Campanii
Este foarte greu de explicat cum intr-o perioada in care accesul la informatie este atat de usor si in care suntem cu totii expusi unor medii de comunicare ce se doresc tot mai “sociale”, modul nostru de comportament sa se manifeste de fapt tot mai pregnant in sensul izolarii. Spunem asta pentru ca nu putem altfel explica realitatea grava din Romania, in privinta sangelui transfuzional.
Nu putem cuprinde cu mintea de ce romanii nu sunt preocupati sa inteleaga beneficiile donarii, cele legate de cresterea capacitatii imunitare si a sporirii vitezei de regenerare a organismului in general, si de ce se asteapta parca delegarea acestei probleme, catre o institutie sau un sistem.
Asa cum am spus-o de nenumarate ori, inca de la lansarea acestui program in 2016, “N-avem SANGE” isi doreste sa dovedeasca fix contrariul, anume ca romanii au sange si aceasta la pachet cu constientizarea faptului ca e genul de misiune ce nu se poate delega. Ba dimpotriva, trebuie asumata, la fel ca viata!
“N-avem SANGE” este un proiect din sfera educatiei pentru sanatate si si-a propus atat o declinare adaptata a mesajelor, in raport cu comunitatile locale, cat si o comunicare prin intermediul bloodfluencerilor, acei oameni insufletiti si daruiti care doneaza si vorbesc tuturor despre asta. Pentru bloodfluenceri programul implica organizarea de cursuri cu discipline din domenii conexe donarii de sange, precum: Fiziologie, Prim Ajutor, Nutritie, Psihologie Aplicata, Comunicare, Legislatie, etc..
In 2016 “N-avem SANGE” a derulat campanii in Bucuresti, Buzau si Iasi. In 2017 au fost campanii in: Bucuresti, Buzau, Ploiesti, Alexandria, Targoviste si Calarasi iar pentru 2018 ne-am propus sa continuam activitatea in Bucuresti si in principalele 10 mari orase din tara.
Ramaneti deci in contact cu noi, accesati pagina “IMPLICA-TE!” si deveniti voluntar in actiunile noastre sau chiar bloodfluencer sau convingeti-va compania sa devina partener in programul nostru! Asa cum am mai spus-o, miza este VIATA!