E important sa donam sange si e important sa vorbim cat mai mult despre donarea de sange
articol de Andreea Timofte
Sunt multe situatii in urma carora oamenii ajung sa doneze sange. Ne bucuram de fiecare data atunci cand ne intalnim cu cei pentru care prima donare nu e rezultatul unei situatii tragice, ci pur si simplu rezultatul empatiei si altruismului manifestat fata de cei din jur, necunoscuti. Tristetile nu sunt obligatorii si putem privi acest gest ca pe o fapta buna, atat pentru cei aflati in suferinta, cat si pentru noi si sanatatea noastra, fizica si sufleteasca.
Recent, am cunoscut unul din donatorii de sange care se incadreaza in grupul celor ce-au donat sub impulsul bunavointei generale. Din pacate insa, ne-am intersectat pentru ca acum are nevoie el de sprijin, pentru mama lui. Catalin Pirvu este unul din oamenii cu suflet mare, care doneaza regulat sange dar acum, nu-si poate ajuta singur mama. E nevoie de noi, de mai multi.
“In urma cu 3-4 ani, am ajuns prima data intr-un centru de transfuzii. Nu am fost impins de niciun interes personal, doar ca auzeam in stanga si-n dreapta de criza de sange pe care o traverseaza sistemul sanitar si mai intelesesem de-a lungul timpului ca daca donezi sange este benefic si pentru propriul tau organism.
Stiam ce grupa sanguina am (0 negativ), dar nu am constientizat niciodata cat este de valoroasa pentru cei care au intr-adevar nevoie, pana cand una dintre doamnele care m-au consultat acolo, mi-a spus acest aspect, si anume acela ca din aceasta grupa se pot salva si 3 vieti. De atunci nu va pot descrie in cuvinte sentimentul pe care il traiesc ori de cate ori merg sa donez (si o fac relativ constant, la cateva luni). Si am facut asta pana acum, pur si simplu, fara sa imi fie cerut in mod special sa ajut pe cineva care are nevoie urgenta.
#apel
Din pacate, saptamana trecuta am primit cea mai trista veste a vietii mele de pana acum (sunt constient ca nu va fi si ultima ), si anume aceea ca MAMA a fost diagnosticata cu una dintre cele mai cumplite boli care exista si pentru care stiinta medicala inca nu are leacul potrivit si definitiv (inca, imi place sa cred). Nu vreau sa insist prea mult in zona asta, imi vine aproape imposibil sa scriu, dar mai ales sa ma gandesc.
Nu credeam vreodata ca am sa ajung chiar eu sa fac apel, si mai ales aici, doar ca dupa aproape o saptamana in care n-am vrut sa fac publice aceste detalii personale, am incercat sa caut doritori (donatori) care sa ma ajute sa imi pot ajuta (salva) MAMA. ….. Se pare ca n-a fost suficient, si din acest motiv, in noaptea asta, neavand somn, am decis sa fac acest pas, sa apelez la aceia dintre voi care puteti ajuta cu o donare.”
L-am rugat pe Catalin sa ne ajute cu cateva cuvinte, pentru ca e una din situatiile in care, oricat de mult bine ai fi facut, oricat de mult ai fi ajutat, e nevoie si de ceilalti ca sa o scoti la capat.
N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii voluntare de sange, gestionat de Asociatia HEM, iar in capitala acesta se desfasoara pentru si sub coordonarea Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.
Partenerii nostri din acest program
INHT, MACROMEX, H.Essers, CertSIGN, IQads, Grupul Digi | RCS & RDS,Universal Solution, X2 Adventure, Bucharest Running Club, Itsy Bitsy, Fundatia Universitara AISTEDA, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange, AMiCUS Bucuresti, Activator HUB, RingRing, Nutrivita, Getica OOH, Paco Media, TOI Innovative Media, Joint Media, Way Media, Fairway Media, Blitz Technology, Expodom si Motion Vision Communication.
In Bucuresti, programul este sustinut din Decembrie 2017 si de Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, care pune la dispozitie spatii de afisaj in spitale, licee, teatre si mijloace de transport in comun.
In Constanta, programul este sustinut local de Seaview Advertising, City Park Mall, Magazinele Brick si Radio Constanta.