un pat de spital. Departe sau aproape de noi, moare viitorul unei familii, moare speranţa şi universul unui copil care-l aşteaptă acasă, moare un părinte rămas fără sprijin, se destramă o lume, un vis, o speranţă de mai bine, se ruinează destine. Şi moare umanitatea din noi, ceilalţi, care am fi putut face ceva şi am rămas nepăsători.

#eroi

Fiţi eroii acelor familii, mâna întinsă unui copil care trebuie să se ridice şi să meargă mai departe, sprijinul acelui părinte. Donaţi sânge! Numai împreună putem străbate furtunile vieţii.

Mulțumesc tuturor celor care au donat sânge în numele tuturor pacienților care vor beneficia de ajutorul dumneavoastră! Și aș vrea să vă asigur că de cele mai multe ori, acest ajutor este de neprețuit. Sunt fericită că pot întâlni oameni de o deosebită calitate umană și că împreună putem schimba ceva.”

Și ca o demonstrație live a spiritului de #bloodfluener, a determinării ei și a implicării în spiritul comunității din care face parte, Alexandra ne-a detaliat toate informațiile legate de prima ediție a campaniei ,,Din inimă pentru alte inimi” , inițiată chiar de ea, în parteneriat cu Centrul de Transfuzii Sanguine Botoșani și Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare.

Evenimentul se va derula în perioada 01-07 martie 2022, între orele  07:30 – 13:00, la Centrul de Transfuzii Botoșani (Strada Arhimandrit Marchian, nr 9/  telefon: 0331401661).    

Cei care doresc pot dona și tichetele valorice obținute în urma donării de sânge din cadrul acestei campanii pentru a putea fi folosite în alte cauze umanitare împreună cu ajutorul financiar oferit de membrii Sindicatului Național al Polițiștilor de Penitenciare Botoșani.

Te-a inspirat povestea Alexandrei? Vrei sa fii și tu #bloodfluencer? Dacă ai idei pe care crezi că ai putea să le pui in aplicare și ai avea nevoie de sprijinul nostru, scrie-ne pe adresa contact@n-avemsange.ro sau pe paginile de social media (Facebook, Instagram) și hai să punem sângele în mișcare!

Back To Top